6. Minciuna are picioare scurte
6. Minciuna
are picioare scurte
Poate unora dintre creştini le vine greu
să creadă că însăşi Mihaela, “proorociţa
Domnului”, poate (este capabilă) să mintă, sau că ar fi cumva în stare de un
comportament ireverenţios şi totodată lipsit de recunoştinţă faţă de soţii Marian
şi Victoria Zidaru, adică tocmai aceia pe care, timp de mai mulţi ani, Mihaela
i-a însărcinat cu rolul de portdrapel şi portavoce pentru “scamatoria” de la Pucioasa.
Ei bine, din păcate, cam aşa stau
lucrurile. Încercările disperate de a masca o ruptură definitivă şi
ireconciliabilă între Zidari pe de o
parte, şi corifeii de la Pucioasa (“cei doi fii unşi”,
Mihaela şi Nicuşor) pe de alta, s-au dovedit un eşec lamentabil. Până şi
creştinii mai vechi, chemaţi spre o nouă mobilizare generală de către liderii
“poporului celui nou” de la Pucioasa, au putut observa că ceva suspect se
petrece la nivel de conducere supremă.
Prin iulie-august ale anului trecut
(2007), ruptura Zidarilor cu cei doi lideri absoluţi luase dimensiuni
dramatice. Se apropia însă cu paşi repezi timpul sărbătoririi Adormirii Maicii
Domnului, ocazie care, în alţi ani mai buni, era marcată de mari “festivaluri
de artă şi cultură”, la care Zidarii erau sufletul şi inima, părând de
neînlocuit. Dar acum, când liderii “pucioşi” voiau să organizeze doar o adunare
restrânsă, “numai între creştini”, Zidarii dădeau semne clare că nu mai au de gând
să vină, pe motiv că nu mai pot suporta
teatrul de prost gust planificat de către cei doi lideri absoluţi, în care singura
preocupare urma să fie aceea că “cei doi Fraţi” trebuie evidenţiaţi, măguliţi
şi adulaţi. Iar Zidarii urmau să fie
chemaţi doar ca “să stea păpuşi”, marionete, figuranţi de mâna a doua.
A urmat o luptă strânsă de argumente şi opinii.
Ore în şir de convorbiri telefonice languroase, cu mângâieri şi promisiuni, alternate
cu ameninţări de tot soiul (cu nenorociri şi blesteme), au evidenţiat în
Mihaela Tărcuţă un negociator redutabil, căci până la urmă ea a reuşit s-o
convingă pe Victoria Zidaru ca măcar ea să vină la sărbătoare, dacă Marian e
încăpăţânat şi nu poate fi înduplecat. Nu-i mai puţin adevărat că Victoria era
răvăşită de dorul după unii dintre
creştini, cei iubitori şi sinceri (alţii decât cei doi lideri “pucioşi”,
desigur) şi de locurile încântătoare de la Pucioasa, ceea ce a atârnat greu în
hotărârea ei de a face opinie separată faţă de soţ. Astfel încât, deşi gândeau
la fel, ei au reacţionat diferit. Victoria s-a hotărât să onoreze cu prezenţa
ei sărbătoarea de la Pucioasa, iar Marian s-a hotărât să rămână la Bucureşti şi
să stea acasă cu orice preţ.
Reîntâlnirea dintre Mihaela şi Victoria a fost
emoţionantă. S-au îmbrăţişat, au mers mână-n mână pe aleile grădinii, în văzul
tuturor, s-au conversat ca două bune prietene, iar Mihaela i-a dat locul de
onoare la masă, lângă ea şi lângă Nicuşor. Asta doar la început, pentru ca toţi
creştinii adunaţi să vadă cât de mult se iubesc ele două, pentru că, mai spre
sfârşitul adunării, liderii “pucioşi” nici n-au mai băgat-o în seamă.
Şi deodată, surpriză. Abia aşezaţi la
masă, Mihaela începe să se justifice (fără a fi fost rugată de nimeni; dacă tăcea, filosof rămânea) de ce nu
este prezent şi Marian Zidaru, alături
de Victoria
şi de ceilalţi convivi. (Ţineţi-vă bine, ca să nu cădeţi sub masă!). Cică…,
zice Mihaela, “
Marian Zidaru n-a putut să fie azi
printre noi, pentru că e plecat în străinătate”(!!!!!!!!). Iar
Marian era bine mersi, la atelierul lui din Bucureşti, pe care n-a vrut cu nici
un chip să-l părăsească pentru a veni la Pucioasa. Marian n-a vrut să vină la
adunarea lor, iar Mihaela minţea un “popor” întreg de creştini, îi minţea pe
toţi cu zâmbetul pe buze. Unii dintre cei de faţă ştiau adevărul, dar au tăcut
chitic. Nimeni n-a ridicat vocea împotriva proorocului mincinos. Toţi care au
ştiut, dar n-au reacţionat în vreun fel, fie de frică, fie din oportunism, s-au
arătat a fi complicii Mihaelei la minciună şi la impostură.
Aşa a fost atunci. Între timp, lucrurile
s-au mai calmat. Victoria l-a convins pe Marian că nu pot sta la nesfârşit în
stare de beligeranţă cu aceşti doi indivizi setoşi de putere, care îi ameninţă
mereu cu blesteme şi cu pedepse de la “Dumnezeul
pucioşilor”, în caz că n-au de gând să se dea pe brazdă ca să le cânte lor în strună.
Aşa că a fost nevoit să abordeze şi el o atitudine mai conciliantă faţă de “Fraţi”.
Nici nu i-a fost greu, el fiind blajin din fire şi deloc răzbunător.
Asta îl şi arată a fi creştin autentic, pentru că e capabil să-şi ierte şi
să-şi iubească până şi vrăjmaşii. Drept recompensă, celor doi Zidari li s-a dat
voie, a posteriori (şi chiar cu
binecuvântare “arhierească” de la Nicuşor şi cu binecuvântare “proorocească” de
la Mihaela li s-a dat voie), pentru a merge într-adevăr în străinătate, la o
manifestare cu profil artistic care a avut loc ulterior la Paris. De mai mulţi
ani, în multe alte situaţii asemănătoare nu li se mai dăduse lor voie “de la
stăpânire” să plece în străinătate, chipurile ca “mai bine să fie ei protejaţi de răul care
bântuie prin lume”, dar în realitate, din pură invidie omenească.
Cei doi lideri “pucioşi” nu suportau idea ca Zidarii “să se plimbe prin străinătăţuri” în loc să stea
în atelier, cu o mână încleştată pe daltă, şi alta pe ciocan.
Cei care ştiu tărăşenia asta au rămas
însă cu un gust amar, amintindu-şi de versurile poetului:
Minciuna stă cu regele la
masă,
Dar asta-i cam de multişor
poveste…ş.c.l.[1]
Acum, să ştie toţi cum a fost, că de,
minciuna are picioare scurte…
………………………
Anca Estera
4 februarie 2008
………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.