83. “Dumnezeul” de la Pucioasa l-a abandonat definitiv pe Victor Atanasie Stănculescu
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto: “Victoraş, să ai grijă de copii!”
“Victoraş, să ai grijă de copii!”
Această frază, atribuită Elenei Ceauşescu, pe când se îmbarca în elicopterul care părăsea precipitat clădirea Comitetului Central al PCR în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a rămas în istorie. Dar Victoraş “a avut grijă” doar de părinţi, la Târgovişte. De copiii lui Ceauşescu nu s-a mai preocupat, aşa că doi dintre ei au decedat prematur, în timp ce generalul Victor Stănculescu a mai supravieţuit ani buni după aceea. Dar steaua lui, norocoasă în timpul şi pe urma “loviluţiei din decembrie ‘89”, a început să intre în declin. Recent, el a fost condamnat la ani grei de închisoare, pentru rolul dublu, triplu sau multiplu (el ştie mai bine ce rol a avut) pe care l-a jucat la Timişoara în decembrie 1989.
Puţini ştiu însă că în anii de glorie ai generalului de după 1989, când puterea criptocomunistă l-a “uns” ba ministru al economiei, ba al apărării, Victor Atanasie Stănculescu a fost în mod insistent curtat de către…ghici, cine? De către… însuşi “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa! Pasă-mi-te generalul era atunci călare pe cai mari, şi se merita să fie curtat, că de! Încercarea, moarte n-are! Aşa că “Dumnezeul” de la Pucioasa s-a aşternut pe compus epistole de amor adresate puternicilor zilei (printre care şi generalul Stănculescu), ca să-i ajute ei (şi el), pe săracii “copiii de la Pucioasa”, că sunt sărăcuţi şi lipsiţi de toate cele! Vorba ceea, cu care generalul era deja familiar: “Victoraş, să ai grijă de copii!”
*
Dar ce veşti primea din ceruri generalul, prin anii 1991? Vom spicui din ele câteva fraze la întâmplare, dar să începem cu începutul primei epistole sosite “din cer”:
“ Către mai marele oastei române, pace şi har şi binecuvântare de la Dumnezeul Preasfintei Treimi, Care lucrează şi vorbeşte în România! Amin.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Începutul scrisorii era promiţător la vremea aceea. Ar fi fost bine pentru Victoraş să fi primit niscai binecuvântări şi ceva mai târziu, înainte de ultimul lui proces, că poate aşa scăpa ceva mai lesne, cu o pedeapsă mai uşoară; sau măcar gradul de general şi l-ar fi păstrat. Dar aşa… probabil că “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa ştia bine care va fi deznodământul (adică ştia că Victoraş va fi degradat şi va ajunge, din “mai marele oastei române”, un simplu soldat). Aşa că nu s-a mai ostenit să-l mai binecuvinteze: ca soldat, nu mai merita nici o atenţie.
“ Nimic nu împlinesc până nu descopăr taina planurilor Mele prin servii Mei prooroci.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
De la bun început Victoraş este pus în gardă, ca să ştie bine cu cine are de-a face: tratativele între “cer” şi “pământ”, respectiv între “pământ” şi “cer”, se vor face doar la cel mai înalt nivel: capul armatei române cu capul bisericii Noul Ierusalim- Pucioasa. Deşi pentru tabăra pucioşilor se vorbeşte în chip eufemistic, la plural (servii Mei prooroci), în realitate era vorba de un singur cap: “proorociţa” Mihaela Tărcuţă, cea care aducea la lumină, în numele lui Dumnezeu, “Cuvântul lui Dumnezeu”.
Şi fiindcă vorbim aici de tratative: ca la orice tratative, fiecare negociator speră să obţină ceva, eventual dând în schimb cât mai puţin posibil. Deci, ce i se cerea generalului? Şi ce i se dădea în schimb?
Iată ce i se cerea (nu mare lucru!):
“ Iată, încheie şi Dumnezeu astăzi legământ cu tine: să păstrezi cu sfinţenie şi cu frică taina planurilor Sale şi taina izvorului Său care curge în România prin servii Săi prooroci; să păstrezi taina lui Dumnezeu mai mult decât orice taină, căci Domnul coboară poruncă cerească pentru ascunderea lucrului Său şi a planului prin care lucrează şi descoperă voile Sale cele bine întocmite.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991, sublin.ns.)
E cam greu de înţeles cum va reuşi “Dumnezeul” de la Pucioasa să facă simultan şi “ascunderea lucrului Său”, şi “descoperirea voilor Sale”, deci va trebui să-l credem pe cuvânt. Şi fiindcă a venit vorba de ascundere, să facem o paranteză. Deşi aici se afirmă negru pe alb că nu numai Dumnezeu are taine, ci şi oamenii, şi nu numai oamenii au ascunderi, ci şi Dumnezeu, peste ani şi ani, liderii de la Pucioasa vor promova o teorie năstruşnică, prin care se afirmă că “tainele sunt de la Dumnezeu, iar ascunderea este de la Diavolul”. Să luăm aminte!
Aşadar, Victoraş era chemat să ascundă ceva, să mai pună ceva în ghips. Ce să ascundă? Ce picior să-şi mai pună în ghips? Iată ce:
“ Scoală-te şi crede în Mine şi lucrează-Mi să-Mi acoperi bine pe servii Mei! Ia mantia credinţei şi cu ea pune-Mi deoparte aceşti copii prin care Eu lucrez, căci lucrez pentru slava şi gloria acestui pământ binecuvântat.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991, sublin.ns.)
Adică, mai pe scurt: “Victoraş, să ai grijă de copii!”
Oare ce diferenţă să fi văzut “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa între “slava” şi “gloria” pământului românesc, care pretinde că-i aparţine de drept?
Victoraş, însă, ca un adevărat ostaş, trebuie să ia poziţia de drepţi în faţa unui “Dumnezeu” atât de autoritar:
“ Ridică-te şi serveşte-Mi planului Meu şi lucrului Meu, căci servii Mei au de stat lângă Mine, au de împărţit cuvintele Mele pe unde îi trimit Eu şi au de strigat la Mine pentru România Mea, după cum le poruncesc Eu să lucreze cu Mine” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Dar ce i se promitea generalului în schimb? Un troc:
“ Iată, facem unul pentru altul. Serveşte-Mi planului Meu şi Eu voi fi cu tine, şi voi fi cu glorie cu tine. Amin. Cel ce dă măcar un pahar de apă celor mai mici ai Mei, Mie Îmi dă acela, şi Eu îl voi da de-a dreapta mea în zilele gloriei Mele.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Aluzia cu paharul de apă începe să clarifice lucrurile. “Combinaţia” pusă la cale capătă contururi materiale din ce în ce mai nete:
“ Fii credincios Mie, căci prin această credinţă vei fi cu Mine, şi Eu voi fi cu tine. Amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Intenţia de a-l face prozelit al Noului Ierusalim pe Victor Atanasie Stănculescu este evidentă. După cum la fel de evident este că promisiunile făcute generalului au fost uitate, sau ignorate: peste 17 ani generalul a fost degradat de către semenii lui, devenind un simplu soldat, apoi a mai înfundat şi puşcăria. Nu este exclusă nici varianta răzbunării “Dumnezeului“ de la Pucioasa, dacă luăm în calcul următoarele: ca probabilă, o totală lipsă de reacţie a lui Victor Stănculescu la aceste baliverne; iar ca posibilă, o astfel de răzbunare.
Liderii pucioşi au dorit să fie cât mai convingători, adăugând şi un talisman la scrisoarea lor: i-au dat în dar o cruce sculptată în atelierele lor de la Pucioasa (cel mai plauzibil, o cruce strâmbă, cu iscălitura falsificată a lui Marian Zidaru, căci aşa aveau pucioşii tiparele pentru cruci şi obiceiurile pe vremea aceea). O cruce care se putea pune fie la gât, fie la cap, fie pe piept, şi care urma să-i aducă lui Victoraş mult noroc în întortocheata sa carieră:
“ Iată, pun dar de la Mine şi pun putere de ocrotire şi de biruinţă peste această cruce lucrată de mâini curate şi din porunca Mea lucrată. Pune-o şi o poartă pe piept, căci puterea Mea va lucra prin ea, şi binecuvântarea Mea se va arăta prin ea. Amin, amin, amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
N-a fost să fie aşa. Ori Victoraş a uitat să poarte crucea pe piept, ori binecuvântarea crucii n-a prea avut puterea scontată, cert este că până la urmă generalul a dat-o în bară. Iar de la bară a ajuns direct la puşcărie.
*
O a doua epistolă picată “din cer”, şi adresată tot lui Victor Stănculescu, avea să despecetluiască complet taina care, în prima epistolă, se cerea ocrotită de către “primul ostaş al ţării”: capul armatei este chemat în mod imperativ să contribuie decisiv la re-instalarea regelui Mihai pe tronul ţării. Mezalianţa dintre “cer şi “pământ” căpăta brusc conotaţii pur politice şi mundane. Începutul, însă, suna la fel de promiţător:
“[…] Harul Meu şi pacea Mea peste tine din nou, mai marele oastei României Mele! Pace, iubitul Meu,[…] ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991)
O scrisoare de dragoste, aşadar. Iubitul “Dumnezeului” de la Pucioasa avea însă să fie părăsit fără regrete peste ani de zile, atunci când judecătorii de la Timişoara se vor pronunţa pentru trimiterea lui la puşcărie. Dar, să vedem ce i se cerea “iubitului” atunci, pe când el era capul oştirii şi avea cea mai mare putere efectivă în stat:
“[…] Eu sunt Dumnezeul Cel Care veghez şi ocrotesc în toată clipa pe cei ce sunt cu Mine, pe cei ce lucrează şi Mă ajută pe Mine. Iată, îţi amintesc de cuvântul cel înţelept care spune: ”Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc eu”, dar vin acum spre tine, mai-marele oastei române, vin şi îţi spun aşa: fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu. Ajută tu planului Meu, şi Eu voi fi ajutorul tău şi păzitorul tău în toată clipa. Amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
Dacă vede cineva vreo deosebire între primul “cuvânt cel înţelept”( ”Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc eu”) şi cel de-al doilea, oferit lui Victoraş ca o alternativă mult mai bună (“fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu”) este rugat să o semnaleze. Dacă nu, nici eu n-am s-o fac, pentru că oricum mă depăşeşte. Când am să pot, am s-o fac. Mă gândesc acum la un cuvânt de duh adresat lui Irineu Bistriceanul:
“[…]îţi spun o vorbă înţeleaptă, care spune aşa: “Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc eu”. Dar mai spun odată vorba asta înţeleaptă, ca să-ţi fie spre înţelegere, şi iată ce-ţi spun: fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu. Amin.” (din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 3/16 ianuarie 1990)
Rămâne de văzut care dintre cele două vorbe de duh (una spusă în ianuarie, şi cealaltă în martie) este “mai înţeleaptă” decât cealaltă, căci par a se bătea cap în cap. Puse una lângă alta, par mai degrabă spuse la beţie.
După ce face o incursiune prin istorie, arătând ce bine îi mergea lui Ştefan cel Mare pe când primea binecuvântări de la Daniil Sihastrul, “Dumnezeul” de la Pucioasa trece frontal la subiect: regele Mihai trebuie urgent re-instalat pe tron. Şi nu va încăpea nici o împotrivire la acest “plan ceresc”:
“ Iată, îl voi aşeza pe cel binecuvântat de Mine, că el este de la Mine, el este proorocit prin proorocii care au avut cuvânt de la Mine. Îl voi aşeza cu braţul Meu cel tare, că de la el şi până astăzi nici un mai-mare stătător care a stat peste acest neam nu a mai avut ungerea de la Dumnezeu. Eu nu pot desfiinţa cele proorocite, căci Duhul Meu lucrează şi vesteşte şi împlineşte în toată vremea.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
E de neînţeles însă de ce, dacă “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa avea braţul atât de tare, mai avea nevoie şi de ajutorul lui Victoraş, care s-a văzut cât de fragil a fost ca om, ca toţi oamenii de altfel, odată cu trecerea vremii. Şi este de neînţeles de ce acele faimoase proorocii despre aşezarea pe tron a regelui Mihai, la care se face aici referinţă, nu s-au împlinit niciodată. Şi mai ales, este de neînţeles de ce aceste promisiuni bombastice făcute chiar de către “Dumnezeul” de la Pucioasa nu s-au mai împlinit; doar dacă nu cumva era un “Dumnezeu” mincinos, ca şi “proorociile”amintite de el, de altfel.
În schimb, o adevărată beţie a izbânzii se revarsă în valurile imaginaţiei:
“ Nu te teme, că vei călca peste tot duşmanul Meu şi peste tot duşmanul tău şi va curge veninul şi se va risipi în întuneric, iar Eu voi face lumină, şi va fi lumină. Să nu foloseşti îndoiala întru Mine, căci îndoiala înjumătăţeşte biruinţa creştinului. Fii viteaz, căci eşti fiu adevărat, din pământul acestui neam, eşti suflet din sufletul cel viu şi viteaz al acestui neam. Fii statornic cu Mine, că tu ai nevoie de multă ocrotire.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
Victoraş este aşadar invitat să fie un adept fără şovăire şi fără îndoială al Noului Ierusalim, moment în care i se strecoară şi presupuse ameninţări din afară, motiv serios ca să ceară de la “Dumnezeul” de la Pucioasa să-i dea “multă ocrotire”:
“ Cei ce vor să robească sub stăpânirea lor acest neam, aceia nu te iubesc, şi vor să nu mai fii. Le este teamă de tine, căci Eu am pus în tine de la Mine. Le este teamă că le vei zdrobi puterea lor, dar nu te teme tu. Mirul binecuvântărilor să facă din tine un fiu al minunilor, şi minunile acelea să fie spre dezrobirea şi pacea şi liniştea acestui pământ al acestui neam.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
Parcă suna mai bine “liniştea acestui neam al acestui pământ” decât “liniştea acestui pământ al acestui neam”, dar e dreptul autorului să se exprime aşa cum vrea şi aşa cum poate.
Victoraş este avertizat apoi că n-are loc de-ntors: “Dumnezeul “de la Pucioasa va lucra cu o aşa mare putere, încât Victoraş va fi doar un executant obedient la ordinele lui. Totodată, se stabileşte şi un om de legătură, prin care Victoraş va trebui să primească ordine şi să transmită sfaturi dinspre şi către liderii pucioşi:
“ Voi lucra cu putere, ca să te am credincios planului Meu din zilele acestea, şi îşi voi arăta, ca să ştii că sunt cu tine şi că te ocrotesc. Stai aproape cu inima şi cu sfatul de cel care l-am trimis spre tine ca să te vestească de la Mine. Stai cu el mereu aproape. Fă-ţi timp să stai cu el în sfat şi cere-i pâinea cea vie, căci Eu sunt pâinea care se coboară din cer şi care dă viaţă. Eu sunt viaţa făpturii Mele. Iată postul sfintelor Paşti, al sfintei şi de viaţă făcătoare Învieri a Fiului lui Dumnezeu. Pregăteşte-te cu post, şi ia apoi Trupul şi Sângele Meu, ca să intru cu fiinţa Mea în tine, mai-marele oastei României Mele.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
*
O a treia epistolă dezvăluia şi scopul ascuns, cu bătaie lungă, al liderilor pucioşi. Odată ajuns pe tron, regele Mihai ar fi trebuit musai să le fie lor recunoscător, şi chiar să-i iubească, iubire materializată foarte simplu: asociindu-i şi pe ei la guvernarea ţării şi “lucrând” apoi nemijlocit cu ei şi prin ei. Şi toate acestea, drept mulţumire pentru sforile trase de ei pe la şeful armatei (Victoraş Stănculescu) şi pe la alte personalităţi ale vremii, curtate intens în acea perioadă, tot cu epistole “căzute din cer” şi tot cu acelaşi scop ascuns (Andrei Pleşu, Doina Cornea, Sorin Dumitrescu, Teoctist Arăpaşu, Vasile Târgovişteanul, Irineu Pop Bistriţeanul, Ilarion Argatu, Visarion Iugulescu, Maica Veronica şi preotul Ioan de la Vladimireşti, Doina Alexandru, Constantin Mănciulescu, Silvia Radu, Vasile Gorduz, Gheorghe Zamfir, Sebastian Şerban, Ioana Giosan, Edgar Nicolau; se plănuise, aşadar, un adevărat complot politic, la care însă se pare că n-a marşat nimeni dintre cei abordaţi prin epistolele sosite “din cer” şi care le-au fost adresate personal) şi pentru ajutorul nepreţuit adus de pucioşi tocmai “din ceruri”, ca regele Mihai să-şi poată recăpăta tronul. Victoraş este sfătuit temeinic să se lase “lucrat”:
“ Stai sub obrocul Meu şi lasă-te lucrat, ca să ştii şi să înţelegi cum lucrează Dumnezeu. Îmbrăţişează viaţa de creştin după adevăr. Nu este greu, iar creştinul cel adevărat va birui tot răul şi nu va fi biruit. Amin. Oastea Mea cea binecuvântată va fi oastea României, iar cel uns de la Mine este scris că va fi de la Mine peste Ierusalim. Iubeşte pe unsul de la Mine, că el îi va iubi şi va lucra cu cei ce sunt cu Mine. Eu sunt cu el şi îi întăresc răbdarea şi îi alin dorul lui cel greu, căci greu mai este dorul lui, măi iubitul Meu. Îţi spun şi Eu ţie că greu îl mai apasă dorul de acest pământ, şi acest pământ este pământul cel binecuvântat, cel ce se va arăta binecuvântat, cel peste care va domni pacea şi dreptatea cea din cer, iubitul Meu. “ ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)
Victoraş s-a lăsat “lucrat” şi prin faţă, şi pe la spate, şi aşa a reuşit să ajungă la puşcărie.
Dacă cineva este sceptic şi crede că persoana vizată în mod cifrat cu cuvintele “cel uns de la Mine” ar fi fost alta decât regele Mihai, iar “Ierusalimul” ar fi altul decât cel inventat la Pucioasa, e suficient să-i reproducem titlurile şi subtitlurile concepute de către liderii pucioşi pentru respectivele epistole:
Prima epistolă, cea din 9/22 ianuarie 1991:
Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
Îndemn pentru credincioşie faţă de planul ceresc de dezrobire a României de sub călcâiul fiarei roşii: comunismul
A doua epistolă, cea din 9/22 martie 1991:
Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
Proorocie pentru venirea regelui Mihai. Neliniştea iscoadelor
A treia epistolă, cea din 19 aprilie/2 mai 1991:
Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
Oastea română trebuie să fie o oaste sfântă. Unsul României trebuie aşezat în cinstea ce i se cuvine celui ales.
Aşa stând lucrurile, ele par să se lege ceva mai bine şi pentru cei care încă se mai îndoiesc.
Dar “Dumnezeul” de la Pucioasa nu se mulţumea numai cu atât. El avea planuri mari. El ţintea la convertirea întregii oştiri române la doctrina pseudo-ortodoxă a pucioşilor:
“ Eu sunt Cel bun, iar cei buni în credinţă aud glasul Meu şi merg după Mine, că aceia mă cunosc pe Mine. Pace ţie, şi pace peste oastea României, peste oastea cea care este cu Mine şi cea care va fi cu Mine! Lucrează cu Mine peste oastea României, ca să fie ea cu Mine şi să ocrotesc pe tot sufletul cel pe care îl voi găsi credincios Mie. Lucrează, şi cu dreptate lucrează.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)
Acum, una din două (sau chiar trei): ori că Victoraş n-a “lucrat” ce trebuia şi cum trebuia, ori că el însuşi nu s-a lăsat “lucrat” bine din cer, ori că “Dumnezeul” de la Pucioasa n-a izbutit “să-l lucreze” pe Victoraş aşa cum şi-a propus, cert este că unsul lui Dumnezeu, regele Mihai, n-a mai ajuns nici până în ziua de astăzi pe tronul ţării, şi nici o şansă nu i se mai întrezăreşte. O nouă iluzie adânc ticluită şi atent pritocită, de mărire a liderilor pucioşi, care s-a spulberat pentru totdeauna, odată cu “proorociile” care o trâmbiţaseră şi în care ei sperau, după un scenariu atât de simplu: noi îl ajutăm pe rege să vină pe tron, iar după aceea el ne ajută pe noi să ieşim dintr-un nesuferit anonimat; şi uite-aşa, o mână spală pe alta, şi amândouă obrazul.
Să fi uitat Victoraş în momentele sale de cea mai grea cumpănă cu câtă dragoste îl înconjura altădată “Dumnezeul” de la Pucioasa, promiţându-i marea cu sarea? Căci iată ce şi cum îi promitea:
“ Cheamă-Mă de câte ori eşti necăjit, cheamă-Mă! Eu vin. Iată-mă cum vin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)
Victoraş, ia cheamă-l tu în ajutor pe “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa, de acolo unde te afli tu acum! Mai ştii, poate nu-i târziu. Aibi nădejde! Să ştii că şi Sfântul Petru a fost scos noaptea afară din închisoare, de un înger.
Eşti necăjit. Cheamă-l! El vine. Iată-l cum vine, să te scoată şi pe tine.
Motto: “Victoraş, să ai grijă de copii!”
“Victoraş, să ai grijă de copii!”
Această frază, atribuită Elenei Ceauşescu, pe când se îmbarca în elicopterul care părăsea precipitat clădirea Comitetului Central al PCR în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, a rămas în istorie. Dar Victoraş “a avut grijă” doar de părinţi, la Târgovişte. De copiii lui Ceauşescu nu s-a mai preocupat, aşa că doi dintre ei au decedat prematur, în timp ce generalul Victor Stănculescu a mai supravieţuit ani buni după aceea. Dar steaua lui, norocoasă în timpul şi pe urma “loviluţiei din decembrie ‘89”, a început să intre în declin. Recent, el a fost condamnat la ani grei de închisoare, pentru rolul dublu, triplu sau multiplu (el ştie mai bine ce rol a avut) pe care l-a jucat la Timişoara în decembrie 1989.
Puţini ştiu însă că în anii de glorie ai generalului de după 1989, când puterea criptocomunistă l-a “uns” ba ministru al economiei, ba al apărării, Victor Atanasie Stănculescu a fost în mod insistent curtat de către…ghici, cine? De către… însuşi “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa! Pasă-mi-te generalul era atunci călare pe cai mari, şi se merita să fie curtat, că de! Încercarea, moarte n-are! Aşa că “Dumnezeul” de la Pucioasa s-a aşternut pe compus epistole de amor adresate puternicilor zilei (printre care şi generalul Stănculescu), ca să-i ajute ei (şi el), pe săracii “copiii de la Pucioasa”, că sunt sărăcuţi şi lipsiţi de toate cele! Vorba ceea, cu care generalul era deja familiar: “Victoraş, să ai grijă de copii!”
*
Dar ce veşti primea din ceruri generalul, prin anii 1991? Vom spicui din ele câteva fraze la întâmplare, dar să începem cu începutul primei epistole sosite “din cer”:
“ Către mai marele oastei române, pace şi har şi binecuvântare de la Dumnezeul Preasfintei Treimi, Care lucrează şi vorbeşte în România! Amin.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Începutul scrisorii era promiţător la vremea aceea. Ar fi fost bine pentru Victoraş să fi primit niscai binecuvântări şi ceva mai târziu, înainte de ultimul lui proces, că poate aşa scăpa ceva mai lesne, cu o pedeapsă mai uşoară; sau măcar gradul de general şi l-ar fi păstrat. Dar aşa… probabil că “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa ştia bine care va fi deznodământul (adică ştia că Victoraş va fi degradat şi va ajunge, din “mai marele oastei române”, un simplu soldat). Aşa că nu s-a mai ostenit să-l mai binecuvinteze: ca soldat, nu mai merita nici o atenţie.
“ Nimic nu împlinesc până nu descopăr taina planurilor Mele prin servii Mei prooroci.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
De la bun început Victoraş este pus în gardă, ca să ştie bine cu cine are de-a face: tratativele între “cer” şi “pământ”, respectiv între “pământ” şi “cer”, se vor face doar la cel mai înalt nivel: capul armatei române cu capul bisericii Noul Ierusalim- Pucioasa. Deşi pentru tabăra pucioşilor se vorbeşte în chip eufemistic, la plural (servii Mei prooroci), în realitate era vorba de un singur cap: “proorociţa” Mihaela Tărcuţă, cea care aducea la lumină, în numele lui Dumnezeu, “Cuvântul lui Dumnezeu”.
Şi fiindcă vorbim aici de tratative: ca la orice tratative, fiecare negociator speră să obţină ceva, eventual dând în schimb cât mai puţin posibil. Deci, ce i se cerea generalului? Şi ce i se dădea în schimb?
Iată ce i se cerea (nu mare lucru!):
“ Iată, încheie şi Dumnezeu astăzi legământ cu tine: să păstrezi cu sfinţenie şi cu frică taina planurilor Sale şi taina izvorului Său care curge în România prin servii Săi prooroci; să păstrezi taina lui Dumnezeu mai mult decât orice taină, căci Domnul coboară poruncă cerească pentru ascunderea lucrului Său şi a planului prin care lucrează şi descoperă voile Sale cele bine întocmite.”( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991, sublin.ns.)
E cam greu de înţeles cum va reuşi “Dumnezeul” de la Pucioasa să facă simultan şi “ascunderea lucrului Său”, şi “descoperirea voilor Sale”, deci va trebui să-l credem pe cuvânt. Şi fiindcă a venit vorba de ascundere, să facem o paranteză. Deşi aici se afirmă negru pe alb că nu numai Dumnezeu are taine, ci şi oamenii, şi nu numai oamenii au ascunderi, ci şi Dumnezeu, peste ani şi ani, liderii de la Pucioasa vor promova o teorie năstruşnică, prin care se afirmă că “tainele sunt de la Dumnezeu, iar ascunderea este de la Diavolul”. Să luăm aminte!
Aşadar, Victoraş era chemat să ascundă ceva, să mai pună ceva în ghips. Ce să ascundă? Ce picior să-şi mai pună în ghips? Iată ce:
“ Scoală-te şi crede în Mine şi lucrează-Mi să-Mi acoperi bine pe servii Mei! Ia mantia credinţei şi cu ea pune-Mi deoparte aceşti copii prin care Eu lucrez, căci lucrez pentru slava şi gloria acestui pământ binecuvântat.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991, sublin.ns.)
Adică, mai pe scurt: “Victoraş, să ai grijă de copii!”
Oare ce diferenţă să fi văzut “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa între “slava” şi “gloria” pământului românesc, care pretinde că-i aparţine de drept?
Victoraş, însă, ca un adevărat ostaş, trebuie să ia poziţia de drepţi în faţa unui “Dumnezeu” atât de autoritar:
“ Ridică-te şi serveşte-Mi planului Meu şi lucrului Meu, căci servii Mei au de stat lângă Mine, au de împărţit cuvintele Mele pe unde îi trimit Eu şi au de strigat la Mine pentru România Mea, după cum le poruncesc Eu să lucreze cu Mine” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Dar ce i se promitea generalului în schimb? Un troc:
“ Iată, facem unul pentru altul. Serveşte-Mi planului Meu şi Eu voi fi cu tine, şi voi fi cu glorie cu tine. Amin. Cel ce dă măcar un pahar de apă celor mai mici ai Mei, Mie Îmi dă acela, şi Eu îl voi da de-a dreapta mea în zilele gloriei Mele.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Aluzia cu paharul de apă începe să clarifice lucrurile. “Combinaţia” pusă la cale capătă contururi materiale din ce în ce mai nete:
“ Fii credincios Mie, căci prin această credinţă vei fi cu Mine, şi Eu voi fi cu tine. Amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
Intenţia de a-l face prozelit al Noului Ierusalim pe Victor Atanasie Stănculescu este evidentă. După cum la fel de evident este că promisiunile făcute generalului au fost uitate, sau ignorate: peste 17 ani generalul a fost degradat de către semenii lui, devenind un simplu soldat, apoi a mai înfundat şi puşcăria. Nu este exclusă nici varianta răzbunării “Dumnezeului“ de la Pucioasa, dacă luăm în calcul următoarele: ca probabilă, o totală lipsă de reacţie a lui Victor Stănculescu la aceste baliverne; iar ca posibilă, o astfel de răzbunare.
Liderii pucioşi au dorit să fie cât mai convingători, adăugând şi un talisman la scrisoarea lor: i-au dat în dar o cruce sculptată în atelierele lor de la Pucioasa (cel mai plauzibil, o cruce strâmbă, cu iscălitura falsificată a lui Marian Zidaru, căci aşa aveau pucioşii tiparele pentru cruci şi obiceiurile pe vremea aceea). O cruce care se putea pune fie la gât, fie la cap, fie pe piept, şi care urma să-i aducă lui Victoraş mult noroc în întortocheata sa carieră:
“ Iată, pun dar de la Mine şi pun putere de ocrotire şi de biruinţă peste această cruce lucrată de mâini curate şi din porunca Mea lucrată. Pune-o şi o poartă pe piept, căci puterea Mea va lucra prin ea, şi binecuvântarea Mea se va arăta prin ea. Amin, amin, amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 ianuarie 1991)
N-a fost să fie aşa. Ori Victoraş a uitat să poarte crucea pe piept, ori binecuvântarea crucii n-a prea avut puterea scontată, cert este că până la urmă generalul a dat-o în bară. Iar de la bară a ajuns direct la puşcărie.
*
O a doua epistolă picată “din cer”, şi adresată tot lui Victor Stănculescu, avea să despecetluiască complet taina care, în prima epistolă, se cerea ocrotită de către “primul ostaş al ţării”: capul armatei este chemat în mod imperativ să contribuie decisiv la re-instalarea regelui Mihai pe tronul ţării. Mezalianţa dintre “cer şi “pământ” căpăta brusc conotaţii pur politice şi mundane. Începutul, însă, suna la fel de promiţător:
“[…] Harul Meu şi pacea Mea peste tine din nou, mai marele oastei României Mele! Pace, iubitul Meu,[…] ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991)
O scrisoare de dragoste, aşadar. Iubitul “Dumnezeului” de la Pucioasa avea însă să fie părăsit fără regrete peste ani de zile, atunci când judecătorii de la Timişoara se vor pronunţa pentru trimiterea lui la puşcărie. Dar, să vedem ce i se cerea “iubitului” atunci, pe când el era capul oştirii şi avea cea mai mare putere efectivă în stat:
“[…] Eu sunt Dumnezeul Cel Care veghez şi ocrotesc în toată clipa pe cei ce sunt cu Mine, pe cei ce lucrează şi Mă ajută pe Mine. Iată, îţi amintesc de cuvântul cel înţelept care spune: ”Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc eu”, dar vin acum spre tine, mai-marele oastei române, vin şi îţi spun aşa: fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu. Ajută tu planului Meu, şi Eu voi fi ajutorul tău şi păzitorul tău în toată clipa. Amin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
Dacă vede cineva vreo deosebire între primul “cuvânt cel înţelept”( ”Fereşte-mă, Doamne, de duşmani, că de prieteni mă feresc eu”) şi cel de-al doilea, oferit lui Victoraş ca o alternativă mult mai bună (“fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu”) este rugat să o semnaleze. Dacă nu, nici eu n-am s-o fac, pentru că oricum mă depăşeşte. Când am să pot, am s-o fac. Mă gândesc acum la un cuvânt de duh adresat lui Irineu Bistriceanul:
“[…]îţi spun o vorbă înţeleaptă, care spune aşa: “Fereşte-mă Doamne de prieteni, că de duşmani mă feresc eu”. Dar mai spun odată vorba asta înţeleaptă, ca să-ţi fie spre înţelegere, şi iată ce-ţi spun: fereşte-te tu de prieteni, că de duşmani te feresc Eu. Amin.” (din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 3/16 ianuarie 1990)
Rămâne de văzut care dintre cele două vorbe de duh (una spusă în ianuarie, şi cealaltă în martie) este “mai înţeleaptă” decât cealaltă, căci par a se bătea cap în cap. Puse una lângă alta, par mai degrabă spuse la beţie.
După ce face o incursiune prin istorie, arătând ce bine îi mergea lui Ştefan cel Mare pe când primea binecuvântări de la Daniil Sihastrul, “Dumnezeul” de la Pucioasa trece frontal la subiect: regele Mihai trebuie urgent re-instalat pe tron. Şi nu va încăpea nici o împotrivire la acest “plan ceresc”:
“ Iată, îl voi aşeza pe cel binecuvântat de Mine, că el este de la Mine, el este proorocit prin proorocii care au avut cuvânt de la Mine. Îl voi aşeza cu braţul Meu cel tare, că de la el şi până astăzi nici un mai-mare stătător care a stat peste acest neam nu a mai avut ungerea de la Dumnezeu. Eu nu pot desfiinţa cele proorocite, căci Duhul Meu lucrează şi vesteşte şi împlineşte în toată vremea.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
E de neînţeles însă de ce, dacă “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa avea braţul atât de tare, mai avea nevoie şi de ajutorul lui Victoraş, care s-a văzut cât de fragil a fost ca om, ca toţi oamenii de altfel, odată cu trecerea vremii. Şi este de neînţeles de ce acele faimoase proorocii despre aşezarea pe tron a regelui Mihai, la care se face aici referinţă, nu s-au împlinit niciodată. Şi mai ales, este de neînţeles de ce aceste promisiuni bombastice făcute chiar de către “Dumnezeul” de la Pucioasa nu s-au mai împlinit; doar dacă nu cumva era un “Dumnezeu” mincinos, ca şi “proorociile”amintite de el, de altfel.
În schimb, o adevărată beţie a izbânzii se revarsă în valurile imaginaţiei:
“ Nu te teme, că vei călca peste tot duşmanul Meu şi peste tot duşmanul tău şi va curge veninul şi se va risipi în întuneric, iar Eu voi face lumină, şi va fi lumină. Să nu foloseşti îndoiala întru Mine, căci îndoiala înjumătăţeşte biruinţa creştinului. Fii viteaz, căci eşti fiu adevărat, din pământul acestui neam, eşti suflet din sufletul cel viu şi viteaz al acestui neam. Fii statornic cu Mine, că tu ai nevoie de multă ocrotire.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
Victoraş este aşadar invitat să fie un adept fără şovăire şi fără îndoială al Noului Ierusalim, moment în care i se strecoară şi presupuse ameninţări din afară, motiv serios ca să ceară de la “Dumnezeul” de la Pucioasa să-i dea “multă ocrotire”:
“ Cei ce vor să robească sub stăpânirea lor acest neam, aceia nu te iubesc, şi vor să nu mai fii. Le este teamă de tine, căci Eu am pus în tine de la Mine. Le este teamă că le vei zdrobi puterea lor, dar nu te teme tu. Mirul binecuvântărilor să facă din tine un fiu al minunilor, şi minunile acelea să fie spre dezrobirea şi pacea şi liniştea acestui pământ al acestui neam.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
Parcă suna mai bine “liniştea acestui neam al acestui pământ” decât “liniştea acestui pământ al acestui neam”, dar e dreptul autorului să se exprime aşa cum vrea şi aşa cum poate.
Victoraş este avertizat apoi că n-are loc de-ntors: “Dumnezeul “de la Pucioasa va lucra cu o aşa mare putere, încât Victoraş va fi doar un executant obedient la ordinele lui. Totodată, se stabileşte şi un om de legătură, prin care Victoraş va trebui să primească ordine şi să transmită sfaturi dinspre şi către liderii pucioşi:
“ Voi lucra cu putere, ca să te am credincios planului Meu din zilele acestea, şi îşi voi arăta, ca să ştii că sunt cu tine şi că te ocrotesc. Stai aproape cu inima şi cu sfatul de cel care l-am trimis spre tine ca să te vestească de la Mine. Stai cu el mereu aproape. Fă-ţi timp să stai cu el în sfat şi cere-i pâinea cea vie, căci Eu sunt pâinea care se coboară din cer şi care dă viaţă. Eu sunt viaţa făpturii Mele. Iată postul sfintelor Paşti, al sfintei şi de viaţă făcătoare Învieri a Fiului lui Dumnezeu. Pregăteşte-te cu post, şi ia apoi Trupul şi Sângele Meu, ca să intru cu fiinţa Mea în tine, mai-marele oastei României Mele.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 9/22 martie 1991, sublin.ns.)
*
O a treia epistolă dezvăluia şi scopul ascuns, cu bătaie lungă, al liderilor pucioşi. Odată ajuns pe tron, regele Mihai ar fi trebuit musai să le fie lor recunoscător, şi chiar să-i iubească, iubire materializată foarte simplu: asociindu-i şi pe ei la guvernarea ţării şi “lucrând” apoi nemijlocit cu ei şi prin ei. Şi toate acestea, drept mulţumire pentru sforile trase de ei pe la şeful armatei (Victoraş Stănculescu) şi pe la alte personalităţi ale vremii, curtate intens în acea perioadă, tot cu epistole “căzute din cer” şi tot cu acelaşi scop ascuns (Andrei Pleşu, Doina Cornea, Sorin Dumitrescu, Teoctist Arăpaşu, Vasile Târgovişteanul, Irineu Pop Bistriţeanul, Ilarion Argatu, Visarion Iugulescu, Maica Veronica şi preotul Ioan de la Vladimireşti, Doina Alexandru, Constantin Mănciulescu, Silvia Radu, Vasile Gorduz, Gheorghe Zamfir, Sebastian Şerban, Ioana Giosan, Edgar Nicolau; se plănuise, aşadar, un adevărat complot politic, la care însă se pare că n-a marşat nimeni dintre cei abordaţi prin epistolele sosite “din cer” şi care le-au fost adresate personal) şi pentru ajutorul nepreţuit adus de pucioşi tocmai “din ceruri”, ca regele Mihai să-şi poată recăpăta tronul. Victoraş este sfătuit temeinic să se lase “lucrat”:
“ Stai sub obrocul Meu şi lasă-te lucrat, ca să ştii şi să înţelegi cum lucrează Dumnezeu. Îmbrăţişează viaţa de creştin după adevăr. Nu este greu, iar creştinul cel adevărat va birui tot răul şi nu va fi biruit. Amin. Oastea Mea cea binecuvântată va fi oastea României, iar cel uns de la Mine este scris că va fi de la Mine peste Ierusalim. Iubeşte pe unsul de la Mine, că el îi va iubi şi va lucra cu cei ce sunt cu Mine. Eu sunt cu el şi îi întăresc răbdarea şi îi alin dorul lui cel greu, căci greu mai este dorul lui, măi iubitul Meu. Îţi spun şi Eu ţie că greu îl mai apasă dorul de acest pământ, şi acest pământ este pământul cel binecuvântat, cel ce se va arăta binecuvântat, cel peste care va domni pacea şi dreptatea cea din cer, iubitul Meu. “ ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)
Victoraş s-a lăsat “lucrat” şi prin faţă, şi pe la spate, şi aşa a reuşit să ajungă la puşcărie.
Dacă cineva este sceptic şi crede că persoana vizată în mod cifrat cu cuvintele “cel uns de la Mine” ar fi fost alta decât regele Mihai, iar “Ierusalimul” ar fi altul decât cel inventat la Pucioasa, e suficient să-i reproducem titlurile şi subtitlurile concepute de către liderii pucioşi pentru respectivele epistole:
Prima epistolă, cea din 9/22 ianuarie 1991:
Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
Îndemn pentru credincioşie faţă de planul ceresc de dezrobire a României de sub călcâiul fiarei roşii: comunismul
A doua epistolă, cea din 9/22 martie 1991:
Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
Proorocie pentru venirea regelui Mihai. Neliniştea iscoadelor
A treia epistolă, cea din 19 aprilie/2 mai 1991:
Cuvântul Domnului către Victor Stănculescu
Oastea română trebuie să fie o oaste sfântă. Unsul României trebuie aşezat în cinstea ce i se cuvine celui ales.
Aşa stând lucrurile, ele par să se lege ceva mai bine şi pentru cei care încă se mai îndoiesc.
Dar “Dumnezeul” de la Pucioasa nu se mulţumea numai cu atât. El avea planuri mari. El ţintea la convertirea întregii oştiri române la doctrina pseudo-ortodoxă a pucioşilor:
“ Eu sunt Cel bun, iar cei buni în credinţă aud glasul Meu şi merg după Mine, că aceia mă cunosc pe Mine. Pace ţie, şi pace peste oastea României, peste oastea cea care este cu Mine şi cea care va fi cu Mine! Lucrează cu Mine peste oastea României, ca să fie ea cu Mine şi să ocrotesc pe tot sufletul cel pe care îl voi găsi credincios Mie. Lucrează, şi cu dreptate lucrează.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)
Acum, una din două (sau chiar trei): ori că Victoraş n-a “lucrat” ce trebuia şi cum trebuia, ori că el însuşi nu s-a lăsat “lucrat” bine din cer, ori că “Dumnezeul” de la Pucioasa n-a izbutit “să-l lucreze” pe Victoraş aşa cum şi-a propus, cert este că unsul lui Dumnezeu, regele Mihai, n-a mai ajuns nici până în ziua de astăzi pe tronul ţării, şi nici o şansă nu i se mai întrezăreşte. O nouă iluzie adânc ticluită şi atent pritocită, de mărire a liderilor pucioşi, care s-a spulberat pentru totdeauna, odată cu “proorociile” care o trâmbiţaseră şi în care ei sperau, după un scenariu atât de simplu: noi îl ajutăm pe rege să vină pe tron, iar după aceea el ne ajută pe noi să ieşim dintr-un nesuferit anonimat; şi uite-aşa, o mână spală pe alta, şi amândouă obrazul.
Să fi uitat Victoraş în momentele sale de cea mai grea cumpănă cu câtă dragoste îl înconjura altădată “Dumnezeul” de la Pucioasa, promiţându-i marea cu sarea? Căci iată ce şi cum îi promitea:
“ Cheamă-Mă de câte ori eşti necăjit, cheamă-Mă! Eu vin. Iată-mă cum vin.” ( fragment din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, datat 19aprilie/2 mai 1991, sublin.ns.)
Victoraş, ia cheamă-l tu în ajutor pe “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa, de acolo unde te afli tu acum! Mai ştii, poate nu-i târziu. Aibi nădejde! Să ştii că şi Sfântul Petru a fost scos noaptea afară din închisoare, de un înger.
Eşti necăjit. Cheamă-l! El vine. Iată-l cum vine, să te scoată şi pe tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.