97. Îngerul Albastru
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
La Pucioasa continuă să se lanseze concepte teologumene noi şi îndrăzneţe. După indispensabila "înhristosire" a creştinilor (singura care urmează să le garanteze mântuirea), apoi după concepţia revoluţionară şi hilară a căderii îngerilor abia după căderea lui Adam, şi nicidecum înainte – aşa cum ne învaţă limpede Biblia – iată că o nouă teorie, cu accente rasiale – cea a îngerilor coloraţi la piele (la pielea duhului), zguduie din temelii Ortodoxia. Deocamdată scenariul nu vorbeşte decât despre îngeri albi şi negri, dar e plauzibil că îngerii albaştri stau ascunşi după cortină, aşteptând lumina verde de la proorociţa Guru, regizorul năuc de la Pucioasa. Până la urmă, sună chiar încurajator, să ştim că există rasa superioară a îngerilor albi, care ne ţin, discret, o trenă de lumină albă. Nu mai puţin important este să ştim şi că rasa neagră a duhurilor, inferioară şi decrepită, este cea care ne vrea răul şi deci va trebui să ne păzim straşnic de negroteii spiriduşi care ne îndeamnă la rele, şoptindu-ne la ureche tot felul de blestemăţii. Cu toate acestea, nu putem să nu observăm o inconsecvenţă crasă a noilor teorii ale pucioşilor cu declaraţiile lor oficiale, făcute în faţa camerelor de luat vederi (cităm):
"Deci, în aceste 2000 de pagini pe care Dumnezeu le-a…le-a coborât în aceşti 50 de ani – deci, ea este Cuvântul auzit în aceşti 50 de ani – în aceste 2000 de pagini Dumnezeu nu contrazice Sfânta Scriptură, nu adaugă Sfintei Scripturi nici măcar o filă, ci pur şi simplu în aceste 2000 de pagini Dumnezeu împlineşte Sfânta Scriptură, o decriptează." (Această declaraţie exprimă o viziune a liderilor de la Pucioasa şi a fost lansată cu ocazia unui interviu luat de Cristian Tabără de la ProTv).
Să fie aceasta – lansarea de teorii inedite şi contradictorii, ca venind din partea lui Dumnezeu – o nouă orientare, apărută abia după trecerea celor 50 de ani? Greu de crezut. Am văzut deja că au fost o sumedenie de exemple similare şi mai înainte de anul 2006.
Deocamdată, până la validarea teoriei de practica liturgică, creştinii n-au altă alternativă decât să accepte (fără să înţeleagă) că teoria cu îngerii vopsiţi – inexistentă în Biblie – nu-i aduce acesteia nimic nou, ci o decriptează.
Să exemplificăm cele spuse, cu riscul de a primi din nou acuzaţia că i-am furat drepturile de autor “Dumnezeului de la Pucioasa”. Textele care urmează sunt mostre din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 3 martie 2009 care se referă la acest subiect ( comentariile şi evidenţierile ne aparţin):
“[…] răbdarea sfinţilor a fost în toate vremile salvarea Mea în vreme şi biruirea îngerilor întunericului, care din pricina trufiei omului au căzut de lângă Mine, căci M-au părăsit pentru om.
[…]din pizma diavolului vrăjmaş, care l-a slujit pe om în clipa cea mai îndurerată pentru Dumnezeu, căci omul cel pus de Mine în rai a făcut neascultare lui Dumnezeu şi a ascultat de sine, şi îngerii i-au slujit lui ca şi Mie, şi de atunci omul Îmi face rău. De atunci sunt şi îngeri negri, care îl scot pe om de la Mine dacă omul le-a înlesnit lor căderea lor din lumină, din slujba pe care ei o închinau Mie mai aproape decât toate cetele îngereşti, şi iată, cei ce Mi-au fost cei mai aproape slujitori Mi-au dat cea mai mare durere şi apoi M-au vrăjmăşit, căci au căzut în slujba omului, care M-a pedepsit apoi prin căderea lui din rai, căci voia de sine l-a scos pe om din braţul Meu şi l-a aruncat pe pământ. (Notă: Dacă au căzut şi sunt în slujba omului, ar fi de înţeles de aici că diavolii ascultă de om! Rezultă că omul este cel care i-a îndemnat pe diavoli la răzvrătire, şi nu invers.)
[…]neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu şi apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb şi îl are pe cel negru de povăţuitor, iar faţa oamenilor de pe pământ adevereşte aceasta, (Notă: Se face şi faţa lor neagră) ca şi mintea lor, ca şi lucrarea lor şi a îngerilor cei aleşi de ei ca să-i poarte pe ei.
[…]Duhul cel potrivnic Mie, care lucrează prin îngerii negri, Îmi însăgetează mereu faţa şi slava, căci aceştia se răzvrătesc pe Mine de atunci, de când cu om cu tot şi-au pierdut slava şi lumina odată cu neascultarea omului, şi de atunci omul are pentru el un înger alb şi unul negru, şi puţini, puţini de tot sunt cei călăuziţi de îngerul cel alb al lor[…]
[…]Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viaţa omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, iar seninul este pe faţa şi pe inima lui şi nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ şi din om, şi face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujeşte pe cel blând şi smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung şi nu judecă şi nu se mânie, ci se apleacă şi trăieşte prin aplecare, căci aceasta este viaţa cea vie în om, slujită de înger alb. (Notă: Se proclamă ascultarea ca fiind virtutea ce mai de preţ a adepţilor pucioşi, faţă de liderii lor)
[…]Iată, aceasta n-a putut să facă Adam, şi era în rai Adam, nu pe pământ, şi s-a ascuns în sine în rai fiind, şi îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, iar când Eu, Domnul, l-am tras afară din el pe Adam ca să-l pun faţă în faţă cu el însuşi şi cu fapta neascultării lui de Mine, care a născut întuneric pentru îngerii slujitori lui, M-a pedepsit Adam cu despărţirea lui de Mine în loc să-şi pedepsească ascunderea lui de Mine, căci el s-a despărţit de Mine şi nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el şi de diavol.
Atenţiune, puţină atenţie acum. Vorbeşte însuşi strămoşul nostru Adam, din ceruri:
[…]Pentru păcatul trufiei lui dă omul să spună că nu eşti Tu Cel ce dai să-i desfaci auzul şi văzul, şi iată, în trufie trăieşte şi în trufie moare omul, căci umilinţa cea dulce, slujitoarea îngerului alb şi nevătămător, nu se face gust plăcut şi sfânt în om, şi omul scuipă peste această dulceaţă şi ia în inimă şi pe limbă gustul cel amar al îngerului negru şi al păcatului îngâmfării şi se lasă călăuzit aşa. Plâng cu Tine după şapte mii de ani, uitându-mă la duhul trufiei omului, care din sine ia pentru paşii lui cei fără Dumnezeu, aşa cum eu am făcut, iar îngerul cel negru al omului îl poartă cum voieşte el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit şi scăldat în ruşine şi în lacrimi din pricina celui trufaş, care se vrea biruitor.[…] O, greu este de omul care se face deştept în el însuşi, căci unul ca acela se aşează mai deştept ca Dumnezeu pe pământ şi Îl lasă mic pe Domnul, iar îngerul cel negru îl poartă pe el apoi şi pe toată lucrarea lui cea împotriva lui Dumnezeu! Omul are de la naştere un înger alb şi unul negru, şi se cunoaşte când îl poartă unul sau celălalt.
Şi din nou vorbeşte “Dumnezeul Pucioasei”, pentru tragerea concluziilor:
[…]O, tot aşa îi învăţ şi azi pe cei ce Mă aud de la acest izvor, dar răzvrătirea cea de azi asupra lucrării Mele din partea îngerilor negri, care-i călăuzesc pe cei îndoielnici (Notă: Este vorba de grupul de răzvrătiţi de la Pucioasa, care de ani de zile n-o mai recunosc ca Guru pe “proorociţa” Mihaela, îndoindu-se indirect şi de autenticitatea “cuvântului” pe care ea pretinde că-l aude de la Dumnezeu), Mă însăgetează mereu această răzvrătire. Tatăl însă Mă umple de putere (Notă:Înseamnă că Fiul nu mai are putere în Sine, îndată ce este nevoit să Se întărească primind puterea de la Tatăl) să-i dau omului învăţătură, Eu şi cei din cer. Amin.
[…]Şi acum, voi, cei unşi în grădiniţa Mea de cuvânt, slujitori ai rugăciunii înaintea Mea, (Notă: Este vorba de cei trei “preoţi” ai Noului Ierusalim ) începeţi jertfă pe altar (Notă: adică, sărindare pentru cel mort) pentru sufletul care a plecat nepregătit de pe pământ acum, pentru însoţitorul lui Verginica, fiilor. (Notă: Este vorba despre Nicolae Stoica, fostul “însoţitor legal” al Virginiei Stoica-Tudorache, înainte de a o părăsi definitiv pentru a se însura cu alta) Acest fiu a fost slab, bietul de el, şi a căzut sub călăuzirea îngerului cel negru, iar îngerul lui cel alb a suspinat lângă el toată viaţa lui apoi.[…] Pomeniţi aparte numele lui, cu certare peste diavolul cel negru, care l-a călăuzit pe el, şi apoi vom birui, fiilor unşi. (Notă: De aici rezultă că îngerul cel negru şi diavolul cel negru sunt una şi aceeaşi entitate spirituală care l-a călăuzit pe Nicolae de când a părăsit-o pe Verginica. Nu se mai spune nimic despre perioada anterioară “dezertării” lui, când mulţi creştini erau revoltaţi că Nicolae, în mod sfidător, “umbla cu sticluţa” şi “umbla cu mândruţa” – alta decît Verginica, desigur. Ni se dă a înţelege însă că, pe vremea aceea, Nicolae colabora strâns doar cu îngerul cel alb, deşi unii creştini mai invidioşi nu vedeau în el decât un beţivan şi un curvar)
[…]Pe cei călăuziţi de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii[…]
[…]Căieşte-te de tot ce ai împotriva Mea şi muşcă-ţi limba duhului (Notă: cu dinţii duhului, evident!) şi a trupului (Notă: cu dinţii trupului, evident!) când primeşti îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrăteşti (Notă: Dacă diavolii sunt primiţi cu îndemnuri de către om, ar fi de înţeles de aici că omul ascultă de diavol! Rezultă că diavolul este cel care i-a îndemnat pe oamenii la răzvrătire, şi nu invers, aşa cum se spunea mai înainte tot în acest text.)şi să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! Îngerul cel negru hrăneşte cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înţelepciunea cea de sus după om şi îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte şi să-l urmeze şi să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieţii omului.”
Este surprinzătoare asemănarea – până la un punct – dintre teoria pucioşilor care proclamă superioritatea rasei albe a îngerilor din ceruri faţă de rasa neagră, şi teoria mormonilor (alţi inventatori de “Cărţi sfinte”, atribuite lui Hristos) care pretindeau o superioritate a rasei albe a spiritelor care urmau să se întrupeze în oameni albi pe pământ.
Liderii mormoni au lansat mai întâi teoria că atributul comparativ “mai nobil” este rezervat exclusiv pentru spiritele alese care se vor naşte şi vor deveni mormoni. Între această teorie şi teoria fascistă a supremaţiei rasei pure nu mai era decât un pas. Joseph Fielding Smith, al 10-lea preşedinte al mormonilor, afirma în Doctrine of Salvation, vol. 1, pag. 61, următoarele:
“Există o raţiune pe baza căreia un om se naşte negru şi cu alte dezavantaje, în timp ce altul se naşte alb, cu mari avantaje. Motivul este acela că noi am avut odată o stare înainte de a veni aici, (Notă: adică, pe pământ) şi am fost ascultători, mai mult sau mai puţin, legilor care ne-au fost date acolo”. (Notă: adică, în lumea nevăzută a spiritelor)
În continuare, teza superiorităţii rasei pure este de acum făţiş abordată de Joseph Fielding Smith: “Noi suntem curaţi moral, cel puţin egali şi, în multe cazuri, superiori oricărui alt popor” (Doctrine of Salvation, vol. 1, pag. 236). De aici rezultă pe bandă rulantă o serie de aberaţii mormone:
1. Cei ce au fost mai puţin ascultători în pre-existenţă s-au întrupat la naştere în oameni de rasă neagră; (Notă: Şi la mormoni se proclamă aşadar ascultarea ca fiind virtutea ce mai de preţ, care condiţionează întruparea spiritelor albe în oameni de rasă albă)
2. Aceste spirite au fost trimise pe pământ prin spiţa lui Cain, iar semnul pus pe Cain după uciderea lui Abel (v. Fac. IV, 14) este nasul turtit şi pielea neagră;
3. În ceruri, a avut loc o rebeliune împotriva lui Dumnezeu, în urma căreia cei răzvrătiţi au devenit diavoli şi îngeri ai lor, iar cei indiferenţi la sprijinul ce-l datorau pentru cauza dreptăţii au fost pedepsiţi să devină urmaşi ai lui Ham. De aceea, urmaşii lui Ham, care purtau în ei păcatul indiferenţei sau lipsa de integritate la cauza dreptăţii, au devenit nedemni de preoţie şi de puterile ei; de aceea ei sunt împiedicaţi de la acestea, în aceste ultime zile;
4. Performanţele personale ale fiecăruia în pre-existenţă îi determină pe oameni să se nască: unii francezi, unii englezi, unii indieni, unii americani (dintre care unii vor fi „Sfinţi din Ultimele Zile”, adică mormoni), ş.a.m.d. Ele aduc fiecăruia pedepse şi recompense, după caz;
5. Raţiunea pentru care spiritele au fost născute în trupuri de negri este aceea că aceste spirite au respins Preoţia lui Dumnezeu în pre-existenţa lor. (Notă: adică, un caz tipic de neascultare) De aceea sunt oameni negri pe pământ;
6. Descendenţii lui Ham sunt un popor blestemat, în timp ce descendenţii lui Sem (semiţii) sunt un popor ales. Din acest motiv există oameni cu pielea diferit colorată: neagră sau albă;
7. Persoanele nobile se nasc aşa, cu nobleţea în sânge; ele au avut din pre-existenţă o moştenire nobilă; (Notă: Similitudine clară cu rrromânismul proclamat pe cai mari şi albi la Pucioasa, ca o moştenire nobilă, primită prin alegere divină)
8. Conduita lui Ham i-a adus blestemul sclaviei; de aceea, sclavia negrilor este justificată şi îngăduită.
Toate aceste argumente inventate şi încă multe altele au fost ani de-a rândul exploatate de mormoni în scopul proclamării unei supremaţii a rasei albe în general, şi a Sfinţilor din Ultimele Zile în special. În mod firesc, aceste idei au inoculat liderilor mormoni dorinţa de a perpetua în statul Utah un regim sclavagist în care negrii, proveniţi dintr-o rasă inferioară, să fie în continuare la deplina discreţie a stăpânilor lor.
De unde se vede că propensiunea pucioşilor spre segregaţie rasială, naţionalism bombastic şi fascism religios nu este nici măcar originală. Doar dacă admitem că au avut acelaşi sfătuitor comun, un înger cam albastru, am putea să ne imaginăm unele conexiuni transcendentale, care pun bazele unui ezoterism pseudocreştin polimorf.
La Pucioasa continuă să se lanseze concepte teologumene noi şi îndrăzneţe. După indispensabila "înhristosire" a creştinilor (singura care urmează să le garanteze mântuirea), apoi după concepţia revoluţionară şi hilară a căderii îngerilor abia după căderea lui Adam, şi nicidecum înainte – aşa cum ne învaţă limpede Biblia – iată că o nouă teorie, cu accente rasiale – cea a îngerilor coloraţi la piele (la pielea duhului), zguduie din temelii Ortodoxia. Deocamdată scenariul nu vorbeşte decât despre îngeri albi şi negri, dar e plauzibil că îngerii albaştri stau ascunşi după cortină, aşteptând lumina verde de la proorociţa Guru, regizorul năuc de la Pucioasa. Până la urmă, sună chiar încurajator, să ştim că există rasa superioară a îngerilor albi, care ne ţin, discret, o trenă de lumină albă. Nu mai puţin important este să ştim şi că rasa neagră a duhurilor, inferioară şi decrepită, este cea care ne vrea răul şi deci va trebui să ne păzim straşnic de negroteii spiriduşi care ne îndeamnă la rele, şoptindu-ne la ureche tot felul de blestemăţii. Cu toate acestea, nu putem să nu observăm o inconsecvenţă crasă a noilor teorii ale pucioşilor cu declaraţiile lor oficiale, făcute în faţa camerelor de luat vederi (cităm):
"Deci, în aceste 2000 de pagini pe care Dumnezeu le-a…le-a coborât în aceşti 50 de ani – deci, ea este Cuvântul auzit în aceşti 50 de ani – în aceste 2000 de pagini Dumnezeu nu contrazice Sfânta Scriptură, nu adaugă Sfintei Scripturi nici măcar o filă, ci pur şi simplu în aceste 2000 de pagini Dumnezeu împlineşte Sfânta Scriptură, o decriptează." (Această declaraţie exprimă o viziune a liderilor de la Pucioasa şi a fost lansată cu ocazia unui interviu luat de Cristian Tabără de la ProTv).
Să fie aceasta – lansarea de teorii inedite şi contradictorii, ca venind din partea lui Dumnezeu – o nouă orientare, apărută abia după trecerea celor 50 de ani? Greu de crezut. Am văzut deja că au fost o sumedenie de exemple similare şi mai înainte de anul 2006.
Deocamdată, până la validarea teoriei de practica liturgică, creştinii n-au altă alternativă decât să accepte (fără să înţeleagă) că teoria cu îngerii vopsiţi – inexistentă în Biblie – nu-i aduce acesteia nimic nou, ci o decriptează.
Să exemplificăm cele spuse, cu riscul de a primi din nou acuzaţia că i-am furat drepturile de autor “Dumnezeului de la Pucioasa”. Textele care urmează sunt mostre din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 3 martie 2009 care se referă la acest subiect ( comentariile şi evidenţierile ne aparţin):
“[…] răbdarea sfinţilor a fost în toate vremile salvarea Mea în vreme şi biruirea îngerilor întunericului, care din pricina trufiei omului au căzut de lângă Mine, căci M-au părăsit pentru om.
[…]din pizma diavolului vrăjmaş, care l-a slujit pe om în clipa cea mai îndurerată pentru Dumnezeu, căci omul cel pus de Mine în rai a făcut neascultare lui Dumnezeu şi a ascultat de sine, şi îngerii i-au slujit lui ca şi Mie, şi de atunci omul Îmi face rău. De atunci sunt şi îngeri negri, care îl scot pe om de la Mine dacă omul le-a înlesnit lor căderea lor din lumină, din slujba pe care ei o închinau Mie mai aproape decât toate cetele îngereşti, şi iată, cei ce Mi-au fost cei mai aproape slujitori Mi-au dat cea mai mare durere şi apoi M-au vrăjmăşit, căci au căzut în slujba omului, care M-a pedepsit apoi prin căderea lui din rai, căci voia de sine l-a scos pe om din braţul Meu şi l-a aruncat pe pământ. (Notă: Dacă au căzut şi sunt în slujba omului, ar fi de înţeles de aici că diavolii ascultă de om! Rezultă că omul este cel care i-a îndemnat pe diavoli la răzvrătire, şi nu invers.)
[…]neascultarea îl face pe om liber de Dumnezeu şi apoi omul nu mai are de înger tare pe îngerul cel alb şi îl are pe cel negru de povăţuitor, iar faţa oamenilor de pe pământ adevereşte aceasta, (Notă: Se face şi faţa lor neagră) ca şi mintea lor, ca şi lucrarea lor şi a îngerilor cei aleşi de ei ca să-i poarte pe ei.
[…]Duhul cel potrivnic Mie, care lucrează prin îngerii negri, Îmi însăgetează mereu faţa şi slava, căci aceştia se răzvrătesc pe Mine de atunci, de când cu om cu tot şi-au pierdut slava şi lumina odată cu neascultarea omului, şi de atunci omul are pentru el un înger alb şi unul negru, şi puţini, puţini de tot sunt cei călăuziţi de îngerul cel alb al lor[…]
[…]Dar ce înseamnă îngerul cel alb în viaţa omului? O, cel ce este călăuzit de îngerul cel alb al său, acela trăieşte numai în iubire de Dumnezeu şi în ascultare peste viaţa lui cu Mine, iar seninul este pe faţa şi pe inima lui şi nu-l doboară pe el nici un rău de pe pământ şi din om, şi face bine în jur prin lucrarea îngerului alb, care îl slujeşte pe cel blând şi smerit cu inima, care prin dragostea cea din Mine rabdă îndelung şi nu judecă şi nu se mânie, ci se apleacă şi trăieşte prin aplecare, căci aceasta este viaţa cea vie în om, slujită de înger alb. (Notă: Se proclamă ascultarea ca fiind virtutea ce mai de preţ a adepţilor pucioşi, faţă de liderii lor)
[…]Iată, aceasta n-a putut să facă Adam, şi era în rai Adam, nu pe pământ, şi s-a ascuns în sine în rai fiind, şi îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, iar când Eu, Domnul, l-am tras afară din el pe Adam ca să-l pun faţă în faţă cu el însuşi şi cu fapta neascultării lui de Mine, care a născut întuneric pentru îngerii slujitori lui, M-a pedepsit Adam cu despărţirea lui de Mine în loc să-şi pedepsească ascunderea lui de Mine, căci el s-a despărţit de Mine şi nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el şi de diavol.
Atenţiune, puţină atenţie acum. Vorbeşte însuşi strămoşul nostru Adam, din ceruri:
[…]Pentru păcatul trufiei lui dă omul să spună că nu eşti Tu Cel ce dai să-i desfaci auzul şi văzul, şi iată, în trufie trăieşte şi în trufie moare omul, căci umilinţa cea dulce, slujitoarea îngerului alb şi nevătămător, nu se face gust plăcut şi sfânt în om, şi omul scuipă peste această dulceaţă şi ia în inimă şi pe limbă gustul cel amar al îngerului negru şi al păcatului îngâmfării şi se lasă călăuzit aşa. Plâng cu Tine după şapte mii de ani, uitându-mă la duhul trufiei omului, care din sine ia pentru paşii lui cei fără Dumnezeu, aşa cum eu am făcut, iar îngerul cel negru al omului îl poartă cum voieşte el pe om, pe când îngerul cel alb stă biruit şi scăldat în ruşine şi în lacrimi din pricina celui trufaş, care se vrea biruitor.[…] O, greu este de omul care se face deştept în el însuşi, căci unul ca acela se aşează mai deştept ca Dumnezeu pe pământ şi Îl lasă mic pe Domnul, iar îngerul cel negru îl poartă pe el apoi şi pe toată lucrarea lui cea împotriva lui Dumnezeu! Omul are de la naştere un înger alb şi unul negru, şi se cunoaşte când îl poartă unul sau celălalt.
Şi din nou vorbeşte “Dumnezeul Pucioasei”, pentru tragerea concluziilor:
[…]O, tot aşa îi învăţ şi azi pe cei ce Mă aud de la acest izvor, dar răzvrătirea cea de azi asupra lucrării Mele din partea îngerilor negri, care-i călăuzesc pe cei îndoielnici (Notă: Este vorba de grupul de răzvrătiţi de la Pucioasa, care de ani de zile n-o mai recunosc ca Guru pe “proorociţa” Mihaela, îndoindu-se indirect şi de autenticitatea “cuvântului” pe care ea pretinde că-l aude de la Dumnezeu), Mă însăgetează mereu această răzvrătire. Tatăl însă Mă umple de putere (Notă:Înseamnă că Fiul nu mai are putere în Sine, îndată ce este nevoit să Se întărească primind puterea de la Tatăl) să-i dau omului învăţătură, Eu şi cei din cer. Amin.
[…]Şi acum, voi, cei unşi în grădiniţa Mea de cuvânt, slujitori ai rugăciunii înaintea Mea, (Notă: Este vorba de cei trei “preoţi” ai Noului Ierusalim ) începeţi jertfă pe altar (Notă: adică, sărindare pentru cel mort) pentru sufletul care a plecat nepregătit de pe pământ acum, pentru însoţitorul lui Verginica, fiilor. (Notă: Este vorba despre Nicolae Stoica, fostul “însoţitor legal” al Virginiei Stoica-Tudorache, înainte de a o părăsi definitiv pentru a se însura cu alta) Acest fiu a fost slab, bietul de el, şi a căzut sub călăuzirea îngerului cel negru, iar îngerul lui cel alb a suspinat lângă el toată viaţa lui apoi.[…] Pomeniţi aparte numele lui, cu certare peste diavolul cel negru, care l-a călăuzit pe el, şi apoi vom birui, fiilor unşi. (Notă: De aici rezultă că îngerul cel negru şi diavolul cel negru sunt una şi aceeaşi entitate spirituală care l-a călăuzit pe Nicolae de când a părăsit-o pe Verginica. Nu se mai spune nimic despre perioada anterioară “dezertării” lui, când mulţi creştini erau revoltaţi că Nicolae, în mod sfidător, “umbla cu sticluţa” şi “umbla cu mândruţa” – alta decît Verginica, desigur. Ni se dă a înţelege însă că, pe vremea aceea, Nicolae colabora strâns doar cu îngerul cel alb, deşi unii creştini mai invidioşi nu vedeau în el decât un beţivan şi un curvar)
[…]Pe cei călăuziţi de îngerii negri, care au putere prin răzvrătirea inimii omului, prin mintea de sine a omului, Eu, Domnul, îi îmbiu pe ei pe drumul crucii[…]
[…]Căieşte-te de tot ce ai împotriva Mea şi muşcă-ţi limba duhului (Notă: cu dinţii duhului, evident!) şi a trupului (Notă: cu dinţii trupului, evident!) când primeşti îndemn de la îngerul cel negru să te răzvrăteşti (Notă: Dacă diavolii sunt primiţi cu îndemnuri de către om, ar fi de înţeles de aici că omul ascultă de diavol! Rezultă că diavolul este cel care i-a îndemnat pe oamenii la răzvrătire, şi nu invers, aşa cum se spunea mai înainte tot în acest text.)şi să te clatini de pe calea Mea cea de azi, fiule! Îngerul cel negru hrăneşte cugetul omului când omul se desparte de Mine, dar Eu Mă port cu înţelepciunea cea de sus după om şi îi arăt prin ea pe îngerul cel alb, pe care să-l asculte şi să-l urmeze şi să nu-l lase pe el biruit de îngerul cel negru al vieţii omului.”
Este surprinzătoare asemănarea – până la un punct – dintre teoria pucioşilor care proclamă superioritatea rasei albe a îngerilor din ceruri faţă de rasa neagră, şi teoria mormonilor (alţi inventatori de “Cărţi sfinte”, atribuite lui Hristos) care pretindeau o superioritate a rasei albe a spiritelor care urmau să se întrupeze în oameni albi pe pământ.
Liderii mormoni au lansat mai întâi teoria că atributul comparativ “mai nobil” este rezervat exclusiv pentru spiritele alese care se vor naşte şi vor deveni mormoni. Între această teorie şi teoria fascistă a supremaţiei rasei pure nu mai era decât un pas. Joseph Fielding Smith, al 10-lea preşedinte al mormonilor, afirma în Doctrine of Salvation, vol. 1, pag. 61, următoarele:
“Există o raţiune pe baza căreia un om se naşte negru şi cu alte dezavantaje, în timp ce altul se naşte alb, cu mari avantaje. Motivul este acela că noi am avut odată o stare înainte de a veni aici, (Notă: adică, pe pământ) şi am fost ascultători, mai mult sau mai puţin, legilor care ne-au fost date acolo”. (Notă: adică, în lumea nevăzută a spiritelor)
În continuare, teza superiorităţii rasei pure este de acum făţiş abordată de Joseph Fielding Smith: “Noi suntem curaţi moral, cel puţin egali şi, în multe cazuri, superiori oricărui alt popor” (Doctrine of Salvation, vol. 1, pag. 236). De aici rezultă pe bandă rulantă o serie de aberaţii mormone:
1. Cei ce au fost mai puţin ascultători în pre-existenţă s-au întrupat la naştere în oameni de rasă neagră; (Notă: Şi la mormoni se proclamă aşadar ascultarea ca fiind virtutea ce mai de preţ, care condiţionează întruparea spiritelor albe în oameni de rasă albă)
2. Aceste spirite au fost trimise pe pământ prin spiţa lui Cain, iar semnul pus pe Cain după uciderea lui Abel (v. Fac. IV, 14) este nasul turtit şi pielea neagră;
3. În ceruri, a avut loc o rebeliune împotriva lui Dumnezeu, în urma căreia cei răzvrătiţi au devenit diavoli şi îngeri ai lor, iar cei indiferenţi la sprijinul ce-l datorau pentru cauza dreptăţii au fost pedepsiţi să devină urmaşi ai lui Ham. De aceea, urmaşii lui Ham, care purtau în ei păcatul indiferenţei sau lipsa de integritate la cauza dreptăţii, au devenit nedemni de preoţie şi de puterile ei; de aceea ei sunt împiedicaţi de la acestea, în aceste ultime zile;
4. Performanţele personale ale fiecăruia în pre-existenţă îi determină pe oameni să se nască: unii francezi, unii englezi, unii indieni, unii americani (dintre care unii vor fi „Sfinţi din Ultimele Zile”, adică mormoni), ş.a.m.d. Ele aduc fiecăruia pedepse şi recompense, după caz;
5. Raţiunea pentru care spiritele au fost născute în trupuri de negri este aceea că aceste spirite au respins Preoţia lui Dumnezeu în pre-existenţa lor. (Notă: adică, un caz tipic de neascultare) De aceea sunt oameni negri pe pământ;
6. Descendenţii lui Ham sunt un popor blestemat, în timp ce descendenţii lui Sem (semiţii) sunt un popor ales. Din acest motiv există oameni cu pielea diferit colorată: neagră sau albă;
7. Persoanele nobile se nasc aşa, cu nobleţea în sânge; ele au avut din pre-existenţă o moştenire nobilă; (Notă: Similitudine clară cu rrromânismul proclamat pe cai mari şi albi la Pucioasa, ca o moştenire nobilă, primită prin alegere divină)
8. Conduita lui Ham i-a adus blestemul sclaviei; de aceea, sclavia negrilor este justificată şi îngăduită.
Toate aceste argumente inventate şi încă multe altele au fost ani de-a rândul exploatate de mormoni în scopul proclamării unei supremaţii a rasei albe în general, şi a Sfinţilor din Ultimele Zile în special. În mod firesc, aceste idei au inoculat liderilor mormoni dorinţa de a perpetua în statul Utah un regim sclavagist în care negrii, proveniţi dintr-o rasă inferioară, să fie în continuare la deplina discreţie a stăpânilor lor.
De unde se vede că propensiunea pucioşilor spre segregaţie rasială, naţionalism bombastic şi fascism religios nu este nici măcar originală. Doar dacă admitem că au avut acelaşi sfătuitor comun, un înger cam albastru, am putea să ne imaginăm unele conexiuni transcendentale, care pun bazele unui ezoterism pseudocreştin polimorf.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.