73. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” spune pilde, basme şi legende
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto:“ Nu credeţi minciunile şi basmele”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 2/15 septembrie 1974)
1. Pilda cu Tatăl care “S-a îmbrăcat în Fiul”
“…Tatăl Meu S-a îmbrăcat în Fiul, într-o haină urâtă, zdrenţuroasă, şi S-a dus la un bogat şi i-a cerut milă, şi acesta I-a zis: “Mergi la muncă, munceşte! De ce eşti puturos?”. Şi iată ce a făcut Tatăl: S-a îmbrăcat într-o haină luxoasă şi S-a dus iarăşi la bogat. Când L-a văzut, L-a poftit la masă. Pe cine a primit acest bogat? O, dacă nu ar fi săraci pe pământ, nu ar mai fi nimeni în rai.” (1/14 mai 1957)
Morala? «Şi în cer se joacă piese în travesti, cu actori celebri».
2. Pilda cu dracii din biserică
“ …Iată ce vă spun: M-am dus într-un salon de dans şi am găsit un drac dormind. Nu mai avea de lucru cu nimeni, că erau toţi ai lui. Iată, M-am dus şi într-o biserică şi de la uşă până la altar, mulţime de draci cu toate răutăţile, cu vrăjmăşie, cu mândrie, chefuire, gânduri de desfrânare, tutun, iată, am găsit şi preotul fumând în altar, dar voi copii, nu judecaţi, că are cine să îi judece…(14 mai 1957)
Morala? «Dacă vrei să găseşti draci treji, nu mai găseşti pe nicăieri, decât în biserică. Fraţilor, fugiţi din biserică, că se iau dracii după voi! »
3. Pilda pescarului care a pescuit România cu plasa
“ …Fiilor, un pescar a făcut o plasă şi vrea plasa aceea să o bage în apă să scoată peştişori şi iată că a băgat-o şi plasa aceea s-a agăţat de marginile ţării Româneşti. Cine a lucrat aşa? Că în loc să prindă peşte a scos ţara din cleşte. Dacă nu lucra aşa, România se scufunda. Şi iată, Acela cu plasa în mână cere ajutoare să ţină cu Sine de plasă. De pe pământ nu vine nimeni, că nu are cine, dar cine crezi că vine? Vine un Ilie. Şi pe cine mai ia cu sine? Pe Enoh şi pe Ioan. Şi ţine de această plasă cu credinţă şi putere. Dar ţările celelalte se duc în adânc. Caută să scrii, că vor părăsi toţi aleşii lui Dumnezeu ţările lor şi vor veni aici… (2 iunie 1973)
Morala? «România va deveni un El Dorado pentru toţi “aleşii lui Dumnezeu”, care vor emigra în masă ca să scape de urgia care stă să vină peste toate celelalte ţări».
4. Pilda creştinului mâncat de viermi (care nu erau viermi, ci erau ca păduchele)
“ Ferească-te Dumnezeu creştine să nu fii locuinţă vreunui diavol. Că m-am întâlnit cu unul care a fost creştin şi din tălpi şi până în creştet erau viermi. Şi nu erau viermi, ci duhuri rele. Şi cel ce era cu Mine s-a speriat, că zicea că-l va mânca şi te mirai cum mai poate sta în picioare. Fiilor, aceşti viermişori nu erau viermi care mănâncă mortul, ci erau viermi din iad, care sunt ca păduchele, se ia; cum se atinge de acela cineva, s-a luat, face ouă şi se înmulţeşte şi tot pământul se umple. Măi copilaşii Mei, curăţiţi-vă. Dacă Eu nu eram pe pământ, viermii vă mâncau…” (26 august 1973)
Morala? «Numai dacă te atingi de un păcătos, te-ai şi molipsit de păcatele lui, care se iau pe tine ca păduchele; deşi nu sunt păduchi, ci viermi; deşi nu sunt viermi, ci duhuri rele, care se iau prin atingere».
5. Basmul cu şarpele care ţinea moda în braţe
“…Uite, un şarpe ţine moda în braţe. Crezi, Daniele? Am dus-o pe Verginica într-o cameră pe pământ şi erau şerpi cu mii şi mii de culori coloraţi, o frumuseţe! Şi am spus: “Să nu râvneşti!” Şi când a ajuns în mijlocul camerei, a ţipat, că a văzut un bărbat care în oglindă se uita, şi un şarpe îl lingea pe faţă. Era bătrân, şi când îl lingea şarpele, rămânea tânăr; ziceai că e un tânăr de şaptesprezece ani, un prunc la chip. Şi aşa urmau şi femeile şi bărbaţii. Le făceau tinere şi tineri şi nu-i mai cunoştea lumea după ce-i dădea pe uşă afară. Iată moda care vine, tată! O să vă spună vasul Meu. N-o să mai vezi om bătrân, tată. Să nu faci aceasta, că e grozăvenie. Lucifer este acesta care va câştiga pământul prin acest şarpe. Fiul Meu, să nu râvneşti la aceste păcate, că focul ţi se aprinde în spate.” (3/16 august 1974)
Concluzia? «Ascultaţi ce vă spune Vasul: “Să nu râvneşti să ţii moda în braţe şi pe faţă, că ţi se aprinde focul în spate!” ».
6. Pilda stârvului mâncat de ciori şi de o păsărică
“ A intrat această păsărică în ciori şi mănâncă şi ea ce mănâncă ciorile. Şi hoituri mănâncă. Acum mănâncă, că e cu ciorile. Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi a găsit pe câmp un stârv spurcat şi s-a aşezat şi l-a mâncat; şi Petru zice: vai Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea? Şi Domnul a zis: aşa mănâncă, că ciorile sunt ciori. Şi i-am povestit: aceste ciori sunt omenirea de astăzi care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om şi de căţel. Şi de şoarece. Atunci a găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine ţine ascuns aceasta ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar. Şi a spus Domnul: aşa vor ajunge robii Mei. Şi am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi!...” (16 aprilie 1975)
Morala? «Păsărici! Mâncaţi lucruri făcute de voi, nu hoiturile altora! ».
7. Pilda ţapilor care nu sunt berbeci, ci sunt regi şi împăraţi
“ …Fiule, te întreb ceva, dacă ştii să-Mi dai răspunsul. De ce se-mpunge ţapul unul cu altul? De ce se lovesc? Fiule, chiar dacă într-o turmă sunt doi, se tot pocnesc. Este simbol mare. Nu sunt berbeci şi sunt nişte regi şi nişte împăraţi. Deşi au turmă, dar dacă i-ai vedea cum se pocnesc. Deşi e unul ca şi altul, dar se pocnesc. Dar cât s-o pocni tată, ţap cu ţap? Şi la berbeci şi la ţapi curge sângele pe masă. Ştiţi despre ce am vorbit. Cine i-o mai despărţi? Dar să ştii tată că nu rămâne nici unul, nici altul. Şi ţapii şi berbecii, amândoi se distrug şi rămân oile. Ţine minte, rămân oile. E ceva de consultat. Cine va sta cu oile? Dar nu vor mai face oile miei…” (7 ianuarie 1977) ( sublin. ns.)
Morala? «Într-adevăr, e ceva (sau mai bine zis, cineva) de consultat. Desigur că oile nu vor mai face miei, pentru că nu mai au berbeci. Cât despre capre, nu se spune nimic, deşi nici ele nu mai au ţapi, pentru că “şi ţapii şi berbecii, amândoi se distrug…».
8. Pilda cu cloşca, puii şi şobolanii
“ A scos o cloşcă douăzeci de puişori, şi într-o săptămână au murit toţi. A scos o cloşcă treizeci de puişori, şi într-o săptămână au murit toţi. A scos o cloşcă patruzeci de puişori, şi aceia nu au murit, dar au suferit vremuri grele, vremuri grele, tată, grele de tot, şi au scăpat. Unul s-a înecat, dar a venit altul la loc. Eu vorbesc duhovniceşte. Dar astăzi mor puii de la cloşcă mereu. De ce? De ce, copilaşii Mei? De ce mor puii de la cloşcă? Au ieşit şobolanii şi îi mănâncă. Duhovniceşte. Au ieşit animale şi îi mănâncă. De ce, tată? Pentru viaţa sa. Duhovniceşte vorbesc. ( 12/24 august 1977)
Morala? «Asta pare că ar vrea să fie un fel de adaptare şi actualizare a pildei celor patruzeci de mucenici din Sevasta, pe care o găsim relatată amănunţit în Sinaxar. Scopul? Cea originală nu era destul de înduhovnicită».
9. Basmul cu tâlharul şi cele trei fecioare surioare
“ O, tată, au fost odată trei fecioare surioare, născute de o mamă, şi au plecat la scăldătoare, şi ce ştia una, ştiau toate. Nu este istorioară, ci este cuvântul lui Dumnezeu pe care l-a scris în carte, şi la ziua de judecată se citeşte pentru multe părţi femeieşti şi omeneşti. Şi întâmplarea e de mult, că nu sunt numai trei surioare, şi astăzi e întreaga suflare în jale. Aceste surioare când au ajuns la scăldătoare au stat şi s-au gândit. Două s-au grăbit să se dezbrace ca să facă baie în apă. Una nu s-a grăbit, şi şi-a adus aminte de ce i-a spus mămica sa când trăia, şi nu s-a dezbrăcat, şi stătea deoparte şi plângea pe cele două că au călcat porunca: “Soarele să nu vadă trupul tău, că e păcat”. Şi ziceau cele două: ”Ah, ce plăcere este în apă!”. Plăcere care te costă mii de lei, creştine! Dar cea de pe mal plângea şi zicea: “Plânge mama noastră de ce vede la noi”, că şi mama lor era de faţă, cu Domnul. Şi cele două o îndemnau să se dezbrace de haina sa ca să meargă în apă. Şi adevăr adevărat grăiesc că mulţi părinţi se osîndesc pentru păcatele săvârşite prin copii şi mulţi copii se pedepsesc prin păcatele săvârşite de părinţi, şi nu scapă. Şi ea zicea: “Nu vreau să osândesc pe mămica mea”. Atunci un hoţ, un tâlhar pândea pe mal, să fure hainele lor şi să le omoare. Şi a auzit ce spunea fata cea cinstită şi s-a gândit: ”Eu ce voi face cu păcatele mele cele grele?”. Şi acel tâlhar s-a umilit şi mult a plâns şi nu a mai furat hainele şi nici n-a mai ucis fetele, şi zicea şi se tânguia: “Ce să fac eu cu păcatul pe care l-am săvârşit?”. Atunci un înger din cer l-a întrebat: “De ce plângi, om blestemat?” Şi el, auzind, şi mai tare s-a speriat şi a zis: “O, cine eşti, de mă întrebi? că eu sunt un om rău, un tâlhar, un făcător de rele. Şi ce să fac ca să scap?”. Şi a zis îngeraşul: “Gândeşte-te să faci o faptă bună”. Şi el a ales ca în viaţa pe care o va mai avea să zidească o frumoasă mănăstire dumnezeiască. Şi tocmai când el a gândit, a venit ceasul morţii şi l-a răpit. Şi a venit tot iadul să-i ia sufletul, şi a venit şi îngeraşul său, şi arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail, şi cele nouă cete îngereşti, şi au făcut război cu iadul. Şi au zis aşa: “Ca să vă încredinţaţi că e al nostru, hai să-l tăiem pe jumătate, şi ce vom găsi în el, al aceluia va fi”. Şi l-a tăiat cum taie un măcelar o vită pe jumătate şi a găsit în inima sa o mănăstire frumoasă. Şi diavolii ziceau: “A gândit, dar n-a făcut!”. Şi au zis îngerii: “Uite-o, biserica!” . Şi au luat-o şi au băgat în ea duhul lui, şi aşa o ducea la Dumnezeu. Şi iată, aşa, printr-o fiică cuminte, a scăpat tâlharul de păcat. Dar astăzi, omenirea toată şade despuiată şi o vede toată suflarea dumnezeiască, şi să ştiţi că nimic nu mai vine, decât focul. (29 august/11 septembrie 1978)
Concluzia? Din sentinţa “Nu vreau să osândesc pe mămica mea” rezultă limpede că este vorba de o învăţătură nouă care li se propune creştinilor pucioşi: “Copiii au mâncat aguridă şi părinţilor li s-au strepezit dinţii”.
10. Legenda Oltului şi a Mureşului
“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: Oltul şi Mureşul şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (8 februarie 1979)
Ceea ce pare interesant este că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând într-o versiune orală uşor diferită:
Oltule, râu blestemat
Te-ai făcut adânc şi lat
Că vii mare, spumegat
Şi cu sânge amestecat.
Mureş, Mureş, apă lină
Trece-mă în ţară străină
Şi-mi fă parte de hodină.
Să se fi inspirat “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” din creaţia populară orală românească? Sau românaşul nostru, asemenea unui Prometeu al folclorului, a furat din cer niscai idei originale, pe care le-a aplicat apoi în ţara sa? Singurul lucru cert este că “Dumnezeul de la Pucioasa” nu stă prea bine cu geografia; altminteri, n-ar fi zis că “Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus”.
11. Legenda lui Isaac Lachedem
“ Mai e puţin şi veţi vedea pe Isaac Lachedem cel bătrân şi rătăcit, pentru păcatul care l-a săvârşit. Căci în drum spre Golgota a cerut Domnul să stea pe scăunelul lui, şi L-a respins spunându-I: ”Mergi!”. Dar i-a spus Domnul: “Tu vei merge, şi sfârşit nu vei mai avea. Mormânt nu-ţi voi da”. O, acesta o să vină la tine la poartă să-ţi ceară o cană cu apă. Chiar dacă tu îi vei da că eşti milos, nu te va lăsa îngerul, că-ţi va da peste mână. ” (25 iunie 1979)
Este greu de crezut că Cel ce a zis pe cruce: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca, 23,34) pentru răstignitorii Lui, ar fi putut da cuiva un blestem atât de greu pentru o faptă incomensurabil mai mică. Legenda medievală despre Isaac Lachedem, preluată de “Cuvântul lui Dumnezeu” ca o întâmplare strict autentică, nu are nici un temei favorabil în Sfânta Scriptură.
12. Legenda lacului Balta Albă de lângă Brăila
“…Să vă spun ceva: a coborât Tatăl cu sfântul Petru ca să cerceteze poporul dintr-un sat. A luat-o de la prima casă şi s-au făcut cerşetori. Nimeni nu i-a primit, nici preotul din sat. Nu i-a primit, pentru că nu era nimeni cu pregătire de Dumnezeu. Şi am mers aşa în tot satul, am bătut la poarta unei case sărăcăcioase. Acolo era o femeie văduvă, cu trei copilaşi: “Eu vă primesc, dar n-am nimic de mâncare, căci ca să adorm copiii, am luat o balegă şi am băgat-o în sobă şi am minţit, ca să se culce până se coace turta din sobă”. Dar Eu i-am spus: “Femeie, scoate turta din sobă, că nu e balegă”.
La grăirea Noastră femeia s-a dus şi a scos turta, dar era o pâine frumoasă şi rumenă. Atunci femeia a înţeles că Acela nu era altcineva decât Dumnezeu. Şi am zis: “Femeie, scoate trei porţii de pâine, egale, şi dă întâi la cei trei copii”.
Dar cel mic a început a plânge, ca lui să-i dea porţia mai mare. Şi am zis: “Femeie, acesta are în el duhul lăcomiei”.
După aceea, am dat femeia afară şi i-am zis: “Vezi movila aceea mare? Iei pe cei doi copii şi te duci cu ei, şi când vei ajunge acolo, să te uiţi înapoi spre sat să vezi ce e”. Şi a zis femeia: “Doamne, dă-mi voie să-l iau şi pe cel mic, că mi-e milă de el!”. “Ia-l!” i-am zis. Şi când a ajuns acolo la movilă şi s-a uitat înapoi, tot satul s-a scufundat sub pământ; numai turla bisericii se mai vedea un pic. Tot satul a dispărut, şi a rămas o baltă mare pe tot întinsul satului, o baltă albă. Acest sat e lângă Brăila, şi întâmplarea a fost în zilele voastre. (15/28 februarie 1988)
Ce e interesant e faptul că ideea cu balega băgată în foc, numită mai întâi “turtă” pentru amăgirea pruncilor lihniţi de foame, dar apoi prefăcută în pâine rumenă de către Însuşi Dumnezeu ( Care, atunci când Se plictisea, mai dădea o raită pe pământ, însoţit invariabil de Şfântul Petre), nu e deloc originală. Drept dovadă, iată câteva fragmente dintr-un basm al românilor, cules de Petre Ispirescu:
Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul
[…]Aşteptară ce aşteptară, şi dacă văzură copiii că tatăl lor nu se mai întoarce, o luară şi ei înspre partea încotro se duse el, ca să-l caute. Şi negăsindu-l orbăcăiră şi ei prin pădure până în seară. Băiatul, mai mic fiind, începu să scâncească de osteneală şi de foame. Fata se văicărea şi ea că nu ştia ce să-i dea de mâncare şi unde să se aciuieze. Umblau ce umblau, şi iarăşi se întorceau la focul unde îi lăsase tatăl lor. Băiatul scâncea mereu, că era rupt de osteneală. Amurgul dase peste dânşii nemâncaţi şi neodihniţi . Atunci fata, ca să împace pe copil, să-l facă a adormi cu gândul la mâncare şi să nu mai plângă, băgă în spuza focului o baligă de vacă ce găsi pe-acolo, prin pădure, şi zise fratelui său celui mai mic:
- Taci cu dada, băieţelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. Până atunci pune capul ici în poala dadei şi trage un somnuleţ bun. Băiatul crezu pe soru-sa şi tăcu. Într-acestea iată că se pomenesc cu un unchiaş.
- Bună vremea, nepoţilor, le zise.
- Mulţumim dumitale, moşicule, îi răspunde fata.
- Dară ce aveţi acolo în foc?
- Ce să avem, tată moşule, iacă am pus o baligă de vacă ca să împac copilul ăsta, care este rupt de osteneală şi pocâltit de foame.
Şi după ce mai şezu niţel, zise moşul să o scoată din spuză că s-o fi copt. Fata se supuse; dară cam cu îndoială. Când ce să vedeţi d-voastră? scoase o pâine albă ca faţa lui Dumnezeu. Pasămite moşul acela era chiar Dumnezeu, fără însă să ştie fata ceva despre asta. Văzând fata o astfel de minune se spăimântă. Vezi că ştia ce pusese ea acolo, şi acum iaca ce scoase. Se puseră cu toţii şi mâncară. Mâncau mereu şi pâinea nu se mai sfârşea.[…]
Rămâne de văzut dacă “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a inspirat de la Petre “Inspirescu”, pentru a izvodi un basm în care el să se puie personajul principal, sau invers, Ispirescu s-a “ispirat” de undeva, din cer, deşi el pretinde că basmele le-a cules de pe la sătenii români, cu mulţi ani în urmă. Despre plagiat nu poate fi vorba, îndată ce nimeni nu pretinde drepturi de autor. Deşi, nu se ştie: pucioşii de la Fundaţia “Şfânta Virginia” sunt în stare să-l acuze şi pe Petre Ispirescu de plagiat.
Motto:“ Nu credeţi minciunile şi basmele”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 2/15 septembrie 1974)
1. Pilda cu Tatăl care “S-a îmbrăcat în Fiul”
“…Tatăl Meu S-a îmbrăcat în Fiul, într-o haină urâtă, zdrenţuroasă, şi S-a dus la un bogat şi i-a cerut milă, şi acesta I-a zis: “Mergi la muncă, munceşte! De ce eşti puturos?”. Şi iată ce a făcut Tatăl: S-a îmbrăcat într-o haină luxoasă şi S-a dus iarăşi la bogat. Când L-a văzut, L-a poftit la masă. Pe cine a primit acest bogat? O, dacă nu ar fi săraci pe pământ, nu ar mai fi nimeni în rai.” (1/14 mai 1957)
Morala? «Şi în cer se joacă piese în travesti, cu actori celebri».
2. Pilda cu dracii din biserică
“ …Iată ce vă spun: M-am dus într-un salon de dans şi am găsit un drac dormind. Nu mai avea de lucru cu nimeni, că erau toţi ai lui. Iată, M-am dus şi într-o biserică şi de la uşă până la altar, mulţime de draci cu toate răutăţile, cu vrăjmăşie, cu mândrie, chefuire, gânduri de desfrânare, tutun, iată, am găsit şi preotul fumând în altar, dar voi copii, nu judecaţi, că are cine să îi judece…(14 mai 1957)
Morala? «Dacă vrei să găseşti draci treji, nu mai găseşti pe nicăieri, decât în biserică. Fraţilor, fugiţi din biserică, că se iau dracii după voi! »
3. Pilda pescarului care a pescuit România cu plasa
“ …Fiilor, un pescar a făcut o plasă şi vrea plasa aceea să o bage în apă să scoată peştişori şi iată că a băgat-o şi plasa aceea s-a agăţat de marginile ţării Româneşti. Cine a lucrat aşa? Că în loc să prindă peşte a scos ţara din cleşte. Dacă nu lucra aşa, România se scufunda. Şi iată, Acela cu plasa în mână cere ajutoare să ţină cu Sine de plasă. De pe pământ nu vine nimeni, că nu are cine, dar cine crezi că vine? Vine un Ilie. Şi pe cine mai ia cu sine? Pe Enoh şi pe Ioan. Şi ţine de această plasă cu credinţă şi putere. Dar ţările celelalte se duc în adânc. Caută să scrii, că vor părăsi toţi aleşii lui Dumnezeu ţările lor şi vor veni aici… (2 iunie 1973)
Morala? «România va deveni un El Dorado pentru toţi “aleşii lui Dumnezeu”, care vor emigra în masă ca să scape de urgia care stă să vină peste toate celelalte ţări».
4. Pilda creştinului mâncat de viermi (care nu erau viermi, ci erau ca păduchele)
“ Ferească-te Dumnezeu creştine să nu fii locuinţă vreunui diavol. Că m-am întâlnit cu unul care a fost creştin şi din tălpi şi până în creştet erau viermi. Şi nu erau viermi, ci duhuri rele. Şi cel ce era cu Mine s-a speriat, că zicea că-l va mânca şi te mirai cum mai poate sta în picioare. Fiilor, aceşti viermişori nu erau viermi care mănâncă mortul, ci erau viermi din iad, care sunt ca păduchele, se ia; cum se atinge de acela cineva, s-a luat, face ouă şi se înmulţeşte şi tot pământul se umple. Măi copilaşii Mei, curăţiţi-vă. Dacă Eu nu eram pe pământ, viermii vă mâncau…” (26 august 1973)
Morala? «Numai dacă te atingi de un păcătos, te-ai şi molipsit de păcatele lui, care se iau pe tine ca păduchele; deşi nu sunt păduchi, ci viermi; deşi nu sunt viermi, ci duhuri rele, care se iau prin atingere».
5. Basmul cu şarpele care ţinea moda în braţe
“…Uite, un şarpe ţine moda în braţe. Crezi, Daniele? Am dus-o pe Verginica într-o cameră pe pământ şi erau şerpi cu mii şi mii de culori coloraţi, o frumuseţe! Şi am spus: “Să nu râvneşti!” Şi când a ajuns în mijlocul camerei, a ţipat, că a văzut un bărbat care în oglindă se uita, şi un şarpe îl lingea pe faţă. Era bătrân, şi când îl lingea şarpele, rămânea tânăr; ziceai că e un tânăr de şaptesprezece ani, un prunc la chip. Şi aşa urmau şi femeile şi bărbaţii. Le făceau tinere şi tineri şi nu-i mai cunoştea lumea după ce-i dădea pe uşă afară. Iată moda care vine, tată! O să vă spună vasul Meu. N-o să mai vezi om bătrân, tată. Să nu faci aceasta, că e grozăvenie. Lucifer este acesta care va câştiga pământul prin acest şarpe. Fiul Meu, să nu râvneşti la aceste păcate, că focul ţi se aprinde în spate.” (3/16 august 1974)
Concluzia? «Ascultaţi ce vă spune Vasul: “Să nu râvneşti să ţii moda în braţe şi pe faţă, că ţi se aprinde focul în spate!” ».
6. Pilda stârvului mâncat de ciori şi de o păsărică
“ A intrat această păsărică în ciori şi mănâncă şi ea ce mănâncă ciorile. Şi hoituri mănâncă. Acum mănâncă, că e cu ciorile. Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi a găsit pe câmp un stârv spurcat şi s-a aşezat şi l-a mâncat; şi Petru zice: vai Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea? Şi Domnul a zis: aşa mănâncă, că ciorile sunt ciori. Şi i-am povestit: aceste ciori sunt omenirea de astăzi care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om şi de căţel. Şi de şoarece. Atunci a găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine ţine ascuns aceasta ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar. Şi a spus Domnul: aşa vor ajunge robii Mei. Şi am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi!...” (16 aprilie 1975)
Morala? «Păsărici! Mâncaţi lucruri făcute de voi, nu hoiturile altora! ».
7. Pilda ţapilor care nu sunt berbeci, ci sunt regi şi împăraţi
“ …Fiule, te întreb ceva, dacă ştii să-Mi dai răspunsul. De ce se-mpunge ţapul unul cu altul? De ce se lovesc? Fiule, chiar dacă într-o turmă sunt doi, se tot pocnesc. Este simbol mare. Nu sunt berbeci şi sunt nişte regi şi nişte împăraţi. Deşi au turmă, dar dacă i-ai vedea cum se pocnesc. Deşi e unul ca şi altul, dar se pocnesc. Dar cât s-o pocni tată, ţap cu ţap? Şi la berbeci şi la ţapi curge sângele pe masă. Ştiţi despre ce am vorbit. Cine i-o mai despărţi? Dar să ştii tată că nu rămâne nici unul, nici altul. Şi ţapii şi berbecii, amândoi se distrug şi rămân oile. Ţine minte, rămân oile. E ceva de consultat. Cine va sta cu oile? Dar nu vor mai face oile miei…” (7 ianuarie 1977) ( sublin. ns.)
Morala? «Într-adevăr, e ceva (sau mai bine zis, cineva) de consultat. Desigur că oile nu vor mai face miei, pentru că nu mai au berbeci. Cât despre capre, nu se spune nimic, deşi nici ele nu mai au ţapi, pentru că “şi ţapii şi berbecii, amândoi se distrug…».
8. Pilda cu cloşca, puii şi şobolanii
“ A scos o cloşcă douăzeci de puişori, şi într-o săptămână au murit toţi. A scos o cloşcă treizeci de puişori, şi într-o săptămână au murit toţi. A scos o cloşcă patruzeci de puişori, şi aceia nu au murit, dar au suferit vremuri grele, vremuri grele, tată, grele de tot, şi au scăpat. Unul s-a înecat, dar a venit altul la loc. Eu vorbesc duhovniceşte. Dar astăzi mor puii de la cloşcă mereu. De ce? De ce, copilaşii Mei? De ce mor puii de la cloşcă? Au ieşit şobolanii şi îi mănâncă. Duhovniceşte. Au ieşit animale şi îi mănâncă. De ce, tată? Pentru viaţa sa. Duhovniceşte vorbesc. ( 12/24 august 1977)
Morala? «Asta pare că ar vrea să fie un fel de adaptare şi actualizare a pildei celor patruzeci de mucenici din Sevasta, pe care o găsim relatată amănunţit în Sinaxar. Scopul? Cea originală nu era destul de înduhovnicită».
9. Basmul cu tâlharul şi cele trei fecioare surioare
“ O, tată, au fost odată trei fecioare surioare, născute de o mamă, şi au plecat la scăldătoare, şi ce ştia una, ştiau toate. Nu este istorioară, ci este cuvântul lui Dumnezeu pe care l-a scris în carte, şi la ziua de judecată se citeşte pentru multe părţi femeieşti şi omeneşti. Şi întâmplarea e de mult, că nu sunt numai trei surioare, şi astăzi e întreaga suflare în jale. Aceste surioare când au ajuns la scăldătoare au stat şi s-au gândit. Două s-au grăbit să se dezbrace ca să facă baie în apă. Una nu s-a grăbit, şi şi-a adus aminte de ce i-a spus mămica sa când trăia, şi nu s-a dezbrăcat, şi stătea deoparte şi plângea pe cele două că au călcat porunca: “Soarele să nu vadă trupul tău, că e păcat”. Şi ziceau cele două: ”Ah, ce plăcere este în apă!”. Plăcere care te costă mii de lei, creştine! Dar cea de pe mal plângea şi zicea: “Plânge mama noastră de ce vede la noi”, că şi mama lor era de faţă, cu Domnul. Şi cele două o îndemnau să se dezbrace de haina sa ca să meargă în apă. Şi adevăr adevărat grăiesc că mulţi părinţi se osîndesc pentru păcatele săvârşite prin copii şi mulţi copii se pedepsesc prin păcatele săvârşite de părinţi, şi nu scapă. Şi ea zicea: “Nu vreau să osândesc pe mămica mea”. Atunci un hoţ, un tâlhar pândea pe mal, să fure hainele lor şi să le omoare. Şi a auzit ce spunea fata cea cinstită şi s-a gândit: ”Eu ce voi face cu păcatele mele cele grele?”. Şi acel tâlhar s-a umilit şi mult a plâns şi nu a mai furat hainele şi nici n-a mai ucis fetele, şi zicea şi se tânguia: “Ce să fac eu cu păcatul pe care l-am săvârşit?”. Atunci un înger din cer l-a întrebat: “De ce plângi, om blestemat?” Şi el, auzind, şi mai tare s-a speriat şi a zis: “O, cine eşti, de mă întrebi? că eu sunt un om rău, un tâlhar, un făcător de rele. Şi ce să fac ca să scap?”. Şi a zis îngeraşul: “Gândeşte-te să faci o faptă bună”. Şi el a ales ca în viaţa pe care o va mai avea să zidească o frumoasă mănăstire dumnezeiască. Şi tocmai când el a gândit, a venit ceasul morţii şi l-a răpit. Şi a venit tot iadul să-i ia sufletul, şi a venit şi îngeraşul său, şi arhanghelii Mihail, Gavriil şi Rafail, şi cele nouă cete îngereşti, şi au făcut război cu iadul. Şi au zis aşa: “Ca să vă încredinţaţi că e al nostru, hai să-l tăiem pe jumătate, şi ce vom găsi în el, al aceluia va fi”. Şi l-a tăiat cum taie un măcelar o vită pe jumătate şi a găsit în inima sa o mănăstire frumoasă. Şi diavolii ziceau: “A gândit, dar n-a făcut!”. Şi au zis îngerii: “Uite-o, biserica!” . Şi au luat-o şi au băgat în ea duhul lui, şi aşa o ducea la Dumnezeu. Şi iată, aşa, printr-o fiică cuminte, a scăpat tâlharul de păcat. Dar astăzi, omenirea toată şade despuiată şi o vede toată suflarea dumnezeiască, şi să ştiţi că nimic nu mai vine, decât focul. (29 august/11 septembrie 1978)
Concluzia? Din sentinţa “Nu vreau să osândesc pe mămica mea” rezultă limpede că este vorba de o învăţătură nouă care li se propune creştinilor pucioşi: “Copiii au mâncat aguridă şi părinţilor li s-au strepezit dinţii”.
10. Legenda Oltului şi a Mureşului
“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: Oltul şi Mureşul şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (8 februarie 1979)
Ceea ce pare interesant este că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând într-o versiune orală uşor diferită:
Oltule, râu blestemat
Te-ai făcut adânc şi lat
Că vii mare, spumegat
Şi cu sânge amestecat.
Mureş, Mureş, apă lină
Trece-mă în ţară străină
Şi-mi fă parte de hodină.
Să se fi inspirat “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” din creaţia populară orală românească? Sau românaşul nostru, asemenea unui Prometeu al folclorului, a furat din cer niscai idei originale, pe care le-a aplicat apoi în ţara sa? Singurul lucru cert este că “Dumnezeul de la Pucioasa” nu stă prea bine cu geografia; altminteri, n-ar fi zis că “Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus”.
11. Legenda lui Isaac Lachedem
“ Mai e puţin şi veţi vedea pe Isaac Lachedem cel bătrân şi rătăcit, pentru păcatul care l-a săvârşit. Căci în drum spre Golgota a cerut Domnul să stea pe scăunelul lui, şi L-a respins spunându-I: ”Mergi!”. Dar i-a spus Domnul: “Tu vei merge, şi sfârşit nu vei mai avea. Mormânt nu-ţi voi da”. O, acesta o să vină la tine la poartă să-ţi ceară o cană cu apă. Chiar dacă tu îi vei da că eşti milos, nu te va lăsa îngerul, că-ţi va da peste mână. ” (25 iunie 1979)
Este greu de crezut că Cel ce a zis pe cruce: “Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca, 23,34) pentru răstignitorii Lui, ar fi putut da cuiva un blestem atât de greu pentru o faptă incomensurabil mai mică. Legenda medievală despre Isaac Lachedem, preluată de “Cuvântul lui Dumnezeu” ca o întâmplare strict autentică, nu are nici un temei favorabil în Sfânta Scriptură.
12. Legenda lacului Balta Albă de lângă Brăila
“…Să vă spun ceva: a coborât Tatăl cu sfântul Petru ca să cerceteze poporul dintr-un sat. A luat-o de la prima casă şi s-au făcut cerşetori. Nimeni nu i-a primit, nici preotul din sat. Nu i-a primit, pentru că nu era nimeni cu pregătire de Dumnezeu. Şi am mers aşa în tot satul, am bătut la poarta unei case sărăcăcioase. Acolo era o femeie văduvă, cu trei copilaşi: “Eu vă primesc, dar n-am nimic de mâncare, căci ca să adorm copiii, am luat o balegă şi am băgat-o în sobă şi am minţit, ca să se culce până se coace turta din sobă”. Dar Eu i-am spus: “Femeie, scoate turta din sobă, că nu e balegă”.
La grăirea Noastră femeia s-a dus şi a scos turta, dar era o pâine frumoasă şi rumenă. Atunci femeia a înţeles că Acela nu era altcineva decât Dumnezeu. Şi am zis: “Femeie, scoate trei porţii de pâine, egale, şi dă întâi la cei trei copii”.
Dar cel mic a început a plânge, ca lui să-i dea porţia mai mare. Şi am zis: “Femeie, acesta are în el duhul lăcomiei”.
După aceea, am dat femeia afară şi i-am zis: “Vezi movila aceea mare? Iei pe cei doi copii şi te duci cu ei, şi când vei ajunge acolo, să te uiţi înapoi spre sat să vezi ce e”. Şi a zis femeia: “Doamne, dă-mi voie să-l iau şi pe cel mic, că mi-e milă de el!”. “Ia-l!” i-am zis. Şi când a ajuns acolo la movilă şi s-a uitat înapoi, tot satul s-a scufundat sub pământ; numai turla bisericii se mai vedea un pic. Tot satul a dispărut, şi a rămas o baltă mare pe tot întinsul satului, o baltă albă. Acest sat e lângă Brăila, şi întâmplarea a fost în zilele voastre. (15/28 februarie 1988)
Ce e interesant e faptul că ideea cu balega băgată în foc, numită mai întâi “turtă” pentru amăgirea pruncilor lihniţi de foame, dar apoi prefăcută în pâine rumenă de către Însuşi Dumnezeu ( Care, atunci când Se plictisea, mai dădea o raită pe pământ, însoţit invariabil de Şfântul Petre), nu e deloc originală. Drept dovadă, iată câteva fragmente dintr-un basm al românilor, cules de Petre Ispirescu:
Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul
[…]Aşteptară ce aşteptară, şi dacă văzură copiii că tatăl lor nu se mai întoarce, o luară şi ei înspre partea încotro se duse el, ca să-l caute. Şi negăsindu-l orbăcăiră şi ei prin pădure până în seară. Băiatul, mai mic fiind, începu să scâncească de osteneală şi de foame. Fata se văicărea şi ea că nu ştia ce să-i dea de mâncare şi unde să se aciuieze. Umblau ce umblau, şi iarăşi se întorceau la focul unde îi lăsase tatăl lor. Băiatul scâncea mereu, că era rupt de osteneală. Amurgul dase peste dânşii nemâncaţi şi neodihniţi . Atunci fata, ca să împace pe copil, să-l facă a adormi cu gândul la mâncare şi să nu mai plângă, băgă în spuza focului o baligă de vacă ce găsi pe-acolo, prin pădure, şi zise fratelui său celui mai mic:
- Taci cu dada, băieţelul dadei, că uite am pus turta în foc să se coacă. Până atunci pune capul ici în poala dadei şi trage un somnuleţ bun. Băiatul crezu pe soru-sa şi tăcu. Într-acestea iată că se pomenesc cu un unchiaş.
- Bună vremea, nepoţilor, le zise.
- Mulţumim dumitale, moşicule, îi răspunde fata.
- Dară ce aveţi acolo în foc?
- Ce să avem, tată moşule, iacă am pus o baligă de vacă ca să împac copilul ăsta, care este rupt de osteneală şi pocâltit de foame.
Şi după ce mai şezu niţel, zise moşul să o scoată din spuză că s-o fi copt. Fata se supuse; dară cam cu îndoială. Când ce să vedeţi d-voastră? scoase o pâine albă ca faţa lui Dumnezeu. Pasămite moşul acela era chiar Dumnezeu, fără însă să ştie fata ceva despre asta. Văzând fata o astfel de minune se spăimântă. Vezi că ştia ce pusese ea acolo, şi acum iaca ce scoase. Se puseră cu toţii şi mâncară. Mâncau mereu şi pâinea nu se mai sfârşea.[…]
Rămâne de văzut dacă “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a inspirat de la Petre “Inspirescu”, pentru a izvodi un basm în care el să se puie personajul principal, sau invers, Ispirescu s-a “ispirat” de undeva, din cer, deşi el pretinde că basmele le-a cules de pe la sătenii români, cu mulţi ani în urmă. Despre plagiat nu poate fi vorba, îndată ce nimeni nu pretinde drepturi de autor. Deşi, nu se ştie: pucioşii de la Fundaţia “Şfânta Virginia” sunt în stare să-l acuze şi pe Petre Ispirescu de plagiat.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.