54. Liderii de la Pucioasa bat în retragere
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Tocaţi mărunt pe acest blog, unde au fost întorşi pe toate feţele şi demascaţi fără pic de menajamente, liderii Noului Ierusalim de la Pucioasa (NIP) dau impresia (şi numai impresia!) că renunţă la luptă. Puşi într-o situaţie fără precedent, pe care nu şi-au imaginat-o vreodată, ei dovedesc că încă mai sunt în stare să raţioneze corect, alegând, la derută şi în mare grabă, mai bine o retragere onorabilă decât o luptă inegală, din care au sentimentul limpede că vor ieşi învinşi. Şi atunci, construiesc pentru salvarea imaginii “Dumnezeului” lor o imagine de circumstanţă. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” apare acum obosit, derutat, umilit, trădat din interiorul “poporului” lui, lovit sub centură, lipsit de orice sprijin dinăuntru şi dinafară. Pentru a-i crea atmosfera propice necesară unei retrageri “onorabile”, liderii pucioşi imaginează un scenariu apocaliptic, în care “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pierde acum o luptă cu “femeia apocaliptică” (Apoc. 17,3), dar în nici un caz războiul. Intenţia declarată este ca pe viitor să nu se mai facă public “Cuvântul lui Dumnezeu”, care s-a dovedit a fi atât de vulnerabil, ci să fie folosit numai în circuit închis, “tainic”.
“Cuvântul” din 12 iulie 2008 (textele citate vor fi evidenţiate cu literă roşie) scoate în evidenţă următoarele:
1. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tot mai strâmtorat
“…calea Mi-e tot mai strâmtă ca să vin…”
“ Mă ajut cu îngerii şi cu sfinţii, căci… Ei înţeleg adânc strâmtorarea Mea cea de azi…”
“…e mare strâmtorare pe pământ…”
“…e strâmt de tot pentru Mine aşternutul Meu…”
“Grăim însă în ziua aceasta, şi cu strâmtorare grăim,…”
“…în vreme de mare strâmtorare!”
“…vremea voastră e cu mare strâmtorare pentru tainele şi pentru lucrurile Domnului.”
“Ca şi Domnul vă spunem şi noi în vreme de strâmtorare.”
Nici pentru viitor nu sunt şanse ca să scape de strâmtorare:
“…va fi mare strâmtorare pentru Mine…”
Strâmtorarea se tot întinde:
“…pe pământ e numai strâmtorare, şi tot mai mult se întinde ea în calea Mea cea de azi.”
Strâmtorarea îi cuprinde şi pe liderii pucioşi, până îi apucă plânsul, dar “Domnul” îi îmbărbătează:
“– Eu, Domnul, însemnez pe cei ce plâng sub strâmtorări…”
“…toate câte voi purtaţi pe faţa voastră în vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt veacurile şi nici nu va mai fi,…”
“Nu vă temeţi de marea strâmtorare în care staţi!”
2. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e lipsit de ajutor de pe pământ
“…de pe pământ nimeni nu Mă ajută ca să vin şi să-l trag pe om la Tatăl…”
“…n-am cu cine să Mă ajut de pe pământ…”
“…Eu pe pământ şi din mijlocul tău n-am ajutor pentru venirea Mea la tine…”
“…n-am ucenici de ajutor…”
“Iată, n-am sprijin pentru multul Meu lucru de acum…”
“…pentru Mine nu este ajutor de la mijloc, poporul Meu…”
3. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are numai piedici şi pietre şi dureri de tot felul
“…am numai şi numai piedici şi numai pietre şi numai împotrivire, numai îndoială, şi apoi necredinţă…”
“…mai întâi Mi-am spus durerea.”
“…dau cu pietre în venirea Mea cea grea şi fără de sprijin pentru durerile ei, căci venirea Mea e cu durere,…”
4. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” plânge fără alinare
“…Îmi ud cu lacrimi calea când vin…”
…” n-am alinare pentru greul Meu cel greu…”
“ …Eu sunt plâns şi însuspinat în cer şi pe pământ.”
“Sfinţii Apostoli” îi urează pace “Dumnezeului de la NIP”, ca să se liniştească, deşi este prea îndrăzneţ, cel puţin bizar, acest demers al lor de a folosi acest salut către Cel mai mare, către Dătătorul de pace:
“Pace Ţie, Bunule Învăţător, căci suspini înlăcrimat în mijlocul poporului Tău…”
În caz că nu se va linişti, ei îi promit că nu-l vor lăsa singur, ci vor plânge împreună în cor, în cer şi pe pământ, aşa cum nici să vorbească nu l-au lăsat singur, ci au vorbit şi ei:
“O, Doamne, nu vei plânge singur nici pe pământ, nici în cer. Plângem cu cei ce plâng, aşa cum am venit azi să grăim în mijlocul poporului Tău. Amin.”
5. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pare sleit de puteri şi “coboară” tot mai greu pe pământ
“ Coborârea Mea la tine Mi-e tot mai sfâşiată, poporul Meu…”
“…Eu lucrez puţin de tot…”
“…cobor greu şi tot mai greu.”
Dar, surpriză! “…”Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” recunoaşte, într-un exces de sinceritate, că “greul lui cel greu”, pentru care “nu are alinare” şi de care se tot plânge… singur şi-l face, pentru că el singur apasă cu greul pe calea lui de venire la oameni:
“…greul Meu cu care apăs peste cărarea Mea de venire…”
Şi mersul venirii lui s-a făcut greu:
“…pentru mersul Meu cel greu cu care vin după om.”
Poate că mersul lui e greu şi pentru faptul că e potrivnic proorociei din Sfânta Scriptură, care spunea că Domnul va veni pe norii cerului (v. Faptele Ap. 1:11). Mai uşor îi era pe vremuri, prin anul 1965, când venea înotând pe valurile albastre:
“Anunţă că vine Dumnezeu care înoată pe valurile albastre” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 noiembrie 1965)
6. Nici liderii pucioşi , supranumiţi “porţi de coborâre a lui Dumnezeu pe pământ”, nu mai au puteri
“O, nu mai găsesc putere în porţi când vin…”
“…cei ce-Mi stau porţi sunt tot mai firavi, tot mai loviţi, tot mai învinuiţi…”
“…de vreme ce nu mai găsesc putere în porţi.”
“Sunteţi fără de mângâiere din părţi, sunteţi neajutoraţi, iar peste aceasta sunteţi şi loviţi, sunteţi şi dispreţuiţi.”
7. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pretinde însă că e plin de putere
Pretinde că puterea lui este chiar în excedent, încât are de unde să dea şi “porţilor” lui, pe care “le supune” şi prin care el intră triumfător pe pământ:
“…Îmi pun puterea Mea ca să Mi le supun şi ca să pot să intru la tine şi ca să-ţi dau ţie putere să poţi pentru Mine şi pentru tine…”
Dar, în realitate, puterea lui depinde de cei în care “nu mai găseşte putere” , adică de puterea liderilor de la Pucioasa denumiţi şi “purtători de Dumnezeu”:
“…puterea Mea pe pământ atârnă de puterea omului cel purtător de Dumnezeu.”
“…nu putem mult să lucrăm acum, căci ceea ce are Dumnezeu de lucrat pe pământ atârnă de puterea omului cu care Mă sprijin,…”
Se crează aşadar un cerc vicios: “Dumnezeul de la Pucioasa “ are destulă putere, chiar în excedent, pe care promite că-l va revărsa peste “porţile“ lui de la Pucioasa, cu condiţia obligatorie ca să găsească putere în “porţi”. Dar nu poate lucra mult şi cu putere, căci zice că în porţi “nu mai găseşte putere” de fel.
8. Deşi se pretind prooroci şi văzători cu duhul, liderii pucioşi nu au anticipat că “trădarea lucrării” venea prin “duhul cel potrivnic”, chiar de la mijloc, de la cei mai apropiaţi colaboratori ai lor
”…s-a sculat cu mare război de la mijloc duhul cel potrivnic şi loveşte cu batjocură mersul Domnului cu voi.”
Duhul potrivnic se arată a fi ameninţător:
“Duhul cel potrivnic de pe pământ lucrează din ascuns cu putere şi ameninţă calea venirii Mele…”
Lucrările “Domnului” sunt lovite în faţă, din răzbunarea duhului potrivnic:
“…greu se lovesc în faţă lucrările Mele de acum, şi multă răzbunare poartă acum duhul potrivnic Mie şi vouă pentru mersul Meu pe mai departe cu calea Mea spre om.”
9. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are în duhul cel rău un adversar redutabil
“…duhul rău nu poate să înghită cărarea Mea spre om… se zbate în fel şi chip să biruiască el, şi nu Eu”
Duhul cel rău lucrează la rândul lui cu oameni de pe pământ (denumiţi aici în derâdere „Cei fără de păcat“).
“„Cei fără de păcat“ aruncă de peste tot în calea venirii Mele…”
Mai precis, ar fi vorba de câţiva trădători din interior, “de la mijloc”, care şi-au ales ca purtător de cuvânt o femeie nebună, lipsită de ocupaţie, care face tot soiul de bloguri în care îl demască pe “Dumnezeul de la NIP” ca fiind o invenţie pură a liderilor pucioşi, şi care în nebunia ei loveşte fără judecată:
“…stă ascuns acum sub nume de femeie şi loveşte fără judecată… (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 22 iunie 2008 )
Pardon, scuzaţi, I’m sorry de bâlbâială… dumnealor voiau să zică că femeia loveşte cu judecată, şi lovesc cu păcat “cei fără de păcat”:
“…şi loveşti cu păcat şi cu judecată, şi ţi-ai luat nume de femeie, aşa cum scrie în Scripturi, şi n-ai dreptate în ceea ce grăieşti …” (citat tot din “Cuvântul lui Dumnezeu” şi tot din data de 22 iunie 2008 )
Pentru că sentinţele de mai sus se bat cap în cap, şi în ce priveşte judecata, şi în ce priveşte păcatul (dacă sunt cu ~ sau fără ~), fiecare e liber să-şi aleagă versiunea care-i place. Iar dacă femeia nebună are sau nu are dreptate, fiecare să judece după cum citeşte.
Mai mult, „Cei fără de păcat“ nu se astâmpără, ci dau cu pietre în “venirea Domnului”:
„Cei fără de păcat“ nu pot să Mă primească aşa cum vin, ba iau şi dau cu pietre în venirea Mea”
10. În ceruri se face consiliu de război, pentru analiza situaţiei şi stabilirea unei strategii de urgenţă:
“…fac sfat în taină cu sfinţii Mei şi cu Tatăl Meu, ca să pot cumva să merg şi să nu stau din lucrarea venirii Mele…”
11. Necredinţa face ravagii în “poporul” de la Pucioasa
Necredinţa în acest tigru de hârtie, numit “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, s-a cuibărit adânc, chiar în sânul “poporului de la Pucioasa” , şi încă între cei mai proeminenţi adepţi, “cei de la mijloc”:
“…e necredinţă pentru coborârea Mea în mijlocul tău.”
Liderii pucioşi nu mai au tragere de inimă să mai ţină predici supuşilor lor, deoarece simt că nu mai au credibilitate printre unii dintre cei care le fuseseră cândva apropiaţi:
“…voi nu mai puteţi grăi, că este necredinţă, tată.”
12. Rememorarea unor proorocii care se contrazic
Pentru a se justifica pe sine, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” rememorează unele proorocii care dau impresia că îl legitimează să vorbească la nesfârşit, repetând mereu aceleaşi şi aceleaşi banalităţi patetice:
“Am spus pe vremea trâmbiţei Mele Verginica, am spus poporului cel de atunci că Eu nu voi sta din trâmbiţat după ce-Mi voi ridica la Mine instrumentul prin care grăiam peste popor.”
Cu toate acestea, o serie de proorocii afirmau contrariul:
- Că “Cuvântul lui Dumnezeu” va dispărea nu peste mult timp (afirmaţie făcută în urmă cu 33 de ani!):
“…Fiţi pricepuţi, că nu va mai fi acest cuvânt mult timp.” (30 ianuarie 1975)
- Că Verginica va fi ultimul prooroc:
“ Poporul Meu, de acum înainte nu va mai fi trimis nici un profet şi nici un prooroc ca să mai profeţească sau să mai proorocească.” (22 decembrie 1975) (Întrebare: ce mai caută atunci Mihaela şi Nicuşor în panoplia “proorocilor”?)
- Că Virginia “va trâmbiţa” întreaga Apocalipsă (deci nu va mai rămâne nimic de “trâmbiţat”; şi cu toate acestea, adepţii pucioşi sunt convinşi că “ultima trâmbiţă, a şaptea, este Domnul”):
“Pe Verginica am pregătit-o pentru ca să trâmbiţeze întreaga Apocalipsă pentru pregătirea judecăţii de apoi şi pentru pregătirea creştinilor din vremurile din urmă şi de acum…” (septembrie 1968 )
- Că, îndată după moartea Verginicăi, va veni Domnul Iisus şi va urma Nunta Mirelui ceresc:
“Dacă trâmbiţa va înceta din suflarea sa, să ştii că şi Domnul e la uşa ta, şi după ea va urma Nunta. Să nu zici: Aoleu ce să fac eu, că a luat Dumnezeu trâmbiţa Sa? Ci să zici că Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa. Şi să ştiţi că toate sunt pregătite pentru sfârşit.” ( 7 septembrie 1976)
Dar n-a fost să fie aşa. După ce trâmbiţa Verginica a încetat din suflarea sa (anul 1980), a urmat o perioadă de derută, marcată de o mormântală tăcere. Apoi a apărut altă trâmbiţă, Maria, sora Verginicăi, care a trâmbiţat şi ea între 1982 şi 1994. Apoi, la concurenţă cu Maria, s-a ridicat Mihaela, care trâmbiţează cu mult talent şi succes la public din 1990 încoace. Mihaela însă pretinde că nu ea trâmbiţează, ci “Domnul” trâmbiţează, iar ea doar stă şi ascultă. Şi consemnează totul în caiete (uneori, cu pix roşu, deşi roşu e culoare proscrisă la Pucioasa)
13. “Dumnezeul de la NIP” nu mai poate vorbi public, dar va vorbi “în şoaptă” şi “în taină”, prin “cei aleşi”
“Nu mai pot vorbi cu cei ce-Mi stau porţi, că voiesc să Mă feresc de lovituri, dar vorbesc cu tine prin porţi, poporul Meu.”
Deşi a afirmat că nu mai poate vorbi cu cei care-i stau “porţi” de venire pe pământ, “Dumnezeul de la NIP” se răzgândeşte în final, ca să le dea “un picuţ de duh întăritor”:
“Nu pot să nu Mă apropii cu un picuţ de duh întăritor peste cei ce-Mi stau porţi ca să vin. “
Tainele vor fi pecetluite tot mai mult:
“O, nu mai pot să-Mi dau tainele Mele pe masă, şi Mi le voi pecetlui tot mai mult între ucenici…”
“Nu mai putem grăi aşa cum am Eu grăirea, şi voi grăi mult în taină,…”
“Îmi voi aşeza la adăpost tainele Mele şi toate lucrurile Mele…”
Tainele vor fi grăite în taină:
“Nu mai pot grăi decât în taină pentru tainele Mele.”
Şi “apostolii Petru şi Pavel” sugerează că ceva substanţial se va schimba în maniera de lucru a “Domnului” cu “poporul de la NIP”:
“Nu mai poţi grăi pe de-a dreptul, decât în taină, Doamne,…”
Cauza este vulnerabilitatea “Cuvântului” în faţa criticilor teologice, deoarece acesta s-a dovedit a fi plin de inconsecvenţe, neconcordanţe şi erezii. De aceea, el va trebui “protejat” pe viitor de curiozitatea celor care, fiindcă nu vor să fie creduli , sunt consideraţi “vrăjmaşi”:
“…căci vrăjmaşul stă şi se uită ca să vadă şi ca să audă şi ca să ştie ce grăieşti Tu peste cei de azi ai Tăi.”
Ei chiar sugerează maniera în care se va proceda de acum încolo: după dictonul “verba volant, scripta manent”. Adică, de acum încolo “se va vorbi numai în scris”:
“…nu se va mai putea vorbi decât prin scris cuvântul Tău, şi apoi scrisul va fi dat pe foc, şi focul să-l tăinuiască pe el…”
Se preconizează desemnarea unor acoliţi (aleşi pe sprânceană “ de la mijloc”, dintre fidelii de suflet ai celor doi lideri pucioşi) pe post de sfetnici de taină. Aceştia urmează a fi păstrători ai tainei “Cuvintelor” care vor fi citite în cerc restrâns şi apoi “date pe foc”:
“…are Domnul nevoie de ucenici tainici din mijlocul tău pentru lucrarea Sa cea grea şi pentru lucrurile Lui… căci …tainele Domnului… …stau şi aşteaptă după ucenici cu credincioşie pentru Dumnezeu… …Are Domnul nevoie de ucenici tainici, de fii cu credincioşie între voi, căci aţi înţeles puţin pe cele ce sunt de lucrat pentru cer pe pământ, şi pentru pământ în cer.”
“…pecetluiţi între Mine şi voi, şi între voi şi ucenici purtarea tainelor Mele şi grija de ele, tată.”
Chiar şi alegerea acoliţilor fideli se va face în mare taină, pentru a nu se şti care sunt aceştia (deşi sunt binecunoscuţi, prin tratamentul preferenţial care li se acordă deja) :
“şi Mi le voi pecetlui tot mai mult între ucenici, şi-i voi deosebi pe ei în taină,…”
“Voi grăi mai mult în taină cu voi şi cu cei ce stau cu voi sub greu, şi cu cei ce poartă cu voi tainele Mele pentru toate lucrurile Mele de azi…”
Din fraza anterioară se desprind pentru viitor trei categorii de primitori ai tainelor:
a) liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, adică “călăuzele” şi “porţile” Cuvântului lui Dumnezeu;
b) cei ce stau cu liderii sub greu, adică salahorii de la Pucioasa, înhămaţi la toate muncile grele;
c) cei ce poartă cu liderii tainele”Domnului”, adică acoliţii fideli liderilor.
Tainele Duhului Sfânt se vor băga în tranşee şi lupta cu vrăjmaşii pucioşilor va continua până la biruinţă:
“în război îşi fac tranşee cei ce biruiesc, şi aşa este şi cu tainele Duhului Sfânt.”
14. “Dumnezeul de la NIP” nu poate vorbi de departe fără telefon
“O, dacă tu vrei să vorbeşti cu cineva de departe aşa cum se vorbeşte azi pe pământ cu telefonul, poţi, tată, să vorbeşti fără telefon? Eu ştiu de ce te întreb aceasta, dar tu nu ştii de ce te întreb. O, nici Eu nu pot vorbi cu tine altfel…”
E limpede că, dată fiind forţa majoră, se reactivează prin Mihaela funcţia de “telefon duhovnicesc” pe care o avea pe vremuri doar Verginica. Prin Verginica se putea vorbi chiar şi cu morţii “la telefon”:
“ Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. Nu-mi pare rău că am plecat din lume, că m-am mutat de pe pământ la cerul sfânt…Mamă a sosit timpul să ne despărţim…
…Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. ” (24 mai / 6 iunie 1974)
Vrăjitoria era atât de performantă din punct de vedere tehnic, încât morţii îi puteau chiar vedea pe cei vii prin acest “telefon”:
“… Rafaile arhanghele, du-te şi cheamă-l pe Mihail să se răcorească de dorul mamei lui.
– Mihaile, pleacă-te la picioarele Domnului şi sărută de trei ori picioarele Domnului şi telefonul, în numele tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh. Amin…
– …Mamă, să te rogi mereu la Dumnezeu să mă aducă îngerul Rafail ca să te mai văd odată…” (2/ 15 septembrie 1974)
Aşadar “telefonul” ori era “videofon”, ori era o şarlatanie curată!
Totuşi, anticipăm că mîndria liderilor pucioşi este insaţiabilă. Mihaela va continua să debiteze prostii în numele “Domnului”, pentru naivii ei adulatori, dispuşi să o asculte şi s-o creadă, deghizându-se în continuare în telefon privat, dacă pe post de telefon public nu i-au reuşit pasienţele aşa cum spera.
15. Mihaela, marele “cârmaci”, trebuie să preia din nou puterea absolută
După marea şi neaşteptata “ trădare din interior” care a adus “vremea de strâmtorare”, Mihaela Tărcuţă (considerată “prooroc”, “văzătoare cu duhul”, “călăuză” şi mare “cârmaci” peste NIP) trebuie urgent re-investită cu puteri discreţionare peste toţi supuşii ei din Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim şi vai celor care nu o vor asculta!:
“Daţi-I Domnului putere la cârmă în vreme de strâmtorare, căci vai cetăţii fără văzător peste ea!”
16. Liderii pucioşi trebuie încurajaţi, mângâiaţi şi apoi împinşi de la spate ca să dezvăluie “tainele lui Dumnezeu”, ţinute de ei ascunse până acum
“Îndemnaţi-i spre încurajare pe cei căzuţi în dureri şi în suspin şi fără de sprijin între voi şi îndemnaţi-i să vă arate din cele tainice ale Domnului cu ei,…”
“Domnul de la NIP ” promite că va lucra pentru îmbărbătarea şi întărirea celor doi lideri pucioşi prin intermediarii cei mai devotaţi lor, ucenici şi uceniţe:
“Eu voi avea grijă să vă întăresc, şi voi întări pe mai departe pentru voi ucenici şi uceniţe,…”
Apoi promisiunea este imediat uitată, iar liderii sunt îndemnaţi să-şi pregătească ucenici, singuri:
“Pregătiţi-vă ucenici pentru lucrările Mele şi pentru voi.”
17. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se ruşinează de necredinţa altora în el, şi-i slăbeşte voinţa, şi se împinge singur la ascundere
Deşi a te ruşina, a slăbi şi a te tăinui din cauza necredinţei altora este o reacţie absurdă, mai ales pentru un “Dumnezeu” care se vrea a fi mare şi preaînalt, suntem nevoiţi să o consemnăm ca atare. Ascunderea e numită aici şi “tăinuire”:
“Necredinţa din părţi Îmi slăbeşte intrarea Mea la popor cu cuvântul Meu cel lucrător şi Mă face să Mă ruşinez, să Mă strâng şi să Mă tăinuiesc între ucenici, între cei de o iubire şi milă cu Mine.”
Alteori, ascunderea e numită “adăpostire”:
“Vă voi povăţui, tată, căci trebuie să adăpostim tot ce este de adăpostit,…”
18. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se tânguie ca un neputincios, într-un chip absolut penibil şi lamentabil
“Nu Mă lăsaţi, nu Mă lăsaţi, tată!”
Deşi pretinde că poate singur, continuă să se lamenteze şi să se roage de ajutorul unora pe care-i vede a fi neputincioşi:
“…căci pot Eu atunci când vă este greu, pot Eu când voi nu mai puteţi. O, nu Mă lăsaţi!”
În acelaşi timp, deşi cere ajutor ca din gură de şarpe, pretinde că umilinţa liderilor pucioşi l-a întărit şi-l va mai întări:
“Ascundeţi-vă suspinul şi fiţi umiliţi, căci duhul umilit din voi M-a făcut şi Mă face tare pe Mine, tată.”
Tocaţi mărunt pe acest blog, unde au fost întorşi pe toate feţele şi demascaţi fără pic de menajamente, liderii Noului Ierusalim de la Pucioasa (NIP) dau impresia (şi numai impresia!) că renunţă la luptă. Puşi într-o situaţie fără precedent, pe care nu şi-au imaginat-o vreodată, ei dovedesc că încă mai sunt în stare să raţioneze corect, alegând, la derută şi în mare grabă, mai bine o retragere onorabilă decât o luptă inegală, din care au sentimentul limpede că vor ieşi învinşi. Şi atunci, construiesc pentru salvarea imaginii “Dumnezeului” lor o imagine de circumstanţă. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” apare acum obosit, derutat, umilit, trădat din interiorul “poporului” lui, lovit sub centură, lipsit de orice sprijin dinăuntru şi dinafară. Pentru a-i crea atmosfera propice necesară unei retrageri “onorabile”, liderii pucioşi imaginează un scenariu apocaliptic, în care “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pierde acum o luptă cu “femeia apocaliptică” (Apoc. 17,3), dar în nici un caz războiul. Intenţia declarată este ca pe viitor să nu se mai facă public “Cuvântul lui Dumnezeu”, care s-a dovedit a fi atât de vulnerabil, ci să fie folosit numai în circuit închis, “tainic”.
“Cuvântul” din 12 iulie 2008 (textele citate vor fi evidenţiate cu literă roşie) scoate în evidenţă următoarele:
1. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tot mai strâmtorat
“…calea Mi-e tot mai strâmtă ca să vin…”
“ Mă ajut cu îngerii şi cu sfinţii, căci… Ei înţeleg adânc strâmtorarea Mea cea de azi…”
“…e mare strâmtorare pe pământ…”
“…e strâmt de tot pentru Mine aşternutul Meu…”
“Grăim însă în ziua aceasta, şi cu strâmtorare grăim,…”
“…în vreme de mare strâmtorare!”
“…vremea voastră e cu mare strâmtorare pentru tainele şi pentru lucrurile Domnului.”
“Ca şi Domnul vă spunem şi noi în vreme de strâmtorare.”
Nici pentru viitor nu sunt şanse ca să scape de strâmtorare:
“…va fi mare strâmtorare pentru Mine…”
Strâmtorarea se tot întinde:
“…pe pământ e numai strâmtorare, şi tot mai mult se întinde ea în calea Mea cea de azi.”
Strâmtorarea îi cuprinde şi pe liderii pucioşi, până îi apucă plânsul, dar “Domnul” îi îmbărbătează:
“– Eu, Domnul, însemnez pe cei ce plâng sub strâmtorări…”
“…toate câte voi purtaţi pe faţa voastră în vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt veacurile şi nici nu va mai fi,…”
“Nu vă temeţi de marea strâmtorare în care staţi!”
2. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e lipsit de ajutor de pe pământ
“…de pe pământ nimeni nu Mă ajută ca să vin şi să-l trag pe om la Tatăl…”
“…n-am cu cine să Mă ajut de pe pământ…”
“…Eu pe pământ şi din mijlocul tău n-am ajutor pentru venirea Mea la tine…”
“…n-am ucenici de ajutor…”
“Iată, n-am sprijin pentru multul Meu lucru de acum…”
“…pentru Mine nu este ajutor de la mijloc, poporul Meu…”
3. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are numai piedici şi pietre şi dureri de tot felul
“…am numai şi numai piedici şi numai pietre şi numai împotrivire, numai îndoială, şi apoi necredinţă…”
“…mai întâi Mi-am spus durerea.”
“…dau cu pietre în venirea Mea cea grea şi fără de sprijin pentru durerile ei, căci venirea Mea e cu durere,…”
4. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” plânge fără alinare
“…Îmi ud cu lacrimi calea când vin…”
…” n-am alinare pentru greul Meu cel greu…”
“ …Eu sunt plâns şi însuspinat în cer şi pe pământ.”
“Sfinţii Apostoli” îi urează pace “Dumnezeului de la NIP”, ca să se liniştească, deşi este prea îndrăzneţ, cel puţin bizar, acest demers al lor de a folosi acest salut către Cel mai mare, către Dătătorul de pace:
“Pace Ţie, Bunule Învăţător, căci suspini înlăcrimat în mijlocul poporului Tău…”
În caz că nu se va linişti, ei îi promit că nu-l vor lăsa singur, ci vor plânge împreună în cor, în cer şi pe pământ, aşa cum nici să vorbească nu l-au lăsat singur, ci au vorbit şi ei:
“O, Doamne, nu vei plânge singur nici pe pământ, nici în cer. Plângem cu cei ce plâng, aşa cum am venit azi să grăim în mijlocul poporului Tău. Amin.”
5. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pare sleit de puteri şi “coboară” tot mai greu pe pământ
“ Coborârea Mea la tine Mi-e tot mai sfâşiată, poporul Meu…”
“…Eu lucrez puţin de tot…”
“…cobor greu şi tot mai greu.”
Dar, surpriză! “…”Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” recunoaşte, într-un exces de sinceritate, că “greul lui cel greu”, pentru care “nu are alinare” şi de care se tot plânge… singur şi-l face, pentru că el singur apasă cu greul pe calea lui de venire la oameni:
“…greul Meu cu care apăs peste cărarea Mea de venire…”
Şi mersul venirii lui s-a făcut greu:
“…pentru mersul Meu cel greu cu care vin după om.”
Poate că mersul lui e greu şi pentru faptul că e potrivnic proorociei din Sfânta Scriptură, care spunea că Domnul va veni pe norii cerului (v. Faptele Ap. 1:11). Mai uşor îi era pe vremuri, prin anul 1965, când venea înotând pe valurile albastre:
“Anunţă că vine Dumnezeu care înoată pe valurile albastre” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 2 noiembrie 1965)
6. Nici liderii pucioşi , supranumiţi “porţi de coborâre a lui Dumnezeu pe pământ”, nu mai au puteri
“O, nu mai găsesc putere în porţi când vin…”
“…cei ce-Mi stau porţi sunt tot mai firavi, tot mai loviţi, tot mai învinuiţi…”
“…de vreme ce nu mai găsesc putere în porţi.”
“Sunteţi fără de mângâiere din părţi, sunteţi neajutoraţi, iar peste aceasta sunteţi şi loviţi, sunteţi şi dispreţuiţi.”
7. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pretinde însă că e plin de putere
Pretinde că puterea lui este chiar în excedent, încât are de unde să dea şi “porţilor” lui, pe care “le supune” şi prin care el intră triumfător pe pământ:
“…Îmi pun puterea Mea ca să Mi le supun şi ca să pot să intru la tine şi ca să-ţi dau ţie putere să poţi pentru Mine şi pentru tine…”
Dar, în realitate, puterea lui depinde de cei în care “nu mai găseşte putere” , adică de puterea liderilor de la Pucioasa denumiţi şi “purtători de Dumnezeu”:
“…puterea Mea pe pământ atârnă de puterea omului cel purtător de Dumnezeu.”
“…nu putem mult să lucrăm acum, căci ceea ce are Dumnezeu de lucrat pe pământ atârnă de puterea omului cu care Mă sprijin,…”
Se crează aşadar un cerc vicios: “Dumnezeul de la Pucioasa “ are destulă putere, chiar în excedent, pe care promite că-l va revărsa peste “porţile“ lui de la Pucioasa, cu condiţia obligatorie ca să găsească putere în “porţi”. Dar nu poate lucra mult şi cu putere, căci zice că în porţi “nu mai găseşte putere” de fel.
8. Deşi se pretind prooroci şi văzători cu duhul, liderii pucioşi nu au anticipat că “trădarea lucrării” venea prin “duhul cel potrivnic”, chiar de la mijloc, de la cei mai apropiaţi colaboratori ai lor
”…s-a sculat cu mare război de la mijloc duhul cel potrivnic şi loveşte cu batjocură mersul Domnului cu voi.”
Duhul potrivnic se arată a fi ameninţător:
“Duhul cel potrivnic de pe pământ lucrează din ascuns cu putere şi ameninţă calea venirii Mele…”
Lucrările “Domnului” sunt lovite în faţă, din răzbunarea duhului potrivnic:
“…greu se lovesc în faţă lucrările Mele de acum, şi multă răzbunare poartă acum duhul potrivnic Mie şi vouă pentru mersul Meu pe mai departe cu calea Mea spre om.”
9. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are în duhul cel rău un adversar redutabil
“…duhul rău nu poate să înghită cărarea Mea spre om… se zbate în fel şi chip să biruiască el, şi nu Eu”
Duhul cel rău lucrează la rândul lui cu oameni de pe pământ (denumiţi aici în derâdere „Cei fără de păcat“).
“„Cei fără de păcat“ aruncă de peste tot în calea venirii Mele…”
Mai precis, ar fi vorba de câţiva trădători din interior, “de la mijloc”, care şi-au ales ca purtător de cuvânt o femeie nebună, lipsită de ocupaţie, care face tot soiul de bloguri în care îl demască pe “Dumnezeul de la NIP” ca fiind o invenţie pură a liderilor pucioşi, şi care în nebunia ei loveşte fără judecată:
“…stă ascuns acum sub nume de femeie şi loveşte fără judecată… (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” din data de 22 iunie 2008 )
Pardon, scuzaţi, I’m sorry de bâlbâială… dumnealor voiau să zică că femeia loveşte cu judecată, şi lovesc cu păcat “cei fără de păcat”:
“…şi loveşti cu păcat şi cu judecată, şi ţi-ai luat nume de femeie, aşa cum scrie în Scripturi, şi n-ai dreptate în ceea ce grăieşti …” (citat tot din “Cuvântul lui Dumnezeu” şi tot din data de 22 iunie 2008 )
Pentru că sentinţele de mai sus se bat cap în cap, şi în ce priveşte judecata, şi în ce priveşte păcatul (dacă sunt cu ~ sau fără ~), fiecare e liber să-şi aleagă versiunea care-i place. Iar dacă femeia nebună are sau nu are dreptate, fiecare să judece după cum citeşte.
Mai mult, „Cei fără de păcat“ nu se astâmpără, ci dau cu pietre în “venirea Domnului”:
„Cei fără de păcat“ nu pot să Mă primească aşa cum vin, ba iau şi dau cu pietre în venirea Mea”
10. În ceruri se face consiliu de război, pentru analiza situaţiei şi stabilirea unei strategii de urgenţă:
“…fac sfat în taină cu sfinţii Mei şi cu Tatăl Meu, ca să pot cumva să merg şi să nu stau din lucrarea venirii Mele…”
11. Necredinţa face ravagii în “poporul” de la Pucioasa
Necredinţa în acest tigru de hârtie, numit “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, s-a cuibărit adânc, chiar în sânul “poporului de la Pucioasa” , şi încă între cei mai proeminenţi adepţi, “cei de la mijloc”:
“…e necredinţă pentru coborârea Mea în mijlocul tău.”
Liderii pucioşi nu mai au tragere de inimă să mai ţină predici supuşilor lor, deoarece simt că nu mai au credibilitate printre unii dintre cei care le fuseseră cândva apropiaţi:
“…voi nu mai puteţi grăi, că este necredinţă, tată.”
12. Rememorarea unor proorocii care se contrazic
Pentru a se justifica pe sine, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” rememorează unele proorocii care dau impresia că îl legitimează să vorbească la nesfârşit, repetând mereu aceleaşi şi aceleaşi banalităţi patetice:
“Am spus pe vremea trâmbiţei Mele Verginica, am spus poporului cel de atunci că Eu nu voi sta din trâmbiţat după ce-Mi voi ridica la Mine instrumentul prin care grăiam peste popor.”
Cu toate acestea, o serie de proorocii afirmau contrariul:
- Că “Cuvântul lui Dumnezeu” va dispărea nu peste mult timp (afirmaţie făcută în urmă cu 33 de ani!):
“…Fiţi pricepuţi, că nu va mai fi acest cuvânt mult timp.” (30 ianuarie 1975)
- Că Verginica va fi ultimul prooroc:
“ Poporul Meu, de acum înainte nu va mai fi trimis nici un profet şi nici un prooroc ca să mai profeţească sau să mai proorocească.” (22 decembrie 1975) (Întrebare: ce mai caută atunci Mihaela şi Nicuşor în panoplia “proorocilor”?)
- Că Virginia “va trâmbiţa” întreaga Apocalipsă (deci nu va mai rămâne nimic de “trâmbiţat”; şi cu toate acestea, adepţii pucioşi sunt convinşi că “ultima trâmbiţă, a şaptea, este Domnul”):
“Pe Verginica am pregătit-o pentru ca să trâmbiţeze întreaga Apocalipsă pentru pregătirea judecăţii de apoi şi pentru pregătirea creştinilor din vremurile din urmă şi de acum…” (septembrie 1968 )
- Că, îndată după moartea Verginicăi, va veni Domnul Iisus şi va urma Nunta Mirelui ceresc:
“Dacă trâmbiţa va înceta din suflarea sa, să ştii că şi Domnul e la uşa ta, şi după ea va urma Nunta. Să nu zici: Aoleu ce să fac eu, că a luat Dumnezeu trâmbiţa Sa? Ci să zici că Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa. Şi să ştiţi că toate sunt pregătite pentru sfârşit.” ( 7 septembrie 1976)
Dar n-a fost să fie aşa. După ce trâmbiţa Verginica a încetat din suflarea sa (anul 1980), a urmat o perioadă de derută, marcată de o mormântală tăcere. Apoi a apărut altă trâmbiţă, Maria, sora Verginicăi, care a trâmbiţat şi ea între 1982 şi 1994. Apoi, la concurenţă cu Maria, s-a ridicat Mihaela, care trâmbiţează cu mult talent şi succes la public din 1990 încoace. Mihaela însă pretinde că nu ea trâmbiţează, ci “Domnul” trâmbiţează, iar ea doar stă şi ascultă. Şi consemnează totul în caiete (uneori, cu pix roşu, deşi roşu e culoare proscrisă la Pucioasa)
13. “Dumnezeul de la NIP” nu mai poate vorbi public, dar va vorbi “în şoaptă” şi “în taină”, prin “cei aleşi”
“Nu mai pot vorbi cu cei ce-Mi stau porţi, că voiesc să Mă feresc de lovituri, dar vorbesc cu tine prin porţi, poporul Meu.”
Deşi a afirmat că nu mai poate vorbi cu cei care-i stau “porţi” de venire pe pământ, “Dumnezeul de la NIP” se răzgândeşte în final, ca să le dea “un picuţ de duh întăritor”:
“Nu pot să nu Mă apropii cu un picuţ de duh întăritor peste cei ce-Mi stau porţi ca să vin. “
Tainele vor fi pecetluite tot mai mult:
“O, nu mai pot să-Mi dau tainele Mele pe masă, şi Mi le voi pecetlui tot mai mult între ucenici…”
“Nu mai putem grăi aşa cum am Eu grăirea, şi voi grăi mult în taină,…”
“Îmi voi aşeza la adăpost tainele Mele şi toate lucrurile Mele…”
Tainele vor fi grăite în taină:
“Nu mai pot grăi decât în taină pentru tainele Mele.”
Şi “apostolii Petru şi Pavel” sugerează că ceva substanţial se va schimba în maniera de lucru a “Domnului” cu “poporul de la NIP”:
“Nu mai poţi grăi pe de-a dreptul, decât în taină, Doamne,…”
Cauza este vulnerabilitatea “Cuvântului” în faţa criticilor teologice, deoarece acesta s-a dovedit a fi plin de inconsecvenţe, neconcordanţe şi erezii. De aceea, el va trebui “protejat” pe viitor de curiozitatea celor care, fiindcă nu vor să fie creduli , sunt consideraţi “vrăjmaşi”:
“…căci vrăjmaşul stă şi se uită ca să vadă şi ca să audă şi ca să ştie ce grăieşti Tu peste cei de azi ai Tăi.”
Ei chiar sugerează maniera în care se va proceda de acum încolo: după dictonul “verba volant, scripta manent”. Adică, de acum încolo “se va vorbi numai în scris”:
“…nu se va mai putea vorbi decât prin scris cuvântul Tău, şi apoi scrisul va fi dat pe foc, şi focul să-l tăinuiască pe el…”
Se preconizează desemnarea unor acoliţi (aleşi pe sprânceană “ de la mijloc”, dintre fidelii de suflet ai celor doi lideri pucioşi) pe post de sfetnici de taină. Aceştia urmează a fi păstrători ai tainei “Cuvintelor” care vor fi citite în cerc restrâns şi apoi “date pe foc”:
“…are Domnul nevoie de ucenici tainici din mijlocul tău pentru lucrarea Sa cea grea şi pentru lucrurile Lui… căci …tainele Domnului… …stau şi aşteaptă după ucenici cu credincioşie pentru Dumnezeu… …Are Domnul nevoie de ucenici tainici, de fii cu credincioşie între voi, căci aţi înţeles puţin pe cele ce sunt de lucrat pentru cer pe pământ, şi pentru pământ în cer.”
“…pecetluiţi între Mine şi voi, şi între voi şi ucenici purtarea tainelor Mele şi grija de ele, tată.”
Chiar şi alegerea acoliţilor fideli se va face în mare taină, pentru a nu se şti care sunt aceştia (deşi sunt binecunoscuţi, prin tratamentul preferenţial care li se acordă deja) :
“şi Mi le voi pecetlui tot mai mult între ucenici, şi-i voi deosebi pe ei în taină,…”
“Voi grăi mai mult în taină cu voi şi cu cei ce stau cu voi sub greu, şi cu cei ce poartă cu voi tainele Mele pentru toate lucrurile Mele de azi…”
Din fraza anterioară se desprind pentru viitor trei categorii de primitori ai tainelor:
a) liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, adică “călăuzele” şi “porţile” Cuvântului lui Dumnezeu;
b) cei ce stau cu liderii sub greu, adică salahorii de la Pucioasa, înhămaţi la toate muncile grele;
c) cei ce poartă cu liderii tainele”Domnului”, adică acoliţii fideli liderilor.
Tainele Duhului Sfânt se vor băga în tranşee şi lupta cu vrăjmaşii pucioşilor va continua până la biruinţă:
“în război îşi fac tranşee cei ce biruiesc, şi aşa este şi cu tainele Duhului Sfânt.”
14. “Dumnezeul de la NIP” nu poate vorbi de departe fără telefon
“O, dacă tu vrei să vorbeşti cu cineva de departe aşa cum se vorbeşte azi pe pământ cu telefonul, poţi, tată, să vorbeşti fără telefon? Eu ştiu de ce te întreb aceasta, dar tu nu ştii de ce te întreb. O, nici Eu nu pot vorbi cu tine altfel…”
E limpede că, dată fiind forţa majoră, se reactivează prin Mihaela funcţia de “telefon duhovnicesc” pe care o avea pe vremuri doar Verginica. Prin Verginica se putea vorbi chiar şi cu morţii “la telefon”:
“ Mamă, mă cunoşti tu pe mine? Mamă, eu sunt Mihail, care vorbesc prin telefonul duhovnicesc. Nu-mi pare rău că am plecat din lume, că m-am mutat de pe pământ la cerul sfânt…Mamă a sosit timpul să ne despărţim…
…Nenea Mişu, apropie-te de telefon. Ai grijă de mama mea, întăreşte-o şi pe mama mea. Eu sunt un fiu ucis de tâlhari. Cu greu m-am despărţit de trup. ” (24 mai / 6 iunie 1974)
Vrăjitoria era atât de performantă din punct de vedere tehnic, încât morţii îi puteau chiar vedea pe cei vii prin acest “telefon”:
“… Rafaile arhanghele, du-te şi cheamă-l pe Mihail să se răcorească de dorul mamei lui.
– Mihaile, pleacă-te la picioarele Domnului şi sărută de trei ori picioarele Domnului şi telefonul, în numele tatălui şi al Fiului şi al sfântului Duh. Amin…
– …Mamă, să te rogi mereu la Dumnezeu să mă aducă îngerul Rafail ca să te mai văd odată…” (2/ 15 septembrie 1974)
Aşadar “telefonul” ori era “videofon”, ori era o şarlatanie curată!
Totuşi, anticipăm că mîndria liderilor pucioşi este insaţiabilă. Mihaela va continua să debiteze prostii în numele “Domnului”, pentru naivii ei adulatori, dispuşi să o asculte şi s-o creadă, deghizându-se în continuare în telefon privat, dacă pe post de telefon public nu i-au reuşit pasienţele aşa cum spera.
15. Mihaela, marele “cârmaci”, trebuie să preia din nou puterea absolută
După marea şi neaşteptata “ trădare din interior” care a adus “vremea de strâmtorare”, Mihaela Tărcuţă (considerată “prooroc”, “văzătoare cu duhul”, “călăuză” şi mare “cârmaci” peste NIP) trebuie urgent re-investită cu puteri discreţionare peste toţi supuşii ei din Cetatea Sfântă a Noului Ierusalim şi vai celor care nu o vor asculta!:
“Daţi-I Domnului putere la cârmă în vreme de strâmtorare, căci vai cetăţii fără văzător peste ea!”
16. Liderii pucioşi trebuie încurajaţi, mângâiaţi şi apoi împinşi de la spate ca să dezvăluie “tainele lui Dumnezeu”, ţinute de ei ascunse până acum
“Îndemnaţi-i spre încurajare pe cei căzuţi în dureri şi în suspin şi fără de sprijin între voi şi îndemnaţi-i să vă arate din cele tainice ale Domnului cu ei,…”
“Domnul de la NIP ” promite că va lucra pentru îmbărbătarea şi întărirea celor doi lideri pucioşi prin intermediarii cei mai devotaţi lor, ucenici şi uceniţe:
“Eu voi avea grijă să vă întăresc, şi voi întări pe mai departe pentru voi ucenici şi uceniţe,…”
Apoi promisiunea este imediat uitată, iar liderii sunt îndemnaţi să-şi pregătească ucenici, singuri:
“Pregătiţi-vă ucenici pentru lucrările Mele şi pentru voi.”
17. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se ruşinează de necredinţa altora în el, şi-i slăbeşte voinţa, şi se împinge singur la ascundere
Deşi a te ruşina, a slăbi şi a te tăinui din cauza necredinţei altora este o reacţie absurdă, mai ales pentru un “Dumnezeu” care se vrea a fi mare şi preaînalt, suntem nevoiţi să o consemnăm ca atare. Ascunderea e numită aici şi “tăinuire”:
“Necredinţa din părţi Îmi slăbeşte intrarea Mea la popor cu cuvântul Meu cel lucrător şi Mă face să Mă ruşinez, să Mă strâng şi să Mă tăinuiesc între ucenici, între cei de o iubire şi milă cu Mine.”
Alteori, ascunderea e numită “adăpostire”:
“Vă voi povăţui, tată, căci trebuie să adăpostim tot ce este de adăpostit,…”
18. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se tânguie ca un neputincios, într-un chip absolut penibil şi lamentabil
“Nu Mă lăsaţi, nu Mă lăsaţi, tată!”
Deşi pretinde că poate singur, continuă să se lamenteze şi să se roage de ajutorul unora pe care-i vede a fi neputincioşi:
“…căci pot Eu atunci când vă este greu, pot Eu când voi nu mai puteţi. O, nu Mă lăsaţi!”
În acelaşi timp, deşi cere ajutor ca din gură de şarpe, pretinde că umilinţa liderilor pucioşi l-a întărit şi-l va mai întări:
“Ascundeţi-vă suspinul şi fiţi umiliţi, căci duhul umilit din voi M-a făcut şi Mă face tare pe Mine, tată.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.