158. O întrebare şi un răspuns: Cine este Marian Zidaru?
Un dialog interesant s-a deschis recent pe Forumul Tineretului Ortodox din Republica Moldova asupra sectei Noul Ierusalim de la Pucioasa. Topicul deschis pe această temă se intitulează „Biserica Noul Ierusalim”. Un subiect de maxim interes l-a reprezentat poziţia actuală a lui Marian Zidaru faţă de această sectă despre care, ani de zile, s-a crezut că îl are pe Zidaru patron absolut. Realitatea demonstrase însă cu totul altceva: alţii erau patronii care trăgeau sforile din umbră, iar familia Marian Zidaru-Victoria Zidaru era doar o blândă şi naivă marionetă. Pe bună dreptate, cineva s-a pomenit întrebându-se cu voce tare : Cine este Marian Zidaru?
S-a lămurit repede şi s-a simţit dator să-l ajute cu o scrisoare deschisă pe maestrul Zidaru, ca să depăşească dezamăgirea cumplită prin care acesta trece.
Vom reproduce aici – selectiv – postările legate de acest subiect (#8, #9, #10, #11).
08.11.2009, 09:02:11 #8
ioan_ioan
Пользователь
Se ţine copacel , încearcă să facă primii paşi
G.D.
Data înregistrării: 20.05.2008
Mesaje: 61
--------------------------------------------------------------------------------
Cine este Marian Zidaru?
Este el artizanul "Bisericii Noul Ierusalim"?
Ce a "castigat" el de pe urma aderarii la "Biserica Noul Irerusalim"?
ioan_ioan
View Public Profile
Trimite un mesaj privat pentru ioan_ioan
Find More Posts by ioan_ioan
Adaugă ioan_ioan în lista de prieteni
08.11.2009, 17:05:00 #9
Maria Margareta
Новичок
Nou născut
Maria Margareta
Data înregistrării: 15.09.2009
Mesaje: 6 Cine este Marian Zidaru?
--------------------------------------------------------------------------------
Marian Zidaru este cea mai perfectă victimă a Noului Ierusalim. Este o victimă, pentru că a ajuns să-şi risipească viaţa pentru o himeră. Este o victimă perfectă, deoarece a ajuns să fie cel mai elevat purtător de cuvânt al acestei himere care este Noul Ierusalim, şi care i-a distrus viaţa.
Prin anii '90, Marian Zidaru şi soţia sa Victoria descopereau creştinismul şi se dăruiau cu candoare vieţii creştine autentice. Ambii erau de formaţie artişti plastici, şi încă unii destul de talentaţi. Destinul le-a purtat paşii la Ghelari, unde s-au apucat să sculpteze o poartă monumentală pentru biserica unde slujea părintele Florea. Acest preot bătrân a avut o influenţă benefică asupra lor. Au început să postească, să participe la toate slujbele, să guste dulceaţa Sfintelor Taine ale Bisericii. Sculptau la poarta Bisericii împreună cu un ucenic, pe nume Sandu Dan, care împărtăşea ca şi ei convingerile creştine ortodoxe, şi în acelaşi timp îşi creşteau unicul fiu, pe nume Simion.
Au primit apoi o "vizită pastorală" care le-a schimbat viaţa. Un grup de misionari pucioşi au poposit la Ghelari, veniţi cu două maşini, şi le-a adus Zidarilor vestea că Dumnezeu le vorbeşte lor din cer prin "mama Lelica", sora defunctei "proorociţe Virginia". Neavând nici o cultură teologică, Zidarii s-au aprins de admiraţie pentru pucioşi, ca un stog de paie, chiar cu riscul de intra în conflict direct cu părintele Florea. Din păcate, părintele Florea a murit destul de repede, aşa că n-a mai avut timp să-i tempereze pe Zidari în entuziasmul lor infantil. Aceştia erau tot mai fascinaţi de ideologia pucioşilor, care propunea o cale creştină nouă, cea a "purităţii depline", fără compromisuri sau jumătăţi de măsură. Era vorba de fapt de un fundamentalism pseudo-ortodox eretic, dar Zidarii n-au putut să-şi dea seama de la început de asta. În plus, de acum "Dumnezeu" le vorbea direct chiar şi lor, învăţându-i ce să facă: să abandoneze lumea şi să se dedice sprijinirii financiare a pucioşilor.
Ceea ce Zidarii au şi făcut. Au plecat de la Ghelari la Pucioasa, împreună cu copilul şi cu ucenicul lor Sandu Dan, lăsând în urmă un imens scandal legat de poarta la care lucraseră aproape trei ani. La scurt timp au reuşit să "răscumpere" şi poarta, cu sprijin financiar din partea naistului Gheorghe Zamfir, care pe vremea aceea era un alt mare înşelat al sectei Noul Ierusalim. Poarta au plasat-o apoi la intrarea în "grădina raiului ierusalemitean" de la Pucioasa. Apoi Zidarii s-au dăruit pucioşilor cu totul, iar în anii care au urmat i-au întreţinut financiar din lucrările de artă pe care le vindeau. Pucioşii au început să trăiască bine de pe urma sutelor de mii de dolari "vărsate" la picioarele lor de către Zidari, şi i-au promovat tot mai în faţă, pentru că Marian Zidaru avea un talent oratoric autentic, care trebuia pus în valoare. În plus, Marian era acum pe post de "paratrăznet" la toate acuzaţiile, îndoielile, răutăţile şi contestările care au urmat la adresa sectei pucioase. Toată lumea s-a obişnuit cu sintagma "Noul Ierusalim = secta lui Marian Zidaru" fără să-şi închipuie că ea nu reflecta nici pe departe adevărul. Cînd s-a declanşat un conflict deschis între "Biserica schismatică Noul Ierusalim" şi Biserica Ortodoxă Română" , tot Marian Zidaru a fost scos în faţă pentru a conduce ostilităţile. Însă adevăraţii lideri ai sectei, care manipulau totul din umbră, nu erau Zidarii, ci cuplul adulterin Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu, care trăiau "împreună ca fraţii", deşi nu erau căsătoriţi între ei, ci fiecare în parte cu altă persoană; dar pe soţul şi respectiv pe soţia legitimă, cei doi lideri pucioşi au avut grijă să-i aducă la tăcere şi să-i marginalizeze (soţia lui Nicolae Nedelcu fiind "plasată" cu domiciliu forţat la o creştină-pucioasă în comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa).
Marian Zidaru s-a lăsat dus de val, nefiind niciodată convins că face bine ceea ce i se cere să facă, dar nici nu voia să intre în conflict cu Victoria, care era mai convinsă decât el că "acolo, la Pucioasa, este un Dumnezeu", care trebuie slujit aşa cum cere El, indiferent dacă ceea ce cere pare a fi sau nu în regulă, în raport cu doctrina creştină, cu morala, cu obiceiurile, cu bunul simţ, sau chiar cu legile statului.
În timp, Zidarii au devenit victime ale celor pe care îi întreţineau, îi reprezentau şi îi ascultau orbeşte: liderii pucioşi. Liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor erau din zi în zi mai puternici, mai opresivi, mai incoerenţi, mai schizofrenici, mai megalomani. Ei se credeau "solii lui Dumnezeu" şi "porţi ale Cuvântului" venit din cer, căci prin ei soseau toate cuvintele meşteşugite pretinse a fi primite de la Dumnezeu. Şarpele pe care Zidarii l-au crescut la sân a devenit, cu timpul, balaur care îşi cerea drepturile. Simion, fiul Zidarilor, a murit în împrejurări neclare la Târgovişte; liderii pucioşi le-au spus părinţilor neconsolaţi că ar fi fost vorba de un nefericit accident. Zidarii au fost devastaţi, dar au rămas fideli liderilor lor, convinşi că prin aceştia continua să vină "Cuvântul lui Dumnezeu". Aceştia în schimb, deveneau din ce în ce mai tiranici, mai discordanţi, mai răzbunători, mai setoşi de putere absolută. Le stăteau în cale acum chiar Zidarii, care căpătaseră în ultimii ani o faimă disproporţionată cu poziţia lor reală, aceea de oameni de paie în interiorul sectei. Liderii pucioşi au început o campanie furibundă de discreditare a Zidarilor, aducându-i pe aceştia la disperare: ei nu mai înţelegeau nimic, cum nişte "oameni ai lui Dumnezeu" pot fi aşa de incorecţi, aşa de inumani, aşa de lacomi, aşa de nerecunoscători, aşa de avizi de putere, aşa de incoerenţi, aşa de necredincioşi, deşi mimează permanent un ataşament inegalabil faţă de credinţă şi alte valori tradiţionale. Conflictul a ajuns la paroxism când Mihaela i-a alungat pur şi simplu pe Zidari de la "mănăstirea" de la Pucioasa la atelierul lor de la Bucureşti. De atunci ruptura dintre Zidari şi liderii pucioşi a rămas nereparată şi va rămâne, probabil, definitivă.
În dorinţa lor de ajunge lideri absoluţi, fără nici o rivalitate, liderii pucioşi au reuşit să-i îndepărteze şi pe mulţi alţi "stâlpi" ai sectei de la Pucioasa, printre care pe Sandu Dan (despre care am mai vorbit) şi pe Ilie Bunea, cel care dăruise pământurile sale sectei, în schimbul unei promisiuni mincinoase că va fi primul dintre "cei trei preoţi" providenţiali ai Noului Ierusalim, titlu care chiar i s-a dat, dar care i-a fost ulterior uzurpat de către unul dintre cei doi lideri pucioşi (este vorba de Nicolae Nedelcu)
Amănunte pe www.noul-ierusalim.info
Maria Margareta
View Public Profile
Trimite un mesaj privat pentru Maria Margareta
Send email to Maria Margareta
Find More Posts by Maria Margareta
Adaugă Maria Margareta în lista de prieteni
08.11.2009, 17:11:50 #10
Maria Margareta
Новичок
Nou născut
Maria Margareta
Data înregistrării: 15.09.2009
Mesaje: 6 O precizare
--------------------------------------------------------------------------------
Fraza "Marian Zidaru [...] a ajuns să fie cel mai elevat purtător de cuvânt al acestei himere care este Noul Ierusalim, şi care i-a distrus viaţa." trebuie înţeleasă în context. Marian Zidaru a fost purtător de cuvânt doar în perioada când era împins în faţă de către liderii pucioşi. Sunt mulţi ani de când liderii pucioşi nu-l mai promovează pe Marian Zidaru, ci se promovează pe sine. Acum, ei sunt singurii purtători de "Cuvânt", cu precizarea că ei pretind că acest Cuvânt nu este al lor , ci al lui "Dumnezeu".
Pagina 2 din 2 < 1 2
Opţiunile temei Caută în acest subiect Evaluează subiectul Moduri de afişare
10.11.2009, 09:43:47 #11
ioan_ioan
Пользователь
Se ţine copacel , încearcă să facă primii paşi
G.D.
Data înregistrării: 20.05.2008
Mesaje: 61
--------------------------------------------------------------------------------
Scrisoare deschisă către un artist plastic harismatic şi de mare valoare
Stimate Maestre,
Din nefericire, foarte puţini oameni înţeleg un artist plastic. Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este în permanenta căutate de un ideal : " Sufletul lui e în căutare/ în mută, seculară căutare/ de totdeauna,/ şi până la cele din urma hotare.// El caută apa,/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”(Lucian Blaga). Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este cel care aspira idealurile creştin-orotodoxe, acest platou deschis adierilor mari. Un artist plastic priveste la înaintaşi si se intreaba : "De ce noi nu putea fi creatori de şcoli filozofice, sisteme etice şi estetice, curente culturale, direcţii, mişcări spirituale, stiluri în artele vizuale etc, într-un cuvânt deschizători de drumuri ?" Un artist plastic, se întreabă : "De ce noi n-am putea crea o şcoala precum "Şcoala Bauhaus", aşa cum au făcut-o Walter Gropius, Ludwig Mies van der Rohe şi Le Corbusier, un curent precum "Nabis" (ebr. Nabi = Profetul ), aşa cum a facut-o acel grup de artişti rebeli din Franţa sfârşitului de sec 19, un curent precum "Die Brücke" (Podul) , aşa cum au făcut-o, în 1905, Fritz Bleyl (1880-1966), Erich Heckel (1883-1970), Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938) şi Karl Schmidt-Rottluff (1884-1976), un curent precum Blaue Reiter (Cavalerul Albastru), aşa cum au facut-o Wassily Kandinsky, Franz Marc, August Macke, Alexej von Jawlensky, Marianne von Werefkin, Gabriele Munter, Lyonel Feininger, Albert Bloch ,un curent precum „Die neue Sachlichkeit (noul obiectivism), aşa cum au făcut-o Otto Dix, August W. Dressler, Albert Birkle, Christian Schad, George Grosz, Conrad Felixmüller, Georg Schrimpf, Rudolf Schlichter şi Karl Rössing ?"
Care "noi" ? Noi, cei de azi, generaţia de scrificiu.
Ca suntem o generaţie de sacrificiu, care n-am realizat mai nimic, ne-o dovedeşte absenta noastra nemotivată de pe tăramul istoriei artelor postmoderniste. Generaţiile trecute, de bine de rău, au fost în stare să creeze, ce-i drept pe tărâm literar anumite curente şi mişcări.
Este cazul să amintim aici semănătorismul , un important curent, care a fost un adevărat străjer al Ortodoxiei şi tradiţiei spirituale româneşti. Constituit la începutul veacului al XX-lea, când Ortodoxia avea de înfruntat puternice presiuni ideologice, străine neamului nostru, care se voiau surogate ale Creştinismului, precum religia liber-cugetătorului, a ştiinţei, a evolutionismului, a proletarului, a coducătorului, a solidaritaţii, a muncii, a naturismului, a frumosului etc., sămănatorismul a fost o trâmbiţă profetică care, din păcate, nu a fost ascultată. Aşa se face ca nici peste o jumatate de secol, acest politeism de religii moderne avea să ajungă singura religie de stat în timpul dictaturlor, care nu vor ocoli nici ţara noastră. Amintim că la programul semănătorist au aderat nume de rezonanţă din cultura noastră : Nicolae Iorga (1871-1940), Mihail Sadoveanu (1880-1961), B.Şt. Delavrancea (1858-1918), Alexandru Vlahuţă (1858-1918), Ovid Densusianu (1873-1938) George Coşbuc (1866-1918).
Gândirismul a fost un curent interbelic a carui direcţie continua de fapt semănatorismul . În faţa noilor agresiuni ideologice, în special cele comuniste, gândirismul a fost un al doilea străjer al tradiţiei spirituale româneşti. A fost, de fapt, un neosemănătorism adaptat situatiei geo-politice interbelice : "Peste pămantul pe care am învăţat să-l iubim din Semănătorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe ".
Iniţiatorul şi animatorul lui a fost Nichifor Crainic (1889-1972), teolog, eseist, scriitor, ziarist si poet de marcă, profesorul de teologie al lui Constantin Galeriu, pentru care acesta din urma avea un adevărat cult. Dintre gândirişti mai putem aminti pe Lucian Blaga (1895-1961), Adrian Maniu (1891-1968), Ion Pillat (1891-1945), Mateiu Caragiale (1885-1936), Mircea Eliade, precum şi pe ziaristul vizionar Pamfil Şeicaru (1894-1980), cel care a prevăzut cu o exactitate aproape mistică evenimentele politice care vor urma. Din păcăte, revista « Gândirea » a sfârşit prin a se pleca sub vremi, lăsându-se prea uşor folosită de unele cercuri politice. Desigur, a fost o greşală, căci politica însemnă compromis, iar Ortodoxia nu poate face compromisuri. Oricum, greşala a fost plătită scump de gândirişti, unii dintre ei făcând ani grei de închisoare. Cu toate luminile şi umbrele lui, gândirismul rămâne un reper important în cultura romanească.
Un curent şi totodată o mişcare duhovnicească de rezistenţă în faţa agresiunii comunismului a fost şi “Rugul Aprins ". Acesta a fost iniţiat intre anii 1945-1948 de un grup spiritual care a funcţionat la mănăstirea Antim. Aici, se întâlneau periodic teologi, dar şi oameni de litere care îşi propuneau să regăsească adevărata trăire a Ortodoxiei prin meditarea asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi şi practicarea “Rugăciunii inimii ". Grupului era format din nume grele, precum intelectualul de marca Sandu Tudor, cunoscut si sub numele ieroschimonahul Daniil de la Rarău ( 1896-1962), părintele arhim. Benedict Ghius, părintele arhim. Vasile Vasilachi, stareţul de atunci al Mănastirii Antim, părintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Convorbirile din cadrul " Rugului Aprins " au continuat până pe la jumătatea anului 1948, când au fost interzise. S-a declanşat o anchetă, care s-a soldat cu arestări şi întemniţări. Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civică. După Revoluţia din 1989, asistăm la încercări de reinviere a mişcării . " Rugul Aprins " nu a fost o mişcare politică şi ar putea fi un posibil model pentru o viitoare literatură angajată, care să militeze pentru o lume mai morală, mai ortodox - creştină şi mai bună.
Dar "noi" ? De am facut "noi" ?
"Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,/Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;/În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;/Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!" (Mihai Eminescu)
Mai e loc în istoria artelor pentru un curent, mişcare, direcţie, unde noi, românii, să strălucim ? Eu sunt sigur că singura noastră şansă rămâne Ortodoxia.
Şi profeţiile ! Da, ai intuit bine : Misiunea spirituala deosebită a României nu e un mit, ci a fost proorocită de Sfinţii Părinţi. Mai mult, proorociriile despre România s-au împlinit şi continuă să se împlinească sub ochii noştri. Dar care proorociri ?
Să luăm aminte aminte (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Gură de Aur) : Ieromonahul Agatanghel a avut în anul 1298 o înfricoşătoare vedenie profetică pe care a scris-o. În aceasta se arată cum că Grecia va fi cucerită de către turci pe vremea împăratului Constantin (Paleologul): "Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Bizanţului". Se indică şi anul :"Acestea se vor împlini în anul 1452 până în 1453, când va cădea cea mai mare împăraţie în mâna agarenilor (musulmanilor). Aceştia se vor deda la jafuri şi distrugeri:"Vor fi casele distruse şi sfintele biserici profanate. De asemenea şi credincioşii persecutaţi până la a opta suta hotărât (1821)". A mai proorocit şi despre ascensiunea şi căderea lui Napoleon Bonaparte. În mare, proorocia lui coincide cu cea a Sfântului Cosma Etolianul, Sfântului Metodie şi a Cuviosului Anonim.
Despre „Ţara Lupului” (După Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, dacii se numeau ei însisi “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor") a spus:
„Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor“.
Aceasta ultima profeţie, care ne priveşte atât de mult, a început să se împlinească vizibil încă din anul 1742. De ce anul 1742 ? Ce s-a întâmplat atunci ?
Sa ne reamintim:
- La 1742 vine in Moldova călugarul ucrainean Platon, viitorul Paisie (1722-1794);
- El a prins dorul să vina în Moldova de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat în Rusia în urma razboiului ruso-turc (1735-1739);
- La acea vreme, Moldova se prezenta ca unul dintre cele mai înfloritoare colţisoare ale lumii ortodoxe;
- Aici, Paisie a întalnit multi sihaştri însemnati, pe unii dintre ei se aşezau păsarile si îi însoţeau oriunde se duceau (Nu este o legenda. Una din roadele Rugăciunii lăuntrice este aceea că sălbaticiunile „văd” sfinţenia nevoitiorului şi nu se mai tem, căci ştiu că nu le poate face rău. Impostorii Rugăciunii lăuntrice sau năluciţii de diavol pot însela pe oamnei, dar pe animale nu);
- La manastirea Neamţ, traduce în limba slavonă "FILOCALIA";
- La vremea aceea, nu exista în limba rusă o traducere a "FILOCALIEI";
- Sub titlul de "DOBROTOLUBIYE" , o tipăreşte la Moscova in anul 1793;
-Este retipărită în anul 1822;
- Prin ea, s-a deschis seria traducerilor ulterioare,fiind continuata în limba rusă de către Tihon de Zadonsk (1724-1783), canonizat in 1861,Serafim de Sarov (1759-1833), canonizat în 1903, episcopul Ignatie Briancianinov (1807-1867), canonizat in 1988, preotul Ioan de Kronstadt (1829-1808) si de călugarii de la mănăstirea Optina, sub îndrumarea lui Teofan Eremitul (1815-1894);
- Urmările acestui început făcut de Paisie au fost că în Rusia renaşte viaţa monastică şi ia fiinţă mişcarea slavofilă "DOBROTOLUBIE", care se voia o întoarcere la cultura nativa rusă;
- Rugăciunea lui Iisus/ Rugăciunea lăuntrică devine foarte populară, cu aceasta îndelednicindu-se atât monahii, cât si mirenii;
- Rugăciunea lui Iisus devine o adevărată moda printre intelectuali, mulţi liber-cugetatori se reîntorc la Ortodoxie;
- Îşi fac aparitia PELERINII, nebunii pentru Hristos, care renunţau la toate bunurile lumesti, îndelednicindu-se numai cu Rugăciunea lui Iisus;
- Ia fiinţă un curent literar care a dat naştere la o serie de eseuri, studii şi mai ales romane, cel mai cunoscut fiind "MARTURISIRILE UNUI PELERIN";
- Acesta a cunoscut o popularitate imensă, fiind tradus imediat în limbile de largă circulaţie. La noi, a fost tradus sub denumirea de "PELERINUL RUS";
- Se presupune ca autorul lui a fost un ţăran din Urali;
- S-a scris un nou capitol în hagiografia populara rusă;
- Ortodoxia rusă a fost salvată de tendinta ei de atunci pro catolic-unionistă şi pro luterană;
- În Rusia, Rugăciunea lui Iisus e atat de importantă încat "ea poate să înlocuiască chiar slujble si toate celelalte rugaciuni, căci valoarea ei este universală ..."(Serghie Bulgakov,1871-1944)
- Practic, a luat fiinţă "Marea ISIHIADA din Rusia" , cu consecinţe nebănuite pentru Ortodoxia Rusă si de altfel pentru Pan-Ortodoxie.
Negresit, tot aici mai trebuie adăugat si Vasile de la Poiana Mărului.
Toate aceste proorociri împlinite sunt uşor de verificat şi sunt confirmare de marii teologi de la noi şi din alta parte.
România, loc binecuvântat, se regăseşte intr-o forma sau alta în profetiile Sfântului Lavrentie al Cernigovului (1868-1950), Sfântului Tihon din Zadonsk (1724-1783), Sfântului Ignatie Briancianinov (1807-1867), Sfântului Ioan de Kronştadt (18241908), Sfântului Nectarie de la Optina (1853-1928), Sfântului Inochentie al Odessei (secolul al XIX-lea), Sfântului Iona de la Odessa (1855-1924), Sfântului Tihon, patriarhul Moscovei (1865-1925), Sfântului Serafim de Viriţa (1866-1949), Sfântului Matrona (1881-1952), Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul) (1913-11960), Sfântului Ioan Maximovici (1896-1966), schimonahiei Macaria (1926-1993) şi ale altora.
Aşadar, vedem cum de-a lungul vremurilor s-au strâns numeroase proorociri, dar foarte puţine au rezistat probei aspre a timpului. Acestea din urmă uimesc prin precizia cu care s-au împlinit. Ele aparţin unor Sfinţi Părinţi, care au avut dintru început harul proorocirii, fiind singurele care rămân valabile pentru viitor şi merită o cercetare amănunţită.
Proorocirile făcute de către Sfinţii Părinti Răsăriteni prezintă deci o importanţă deosebită, deoarece au fost validate de istorie, împlinindu-se aproape în totalitate. În plus, ele particularizează evenimentele care vor avea loc în spaţiul răsăritean, deci şi in ţara noastra, unde populaţia este majoritar ortodoxă.
Cu stimă deosebită,
Un misionar ortodox pelerin
--------------------------------------------------------------------------------
Last edited by ioan_ioan : 10.11.2009 at 13:17:03.
Concluzia?
Exceptând preţiozităţile cu accente protocroniste ale compoziţiei, gestul frăţesc şi elevat de îmbărbătare spirituală făcut de G.D. („ioan_ioan”) faţă de artistul creştin Marian Zidaru este remarcabil. Zidarii nu au nici un motiv să deplângă desprinderea lor de tutela toxică a unor prooroci mincinoşi.
……………………..
Estera
1 decembrie 2009
……………………..
S-a lămurit repede şi s-a simţit dator să-l ajute cu o scrisoare deschisă pe maestrul Zidaru, ca să depăşească dezamăgirea cumplită prin care acesta trece.
Vom reproduce aici – selectiv – postările legate de acest subiect (#8, #9, #10, #11).
08.11.2009, 09:02:11 #8
ioan_ioan
Пользователь
Se ţine copacel , încearcă să facă primii paşi
G.D.
Data înregistrării: 20.05.2008
Mesaje: 61
--------------------------------------------------------------------------------
Cine este Marian Zidaru?
Este el artizanul "Bisericii Noul Ierusalim"?
Ce a "castigat" el de pe urma aderarii la "Biserica Noul Irerusalim"?
ioan_ioan
View Public Profile
Trimite un mesaj privat pentru ioan_ioan
Find More Posts by ioan_ioan
Adaugă ioan_ioan în lista de prieteni
08.11.2009, 17:05:00 #9
Maria Margareta
Новичок
Nou născut
Maria Margareta
Data înregistrării: 15.09.2009
Mesaje: 6 Cine este Marian Zidaru?
--------------------------------------------------------------------------------
Marian Zidaru este cea mai perfectă victimă a Noului Ierusalim. Este o victimă, pentru că a ajuns să-şi risipească viaţa pentru o himeră. Este o victimă perfectă, deoarece a ajuns să fie cel mai elevat purtător de cuvânt al acestei himere care este Noul Ierusalim, şi care i-a distrus viaţa.
Prin anii '90, Marian Zidaru şi soţia sa Victoria descopereau creştinismul şi se dăruiau cu candoare vieţii creştine autentice. Ambii erau de formaţie artişti plastici, şi încă unii destul de talentaţi. Destinul le-a purtat paşii la Ghelari, unde s-au apucat să sculpteze o poartă monumentală pentru biserica unde slujea părintele Florea. Acest preot bătrân a avut o influenţă benefică asupra lor. Au început să postească, să participe la toate slujbele, să guste dulceaţa Sfintelor Taine ale Bisericii. Sculptau la poarta Bisericii împreună cu un ucenic, pe nume Sandu Dan, care împărtăşea ca şi ei convingerile creştine ortodoxe, şi în acelaşi timp îşi creşteau unicul fiu, pe nume Simion.
Au primit apoi o "vizită pastorală" care le-a schimbat viaţa. Un grup de misionari pucioşi au poposit la Ghelari, veniţi cu două maşini, şi le-a adus Zidarilor vestea că Dumnezeu le vorbeşte lor din cer prin "mama Lelica", sora defunctei "proorociţe Virginia". Neavând nici o cultură teologică, Zidarii s-au aprins de admiraţie pentru pucioşi, ca un stog de paie, chiar cu riscul de intra în conflict direct cu părintele Florea. Din păcate, părintele Florea a murit destul de repede, aşa că n-a mai avut timp să-i tempereze pe Zidari în entuziasmul lor infantil. Aceştia erau tot mai fascinaţi de ideologia pucioşilor, care propunea o cale creştină nouă, cea a "purităţii depline", fără compromisuri sau jumătăţi de măsură. Era vorba de fapt de un fundamentalism pseudo-ortodox eretic, dar Zidarii n-au putut să-şi dea seama de la început de asta. În plus, de acum "Dumnezeu" le vorbea direct chiar şi lor, învăţându-i ce să facă: să abandoneze lumea şi să se dedice sprijinirii financiare a pucioşilor.
Ceea ce Zidarii au şi făcut. Au plecat de la Ghelari la Pucioasa, împreună cu copilul şi cu ucenicul lor Sandu Dan, lăsând în urmă un imens scandal legat de poarta la care lucraseră aproape trei ani. La scurt timp au reuşit să "răscumpere" şi poarta, cu sprijin financiar din partea naistului Gheorghe Zamfir, care pe vremea aceea era un alt mare înşelat al sectei Noul Ierusalim. Poarta au plasat-o apoi la intrarea în "grădina raiului ierusalemitean" de la Pucioasa. Apoi Zidarii s-au dăruit pucioşilor cu totul, iar în anii care au urmat i-au întreţinut financiar din lucrările de artă pe care le vindeau. Pucioşii au început să trăiască bine de pe urma sutelor de mii de dolari "vărsate" la picioarele lor de către Zidari, şi i-au promovat tot mai în faţă, pentru că Marian Zidaru avea un talent oratoric autentic, care trebuia pus în valoare. În plus, Marian era acum pe post de "paratrăznet" la toate acuzaţiile, îndoielile, răutăţile şi contestările care au urmat la adresa sectei pucioase. Toată lumea s-a obişnuit cu sintagma "Noul Ierusalim = secta lui Marian Zidaru" fără să-şi închipuie că ea nu reflecta nici pe departe adevărul. Cînd s-a declanşat un conflict deschis între "Biserica schismatică Noul Ierusalim" şi Biserica Ortodoxă Română" , tot Marian Zidaru a fost scos în faţă pentru a conduce ostilităţile. Însă adevăraţii lideri ai sectei, care manipulau totul din umbră, nu erau Zidarii, ci cuplul adulterin Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu, care trăiau "împreună ca fraţii", deşi nu erau căsătoriţi între ei, ci fiecare în parte cu altă persoană; dar pe soţul şi respectiv pe soţia legitimă, cei doi lideri pucioşi au avut grijă să-i aducă la tăcere şi să-i marginalizeze (soţia lui Nicolae Nedelcu fiind "plasată" cu domiciliu forţat la o creştină-pucioasă în comuna Valea Lungă, judeţul Dâmboviţa).
Marian Zidaru s-a lăsat dus de val, nefiind niciodată convins că face bine ceea ce i se cere să facă, dar nici nu voia să intre în conflict cu Victoria, care era mai convinsă decât el că "acolo, la Pucioasa, este un Dumnezeu", care trebuie slujit aşa cum cere El, indiferent dacă ceea ce cere pare a fi sau nu în regulă, în raport cu doctrina creştină, cu morala, cu obiceiurile, cu bunul simţ, sau chiar cu legile statului.
În timp, Zidarii au devenit victime ale celor pe care îi întreţineau, îi reprezentau şi îi ascultau orbeşte: liderii pucioşi. Liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor erau din zi în zi mai puternici, mai opresivi, mai incoerenţi, mai schizofrenici, mai megalomani. Ei se credeau "solii lui Dumnezeu" şi "porţi ale Cuvântului" venit din cer, căci prin ei soseau toate cuvintele meşteşugite pretinse a fi primite de la Dumnezeu. Şarpele pe care Zidarii l-au crescut la sân a devenit, cu timpul, balaur care îşi cerea drepturile. Simion, fiul Zidarilor, a murit în împrejurări neclare la Târgovişte; liderii pucioşi le-au spus părinţilor neconsolaţi că ar fi fost vorba de un nefericit accident. Zidarii au fost devastaţi, dar au rămas fideli liderilor lor, convinşi că prin aceştia continua să vină "Cuvântul lui Dumnezeu". Aceştia în schimb, deveneau din ce în ce mai tiranici, mai discordanţi, mai răzbunători, mai setoşi de putere absolută. Le stăteau în cale acum chiar Zidarii, care căpătaseră în ultimii ani o faimă disproporţionată cu poziţia lor reală, aceea de oameni de paie în interiorul sectei. Liderii pucioşi au început o campanie furibundă de discreditare a Zidarilor, aducându-i pe aceştia la disperare: ei nu mai înţelegeau nimic, cum nişte "oameni ai lui Dumnezeu" pot fi aşa de incorecţi, aşa de inumani, aşa de lacomi, aşa de nerecunoscători, aşa de avizi de putere, aşa de incoerenţi, aşa de necredincioşi, deşi mimează permanent un ataşament inegalabil faţă de credinţă şi alte valori tradiţionale. Conflictul a ajuns la paroxism când Mihaela i-a alungat pur şi simplu pe Zidari de la "mănăstirea" de la Pucioasa la atelierul lor de la Bucureşti. De atunci ruptura dintre Zidari şi liderii pucioşi a rămas nereparată şi va rămâne, probabil, definitivă.
În dorinţa lor de ajunge lideri absoluţi, fără nici o rivalitate, liderii pucioşi au reuşit să-i îndepărteze şi pe mulţi alţi "stâlpi" ai sectei de la Pucioasa, printre care pe Sandu Dan (despre care am mai vorbit) şi pe Ilie Bunea, cel care dăruise pământurile sale sectei, în schimbul unei promisiuni mincinoase că va fi primul dintre "cei trei preoţi" providenţiali ai Noului Ierusalim, titlu care chiar i s-a dat, dar care i-a fost ulterior uzurpat de către unul dintre cei doi lideri pucioşi (este vorba de Nicolae Nedelcu)
Amănunte pe www.noul-ierusalim.info
Maria Margareta
View Public Profile
Trimite un mesaj privat pentru Maria Margareta
Send email to Maria Margareta
Find More Posts by Maria Margareta
Adaugă Maria Margareta în lista de prieteni
08.11.2009, 17:11:50 #10
Maria Margareta
Новичок
Nou născut
Maria Margareta
Data înregistrării: 15.09.2009
Mesaje: 6 O precizare
--------------------------------------------------------------------------------
Fraza "Marian Zidaru [...] a ajuns să fie cel mai elevat purtător de cuvânt al acestei himere care este Noul Ierusalim, şi care i-a distrus viaţa." trebuie înţeleasă în context. Marian Zidaru a fost purtător de cuvânt doar în perioada când era împins în faţă de către liderii pucioşi. Sunt mulţi ani de când liderii pucioşi nu-l mai promovează pe Marian Zidaru, ci se promovează pe sine. Acum, ei sunt singurii purtători de "Cuvânt", cu precizarea că ei pretind că acest Cuvânt nu este al lor , ci al lui "Dumnezeu".
Pagina 2 din 2 < 1 2
Opţiunile temei Caută în acest subiect Evaluează subiectul Moduri de afişare
10.11.2009, 09:43:47 #11
ioan_ioan
Пользователь
Se ţine copacel , încearcă să facă primii paşi
G.D.
Data înregistrării: 20.05.2008
Mesaje: 61
--------------------------------------------------------------------------------
Scrisoare deschisă către un artist plastic harismatic şi de mare valoare
Stimate Maestre,
Din nefericire, foarte puţini oameni înţeleg un artist plastic. Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este în permanenta căutate de un ideal : " Sufletul lui e în căutare/ în mută, seculară căutare/ de totdeauna,/ şi până la cele din urma hotare.// El caută apa,/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa”(Lucian Blaga). Un artist plastic adevarat, si nu unul de duzină, este cel care aspira idealurile creştin-orotodoxe, acest platou deschis adierilor mari. Un artist plastic priveste la înaintaşi si se intreaba : "De ce noi nu putea fi creatori de şcoli filozofice, sisteme etice şi estetice, curente culturale, direcţii, mişcări spirituale, stiluri în artele vizuale etc, într-un cuvânt deschizători de drumuri ?" Un artist plastic, se întreabă : "De ce noi n-am putea crea o şcoala precum "Şcoala Bauhaus", aşa cum au făcut-o Walter Gropius, Ludwig Mies van der Rohe şi Le Corbusier, un curent precum "Nabis" (ebr. Nabi = Profetul ), aşa cum a facut-o acel grup de artişti rebeli din Franţa sfârşitului de sec 19, un curent precum "Die Brücke" (Podul) , aşa cum au făcut-o, în 1905, Fritz Bleyl (1880-1966), Erich Heckel (1883-1970), Ernst Ludwig Kirchner (1880-1938) şi Karl Schmidt-Rottluff (1884-1976), un curent precum Blaue Reiter (Cavalerul Albastru), aşa cum au facut-o Wassily Kandinsky, Franz Marc, August Macke, Alexej von Jawlensky, Marianne von Werefkin, Gabriele Munter, Lyonel Feininger, Albert Bloch ,un curent precum „Die neue Sachlichkeit (noul obiectivism), aşa cum au făcut-o Otto Dix, August W. Dressler, Albert Birkle, Christian Schad, George Grosz, Conrad Felixmüller, Georg Schrimpf, Rudolf Schlichter şi Karl Rössing ?"
Care "noi" ? Noi, cei de azi, generaţia de scrificiu.
Ca suntem o generaţie de sacrificiu, care n-am realizat mai nimic, ne-o dovedeşte absenta noastra nemotivată de pe tăramul istoriei artelor postmoderniste. Generaţiile trecute, de bine de rău, au fost în stare să creeze, ce-i drept pe tărâm literar anumite curente şi mişcări.
Este cazul să amintim aici semănătorismul , un important curent, care a fost un adevărat străjer al Ortodoxiei şi tradiţiei spirituale româneşti. Constituit la începutul veacului al XX-lea, când Ortodoxia avea de înfruntat puternice presiuni ideologice, străine neamului nostru, care se voiau surogate ale Creştinismului, precum religia liber-cugetătorului, a ştiinţei, a evolutionismului, a proletarului, a coducătorului, a solidaritaţii, a muncii, a naturismului, a frumosului etc., sămănatorismul a fost o trâmbiţă profetică care, din păcate, nu a fost ascultată. Aşa se face ca nici peste o jumatate de secol, acest politeism de religii moderne avea să ajungă singura religie de stat în timpul dictaturlor, care nu vor ocoli nici ţara noastră. Amintim că la programul semănătorist au aderat nume de rezonanţă din cultura noastră : Nicolae Iorga (1871-1940), Mihail Sadoveanu (1880-1961), B.Şt. Delavrancea (1858-1918), Alexandru Vlahuţă (1858-1918), Ovid Densusianu (1873-1938) George Coşbuc (1866-1918).
Gândirismul a fost un curent interbelic a carui direcţie continua de fapt semănatorismul . În faţa noilor agresiuni ideologice, în special cele comuniste, gândirismul a fost un al doilea străjer al tradiţiei spirituale româneşti. A fost, de fapt, un neosemănătorism adaptat situatiei geo-politice interbelice : "Peste pămantul pe care am învăţat să-l iubim din Semănătorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii ortodoxe ".
Iniţiatorul şi animatorul lui a fost Nichifor Crainic (1889-1972), teolog, eseist, scriitor, ziarist si poet de marcă, profesorul de teologie al lui Constantin Galeriu, pentru care acesta din urma avea un adevărat cult. Dintre gândirişti mai putem aminti pe Lucian Blaga (1895-1961), Adrian Maniu (1891-1968), Ion Pillat (1891-1945), Mateiu Caragiale (1885-1936), Mircea Eliade, precum şi pe ziaristul vizionar Pamfil Şeicaru (1894-1980), cel care a prevăzut cu o exactitate aproape mistică evenimentele politice care vor urma. Din păcăte, revista « Gândirea » a sfârşit prin a se pleca sub vremi, lăsându-se prea uşor folosită de unele cercuri politice. Desigur, a fost o greşală, căci politica însemnă compromis, iar Ortodoxia nu poate face compromisuri. Oricum, greşala a fost plătită scump de gândirişti, unii dintre ei făcând ani grei de închisoare. Cu toate luminile şi umbrele lui, gândirismul rămâne un reper important în cultura romanească.
Un curent şi totodată o mişcare duhovnicească de rezistenţă în faţa agresiunii comunismului a fost şi “Rugul Aprins ". Acesta a fost iniţiat intre anii 1945-1948 de un grup spiritual care a funcţionat la mănăstirea Antim. Aici, se întâlneau periodic teologi, dar şi oameni de litere care îşi propuneau să regăsească adevărata trăire a Ortodoxiei prin meditarea asupra scrierilor Sfinţilor Părinţi şi practicarea “Rugăciunii inimii ". Grupului era format din nume grele, precum intelectualul de marca Sandu Tudor, cunoscut si sub numele ieroschimonahul Daniil de la Rarău ( 1896-1962), părintele arhim. Benedict Ghius, părintele arhim. Vasile Vasilachi, stareţul de atunci al Mănastirii Antim, părintele prof. univ. Dumitru Staniloae, prof. univ. Alexandru Elian, prof. univ. Alexandru Mironescu, scriiorul Paul Sterian, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, poetul Vasile Voiculescu. Convorbirile din cadrul " Rugului Aprins " au continuat până pe la jumătatea anului 1948, când au fost interzise. S-a declanşat o anchetă, care s-a soldat cu arestări şi întemniţări. Ca lider al grupului, părintele Daniil Sandu Tudor a fost condamnat la 25 ani de temniţă grea şi 10 ani degradare civică. După Revoluţia din 1989, asistăm la încercări de reinviere a mişcării . " Rugul Aprins " nu a fost o mişcare politică şi ar putea fi un posibil model pentru o viitoare literatură angajată, care să militeze pentru o lume mai morală, mai ortodox - creştină şi mai bună.
Dar "noi" ? De am facut "noi" ?
"Iară noi? noi, epigonii?... Simţiri reci, harfe zdrobite,/Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;/În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;/Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!" (Mihai Eminescu)
Mai e loc în istoria artelor pentru un curent, mişcare, direcţie, unde noi, românii, să strălucim ? Eu sunt sigur că singura noastră şansă rămâne Ortodoxia.
Şi profeţiile ! Da, ai intuit bine : Misiunea spirituala deosebită a României nu e un mit, ci a fost proorocită de Sfinţii Părinţi. Mai mult, proorociriile despre România s-au împlinit şi continuă să se împlinească sub ochii noştri. Dar care proorociri ?
Să luăm aminte aminte (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Gură de Aur) : Ieromonahul Agatanghel a avut în anul 1298 o înfricoşătoare vedenie profetică pe care a scris-o. În aceasta se arată cum că Grecia va fi cucerită de către turci pe vremea împăratului Constantin (Paleologul): "Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Bizanţului". Se indică şi anul :"Acestea se vor împlini în anul 1452 până în 1453, când va cădea cea mai mare împăraţie în mâna agarenilor (musulmanilor). Aceştia se vor deda la jafuri şi distrugeri:"Vor fi casele distruse şi sfintele biserici profanate. De asemenea şi credincioşii persecutaţi până la a opta suta hotărât (1821)". A mai proorocit şi despre ascensiunea şi căderea lui Napoleon Bonaparte. În mare, proorocia lui coincide cu cea a Sfântului Cosma Etolianul, Sfântului Metodie şi a Cuviosului Anonim.
Despre „Ţara Lupului” (După Mircea Eliade, marele istoric al religiilor, dacii se numeau ei însisi “lupi” sau “cei care sunt asemeni lupilor") a spus:
„Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor“.
Aceasta ultima profeţie, care ne priveşte atât de mult, a început să se împlinească vizibil încă din anul 1742. De ce anul 1742 ? Ce s-a întâmplat atunci ?
Sa ne reamintim:
- La 1742 vine in Moldova călugarul ucrainean Platon, viitorul Paisie (1722-1794);
- El a prins dorul să vina în Moldova de la mitropolitul moldovean Antonie, refugiat în Rusia în urma razboiului ruso-turc (1735-1739);
- La acea vreme, Moldova se prezenta ca unul dintre cele mai înfloritoare colţisoare ale lumii ortodoxe;
- Aici, Paisie a întalnit multi sihaştri însemnati, pe unii dintre ei se aşezau păsarile si îi însoţeau oriunde se duceau (Nu este o legenda. Una din roadele Rugăciunii lăuntrice este aceea că sălbaticiunile „văd” sfinţenia nevoitiorului şi nu se mai tem, căci ştiu că nu le poate face rău. Impostorii Rugăciunii lăuntrice sau năluciţii de diavol pot însela pe oamnei, dar pe animale nu);
- La manastirea Neamţ, traduce în limba slavonă "FILOCALIA";
- La vremea aceea, nu exista în limba rusă o traducere a "FILOCALIEI";
- Sub titlul de "DOBROTOLUBIYE" , o tipăreşte la Moscova in anul 1793;
-Este retipărită în anul 1822;
- Prin ea, s-a deschis seria traducerilor ulterioare,fiind continuata în limba rusă de către Tihon de Zadonsk (1724-1783), canonizat in 1861,Serafim de Sarov (1759-1833), canonizat în 1903, episcopul Ignatie Briancianinov (1807-1867), canonizat in 1988, preotul Ioan de Kronstadt (1829-1808) si de călugarii de la mănăstirea Optina, sub îndrumarea lui Teofan Eremitul (1815-1894);
- Urmările acestui început făcut de Paisie au fost că în Rusia renaşte viaţa monastică şi ia fiinţă mişcarea slavofilă "DOBROTOLUBIE", care se voia o întoarcere la cultura nativa rusă;
- Rugăciunea lui Iisus/ Rugăciunea lăuntrică devine foarte populară, cu aceasta îndelednicindu-se atât monahii, cât si mirenii;
- Rugăciunea lui Iisus devine o adevărată moda printre intelectuali, mulţi liber-cugetatori se reîntorc la Ortodoxie;
- Îşi fac aparitia PELERINII, nebunii pentru Hristos, care renunţau la toate bunurile lumesti, îndelednicindu-se numai cu Rugăciunea lui Iisus;
- Ia fiinţă un curent literar care a dat naştere la o serie de eseuri, studii şi mai ales romane, cel mai cunoscut fiind "MARTURISIRILE UNUI PELERIN";
- Acesta a cunoscut o popularitate imensă, fiind tradus imediat în limbile de largă circulaţie. La noi, a fost tradus sub denumirea de "PELERINUL RUS";
- Se presupune ca autorul lui a fost un ţăran din Urali;
- S-a scris un nou capitol în hagiografia populara rusă;
- Ortodoxia rusă a fost salvată de tendinta ei de atunci pro catolic-unionistă şi pro luterană;
- În Rusia, Rugăciunea lui Iisus e atat de importantă încat "ea poate să înlocuiască chiar slujble si toate celelalte rugaciuni, căci valoarea ei este universală ..."(Serghie Bulgakov,1871-1944)
- Practic, a luat fiinţă "Marea ISIHIADA din Rusia" , cu consecinţe nebănuite pentru Ortodoxia Rusă si de altfel pentru Pan-Ortodoxie.
Negresit, tot aici mai trebuie adăugat si Vasile de la Poiana Mărului.
Toate aceste proorociri împlinite sunt uşor de verificat şi sunt confirmare de marii teologi de la noi şi din alta parte.
România, loc binecuvântat, se regăseşte intr-o forma sau alta în profetiile Sfântului Lavrentie al Cernigovului (1868-1950), Sfântului Tihon din Zadonsk (1724-1783), Sfântului Ignatie Briancianinov (1807-1867), Sfântului Ioan de Kronştadt (18241908), Sfântului Nectarie de la Optina (1853-1928), Sfântului Inochentie al Odessei (secolul al XIX-lea), Sfântului Iona de la Odessa (1855-1924), Sfântului Tihon, patriarhul Moscovei (1865-1925), Sfântului Serafim de Viriţa (1866-1949), Sfântului Matrona (1881-1952), Sfântului Ioan Iacob Românul (Hozevitul) (1913-11960), Sfântului Ioan Maximovici (1896-1966), schimonahiei Macaria (1926-1993) şi ale altora.
Aşadar, vedem cum de-a lungul vremurilor s-au strâns numeroase proorociri, dar foarte puţine au rezistat probei aspre a timpului. Acestea din urmă uimesc prin precizia cu care s-au împlinit. Ele aparţin unor Sfinţi Părinţi, care au avut dintru început harul proorocirii, fiind singurele care rămân valabile pentru viitor şi merită o cercetare amănunţită.
Proorocirile făcute de către Sfinţii Părinti Răsăriteni prezintă deci o importanţă deosebită, deoarece au fost validate de istorie, împlinindu-se aproape în totalitate. În plus, ele particularizează evenimentele care vor avea loc în spaţiul răsăritean, deci şi in ţara noastra, unde populaţia este majoritar ortodoxă.
Cu stimă deosebită,
Un misionar ortodox pelerin
--------------------------------------------------------------------------------
Last edited by ioan_ioan : 10.11.2009 at 13:17:03.
Concluzia?
Exceptând preţiozităţile cu accente protocroniste ale compoziţiei, gestul frăţesc şi elevat de îmbărbătare spirituală făcut de G.D. („ioan_ioan”) faţă de artistul creştin Marian Zidaru este remarcabil. Zidarii nu au nici un motiv să deplângă desprinderea lor de tutela toxică a unor prooroci mincinoşi.
……………………..
Estera
1 decembrie 2009
……………………..
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.