151. Încă un “Cuvânt” ascuns de liderii pucioşi
În data de 21 septembrie 2009 liderii pucioşi au lansat printre supuşii lor un “Cuvânt” venit ca din partea lui Hristos şi a Maicii Domnului, cu ocazia sărbătorii naşterii ei. Din motive neelucidate, ei au postat însă pe situl lor oficial, pentru marele public (“prostimea”) numai primul sfert al acestui “Cuvânt”. Aceasta era situaţia şi astăzi, 3 noiembrie 2009. Vom publica noi ceea ce liderii pucioşi au ascuns până acum, deliberat sau nu. Notele din paranteze aparţin autoarei acestui articol (Anca- Estera) şi reprezintă păreri pur personale.
Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul naşterii Maicii Domnului
.......................................................................
(Notă : Aici ar fi locul primului sfert din “Cuvânt”, dar care a apărut deja pe situl oficial al sectei “Noului Ierusalim”, şi de aceea el nu va mai fi reprodus) .......................................................................
*
Am stat la masă duhovnicească cu tine, poporul Meu, şi cu un popor proaspăt venit la izvor şi i-am dat de pe masă şi Eu, şi mama Mea Fecioara, şi tu, dar tu trebuie să te deprinzi tot mai aprins să lucrezi facerea Mea în om peste cei ce vin la izvor (Notă : Se dezvăluie intenţia liderilor pucioşi de a intensifica prozelitismul sectar, prin intermediul supuşilor lor), aşa cum şi tu ai primit când ai venit să fii cu venirea Mea de azi, oştean al ei. Eu dau să miluiesc pe mulţi cu darul credinţei sfinte ca să scape ei de cursa cea vicleană a robiei sub semnul stăpânitorului acestui veac trecător şi să-i fac păsărele ale cerului, (Notă : Liderii pucioşi au păsărelele lor, dar se vede treba că nu le ajunge, mai vor să-şi mărească stolul) că vine vremea să se ridice la cer păsărelele, fiule, ca să dau Eu drumul pe pământ albirii şi curăţirii şi facerii celei noi peste el, după cum Scripturile proorocesc, căci omul fără Dumnezeu dă să lungească veacul său şi să-Mi întârzie lucrarea Mea cea de facere a cerului celui nou şi a pământului celui nou şi a Ierusalimului celui Nou. (Notă : Până acum se susţinea sus şi tare că Ierusalimul cel Nou este deja “făcut” la Pucioasa; acum se zice altceva, cum că facerea lui e întârziată din cauza oamenilor, care-L încurcă pe Dumnezeu în planurile Sale, obligându-L la amânări nesfârşite şi nedorite de El) Eu însă am de la Tatăl lucrare peste pământ şi pun peste mulţi duhul cunoaşterii de Dumnezeu, duhul cuvântului Meu de peste tine şi dau să lucrez dar de credinţă sfântă în mulţi, căci lumina de pe pământ se stinge şi se tot stinge, şi numai credinţa omului care vine să creadă venirea Mea, numai aceea va rămâne lumină pe pământ, şi ea va lumina până peste margini şi va vedea omul calea spre tine, calea Mea cu tine, şi se va agăţa de scăparea lui şi va lua omul în el credinţa cea salvatoare, credinţa care a fost în Noe şi în cei din casa lui când Eu, Domnul, am spălat pământul de păcatul pus peste el de la nepăsarea de Dumnezeu a oamenilor din vremea lui Noe. Ce l-a scăpat pe Noe de mânia Mea cu care am spălat pământul aşa cum altfel n-am mai putut să-l spăl? O, credinţa în salvarea cea de la Mine, aceea şi numai aceea l-a salvat pe Noe. Putea şi el ca toţi ceilalţi de pe pământ să se îndoiască, dar n-a făcut aceasta Noe, şi este scris în Scripturi de la el ca semn al credinţei care-l scapă pe om de pedeapsă, că mare este omul care crede în Mine când Eu vin spre el şi când el vine spre Mine cu inima lui, cerând el mântuirea lui cea de la Mine, iertarea lui de păcat, înfierea lui Mie prin puterea credinţei lui în salvarea lui cea de la Mine, Cel atât de duios după om şi pentru om.
O, ce mult ar trebui să poată omul numai pentru Mine când el dă să poată pe pământ! O, ce mare ar fi biruinţa lui dacă ar şti el să stea lângă Mine cu credinţă sfântă ca să-i pot Eu face bine la credinţa lui în Mine şi în puterea Mea pentru viaţa omului! Când am înviat dintre morţi, biruitor atât de mare cum am fost atunci, am spus ucenicilor nedumeriţi şi ruşinaţi de slaba lor credinţă în Mine, şi, stând faţă în faţă cu ei biruitor peste moarte, le-am spus: « Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mergeţi şi învăţaţi aceasta peste neamuri, iar cel ce va crede în biruinţa Mea va fi şi el biruitor ca Mine şi se va mântui de acest neam trecător şi va lua peste el numele Meu şi va fi fiul Meu». O, aceasta este lucrarea credinţei în cei ce iau în ei de la Mine darul credinţei sfinte, alifia cea pentru ochii care nu văd, ca să vadă ei apoi. Puterea Mea pentru viaţa omului este credinţa lui în această putere a Mea că nu este pe pământ vindecător ca şi Mine pentru om, iar Eu prin izvorul Meu de peste voi fac tuturor trezirea, şi va fi căutat mult de toţi oamenii cuvântul Meu de facere nouă peste om şi va iubi omul facerea lui aşa cum iubeşte azi păcatul, căci fiecare vreme îi dă omului să facă ce are ea în ea, iar vremea Mea de slavă văzută pe pământ îi va da omului din ea şi el se va deprinde să intre sub harul Meu, şi toate prin harul Meu vor fi peste om. Amin.
O, poporul Meu, îi trebuie omului pocăinţă mare, tată, şi lacrimă de dor spre Mine, căci omul este tare păcătos, tare neputincios şi slab cu voinţa. Vremea cea păcătoasă a ajuns la vârful ei şi îi tot dă din vârf omului, îi dă cu vârf şi îndesat, după cum spune vorba înţeleaptă, iar omului îi trebuie trezire, şi asta fac Eu prin glasul Meu de peste tine, şi cu care trec hotarul spre om ca să audă el că Eu Mă dau ţie cuvânt de facere şi să vină spre pocăinţă omul. În toate vremile de sub cer am strigat prin servii Mei din timp în timp pocăinţă peste oameni pe pământ, şi aşa strig şi azi, dar azi lucrez cu mult mai părinteşte, azi trec peste margini cu răbdarea Mea şi cu statul Meu în sfat cu omul ca să-l ajut prin multul Meu cuvânt al venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, şi stau învelit în cuvânt înaintea omului şi aşa Mă dau lui, şi fericit este cel ce primeşte de la Mine darul sfânt ca să creadă cu el că Eu sunt acest cuvânt, că Eu vin pe calea lui şi că nu e altul care vine pe calea aceasta de cuvânt. Eu sunt Cel ce vin şi sunt Cel ce sunt şi grăiesc desluşit cu omul şi tot mai desluşit pentru mintea lui cea vândută, care-i atinge inima ca să-l ţină rob vremii care trece, vreme roşie de sângele vărsat de oameni pentru toate poftele trecătoare pe pământ. Grăiesc cu omul după vreme ca să-l ajut să iasă din ea şi să intre el în taina şi în vremea veacului ce va să fie, veacul Domnului cu omul, să intre încă din trup omul, căci Eu cu omul zidesc veacul cel nou şi îl iau lucrător lângă Mine aşa cum l-am luat pe Noe după ce i-am dat iubire şi credinţă pentru Mine (Notă : Aşadar, ni se spune că Noe n-a avut nici un merit personal, ci a fost programat ca un robot, inoculat cu iubire şi cu credinţă, în tot ce a făcut el bun şi pilduitor în toată viaţa lui. Dacă ar fi aşa, predestinarea ar fi procedura specifică prin care Dumnezeu aşează toate care urmează să vină pe pământ) ca să lucreze el prin acelea cu Dumnezeu.
O ce fericit aş fi Eu şi tot cerul lui Dumnezeu (Notă : Fericirea este aşadar un lucru bun şi de dorit nu numai pentru fiinţele cereşti, dar şi pentru oameni, cărora ele le sunt modele ) dacă omul s-ar deprinde să grăiască şi el ca Mine, să grăiască cu Mine şi cu omul (Notă : O nouă pledoarie pentru prozelitismul de la Pucioasa ) după cum e graiul Meu în Mine şi peste om! Acesta îmi este dorul, să ia omul înţelepciunea Mea (Notă : “Înţelepciunea de la Pucioasa” aduce pentru creştini îndemnuri noi şi ciudate, cărora le dă o importanţă supradimensionată pentru mântuire. De exemplu, aşa cum vom vedea mai încolo, ea ne arată cât de important, esenţial chiar, este ca tot creştinul, atunci când se scoală din somn, să se scoale pe partea dreaptă şi nu pe stânga; ca să-i meargă bine el va trebui să păşească pragul casei întotdeauna cu piciorul drept, şi va trebui să observe scrupulos tot felul de alte asemenea inovaţii năstruşnice, care mai degrabă seamănă a superstiţii ieftine, nicidecum a învăţături de credinţă) şi gândul Meu în el, şi ar fi omul în lucrare mare peste pământ, şi prin cuvânt s-ar face toate, aşa cum Eu şi cu Tatăl stăteam în sfat la început, şi după sfatul Nostru toate se întocmeau, căci aşa de mare putere are cuvântul când el se face unul în toţi, în cei ce se dau lui Dumnezeu ca să lucreze Lui.
O, poporul Meu, adu-Mi, tată, aminte de făgăduinţele Mele (Notă : “Dumnezeul” Pucioasei îşi recunoaşte sincer unele limite: cu memoria stă cam prost) pentru cer nou şi pentru pământ nou şi ţine-ţi gândul în ele, tată, ca să se facă ele, căci ele trebuie să se arate cu multul din loc în loc pe pământ, după cum scrie în Scripturi! (Notă : În Scripturi scrie, într-adevăr, că va fi cer nou şi pământ nou, dar efectul acestei transformări cosmice va fi necondiţionat, simultan şi universal. Or, liderii pucioşi proclamă un necesar efort de concentrare în gândire a oamenilor “aleşi” care alcătuiesc “poporul pucios”, efort care ar aduce cerul cel nou şi pământul cel nou din loc în loc şi din când în când)
O, ce frumos e locul verde şi plin de flori faţă de locul uscat şi sec de viaţă din pricina sărăciei de pe el! O, omule, nu poţi, tată, să culegi roade de pe nici un loc dacă locul nu este lucrat! O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri, (Notă : Aşadar, nu numai fericirea, ci şi bucuria este un lucru bun şi de dorit pentru om! Vom vedea însă că nu pentru mult timp) şi trebuie să lucrezi Mie ca să te fac Eu bogat apoi în cele ce rămân, fiule. Mi-e milă când te văd cât trudeşti ca să ai, (Notă : Aici se încurajează, insidios, lenea) şi Mi-e milă că trudeşti la cele ce nu rămân. (Notă : Aici se căinează şi se descurajează lucrul omului pentru cele care, până la urmă, se usucă şi pier) O, trezeşte-te la glasul Meu care te cheamă să lucrezi lui Dumnezeu pe pământ şi să faci din uscat verde, aşa cum Eu lucrez şi fac! O, aşa cum te bucuri de un pom pe care-l sădeşti şi îl îngrijeşti (Notă : Aici dimpotrivă, se încurajează lucrul omului pentru cele care, până la urmă, se usucă şi pier) ca să crească frumos şi să rodească apoi, tot aşa să te bucuri să lucrezi şi pentru viaţa Mea în om, tată, şi să începi cu viaţa ta, şi apoi s-o împarţi pe ea spre folosul multora aşa cum o împart Eu pe a Mea, ca să te bucuri apoi, tată, de lucrarea ta, (Notă : Din nou se afirmă că bucuria este un lucru bun şi de dorit pentru om! Vom vedea însă că nu pentru mult timp, căci fericirea şi bucuria vor fi înlocuite îndată cu idealuri total diferite: cu întristarea şi cu durerea) de lucrarea care rămâne înaintea Mea şi a ta, fiule.
Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, (Notă : Pucioşii încă mai atrag prozeliţi la Pucioasa, pe care-i încântă cu balivernele lor. Ca să-i şocheze cu “minunea” că Însuşi Dumnezeu le vorbeşte, liderii pucioşi le recită, special pentru ei, câte un fragment de “cuvânt din cer”) iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor. (Notă : În “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009 se afirma cu totul altceva, şi anume că nu iubirea hrăneşte credinţa, ci credinţa hrăneşte iubirea, căreia îi este rădăcină:“O, fiilor, credinţa este dragostea din om, căci ea este rădăcina din care răsare mai întâi nădejdea şi apoi fructul acestora, dragostea.” Aceasta este o nouă verigă în lanţul inconsecvenţelor doctrinare pucioşeşti) Mi-a fost drag duhul lor cel plin de fior de dor şi cuvântul lor ca focul aprins înaintea Mea şi a ta, iar tu ai simţit alin durerilor de peste tine (Notă : Deci durerile sunt ceva rău, iar alinul lor este binevenit) poporul Meu de la izvor. I-ai învăţat pe ei bucuria durerii, tată (Notă : Deci, durerile sunt ceva bun, care aduce bucurie) căci bucuria ta e durerea, fiule durut (Notă : Se proclamă aici o filosofie nouă, tipic pucioşească: “durerea este bucurie şi bucuria este durere”) Fie ca durerea ta să nască fii mulţi, ca rod al lucrării Mele cu tine, ca să-ţi aduc Eu bucurie pentru rodul tău înaintea Mea. (Notă : Aici se proferează un blestem, drapat într-o aparenţă de binecuvântare: Cu cât se vor înmulţi fii durerii, adică prozeliţii sectei de la Pucioasa, şi cu cât vor fi ei mai îndureraţi şi mai disperaţi, cu atât va creşte bucuria malefică a liderilor lor pentru roadele învăţăturii lor, care proclamă suferinţa ca pe o virtute) O, în dureri vom naşte fii mulţi, fiule poporul Meu, căci durerile au fost cele mai ziditoare în toate vremile în cei ce au lucrat în via Mea plângând pe cale şi suferind dinspre miazănoapte, dinspre muntele necredinţei de pe pământ, munte sub care zac atâtea suflete, atâţia oameni fără de lumină, fără de credinţă pe pământ. (Notă : Adevăratul Hristos promite însă la Apocalipsa 7,17 şi 21,4 cu totul alteva celor care-L ascultă şi-L urmează pe El: ştergerea suferinţelor şi a lacrimilor de pe tot pământul: “Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.[...] Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.” Diferenţa de mesaj dintre Adevăratul Hristos pe care-L anunţă Biblia şi Hristosul mincinos pe care-l construiesc, din cuvinte meşteşugite, liderii antihrişti de la Pucioasa este evidentă).
Plâng cu cerul tot, plâng cu mama Mea Fecioara, plângem de omul care zace în necredinţă de Dumnezeu. Plângem, mamă, căci Noi suntem tare, tare miloşi şi nu ştie omul să tragă spre mila noastră, mamă. Oamenii suferă sub necunoştinţă, iar Noi, de mila lor, mamă. Durerea însă este lucrarea cea făcătoare, cea mai făcătoare este ea, o mama Mea! Amin, amin, amin. (Notă : Din nou o proslăvire a durerii, care este prezentată aici ca fiind cea mai mare virtute creatoare a creştinului care a reuşit să ajungă să nu se mai bucure de nimic)
............................................................................................
(Notă : Urmează acum un text care – aşa cum pretind liderii pucioşi – reprezintă “plânsul mamei Fecioara”, adică tot ceea ce a răspuns “Maica Domnului” la invitaţia “Fiului ei” de a contribui şi ea la “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa)
– O, datu-ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, (Notă : Dacă este aşa, dacă Hristos a luat asupra Sa durerea tuturor, atunci de ce se mai proslăveşte astăzi durerea liderilor pucioşi şi a acoliţilor lor ca fiind o inegalabilă virtute? Ca să-şi însuşească ei laurii suferinţei lui Hristos?) toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din care purcezi mai înainte de vecii, (Notă : Liderii pucioşi insistă în a susţine o erezie mai veche de-a lor: “Fiul purecede din Tatăl”. Biblia spune altceva: doar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, iar Fiul este născut din Tatăl mai înainte de veci) şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta, şi aceia Ţi-au fost Ţie fraţi de suferinţă şi părinţi născători de fii ai credinţei sfinte înaintea Ta, naştere de sus peste mulţi apoi pe pământ, căci în numele Tău sfinţii şi mucenicii mărturiseau şi lucrau facere nouă în oameni, în stăpâni şi în robi, o, Doamne născător din cer al omului, căci Tu ai spus că omul dacă nu se naşte de sus nu poate să aibă în el împărăţie pentru Tine, şi pe Tine Împărat al ei.
Grăim dulce unul cu altul înaintea celor credincioşi şi a celor puţin credincioşi şi a celor necredincioşi, Fiule Doamne, Mântuitor al nostru, al tuturor. O, ce mângâiere găsim când grăim unii cu alţii în cer şi pe pământ! O, ce mare mângâiere e cuvântul, cuvântul durerii, Doamne! Privirea peste pământ Ne umple de durere, că vedem mereu pieirea oamenilor, căci omul piere prin bucurii (Notă : Deci, bucuriile totuşi nu sunt bune! Ele aduc pieire omului) şi nici un grămuţ de bine nu face omului bucuriile (Notă : "Dumnezeul" Pucioasei stă prost nu numai cu memoria, ci şi cu gramatica. Corect gramatical ar fi fost “bucuriile fac”, nu “bucuriile face”, mai ales că la Pucioasa se pretinde că limba română este prima limbă apărută pe pământ şi ultima care va mai rămâne, adică ea este etalonul perfecţiunii cereşti a cuvântului rostit şi scris. La pucioşi însă, acolo unde apare inversiune în topica subiectului şi predicatului, acordul dintre ele se face “după ureche”.) pe care şi le doreşte şi şi le face căutând peste tot după ele. Omul piere prin bucurii, o, Fiule al meu, iar Noi trecem în cer şi pe pământ prin dureri, şi prin dureri naştem fii (Notă: Dacă bucuriile nu sunt bune, în schimb durerile sunt bune, căci ele sunt ziditoare pentru cer şi aduc fii în împărăţia lui Dumnezeu) pentru împărăţia ce va să vină peste oameni, împărăţie cu trudă şi cu dureri zidită pentru cei ce plâng pe pământ, nu pentru cei ce iau plată bucuriile în vremea trupului lor între oameni.
Am stat la izvor cu masă sfântă în ziua mea de serbare şi am avut la masă popor tânăr, popor proaspăt, dar viu cu credinţa şi cu căutarea după râul Tău de cuvânt, care curge mângâios pentru cei blânzi şi smeriţi cu inima înaintea Ta pe pământ. O, ce inimioare blânde cu Noi! Ce mângâiere ne-au dat în dureri, (Notă : Deci, durerile nu sunt bune! Ele trebuie îndepărtate prin mângâieri) Nouă şi poporului Tău cel de sub povara Ta, cel de sub dureri pentru Noi, Fiule Doamne, (Notă : Deci, “Hristosul Pucioasei” şi “Maica Domnului dela Pucioasa” îi împovărează cu durere pe cei din “poporul Lui”, dar mângîierile care li se aduc de către simpatizanţii naivi veniţi din afară sunt binevenite) şi pentru calea Ta cea grea şi mult anevoioasă între cer şi pământ! O, nu este Dumnezeu afară de Tine şi nu mai e pe nicăieri izvor curat şi neamestecat cu otravă de suflet pentru cei ce caută să-şi stâmpere arşiţa inimii, dorul de Tine în ei. O, căutat eşti de mulţi, Fiule scump, Mire dorit, dar Tu nu Te laşi găsit decât de cei ce nu Te ispitesc cu gândul şi cu fapta lor, şi cărora Tu le pătrunzi inima şi şoapta inimii lor.
Vă dau iarăşi cuvânt vouă, celor ce aţi stat la izvorul Fiului meu lângă poporul Său de la izvor. O, Ne-aţi adus mângâieri în dureri (Notă : O nouă confirmare: durerile nu sunt bune, ele trebuie stinse în mângâieri) şi ne-aţi dat din voi şi aţi luat din Noi. Har, har peste voi să fie cuvântul cel din cer, care se naşte din iubirea Noastră şi a voastră în zi de praznic sfânt! Cuvântul Fiului Meu s-a făcut praznicul lui Dumnezeu pe pământ, masă de praznic a împărăţiei cerurilor, cerul de sfinţi la masă cu omul pe pământ, iar hrana de pe masă are ca sare în ea dorul sfânt (Notă : O justificare “filozofică” pentru cei veniţi din afară, ca să înţeleagă ei de ce bucatele pe care le-au mâncat la pucioşi erau nesărate) dorul de Dumnezeu în voi şi dorul de voi al Domnului. Nici un popor de pe pământ nu are în limba lui vorbită acest cuvânt: dor. Numai neamul român are în limba lui acest dulce şi duios cuvânt: dor, şi pe acestă dulce limbă grăieşte Domnul la sfârşit de timp, şi ea a fost cea dintâi limbă între pământ şi cer, limba pe care Dumnezeu a grăit pentru facerea a toate, limba cea din vecii, când era o singură limbă pe pământ, până să se despartă neamuri şi limbi din loc în loc după căderea omului din Dumnezeu. E mare taină pământul român, e mare, şi nu i-a fost dat omului de pe el s-o stăpânească pe ea, căci ea este aşezată în vecii, şi s-a arătat demult, demult în taină, şi iar s-a arătat acum, şi numai cei înţelepţi de la Dumnezeu (Notă : Liderii pucioşi, desigur, cei care au inventat această aberaţie!) ştiu limba şi lucrarea acestei taine, care va stăpâni peste pământ curând, curând. (Notă : Adică, toţi locuitorii Globului Pământesc vor vorbi numai limba română, şi acest eveniment este iminent) Îşi pregăteşte Fiul meu un popor frumos în mijlocul neamului român, (Notă : Poporul pucios, despre el e vorba) care nu-şi cunoaşte adevărata lui obârşie, căci taină mare este acest pământ, şi apoi râul acesta va inunda peste tot şi peste toate pe pământ rodul acestui cuvânt, care poartă în el sămânţa cea nouă (Notă : Noua Evanghelie cea de la Pucioasa, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”) a Semănătorului Iisus Hristos, Fiul meu cel de acum două mii de ani, Care S-a arătat şi a locuit între oameni.
Grăiesc vouă cuvânt de dor, căci dorul din voi se face dor pe pământ şi în cer. Vă aştept cu răbdare şi cu dor să vă faceţi asemenea mie înaintea Fiului meu, Care vine să-Şi facă mireasă şi să o împodobească slăvit. Daţi putere dorului în voi, căci dorul este puterea care caută în om după Domnul, caută căutând şi dorind cu dor, şi Fiul meu Iisus Hristos trăieşte în om şi este viu şi Se naşte în om dor, dor şi iar dor, şi aceasta este partea care nu se va lua de la voi, şi fericiţi sunt şi vor fi cei care-şi aleg partea cea bună, partea care nu se va lua de la ei, dorul de Dumnezeu şi căutarea după El cu lacrimi şi cu dor, ca Maria, sora Martei, fiica cea care s-a ales pentru partea cea bună şi care nu s-a mai luat de la ea, căci de cine dorul se leagă, acela nu mai poate altfel trăi, şi este mereu viu, şi în trezie şi în somn mereu viu este.
O inimioare pline de sângele iubirii de Dumnezeu, dorul din voi vă va învăţa toate, şi din Domnul va lua şi vă va vesti vouă, căci izvorul Lui curge şi se deschide tot mai mult, şi stăvilarele lui cad şi curge râul vieţii şi face limpezi inima şi mintea omului credincios şi îl face pe el fiu al Tatălui ceresc, precum Fiul meu Iisus Hristos este, şi este Cel dintâi între mulţi fraţi, precum este scris despre El. Vă binecuvintează Domnul credinţa şi iubirea, pe care voi să le lăsaţi în mâna Lui, ca El să le aşeze în voi mereu zidire nouă, (Notă : Aluzie subtilă la “zidirea ce veche”, adică la Marian şi Victoria Zidaru, care recent s-au dezis definitiv de liderii pucioşi, fiind înlocuiţi cu alţi naivi, mai proaspeţi şi mai entuziaşti, chemaţi să fie “noii zidari”, ceruţi de “vremea de acum”) aşa cum vremea de acum cere, iar temelia acestora este dorul, care-I face casă în voi Fiului Meu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe aripi de înger v-am purtat spre izvor pentru ziua mea de serbare, şi tot aşa spre ale voastre înapoi, până ce ale Domnului vor fi toate ale voastre, (Notă : Aluzie fină la alegerea radicală care stă în faţa noilor veniţi, simpatizanţii chemaţi astăzi la serbare. Acum se vor întoarce înapoi la casele lor, plini de dor pentru cele văzute şi auzite, dar nu pentru multă vreme: doar până se vor hotărî să-şi vândă toată agoniseala, case şi alte bunuri care le “alină” existenţa dar îi şi “însărcinează” cu griji, şi apoi, liberi şi uşori, să vină şi să aşeze la picioarele “proorocilor” pucioşi contravaloarea bunurilor înstrăinate, şi să se pună şi ei la dispoziţia lor. Şi aşa, “toate ale lor“ vor deveni “ale Domnului”, mai precis ale liderilor pucioşi, care le vor administra ei cum ştiu ei mai bine în numele Lui) toate câte vă alină sau vă însărcinează pe voi.
Fiţi cu inimi pline de înţelepciune de sus pentru felul cum Îl împărţiţi pe Fiul meu. Ajutaţi prin statura voastră cea dinăuntru şi cea din afară să creadă omul prin acestea în Domnul şi Dumnezeul vostru, să poată să creadă în voi. (Notă : O mărturisire cât se poate de clară: “Dumnezeul” pucioşilor nu este al tuturor, ci este un Dumnezeu privat, “al lor” numai. Dacă alţii vor crede în “proprietarii” acestui Dumnezeu, aşa şi numai aşa vor crede şi în acest Dumnezeu al lor) Daţi oamenilor daruri ca la nuntă şi spuneţi cum spune omul la nuntă pentru miri când le dă darul mirilor; daţi oamenilor daruri sfinte, credinţă şi iubire, şi spuneţi aşa: “de la noi puţin, iar de la Domnul mult”, ca să vadă omul umilinţa, şi mult va lucra peste om umilinţa din voi, lucrare de folos pentru frumuseţea omului cea de sus din cer. Sfiala cea sfântă în voi are în lucrarea ei curajul sfinţeniei, prin care biruieşte lumea cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu credinţă ziditoare în el. Aveţi grijă de iubirea din voi, numai Domnului s-o daţi, numai Lui, iar omul să aibă de la voi din roadele ei. (Notă : O răstălmăcire cât se poate de gravă a mesajului biblic despre iubire. Pucioşii pretind că întreaga iubire a credinciosului trebuie să se reverse spre Dumnezeu pe care nu-L vede, iar semenului său, pe care-l vede, să-i dea nu iubire – pentru că nu i-a mai rămas nici o picătură disponibilă – ci ceva neprecizat, ascuns în sintagma “din roadele ei”. Biserica Ortodoxă învaţă invers: Dumnezeu cel nevăzut nu poate fi iubit în mod abstract, ci în mod concret, prin iubirea semenului care se vede. Despre această puruncă, Hristos cel Adevărat spune aşa, prin evanghelistul Matei la cap.25, v.45: “El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” Pucioşii aruncă odată cu zoaiele din albie şi pruncul pe care s-au străduit să-l spele) Aceasta este lucrarea iubirii de Dumnezeu în om. Numai dorul de Dumnezeu să locuiască în voi mereu, şi el să vă fie sarea vieţii, plăcerea vieţii în voi. (Notă : Pucioşii încearcă să se justifice faţă de cei din afară de ce au renunţat la sare în alimentaţie: pentru simplul fapt că Mihaela o considera una din plăcerile vieţii) Rugăciunea să vă fie lină ca apa susurândă şi cristalină de izvor blând în cursul lui, căci zbuciumul în rugăciune îl dovedeşte pe om nemulţumit şi nesătul, şi este semeţie nemulţumirea, şi omul nu cunoaşte faţa acestui păcat. Caldă mi-a fost rugăciunea şi lină mi-a fost în toate durerile vieţii, căci viaţa mea a fost numai Dumnezeu şi durerea Lui în mine, şi dulce I-am purtat durerea şi nu cu zbucium (Notă : Durerea pare a fi aici ceva bun, liniştit şi dulce) I-am purtat-o, căci smerenia mea pentru Domnul a fost fără de seamăn între oameni şi n-am voit să vreau şi să pot mai mult sau mai puţin ca Domnul meu pe calea vieţii mele, fiindcă eu de la El şi pentru El am venit pe pământ, şi tot omul poate să-şi dea viaţa Domnului ca să fie ca a mea apoi, de folos înaintea Lui, numai să aibă omul milă de Domnul aşa cum am avut eu, aşa cum eu am lucrat-o pe ea înaintea Sa. Iubiţi învăţătura Fiului meu, că iată izvorul Său, care prin izvorârea lui curge şi cheamă omul în barca de salvare! Izvorul plânge, şi aceasta înseamnă izvorârea sa şi plânge şi cântă curgând prin susurul său lin şi învaţă pe toţi dreptatea a toate.
Aveţi grijă de toate clipele vieţii voastre şi lucraţi dreptatea a toate. În zori, când vă sculaţi din aşternut fiţi ca şi treji. Aveţi grijă cum vă ridicaţi, căci ziua bună trebuie de dimineaţă s-o porniţi. Sculaţi-vă cu cuviincioşie şi ridicaţi-vă frumos din aşternut, ca şi cum aţi da Domnului primele voastre mişcări şi gânduri. Ridicaţi-vă din pat cu dreapta trupului, nu vă ridicaţi cu spatele, ci cu faţa, ca să vă fie faţa dreptar al zilei apoi, iar când vă îmbrăcaţi, luaţi întâi mânecuţa cea dreaptă a cămăşuţei, şi apoi pe cea stângă, şi apoi cu amândouă mâinile puneţi pe voi cămăşuţa, căci mare taină este ceea ce vă învăţ eu, şi nimeni nu ştie să înveţe ca mine de la Domnul pe om. Când vă încălţaţi, luaţi întâi ciorăpaşul cel drept şi săndăluţa cea dreaptă, ca să vă meargă bine şi cu Domnul să fiţi toată vremea zilei. (Notă : Aceste “indicăţii” preţioase, denumite “mari taine de la Domnul” sunt pure superstiţii îndată ce sunt asociate cu mobilul lor: “ca să vă meargă bine şi cu Domnul să fiţi toată vremea zilei”. Probabil că liderii pucioşi au remarcat în cele din urmă ridicolul lor şi au decis că textul care le conţine ar fi inoportun să apară pe situl oficial. Însă, între acoliţii lor sau simpatizanţii cotaţi ca fiind “credincioşi”, textul încă mai merge: ei au fost deja verificaţi la capitolul credulitate şi au trecut acest test cu brio) Tot aşa să lucraţi şi când vă pregătiţi de odihnă pentru trup, şi ca înaintea Domnului să le lucraţi pe toate pentru binele vostru de la El. Când daţi să grăiţi unii cu alţii începeţi cu cuvânt drept (Notă : Cuvântul care nu e “drept” înseamnă că e lăsat mai pe urmă, dar nicidecum evitat; doar începutul bun contează, deoarece conferă un avantaj pentru restul zilei) ca să grăiţi drept în toată ziua apoi şi pace să lucraţi între voi prin vorbirea dintre voi. O, urâţi minciuna, căci ea nimiceşte viaţa omului şi nimiceşte frăţia cea sfântă dintre fraţii cei iubitori de Hristos, şi ea este lucrarea diavolului în om, şi din om spre om, şi ca săgeata se înfige ea când ea trece prin om ca să se înfigă în alt om. Luaţi adevărul a toate de lucrare a voastră, luaţi din dreapta, nu luaţi din stânga, luaţi din loc cunoscut de Dumnezeu, nu luaţi din loc neştiut de voi, că Domnul nu lucreză cu necunoscutul pentru voi, căci omul necunoscut de om e cursă pentru om. Cel cunoscut e luminat în afara sa şi se vede bine lumina cea dinăuntrul său, precum se vede şi minciuna din cel ce o are pe ea ca lucrare a sa din firea lui cea rea. O, fericiţi veţi fi voi dacă nu vă veţi sminti întru Domnul, Cel ce locuieşte în cei ce Îl poartă pe El spre om. Fiţi mari cu dreapta şi cu adevărul din voi şi începeţi cu dreapta toate ale voastre lucrări şi mişcări. Fiţi fii ai Celui drept prin chipul şi asemănarea vostră cu ale Sale toate, şi El vă va face pe voi cale a multora spre izvorul Său, care plânge prin cursul său şi cheamă cu duioşia sa la salvare pe om. Amin.
Eu, Fiule drept şi veşnic prin fiinţa Ta cea fără de moarte, i-am învăţat dreptatea şi dorul de Tine şi i-am povăţuit să lucreze cu dreptate toate ale lor, de dinmineaţă şi până la celalată dimineaţă, iar şi iar. O, dă-le Tu multă putere în inimioare, iar dreptarul Tău să fie cuvântul Tău cel povăţuitor peste fii. O, ce frumos i-am învăţat la izvor la masa Ta cu poporul Tău de la izvor şi care pune masă pentru Tine şi pentru cei ce vin ca să bea! Cu dreapta lor să ia şi să bea, căci vai celor ce iau cu stânga (Notă : Cumplită ameninţare pentru cei care sunt stângaci din naştere!) şi din stânga, că aceia ajung de plâns apoi! Îi vom învăţa mereu pe cei ce vin ca să bea, şi mă voi alina de durerea mea cea pentru Tine, (Notă : Deci, durerea totuşi nu este bună! Ea trebuie îndepărtată prin alinare) o Fiule părăsit de om, şi vom face mulţi fii şi fiice, ca să avem popor biruitor peste moarte, fii plini de biruinţă, aşa cum ai fost Tu copil ascultător de Tatăl prin toată lucrarea Ta cea de la E pentru viaţa oamenilor. O, dă-le lor duhul ascultării şi darul lucrărilor sfinte în ei şi din ei pentru viaţa oamenilor, Fiule scump. Amin, amin, amin.
.........................................................................................
– O, le dau, mamă, cu dreapta le dau celor ce iubesc venirea Mea de azi după om, împlinind-o pe ea peste ei, mamă. Celor ce lucrează cu stânga şi tot aşa se dovedesc a fi, acelora le dau cu stânga, mamă, (Notă : Dumnezeul Pucioasei se arată a fi meschin şi răzbunător: el dă cu stânga celor pe care îi acuză că lucrează cu stânga, dovedind că nu poate fi superior împrejurărilor incriminate, ci se coboară la acelaşi mod de manifestare în fapte pe care tocmai îl dezavuase prin vorbe) aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani când grăiam într-un fel cu ucenicii şi în alt fel cu cei făţarnici, (Notă : Exemplul dat aici este impropriu, fals şi înşelător. Dacă făţarnicii din vremea lui Hristos lucrau cu stânga, nu tot aşa lucra şi Hristos, căci El nu lucra ca ei şi nu grăia la fel ca ei, chiar dacă lor le grăia în alt fel decât ucenicilor Lui) cu cei ce-şi mint viaţa, mamă. Dulce ţi-a fost cuvântul izvorului tău de cuvânt peste inimioarele cele aprinse de dor după izvorul Nostru, mamă! Dulce grăim cu omul, căci lucrarea cerului e dulce, dar ea e pentru cei dulci, şi de omul acru ea nu se lipeşte, mamă, căci acela lucrează cu stânga în toate ale sale şi se bizuie pe sine, bietul de el, căci mintea lui este din el.
O, binecuvântată mult a fost lucrarea acestei zile de praznic sfânt, poporul Meu de la izvor! Stai, fiule, înaintea Mea cu dor pentru tot lucrul Meu cu tine şi stai în dreapta Mea mereu, căci cei din dreapta Mea sunt cei drepţi cu Mine şi încep în toate cu dreapta lor din zori şi până în ceilalţi zori. (Notă : De acum, creştinii pucioşi şi în somn trebuie să doarmă pe partea dreaptă!) Am dat cu multul prin izvorul Meu de viaţă curgător, şi Eu, şi mama Mea am dat. Amin.
Binecuvintez şi împrospătez binecuvântarea pentru cei ce iau din izvorul Meu cu voi, fiilor care-Mi sunteţi Mie cale şi sprijin între cer şi pământ. Vă dau duhul iubirii cereşti între voi. El să vă dea putere în toate neputinţele sufleteşti şi trupeşti, căci acest duh poate în om, şi nu altul poate atunci când el poate, fiilor. O, aveţi grijă mare să curgă izvorul Meu, şi Eu voi avea grijă de toate cele pentru Mine şi pentru voi în lucrarea Mea cu voi. Vă dau înţelepciune şi cuvânt ziditor pentru mersul înainte întru sfârşirea lucrării de zidire nouă în curţile Mele cu voi, şi vă dau timp frumos ca să lucraţi şi să le cuprindeţi pe toate câte sunt de făcut pentru lucrarea Mea cu voi. Amin.
Pace vouă şi staţi sub Duhul Meu, fiilor! Amin, amin, amin.
8/21 septembrie2009
……………………..
Estera
3 noiembrie 2009
……………………..
Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul naşterii Maicii Domnului
.......................................................................
(Notă : Aici ar fi locul primului sfert din “Cuvânt”, dar care a apărut deja pe situl oficial al sectei “Noului Ierusalim”, şi de aceea el nu va mai fi reprodus) .......................................................................
*
Am stat la masă duhovnicească cu tine, poporul Meu, şi cu un popor proaspăt venit la izvor şi i-am dat de pe masă şi Eu, şi mama Mea Fecioara, şi tu, dar tu trebuie să te deprinzi tot mai aprins să lucrezi facerea Mea în om peste cei ce vin la izvor (Notă : Se dezvăluie intenţia liderilor pucioşi de a intensifica prozelitismul sectar, prin intermediul supuşilor lor), aşa cum şi tu ai primit când ai venit să fii cu venirea Mea de azi, oştean al ei. Eu dau să miluiesc pe mulţi cu darul credinţei sfinte ca să scape ei de cursa cea vicleană a robiei sub semnul stăpânitorului acestui veac trecător şi să-i fac păsărele ale cerului, (Notă : Liderii pucioşi au păsărelele lor, dar se vede treba că nu le ajunge, mai vor să-şi mărească stolul) că vine vremea să se ridice la cer păsărelele, fiule, ca să dau Eu drumul pe pământ albirii şi curăţirii şi facerii celei noi peste el, după cum Scripturile proorocesc, căci omul fără Dumnezeu dă să lungească veacul său şi să-Mi întârzie lucrarea Mea cea de facere a cerului celui nou şi a pământului celui nou şi a Ierusalimului celui Nou. (Notă : Până acum se susţinea sus şi tare că Ierusalimul cel Nou este deja “făcut” la Pucioasa; acum se zice altceva, cum că facerea lui e întârziată din cauza oamenilor, care-L încurcă pe Dumnezeu în planurile Sale, obligându-L la amânări nesfârşite şi nedorite de El) Eu însă am de la Tatăl lucrare peste pământ şi pun peste mulţi duhul cunoaşterii de Dumnezeu, duhul cuvântului Meu de peste tine şi dau să lucrez dar de credinţă sfântă în mulţi, căci lumina de pe pământ se stinge şi se tot stinge, şi numai credinţa omului care vine să creadă venirea Mea, numai aceea va rămâne lumină pe pământ, şi ea va lumina până peste margini şi va vedea omul calea spre tine, calea Mea cu tine, şi se va agăţa de scăparea lui şi va lua omul în el credinţa cea salvatoare, credinţa care a fost în Noe şi în cei din casa lui când Eu, Domnul, am spălat pământul de păcatul pus peste el de la nepăsarea de Dumnezeu a oamenilor din vremea lui Noe. Ce l-a scăpat pe Noe de mânia Mea cu care am spălat pământul aşa cum altfel n-am mai putut să-l spăl? O, credinţa în salvarea cea de la Mine, aceea şi numai aceea l-a salvat pe Noe. Putea şi el ca toţi ceilalţi de pe pământ să se îndoiască, dar n-a făcut aceasta Noe, şi este scris în Scripturi de la el ca semn al credinţei care-l scapă pe om de pedeapsă, că mare este omul care crede în Mine când Eu vin spre el şi când el vine spre Mine cu inima lui, cerând el mântuirea lui cea de la Mine, iertarea lui de păcat, înfierea lui Mie prin puterea credinţei lui în salvarea lui cea de la Mine, Cel atât de duios după om şi pentru om.
O, ce mult ar trebui să poată omul numai pentru Mine când el dă să poată pe pământ! O, ce mare ar fi biruinţa lui dacă ar şti el să stea lângă Mine cu credinţă sfântă ca să-i pot Eu face bine la credinţa lui în Mine şi în puterea Mea pentru viaţa omului! Când am înviat dintre morţi, biruitor atât de mare cum am fost atunci, am spus ucenicilor nedumeriţi şi ruşinaţi de slaba lor credinţă în Mine, şi, stând faţă în faţă cu ei biruitor peste moarte, le-am spus: « Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mergeţi şi învăţaţi aceasta peste neamuri, iar cel ce va crede în biruinţa Mea va fi şi el biruitor ca Mine şi se va mântui de acest neam trecător şi va lua peste el numele Meu şi va fi fiul Meu». O, aceasta este lucrarea credinţei în cei ce iau în ei de la Mine darul credinţei sfinte, alifia cea pentru ochii care nu văd, ca să vadă ei apoi. Puterea Mea pentru viaţa omului este credinţa lui în această putere a Mea că nu este pe pământ vindecător ca şi Mine pentru om, iar Eu prin izvorul Meu de peste voi fac tuturor trezirea, şi va fi căutat mult de toţi oamenii cuvântul Meu de facere nouă peste om şi va iubi omul facerea lui aşa cum iubeşte azi păcatul, căci fiecare vreme îi dă omului să facă ce are ea în ea, iar vremea Mea de slavă văzută pe pământ îi va da omului din ea şi el se va deprinde să intre sub harul Meu, şi toate prin harul Meu vor fi peste om. Amin.
O, poporul Meu, îi trebuie omului pocăinţă mare, tată, şi lacrimă de dor spre Mine, căci omul este tare păcătos, tare neputincios şi slab cu voinţa. Vremea cea păcătoasă a ajuns la vârful ei şi îi tot dă din vârf omului, îi dă cu vârf şi îndesat, după cum spune vorba înţeleaptă, iar omului îi trebuie trezire, şi asta fac Eu prin glasul Meu de peste tine, şi cu care trec hotarul spre om ca să audă el că Eu Mă dau ţie cuvânt de facere şi să vină spre pocăinţă omul. În toate vremile de sub cer am strigat prin servii Mei din timp în timp pocăinţă peste oameni pe pământ, şi aşa strig şi azi, dar azi lucrez cu mult mai părinteşte, azi trec peste margini cu răbdarea Mea şi cu statul Meu în sfat cu omul ca să-l ajut prin multul Meu cuvânt al venirii Mele iarăşi de la Tatăl la om, şi stau învelit în cuvânt înaintea omului şi aşa Mă dau lui, şi fericit este cel ce primeşte de la Mine darul sfânt ca să creadă cu el că Eu sunt acest cuvânt, că Eu vin pe calea lui şi că nu e altul care vine pe calea aceasta de cuvânt. Eu sunt Cel ce vin şi sunt Cel ce sunt şi grăiesc desluşit cu omul şi tot mai desluşit pentru mintea lui cea vândută, care-i atinge inima ca să-l ţină rob vremii care trece, vreme roşie de sângele vărsat de oameni pentru toate poftele trecătoare pe pământ. Grăiesc cu omul după vreme ca să-l ajut să iasă din ea şi să intre el în taina şi în vremea veacului ce va să fie, veacul Domnului cu omul, să intre încă din trup omul, căci Eu cu omul zidesc veacul cel nou şi îl iau lucrător lângă Mine aşa cum l-am luat pe Noe după ce i-am dat iubire şi credinţă pentru Mine (Notă : Aşadar, ni se spune că Noe n-a avut nici un merit personal, ci a fost programat ca un robot, inoculat cu iubire şi cu credinţă, în tot ce a făcut el bun şi pilduitor în toată viaţa lui. Dacă ar fi aşa, predestinarea ar fi procedura specifică prin care Dumnezeu aşează toate care urmează să vină pe pământ) ca să lucreze el prin acelea cu Dumnezeu.
O ce fericit aş fi Eu şi tot cerul lui Dumnezeu (Notă : Fericirea este aşadar un lucru bun şi de dorit nu numai pentru fiinţele cereşti, dar şi pentru oameni, cărora ele le sunt modele ) dacă omul s-ar deprinde să grăiască şi el ca Mine, să grăiască cu Mine şi cu omul (Notă : O nouă pledoarie pentru prozelitismul de la Pucioasa ) după cum e graiul Meu în Mine şi peste om! Acesta îmi este dorul, să ia omul înţelepciunea Mea (Notă : “Înţelepciunea de la Pucioasa” aduce pentru creştini îndemnuri noi şi ciudate, cărora le dă o importanţă supradimensionată pentru mântuire. De exemplu, aşa cum vom vedea mai încolo, ea ne arată cât de important, esenţial chiar, este ca tot creştinul, atunci când se scoală din somn, să se scoale pe partea dreaptă şi nu pe stânga; ca să-i meargă bine el va trebui să păşească pragul casei întotdeauna cu piciorul drept, şi va trebui să observe scrupulos tot felul de alte asemenea inovaţii năstruşnice, care mai degrabă seamănă a superstiţii ieftine, nicidecum a învăţături de credinţă) şi gândul Meu în el, şi ar fi omul în lucrare mare peste pământ, şi prin cuvânt s-ar face toate, aşa cum Eu şi cu Tatăl stăteam în sfat la început, şi după sfatul Nostru toate se întocmeau, căci aşa de mare putere are cuvântul când el se face unul în toţi, în cei ce se dau lui Dumnezeu ca să lucreze Lui.
O, poporul Meu, adu-Mi, tată, aminte de făgăduinţele Mele (Notă : “Dumnezeul” Pucioasei îşi recunoaşte sincer unele limite: cu memoria stă cam prost) pentru cer nou şi pentru pământ nou şi ţine-ţi gândul în ele, tată, ca să se facă ele, căci ele trebuie să se arate cu multul din loc în loc pe pământ, după cum scrie în Scripturi! (Notă : În Scripturi scrie, într-adevăr, că va fi cer nou şi pământ nou, dar efectul acestei transformări cosmice va fi necondiţionat, simultan şi universal. Or, liderii pucioşi proclamă un necesar efort de concentrare în gândire a oamenilor “aleşi” care alcătuiesc “poporul pucios”, efort care ar aduce cerul cel nou şi pământul cel nou din loc în loc şi din când în când)
O, ce frumos e locul verde şi plin de flori faţă de locul uscat şi sec de viaţă din pricina sărăciei de pe el! O, omule, nu poţi, tată, să culegi roade de pe nici un loc dacă locul nu este lucrat! O, nu se poate de-a gata roade, tată, ci trebuie să lucrezi ca să te bucuri, (Notă : Aşadar, nu numai fericirea, ci şi bucuria este un lucru bun şi de dorit pentru om! Vom vedea însă că nu pentru mult timp) şi trebuie să lucrezi Mie ca să te fac Eu bogat apoi în cele ce rămân, fiule. Mi-e milă când te văd cât trudeşti ca să ai, (Notă : Aici se încurajează, insidios, lenea) şi Mi-e milă că trudeşti la cele ce nu rămân. (Notă : Aici se căinează şi se descurajează lucrul omului pentru cele care, până la urmă, se usucă şi pier) O, trezeşte-te la glasul Meu care te cheamă să lucrezi lui Dumnezeu pe pământ şi să faci din uscat verde, aşa cum Eu lucrez şi fac! O, aşa cum te bucuri de un pom pe care-l sădeşti şi îl îngrijeşti (Notă : Aici dimpotrivă, se încurajează lucrul omului pentru cele care, până la urmă, se usucă şi pier) ca să crească frumos şi să rodească apoi, tot aşa să te bucuri să lucrezi şi pentru viaţa Mea în om, tată, şi să începi cu viaţa ta, şi apoi s-o împarţi pe ea spre folosul multora aşa cum o împart Eu pe a Mea, ca să te bucuri apoi, tată, de lucrarea ta, (Notă : Din nou se afirmă că bucuria este un lucru bun şi de dorit pentru om! Vom vedea însă că nu pentru mult timp, căci fericirea şi bucuria vor fi înlocuite îndată cu idealuri total diferite: cu întristarea şi cu durerea) de lucrarea care rămâne înaintea Mea şi a ta, fiule.
Am duhul aprins ca să învăţ omul în ziua aceasta, căci M-a aprins de iubire iubirea celor ce au venit azi la izvorul Meu de cuvânt, (Notă : Pucioşii încă mai atrag prozeliţi la Pucioasa, pe care-i încântă cu balivernele lor. Ca să-i şocheze cu “minunea” că Însuşi Dumnezeu le vorbeşte, liderii pucioşi le recită, special pentru ei, câte un fragment de “cuvânt din cer”) iubire aprinsă în ei, şi cu care ei ştiu să-şi hrănească credinţa cea plină de dor. (Notă : În “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009 se afirma cu totul altceva, şi anume că nu iubirea hrăneşte credinţa, ci credinţa hrăneşte iubirea, căreia îi este rădăcină:“O, fiilor, credinţa este dragostea din om, căci ea este rădăcina din care răsare mai întâi nădejdea şi apoi fructul acestora, dragostea.” Aceasta este o nouă verigă în lanţul inconsecvenţelor doctrinare pucioşeşti) Mi-a fost drag duhul lor cel plin de fior de dor şi cuvântul lor ca focul aprins înaintea Mea şi a ta, iar tu ai simţit alin durerilor de peste tine (Notă : Deci durerile sunt ceva rău, iar alinul lor este binevenit) poporul Meu de la izvor. I-ai învăţat pe ei bucuria durerii, tată (Notă : Deci, durerile sunt ceva bun, care aduce bucurie) căci bucuria ta e durerea, fiule durut (Notă : Se proclamă aici o filosofie nouă, tipic pucioşească: “durerea este bucurie şi bucuria este durere”) Fie ca durerea ta să nască fii mulţi, ca rod al lucrării Mele cu tine, ca să-ţi aduc Eu bucurie pentru rodul tău înaintea Mea. (Notă : Aici se proferează un blestem, drapat într-o aparenţă de binecuvântare: Cu cât se vor înmulţi fii durerii, adică prozeliţii sectei de la Pucioasa, şi cu cât vor fi ei mai îndureraţi şi mai disperaţi, cu atât va creşte bucuria malefică a liderilor lor pentru roadele învăţăturii lor, care proclamă suferinţa ca pe o virtute) O, în dureri vom naşte fii mulţi, fiule poporul Meu, căci durerile au fost cele mai ziditoare în toate vremile în cei ce au lucrat în via Mea plângând pe cale şi suferind dinspre miazănoapte, dinspre muntele necredinţei de pe pământ, munte sub care zac atâtea suflete, atâţia oameni fără de lumină, fără de credinţă pe pământ. (Notă : Adevăratul Hristos promite însă la Apocalipsa 7,17 şi 21,4 cu totul alteva celor care-L ascultă şi-L urmează pe El: ştergerea suferinţelor şi a lacrimilor de pe tot pământul: “Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.[...] Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.” Diferenţa de mesaj dintre Adevăratul Hristos pe care-L anunţă Biblia şi Hristosul mincinos pe care-l construiesc, din cuvinte meşteşugite, liderii antihrişti de la Pucioasa este evidentă).
Plâng cu cerul tot, plâng cu mama Mea Fecioara, plângem de omul care zace în necredinţă de Dumnezeu. Plângem, mamă, căci Noi suntem tare, tare miloşi şi nu ştie omul să tragă spre mila noastră, mamă. Oamenii suferă sub necunoştinţă, iar Noi, de mila lor, mamă. Durerea însă este lucrarea cea făcătoare, cea mai făcătoare este ea, o mama Mea! Amin, amin, amin. (Notă : Din nou o proslăvire a durerii, care este prezentată aici ca fiind cea mai mare virtute creatoare a creştinului care a reuşit să ajungă să nu se mai bucure de nimic)
............................................................................................
(Notă : Urmează acum un text care – aşa cum pretind liderii pucioşi – reprezintă “plânsul mamei Fecioara”, adică tot ceea ce a răspuns “Maica Domnului” la invitaţia “Fiului ei” de a contribui şi ea la “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa)
– O, datu-ţi-a Tatăl Savaot toată puterea în cer şi pe pământ, Fiule înviat din răstignirea cea dureroasă a Ta, căci Tu ai purtat pe crucea Ta toate durerile oamenilor de până la Tine şi de după Tine, (Notă : Dacă este aşa, dacă Hristos a luat asupra Sa durerea tuturor, atunci de ce se mai proslăveşte astăzi durerea liderilor pucioşi şi a acoliţilor lor ca fiind o inegalabilă virtute? Ca să-şi însuşească ei laurii suferinţei lui Hristos?) toate pe trupul Tău cel răstignit, o, Fiule al durerii! Îndurerat Te-ai născut, îndurerat ai trăit, îndurerat Te-ai lăsat răstignit, şi prin dureri ai înviat apoi şi Te-ai aşezat iarăşi întru Tatăl, din care purcezi mai înainte de vecii, (Notă : Liderii pucioşi insistă în a susţine o erezie mai veche de-a lor: “Fiul purecede din Tatăl”. Biblia spune altceva: doar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, iar Fiul este născut din Tatăl mai înainte de veci) şi din cea fără de murmur durere a Ta ai născut mereu sfinţi pe pământ înaintea Ta, şi aceia Ţi-au fost Ţie fraţi de suferinţă şi părinţi născători de fii ai credinţei sfinte înaintea Ta, naştere de sus peste mulţi apoi pe pământ, căci în numele Tău sfinţii şi mucenicii mărturiseau şi lucrau facere nouă în oameni, în stăpâni şi în robi, o, Doamne născător din cer al omului, căci Tu ai spus că omul dacă nu se naşte de sus nu poate să aibă în el împărăţie pentru Tine, şi pe Tine Împărat al ei.
Grăim dulce unul cu altul înaintea celor credincioşi şi a celor puţin credincioşi şi a celor necredincioşi, Fiule Doamne, Mântuitor al nostru, al tuturor. O, ce mângâiere găsim când grăim unii cu alţii în cer şi pe pământ! O, ce mare mângâiere e cuvântul, cuvântul durerii, Doamne! Privirea peste pământ Ne umple de durere, că vedem mereu pieirea oamenilor, căci omul piere prin bucurii (Notă : Deci, bucuriile totuşi nu sunt bune! Ele aduc pieire omului) şi nici un grămuţ de bine nu face omului bucuriile (Notă : "Dumnezeul" Pucioasei stă prost nu numai cu memoria, ci şi cu gramatica. Corect gramatical ar fi fost “bucuriile fac”, nu “bucuriile face”, mai ales că la Pucioasa se pretinde că limba română este prima limbă apărută pe pământ şi ultima care va mai rămâne, adică ea este etalonul perfecţiunii cereşti a cuvântului rostit şi scris. La pucioşi însă, acolo unde apare inversiune în topica subiectului şi predicatului, acordul dintre ele se face “după ureche”.) pe care şi le doreşte şi şi le face căutând peste tot după ele. Omul piere prin bucurii, o, Fiule al meu, iar Noi trecem în cer şi pe pământ prin dureri, şi prin dureri naştem fii (Notă: Dacă bucuriile nu sunt bune, în schimb durerile sunt bune, căci ele sunt ziditoare pentru cer şi aduc fii în împărăţia lui Dumnezeu) pentru împărăţia ce va să vină peste oameni, împărăţie cu trudă şi cu dureri zidită pentru cei ce plâng pe pământ, nu pentru cei ce iau plată bucuriile în vremea trupului lor între oameni.
Am stat la izvor cu masă sfântă în ziua mea de serbare şi am avut la masă popor tânăr, popor proaspăt, dar viu cu credinţa şi cu căutarea după râul Tău de cuvânt, care curge mângâios pentru cei blânzi şi smeriţi cu inima înaintea Ta pe pământ. O, ce inimioare blânde cu Noi! Ce mângâiere ne-au dat în dureri, (Notă : Deci, durerile nu sunt bune! Ele trebuie îndepărtate prin mângâieri) Nouă şi poporului Tău cel de sub povara Ta, cel de sub dureri pentru Noi, Fiule Doamne, (Notă : Deci, “Hristosul Pucioasei” şi “Maica Domnului dela Pucioasa” îi împovărează cu durere pe cei din “poporul Lui”, dar mângîierile care li se aduc de către simpatizanţii naivi veniţi din afară sunt binevenite) şi pentru calea Ta cea grea şi mult anevoioasă între cer şi pământ! O, nu este Dumnezeu afară de Tine şi nu mai e pe nicăieri izvor curat şi neamestecat cu otravă de suflet pentru cei ce caută să-şi stâmpere arşiţa inimii, dorul de Tine în ei. O, căutat eşti de mulţi, Fiule scump, Mire dorit, dar Tu nu Te laşi găsit decât de cei ce nu Te ispitesc cu gândul şi cu fapta lor, şi cărora Tu le pătrunzi inima şi şoapta inimii lor.
Vă dau iarăşi cuvânt vouă, celor ce aţi stat la izvorul Fiului meu lângă poporul Său de la izvor. O, Ne-aţi adus mângâieri în dureri (Notă : O nouă confirmare: durerile nu sunt bune, ele trebuie stinse în mângâieri) şi ne-aţi dat din voi şi aţi luat din Noi. Har, har peste voi să fie cuvântul cel din cer, care se naşte din iubirea Noastră şi a voastră în zi de praznic sfânt! Cuvântul Fiului Meu s-a făcut praznicul lui Dumnezeu pe pământ, masă de praznic a împărăţiei cerurilor, cerul de sfinţi la masă cu omul pe pământ, iar hrana de pe masă are ca sare în ea dorul sfânt (Notă : O justificare “filozofică” pentru cei veniţi din afară, ca să înţeleagă ei de ce bucatele pe care le-au mâncat la pucioşi erau nesărate) dorul de Dumnezeu în voi şi dorul de voi al Domnului. Nici un popor de pe pământ nu are în limba lui vorbită acest cuvânt: dor. Numai neamul român are în limba lui acest dulce şi duios cuvânt: dor, şi pe acestă dulce limbă grăieşte Domnul la sfârşit de timp, şi ea a fost cea dintâi limbă între pământ şi cer, limba pe care Dumnezeu a grăit pentru facerea a toate, limba cea din vecii, când era o singură limbă pe pământ, până să se despartă neamuri şi limbi din loc în loc după căderea omului din Dumnezeu. E mare taină pământul român, e mare, şi nu i-a fost dat omului de pe el s-o stăpânească pe ea, căci ea este aşezată în vecii, şi s-a arătat demult, demult în taină, şi iar s-a arătat acum, şi numai cei înţelepţi de la Dumnezeu (Notă : Liderii pucioşi, desigur, cei care au inventat această aberaţie!) ştiu limba şi lucrarea acestei taine, care va stăpâni peste pământ curând, curând. (Notă : Adică, toţi locuitorii Globului Pământesc vor vorbi numai limba română, şi acest eveniment este iminent) Îşi pregăteşte Fiul meu un popor frumos în mijlocul neamului român, (Notă : Poporul pucios, despre el e vorba) care nu-şi cunoaşte adevărata lui obârşie, căci taină mare este acest pământ, şi apoi râul acesta va inunda peste tot şi peste toate pe pământ rodul acestui cuvânt, care poartă în el sămânţa cea nouă (Notă : Noua Evanghelie cea de la Pucioasa, intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”) a Semănătorului Iisus Hristos, Fiul meu cel de acum două mii de ani, Care S-a arătat şi a locuit între oameni.
Grăiesc vouă cuvânt de dor, căci dorul din voi se face dor pe pământ şi în cer. Vă aştept cu răbdare şi cu dor să vă faceţi asemenea mie înaintea Fiului meu, Care vine să-Şi facă mireasă şi să o împodobească slăvit. Daţi putere dorului în voi, căci dorul este puterea care caută în om după Domnul, caută căutând şi dorind cu dor, şi Fiul meu Iisus Hristos trăieşte în om şi este viu şi Se naşte în om dor, dor şi iar dor, şi aceasta este partea care nu se va lua de la voi, şi fericiţi sunt şi vor fi cei care-şi aleg partea cea bună, partea care nu se va lua de la ei, dorul de Dumnezeu şi căutarea după El cu lacrimi şi cu dor, ca Maria, sora Martei, fiica cea care s-a ales pentru partea cea bună şi care nu s-a mai luat de la ea, căci de cine dorul se leagă, acela nu mai poate altfel trăi, şi este mereu viu, şi în trezie şi în somn mereu viu este.
O inimioare pline de sângele iubirii de Dumnezeu, dorul din voi vă va învăţa toate, şi din Domnul va lua şi vă va vesti vouă, căci izvorul Lui curge şi se deschide tot mai mult, şi stăvilarele lui cad şi curge râul vieţii şi face limpezi inima şi mintea omului credincios şi îl face pe el fiu al Tatălui ceresc, precum Fiul meu Iisus Hristos este, şi este Cel dintâi între mulţi fraţi, precum este scris despre El. Vă binecuvintează Domnul credinţa şi iubirea, pe care voi să le lăsaţi în mâna Lui, ca El să le aşeze în voi mereu zidire nouă, (Notă : Aluzie subtilă la “zidirea ce veche”, adică la Marian şi Victoria Zidaru, care recent s-au dezis definitiv de liderii pucioşi, fiind înlocuiţi cu alţi naivi, mai proaspeţi şi mai entuziaşti, chemaţi să fie “noii zidari”, ceruţi de “vremea de acum”) aşa cum vremea de acum cere, iar temelia acestora este dorul, care-I face casă în voi Fiului Meu Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Pe aripi de înger v-am purtat spre izvor pentru ziua mea de serbare, şi tot aşa spre ale voastre înapoi, până ce ale Domnului vor fi toate ale voastre, (Notă : Aluzie fină la alegerea radicală care stă în faţa noilor veniţi, simpatizanţii chemaţi astăzi la serbare. Acum se vor întoarce înapoi la casele lor, plini de dor pentru cele văzute şi auzite, dar nu pentru multă vreme: doar până se vor hotărî să-şi vândă toată agoniseala, case şi alte bunuri care le “alină” existenţa dar îi şi “însărcinează” cu griji, şi apoi, liberi şi uşori, să vină şi să aşeze la picioarele “proorocilor” pucioşi contravaloarea bunurilor înstrăinate, şi să se pună şi ei la dispoziţia lor. Şi aşa, “toate ale lor“ vor deveni “ale Domnului”, mai precis ale liderilor pucioşi, care le vor administra ei cum ştiu ei mai bine în numele Lui) toate câte vă alină sau vă însărcinează pe voi.
Fiţi cu inimi pline de înţelepciune de sus pentru felul cum Îl împărţiţi pe Fiul meu. Ajutaţi prin statura voastră cea dinăuntru şi cea din afară să creadă omul prin acestea în Domnul şi Dumnezeul vostru, să poată să creadă în voi. (Notă : O mărturisire cât se poate de clară: “Dumnezeul” pucioşilor nu este al tuturor, ci este un Dumnezeu privat, “al lor” numai. Dacă alţii vor crede în “proprietarii” acestui Dumnezeu, aşa şi numai aşa vor crede şi în acest Dumnezeu al lor) Daţi oamenilor daruri ca la nuntă şi spuneţi cum spune omul la nuntă pentru miri când le dă darul mirilor; daţi oamenilor daruri sfinte, credinţă şi iubire, şi spuneţi aşa: “de la noi puţin, iar de la Domnul mult”, ca să vadă omul umilinţa, şi mult va lucra peste om umilinţa din voi, lucrare de folos pentru frumuseţea omului cea de sus din cer. Sfiala cea sfântă în voi are în lucrarea ei curajul sfinţeniei, prin care biruieşte lumea cel ce iubeşte pe Dumnezeu cu credinţă ziditoare în el. Aveţi grijă de iubirea din voi, numai Domnului s-o daţi, numai Lui, iar omul să aibă de la voi din roadele ei. (Notă : O răstălmăcire cât se poate de gravă a mesajului biblic despre iubire. Pucioşii pretind că întreaga iubire a credinciosului trebuie să se reverse spre Dumnezeu pe care nu-L vede, iar semenului său, pe care-l vede, să-i dea nu iubire – pentru că nu i-a mai rămas nici o picătură disponibilă – ci ceva neprecizat, ascuns în sintagma “din roadele ei”. Biserica Ortodoxă învaţă invers: Dumnezeu cel nevăzut nu poate fi iubit în mod abstract, ci în mod concret, prin iubirea semenului care se vede. Despre această puruncă, Hristos cel Adevărat spune aşa, prin evanghelistul Matei la cap.25, v.45: “El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut.” Pucioşii aruncă odată cu zoaiele din albie şi pruncul pe care s-au străduit să-l spele) Aceasta este lucrarea iubirii de Dumnezeu în om. Numai dorul de Dumnezeu să locuiască în voi mereu, şi el să vă fie sarea vieţii, plăcerea vieţii în voi. (Notă : Pucioşii încearcă să se justifice faţă de cei din afară de ce au renunţat la sare în alimentaţie: pentru simplul fapt că Mihaela o considera una din plăcerile vieţii) Rugăciunea să vă fie lină ca apa susurândă şi cristalină de izvor blând în cursul lui, căci zbuciumul în rugăciune îl dovedeşte pe om nemulţumit şi nesătul, şi este semeţie nemulţumirea, şi omul nu cunoaşte faţa acestui păcat. Caldă mi-a fost rugăciunea şi lină mi-a fost în toate durerile vieţii, căci viaţa mea a fost numai Dumnezeu şi durerea Lui în mine, şi dulce I-am purtat durerea şi nu cu zbucium (Notă : Durerea pare a fi aici ceva bun, liniştit şi dulce) I-am purtat-o, căci smerenia mea pentru Domnul a fost fără de seamăn între oameni şi n-am voit să vreau şi să pot mai mult sau mai puţin ca Domnul meu pe calea vieţii mele, fiindcă eu de la El şi pentru El am venit pe pământ, şi tot omul poate să-şi dea viaţa Domnului ca să fie ca a mea apoi, de folos înaintea Lui, numai să aibă omul milă de Domnul aşa cum am avut eu, aşa cum eu am lucrat-o pe ea înaintea Sa. Iubiţi învăţătura Fiului meu, că iată izvorul Său, care prin izvorârea lui curge şi cheamă omul în barca de salvare! Izvorul plânge, şi aceasta înseamnă izvorârea sa şi plânge şi cântă curgând prin susurul său lin şi învaţă pe toţi dreptatea a toate.
Aveţi grijă de toate clipele vieţii voastre şi lucraţi dreptatea a toate. În zori, când vă sculaţi din aşternut fiţi ca şi treji. Aveţi grijă cum vă ridicaţi, căci ziua bună trebuie de dimineaţă s-o porniţi. Sculaţi-vă cu cuviincioşie şi ridicaţi-vă frumos din aşternut, ca şi cum aţi da Domnului primele voastre mişcări şi gânduri. Ridicaţi-vă din pat cu dreapta trupului, nu vă ridicaţi cu spatele, ci cu faţa, ca să vă fie faţa dreptar al zilei apoi, iar când vă îmbrăcaţi, luaţi întâi mânecuţa cea dreaptă a cămăşuţei, şi apoi pe cea stângă, şi apoi cu amândouă mâinile puneţi pe voi cămăşuţa, căci mare taină este ceea ce vă învăţ eu, şi nimeni nu ştie să înveţe ca mine de la Domnul pe om. Când vă încălţaţi, luaţi întâi ciorăpaşul cel drept şi săndăluţa cea dreaptă, ca să vă meargă bine şi cu Domnul să fiţi toată vremea zilei. (Notă : Aceste “indicăţii” preţioase, denumite “mari taine de la Domnul” sunt pure superstiţii îndată ce sunt asociate cu mobilul lor: “ca să vă meargă bine şi cu Domnul să fiţi toată vremea zilei”. Probabil că liderii pucioşi au remarcat în cele din urmă ridicolul lor şi au decis că textul care le conţine ar fi inoportun să apară pe situl oficial. Însă, între acoliţii lor sau simpatizanţii cotaţi ca fiind “credincioşi”, textul încă mai merge: ei au fost deja verificaţi la capitolul credulitate şi au trecut acest test cu brio) Tot aşa să lucraţi şi când vă pregătiţi de odihnă pentru trup, şi ca înaintea Domnului să le lucraţi pe toate pentru binele vostru de la El. Când daţi să grăiţi unii cu alţii începeţi cu cuvânt drept (Notă : Cuvântul care nu e “drept” înseamnă că e lăsat mai pe urmă, dar nicidecum evitat; doar începutul bun contează, deoarece conferă un avantaj pentru restul zilei) ca să grăiţi drept în toată ziua apoi şi pace să lucraţi între voi prin vorbirea dintre voi. O, urâţi minciuna, căci ea nimiceşte viaţa omului şi nimiceşte frăţia cea sfântă dintre fraţii cei iubitori de Hristos, şi ea este lucrarea diavolului în om, şi din om spre om, şi ca săgeata se înfige ea când ea trece prin om ca să se înfigă în alt om. Luaţi adevărul a toate de lucrare a voastră, luaţi din dreapta, nu luaţi din stânga, luaţi din loc cunoscut de Dumnezeu, nu luaţi din loc neştiut de voi, că Domnul nu lucreză cu necunoscutul pentru voi, căci omul necunoscut de om e cursă pentru om. Cel cunoscut e luminat în afara sa şi se vede bine lumina cea dinăuntrul său, precum se vede şi minciuna din cel ce o are pe ea ca lucrare a sa din firea lui cea rea. O, fericiţi veţi fi voi dacă nu vă veţi sminti întru Domnul, Cel ce locuieşte în cei ce Îl poartă pe El spre om. Fiţi mari cu dreapta şi cu adevărul din voi şi începeţi cu dreapta toate ale voastre lucrări şi mişcări. Fiţi fii ai Celui drept prin chipul şi asemănarea vostră cu ale Sale toate, şi El vă va face pe voi cale a multora spre izvorul Său, care plânge prin cursul său şi cheamă cu duioşia sa la salvare pe om. Amin.
Eu, Fiule drept şi veşnic prin fiinţa Ta cea fără de moarte, i-am învăţat dreptatea şi dorul de Tine şi i-am povăţuit să lucreze cu dreptate toate ale lor, de dinmineaţă şi până la celalată dimineaţă, iar şi iar. O, dă-le Tu multă putere în inimioare, iar dreptarul Tău să fie cuvântul Tău cel povăţuitor peste fii. O, ce frumos i-am învăţat la izvor la masa Ta cu poporul Tău de la izvor şi care pune masă pentru Tine şi pentru cei ce vin ca să bea! Cu dreapta lor să ia şi să bea, căci vai celor ce iau cu stânga (Notă : Cumplită ameninţare pentru cei care sunt stângaci din naştere!) şi din stânga, că aceia ajung de plâns apoi! Îi vom învăţa mereu pe cei ce vin ca să bea, şi mă voi alina de durerea mea cea pentru Tine, (Notă : Deci, durerea totuşi nu este bună! Ea trebuie îndepărtată prin alinare) o Fiule părăsit de om, şi vom face mulţi fii şi fiice, ca să avem popor biruitor peste moarte, fii plini de biruinţă, aşa cum ai fost Tu copil ascultător de Tatăl prin toată lucrarea Ta cea de la E pentru viaţa oamenilor. O, dă-le lor duhul ascultării şi darul lucrărilor sfinte în ei şi din ei pentru viaţa oamenilor, Fiule scump. Amin, amin, amin.
.........................................................................................
– O, le dau, mamă, cu dreapta le dau celor ce iubesc venirea Mea de azi după om, împlinind-o pe ea peste ei, mamă. Celor ce lucrează cu stânga şi tot aşa se dovedesc a fi, acelora le dau cu stânga, mamă, (Notă : Dumnezeul Pucioasei se arată a fi meschin şi răzbunător: el dă cu stânga celor pe care îi acuză că lucrează cu stânga, dovedind că nu poate fi superior împrejurărilor incriminate, ci se coboară la acelaşi mod de manifestare în fapte pe care tocmai îl dezavuase prin vorbe) aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani când grăiam într-un fel cu ucenicii şi în alt fel cu cei făţarnici, (Notă : Exemplul dat aici este impropriu, fals şi înşelător. Dacă făţarnicii din vremea lui Hristos lucrau cu stânga, nu tot aşa lucra şi Hristos, căci El nu lucra ca ei şi nu grăia la fel ca ei, chiar dacă lor le grăia în alt fel decât ucenicilor Lui) cu cei ce-şi mint viaţa, mamă. Dulce ţi-a fost cuvântul izvorului tău de cuvânt peste inimioarele cele aprinse de dor după izvorul Nostru, mamă! Dulce grăim cu omul, căci lucrarea cerului e dulce, dar ea e pentru cei dulci, şi de omul acru ea nu se lipeşte, mamă, căci acela lucrează cu stânga în toate ale sale şi se bizuie pe sine, bietul de el, căci mintea lui este din el.
O, binecuvântată mult a fost lucrarea acestei zile de praznic sfânt, poporul Meu de la izvor! Stai, fiule, înaintea Mea cu dor pentru tot lucrul Meu cu tine şi stai în dreapta Mea mereu, căci cei din dreapta Mea sunt cei drepţi cu Mine şi încep în toate cu dreapta lor din zori şi până în ceilalţi zori. (Notă : De acum, creştinii pucioşi şi în somn trebuie să doarmă pe partea dreaptă!) Am dat cu multul prin izvorul Meu de viaţă curgător, şi Eu, şi mama Mea am dat. Amin.
Binecuvintez şi împrospătez binecuvântarea pentru cei ce iau din izvorul Meu cu voi, fiilor care-Mi sunteţi Mie cale şi sprijin între cer şi pământ. Vă dau duhul iubirii cereşti între voi. El să vă dea putere în toate neputinţele sufleteşti şi trupeşti, căci acest duh poate în om, şi nu altul poate atunci când el poate, fiilor. O, aveţi grijă mare să curgă izvorul Meu, şi Eu voi avea grijă de toate cele pentru Mine şi pentru voi în lucrarea Mea cu voi. Vă dau înţelepciune şi cuvânt ziditor pentru mersul înainte întru sfârşirea lucrării de zidire nouă în curţile Mele cu voi, şi vă dau timp frumos ca să lucraţi şi să le cuprindeţi pe toate câte sunt de făcut pentru lucrarea Mea cu voi. Amin.
Pace vouă şi staţi sub Duhul Meu, fiilor! Amin, amin, amin.
8/21 septembrie2009
……………………..
Estera
3 noiembrie 2009
……………………..
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.