43. Modificări în Prefaţa cărţii editate în 1995
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto:“…nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 13/26 decembrie 1990)
Ca şi celelalte capitole ale cărţii editate în anul 1995, nici prefaţa, intitulată “Înaintea cuvântului”, nu a scăpat de vigilenţa demolatoare a liderilor de la Pucioasa. Tot ce a fost incomod sau se preta la o cosmetizare de faţadă, a fost forfecat fără scrupule. O minimă decenţă ar fi reclamat mărturisirea faptului că textul a fost “îndreptat” sau “deortosit”, sau măcar să se fi trecut totul sub tăcere, fără a mai preciza că este vorba de o prefaţă mai veche, ca un fapt ce se cerea de la sine şi s-a operat de la sine. Dar liderii nu s-au sfiit să mintă cu neruşinare, explicitând imediat sub titlu, următorul neadevăr: “(Prefaţa cărţii editate în anul 1995)”. Liderii au mers la sigur: Cine va sta să buchisească frază cu frază şi cuvânt cu cuvânt, căutând nod în papură, ca să vadă dacă textul coincide într-adevăr cu prefaţa din anul 1995? Vom arăta însă că ceea ce au editat ei în anul 2006 se deosebeşte cu siguranţă de textul original. Deci, este vorba de o altă prefaţă, construită pe matricea celei dintâi. Şi nu ne referim aici la corecţii de punctuaţie sau de topică, ci de acele schimbări de fond, unele cu o semnificaţie demnă de studiat: oare ce interese ideologice sau de doctrină se ascund în spatele acestor schimbări?
1. Ediţia 1995: “ Noi nu am pus mâna pe un neadevăr sau pe nişte închipuiri, sau pe nişte speculaţii ale istoriei…”(pag.1)
1. Ediţia 2006: “ Noi nu am dat de un neadevăr sau de nişte închipuiri, sau de nişte speculaţii ale istoriei…”(pag.39)
2. Ediţia 1995: “ … şi dacă Luca Evanghelistul a scris preaputernicului Teofil istoria Cuvântului Iisus Hristos, astăzi noi vom da oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta.”(pag.1)
2. Ediţia 2006: “ … şi dacă Luca evanghelistul a scris preaputernicului Teofil istoria Cuvântului Iisus Hristos, astăzi noi dăm oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta.”(pag.39)
3. Ediţia 1995: “ … un popor care împlineşte în Duminica Învierii din acest an, vârsta de patruzeci de ani. Din capitolul întâi al Cărţii, “Viaţa Sfintei Virginia” se va putea lua de la capăt înţelesul cel bun al începutului Cuvântului lui Dumnezeu şi al cursului Său până azi. Cuvântul lui Dumnezeu, mare parte din el a putut fi scris de fiii acestui popor. În primii ani de după 1955, s-a cules mai greu Cuvântul. Au fost apoi perioade de prigoană şi Cuvântul se scria greu şi se păstra foarte greu. Oamenii legii urmăreau poporul Domnului şi de peste tot căutau şi luau Cuvântul scris. Dar după ce Dumnezeu a dat cu palma în prigonitorii din satul Cuvântului lui Dumnezeu, s-a putut apoi scrie şi păstra mai mult Cuvânt. Şi apoi, majoritatea paginilor s-au acumulat la un loc şi există această istorie, există mii de pagini.”(pag.1-2)
3. Ediţia 2006: “ … un popor care împlineşte în Duminica Învierii din acest an, vârsta de patruzeci de ani. Din capitolul întâi al Cărţii, “Sfânta Virginia, trâmbiţa lui Dumnezeu” se va putea lua de la capăt înţelesul cel bun al începutului cuvântului lui Dumnezeu şi al cursului său până azi. Cuvântul lui Dumnezeu, mare parte din el, a putut fi scris de fiii acestui popor. În primii ani de după 1955 a fost cules mai greu Cuvântul. Au fost apoi perioade de prigoană, şi cuvântul se scria şi mai cu anevoie şi se păstra foarte greu. Oamenii legii urmăreau poporul Domnului şi de peste tot căutau şi confiscau cuvântul scris. Dar după ce Dumnezeu a dat cu palma în prigonitorii din satul cuvântului lui Dumnezeu ( satul Maluri), s-a putut apoi scrie şi păstra mai mult cuvânt, şi apoi, majoritatea paginilor s-au adunat la un loc, şi există această istorie, există mii de pagini.”(pag.39)
4. Ediţia 1995: “ Am luat din Cuvântul din vremea trupului Sfintei Virginia (1955-1980). Am luat iarăşi din Cuvântul coborât din cer, când prin sora lui Verginica, a lucrat în acelaşi fel Dumnezeu(1980-1990). Cuvântul cules de creştini, are în el simplitatea lor, căci Dumnezeu grăia după nivelul înţelegerii lor şi este frumos în exprimare, simplu şi frumos. ” (pag.2)
4. Ediţia 2006: “ Am luat din cuvântul cules din vremea trupului Sfintei Virginia (1955-1980). Am luat iarăşi din cuvântul coborât din cer când prin sora Virginiei a lucrat în acelaşi fel Dumnezeu(1980-1994). Cuvântul auzit şi cules de creştini are în el simplitatea lor, şi este frumos în exprimare, simplu şi frumos căci Dumnezeu grăia după nivelul înţelegerii lor. ” (pag.39)
Pe ici, pe colo, pe unde limbajul n-a mai fost “simplu şi frumos”, au avut grijă “călăuzele” de la Pucioasa să-l cosmetizeze cu sârg şi cu oarece talent. De exemplu în consemnarea precedentă, în care au înlocuit “acumulat” cu “adunat”, ca să sune mai bine. În schimb, înlocuirea cuvântului “luau” cu “confiscau” n-a mai fost la fel de inspirată, dar aici scopul scuză mijloacele.
5. Ediţia 1995: “ … Dar Cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta, înseamnă mult mai mult decât în orice vreme de până acum. ” (pag.2)
5. Ediţia 2006: “…, dar cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta înseamnă mărturie cu mult mai mult decât în orice vreme de până acum.” (pag.39)
6. Ediţia 1995: “ Se putea mult mai mult, că toţi voiau să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu şi al Trâmbiţei lui Dumnezeu, Sfânta Virginia. Dar sărbătoarea cea de patruzeci de ani (Paştele 1995) se apropie şi noi avem de dat această Carte poporului român. S-a coborât Cuvântul care spune să scoatem Cartea aceasta. ” (pag.2)
6. Ediţia 2006: “Se putea mult mai mult, că toţi voiau să mărturisească despre cuvântul lui Dumnezeu şi al trâmbiţei lui Dumnezeu, Sfânta Virginia. Dar sărbătoarea cea de patruzeci de ani (Paştele, 1995) se apropie, şi noi avem de dat poporului român această carte. S-a coborât din cer Cuvântul care spune să scoatem cartea aceasta.” (pag.39)
Cuvântul “despre” încearcă să salveze textul de o cacofonie, de altfel perfect suportabilă şi firească. Precizarea “din cer” caută să convingă nu atât despre sursa “Cuvântului”, cât despre legitimitatea lui.
7. Ediţia 1995: “ Aşa zisa lucrare a indianului Sundhar Singh am găsit-o vestită de Dumnezeu în mijlocul acestui Izvor. Oamenii au schimat multe cuvinte şi le-au dat mai departe sub altă identitate ” (pag.2)
7. Ediţia 2006: “ Aşa-zisa lucrare a indianului Sundhar Singh am găsit-o vestită de Dumnezeu în mijlocul acestui izvor, iar cei de la securitate care au avut materialul au schimbat multe cuvinte şi le-au dat mai departe sub altă identitate ” (pag.40)
Deşi metoda “schimbării multor cuvinte” este aici blamată cu multă convingere, ea este aplicată chiar la aceste texte, care suferă schimbări substanţiale, ceea ce face ca identitatea lor să devină cu totul incertă.
8. Ediţia 1995: “ Găsim necesar să mărturisim că vorbeşte Tatăl, vorbeşte Fiul întru Duhul Sfânt. Domnul Iisus Hristos face cale Cuvântului Preasfintei Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu alături de Cuvântul Său, face cale Cuvântului Sfintei Virginia alături de cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu cel mai nou este deja citit în mijlocul mulţimilor care înconjoară poporul cel martor al Cuvântului. Am luat din mesajele către preoţii şi arhiereii… ” (pag.2)
8. Ediţia 2006: “Găsim necesar să mărturisim că vorbeşte Tatăl, că vorbeşte Fiul întru Duhul Sfânt. Domnul Iisus Hristos face cale cuvântului Preasfintei Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu alături de cuvântul Său; face cale cuvântului Sfintei Virginia alături de cuvântul Său, face cale cuvântului sfinţilor alături de cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu cel mai proaspăt transmis este deja citit în mijlocul mulţimilor care înconjoară poporul cel martor al Cuvântului. Am luat pentru această carte din mesajele Domnului către preoţii şi arhiereii…” (pag.40)
Adăugirea “face cale cuvântului sfinţilor alături de cuvântul Său” este explicabilă, dar rămâne inacceptabilă ca intervenţie frauduloasă, atribuită în fals anului 1995. Într-adevăr, în ultima vreme prezentarea “Cuvântului” “proaspăt transmis ” a căpătat o diversitate uimitoare. Nu numai sfinţi arhicunoscuţi se înghesuie acum “să spună” şi ei ceva “din cer”, dar şi personaje obişnuite, care au trecut de mult pe tărâmul celălalt, sunt “aduse” să spună şi ele ceva. O poziţie specială o deţin personajele Adam (cel biblic, stămoşul nostru comun), Simion (Zidaru, fiul artiştilor Zidaru, mort prematur, zice-se că într-un accident dubios), sau Vasile (Târgovişteanul, fost episcop la Dâmboviţa). Aceştia “vin” în forţă cu speech-uri moralizatoare şi ameninţătoare, care însă nu se deosebesc de fel, ca stil şi ca manieră de construcţie a frazelor, de celelalte “Cuvinte”, încât îţi vine să juri că intervenţiile lor au fost scrise de aceeaşi mână şi sunt clocite de aceeaşi minte.
9. Ediţia 1995: “ Sunt prinse în Carte mesaje şi extrase din Cuvântul lui Dumnezeu către regele nostru Mihail I al României, care a ctitorit cu numele său, aşezământul de la Pucioasa ” (pag.2)
9. Ediţia 2006: “Sunt prinse în carte mesaje şi extrase din cuvântul lui Dumnezeu către regele nostru, Mihail I al României, care a ctitorit cu numele său aşezământul mănăstiresc de la Pucioasa ” (pag.40)
Considerăm că această expresie “a ctitorit cu numele său” este falsă, şi este totodată un abuz. Pucioşii puteau tot aşa de bine să spună că Mihail Gorbaciov, sau Mihai Viteazu din ceruri, au ctitorit cu numele lor, că nimeni nu-i putea opri să zică ce vor. În realitate, numele de Mihail vine dintr-o cu totul altă direcţie: dinspre patronii ocrotitori ai “mănăstirii”, aleşi în persoana Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Totuşi, ctitoria presupune o altă implicare, mult mai serioasă decât o banală coincidenţă de nume. Ctitori adevăraţi au fost Zidarii, care au donat din munca lor sume uriaşe “mănăstirii”, sau Gheorghe Zamfir, un alt entuziast generos al acelor vremuri, care s-a oferit să cumpere poarta de la Ghelari. S-a voit însă o publicitate aparte şi o obligare a celui ce a fost cândva “regele nostru”, să le fie lor recunoscător, în eventualitatea (mult dorită de cei de la Pucioasa) când el ar fi revenit ca rege pe tronul României.
Pucioşii fac o distincţie netă între “aşezământul mănăstiresc de la Pucioasa” (respectiv, incinta înconjurată de ziduri înalte şi porţi ferecate, care conţine în interior biserica “cu 33 de cupole”, grădina, fântânile, imobilul cu etaj destinat pentru locuit, clopotniţa şi atenansele). De aici rezultă că nu numai locaşul de cult, ci întregul complex “mănăstiresc” este “închinat”, de formă, regelui Mihai. De altfel, regele Mihai nu le-a făcut niciodată vreo vizită, deşi ei l-au invitat insistent, şi chiar sperau să vină, atunci când el a participat la Târgovişte la o comemorare istorică. Dar regele are şi el consilierii lui, care probabil i-au deschis bine ochii asupra pericolului de a se afişa în mare amiciţie cu o obscură mişcare sectară care vorbeşte prostii în gura mare, ori de câte ori i se iveşte ocazia.
În plus, “aşezământul mănăstiresc” de la Pucioasa este mănăstiresc numai cu numele, pentru că aşa le place lor să-l denumească, şi pentru că sună bine “mănăstiresc”. În fapt, acest “aşezământ” este o comunitate închisă (nimănui nu-i este îngăduit să le treacă pragul, ca să-i viziteze !), mixtă (dintotdeauna, acolo au locuit împreună bărbaţi şi femei !), lipsită de o conducere locală (adică de stareţ sau de stareţă !). Vieţuitorii ei nu sunt tunşi în monahism (!), nu au primit schima monahală de la un episcop ortodox(!), nu poartă veşminte călugăreşti (!) şi nu fac nici cea mai mică ascultare de episcopul locului (!).
10. Ediţia 1995: “ Oamenii şi mai cu seamă românii, vor hotărî singuri ce este acest Cuvânt, vor hotărî dacă este Dumnezeu sau nu este Dumnezeu prin Cuvântul coborât din cer. Vor hotărî dacă vor crede sau dacă nu vor crede în Cuvântul lui Dumnezeu dat de noi poporului român, care poartă în el această filă minunată de istorie cerească pe pământ, vreme de patruzeci de ani” (pag.2-3)
10. Ediţia 2006: “Oamenii, şi mai cu seamă românii, vor hotărî singuri ce este acest cuvânt, vor hotărî dacă este Dumnezeu sau dacă nu este Dumnezeu prin cuvântul coborât din cer, vor hotărî dacă vor crede sau dacă nu vor crede în cuvântul lui Dumnezeu dat de noi poporului român, care poartă, scrisă în el, această filă minunată de istorie cerească pe pământ, vreme de patruzeci de ani” (pag.40)
11. Ediţia 1995: “ Spunem aşa, pentru că deja de trei ani, oamenii presei au scris în necunoştinţă de cauză despre acest mesaj al vremii şi despre locul grădinii Cuvântului ” (pag. 3)
11. Ediţia 2006: “Spunem aşa pentru că deja de trei ani oamenii presei au scris în necunoştinţă de cauză despre acest ceresc mesaj al vremii şi despre locul grădinii cuvântului” (pag.40)
12. Ediţia 1995: “ Aceştia au făcut publicitate şi le mulţumim, căci oamenii au înţeles în sfârşit, că cineva a încurcat bunăvoinţa Sfântului Sinod şi lucrându-se din lături, noi am fost lăsaţi în lături ” (pag. 3)
12. Ediţia 2006: “Aceştia au făcut publicitate, şi le mulţumim, căci oamenii au înţeles, în sfârşit, că cineva a încurcat bunăvoinţa Sinodului B.O.R. şi, lucrându-se din lături, noi am fost lăsaţi în lături” (pag.40)
Ciudată această încrâncenare de a dezbrăca Sfântul Sinod de un apelativ consacrat, care a rămas mai degrabă o formulă bizantină de politeţe, fără să deranjeze pe nici un om care este normal la cap. Pucioşii însă nu suportă că sfinţenia ar mai putea fi întâlnită, fie şi doar cu numele, în vreo altă parte decât la ei, aşa că, pentru a nu lăsa lucrurile neclare, ei taie cu sîrg nodul gordian. Este o atitudine de desconsiderare crasă a Bisericii şi a structurilor ei interioare, tipică sectelor neoprotestante agresive. În alte împrejurări însă, cele care presupun declaraţii publice, ei afirmă cu fariseism “feciorelnic” cât de mult respectă ei Biserica-mamă şi pe preoţi ! Cât priveşte lăturile în care se plâng ei că au fost lăsaţi, aici e vorba mai degrabă un complex de persecuţie exagerat. Ba, într-o vreme, prin 1992-93, au fost chiar cam prea mult băgaţi în seamă.
13. Ediţia 1995: “ Preoţii eparhiei Târgovişte şi mai cu seamă cei vecini cu Mănăstirea Noul Ierusalim, au lucrat multe feluri de mărturii mincinoase, cum că sunt culese de la lume, dar lumea nu cunoştea adevărul acesta, căci adevărul a fost ţinut ascuns de Dumnezeu. Cei ce s-au luptat să pună văl peste această fântână cerească, poate vor mai lupta şi de acum, dar Cartea aceasta va sta faţă în faţă cu ei. ” (pag. 3)
13. Ediţia 2006: “Preoţi ai eparhiei Târgovişte, şi mai cu seamă cei vecini cu Mănăstirea Noul Ierusalim, au lucrat multe feluri de mărturii mincinoase, cum că sunt culese de la lume, dar lumea nu cunoştea adevărul acesta, căci adevărul a fost ţinut ascuns, de Dumnezeu. Cei ce s-au luptat să pună văl peste această fântână cerească, poate vor mai lupta şi de acum, dar cartea aceasta va sta faţă în faţă cu ei.” (pag.40)
Subtila schimbare din acest text se explică prin faptul că între timp şi politica pucioşilor faţă de preoţi s-a mai nuanţat. Dacă prin anii ‘90 toţi preoţii erau priviţi, în bloc, ca nişte duşmani periculoşi ai sectei, între timp s-a considerat că ar fi mai benefic să se proclame că unii preoţi, în special de pe la bisericile din Târgovişte, simpatizează în taină cu secta de la Pucioasa. Această “simpatie” urma, bineînţeles, a fi exploatată ca o formă tacită de “recunoaştere” din partea preoţimii ortodoxe. Mai mult, faţă de preoţii vecini cu “mănăstirea” se practică deschis, în ultima vreme, tot soiul de acte de curtoazie: la marile sărbători religioase, liderii pucioşi îi trimit pe tineri la biserică pentru a da un recital de colinde sau de Paşti, după caz (dar numai atât! căci după aceea toţi părăsesc în mare grabă biserica, de parcă s-ar teme să nu se contamineze de cineva sau de ceva); la micile reparaţii aduse bisericii din sat contribuie şi ei cu mâna de lucru a celor mai umili şi mai pricepuţi dintre adepţi; la vizitele pastorale ale preotului, făcute în sat cu icoana sau cu botezul, ei îl primesc cu o falsă bunăvoinţă; iar la “marile adunări” ţinute în Cortul Alb, numite cu numele ridicol de “Festivaluri creştine”, preoţii satului au avut mereu rezervate cele mai bune locuri, în rîndurile din faţă.
O poziţie de neînţeles pentru liderii pucioşi apare însă când se pretinde aici că Dumnezeu ar fi ţinut adevărul de la Pucioasa ascuns sub un văl, tocmai pe vremea când se proferau tot felul de mărturii mincinoase la adresa Noului Ierusalim. Pucioşii au ei o teorie fantezistă, dar simpatică, precum că “întotdeauna ascunderea e de la diavolul, şi că doar taina e de la Dumnezeu”. Or, ei afirmă aici că adevărul a fost ţinut ascuns, de Dumnezeu. Oare nu ar fi fost normal ca Dumnezeu, care este Adevărul, să lupte El însuşi pentru adevăr? Câţi oameni n-ar fi fost feriţi de rătăcire? Şi pentru că aşa ar fi fost normal, se adaugă îndată, chiar în acest text: “Cei ce s-au luptat să pună văl peste această fântână cerească, poate vor mai lupta şi de acum, dar cartea aceasta va sta faţă în faţă cu ei.” Deci, va sta faţă în faţă şi cu Dumnezeu, acuzat aici de către pucioşi de ascundere a adevărului? O inconsecvenţă mai gravă ca această atitudine faţă de poziţia lui Dumnezeu, nici că se putea imagina!
14. Ediţia 1995: “ Şi pentru că vremea de acum a Cuvântului s-a însemnat pe pământ prin ridicarea Sfintei Sfintelor Bisericii României (Mănăstirea Noul Ierusalim), după cum este profeţit în 17 iunie 1977: “vine vremea, tată, să ridicăm case de închinare” şi pentru că aşa de anevoios se înţelege adevărul despre acest loc al grădinii Cuvântului, cu multă emoţie, alăturăm aici în premieră, cuvântul arhieresc de la slujba de sfinţire a pietrei de temelie a locului ales de Dumnezeu şi o parte din predica arhierească de la sfinţirea Lăcaşului Sfânt: ” (pag. 3)
14. Ediţia 2006: “Şi pentru că vremea de acum a cuvântului s-a însemnat pe pământ prin ridicarea Sfintei Sfintelor Bisericii României (Mănăstirea Noul Ierusalim), după cum este profeţit din cer în 17 iunie 1977: “Vine vremea să ridicăm case de închinare”, şi pentru că aşa de anevoios se înţelege adevărul despre acest loc al grădinii Cuvântului, alăturăm aici cuvântul arhieresc de la slujba de sfinţire a pietrei de temelie a locului ales de Dumnezeu şi o parte din predica arhierească de la sfinţirea lăcaşului sfânt:” (pag.40)
Între timp, se pare că multa emoţie s-a mai risipit, iar cuvântul arhieresc nu mai e o premieră (deşi se pretinde că se reproduce chiar textul original al Prefeţei, cel din 1995!) Aşa că, şi aici liderii pucioşi au băgat cu mult tupeu bisturiul în text.
15. Ediţia 1995: “ Am urmărit slujba pe care aţi ţinut-o aici şi suntem, unii dintre cei care sunt aici, sunt înlănţuiţi de mai multă vreme de această taină. ” (pag. 3)
15. Ediţia 2006: “Am urmărit slujba pe care aţi ţinut-o aici, şi unii dintre cei care sunt aici, sunt înlănţuiţi de mai multă vreme de această taină.” (pag.40)
16. Ediţia 1995: “ P.S. Irineu: - Da! Dumnezeu întotdeauna a lucrat miraculos, atunci când a pregătit pentru poporul Său taine mari. ” (pag. 3)
16. Ediţia 2006: “P.S. Irineu: - Da! Dumnezeu întotdeauna a lucrat miraculos, atunci când a pregătit pentru poporul Său cel credincios taine mari.” (pag.40)
Oare trebuia adăugată neapărat specificaţia că poporul lui Dumnezeu este cel credincios ? Este de la sine înţeles că poporul lui Dumnezeu Îi este credincios, căci altfel n-ar fi numit “al lui Dumnezeu”. Dacă n-ar crede în El, ar mai fi poporul Lui? Nuanţa este deci alta, care se vrea a fi sugerată aici: Doar un anumit popor, cel ales, este cel credincios iar restul, cei care se cred a fi ai lui Dumnezeu, dar nu sunt, pentru că nu sunt din “poporul ales”, sunt de fapt necredincioşi. Iar a fi credincios, în accepţiunea de la Pucioasa, înseamnă neapărat să crezi că Dumnezeu Îşi construieşte cu greu, din 1955 încoace, o altă Evanghelie, şi să trăieşti numai după preceptele ei. Deşi Sfântul Apostol Pavel atenţionează în Epistola către Galateni că cel ce propovăduieşte oricare altă Evanghelie, este anatema!
17. Ediţia 1995: “ Şi din Cartea Sfântului Apostol Pavel, adresată Corintenilor, ştim că unii din creştinii botezaţi primesc anumite harisme, alţii primesc altele, alte harisme sau daruri speciale şi, printre aceste harisme, una este şi aceea a vederii înainte, una este cea a profeţiei, despre care se poate vorbi în acest loc. ” (pag. 4)
17. Ediţia 2006: “ Şi din cartea sfântului apostol Pavel, adresată corintenilor, ştim că unii dintre creştinii botezaţi primesc anumite harisme, alţii primesc altele, alte harisme sau daruri speciale, şi printre aceste harisme una este şi aceea a vederii înainte, una este cea a profeţiei, despre care se poate vorbi în acest loc. ” (pag.41)
Faptul că la Pucioasa Sfântul Apostol Pavel devine sfântul apostol Pavel după numai zece ani, semnifică o alunecare pe nesimţite de la cinstirea tradiţională a sfinţilor, spre nepăsarea specifică sectelor neoprotestante.
18. Ediţia 1995: “ Credem că vremea s-a apropiat, noi nu stabilim pronosticuri, pentru că nu este dat nouă să ştim asta, dar din ceea ce se grăieşte, din ceea ce simţim, credem că timpul este foarte aproape,… ” (pag. 5)
18. Ediţia 2006: “Credem că vremea s-a apropiat; noi nu stabilim pronosticuri, pentru că nu este dat nouă să ştim aceasta, dar din ceea ce se grăieşte, din ceea ce simţim, credem că timpul este foarte aproape,…” (pag.41)
Începe o acţiune de curăţire temeinică a textului (rostit de vlădica Irineu) de formele populare ale pronumelui demonstrativ (asta, ăsta), specifice vorbirii colocviale, şi care dau naturaleţe, spontaneitate şi autenticitate vorbirii, cu formele literare (aceasta, acesta), nefireşti într-o vorbire familiară, liberă.
19. Ediţia 1995: “ Dacă vrem să luăm logica omenească în consideraţie,… ” (pag. 5)
19. Ediţia 2006: “Dacă vrem să luăm logica omenească în considerare,…” (pag.42)
Încercând să-l “corecteze” pe vlădica Irineu, atotştiitoarele “călăuze” de la Pucioasa au înlocuit un cuvânt perfect valabil cu un…omonim.
20. Ediţia 1995: “ Într-o bună zi, vom vedea o dezlănţuire de energii dumnezeieşti şi de miracole şi de harisme pe pământul ăsta, că putem spune că nu mai suntem pe pământ,… ” (pag. 6)
20. Ediţia 2006: “Într-o bună zi vom vedea o dezlănţuire de energii dumnezeieşti şi de miracole şi de harisme pe pământul acesta, încât să putem spune că nu mai suntem pe pământ;…” (pag.42)
21. Ediţia 1995: “ Ei nu vor să beneficieze de asta, dar într-o bună zi, vor spune “da” şi vor spune “da” pe pământ, nu dincolo de barierele mormântului. ” (pag. 6)
21. Ediţia 2006: “ Ei nu vor să beneficieze de aceasta, dar într-o bună zi, vor spune “Da” şi vor spune “Da” pe pământ, nu dincolo de barierele mormântului. ” (pag.42)
22. Ediţia 1995: “ Aşa că, cu smerenie o spunem, de ce să nu fie şi la noi, în România.” (pag. 6)
22. Ediţia 2006: “ Aşadar, cu smerenie o spunem, de ce să nu fie şi la noi, în România?” (pag.42)
Încă o cacofonie rezolvată cu talent.
23. Ediţia 1995: “…am vedea că este un popor de excepţie, e un popor cu o nobleţe rară,…” (pag. 6)
23. Ediţia 2006: “…am vedea că este un popor de excepţie, este un popor cu o nobleţe rară,…” (pag.42)
Şi încă o “corecţie” adusă arhiereului Irineu, dar care nu se justifică.
24. Ediţia 1995: “Şi atâta sânge şi atâtea lacrimi şi atâtea sudori care s-au scurs din trupul României, născută, iar nu făcută creştină, cum spunea Domnul într-o lucrare aici: “Acest popor este ortodox de la naşterea lui” şi că “Biserica este veche cât Fiul” , vorbeşte de Fiul lui Dumnezeu ca om, ca Nazarinean, ca Omul din Nazaretul Galileii şi deci s-a născut odată cu Fiul Său Cel Unul născut. Ce frumuseţe! Pot să spună sârbii, croaţii, bulgarii, cehii, slovacii, ruşii, ungurii? Toţi au primit creştinismul prin anii 8oo, 900, 1000, de la misionarii creştini veniţi pe aceste plaiuri est-europene.” (pag. 7)
24. Ediţia 2006: “şi atâta sânge, şi atâtea lacrimi, şi atâtea sudori care s-au scurs din trupul României, născută, iar nu făcută creştină, cum spunea Domnul aici în lucrare, că: “Acest popor este ortodox de la naşterea lui” şi că “Biserica este veche cât Fiul” , (vorbeşte de Fiul lui Dumnezeu ca Om, ca Nazarinean, ca Omul din Nazaretul Galileii); deci s-a născut odată cu Fiul Său, Cel Unul născut. Ce frumuseţe! Pot să spună aceasta sârbii, croaţii, bulgarii, cehii, slovacii, ruşii, ungurii, care toţi au primit creştinismul prin anii 8oo, 900, 1000, de la misionarii creştini, veniţi pe aceste plaiuri est-europene?” (pag.42-43)
25. Ediţia 1995: “ Atunci foarte mulţi colonişti, pentru colonizarea acestei Dacii, au adus colonişti care erau creştini şi aşa s-a completat, încât la noi, de la început am avut un creştinism tare şi de excepţie, încât prin secolul al patrulea,…” (pag. 7)
25. Ediţia 2006: “ Atunci, foarte mulţi colonişti, pentru colonizarea acestei Dacii, au adus pe alţii, care erau creştini, şi aşa s-a completat, încât la noi, de la început am avut un creştinism tare şi de excepţie, astfel că prin secolul al patrulea,…” (pag. 43)
26. Ediţia 1995: “ Şi pentru că nu am avut parte de fericire niciodată, ci numai de lacrimi şi dureri, Dumnezeu ne va prepara pentru aceste vremuri şi ne va da acum,…” (pag. 7)
26. Ediţia 2006: “ Şi pentru că nu am avut parte de fericire niciodată, ci numai de lacrimi şi de dureri, Dumnezeu ne va pregăti pentru aceste vremuri şi ne va da acum,…” (pag. 43)
27. Ediţia 1995: “ Deci cred că ne aşteaptă surprize şi pare-se că sunt la uşă, deja să folosim termenul: “veni-va vremea şi a şi venit.” (pag. 7)
27. Ediţia 2006: “ Deci cred că ne aşteaptă surprize şi pare-se că sunt la uşă; deja putem să folosim termenul: “Veni-va vremea şi a şi venit,…” (pag. 43)
28. Ediţia 1995: “ Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători, aşa cum spunea într-o lucrare:…” (pag. 7)
28. Ediţia 2006: “ Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători, aşa cum spune în lucrare:…” (pag. 43)
29. Ediţia 1995: “ El este dincolo de această lume şi El este într-un plan – mă exprim teologic, ca să mă exprim desăvârşit/deplin pnefmatizat sau transparent, spiritualizat,…” (pag. 7)
29. Ediţia 2006: “ El este dincolo de această lume. El este într-un plan ( mă exprim teologic, ca să mă exprim desăvârşit) deplin pnevmatizat, sau transparent, spiritualizat,…” (pag. 43)
30. Ediţia 1995: “ Ba mai mult, că atunci avea Trup şi îi mângâia şi îi alinta şi le răspundea nevoilor lor,…… încât să nu mai ştim până unde suntem noi şi până unde este Duhul Sfânt şi în cazul lucrării miraculoase care se petrece aici…” (pag. 7-8 )
30. Ediţia 2006: “ Ba mai mult, căci atunci avea Trup şi îi mângâia şi îi alinta şi le răspundea nevoilor lor,…… încât să nu mai ştim până unde suntem noi şi până unde este Duhul Sfânt, ca şi în cazul lucrării miraculoase care se petrece aici…” (pag. 43)
31. Ediţia 1995: “ Acestea vor fi trupurile cereşti, pentru că Hristos este Omul la capătul istoriei. Adică Hristos nu a venit în lume numai să se dea în spectacol, să arate ce poate El;…” (pag. 8 )
31. Ediţia 2006: “Acestea vor fi trupurile cereşti, pentru că Hristos este Omul la capătul istoriei. Hristos nu a venit în lume numai să se dea în spectacol, să arate ce poate El.…” (pag. 43)
32. Ediţia 1995: “ …şi să devină transparent cum au devenit unii Sfinţi care umblau prin aer, care cunoşteau gândurile oamenilor, care vindecau, Sfinţi, Sfinţi, (şi în secolul trecut Sfântul Serafim de Sarov), omul ajunge până acolo încât şi spiritul şi-l materializează, ăsta e materialismul diabolic…” (pag. 8.)
32. Ediţia 2006: “…şi să devină transparent cum au devenit unii sfinţi care umblau prin aer, care cunoşteau gândurile oamenilor, care vindecau (sfinţi: şi în secolul trecut, sfântul Serafim de Sarov), omul ajunge până acolo încât şi spiritul şi-l materializează. Acesta e materialismul diabolic…” (pag. 43)
33. Ediţia 1995: “ Şi de multe ori chiar şi clerici ai bisericii, preoţi şi ierarhi, şi asta este o notă a lumii degradate, a lumii deşirate de la sfârşitul mileniului doi. Aşa că să ne bucurăm că nu avem de pierdut noi care credem lucrarea, avem numai de cîştigat, că această Lucrare nu ne împiedică deloc, …” (pag. 8 )
33. Ediţia 2006: “ Şi de multe ori chiar şi clerici ai bisericii, preoţi şi ierarhi spun aşa, şi asta este o notă a lumii degradate, a lumii deşirate de la sfârşitul mileniului doi. Aşa că să ne bucurăm, că nu avem de pierdut noi, care credem lucrarea. Avem numai de cîştigat. Această Lucrare nu ne împiedică deloc, …” (pag. 44)
34. Ediţia 1995: “ Dacă regele vine la cârma ţării, în termeni duhovniceşti nu există bătrâneţe, sufletul nu îmbătrâneşte ” (pag. 9)
34. Ediţia 2006: “ Dacă regele vine acasă… în termeni duhovniceşti nu există bătrâneţe, sufletul nu îmbătrâneşte ” (pag. 44)
Avem de-a face aici cu cea mai gravă contrafacere a textului original, săvârşită cu intenţie, pentru a salva o proorocie născută moartă: aceea care anunţa cu surle şi trâmbiţe revenirea la cârma ţării, adică pe tronul României, a regelui exilat, Mihail I de România. Indiferent câtă simpatie i-am purta noi regelui, realitatea politică se prelungeşte a-i fi potrivnică. Şansele sale de a reveni pe tronul ţării se îndepărtează vertiginos, pe zi ce trece. Desigur că, în conjunctura politică a anilor ’90, şansele lui erau mult mai mari, şi pe acestă probabilitate sporită s-au bazat şi “proorociile” de la Pucioasa, care-l vedeau pe rege revenit în mod sigur la domnie. Odată ce lucrurile s-au clarificat, “oracolele” de la Pucioasa au fost nevoite să-şi recunoască înfrângerea, dar în obrăznicia lor, n-au fost reduse de tot la tăcere. Ar fi putut s-o facă cu umilinţă, dar şi cu eleganţă totodată; dar au preferat ruşinea falsului şi a mistificării. Acum revizuiesc textele anterioare şi le cosmetizează, încercând să ascundă ceea ce pute urât: proorociile repetate, pline de o siguranţă arogantă, privind revenirea pe tron a regelui Mihai au fost şi vor rămâne nişte jalnice proorocii mincinoase.
Aici s-a dat pe faţă toată înşelătoria.
Astfel se explică faptul că în 2006 regele Mihai nu mai vine “la cârma ţării”, ca în speranţele bolnăvicioase ale anului 1995, ci doar “acasă…” punctele de suspensie arătând şi ele ceva: dezamăgirea proorocilor mincinoşi, învinşi de soarta ce le-a fost potrivnică.
Cei care se mai îndoiesc de eşecul acestei “proorocii” ar fi bine să citească şi în continuare din Prefaţă, cum se însăilau aceste speranţe deşarte (comentariile din paranteze îmi aparţin):
“Deci, Dumnezeu să facă întorsătura( adică, revenirea pe tron a regelui Mihai I) şi apoi Dumnezeu ştie cum va conduce acest popor ( în regim de monarhie parlamentară? sau constituţională?), însă îi trebuie om (regele Mihai, evident), îi trebuie omul acela care, tot după expresia Lucrării (vlădica Irineu, în tot acest expozeu, se raportează sistematic la “proorociile” din “lucrarea” de la Pucioasa) să facă un pas smerit sub sceptrul Împăratului sau Regelui regilor (adică regele Mihai, odată ajuns pe tron, să recunoască oficial: mai întâi supremaţia absolută a lui Dumnezeu şi a religiei ortodoxe, premisă pentru un stat teocratic, iar apoi faptul că numai “lucrarea” de la Pucioasa este de la Dumnezeu, şi să le dea credit total proorocilor pucioşi) şi Dumnezeu va face zece paşi (adică liderii pucioşi, odată investiţi de rege ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe pământ, vor şti ei cum să pună mâna pe frâie şi cum să conducă destinele ţării, spre o dictatură fundamentalist-ortodoxă). Însă câtă vreme nu te pleci (adică, atâta vreme cât camarila politică instalată după 1989 se agaţă zdravăn de putere şi nu ţine seama de nicio sugestie de pe tărâmul mistico-religios) Dumnezeu nu poate lucra să aducă acest popor la lumină ( Dumnezeu cel Atotputernic “nu poate” să-şi permită o lovitură de forţă, care să răstoarne orânduirea socială aleasă de oameni; sau, dacă nu aleasă, atunci impusă cu forţa de către unii, altora. De aceea, El asistă neputincios la limitele celor care gândesc altfel decât puterea instaurată) Păi cum să aducă la lumină pe aceşti liberi-cugetători care nu-L acceptă? (aluzie directă la preşedintele de atunci al ţării, Ion Iliescu, care s-a declarat public “liber-cugetător”, şi la puterea criptocomunistă instaurată în forţă în anii '89-’90) …Deci nu se poate, câtă vreme ei conduc (adică, foştii comunişti, deveniţi peste noapte “social-democraţi”, în frunte cu ex-comunistul de frunte Ion Iliescu) şi nu-L acceptă pe Hristos, orice efort ar face. Pesimismul şi chiar dezamăgirea sunt aici nedisimulate, şi sunt de altfel singura proorocie care s-a împlinit întocmai: nimic nu s-a putut şi nimic nu s-a împlinit din toate câte au visat liderii pucioşi pe plan politic.
În ediţia din 2006, la sfîrşitul acestui paragraf, mai adaugă şi ceva de la ei (este vorba de precizarea: “… nu se poate să fie bine.”), iar fraza e separată printr-o punctuaţie diferită, astfel încât pe ansamblu, modificările schimbă radical semnificaţia iniţială a frazei:
35. Ediţia 1995: “ Deci nu se poate, câtă vreme ei conduc şi nu-L acceptă pe Hristos, orice efort ar face.” (pag. 9)
35. Ediţia 2006: “ Deci nu se poate, câtă vreme ei conduc şi nu-L acceptă pe Hristos; orice efort ar face, nu se poate să fie bine.” (pag. 44)
Finalul prefeţei este deosebit de interesant:
36. Ediţia 1995: “ Am făcut aceasta spre mângâierea celor însetaţi şi fericiţi întru Dumnezeu. Am făcut aceasta pentru ca să ştie omul, cum trebuie înţeleasă această coborîre de Cuvânt din cer, a cărui istorie este scrisă pe pământ în vremea noastră. Dumnezeu grăieşte din cer în limba română. Ar fi o mare bucurie dacă oamenii bisericii, cărturarii şi filozofii României ar folosi această frumoasă limbă.
Dumnezeu grăieşte în limba română.
25 martie 1995 Victoria şi Marian Zidaru” (pag. 9)
36. Ediţia 2006: “ Am inserat aici fragmente din cuvântările arhiereului Irineu pentru ca să ştie omul cum trebuie înţeleasă această coborîre de cuvânt din cer, a cărui istorie este scrisă pe pământ în vremea noastră.
Dumnezeu grăieşte din cer în limba română. Mărturiile multor creştini pot confirma aceasta. Ar fi o mare bucurie dacă oamenii bisericii, cărturarii şi filozofii României ar folosi această frumoasă limbă.
Dumnezeu grăieşte în limba română.
25 martie 1995
Mănăstirea Noul Ierusalim” (pag. 44)
Avem aici doar una dintre probele concrete care demonstrează că cei doi artişti Zidaru au fost între timp detronaţi de pe soclul de “întemeietori” ai “Bisericii” Noului Ierusalim de la Pucioasa, în locul numelui lor fiind trecută, la modul general, sintagma Mănăstirea Noul Ierusalim, în spatele căreia stau ascunşi liderii pucioşi, cei doi “rabbi” misterioşi care dirijează totul din umbră: Mihaela şi Nicuşor.
Drept este că aici “detronarea” celor doi artişti creştini (care rămân totuşi, aşa cum am spus, autenticii ctitori ai locaşului de cult de la Pucioasa) este certificată printr-un fals calificat, dar asta deja nu mai contează. Cine citeşte are impresia că textul de mai sus, atribuit la 25 martie 1995 cuplului Victoria şi Marian Zidaru, este de fapt o operă colectivă a unei întregi "mănăstiri".
Care mănăstire, am văzut că este un bluff : ea nici măcar nu există.
Motto:“…nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 13/26 decembrie 1990)
Ca şi celelalte capitole ale cărţii editate în anul 1995, nici prefaţa, intitulată “Înaintea cuvântului”, nu a scăpat de vigilenţa demolatoare a liderilor de la Pucioasa. Tot ce a fost incomod sau se preta la o cosmetizare de faţadă, a fost forfecat fără scrupule. O minimă decenţă ar fi reclamat mărturisirea faptului că textul a fost “îndreptat” sau “deortosit”, sau măcar să se fi trecut totul sub tăcere, fără a mai preciza că este vorba de o prefaţă mai veche, ca un fapt ce se cerea de la sine şi s-a operat de la sine. Dar liderii nu s-au sfiit să mintă cu neruşinare, explicitând imediat sub titlu, următorul neadevăr: “(Prefaţa cărţii editate în anul 1995)”. Liderii au mers la sigur: Cine va sta să buchisească frază cu frază şi cuvânt cu cuvânt, căutând nod în papură, ca să vadă dacă textul coincide într-adevăr cu prefaţa din anul 1995? Vom arăta însă că ceea ce au editat ei în anul 2006 se deosebeşte cu siguranţă de textul original. Deci, este vorba de o altă prefaţă, construită pe matricea celei dintâi. Şi nu ne referim aici la corecţii de punctuaţie sau de topică, ci de acele schimbări de fond, unele cu o semnificaţie demnă de studiat: oare ce interese ideologice sau de doctrină se ascund în spatele acestor schimbări?
1. Ediţia 1995: “ Noi nu am pus mâna pe un neadevăr sau pe nişte închipuiri, sau pe nişte speculaţii ale istoriei…”(pag.1)
1. Ediţia 2006: “ Noi nu am dat de un neadevăr sau de nişte închipuiri, sau de nişte speculaţii ale istoriei…”(pag.39)
2. Ediţia 1995: “ … şi dacă Luca Evanghelistul a scris preaputernicului Teofil istoria Cuvântului Iisus Hristos, astăzi noi vom da oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta.”(pag.1)
2. Ediţia 2006: “ … şi dacă Luca evanghelistul a scris preaputernicului Teofil istoria Cuvântului Iisus Hristos, astăzi noi dăm oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta.”(pag.39)
3. Ediţia 1995: “ … un popor care împlineşte în Duminica Învierii din acest an, vârsta de patruzeci de ani. Din capitolul întâi al Cărţii, “Viaţa Sfintei Virginia” se va putea lua de la capăt înţelesul cel bun al începutului Cuvântului lui Dumnezeu şi al cursului Său până azi. Cuvântul lui Dumnezeu, mare parte din el a putut fi scris de fiii acestui popor. În primii ani de după 1955, s-a cules mai greu Cuvântul. Au fost apoi perioade de prigoană şi Cuvântul se scria greu şi se păstra foarte greu. Oamenii legii urmăreau poporul Domnului şi de peste tot căutau şi luau Cuvântul scris. Dar după ce Dumnezeu a dat cu palma în prigonitorii din satul Cuvântului lui Dumnezeu, s-a putut apoi scrie şi păstra mai mult Cuvânt. Şi apoi, majoritatea paginilor s-au acumulat la un loc şi există această istorie, există mii de pagini.”(pag.1-2)
3. Ediţia 2006: “ … un popor care împlineşte în Duminica Învierii din acest an, vârsta de patruzeci de ani. Din capitolul întâi al Cărţii, “Sfânta Virginia, trâmbiţa lui Dumnezeu” se va putea lua de la capăt înţelesul cel bun al începutului cuvântului lui Dumnezeu şi al cursului său până azi. Cuvântul lui Dumnezeu, mare parte din el, a putut fi scris de fiii acestui popor. În primii ani de după 1955 a fost cules mai greu Cuvântul. Au fost apoi perioade de prigoană, şi cuvântul se scria şi mai cu anevoie şi se păstra foarte greu. Oamenii legii urmăreau poporul Domnului şi de peste tot căutau şi confiscau cuvântul scris. Dar după ce Dumnezeu a dat cu palma în prigonitorii din satul cuvântului lui Dumnezeu ( satul Maluri), s-a putut apoi scrie şi păstra mai mult cuvânt, şi apoi, majoritatea paginilor s-au adunat la un loc, şi există această istorie, există mii de pagini.”(pag.39)
4. Ediţia 1995: “ Am luat din Cuvântul din vremea trupului Sfintei Virginia (1955-1980). Am luat iarăşi din Cuvântul coborât din cer, când prin sora lui Verginica, a lucrat în acelaşi fel Dumnezeu(1980-1990). Cuvântul cules de creştini, are în el simplitatea lor, căci Dumnezeu grăia după nivelul înţelegerii lor şi este frumos în exprimare, simplu şi frumos. ” (pag.2)
4. Ediţia 2006: “ Am luat din cuvântul cules din vremea trupului Sfintei Virginia (1955-1980). Am luat iarăşi din cuvântul coborât din cer când prin sora Virginiei a lucrat în acelaşi fel Dumnezeu(1980-1994). Cuvântul auzit şi cules de creştini are în el simplitatea lor, şi este frumos în exprimare, simplu şi frumos căci Dumnezeu grăia după nivelul înţelegerii lor. ” (pag.39)
Pe ici, pe colo, pe unde limbajul n-a mai fost “simplu şi frumos”, au avut grijă “călăuzele” de la Pucioasa să-l cosmetizeze cu sârg şi cu oarece talent. De exemplu în consemnarea precedentă, în care au înlocuit “acumulat” cu “adunat”, ca să sune mai bine. În schimb, înlocuirea cuvântului “luau” cu “confiscau” n-a mai fost la fel de inspirată, dar aici scopul scuză mijloacele.
5. Ediţia 1995: “ … Dar Cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta, înseamnă mult mai mult decât în orice vreme de până acum. ” (pag.2)
5. Ediţia 2006: “…, dar cuvântul lui Dumnezeu din vremea aceasta înseamnă mărturie cu mult mai mult decât în orice vreme de până acum.” (pag.39)
6. Ediţia 1995: “ Se putea mult mai mult, că toţi voiau să mărturisească Cuvântul lui Dumnezeu şi al Trâmbiţei lui Dumnezeu, Sfânta Virginia. Dar sărbătoarea cea de patruzeci de ani (Paştele 1995) se apropie şi noi avem de dat această Carte poporului român. S-a coborât Cuvântul care spune să scoatem Cartea aceasta. ” (pag.2)
6. Ediţia 2006: “Se putea mult mai mult, că toţi voiau să mărturisească despre cuvântul lui Dumnezeu şi al trâmbiţei lui Dumnezeu, Sfânta Virginia. Dar sărbătoarea cea de patruzeci de ani (Paştele, 1995) se apropie, şi noi avem de dat poporului român această carte. S-a coborât din cer Cuvântul care spune să scoatem cartea aceasta.” (pag.39)
Cuvântul “despre” încearcă să salveze textul de o cacofonie, de altfel perfect suportabilă şi firească. Precizarea “din cer” caută să convingă nu atât despre sursa “Cuvântului”, cât despre legitimitatea lui.
7. Ediţia 1995: “ Aşa zisa lucrare a indianului Sundhar Singh am găsit-o vestită de Dumnezeu în mijlocul acestui Izvor. Oamenii au schimat multe cuvinte şi le-au dat mai departe sub altă identitate ” (pag.2)
7. Ediţia 2006: “ Aşa-zisa lucrare a indianului Sundhar Singh am găsit-o vestită de Dumnezeu în mijlocul acestui izvor, iar cei de la securitate care au avut materialul au schimbat multe cuvinte şi le-au dat mai departe sub altă identitate ” (pag.40)
Deşi metoda “schimbării multor cuvinte” este aici blamată cu multă convingere, ea este aplicată chiar la aceste texte, care suferă schimbări substanţiale, ceea ce face ca identitatea lor să devină cu totul incertă.
8. Ediţia 1995: “ Găsim necesar să mărturisim că vorbeşte Tatăl, vorbeşte Fiul întru Duhul Sfânt. Domnul Iisus Hristos face cale Cuvântului Preasfintei Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu alături de Cuvântul Său, face cale Cuvântului Sfintei Virginia alături de cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu cel mai nou este deja citit în mijlocul mulţimilor care înconjoară poporul cel martor al Cuvântului. Am luat din mesajele către preoţii şi arhiereii… ” (pag.2)
8. Ediţia 2006: “Găsim necesar să mărturisim că vorbeşte Tatăl, că vorbeşte Fiul întru Duhul Sfânt. Domnul Iisus Hristos face cale cuvântului Preasfintei Maicii Sale, Născătoarea de Dumnezeu alături de cuvântul Său; face cale cuvântului Sfintei Virginia alături de cuvântul Său, face cale cuvântului sfinţilor alături de cuvântul Său. Cuvântul lui Dumnezeu cel mai proaspăt transmis este deja citit în mijlocul mulţimilor care înconjoară poporul cel martor al Cuvântului. Am luat pentru această carte din mesajele Domnului către preoţii şi arhiereii…” (pag.40)
Adăugirea “face cale cuvântului sfinţilor alături de cuvântul Său” este explicabilă, dar rămâne inacceptabilă ca intervenţie frauduloasă, atribuită în fals anului 1995. Într-adevăr, în ultima vreme prezentarea “Cuvântului” “proaspăt transmis ” a căpătat o diversitate uimitoare. Nu numai sfinţi arhicunoscuţi se înghesuie acum “să spună” şi ei ceva “din cer”, dar şi personaje obişnuite, care au trecut de mult pe tărâmul celălalt, sunt “aduse” să spună şi ele ceva. O poziţie specială o deţin personajele Adam (cel biblic, stămoşul nostru comun), Simion (Zidaru, fiul artiştilor Zidaru, mort prematur, zice-se că într-un accident dubios), sau Vasile (Târgovişteanul, fost episcop la Dâmboviţa). Aceştia “vin” în forţă cu speech-uri moralizatoare şi ameninţătoare, care însă nu se deosebesc de fel, ca stil şi ca manieră de construcţie a frazelor, de celelalte “Cuvinte”, încât îţi vine să juri că intervenţiile lor au fost scrise de aceeaşi mână şi sunt clocite de aceeaşi minte.
9. Ediţia 1995: “ Sunt prinse în Carte mesaje şi extrase din Cuvântul lui Dumnezeu către regele nostru Mihail I al României, care a ctitorit cu numele său, aşezământul de la Pucioasa ” (pag.2)
9. Ediţia 2006: “Sunt prinse în carte mesaje şi extrase din cuvântul lui Dumnezeu către regele nostru, Mihail I al României, care a ctitorit cu numele său aşezământul mănăstiresc de la Pucioasa ” (pag.40)
Considerăm că această expresie “a ctitorit cu numele său” este falsă, şi este totodată un abuz. Pucioşii puteau tot aşa de bine să spună că Mihail Gorbaciov, sau Mihai Viteazu din ceruri, au ctitorit cu numele lor, că nimeni nu-i putea opri să zică ce vor. În realitate, numele de Mihail vine dintr-o cu totul altă direcţie: dinspre patronii ocrotitori ai “mănăstirii”, aleşi în persoana Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Totuşi, ctitoria presupune o altă implicare, mult mai serioasă decât o banală coincidenţă de nume. Ctitori adevăraţi au fost Zidarii, care au donat din munca lor sume uriaşe “mănăstirii”, sau Gheorghe Zamfir, un alt entuziast generos al acelor vremuri, care s-a oferit să cumpere poarta de la Ghelari. S-a voit însă o publicitate aparte şi o obligare a celui ce a fost cândva “regele nostru”, să le fie lor recunoscător, în eventualitatea (mult dorită de cei de la Pucioasa) când el ar fi revenit ca rege pe tronul României.
Pucioşii fac o distincţie netă între “aşezământul mănăstiresc de la Pucioasa” (respectiv, incinta înconjurată de ziduri înalte şi porţi ferecate, care conţine în interior biserica “cu 33 de cupole”, grădina, fântânile, imobilul cu etaj destinat pentru locuit, clopotniţa şi atenansele). De aici rezultă că nu numai locaşul de cult, ci întregul complex “mănăstiresc” este “închinat”, de formă, regelui Mihai. De altfel, regele Mihai nu le-a făcut niciodată vreo vizită, deşi ei l-au invitat insistent, şi chiar sperau să vină, atunci când el a participat la Târgovişte la o comemorare istorică. Dar regele are şi el consilierii lui, care probabil i-au deschis bine ochii asupra pericolului de a se afişa în mare amiciţie cu o obscură mişcare sectară care vorbeşte prostii în gura mare, ori de câte ori i se iveşte ocazia.
În plus, “aşezământul mănăstiresc” de la Pucioasa este mănăstiresc numai cu numele, pentru că aşa le place lor să-l denumească, şi pentru că sună bine “mănăstiresc”. În fapt, acest “aşezământ” este o comunitate închisă (nimănui nu-i este îngăduit să le treacă pragul, ca să-i viziteze !), mixtă (dintotdeauna, acolo au locuit împreună bărbaţi şi femei !), lipsită de o conducere locală (adică de stareţ sau de stareţă !). Vieţuitorii ei nu sunt tunşi în monahism (!), nu au primit schima monahală de la un episcop ortodox(!), nu poartă veşminte călugăreşti (!) şi nu fac nici cea mai mică ascultare de episcopul locului (!).
10. Ediţia 1995: “ Oamenii şi mai cu seamă românii, vor hotărî singuri ce este acest Cuvânt, vor hotărî dacă este Dumnezeu sau nu este Dumnezeu prin Cuvântul coborât din cer. Vor hotărî dacă vor crede sau dacă nu vor crede în Cuvântul lui Dumnezeu dat de noi poporului român, care poartă în el această filă minunată de istorie cerească pe pământ, vreme de patruzeci de ani” (pag.2-3)
10. Ediţia 2006: “Oamenii, şi mai cu seamă românii, vor hotărî singuri ce este acest cuvânt, vor hotărî dacă este Dumnezeu sau dacă nu este Dumnezeu prin cuvântul coborât din cer, vor hotărî dacă vor crede sau dacă nu vor crede în cuvântul lui Dumnezeu dat de noi poporului român, care poartă, scrisă în el, această filă minunată de istorie cerească pe pământ, vreme de patruzeci de ani” (pag.40)
11. Ediţia 1995: “ Spunem aşa, pentru că deja de trei ani, oamenii presei au scris în necunoştinţă de cauză despre acest mesaj al vremii şi despre locul grădinii Cuvântului ” (pag. 3)
11. Ediţia 2006: “Spunem aşa pentru că deja de trei ani oamenii presei au scris în necunoştinţă de cauză despre acest ceresc mesaj al vremii şi despre locul grădinii cuvântului” (pag.40)
12. Ediţia 1995: “ Aceştia au făcut publicitate şi le mulţumim, căci oamenii au înţeles în sfârşit, că cineva a încurcat bunăvoinţa Sfântului Sinod şi lucrându-se din lături, noi am fost lăsaţi în lături ” (pag. 3)
12. Ediţia 2006: “Aceştia au făcut publicitate, şi le mulţumim, căci oamenii au înţeles, în sfârşit, că cineva a încurcat bunăvoinţa Sinodului B.O.R. şi, lucrându-se din lături, noi am fost lăsaţi în lături” (pag.40)
Ciudată această încrâncenare de a dezbrăca Sfântul Sinod de un apelativ consacrat, care a rămas mai degrabă o formulă bizantină de politeţe, fără să deranjeze pe nici un om care este normal la cap. Pucioşii însă nu suportă că sfinţenia ar mai putea fi întâlnită, fie şi doar cu numele, în vreo altă parte decât la ei, aşa că, pentru a nu lăsa lucrurile neclare, ei taie cu sîrg nodul gordian. Este o atitudine de desconsiderare crasă a Bisericii şi a structurilor ei interioare, tipică sectelor neoprotestante agresive. În alte împrejurări însă, cele care presupun declaraţii publice, ei afirmă cu fariseism “feciorelnic” cât de mult respectă ei Biserica-mamă şi pe preoţi ! Cât priveşte lăturile în care se plâng ei că au fost lăsaţi, aici e vorba mai degrabă un complex de persecuţie exagerat. Ba, într-o vreme, prin 1992-93, au fost chiar cam prea mult băgaţi în seamă.
13. Ediţia 1995: “ Preoţii eparhiei Târgovişte şi mai cu seamă cei vecini cu Mănăstirea Noul Ierusalim, au lucrat multe feluri de mărturii mincinoase, cum că sunt culese de la lume, dar lumea nu cunoştea adevărul acesta, căci adevărul a fost ţinut ascuns de Dumnezeu. Cei ce s-au luptat să pună văl peste această fântână cerească, poate vor mai lupta şi de acum, dar Cartea aceasta va sta faţă în faţă cu ei. ” (pag. 3)
13. Ediţia 2006: “Preoţi ai eparhiei Târgovişte, şi mai cu seamă cei vecini cu Mănăstirea Noul Ierusalim, au lucrat multe feluri de mărturii mincinoase, cum că sunt culese de la lume, dar lumea nu cunoştea adevărul acesta, căci adevărul a fost ţinut ascuns, de Dumnezeu. Cei ce s-au luptat să pună văl peste această fântână cerească, poate vor mai lupta şi de acum, dar cartea aceasta va sta faţă în faţă cu ei.” (pag.40)
Subtila schimbare din acest text se explică prin faptul că între timp şi politica pucioşilor faţă de preoţi s-a mai nuanţat. Dacă prin anii ‘90 toţi preoţii erau priviţi, în bloc, ca nişte duşmani periculoşi ai sectei, între timp s-a considerat că ar fi mai benefic să se proclame că unii preoţi, în special de pe la bisericile din Târgovişte, simpatizează în taină cu secta de la Pucioasa. Această “simpatie” urma, bineînţeles, a fi exploatată ca o formă tacită de “recunoaştere” din partea preoţimii ortodoxe. Mai mult, faţă de preoţii vecini cu “mănăstirea” se practică deschis, în ultima vreme, tot soiul de acte de curtoazie: la marile sărbători religioase, liderii pucioşi îi trimit pe tineri la biserică pentru a da un recital de colinde sau de Paşti, după caz (dar numai atât! căci după aceea toţi părăsesc în mare grabă biserica, de parcă s-ar teme să nu se contamineze de cineva sau de ceva); la micile reparaţii aduse bisericii din sat contribuie şi ei cu mâna de lucru a celor mai umili şi mai pricepuţi dintre adepţi; la vizitele pastorale ale preotului, făcute în sat cu icoana sau cu botezul, ei îl primesc cu o falsă bunăvoinţă; iar la “marile adunări” ţinute în Cortul Alb, numite cu numele ridicol de “Festivaluri creştine”, preoţii satului au avut mereu rezervate cele mai bune locuri, în rîndurile din faţă.
O poziţie de neînţeles pentru liderii pucioşi apare însă când se pretinde aici că Dumnezeu ar fi ţinut adevărul de la Pucioasa ascuns sub un văl, tocmai pe vremea când se proferau tot felul de mărturii mincinoase la adresa Noului Ierusalim. Pucioşii au ei o teorie fantezistă, dar simpatică, precum că “întotdeauna ascunderea e de la diavolul, şi că doar taina e de la Dumnezeu”. Or, ei afirmă aici că adevărul a fost ţinut ascuns, de Dumnezeu. Oare nu ar fi fost normal ca Dumnezeu, care este Adevărul, să lupte El însuşi pentru adevăr? Câţi oameni n-ar fi fost feriţi de rătăcire? Şi pentru că aşa ar fi fost normal, se adaugă îndată, chiar în acest text: “Cei ce s-au luptat să pună văl peste această fântână cerească, poate vor mai lupta şi de acum, dar cartea aceasta va sta faţă în faţă cu ei.” Deci, va sta faţă în faţă şi cu Dumnezeu, acuzat aici de către pucioşi de ascundere a adevărului? O inconsecvenţă mai gravă ca această atitudine faţă de poziţia lui Dumnezeu, nici că se putea imagina!
14. Ediţia 1995: “ Şi pentru că vremea de acum a Cuvântului s-a însemnat pe pământ prin ridicarea Sfintei Sfintelor Bisericii României (Mănăstirea Noul Ierusalim), după cum este profeţit în 17 iunie 1977: “vine vremea, tată, să ridicăm case de închinare” şi pentru că aşa de anevoios se înţelege adevărul despre acest loc al grădinii Cuvântului, cu multă emoţie, alăturăm aici în premieră, cuvântul arhieresc de la slujba de sfinţire a pietrei de temelie a locului ales de Dumnezeu şi o parte din predica arhierească de la sfinţirea Lăcaşului Sfânt: ” (pag. 3)
14. Ediţia 2006: “Şi pentru că vremea de acum a cuvântului s-a însemnat pe pământ prin ridicarea Sfintei Sfintelor Bisericii României (Mănăstirea Noul Ierusalim), după cum este profeţit din cer în 17 iunie 1977: “Vine vremea să ridicăm case de închinare”, şi pentru că aşa de anevoios se înţelege adevărul despre acest loc al grădinii Cuvântului, alăturăm aici cuvântul arhieresc de la slujba de sfinţire a pietrei de temelie a locului ales de Dumnezeu şi o parte din predica arhierească de la sfinţirea lăcaşului sfânt:” (pag.40)
Între timp, se pare că multa emoţie s-a mai risipit, iar cuvântul arhieresc nu mai e o premieră (deşi se pretinde că se reproduce chiar textul original al Prefeţei, cel din 1995!) Aşa că, şi aici liderii pucioşi au băgat cu mult tupeu bisturiul în text.
15. Ediţia 1995: “ Am urmărit slujba pe care aţi ţinut-o aici şi suntem, unii dintre cei care sunt aici, sunt înlănţuiţi de mai multă vreme de această taină. ” (pag. 3)
15. Ediţia 2006: “Am urmărit slujba pe care aţi ţinut-o aici, şi unii dintre cei care sunt aici, sunt înlănţuiţi de mai multă vreme de această taină.” (pag.40)
16. Ediţia 1995: “ P.S. Irineu: - Da! Dumnezeu întotdeauna a lucrat miraculos, atunci când a pregătit pentru poporul Său taine mari. ” (pag. 3)
16. Ediţia 2006: “P.S. Irineu: - Da! Dumnezeu întotdeauna a lucrat miraculos, atunci când a pregătit pentru poporul Său cel credincios taine mari.” (pag.40)
Oare trebuia adăugată neapărat specificaţia că poporul lui Dumnezeu este cel credincios ? Este de la sine înţeles că poporul lui Dumnezeu Îi este credincios, căci altfel n-ar fi numit “al lui Dumnezeu”. Dacă n-ar crede în El, ar mai fi poporul Lui? Nuanţa este deci alta, care se vrea a fi sugerată aici: Doar un anumit popor, cel ales, este cel credincios iar restul, cei care se cred a fi ai lui Dumnezeu, dar nu sunt, pentru că nu sunt din “poporul ales”, sunt de fapt necredincioşi. Iar a fi credincios, în accepţiunea de la Pucioasa, înseamnă neapărat să crezi că Dumnezeu Îşi construieşte cu greu, din 1955 încoace, o altă Evanghelie, şi să trăieşti numai după preceptele ei. Deşi Sfântul Apostol Pavel atenţionează în Epistola către Galateni că cel ce propovăduieşte oricare altă Evanghelie, este anatema!
17. Ediţia 1995: “ Şi din Cartea Sfântului Apostol Pavel, adresată Corintenilor, ştim că unii din creştinii botezaţi primesc anumite harisme, alţii primesc altele, alte harisme sau daruri speciale şi, printre aceste harisme, una este şi aceea a vederii înainte, una este cea a profeţiei, despre care se poate vorbi în acest loc. ” (pag. 4)
17. Ediţia 2006: “ Şi din cartea sfântului apostol Pavel, adresată corintenilor, ştim că unii dintre creştinii botezaţi primesc anumite harisme, alţii primesc altele, alte harisme sau daruri speciale, şi printre aceste harisme una este şi aceea a vederii înainte, una este cea a profeţiei, despre care se poate vorbi în acest loc. ” (pag.41)
Faptul că la Pucioasa Sfântul Apostol Pavel devine sfântul apostol Pavel după numai zece ani, semnifică o alunecare pe nesimţite de la cinstirea tradiţională a sfinţilor, spre nepăsarea specifică sectelor neoprotestante.
18. Ediţia 1995: “ Credem că vremea s-a apropiat, noi nu stabilim pronosticuri, pentru că nu este dat nouă să ştim asta, dar din ceea ce se grăieşte, din ceea ce simţim, credem că timpul este foarte aproape,… ” (pag. 5)
18. Ediţia 2006: “Credem că vremea s-a apropiat; noi nu stabilim pronosticuri, pentru că nu este dat nouă să ştim aceasta, dar din ceea ce se grăieşte, din ceea ce simţim, credem că timpul este foarte aproape,…” (pag.41)
Începe o acţiune de curăţire temeinică a textului (rostit de vlădica Irineu) de formele populare ale pronumelui demonstrativ (asta, ăsta), specifice vorbirii colocviale, şi care dau naturaleţe, spontaneitate şi autenticitate vorbirii, cu formele literare (aceasta, acesta), nefireşti într-o vorbire familiară, liberă.
19. Ediţia 1995: “ Dacă vrem să luăm logica omenească în consideraţie,… ” (pag. 5)
19. Ediţia 2006: “Dacă vrem să luăm logica omenească în considerare,…” (pag.42)
Încercând să-l “corecteze” pe vlădica Irineu, atotştiitoarele “călăuze” de la Pucioasa au înlocuit un cuvânt perfect valabil cu un…omonim.
20. Ediţia 1995: “ Într-o bună zi, vom vedea o dezlănţuire de energii dumnezeieşti şi de miracole şi de harisme pe pământul ăsta, că putem spune că nu mai suntem pe pământ,… ” (pag. 6)
20. Ediţia 2006: “Într-o bună zi vom vedea o dezlănţuire de energii dumnezeieşti şi de miracole şi de harisme pe pământul acesta, încât să putem spune că nu mai suntem pe pământ;…” (pag.42)
21. Ediţia 1995: “ Ei nu vor să beneficieze de asta, dar într-o bună zi, vor spune “da” şi vor spune “da” pe pământ, nu dincolo de barierele mormântului. ” (pag. 6)
21. Ediţia 2006: “ Ei nu vor să beneficieze de aceasta, dar într-o bună zi, vor spune “Da” şi vor spune “Da” pe pământ, nu dincolo de barierele mormântului. ” (pag.42)
22. Ediţia 1995: “ Aşa că, cu smerenie o spunem, de ce să nu fie şi la noi, în România.” (pag. 6)
22. Ediţia 2006: “ Aşadar, cu smerenie o spunem, de ce să nu fie şi la noi, în România?” (pag.42)
Încă o cacofonie rezolvată cu talent.
23. Ediţia 1995: “…am vedea că este un popor de excepţie, e un popor cu o nobleţe rară,…” (pag. 6)
23. Ediţia 2006: “…am vedea că este un popor de excepţie, este un popor cu o nobleţe rară,…” (pag.42)
Şi încă o “corecţie” adusă arhiereului Irineu, dar care nu se justifică.
24. Ediţia 1995: “Şi atâta sânge şi atâtea lacrimi şi atâtea sudori care s-au scurs din trupul României, născută, iar nu făcută creştină, cum spunea Domnul într-o lucrare aici: “Acest popor este ortodox de la naşterea lui” şi că “Biserica este veche cât Fiul” , vorbeşte de Fiul lui Dumnezeu ca om, ca Nazarinean, ca Omul din Nazaretul Galileii şi deci s-a născut odată cu Fiul Său Cel Unul născut. Ce frumuseţe! Pot să spună sârbii, croaţii, bulgarii, cehii, slovacii, ruşii, ungurii? Toţi au primit creştinismul prin anii 8oo, 900, 1000, de la misionarii creştini veniţi pe aceste plaiuri est-europene.” (pag. 7)
24. Ediţia 2006: “şi atâta sânge, şi atâtea lacrimi, şi atâtea sudori care s-au scurs din trupul României, născută, iar nu făcută creştină, cum spunea Domnul aici în lucrare, că: “Acest popor este ortodox de la naşterea lui” şi că “Biserica este veche cât Fiul” , (vorbeşte de Fiul lui Dumnezeu ca Om, ca Nazarinean, ca Omul din Nazaretul Galileii); deci s-a născut odată cu Fiul Său, Cel Unul născut. Ce frumuseţe! Pot să spună aceasta sârbii, croaţii, bulgarii, cehii, slovacii, ruşii, ungurii, care toţi au primit creştinismul prin anii 8oo, 900, 1000, de la misionarii creştini, veniţi pe aceste plaiuri est-europene?” (pag.42-43)
25. Ediţia 1995: “ Atunci foarte mulţi colonişti, pentru colonizarea acestei Dacii, au adus colonişti care erau creştini şi aşa s-a completat, încât la noi, de la început am avut un creştinism tare şi de excepţie, încât prin secolul al patrulea,…” (pag. 7)
25. Ediţia 2006: “ Atunci, foarte mulţi colonişti, pentru colonizarea acestei Dacii, au adus pe alţii, care erau creştini, şi aşa s-a completat, încât la noi, de la început am avut un creştinism tare şi de excepţie, astfel că prin secolul al patrulea,…” (pag. 43)
26. Ediţia 1995: “ Şi pentru că nu am avut parte de fericire niciodată, ci numai de lacrimi şi dureri, Dumnezeu ne va prepara pentru aceste vremuri şi ne va da acum,…” (pag. 7)
26. Ediţia 2006: “ Şi pentru că nu am avut parte de fericire niciodată, ci numai de lacrimi şi de dureri, Dumnezeu ne va pregăti pentru aceste vremuri şi ne va da acum,…” (pag. 43)
27. Ediţia 1995: “ Deci cred că ne aşteaptă surprize şi pare-se că sunt la uşă, deja să folosim termenul: “veni-va vremea şi a şi venit.” (pag. 7)
27. Ediţia 2006: “ Deci cred că ne aşteaptă surprize şi pare-se că sunt la uşă; deja putem să folosim termenul: “Veni-va vremea şi a şi venit,…” (pag. 43)
28. Ediţia 1995: “ Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători, aşa cum spunea într-o lucrare:…” (pag. 7)
28. Ediţia 2006: “ Dar Dumnezeu ne vrea împreună lucrători, aşa cum spune în lucrare:…” (pag. 43)
29. Ediţia 1995: “ El este dincolo de această lume şi El este într-un plan – mă exprim teologic, ca să mă exprim desăvârşit/deplin pnefmatizat sau transparent, spiritualizat,…” (pag. 7)
29. Ediţia 2006: “ El este dincolo de această lume. El este într-un plan ( mă exprim teologic, ca să mă exprim desăvârşit) deplin pnevmatizat, sau transparent, spiritualizat,…” (pag. 43)
30. Ediţia 1995: “ Ba mai mult, că atunci avea Trup şi îi mângâia şi îi alinta şi le răspundea nevoilor lor,…… încât să nu mai ştim până unde suntem noi şi până unde este Duhul Sfânt şi în cazul lucrării miraculoase care se petrece aici…” (pag. 7-8 )
30. Ediţia 2006: “ Ba mai mult, căci atunci avea Trup şi îi mângâia şi îi alinta şi le răspundea nevoilor lor,…… încât să nu mai ştim până unde suntem noi şi până unde este Duhul Sfânt, ca şi în cazul lucrării miraculoase care se petrece aici…” (pag. 43)
31. Ediţia 1995: “ Acestea vor fi trupurile cereşti, pentru că Hristos este Omul la capătul istoriei. Adică Hristos nu a venit în lume numai să se dea în spectacol, să arate ce poate El;…” (pag. 8 )
31. Ediţia 2006: “Acestea vor fi trupurile cereşti, pentru că Hristos este Omul la capătul istoriei. Hristos nu a venit în lume numai să se dea în spectacol, să arate ce poate El.…” (pag. 43)
32. Ediţia 1995: “ …şi să devină transparent cum au devenit unii Sfinţi care umblau prin aer, care cunoşteau gândurile oamenilor, care vindecau, Sfinţi, Sfinţi, (şi în secolul trecut Sfântul Serafim de Sarov), omul ajunge până acolo încât şi spiritul şi-l materializează, ăsta e materialismul diabolic…” (pag. 8.)
32. Ediţia 2006: “…şi să devină transparent cum au devenit unii sfinţi care umblau prin aer, care cunoşteau gândurile oamenilor, care vindecau (sfinţi: şi în secolul trecut, sfântul Serafim de Sarov), omul ajunge până acolo încât şi spiritul şi-l materializează. Acesta e materialismul diabolic…” (pag. 43)
33. Ediţia 1995: “ Şi de multe ori chiar şi clerici ai bisericii, preoţi şi ierarhi, şi asta este o notă a lumii degradate, a lumii deşirate de la sfârşitul mileniului doi. Aşa că să ne bucurăm că nu avem de pierdut noi care credem lucrarea, avem numai de cîştigat, că această Lucrare nu ne împiedică deloc, …” (pag. 8 )
33. Ediţia 2006: “ Şi de multe ori chiar şi clerici ai bisericii, preoţi şi ierarhi spun aşa, şi asta este o notă a lumii degradate, a lumii deşirate de la sfârşitul mileniului doi. Aşa că să ne bucurăm, că nu avem de pierdut noi, care credem lucrarea. Avem numai de cîştigat. Această Lucrare nu ne împiedică deloc, …” (pag. 44)
34. Ediţia 1995: “ Dacă regele vine la cârma ţării, în termeni duhovniceşti nu există bătrâneţe, sufletul nu îmbătrâneşte ” (pag. 9)
34. Ediţia 2006: “ Dacă regele vine acasă… în termeni duhovniceşti nu există bătrâneţe, sufletul nu îmbătrâneşte ” (pag. 44)
Avem de-a face aici cu cea mai gravă contrafacere a textului original, săvârşită cu intenţie, pentru a salva o proorocie născută moartă: aceea care anunţa cu surle şi trâmbiţe revenirea la cârma ţării, adică pe tronul României, a regelui exilat, Mihail I de România. Indiferent câtă simpatie i-am purta noi regelui, realitatea politică se prelungeşte a-i fi potrivnică. Şansele sale de a reveni pe tronul ţării se îndepărtează vertiginos, pe zi ce trece. Desigur că, în conjunctura politică a anilor ’90, şansele lui erau mult mai mari, şi pe acestă probabilitate sporită s-au bazat şi “proorociile” de la Pucioasa, care-l vedeau pe rege revenit în mod sigur la domnie. Odată ce lucrurile s-au clarificat, “oracolele” de la Pucioasa au fost nevoite să-şi recunoască înfrângerea, dar în obrăznicia lor, n-au fost reduse de tot la tăcere. Ar fi putut s-o facă cu umilinţă, dar şi cu eleganţă totodată; dar au preferat ruşinea falsului şi a mistificării. Acum revizuiesc textele anterioare şi le cosmetizează, încercând să ascundă ceea ce pute urât: proorociile repetate, pline de o siguranţă arogantă, privind revenirea pe tron a regelui Mihai au fost şi vor rămâne nişte jalnice proorocii mincinoase.
Aici s-a dat pe faţă toată înşelătoria.
Astfel se explică faptul că în 2006 regele Mihai nu mai vine “la cârma ţării”, ca în speranţele bolnăvicioase ale anului 1995, ci doar “acasă…” punctele de suspensie arătând şi ele ceva: dezamăgirea proorocilor mincinoşi, învinşi de soarta ce le-a fost potrivnică.
Cei care se mai îndoiesc de eşecul acestei “proorocii” ar fi bine să citească şi în continuare din Prefaţă, cum se însăilau aceste speranţe deşarte (comentariile din paranteze îmi aparţin):
“Deci, Dumnezeu să facă întorsătura( adică, revenirea pe tron a regelui Mihai I) şi apoi Dumnezeu ştie cum va conduce acest popor ( în regim de monarhie parlamentară? sau constituţională?), însă îi trebuie om (regele Mihai, evident), îi trebuie omul acela care, tot după expresia Lucrării (vlădica Irineu, în tot acest expozeu, se raportează sistematic la “proorociile” din “lucrarea” de la Pucioasa) să facă un pas smerit sub sceptrul Împăratului sau Regelui regilor (adică regele Mihai, odată ajuns pe tron, să recunoască oficial: mai întâi supremaţia absolută a lui Dumnezeu şi a religiei ortodoxe, premisă pentru un stat teocratic, iar apoi faptul că numai “lucrarea” de la Pucioasa este de la Dumnezeu, şi să le dea credit total proorocilor pucioşi) şi Dumnezeu va face zece paşi (adică liderii pucioşi, odată investiţi de rege ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu pe pământ, vor şti ei cum să pună mâna pe frâie şi cum să conducă destinele ţării, spre o dictatură fundamentalist-ortodoxă). Însă câtă vreme nu te pleci (adică, atâta vreme cât camarila politică instalată după 1989 se agaţă zdravăn de putere şi nu ţine seama de nicio sugestie de pe tărâmul mistico-religios) Dumnezeu nu poate lucra să aducă acest popor la lumină ( Dumnezeu cel Atotputernic “nu poate” să-şi permită o lovitură de forţă, care să răstoarne orânduirea socială aleasă de oameni; sau, dacă nu aleasă, atunci impusă cu forţa de către unii, altora. De aceea, El asistă neputincios la limitele celor care gândesc altfel decât puterea instaurată) Păi cum să aducă la lumină pe aceşti liberi-cugetători care nu-L acceptă? (aluzie directă la preşedintele de atunci al ţării, Ion Iliescu, care s-a declarat public “liber-cugetător”, şi la puterea criptocomunistă instaurată în forţă în anii '89-’90) …Deci nu se poate, câtă vreme ei conduc (adică, foştii comunişti, deveniţi peste noapte “social-democraţi”, în frunte cu ex-comunistul de frunte Ion Iliescu) şi nu-L acceptă pe Hristos, orice efort ar face. Pesimismul şi chiar dezamăgirea sunt aici nedisimulate, şi sunt de altfel singura proorocie care s-a împlinit întocmai: nimic nu s-a putut şi nimic nu s-a împlinit din toate câte au visat liderii pucioşi pe plan politic.
În ediţia din 2006, la sfîrşitul acestui paragraf, mai adaugă şi ceva de la ei (este vorba de precizarea: “… nu se poate să fie bine.”), iar fraza e separată printr-o punctuaţie diferită, astfel încât pe ansamblu, modificările schimbă radical semnificaţia iniţială a frazei:
35. Ediţia 1995: “ Deci nu se poate, câtă vreme ei conduc şi nu-L acceptă pe Hristos, orice efort ar face.” (pag. 9)
35. Ediţia 2006: “ Deci nu se poate, câtă vreme ei conduc şi nu-L acceptă pe Hristos; orice efort ar face, nu se poate să fie bine.” (pag. 44)
Finalul prefeţei este deosebit de interesant:
36. Ediţia 1995: “ Am făcut aceasta spre mângâierea celor însetaţi şi fericiţi întru Dumnezeu. Am făcut aceasta pentru ca să ştie omul, cum trebuie înţeleasă această coborîre de Cuvânt din cer, a cărui istorie este scrisă pe pământ în vremea noastră. Dumnezeu grăieşte din cer în limba română. Ar fi o mare bucurie dacă oamenii bisericii, cărturarii şi filozofii României ar folosi această frumoasă limbă.
Dumnezeu grăieşte în limba română.
25 martie 1995 Victoria şi Marian Zidaru” (pag. 9)
36. Ediţia 2006: “ Am inserat aici fragmente din cuvântările arhiereului Irineu pentru ca să ştie omul cum trebuie înţeleasă această coborîre de cuvânt din cer, a cărui istorie este scrisă pe pământ în vremea noastră.
Dumnezeu grăieşte din cer în limba română. Mărturiile multor creştini pot confirma aceasta. Ar fi o mare bucurie dacă oamenii bisericii, cărturarii şi filozofii României ar folosi această frumoasă limbă.
Dumnezeu grăieşte în limba română.
25 martie 1995
Mănăstirea Noul Ierusalim” (pag. 44)
Avem aici doar una dintre probele concrete care demonstrează că cei doi artişti Zidaru au fost între timp detronaţi de pe soclul de “întemeietori” ai “Bisericii” Noului Ierusalim de la Pucioasa, în locul numelui lor fiind trecută, la modul general, sintagma Mănăstirea Noul Ierusalim, în spatele căreia stau ascunşi liderii pucioşi, cei doi “rabbi” misterioşi care dirijează totul din umbră: Mihaela şi Nicuşor.
Drept este că aici “detronarea” celor doi artişti creştini (care rămân totuşi, aşa cum am spus, autenticii ctitori ai locaşului de cult de la Pucioasa) este certificată printr-un fals calificat, dar asta deja nu mai contează. Cine citeşte are impresia că textul de mai sus, atribuit la 25 martie 1995 cuplului Victoria şi Marian Zidaru, este de fapt o operă colectivă a unei întregi "mănăstiri".
Care mănăstire, am văzut că este un bluff : ea nici măcar nu există.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.