165. Marian Zidaru, îndemnat la reflecţie
O mână de ajutor, întinsă de un anonim care se semnează cu pseudonimul Ioan Ioan, vine să-l invite la reflecţie pe Marian Zidaru asupra autenticităţii proorociilor ce se pretind a fi creştine. Concluzia autorului este simplă: puţine proorocii au rezistat de-a lungul timpului. Cele mai multe s-au dovedit a fi plăsmuiri omeneşti, făcute interesat sau nu, dar având un impact devastator asupra unora care şi-au pus nădejdea în ele.
Vom reproduce integral şi fără comentarii iniţiativa lui “Ioan Ioan”, aşa cum a apărut ea recent pe un forum.
ioan_ioan
G.D.
Data înregistrării: 20.05.2008
Mesaje: 62
--------------------------------------------------------------------------------
Scrisoare deschisă către un artist plastic harismatic şi de mare valoare
Stimate Maestre,
Din nefericire, foarte puţini oameni înţeleg un artist plastic. Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este în permanenta căutate de un ideal : " Sufletul lui e în căutare/ în mută, seculară căutare/ de totdeauna,/ şi până la cele din urma hotare.// El caută apa,/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”(Lucian Blaga). Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este cel care aspira idealurile creştin-orotodoxe, acest platou deschis adierilor mari. Un artist plastic priveste la înaintaşi si se intreaba : "De ce noi nu putea fi creatori de şcoli filozofice, sisteme etice şi estetice, curente culturale, direcţii, mişcări spirituale, stiluri în artele vizuale etc, într-un cuvânt deschizători de drumuri ?" Un artist plastic, se întreabă : "De ce noi n-am putea crea o şcoala precum "Şcoala Bauhaus", aşa cum au făcut-o Walter Gropius, Ludwig Mies van der Rohe şi Le Corbusier, un curent precum "Nabis" (ebr. Nabi = Profetul ), aşa cum a facut-o acel grup de artişti rebeli din Franţa sfârşitului de sec 19, un curent precum "Die Brücke" (Podul) , aşa cum au făcut-o, în 1905, Fritz Bleyl (1880-1966), Erich Heckel (1883-1970), Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938) şi Karl Schmidt-Rottluff (1884-1976), un curent precum Blaue Reiter (Cavalerul Albastru), aşa cum au facut-o Wassily Kandinsky, Franz Marc, August Macke, Alexej von Jawlensky, Marianne von Werefkin, Gabriele Munter, Lyonel Feininger, Albert Bloch ,un curent precum „Die neue Sachlichkeit (noul obiectivism), aşa cum au făcut-o Otto Dix, August W. Dressler, Albert Birkle, Christian Schad, George Grosz, Conrad Felixmüller, Georg Schrimpf, Rudolf Schlichter şi Karl Rössing ?"
Care "noi" ? Noi, cei de azi, generaţia de scrificiu.
Ca suntem o generaţie de sacrificiu, care n-am realizat mai nimic, ne-o dovedeşte absenta noastra nemotivată de pe tăramul istoriei artelor postmoderniste. Generaţiile trecute, de bine de rău, au fost în stare să creeze, ce-i drept pe tărâm literar anumite curente şi mişcări.
Este cazul să amintim aici semănătorismul , un important curent, care a fost un adevărat străjer al Ortodoxiei şi tradiţiei spirituale româneşti. Constituit la începutul veacului al XX-lea, când Ortodoxia avea de înfruntat puternice presiuni ideologice, străine neamului nostru, care se voiau surogate ale Creştinismului, precum religia liber-cugetătorului, a ştiinţei, a evolutionismului, a proletarului, a coducătorului, a solidaritaţii, a muncii, a naturismului, a frumosului etc., sămănatorismul a fost o trâmbiţă profetică care, din păcate, nu a fost ascultată. Aşa se face ca nici peste o jumatate de secol, acest politeism de religii moderne avea să ajungă singura religie de stat în timpul dictaturlor, care nu vor ocoli nici ţara noastră. Amintim că la programul semănătorist au aderat nume de rezonanţă din cultura noastră : Nicolae Iorga (1871-1940), Mihail Sadoveanu (1880-1961), B.Şt. Delavrancea (1858-1918), Alexandru Vlahuţă (1858-1918), Ovid Densusianu (1873-1938) George Coşbuc (1866-1918).
Gândirismul a fost un curent interbelic a carui direcţie continua de fapt semănatorismul . În faţa noilor agresiuni ideologice, în special cele comuniste, gândirismul a fost un al doilea străjer al tradiţiei spirituale româneşti. A fost, de fapt, un neosemănătorism adaptat situatiei geo-politice interbelice : "Peste pămantul pe care am învăţat să-l iubim din Semănătorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe ".
Iniţiatorul şi animatorul lui a fost Nichifor Crainic (1889-1972), teolog, eseist, scriitor, ziarist si poet de marcă, profesorul de teologie al lui Constantin Galeriu, pentru care acesta din urma avea un adevărat cult. Dintre gândirişti mai putem aminti pe Lucian Blaga (1895-1961), Adrian Maniu (1891-1968), Ion Pillat (1891-1945), Mateiu Caragiale (1885-1936), Mircea Eliade, precum şi pe ziaristul vizionar Pamfil Şeicaru (1894-1980), cel care a prevăzut cu o exactitate aproape mistică evenimentele politice care vor urma. Din păcăte, revista « Gândirea » a sfârşit prin a se pleca sub vremi, lăsându-se prea uşor folosită de unele cercuri politice. Desigur, a fost o greşală, căci politica însemnă compromis, iar Ortodoxia nu poate face compromisuri. Oricum, greşala a fost plătită scump de gândirişti, unii dintre ei făcând ani grei de închisoare. Cu toate luminile şi umbrele lui, gândirismul rămâne un reper important în cultura romanească.
Un curent şi totodată o mişcare duhovnicească de rezistenţă în faţa agresiunii comunismului a fost şi “Rugul Aprins ". Acesta a fost iniţiat intre anii 1945-1948 de un grup spiritual care a funcţionat la mănăstirea Antim. Aici, se întâlneau periodic teologi, dar şi oameni de litere care îşi propuneau să regăsească adevărata trăire a Ortodoxiei prin meditarea asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi şi practicarea “Rugăciunii inimii ". Grupului era format din nume grele, precum intelectualul de marca Sandu Tudor, cunoscut si sub numele ieroschimonahul Daniil de la Rarău ( 1896-1962), părintele arhim. Benedict Ghius, părintele arhim. Vasile Vasilachi, stareţul de atunci al Mănastirii Antim, părintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Convorbirile din cadrul " Rugului Aprins " au continuat până pe la jumătatea anului 1948, când au fost interzise. S-a declanşat o anchetă, care s-a soldat cu arestări şi întemniţări. Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civică. După Revoluţia din 1989, asistăm la încercări de reinviere a mişcării . " Rugul Aprins " nu a fost o mişcare politică şi ar putea fi un posibil model pentru o viitoare literatură angajată, care să militeze pentru o lume mai morală, mai ortodox - creştină şi mai bună.
Dar "noi" ? De am facut "noi" ?
"Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,/Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;/În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;/Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!" (Mihai Eminescu)
Mai e loc în istoria artelor pentru un curent, mişacare, direcţie, unde noi, românii, să strălucim ? Eu sunt sigur că singura noastră şansă rămâne Ortodoxia.
Şi profeţiile ! Da, ai intuit bine : Misiunea spirituala deosebită a României nu e un mit, ci a fost proorocită de Sfinţii Părinţi. Mai mult, proorociriile despre România s-au împlinit şi continuă să se împlinească sub ochii noştri. Dar care proorociri ?
Să luăm aminte aminte (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Gură de Aur) : Ieromonahul Agatanghel a avut în anul 1298 o înfricoşătoare vedenie profetică pe care a scris-o. În aceasta se arată cum că Grecia va fi cucerită de către turci pe vremea împăratului Constantin (Paleologul): "Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Bizanţului". Se indică şi anul :"Acestea se vor împlini în anul 1452 până în 1453, când va cădea cea mai mare împăraţie în mâna agarenilor (musulmanilor). Aceştia se vor deda la jafuri şi distrugeri:"Vor fi casele distruse şi sfintele biserici profanate. De asemenea şi credincioşii persecutaţi până la a opta suta hotărât (1821)". A mai proorocit şi despre ascensiunea şi căderea lui Napoleon Bonaparte. În mare, proorocia lui coincide cu cea a Sfântului Cosma Etolianul, Sfântului Metodie şi a Cuviosului Anonim.
Despre „Ţara Lupului” (După Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, dacii se numeau ei însisi “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor") a spus:
„Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor“.
Aceasta ultima profeţie, care ne priveşte atât de mult, a început să se împlinească vizibil încă din anul 1742. De ce anul 1742 ? Ce s-a întâmplat atunci ?
Sa ne reamintim:
- La 1742 vine in Moldova călugarul ucrainean Platon, viitorul Paisie (1722-1794);
- El a prins dorul să vina în Moldova de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat în Rusia în urma razboiului ruso-turc (1735-1739);
- La acea vreme, Moldova se prezenta ca unul dintre cele mai înfloritoare colţisoare ale lumii ortodoxe;
- Aici, Paisie a întalnit multi sihaştri însemnati, pe unii dintre ei se aşezau păsarile si îi însoţeau oriunde se duceau (Nu este o legenda. Una din roadele Rugăciunii lăuntrice este aceea că sălbaticiunile „văd” sfinţenia nevoitiorului şi nu se mai tem, căci ştiu că nu le poate face rău. Impostorii Rugăciunii lăuntrice sau năluciţii de diavol pot însela pe oamnei, dar pe animale nu);
- La manastirea Neamţ, traduce în limba slavonă "FILOCALIA";
- La vremea aceea, nu exista în limba rusă o traducere a "FILOCALIEI";
- Sub titlul de "DOBROTOLUBIYE" , o tipăreşte la Moscova in anul 1793;
-Este retipărită î n anul 1822;
- Prin ea, s-a deschis seria traducerilor ulterioare,fiind continuata în limba rusă de către Tihon de Zadonsk (1724-1783), canonizat in 1861,Serafim de Sarov (1759-1833), canonizat în 1903, episcopul Ignatie Briancianinov (1807-1867), canonizat in 1988, preotul Ioan de Kronstadt (1829-1808) si de călugarii de la mănăstirea Optina, sub îndrumarea lui Teofan Eremitul (1815-1894);
- Urmările acestui început făcut de Paisie au fost că în Rusia renaşte viaţa monastică şi ia fiinţă mişcarea slavofilă "DOBROTOLUBIE", care se voia o întoarcere la cultura nativa rusă;
- Rugăciunea lui Iisus/ Rugăciunea lăuntrică devine foarte populară, cu aceasta îndelednicindu-se atât monahii, cât si mirenii;
- Rugăciunea lui Iisus devine o adevărată moda printre intelectuali, mulţi liber-cugetatori se reîntorc la Ortodoxie;
- Îşi fac aparitia PELERINII, nebunii pentru Hristos, care renunţau la toate bunurile lumesti, îndelednicindu-se numai cu Rugăciunea lui Iisus;
- Ia fiinţă un curent literar care a dat naştere la o serie de eseuri, studii şi mai ales romane, cel mai cunoscut fiind "MARTURISIRILE UNUI PELERIN";
- Acesta a cunoscut o popularitate imensă, fiind tradus imediat în limbile de largă circulaţie. La noi, a fost tradus sub denumirea de "PELERINUL RUS";
- Se presupune ca autorul lui a fost un ţăran din Urali;
- S-a scris un nou capitol în hagiografia populara rusă;
- Ortodoxia rusă a fost salvată de tendinta ei de atunci pro catolic-unionistă şi pro luterană;
- În Rusia, Rugăciunea lui Iisus e atat de importantă încat "ea poate să înlocuiască chiar slujble si toate celelalte rugaciuni, căci valoarea ei este universală ..."(Serghie Bulgakov,1871-1944)
- Practic, a luat fiinţă "Marea ISIHIADA din Rusia" , cu consecinţe nebănuite pentru Ortodoxia Rusă si de altfel pentru Pan-Ortodoxie.
Negresit, tot aici mai trebuie adăugat si Vasile de la Poiana Mărului.
Toate aceste proorociri împlinite sunt uşor de verificat şi sunt confirmare de marii teologi de la noi şi din alta parte.
România, loc binecuvântat, se regăseşte intr-o forma sau alta în profetiile Sfântului Lavrentie al Cernigovului (1868-1950), Sfântului Tihon din Zadonsk (1724-1783), Sfântului Ignatie Briancianinov (1807-1867), Sfântului Ioan de Kronştadt (18241908), Sfântului Nectarie de la Optina (1853-1928), Sfântului Inochentie al Odessei (secolul al XIX-lea), Sfântului Iona de la Odessa (1855-1924), Sfântului Tihon, patriarhul Moscovei (1865-1925), Sfântului Serafim de Viriţa (1866-1949), Sfântului Matrona (1881-1952), Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul) (1913-11960), Sfântului Ioan Maximovici (1896-1966), schimonahiei Macaria (1926-1993) şi ale altora.
Aşadar, vedem cum de-a lungul vremurilor s-au strâns numeroase proorociri, dar foarte puţine au rezistat probei aspre a timpului. Acestea din urmă uimesc prin precizia cu care s-au împlinit. Ele aparţin unor Sfinţi Părinţi, care au avut dintru început harul proorocirii, fiind singurele care rămân valabile pentru viitor şi merită o cercetare amănunţită.
Proorocirile făcute de către Sfinţii Părinti Răsăriteni prezintă deci o importanţă deosebită, deoarece au fost validate de istorie, împlinindu-se aproape în totalitate. În plus, ele particularizează evenimentele care vor avea loc în spaţiul răsăritean, deci şi in ţara noastra, unde populaţia este majoritar ortodoxă.
Cu stimă deosebită,
Un misionar ortodox pelerin
--------------------------------------------------------------------------------
Last edited by ioan_ioan : 10.11.2009 at 14:17:03.
E de presupus că această intervenţie va reuşi să-l convingă o dată în plus pe Marian Zidaru că şi el a fost victima unei enorme mistificări.
……………………..
Estera
2 ianuarie 2010
……………………..
Vom reproduce integral şi fără comentarii iniţiativa lui “Ioan Ioan”, aşa cum a apărut ea recent pe un forum.
ioan_ioan
G.D.
Data înregistrării: 20.05.2008
Mesaje: 62
--------------------------------------------------------------------------------
Scrisoare deschisă către un artist plastic harismatic şi de mare valoare
Stimate Maestre,
Din nefericire, foarte puţini oameni înţeleg un artist plastic. Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este în permanenta căutate de un ideal : " Sufletul lui e în căutare/ în mută, seculară căutare/ de totdeauna,/ şi până la cele din urma hotare.// El caută apa,/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”(Lucian Blaga). Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este cel care aspira idealurile creştin-orotodoxe, acest platou deschis adierilor mari. Un artist plastic priveste la înaintaşi si se intreaba : "De ce noi nu putea fi creatori de şcoli filozofice, sisteme etice şi estetice, curente culturale, direcţii, mişcări spirituale, stiluri în artele vizuale etc, într-un cuvânt deschizători de drumuri ?" Un artist plastic, se întreabă : "De ce noi n-am putea crea o şcoala precum "Şcoala Bauhaus", aşa cum au făcut-o Walter Gropius, Ludwig Mies van der Rohe şi Le Corbusier, un curent precum "Nabis" (ebr. Nabi = Profetul ), aşa cum a facut-o acel grup de artişti rebeli din Franţa sfârşitului de sec 19, un curent precum "Die Brücke" (Podul) , aşa cum au făcut-o, în 1905, Fritz Bleyl (1880-1966), Erich Heckel (1883-1970), Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938) şi Karl Schmidt-Rottluff (1884-1976), un curent precum Blaue Reiter (Cavalerul Albastru), aşa cum au facut-o Wassily Kandinsky, Franz Marc, August Macke, Alexej von Jawlensky, Marianne von Werefkin, Gabriele Munter, Lyonel Feininger, Albert Bloch ,un curent precum „Die neue Sachlichkeit (noul obiectivism), aşa cum au făcut-o Otto Dix, August W. Dressler, Albert Birkle, Christian Schad, George Grosz, Conrad Felixmüller, Georg Schrimpf, Rudolf Schlichter şi Karl Rössing ?"
Care "noi" ? Noi, cei de azi, generaţia de scrificiu.
Ca suntem o generaţie de sacrificiu, care n-am realizat mai nimic, ne-o dovedeşte absenta noastra nemotivată de pe tăramul istoriei artelor postmoderniste. Generaţiile trecute, de bine de rău, au fost în stare să creeze, ce-i drept pe tărâm literar anumite curente şi mişcări.
Este cazul să amintim aici semănătorismul , un important curent, care a fost un adevărat străjer al Ortodoxiei şi tradiţiei spirituale româneşti. Constituit la începutul veacului al XX-lea, când Ortodoxia avea de înfruntat puternice presiuni ideologice, străine neamului nostru, care se voiau surogate ale Creştinismului, precum religia liber-cugetătorului, a ştiinţei, a evolutionismului, a proletarului, a coducătorului, a solidaritaţii, a muncii, a naturismului, a frumosului etc., sămănatorismul a fost o trâmbiţă profetică care, din păcate, nu a fost ascultată. Aşa se face ca nici peste o jumatate de secol, acest politeism de religii moderne avea să ajungă singura religie de stat în timpul dictaturlor, care nu vor ocoli nici ţara noastră. Amintim că la programul semănătorist au aderat nume de rezonanţă din cultura noastră : Nicolae Iorga (1871-1940), Mihail Sadoveanu (1880-1961), B.Şt. Delavrancea (1858-1918), Alexandru Vlahuţă (1858-1918), Ovid Densusianu (1873-1938) George Coşbuc (1866-1918).
Gândirismul a fost un curent interbelic a carui direcţie continua de fapt semănatorismul . În faţa noilor agresiuni ideologice, în special cele comuniste, gândirismul a fost un al doilea străjer al tradiţiei spirituale româneşti. A fost, de fapt, un neosemănătorism adaptat situatiei geo-politice interbelice : "Peste pămantul pe care am învăţat să-l iubim din Semănătorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe ".
Iniţiatorul şi animatorul lui a fost Nichifor Crainic (1889-1972), teolog, eseist, scriitor, ziarist si poet de marcă, profesorul de teologie al lui Constantin Galeriu, pentru care acesta din urma avea un adevărat cult. Dintre gândirişti mai putem aminti pe Lucian Blaga (1895-1961), Adrian Maniu (1891-1968), Ion Pillat (1891-1945), Mateiu Caragiale (1885-1936), Mircea Eliade, precum şi pe ziaristul vizionar Pamfil Şeicaru (1894-1980), cel care a prevăzut cu o exactitate aproape mistică evenimentele politice care vor urma. Din păcăte, revista « Gândirea » a sfârşit prin a se pleca sub vremi, lăsându-se prea uşor folosită de unele cercuri politice. Desigur, a fost o greşală, căci politica însemnă compromis, iar Ortodoxia nu poate face compromisuri. Oricum, greşala a fost plătită scump de gândirişti, unii dintre ei făcând ani grei de închisoare. Cu toate luminile şi umbrele lui, gândirismul rămâne un reper important în cultura romanească.
Un curent şi totodată o mişcare duhovnicească de rezistenţă în faţa agresiunii comunismului a fost şi “Rugul Aprins ". Acesta a fost iniţiat intre anii 1945-1948 de un grup spiritual care a funcţionat la mănăstirea Antim. Aici, se întâlneau periodic teologi, dar şi oameni de litere care îşi propuneau să regăsească adevărata trăire a Ortodoxiei prin meditarea asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi şi practicarea “Rugăciunii inimii ". Grupului era format din nume grele, precum intelectualul de marca Sandu Tudor, cunoscut si sub numele ieroschimonahul Daniil de la Rarău ( 1896-1962), părintele arhim. Benedict Ghius, părintele arhim. Vasile Vasilachi, stareţul de atunci al Mănastirii Antim, părintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Convorbirile din cadrul " Rugului Aprins " au continuat până pe la jumătatea anului 1948, când au fost interzise. S-a declanşat o anchetă, care s-a soldat cu arestări şi întemniţări. Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civică. După Revoluţia din 1989, asistăm la încercări de reinviere a mişcării . " Rugul Aprins " nu a fost o mişcare politică şi ar putea fi un posibil model pentru o viitoare literatură angajată, care să militeze pentru o lume mai morală, mai ortodox - creştină şi mai bună.
Dar "noi" ? De am facut "noi" ?
"Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,/Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;/În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;/Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!" (Mihai Eminescu)
Mai e loc în istoria artelor pentru un curent, mişacare, direcţie, unde noi, românii, să strălucim ? Eu sunt sigur că singura noastră şansă rămâne Ortodoxia.
Şi profeţiile ! Da, ai intuit bine : Misiunea spirituala deosebită a României nu e un mit, ci a fost proorocită de Sfinţii Părinţi. Mai mult, proorociriile despre România s-au împlinit şi continuă să se împlinească sub ochii noştri. Dar care proorociri ?
Să luăm aminte aminte (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Gură de Aur) : Ieromonahul Agatanghel a avut în anul 1298 o înfricoşătoare vedenie profetică pe care a scris-o. În aceasta se arată cum că Grecia va fi cucerită de către turci pe vremea împăratului Constantin (Paleologul): "Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Bizanţului". Se indică şi anul :"Acestea se vor împlini în anul 1452 până în 1453, când va cădea cea mai mare împăraţie în mâna agarenilor (musulmanilor). Aceştia se vor deda la jafuri şi distrugeri:"Vor fi casele distruse şi sfintele biserici profanate. De asemenea şi credincioşii persecutaţi până la a opta suta hotărât (1821)". A mai proorocit şi despre ascensiunea şi căderea lui Napoleon Bonaparte. În mare, proorocia lui coincide cu cea a Sfântului Cosma Etolianul, Sfântului Metodie şi a Cuviosului Anonim.
Despre „Ţara Lupului” (După Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, dacii se numeau ei însisi “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor") a spus:
„Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor“.
Aceasta ultima profeţie, care ne priveşte atât de mult, a început să se împlinească vizibil încă din anul 1742. De ce anul 1742 ? Ce s-a întâmplat atunci ?
Sa ne reamintim:
- La 1742 vine in Moldova călugarul ucrainean Platon, viitorul Paisie (1722-1794);
- El a prins dorul să vina în Moldova de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat în Rusia în urma razboiului ruso-turc (1735-1739);
- La acea vreme, Moldova se prezenta ca unul dintre cele mai înfloritoare colţisoare ale lumii ortodoxe;
- Aici, Paisie a întalnit multi sihaştri însemnati, pe unii dintre ei se aşezau păsarile si îi însoţeau oriunde se duceau (Nu este o legenda. Una din roadele Rugăciunii lăuntrice este aceea că sălbaticiunile „văd” sfinţenia nevoitiorului şi nu se mai tem, căci ştiu că nu le poate face rău. Impostorii Rugăciunii lăuntrice sau năluciţii de diavol pot însela pe oamnei, dar pe animale nu);
- La manastirea Neamţ, traduce în limba slavonă "FILOCALIA";
- La vremea aceea, nu exista în limba rusă o traducere a "FILOCALIEI";
- Sub titlul de "DOBROTOLUBIYE" , o tipăreşte la Moscova in anul 1793;
-Este retipărită î n anul 1822;
- Prin ea, s-a deschis seria traducerilor ulterioare,fiind continuata în limba rusă de către Tihon de Zadonsk (1724-1783), canonizat in 1861,Serafim de Sarov (1759-1833), canonizat în 1903, episcopul Ignatie Briancianinov (1807-1867), canonizat in 1988, preotul Ioan de Kronstadt (1829-1808) si de călugarii de la mănăstirea Optina, sub îndrumarea lui Teofan Eremitul (1815-1894);
- Urmările acestui început făcut de Paisie au fost că în Rusia renaşte viaţa monastică şi ia fiinţă mişcarea slavofilă "DOBROTOLUBIE", care se voia o întoarcere la cultura nativa rusă;
- Rugăciunea lui Iisus/ Rugăciunea lăuntrică devine foarte populară, cu aceasta îndelednicindu-se atât monahii, cât si mirenii;
- Rugăciunea lui Iisus devine o adevărată moda printre intelectuali, mulţi liber-cugetatori se reîntorc la Ortodoxie;
- Îşi fac aparitia PELERINII, nebunii pentru Hristos, care renunţau la toate bunurile lumesti, îndelednicindu-se numai cu Rugăciunea lui Iisus;
- Ia fiinţă un curent literar care a dat naştere la o serie de eseuri, studii şi mai ales romane, cel mai cunoscut fiind "MARTURISIRILE UNUI PELERIN";
- Acesta a cunoscut o popularitate imensă, fiind tradus imediat în limbile de largă circulaţie. La noi, a fost tradus sub denumirea de "PELERINUL RUS";
- Se presupune ca autorul lui a fost un ţăran din Urali;
- S-a scris un nou capitol în hagiografia populara rusă;
- Ortodoxia rusă a fost salvată de tendinta ei de atunci pro catolic-unionistă şi pro luterană;
- În Rusia, Rugăciunea lui Iisus e atat de importantă încat "ea poate să înlocuiască chiar slujble si toate celelalte rugaciuni, căci valoarea ei este universală ..."(Serghie Bulgakov,1871-1944)
- Practic, a luat fiinţă "Marea ISIHIADA din Rusia" , cu consecinţe nebănuite pentru Ortodoxia Rusă si de altfel pentru Pan-Ortodoxie.
Negresit, tot aici mai trebuie adăugat si Vasile de la Poiana Mărului.
Toate aceste proorociri împlinite sunt uşor de verificat şi sunt confirmare de marii teologi de la noi şi din alta parte.
România, loc binecuvântat, se regăseşte intr-o forma sau alta în profetiile Sfântului Lavrentie al Cernigovului (1868-1950), Sfântului Tihon din Zadonsk (1724-1783), Sfântului Ignatie Briancianinov (1807-1867), Sfântului Ioan de Kronştadt (18241908), Sfântului Nectarie de la Optina (1853-1928), Sfântului Inochentie al Odessei (secolul al XIX-lea), Sfântului Iona de la Odessa (1855-1924), Sfântului Tihon, patriarhul Moscovei (1865-1925), Sfântului Serafim de Viriţa (1866-1949), Sfântului Matrona (1881-1952), Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul) (1913-11960), Sfântului Ioan Maximovici (1896-1966), schimonahiei Macaria (1926-1993) şi ale altora.
Aşadar, vedem cum de-a lungul vremurilor s-au strâns numeroase proorociri, dar foarte puţine au rezistat probei aspre a timpului. Acestea din urmă uimesc prin precizia cu care s-au împlinit. Ele aparţin unor Sfinţi Părinţi, care au avut dintru început harul proorocirii, fiind singurele care rămân valabile pentru viitor şi merită o cercetare amănunţită.
Proorocirile făcute de către Sfinţii Părinti Răsăriteni prezintă deci o importanţă deosebită, deoarece au fost validate de istorie, împlinindu-se aproape în totalitate. În plus, ele particularizează evenimentele care vor avea loc în spaţiul răsăritean, deci şi in ţara noastra, unde populaţia este majoritar ortodoxă.
Cu stimă deosebită,
Un misionar ortodox pelerin
--------------------------------------------------------------------------------
Last edited by ioan_ioan : 10.11.2009 at 14:17:03.
E de presupus că această intervenţie va reuşi să-l convingă o dată în plus pe Marian Zidaru că şi el a fost victima unei enorme mistificări.
……………………..
Estera
2 ianuarie 2010
……………………..
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.