44. Modificări în capitolul Viaţa Sfintei Virginia
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto:“…nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 13/26 decembrie 1990)
Modificările de fond din acest capitol încep chiar cu titlul. Dacă în ediţia din anul 1995 a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, titlul ales era Sfânta Virginia, Trâmbiţa lui Dumnezeu , în ediţia din anul 2006 s-a preferat un titlu ceva mai neutru, mai puţin incitant: VIAŢA SFINTEI VIRGINIA. La prima vedere, motivaţia acestei schimbări majore rămâne necunoscută. O explicaţie plauzibilă ar putea fi dorinţa noilor lideri, Mihaela şi Nicuşor, de a face o publicitate mai potolită pentru "sfânta" Virginia, considerată “motorul” acestei secte timp de 25 de ani (1955-1980), pentru a se putea promova pe ei doi cu mai multă eficienţă. Cert este că în ultima vreme se vorbeşte tot mai rar şi mai puţin despre “sfânta” Virginia, considerată cândva ca având un rol major în mântuirea omenirii; în schimb se vorbeşte acum tot mai insistent de rolul inegalabil pe care îl au cei doi lideri de astăzi ai Noului Ierusalim, Mihaela şi Nicuşor, consideraţi a fi “cei doi martori ai Domnului care vor prooroci”, anunţaţi în cartea Apocalipsei (Apoc. 11,3), care mai sunt denumiţi şi “cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului” (Apoc. 11, 4). Desigur că o publicitate exagerată adusă astăzi Virginicăi ar pune în umbră pe cei doi “rabbi”, aşa că este de presupus că din acest motiv s-a preferat înlocuirea titlului original cu altul ceva mai şters.
Vom etala, ca de obicei, doar schimbările mai importante, lăsând deoparte alte câteva zeci, mai mărunte.
1. Ediţia 1995: “ În dimineaţa aceea, mama lui Verginica se pregătea…” (pag.11)
1. Ediţia 2006: “ În dimineaţa aceea, mama Verginicăi se pregătea…” (pag.45)
Prima modificare sacrifică vorbirea populară, care dădea totuşi o tentă de autenticitate povestirii, în favoarea unei exprimări literare, pretenţioasă dar nefirească.
2. Ediţia 1995: “ Părinţii lui Verginica, Nicolae şi Andreiana, erau creştini săraci şi creşteau din greu pe cele două copile, Verginica fiind cea mai mică. În anul 1924, când Verginica împlinise un an s-a îmbolnăvit de o boală care îi mâncase pântecele pe dinăuntru, dar prin această suferinţă, prunca Virginia, avea să se arate încă din pruncie vas ales de Dumnezeu, căci mare şi minunat este Domnul în lucrările Sale.” (pag.11)
2. Ediţia 2006: “ Părinţii copilei, Nicolae şi Andreiana, erau creştini săraci şi le creşteau din greu pe cele două copile, Verginica fiind cea mai mică. În anul 1924, când Verginica împlinise un an, s-a îmbolnăvit de o boală care îi mânca pântecele pe dinăuntru, dar prin această suferinţă prunca avea să se arate încă de pe atunci vas ales de Dumnezeu, căci mare şi minunat este Domnul în lucrările Sale.” (pag.45)
3. Ediţia 1995: “ Părinţii ei cei săraci, se duceau şi dădeau slujbe de însănătoşire la biserică, fiindcă singura lor mângâiere şi nădejde era de la Dumnezeu.” (pag.11)
3. Ediţia 2006: “ Părinţii se duceau şi dădeau la biserică slujbe de însănătoşire, fiindcă singura lor mângâiere şi nădejde era de la Dumnezeu.” (pag.45)
4. Ediţia 1995: “ …ei foloseau numai pentru ea laptele de la capră căci…” (pag.11)
4. Ediţia 2006: …ei foloseau numai pentru ea laptele, căci…” (pag.45)
5. Ediţia 1995: “ …; părinţii plângeau uitându-se la copila căreia i se învineţise pielea şi unghiile şi le pierise speranţa pentru viaţa copilei. Pe lângă această durere grea, se mai aşezase peste ei încă una, căci un câine mare al sanitarului din sat, a sfâşiat capra din a cărui lapte era hrănită Verginica şi s-a dus atunci tatăl ei şi a plâns la poarta sanitarului. Sanitarul fusese cuprins de milă pentru aceşti creştini necăjiţi şi s-a dus să vadă pe copila care zăcea aproape pe moarte şi apoi a adus medicamente pentru vindecarea ei. Dumnezeu a cercetat durerea şi jalea acestei case şi a întins mâna, punând vindecare şi înfiinţând un pântece nou care a adus-o din nou la viaţă pe Verginica. ” (pag.11)
5. Ediţia 2006: “…Părinţii plângeau uitându-se la ea cum i se învineţiseră pielea şi unghiile, şi le pierise speranţa pentru viaţa ei. Pe lângă această durere grea, se mai aşezase apoi peste ei încă una, căci un câine mare, al sanitarului din sat, le-a sfâşiat capra, şi s-a dus atunci tatăl ei şi a plâns la poarta sanitarului. Sanitarul fu cuprins de milă şi s-a dus să o vadă pe copila care zăcea aproape pe moarte, şi apoi a adus medicamente pentru vindecarea ei. Dumnezeu a cercetat durerea şi jalea acestei case şi a întins mâna, spre vindecare .” (pag.45)
Printre celelalte modificări, una este mai importantă, dar este greu explicabilă. Dumnezeu nu mai este prezentat ca vindecătorul direct al Verginicăi, Cel care face o minune, “punând vindecare “ şi “înfiinţând un pântece nou care a adus-o din nou la viaţă pe Verginica” (deşi încă nu murise de tot) ci doar îngăduie vindecarea, prin îndreptarea sanitarului către sentimentul milei. Vindecarea nu mai este deci o minune, căci s-a făptuit prin intermediul medicamentelor aduse de către sanitar.
6. Ediţia 1995: “ …să aducă prin Verginica reparare peste rana bisericii. Verginica avea să se arate apoi, Biserică sfinţită de Dumnezeu, în care a locuit Mielul lui Dumnezeu şi a vorbit cu poporul creştin care s-a născut mai apoi prin această lucrare a Duhului Sfânt.” (pag.11-12)
6. Ediţia 2006: “…să aducă prin ea reparare peste rana bisericii. Verginica avea să se arate apoi biserică sfinţită în care a locuit apoi Mielul lui Dumnezeu şi a vorbit cu poporul creştin care s-a născut treptat prin lucrarea de cuvânt a Duhului Sfânt.” (pag.45)
7. Ediţia 1995: “ În zilele de lucru, ea purta rochiţa pe dos iar seara, înainte de fiecare sărbătoare, îşi spăla rochiţa şi se îmbrăca a doua zi cu ea pe faţă ca să meargă la sfânta biserică. ” (pag.12)
7. Ediţia 2006: “ În zilele de lucru îşi îmbrăca rochiţa pe dos, iar seara, înainte de fiecare sărbătoare, şi-o spăla şi se îmbrăca a doua zi cu ea pe faţă ca să meargă la biserică. “ (pag.45)
O modificare majoră, perfidă şi gravă: în 1955 biserica Verginicăi era considerată sfântă, dar în 2006, nu mai este! Această modificare este adânc demascatoare a concepţiilor ascunse de la Pucioasa. Ea reflectă mai degrabă o modificare de mentalitate în mintea şi în manifestarea liderilor actuali ai Noului Ierusalim: deşi ei declară public, sus şi tare, că respectă Biserica (şi pe preoţii ei), în realitate ei o dispreţuiesc în ascuns. De câţiva ani buni, nici un adept al sectei de la Pucioasa nu mai frecventează în mod regulat, sincer şi angajat, vreo biserică ortodoxă din subordinea B.O.R.! Excepţie (controlată şi interesată) fac doar câţiva creştini de la Târgovişte, care se duc la biserică duminica, doar “de poză”, tocmai ca să spulbere impresia generală că această sectă nu mai are nici o tangenţă cu biserica. Prezenţa lor este absolut formală, deoarece ei niciodată nu apelează la Sfintele Taine săvârşite în biserica respectivă, nu ascultă predica preotului şi nu stau până la sfârşitul slujbei, ca să se miruiască.
8. Ediţia 1995: “ Când a mers seara acasă,a povestit mamei sale, care şi-a dat seama că copila a avut o vedenie cerească. A doua zi, iarăşi a plecat cu vitele la păscut şi spre seară vede din nou lumina cerească … ” (pag.12)
8. Ediţia 2006: “ Când a mers seara acasă, a povestit mamei sale, care şi-a dat seama că Verginica a avut o vedenie cerească. A doua zi ea a plecat iarăşi cu vitele la păscut, şi spre seară a văzut din nou lumina cerească … “ (pag.46)
Prima modificare se înscrie în tendinţa generală de a elimina toate cacofoniile apărute în ediţia precedentă. Ultima este o îndreptare firească, cerută de concordanţa timpurilor.
9. Ediţia 1995: “ Eu voi veni mereu în calea ta de-acum şi nu te voi mai părăsi niciodată, dar iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău. Dar Verginica, ştiind că e păcat mare să taie vreun fir de păr, căci aşa o învăţase mama ei, i-a răspuns Domnului: ” (pag.12)
9. Ediţia 2006: “ Eu voi veni de acum mereu în calea ta şi nu te voi mai părăsi niciodată, dar iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău.
Ea, ştiind că e păcat mare să-şi taie părul, căci aşa o învăţase mama ei, I-a răspuns Domnului: ” (pag.46)
10. Ediţia 1995: “ Şi atunci Domnul a rostit din nori: Fii cuminte Verginico, Eu voi veni mereu la tine. Când vei împlini 14 ani atunci îţi voi lua ochiul tău. …şi, pe când ea mergea spre casă cu cele căpătate pentru hrană, vede pe mama ei pe drum venindu-i înainte. Verginica a strigat: mămico, te-ai făcut sănătoasă? ” (pag.12-13)
10. Ediţia 2006: “ Atunci Domnul a rostit din nori:
– Fii cuminte Verginico! Eu voi veni de acum mereu la tine. Când vei împlini paisprezece ani atunci voi lua ochiul tău. …Şi, pe când ea mergea spre casă cu cele căpătate pentru hrană, a văzut-o pe mama ei pe drum venindu-i înainte şi a strigat:
– Mămico, te-ai făcut sănătoasă? ” (pag.46)
11. Ediţia 1995: “ Mama ei a început să-şi dea seama căci copila era umbrită de Darul Duhului Sfânt… Verginica creştea, iar Domnul Iisus Hristos a făcut din ea vas al Duhului Sfânt… La vârsta de 14 ani, Domnul Iisus Hristos şi-a împlinit cuvântul Său şi a ridicat vederea ochiului stâng al copilei Verginica, ca mai târziu, acest ochi să fie acoperit de albeaţă. ” (pag.13)
11. Ediţia 2006: “ Mama ei a început să-şi dea seama că darul Duhului Sfânt cuprinsese copila … Verginica tot creştea, iar Domnul Iisus Hristos a făcut din ea vas al Duhului Sfânt…
Cînd Verginica a împlinit paisprezece ani, Domnul Iisus Hristos Şi-a împlinit cuvântul Său şi a ridicat vederea ochiului stâng al copilei, ca mai târziu acest ochi să fie acoperit de albeaţă. ” (pag.46)
Cam sadică, totuşi această schilodire a unei fetiţe nevinovate, în schimbul vindecării bătrânei Andreiana! Nu putem recunoaşte aici cu nici un chip pe Acel Iisus blând şi milostiv, Care niciodată n-a cerut ceva în schimbul nenumăratelor vindecări pe care le-a făcut pe vremea când a fost cu trupul pe pământ. Se vede clar că "povestea" pierderii vederii Verginicăi e o minciună cusută cu aţă albă.
Printre atâtea minciunele răsuflate şi schimbări de cuvinte, să consemnăm însă aici încă o cacofonie rezolvată cu succes!
12. Ediţia 1995: “ Prin puterea lui Dumnezeu, Verginica avea darul postirii îndelungi, mai ales că erau şi săraci de cele pentru hrană ” (pag.13)
12. Ediţia 2006: “ Prin puterea lui Dumnezeu, Verginica avea darul postirii îndelungi, mai ales că în casa lor era sărăcie de cele pentru hrană ” (pag.46)
Postul însă presupune o reţinere voluntară de la hrană şi de la alte îndulciri pământeşti care îţi stau la îndemână. Dacă eşti sărac şi nu mănânci perioade îndelungate din cauza lipsurilor aduse de sărăcie, acela nu mai e post, ci o banală inaniţie .
13. Ediţia 1995: “ Astfel, la vârsta de 32 de ani, în primăvara anului 1955, înainte de începutul postului Patimilor Domnului, Verginica a primit cuvânt ceresc să înceapă post de 40 de zile, timp în care să primească anafură şi aghiasmă, dar ea a răspuns: Doamne, nu voi putea atât de mult.
– Vei putea, Verginico, căci Duhul Sfânt te va umbri pe tine ca să aşez apoi peste tine un mare dar dumnezeiesc, o lucrare cerească cum n-a mai fost pe pământ şi despre care scrie în Cartea cea coborâtă din cer…” (pag.13)
13. Ediţia 2006: “ Astfel, la vârsta de treizeci şi doi de ani, în primăvara anului 1955, înainte de începutul postului patimilor Domnului, Verginica a primit cuvânt ceresc să înceapă post de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, timp în care să primească anafură şi agheasmă, dar ea a răspuns:
– Doamne, nu voi putea atât de mult.
– Vei putea, Verginico. Duhul Sfânt te va umbri ca să aşez apoi peste tine un mare dar dumnezeiesc, o lucrare cerească aşa cum n-a mai fost pe pământ şi despre care scrie în cartea cea coborâtă din cer…” (pag.46-47)
14. Ediţia 1995: “ Verginica avea duhul plin de umilinţă în faţa celor ce veneau de la cer, iar ea, în simplitatea ei, îşi închipuise că-i va da Domnul un dar peste marea lor sărăcie şi a zis: ” (pag.13)
14. Ediţia 2006: “Verginica avea duhul plin de umilinţă faţă de cele ce veneau de la cer, şi, în simplitatea ei, îşi închipuise că îi va da Domnul un dar peste marea lor sărăcie şi a zis: ” (pag. 47)
15. Ediţia 1995: “ În această vreme a avut lângă ea pe o soră creştină cu numele de Elena din satul Valea Lungă, care, deşi era căsătorită trăia în feciorie cu soţul ei, pentru că şi ea avea darul proorociei după măsura împărţită de la Domnul. Această creştină fecioară a stat toată vremea postului lângă Verginica şi stătea de vorbă cu toţi creştinii care veneau. Verginica a dus cu mare slăbiciune trupească această vreme de post, că uneori, cei ce erau pe lângă ea şi mama ei, Andreiana mai aveau prea puţină speranţă că va ajunge vie până la împlinirea celor 40 de zile de post, dar nimeni nu a avut îndrăzneala să calce porunca Domnului şi să-i dea să mănânce. ” (pag.13)
15. Ediţia 2006: “ În această vreme a avut lângă ea pe o soră creştină cu numele de Elena Gurău din satul Valea Lungă, Dâmboviţa, care, deşi era căsătorită, trăia în feciorie cu soţul ei, pentru că şi ea avea darul proorociei, după măsura împărţită ei de la Domnul. Această creştină fecioară a stat toată vremea postului lângă Verginica şi stătea de vorbă cu toţi creştinii care veneau la ea. Verginica a dus cu mare slăbiciune trupească această vreme de post, că uneori, cei ce erau pe lângă ea, şi mama ei, Andreiana, mai aveau prea puţină speranţă pentru ea că va ajunge vie până la împlinirea postului, dar nimeni nu a avut îndrăzneala să calce porunca Domnului şi să-i dea să mănânce.” (pag. 47)
De aici se vede că “darul proorociei” nu era singular în zonele Dâmboviţei, ba chiar s-a creat cu timpul o oarecare concurenţă, din care a ieşit net câştigătoare Verginica, pentru o perioadă de 25 de ani. Un “mesaj” din 1 iulie 1956 vorbeşte chiar de prezenţa simultană a 5 (cinci! ) “prooroci” la o nuntă, ceea ce este o performanţă absolut remarcabilă!
16. Ediţia 1995: “ Trecuse cu mari încordări vremea postului şi se apropiase zorii dimineţii sâmbetei dinaintea Învierii Domnului. Verginica se înseninase la faţă în ziua aceea, începuse să vorbească cu creştinii… …cei trei Sfinţi ierarhi fiind văzuţi în acelaşi timp şi de sora Elena, cea care a vegheat peste postul lui Verginica. O înseninare cerească s-a aşternut peste fiinţa lui Verginica, adormind într-un somn liniştit şi plin de pace. Deodată, cei ce erau în jurul ei, au auzit glasul ei de care se folosea Domnul Iisus Hristos. Şi Domnul a grăit:
‘– Pace vouă! ” (pag.13)
16. Ediţia 2006: “ Trecuse vremea postului mare şi se apropiaseră zorii dimineţii sâmbetei de dinaintea Învierii Domnului. Verginica se înseninase la faţă în ziua aceea şi începuse să stea de vorbă cu creştinii… …Cei trei Sfinţi ierarhi au fost văzuţi în acelaşi timp şi de sora Elena, cea care a vegheat peste postul lui Verginica. O înseninare cerească s-a aşezat peste fiinţa Verginicăi, adormind într-un somn liniştit şi plin de pace. Deodată, cei ce erau în jurul ei au auzit glasul ei de care Se folosea Domnul Iisus Hristos:
‘– Pace vouă! ” (pag. 47)
Precizarea “cu mari încordări” a fost ştearsă cu totul, probabil pentru că micşora din meritele răbdării Verginicăi din vremea postului. A fost uitată însă mărturisirea anterioară, cum că această experienţă a dus-o pe Verginica până la un pas de moarte, ceea ce e chiar mai mult decât “marile încordări”.
17. Ediţia 1995: “ Preotul din sat, văzând amploarea acestei lucrări,…” (pag.14)
17. Ediţia 2006: “ Preotul din sat, Ilie Mirică, văzând amploarea acestei lucrări,…” (pag. 47)
18. Ediţia 1995: “ …autorităţile securităţii comuniste au dus-o pe Verginica în spitale de psihiatrie unde era chinuită şi maltratată de cei necredincioşi, căci nici acolo Cuvântul Domnului nu se oprea din lucrarea Sa. În timpul vorbirii, chinuitorii o înţepau cu ace, o ardeau cu ţigara aprinsă, îi băgau în gură lucruri spurcate, îi puneau bile de fier fierbinţi la subţiori şi nu ţineau cont de lipsa ei de sănătate.” (pag.14)
18. Ediţia 2006: “ …autorităţile securităţii comuniste au dus-o în spitale de psihiatrie, unde era chinuită şi brutalizată, căci nici acolo cuvântul Domnului nu se oprea din lucrarea sa. Iar când Domnul vorbea prin ea cuvântul Său, chinuitorii o înţepau cu ace, o ardeau cu ţigara aprinsă, îi băgau în gură lucruri spurcate, îi puneau bile de fier fierbinţi la subţiori şi nu ţineau seama de lipsa ei de sănătate.” (pag. 47)
Înlocuirea cuvântului maltratată cu un sinonim (brutalizată) este inexplicabilă, mai ales că ambele sunt neologisme.
În plus, mai naturală era exprimarea iniţială “nu ţineau cont”, decât “corecţia” ei: “nu ţineau seama”. Dacă tot au schimbat nuanţa vorbirii, mai potrivit ar fi fost să aleagă construcţia “nu luau în seamă” decât nefireasca expresie “nu ţineau seama”.
19. Ediţia 1995: “ Multe din suferinţele tale trupeşti, de acum le va lua el şi te va sprijini, precum bătrânul Iosif a ocrotit pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos.” (pag.14)
19. Ediţia 2006: “ În multele tale suferinţe trupeşti, de acum el te va sprijini, precum bătrânul Iosif a ocrotit-o pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos.” (pag. 48.)
Corecţia prin omisiune “se justifică” de minune, deoarece în exprimarea iniţială se pretindea că Nicolae Stoica, soţul Virginiei, ar fi urmat să preia “multe din suferinţele ei”. Or, suferinţa ei era asociată cu păcatele creştinilor, fiind considerată a fi o consecinţă directă a acestora. Planul de mântuire prin Verginica fiind consacrat, el nu se putea diviza sau risipi. Nicolae nu trebuia făcut părtaş la lucrarea mântuitoare a Verginicăi, deoarece atunci ea ar fi urmat să împartă cu el şi meritele. Verginica fiind considerată un unicat, “a şaptea trâmbiţă apocaliptică”, meritele ei nu se puteau împărţi cu nimeni: ele trebuia să-i rămână exclusive. Aşadar, în anul 2006 Nicolae “e pus la respect”: el rămâne în istorie doar ca un “sprijin în suferinţe al trâmbiţei” , adică păstrează doar o felie mică din statutul iniţial de “părtaş la suferinţe”, care i se recunoscuse cu prea mare generozitate în anul 1995.
În realitate, n-a fost deloc aşa: îndată ce Nicolae a cunoscut închisoarea pe nedrept, doar ca un “sprijinitor al lucrării”, el a preluat automat şi o parte din suferinţele “trâmbiţei”, întrucât a mers la închisoare în locul ei.
20. Ediţia 1995: “ …sub ameninţările securităţii, care voiau din nou să-l aresteze, a fost forţat să se despartă de ea, iar el crezând că salvează libertatea ei, a plecat. Nemaifiind în legătură cu lucrul lui Dumnezeu, cu îndemnul lui Dumnezeu, a slăbit cu duhul şi s-a căsătorit cu o femeie din lume cu care a făcut doi copii, întemeindu-şi astfel familie, dar fără carte de despărţire între el şi Verginica.” (pag.15)
20. Ediţia 2006: “ …sub ameninţările securităţii, care voia din nou să-l aresteze, a fost forţat să se despartă de ea, iar el, crezând că salvează libertatea ei, a plecat. Nemaifiind în legătură cu lucrul lui Dumnezeu, cu îndemnul lui Dumnezeu, a slăbit cu duhul şi s-a căsătorit cu o femeie din lume de la care a avut doi copii, întemeindu-şi astfel familie, dar fără carte de despărţire între el şi Verginica.” (pag. 48 )
Câteva lucruri rămân dubioase şi neclare. Se pretinde că Nicolae “credea că salvează libertatea ei”, deşi cel ameninţat cu arestul şi cu închisoarea era el. A cui libertate a salvat Nicolae prin gestul lui salvator? A lui, sau a ei?
Se pretinde că Nicolae “a slăbit cu duhul şi s-a căsătorit” deoarece a pierdut legătura cu “lucrul lui Dumnezeu” (numit în popor cu expresia magică “lucrarea”). Aşa să fie? Pe vremea când era liber şi bine-mersi, unii “fraţi” cârteau că Nicolae “umblă cu mândruţa” şi “cu sticluţa”, iar ei sunt obligaţi să lucreze ca nişte clăcaşi în ograda lui. O asemenea înjosire a unor creştini din partea lui Nicolae este tratată în “Cuvânt” mai degrabă cu batjocură, decât cu compasiune. “Domnul” îi mustră pe cei nemulţumiţi că “se iau de Nicolae”, în loc “să mustre mândruţa” după care îi sfârâiau călcâiele lui Nicolae Stoica:
“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa! (20 mai/2 iunie 1973)
De unde se vede că Nicolae nu prea era uşă de biserică: îi cam plăceau femeile străine încă de pe vremea când era “căsătorit”. Aşa că… în octombrie 1973 el a părăsit-o pe Verginica pe neaşteptate (deşi, dacă era prooroc, ea ar fi trebuit să ştie din vreme ce-o aşteaptă!) şi apoi şi-a căutat serviciu şi nevastă. Şi ce-a căutat, aceea a găsit, şi de aceea s-a şi căsătorit a doua oară.
Dar nici cu re-căsătorirea lui Nicolae lucrurile nu sunt deloc limpezi. Aici se spune că deşi s-a re-căsătorit, “n-a avut carte de despărţire” cu Verginica. Întrucât Biserica Ortodoxă nu eliberează aşa ceva, deoarece nu încurajează divorţurile, rămâne în picioare doar varianta că Nicolae nu a divorţat legal de Verginica. Apar atunci două variante.
1. Ori, Nicolae s-a recăsătorit, nefiind divorţat (aşa cum se afirmă aici) ceea ce ar însemna că se află în delictul de bigamie (care se pedepseşte cu închisoarea);
2. Ori, Nicolae a trăit în concubinaj, şi atunci afirmaţiile cu “căsătoria” şi “întemeierea unei familii din care au rezultat doi copii” sunt nişte minciuni sfruntate.
Varianta a doua este mai plauzibilă. Chiar şi în mărturisirea proprie, Nicolae Stoica nu suflă un cuvinţel despre vreo căsătorie:
“Am cunoscut apoi o femeie, am făcut doi copii cu ea şi în starea aceasta mă găsesc şi acum “ (versiunea din 1995)
“Am cunoscut apoi o femeie, de la care am doi copii, şi în starea aceasta mă găsesc şi acum “ (versiunea din 2006)
Interesant cât de mult seamănă aceste modificări de text cu cele din acest capitol de la poziţia cu numărul 20. :
“…s-a căsătorit cu o femeie din lume cu care a făcut doi copii, întemeindu-şi astfel familie,… “ (versiunea din 1995)
“…s-a căsătorit cu o femeie din lume de la care a avut doi copii, întemeindu-şi astfel familie,… “ (versiunea din 2006)
Este evident că ambele modificări au fost făcute de aceeaşi mână, cu acelaşi scop: să evidenţieze faptul că autorul moral al “crimei” de a face cei doi copii este femeia, nu Nicolae, care n-a avut încotro, săracul, s-a trezit cu plozii în braţe.
Dacă aceeaşi persoană a făcut modificările, cine este persoana?
Nicolae, care s-ar putea presupune că şi-a făcut singur modificările pe propriul său text, actualizându-l, nu avea ce căuta să umble pe textul intitulat VIAŢA SFINTEI VIRGINIA, care a fost deortosit de “Fraţii” Mihaela Tărcuţă şi Nicuşor Nedelcu.
În schimb, “sora” Mihaela Tărcuţă, care a avut toată “Cartea Mare” pe mână, “corectând-o” de mai multe ori înainte de a fi tipărită, putea să modifice mărturisirea lui Nicolae Stoica. Şi, de altfel, toate “mărturisirile” celorlalţi creştini, pentru că toate sunt pline de modificări făcute în acelaşi stil şi de aceeaşi mână şi cu acelaşi scop: să ascundă orice inadvertenţă apărută fie din neglijenţa celor care au redactat cartea în 1995, fie din “proorociile” neîmplinite, fie din schimbările neaşteptate şi nedorite, aduse de curgerea timpului.
21. Ediţia 1995: “ Poporul care s-a născut din această lucrare cerească o cheamă în toate nevoile iar ea lucrează din ceata sfinţilor şi ajută pe tot sufletul care o strigă în ajutor. ” (pag.15)
21. Ediţia 2006: “Poporul care s-a născut din această lucrare cerească o cheamă acum prin rugăciuni în toate nevoile, iar ea lucrează din ceata sfinţilor şi ajută pe tot sufletul care o strigă. ” (pag. 48 )
S-a adus aici precizarea că Virginia este chemată “acum prin rugăciuni” probabil ca să nu creadă cineva că ar fi vorba de ceva spiritism, sau alte “chemări” de dincolo de mormânt.
22. Ediţia 1995: “ Mulţi fii credincioşi ai acestui popor au de mărturisit minunile şi vindecările şi binecuvântările şi puterile care au lucrat prin acest vas ales, dar adăugăm acum, doar o parte din mărturiile ucenicilor care au rămas şi au prăsit credinţă din credinţă, împlinind până astăzi învăţăturile care au curs din Tronul Sfintei Treimi prin Verginica. Iată că s-a adeverit cuvântul Evangheliei care spune: Cel ce este cu Mine chiar de va muri, viu va fi în veci” căci mama Verginica n-a părăsit pe poporul ei şi este şi astăzi păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu. ” (pag.15)
22. Ediţia 2006: “Mulţi creştini ai acestui popor au de mărturisit minunile şi vindecările şi binecuvântările şi puterile care au lucrat prin acest vas ales, dar adăugăm în carte doar o parte din mărturiile lor. Iată, s-a adeverit cuvântul Evangheliei care spune: “Cel ce este cu Mine chiar de va muri, viu va fi în veci”, căci Verginica n-a părăsit pe poporul ei, şi este şi astăzi, din cer, păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu. ” (pag. 48 )
Modificările din acest text sunt esenţiale. Ele dezvăluie mentalitatea reală a celor care le-au operat pe furiş: liderii supremi de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor. Ei nu-i mai consideră astăzi pe cei care în 1995 erau “fii credincioşi” şi mărturisitori ai minunilor “sfintei” Verginica, decât simpli “creştini”. Şi asta pentru că majoritatea mărturisitorilor fac parte din “poporul cel de demult”, care nu s-au alăturat lor, deşi în 1995 eru consideraţi şi ei “ucenicii care au rămas şi au prăsit credinţă din credinţă, împlinind până astăzi învăţăturile care au curs din Tronul Sfintei Treimi prin Verginica”. Iar din “poporul cel nou”, fidel liderilor de azi de la Pucioasa, nu sunt decît 3-4 mărturisitori. Şi iată deci care este separarea:
– “fiii credincioşi” sunt membrii “poporului cel nou”, în frunte cu secretarul lui general, tovarăşul Mihaela şi Nicuşor;
– “creştinii” sunt membrii “poporului de demult”, în frunte cu cei doi păstori, nea’Mişu şi nea’Cristea. De regulă, ei sunt chemaţi în vizită la Pucioasa numai la sărbătorile cele mai importante, dar sunt intens curtaţi în ultima vreme, ca să se alăture şi ei celor mai tineri, intrând sub ascultarea totală a celor doi “rabbi”. Deşi azi nu li se mai recunoaşte statutul de împlinitori până astăzi ai învăţăturile care au curs din Tronul Sfintei Treimi prin Verginica, realitatea este că ei sunt mai împlinitori decât cei din noul val, supranumit “poporul cel nou de la Pucioasa”.
Nu lipsit de interes este faptul că mama Verginica din 1995 a devenit pur şi simplu Verginica în 2006; dar nici faptul că ea era “şi astăzi (adică, în 1995) păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu”; şi că este “şi astăzi (adică, în 2006), din cer, păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu”. Vede cineva vreo diferenţă?
Diferenţa este că turma are acum o altă mamă, o păstoriţă de pe pământ: mama Mihaela. Iar mama Verginica se odihneşte de acum în pace în ceruri, de unde mai “păstoreşte” aşa, doar din obligaţie, “vorbind” poporului de vreo două ori pe an. Iar mama Mihaela scrie “vorbirile” pe caiet, ca de obicei.
23. Ediţia 1995: “ …şi-l voi trimite ca să pregătească calea Mea… ” (pag.15)
23. Ediţia 2006: “…şi-l voi trimite ca să pregătească frumos calea Mea…” (pag. 48 )
Încă o cacofonie (ultima din acest capitol), rezolvată simplu şi frumos.
24. Ediţia 1995: “ Din multele vorbiri dumnezeieşti, din decursul vremii, de după începutul din anul 1955, arătăm doar câteva citate din paginile care stau mărturie vie a izvorului care a curs din tronul lui Dumnezeu în zilele de întuneric a asupririi bisericii creştine… ” (pag.15)
24. Ediţia 2006: “ Din multele vorbiri dumnezeieşti ale vremii de după începutul din anul 1955, au fost selectate paginile care stau mărturie vie a izvorului care a curs din tronul lui Dumnezeu în zilele de întuneric ale asupririi bisericii creştine…” (pag. 48 )
25. Ediţia 1995: “ …spre întâmpinarea gloriei Domnului Iisus Hristos care iară se va arăta, pecum este scris, Amin. ” (pag.15)
25. Ediţia 2006: “…spre întâmpinarea slavei Domnului Iisus Hristos, Care iarăşi Se va arăta, pecum este scris. Amin. (pag. 48 )
Ucenicii ” (pag. 48 )
Motto:“…nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 13/26 decembrie 1990)
Modificările de fond din acest capitol încep chiar cu titlul. Dacă în ediţia din anul 1995 a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu”, titlul ales era Sfânta Virginia, Trâmbiţa lui Dumnezeu , în ediţia din anul 2006 s-a preferat un titlu ceva mai neutru, mai puţin incitant: VIAŢA SFINTEI VIRGINIA. La prima vedere, motivaţia acestei schimbări majore rămâne necunoscută. O explicaţie plauzibilă ar putea fi dorinţa noilor lideri, Mihaela şi Nicuşor, de a face o publicitate mai potolită pentru "sfânta" Virginia, considerată “motorul” acestei secte timp de 25 de ani (1955-1980), pentru a se putea promova pe ei doi cu mai multă eficienţă. Cert este că în ultima vreme se vorbeşte tot mai rar şi mai puţin despre “sfânta” Virginia, considerată cândva ca având un rol major în mântuirea omenirii; în schimb se vorbeşte acum tot mai insistent de rolul inegalabil pe care îl au cei doi lideri de astăzi ai Noului Ierusalim, Mihaela şi Nicuşor, consideraţi a fi “cei doi martori ai Domnului care vor prooroci”, anunţaţi în cartea Apocalipsei (Apoc. 11,3), care mai sunt denumiţi şi “cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului” (Apoc. 11, 4). Desigur că o publicitate exagerată adusă astăzi Virginicăi ar pune în umbră pe cei doi “rabbi”, aşa că este de presupus că din acest motiv s-a preferat înlocuirea titlului original cu altul ceva mai şters.
Vom etala, ca de obicei, doar schimbările mai importante, lăsând deoparte alte câteva zeci, mai mărunte.
1. Ediţia 1995: “ În dimineaţa aceea, mama lui Verginica se pregătea…” (pag.11)
1. Ediţia 2006: “ În dimineaţa aceea, mama Verginicăi se pregătea…” (pag.45)
Prima modificare sacrifică vorbirea populară, care dădea totuşi o tentă de autenticitate povestirii, în favoarea unei exprimări literare, pretenţioasă dar nefirească.
2. Ediţia 1995: “ Părinţii lui Verginica, Nicolae şi Andreiana, erau creştini săraci şi creşteau din greu pe cele două copile, Verginica fiind cea mai mică. În anul 1924, când Verginica împlinise un an s-a îmbolnăvit de o boală care îi mâncase pântecele pe dinăuntru, dar prin această suferinţă, prunca Virginia, avea să se arate încă din pruncie vas ales de Dumnezeu, căci mare şi minunat este Domnul în lucrările Sale.” (pag.11)
2. Ediţia 2006: “ Părinţii copilei, Nicolae şi Andreiana, erau creştini săraci şi le creşteau din greu pe cele două copile, Verginica fiind cea mai mică. În anul 1924, când Verginica împlinise un an, s-a îmbolnăvit de o boală care îi mânca pântecele pe dinăuntru, dar prin această suferinţă prunca avea să se arate încă de pe atunci vas ales de Dumnezeu, căci mare şi minunat este Domnul în lucrările Sale.” (pag.45)
3. Ediţia 1995: “ Părinţii ei cei săraci, se duceau şi dădeau slujbe de însănătoşire la biserică, fiindcă singura lor mângâiere şi nădejde era de la Dumnezeu.” (pag.11)
3. Ediţia 2006: “ Părinţii se duceau şi dădeau la biserică slujbe de însănătoşire, fiindcă singura lor mângâiere şi nădejde era de la Dumnezeu.” (pag.45)
4. Ediţia 1995: “ …ei foloseau numai pentru ea laptele de la capră căci…” (pag.11)
4. Ediţia 2006: …ei foloseau numai pentru ea laptele, căci…” (pag.45)
5. Ediţia 1995: “ …; părinţii plângeau uitându-se la copila căreia i se învineţise pielea şi unghiile şi le pierise speranţa pentru viaţa copilei. Pe lângă această durere grea, se mai aşezase peste ei încă una, căci un câine mare al sanitarului din sat, a sfâşiat capra din a cărui lapte era hrănită Verginica şi s-a dus atunci tatăl ei şi a plâns la poarta sanitarului. Sanitarul fusese cuprins de milă pentru aceşti creştini necăjiţi şi s-a dus să vadă pe copila care zăcea aproape pe moarte şi apoi a adus medicamente pentru vindecarea ei. Dumnezeu a cercetat durerea şi jalea acestei case şi a întins mâna, punând vindecare şi înfiinţând un pântece nou care a adus-o din nou la viaţă pe Verginica. ” (pag.11)
5. Ediţia 2006: “…Părinţii plângeau uitându-se la ea cum i se învineţiseră pielea şi unghiile, şi le pierise speranţa pentru viaţa ei. Pe lângă această durere grea, se mai aşezase apoi peste ei încă una, căci un câine mare, al sanitarului din sat, le-a sfâşiat capra, şi s-a dus atunci tatăl ei şi a plâns la poarta sanitarului. Sanitarul fu cuprins de milă şi s-a dus să o vadă pe copila care zăcea aproape pe moarte, şi apoi a adus medicamente pentru vindecarea ei. Dumnezeu a cercetat durerea şi jalea acestei case şi a întins mâna, spre vindecare .” (pag.45)
Printre celelalte modificări, una este mai importantă, dar este greu explicabilă. Dumnezeu nu mai este prezentat ca vindecătorul direct al Verginicăi, Cel care face o minune, “punând vindecare “ şi “înfiinţând un pântece nou care a adus-o din nou la viaţă pe Verginica” (deşi încă nu murise de tot) ci doar îngăduie vindecarea, prin îndreptarea sanitarului către sentimentul milei. Vindecarea nu mai este deci o minune, căci s-a făptuit prin intermediul medicamentelor aduse de către sanitar.
6. Ediţia 1995: “ …să aducă prin Verginica reparare peste rana bisericii. Verginica avea să se arate apoi, Biserică sfinţită de Dumnezeu, în care a locuit Mielul lui Dumnezeu şi a vorbit cu poporul creştin care s-a născut mai apoi prin această lucrare a Duhului Sfânt.” (pag.11-12)
6. Ediţia 2006: “…să aducă prin ea reparare peste rana bisericii. Verginica avea să se arate apoi biserică sfinţită în care a locuit apoi Mielul lui Dumnezeu şi a vorbit cu poporul creştin care s-a născut treptat prin lucrarea de cuvânt a Duhului Sfânt.” (pag.45)
7. Ediţia 1995: “ În zilele de lucru, ea purta rochiţa pe dos iar seara, înainte de fiecare sărbătoare, îşi spăla rochiţa şi se îmbrăca a doua zi cu ea pe faţă ca să meargă la sfânta biserică. ” (pag.12)
7. Ediţia 2006: “ În zilele de lucru îşi îmbrăca rochiţa pe dos, iar seara, înainte de fiecare sărbătoare, şi-o spăla şi se îmbrăca a doua zi cu ea pe faţă ca să meargă la biserică. “ (pag.45)
O modificare majoră, perfidă şi gravă: în 1955 biserica Verginicăi era considerată sfântă, dar în 2006, nu mai este! Această modificare este adânc demascatoare a concepţiilor ascunse de la Pucioasa. Ea reflectă mai degrabă o modificare de mentalitate în mintea şi în manifestarea liderilor actuali ai Noului Ierusalim: deşi ei declară public, sus şi tare, că respectă Biserica (şi pe preoţii ei), în realitate ei o dispreţuiesc în ascuns. De câţiva ani buni, nici un adept al sectei de la Pucioasa nu mai frecventează în mod regulat, sincer şi angajat, vreo biserică ortodoxă din subordinea B.O.R.! Excepţie (controlată şi interesată) fac doar câţiva creştini de la Târgovişte, care se duc la biserică duminica, doar “de poză”, tocmai ca să spulbere impresia generală că această sectă nu mai are nici o tangenţă cu biserica. Prezenţa lor este absolut formală, deoarece ei niciodată nu apelează la Sfintele Taine săvârşite în biserica respectivă, nu ascultă predica preotului şi nu stau până la sfârşitul slujbei, ca să se miruiască.
8. Ediţia 1995: “ Când a mers seara acasă,a povestit mamei sale, care şi-a dat seama că copila a avut o vedenie cerească. A doua zi, iarăşi a plecat cu vitele la păscut şi spre seară vede din nou lumina cerească … ” (pag.12)
8. Ediţia 2006: “ Când a mers seara acasă, a povestit mamei sale, care şi-a dat seama că Verginica a avut o vedenie cerească. A doua zi ea a plecat iarăşi cu vitele la păscut, şi spre seară a văzut din nou lumina cerească … “ (pag.46)
Prima modificare se înscrie în tendinţa generală de a elimina toate cacofoniile apărute în ediţia precedentă. Ultima este o îndreptare firească, cerută de concordanţa timpurilor.
9. Ediţia 1995: “ Eu voi veni mereu în calea ta de-acum şi nu te voi mai părăsi niciodată, dar iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău. Dar Verginica, ştiind că e păcat mare să taie vreun fir de păr, căci aşa o învăţase mama ei, i-a răspuns Domnului: ” (pag.12)
9. Ediţia 2006: “ Eu voi veni de acum mereu în calea ta şi nu te voi mai părăsi niciodată, dar iată, îţi cer şi Eu ceva pentru vindecarea mamei tale. Dă-Mi să am de la tine părul tău.
Ea, ştiind că e păcat mare să-şi taie părul, căci aşa o învăţase mama ei, I-a răspuns Domnului: ” (pag.46)
10. Ediţia 1995: “ Şi atunci Domnul a rostit din nori: Fii cuminte Verginico, Eu voi veni mereu la tine. Când vei împlini 14 ani atunci îţi voi lua ochiul tău. …şi, pe când ea mergea spre casă cu cele căpătate pentru hrană, vede pe mama ei pe drum venindu-i înainte. Verginica a strigat: mămico, te-ai făcut sănătoasă? ” (pag.12-13)
10. Ediţia 2006: “ Atunci Domnul a rostit din nori:
– Fii cuminte Verginico! Eu voi veni de acum mereu la tine. Când vei împlini paisprezece ani atunci voi lua ochiul tău. …Şi, pe când ea mergea spre casă cu cele căpătate pentru hrană, a văzut-o pe mama ei pe drum venindu-i înainte şi a strigat:
– Mămico, te-ai făcut sănătoasă? ” (pag.46)
11. Ediţia 1995: “ Mama ei a început să-şi dea seama căci copila era umbrită de Darul Duhului Sfânt… Verginica creştea, iar Domnul Iisus Hristos a făcut din ea vas al Duhului Sfânt… La vârsta de 14 ani, Domnul Iisus Hristos şi-a împlinit cuvântul Său şi a ridicat vederea ochiului stâng al copilei Verginica, ca mai târziu, acest ochi să fie acoperit de albeaţă. ” (pag.13)
11. Ediţia 2006: “ Mama ei a început să-şi dea seama că darul Duhului Sfânt cuprinsese copila … Verginica tot creştea, iar Domnul Iisus Hristos a făcut din ea vas al Duhului Sfânt…
Cînd Verginica a împlinit paisprezece ani, Domnul Iisus Hristos Şi-a împlinit cuvântul Său şi a ridicat vederea ochiului stâng al copilei, ca mai târziu acest ochi să fie acoperit de albeaţă. ” (pag.46)
Cam sadică, totuşi această schilodire a unei fetiţe nevinovate, în schimbul vindecării bătrânei Andreiana! Nu putem recunoaşte aici cu nici un chip pe Acel Iisus blând şi milostiv, Care niciodată n-a cerut ceva în schimbul nenumăratelor vindecări pe care le-a făcut pe vremea când a fost cu trupul pe pământ. Se vede clar că "povestea" pierderii vederii Verginicăi e o minciună cusută cu aţă albă.
Printre atâtea minciunele răsuflate şi schimbări de cuvinte, să consemnăm însă aici încă o cacofonie rezolvată cu succes!
12. Ediţia 1995: “ Prin puterea lui Dumnezeu, Verginica avea darul postirii îndelungi, mai ales că erau şi săraci de cele pentru hrană ” (pag.13)
12. Ediţia 2006: “ Prin puterea lui Dumnezeu, Verginica avea darul postirii îndelungi, mai ales că în casa lor era sărăcie de cele pentru hrană ” (pag.46)
Postul însă presupune o reţinere voluntară de la hrană şi de la alte îndulciri pământeşti care îţi stau la îndemână. Dacă eşti sărac şi nu mănânci perioade îndelungate din cauza lipsurilor aduse de sărăcie, acela nu mai e post, ci o banală inaniţie .
13. Ediţia 1995: “ Astfel, la vârsta de 32 de ani, în primăvara anului 1955, înainte de începutul postului Patimilor Domnului, Verginica a primit cuvânt ceresc să înceapă post de 40 de zile, timp în care să primească anafură şi aghiasmă, dar ea a răspuns: Doamne, nu voi putea atât de mult.
– Vei putea, Verginico, căci Duhul Sfânt te va umbri pe tine ca să aşez apoi peste tine un mare dar dumnezeiesc, o lucrare cerească cum n-a mai fost pe pământ şi despre care scrie în Cartea cea coborâtă din cer…” (pag.13)
13. Ediţia 2006: “ Astfel, la vârsta de treizeci şi doi de ani, în primăvara anului 1955, înainte de începutul postului patimilor Domnului, Verginica a primit cuvânt ceresc să înceapă post de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, timp în care să primească anafură şi agheasmă, dar ea a răspuns:
– Doamne, nu voi putea atât de mult.
– Vei putea, Verginico. Duhul Sfânt te va umbri ca să aşez apoi peste tine un mare dar dumnezeiesc, o lucrare cerească aşa cum n-a mai fost pe pământ şi despre care scrie în cartea cea coborâtă din cer…” (pag.46-47)
14. Ediţia 1995: “ Verginica avea duhul plin de umilinţă în faţa celor ce veneau de la cer, iar ea, în simplitatea ei, îşi închipuise că-i va da Domnul un dar peste marea lor sărăcie şi a zis: ” (pag.13)
14. Ediţia 2006: “Verginica avea duhul plin de umilinţă faţă de cele ce veneau de la cer, şi, în simplitatea ei, îşi închipuise că îi va da Domnul un dar peste marea lor sărăcie şi a zis: ” (pag. 47)
15. Ediţia 1995: “ În această vreme a avut lângă ea pe o soră creştină cu numele de Elena din satul Valea Lungă, care, deşi era căsătorită trăia în feciorie cu soţul ei, pentru că şi ea avea darul proorociei după măsura împărţită de la Domnul. Această creştină fecioară a stat toată vremea postului lângă Verginica şi stătea de vorbă cu toţi creştinii care veneau. Verginica a dus cu mare slăbiciune trupească această vreme de post, că uneori, cei ce erau pe lângă ea şi mama ei, Andreiana mai aveau prea puţină speranţă că va ajunge vie până la împlinirea celor 40 de zile de post, dar nimeni nu a avut îndrăzneala să calce porunca Domnului şi să-i dea să mănânce. ” (pag.13)
15. Ediţia 2006: “ În această vreme a avut lângă ea pe o soră creştină cu numele de Elena Gurău din satul Valea Lungă, Dâmboviţa, care, deşi era căsătorită, trăia în feciorie cu soţul ei, pentru că şi ea avea darul proorociei, după măsura împărţită ei de la Domnul. Această creştină fecioară a stat toată vremea postului lângă Verginica şi stătea de vorbă cu toţi creştinii care veneau la ea. Verginica a dus cu mare slăbiciune trupească această vreme de post, că uneori, cei ce erau pe lângă ea, şi mama ei, Andreiana, mai aveau prea puţină speranţă pentru ea că va ajunge vie până la împlinirea postului, dar nimeni nu a avut îndrăzneala să calce porunca Domnului şi să-i dea să mănânce.” (pag. 47)
De aici se vede că “darul proorociei” nu era singular în zonele Dâmboviţei, ba chiar s-a creat cu timpul o oarecare concurenţă, din care a ieşit net câştigătoare Verginica, pentru o perioadă de 25 de ani. Un “mesaj” din 1 iulie 1956 vorbeşte chiar de prezenţa simultană a 5 (cinci! ) “prooroci” la o nuntă, ceea ce este o performanţă absolut remarcabilă!
16. Ediţia 1995: “ Trecuse cu mari încordări vremea postului şi se apropiase zorii dimineţii sâmbetei dinaintea Învierii Domnului. Verginica se înseninase la faţă în ziua aceea, începuse să vorbească cu creştinii… …cei trei Sfinţi ierarhi fiind văzuţi în acelaşi timp şi de sora Elena, cea care a vegheat peste postul lui Verginica. O înseninare cerească s-a aşternut peste fiinţa lui Verginica, adormind într-un somn liniştit şi plin de pace. Deodată, cei ce erau în jurul ei, au auzit glasul ei de care se folosea Domnul Iisus Hristos. Şi Domnul a grăit:
‘– Pace vouă! ” (pag.13)
16. Ediţia 2006: “ Trecuse vremea postului mare şi se apropiaseră zorii dimineţii sâmbetei de dinaintea Învierii Domnului. Verginica se înseninase la faţă în ziua aceea şi începuse să stea de vorbă cu creştinii… …Cei trei Sfinţi ierarhi au fost văzuţi în acelaşi timp şi de sora Elena, cea care a vegheat peste postul lui Verginica. O înseninare cerească s-a aşezat peste fiinţa Verginicăi, adormind într-un somn liniştit şi plin de pace. Deodată, cei ce erau în jurul ei au auzit glasul ei de care Se folosea Domnul Iisus Hristos:
‘– Pace vouă! ” (pag. 47)
Precizarea “cu mari încordări” a fost ştearsă cu totul, probabil pentru că micşora din meritele răbdării Verginicăi din vremea postului. A fost uitată însă mărturisirea anterioară, cum că această experienţă a dus-o pe Verginica până la un pas de moarte, ceea ce e chiar mai mult decât “marile încordări”.
17. Ediţia 1995: “ Preotul din sat, văzând amploarea acestei lucrări,…” (pag.14)
17. Ediţia 2006: “ Preotul din sat, Ilie Mirică, văzând amploarea acestei lucrări,…” (pag. 47)
18. Ediţia 1995: “ …autorităţile securităţii comuniste au dus-o pe Verginica în spitale de psihiatrie unde era chinuită şi maltratată de cei necredincioşi, căci nici acolo Cuvântul Domnului nu se oprea din lucrarea Sa. În timpul vorbirii, chinuitorii o înţepau cu ace, o ardeau cu ţigara aprinsă, îi băgau în gură lucruri spurcate, îi puneau bile de fier fierbinţi la subţiori şi nu ţineau cont de lipsa ei de sănătate.” (pag.14)
18. Ediţia 2006: “ …autorităţile securităţii comuniste au dus-o în spitale de psihiatrie, unde era chinuită şi brutalizată, căci nici acolo cuvântul Domnului nu se oprea din lucrarea sa. Iar când Domnul vorbea prin ea cuvântul Său, chinuitorii o înţepau cu ace, o ardeau cu ţigara aprinsă, îi băgau în gură lucruri spurcate, îi puneau bile de fier fierbinţi la subţiori şi nu ţineau seama de lipsa ei de sănătate.” (pag. 47)
Înlocuirea cuvântului maltratată cu un sinonim (brutalizată) este inexplicabilă, mai ales că ambele sunt neologisme.
În plus, mai naturală era exprimarea iniţială “nu ţineau cont”, decât “corecţia” ei: “nu ţineau seama”. Dacă tot au schimbat nuanţa vorbirii, mai potrivit ar fi fost să aleagă construcţia “nu luau în seamă” decât nefireasca expresie “nu ţineau seama”.
19. Ediţia 1995: “ Multe din suferinţele tale trupeşti, de acum le va lua el şi te va sprijini, precum bătrânul Iosif a ocrotit pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos.” (pag.14)
19. Ediţia 2006: “ În multele tale suferinţe trupeşti, de acum el te va sprijini, precum bătrânul Iosif a ocrotit-o pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos.” (pag. 48.)
Corecţia prin omisiune “se justifică” de minune, deoarece în exprimarea iniţială se pretindea că Nicolae Stoica, soţul Virginiei, ar fi urmat să preia “multe din suferinţele ei”. Or, suferinţa ei era asociată cu păcatele creştinilor, fiind considerată a fi o consecinţă directă a acestora. Planul de mântuire prin Verginica fiind consacrat, el nu se putea diviza sau risipi. Nicolae nu trebuia făcut părtaş la lucrarea mântuitoare a Verginicăi, deoarece atunci ea ar fi urmat să împartă cu el şi meritele. Verginica fiind considerată un unicat, “a şaptea trâmbiţă apocaliptică”, meritele ei nu se puteau împărţi cu nimeni: ele trebuia să-i rămână exclusive. Aşadar, în anul 2006 Nicolae “e pus la respect”: el rămâne în istorie doar ca un “sprijin în suferinţe al trâmbiţei” , adică păstrează doar o felie mică din statutul iniţial de “părtaş la suferinţe”, care i se recunoscuse cu prea mare generozitate în anul 1995.
În realitate, n-a fost deloc aşa: îndată ce Nicolae a cunoscut închisoarea pe nedrept, doar ca un “sprijinitor al lucrării”, el a preluat automat şi o parte din suferinţele “trâmbiţei”, întrucât a mers la închisoare în locul ei.
20. Ediţia 1995: “ …sub ameninţările securităţii, care voiau din nou să-l aresteze, a fost forţat să se despartă de ea, iar el crezând că salvează libertatea ei, a plecat. Nemaifiind în legătură cu lucrul lui Dumnezeu, cu îndemnul lui Dumnezeu, a slăbit cu duhul şi s-a căsătorit cu o femeie din lume cu care a făcut doi copii, întemeindu-şi astfel familie, dar fără carte de despărţire între el şi Verginica.” (pag.15)
20. Ediţia 2006: “ …sub ameninţările securităţii, care voia din nou să-l aresteze, a fost forţat să se despartă de ea, iar el, crezând că salvează libertatea ei, a plecat. Nemaifiind în legătură cu lucrul lui Dumnezeu, cu îndemnul lui Dumnezeu, a slăbit cu duhul şi s-a căsătorit cu o femeie din lume de la care a avut doi copii, întemeindu-şi astfel familie, dar fără carte de despărţire între el şi Verginica.” (pag. 48 )
Câteva lucruri rămân dubioase şi neclare. Se pretinde că Nicolae “credea că salvează libertatea ei”, deşi cel ameninţat cu arestul şi cu închisoarea era el. A cui libertate a salvat Nicolae prin gestul lui salvator? A lui, sau a ei?
Se pretinde că Nicolae “a slăbit cu duhul şi s-a căsătorit” deoarece a pierdut legătura cu “lucrul lui Dumnezeu” (numit în popor cu expresia magică “lucrarea”). Aşa să fie? Pe vremea când era liber şi bine-mersi, unii “fraţi” cârteau că Nicolae “umblă cu mândruţa” şi “cu sticluţa”, iar ei sunt obligaţi să lucreze ca nişte clăcaşi în ograda lui. O asemenea înjosire a unor creştini din partea lui Nicolae este tratată în “Cuvânt” mai degrabă cu batjocură, decât cu compasiune. “Domnul” îi mustră pe cei nemulţumiţi că “se iau de Nicolae”, în loc “să mustre mândruţa” după care îi sfârâiau călcâiele lui Nicolae Stoica:
“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa! (20 mai/2 iunie 1973)
De unde se vede că Nicolae nu prea era uşă de biserică: îi cam plăceau femeile străine încă de pe vremea când era “căsătorit”. Aşa că… în octombrie 1973 el a părăsit-o pe Verginica pe neaşteptate (deşi, dacă era prooroc, ea ar fi trebuit să ştie din vreme ce-o aşteaptă!) şi apoi şi-a căutat serviciu şi nevastă. Şi ce-a căutat, aceea a găsit, şi de aceea s-a şi căsătorit a doua oară.
Dar nici cu re-căsătorirea lui Nicolae lucrurile nu sunt deloc limpezi. Aici se spune că deşi s-a re-căsătorit, “n-a avut carte de despărţire” cu Verginica. Întrucât Biserica Ortodoxă nu eliberează aşa ceva, deoarece nu încurajează divorţurile, rămâne în picioare doar varianta că Nicolae nu a divorţat legal de Verginica. Apar atunci două variante.
1. Ori, Nicolae s-a recăsătorit, nefiind divorţat (aşa cum se afirmă aici) ceea ce ar însemna că se află în delictul de bigamie (care se pedepseşte cu închisoarea);
2. Ori, Nicolae a trăit în concubinaj, şi atunci afirmaţiile cu “căsătoria” şi “întemeierea unei familii din care au rezultat doi copii” sunt nişte minciuni sfruntate.
Varianta a doua este mai plauzibilă. Chiar şi în mărturisirea proprie, Nicolae Stoica nu suflă un cuvinţel despre vreo căsătorie:
“Am cunoscut apoi o femeie, am făcut doi copii cu ea şi în starea aceasta mă găsesc şi acum “ (versiunea din 1995)
“Am cunoscut apoi o femeie, de la care am doi copii, şi în starea aceasta mă găsesc şi acum “ (versiunea din 2006)
Interesant cât de mult seamănă aceste modificări de text cu cele din acest capitol de la poziţia cu numărul 20. :
“…s-a căsătorit cu o femeie din lume cu care a făcut doi copii, întemeindu-şi astfel familie,… “ (versiunea din 1995)
“…s-a căsătorit cu o femeie din lume de la care a avut doi copii, întemeindu-şi astfel familie,… “ (versiunea din 2006)
Este evident că ambele modificări au fost făcute de aceeaşi mână, cu acelaşi scop: să evidenţieze faptul că autorul moral al “crimei” de a face cei doi copii este femeia, nu Nicolae, care n-a avut încotro, săracul, s-a trezit cu plozii în braţe.
Dacă aceeaşi persoană a făcut modificările, cine este persoana?
Nicolae, care s-ar putea presupune că şi-a făcut singur modificările pe propriul său text, actualizându-l, nu avea ce căuta să umble pe textul intitulat VIAŢA SFINTEI VIRGINIA, care a fost deortosit de “Fraţii” Mihaela Tărcuţă şi Nicuşor Nedelcu.
În schimb, “sora” Mihaela Tărcuţă, care a avut toată “Cartea Mare” pe mână, “corectând-o” de mai multe ori înainte de a fi tipărită, putea să modifice mărturisirea lui Nicolae Stoica. Şi, de altfel, toate “mărturisirile” celorlalţi creştini, pentru că toate sunt pline de modificări făcute în acelaşi stil şi de aceeaşi mână şi cu acelaşi scop: să ascundă orice inadvertenţă apărută fie din neglijenţa celor care au redactat cartea în 1995, fie din “proorociile” neîmplinite, fie din schimbările neaşteptate şi nedorite, aduse de curgerea timpului.
21. Ediţia 1995: “ Poporul care s-a născut din această lucrare cerească o cheamă în toate nevoile iar ea lucrează din ceata sfinţilor şi ajută pe tot sufletul care o strigă în ajutor. ” (pag.15)
21. Ediţia 2006: “Poporul care s-a născut din această lucrare cerească o cheamă acum prin rugăciuni în toate nevoile, iar ea lucrează din ceata sfinţilor şi ajută pe tot sufletul care o strigă. ” (pag. 48 )
S-a adus aici precizarea că Virginia este chemată “acum prin rugăciuni” probabil ca să nu creadă cineva că ar fi vorba de ceva spiritism, sau alte “chemări” de dincolo de mormânt.
22. Ediţia 1995: “ Mulţi fii credincioşi ai acestui popor au de mărturisit minunile şi vindecările şi binecuvântările şi puterile care au lucrat prin acest vas ales, dar adăugăm acum, doar o parte din mărturiile ucenicilor care au rămas şi au prăsit credinţă din credinţă, împlinind până astăzi învăţăturile care au curs din Tronul Sfintei Treimi prin Verginica. Iată că s-a adeverit cuvântul Evangheliei care spune: Cel ce este cu Mine chiar de va muri, viu va fi în veci” căci mama Verginica n-a părăsit pe poporul ei şi este şi astăzi păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu. ” (pag.15)
22. Ediţia 2006: “Mulţi creştini ai acestui popor au de mărturisit minunile şi vindecările şi binecuvântările şi puterile care au lucrat prin acest vas ales, dar adăugăm în carte doar o parte din mărturiile lor. Iată, s-a adeverit cuvântul Evangheliei care spune: “Cel ce este cu Mine chiar de va muri, viu va fi în veci”, căci Verginica n-a părăsit pe poporul ei, şi este şi astăzi, din cer, păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu. ” (pag. 48 )
Modificările din acest text sunt esenţiale. Ele dezvăluie mentalitatea reală a celor care le-au operat pe furiş: liderii supremi de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor. Ei nu-i mai consideră astăzi pe cei care în 1995 erau “fii credincioşi” şi mărturisitori ai minunilor “sfintei” Verginica, decât simpli “creştini”. Şi asta pentru că majoritatea mărturisitorilor fac parte din “poporul cel de demult”, care nu s-au alăturat lor, deşi în 1995 eru consideraţi şi ei “ucenicii care au rămas şi au prăsit credinţă din credinţă, împlinind până astăzi învăţăturile care au curs din Tronul Sfintei Treimi prin Verginica”. Iar din “poporul cel nou”, fidel liderilor de azi de la Pucioasa, nu sunt decît 3-4 mărturisitori. Şi iată deci care este separarea:
– “fiii credincioşi” sunt membrii “poporului cel nou”, în frunte cu secretarul lui general, tovarăşul Mihaela şi Nicuşor;
– “creştinii” sunt membrii “poporului de demult”, în frunte cu cei doi păstori, nea’Mişu şi nea’Cristea. De regulă, ei sunt chemaţi în vizită la Pucioasa numai la sărbătorile cele mai importante, dar sunt intens curtaţi în ultima vreme, ca să se alăture şi ei celor mai tineri, intrând sub ascultarea totală a celor doi “rabbi”. Deşi azi nu li se mai recunoaşte statutul de împlinitori până astăzi ai învăţăturile care au curs din Tronul Sfintei Treimi prin Verginica, realitatea este că ei sunt mai împlinitori decât cei din noul val, supranumit “poporul cel nou de la Pucioasa”.
Nu lipsit de interes este faptul că mama Verginica din 1995 a devenit pur şi simplu Verginica în 2006; dar nici faptul că ea era “şi astăzi (adică, în 1995) păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu”; şi că este “şi astăzi (adică, în 2006), din cer, păstoriţa turmei dăruită ei de Dumnezeu”. Vede cineva vreo diferenţă?
Diferenţa este că turma are acum o altă mamă, o păstoriţă de pe pământ: mama Mihaela. Iar mama Verginica se odihneşte de acum în pace în ceruri, de unde mai “păstoreşte” aşa, doar din obligaţie, “vorbind” poporului de vreo două ori pe an. Iar mama Mihaela scrie “vorbirile” pe caiet, ca de obicei.
23. Ediţia 1995: “ …şi-l voi trimite ca să pregătească calea Mea… ” (pag.15)
23. Ediţia 2006: “…şi-l voi trimite ca să pregătească frumos calea Mea…” (pag. 48 )
Încă o cacofonie (ultima din acest capitol), rezolvată simplu şi frumos.
24. Ediţia 1995: “ Din multele vorbiri dumnezeieşti, din decursul vremii, de după începutul din anul 1955, arătăm doar câteva citate din paginile care stau mărturie vie a izvorului care a curs din tronul lui Dumnezeu în zilele de întuneric a asupririi bisericii creştine… ” (pag.15)
24. Ediţia 2006: “ Din multele vorbiri dumnezeieşti ale vremii de după începutul din anul 1955, au fost selectate paginile care stau mărturie vie a izvorului care a curs din tronul lui Dumnezeu în zilele de întuneric ale asupririi bisericii creştine…” (pag. 48 )
25. Ediţia 1995: “ …spre întâmpinarea gloriei Domnului Iisus Hristos care iară se va arăta, pecum este scris, Amin. ” (pag.15)
25. Ediţia 2006: “…spre întâmpinarea slavei Domnului Iisus Hristos, Care iarăşi Se va arăta, pecum este scris. Amin. (pag. 48 )
Ucenicii ” (pag. 48 )
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.