39. Texte suprimate
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto:“…nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 13/26 decembrie 1990)
Consemnăm şi comentăm aici acele texte care au fost suprimate în ediţia din 2006, faţă de ediţia 1995, în care ele apăruseră ca atare:
1. “…Spuneţi, tată, şi la oiţele celelalte să pască ierbuţa cunoscută, căci pe pământ s-au aşternut spini mulţi şi să nu vă aducă răni în duh. Spuneţi la fraţii voştri, la părinţi şi la copii care nu sunt aici. Dar nu la cei din mare, ci la cei din casa Mea…” (1 mai 1960)
Atitudinea protectoare preferenţială, exclusiv pentru un grup mic de aleşi, contrazice spiritul iubirii universale care-L caracterizează pe Dumnezeu, Care ar voi ca toţi oamenii ( “cei din mare”, din marea lumii) să vină la adevăr şi să se mântuiască. Motiv serios pentru ca frazele respective să fie suprimate.
2. “Iată de ce M-am pogorât” (7 iunie 1958.)
3. “…Am auzit glasul lui Dumnezeu strigând şi grăind către mine: … … Eu am zis: Doamne, ce îmi trebuieşte, cu ce mă pot folosi de lucrul pe care mi-l dăruieşti? Dar glasul îmi răspunde:” ( 20 ianuarie 1963)
4. “ - Iar eu am răspuns: Da, Doamne.
- El îmi zice: ce faci? Eu am pus faţa la pământ şi am zis:
- Tu ştii Doamne ce fac.
Iară m-a strigat şi m-a întrebat: ” ( 20 ianuarie 1963)
5. “Dumnezeu Tatăl, Domnul Iisus Hristos şi Duhul Sfânt să vă ajute în tot locul şi lucru.” ( 20 ianuarie 1963)
6. “… Am auzit pe Domnul strigând: Verginico, scoală-te! Te-ai trezit? - Da, Doamne.- Pregăteşte-te că ai să scrii o Carte către poporul Meu. Şi aşa am făcut. În timpul când scriam, am văzut raze de foc că-mi luminează scrisoarea pe care eu o scriam. Şi de multe ori au strălucit razele pe scrisoare, dar eu am întrerupt scrisul. Dar aud vocea Domnului zicându-mi: Verginico, ce ai scris tu în scrisoarea aceasta? Eu am zis: Doamne, binecuvântează-mă ca să-Ţi citesc. Şi am auzit: Domnul Dumnezeul lui Avraam şi al lui Iacov şi al lui Isaac să te binecuvinteze pe tine, fiica Mea. Eu am zis Amin Doamne şi mărire Ţie Dumnezeul meu şi am început să citesc scrisoarea şi în cititul scrisorii M-a întrebat Domnul zicând:” (29 mai 1965)
7. “Eu am zis: văd Doamne ce dar mare mi-ai dat, dar nu mă crede nimeni. Dar Domnul îmi spune:” (29 mai 1965)
8. “…Scrie, Verginico în această scrisoare tot ce vei primi de la Domnul…” (29 mai 1965)
9. “…Ca un vifor este clipa când mă întâlnesc cu Domnul. Căci Domnul când se află în faţa mea este un mare vânt, căci simt că mă ridică în aer. Şi am stat de vorbă cu Domnul şi mi-a spus de toate stricăciunile din vremea lucrării Sale……….” (2 august 1965)
Probabil că redactorii “Cărţii” au găsit că mărturisirea Verginicăi că se simţea ca un balon, deoarece “Domnul este un mare vânt”, este destul de ilară şi incomodă, aşa că au hotărât că e mai bine să suprime fraza cu totul.
10. “Atunci Domnul nu se da pe faţă, căci era timpul şi minunile pe care le făcea, acestea erau dovada de crezut că trebuie să fie Dumnezeu, Şi nu a crezut toată lumea, ca şi acum, decât un număr mic, ca şi astăzi. A spus Domnul că astăzi dă pe faţă spunând că: Eu sunt Domnul Cel ce vorbeşte cu voi. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Eu sunt Iisus, Fiul lui Dumnezeu care am fost cu trupul pe pământ şi de Ioan am fost botezat în apa Iordanului……… Of, of, cum mai plânge Domnul Iisus Hristos şi Mi-a spus că va pieri toată lumea iarăşi, ca şi în cele două rânduri. Străbate peste tot pământul jalnicul cuvânt al Domnului, spunând că nu e plăcută viaţa omului de azi şi nimeni nu se îngrijeşte. Mi-a arătat Domnul ce mare preţ are omul care trăieşte în legătură cu Dumnezeu folosind obiectele lui sfinte, se taie şi pe aceasta mi-a arătat-o: primul obiect este Sfânta Scriptură, s-o ai în casă şi zilnic s-o citeşti şi s-o trăieşti şi să duci şi pe alţii la adevărul său. Al doilea obiect e să faci rugăciune şi în rugăciune să pomeneşti cât mai multe nume pentru întoarcerea lor la bine. Al treilea este sfânta bisericuţă , să n-o părăseşti şi duminica şi sărbătoarea să mergi la sfânta Liturghie, la sfânta slujbă. Al patrulea: să te porţi cuviincios şi să nu cazi în sminteala fratelui tău. Să fii cumpătat la masă. Să-ţi îndeplineşti datoriile faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele tău, căci este grea problema aceasta la judecată. Al cincilea este: că cine te roagă să-l ajuţi cu ceva şi ai, zice Domnul să-l ajuţi. Ori dacă cineva îţi spune să te rogi pentru el, îţi zice Domnul roagă-te cu tot dinadinsul, că bine faci……...” (2 august 1965)
Eliminarea acestui text masiv nu se poate explica decât prin abundenţa de inadvertenţe, de exprimări greoaie şi confuze, precum şi de recomandări care intră în contradicţie cu practicile actuale de la Noul Ierusalim (ca de exemplu, îndemnul la rugăciune necondiţionată şi insistentă pentru cei vii, o practică abandonată de mult la Pucioasa):
a. “va pieri toată lumea iarăşi, ca şi în cele două rânduri”. Care sunt cele “două rânduri” în care a pierit “toată lumea”?? Biblia aminteşte doar de potop, în care a pierit aproape toată lumea, dar şi de făgăduinţa lui Dumnezeu că lumea nu va mai trece printr-o experienţă similară până la sfârşit.
b. “folosind obiectele lui sfinte, se taie şi pe aceasta mi-a arătat-o:…” Ce se taie şi de ce??
c. Enumerarea “obiectelor sfinte” începe cu Sfânta Scriptură, ceea ce este onorabil, dar continuă cu o serie de acţiuni, printre care este şi “să nu cazi în sminteala fratelui tău”, care pare a fi un “obiect sfânt” ceva mai greu de înţeles.
d. Al patrulea “obiect sfânt” este o enumerare de vreo patru acţiuni care n-au nici o legătură între ele.
e. Al cincilea “obiect sfânt” pune în discuţie rugăciunea pentru cei vii, reluând un îndemn formulat şi la al doilea “obiect”. Or, acest îndemn intră în contradicţie flagrantă cu practica de la Noul Ierusalim, unde nu se mai fac rugăciuni decât pentru cei morţi, pe motiv că cei vii se pot ruga şi singuri pentru ei înşişi. De aceea, aici nu se mai primesc pomelnice decât pentru cei morţi, dar nu şi pentru cei vii.
f. Rugăciunea “cu tot dinadinsul, că bine faci” pentru cei care o cer intră în contradicţie cu preceptul biblic care stabileşte că aici pot apărea şi excepţii:
Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.”(Ioan 5, 16)
11. “ Fiilor, am spus de multe ori că vom râşniţa şi vom avea multe lucruri………” (27 octombrie 1965)
12. “Şi lumina din vârful construcţiilor, ce simbol are Doamne? Lumina este Duhul Sfânt care-l poartă sfânta cruce şi va fi ca mulţimea stelelor………” (19 decembrie 1965)
13. “Şi veţi vedea intrând pe porţile casei acestea regi din toate părţile pământului călări pe cai şi cu slugile lor şi mulţime de popoare vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi astăzi. Şi aceşti regi şi această mulţime va cina la masa Mea şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi toţi cei de au îndrăznit să facă rău casei acesteia, vor îngenunchia la poalele acestei lucrări şi vor cere milă de la Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)
Acest text a fost suprimat pentru anacronismul lui, căci şansa de a veni regi din toate părţile pământului călări pe cai, ca să se închine împreună cu slugile lor şi mulţime de popoare în templul de la Pucioasa sunt de domeniul basmului şi fanteziei. Chiar dacă admitem că sensul frazelor este figurat, nici aşa nu s-a consemnat în următorii 42 de ani (şi nici nu se prefigurează, de acum încolo), apariţia peste noapte a unui aflux de credincioşi la Pucioasa, precum fac în fiecare an musulmanii la Mecca.
14. “…Aveţi grijă măi copii………” (4 februarie 1966)
15. “…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (4 septembrie 1966)
Probabil că renunţarea la acest text se justifică întru totul. S-a creat în istorie o imagine demnă a bravilor conducători de oşti, ca să stea în frunte şi să se avânte acolo unde lupta este mai grea. Or, acest text oferă o cu totul altă imagine, a unui conducător care se ascunde din laşitate după oştenii săi, şi se mai şi lamentează atunci când nu mai poate repeta figura.
16. “…Verginico, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururea vei fi vie. Va muri cine va fi să moară, dar tu în veci nu vei muri. Şi m-am mângâiat şi Mi-a zis: să fii cuminte şi să asculţi poruncile Mele, căci vom hrăni mulţi flămânzi…Că acest popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului şi acest sobor îl vei hrăni aici multă vreme… Şi mai înainte de venirea Lui, vei primi două veşti şi tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare… (octombrie 1967)
17. “Această cârpă aşa va sta în faţa judecăţii şi se va arunca cu braţele să vă sărute şi va zice: sora mea şi fratele meu” (7 ianuarie 1972)
De ce s-a eliminat acest pasaj? Probabil că el se referea la Virginia Tudorache, şi în acest caz erau prea greu de armonizat apelativele de “sfântă” şi de “cârpă”, aduse aceleiaşi persoane. Din context nu rezultă clar despre cine e vorba, dar alte personaje singulare pe acolo nu mai există. Chiar şi continuarea este sugestivă, ea sugerând că Virginia era îngrijorată ca să nu se considere că darurile pe care i le făceau credincioşii, pentru ca să-i asigure ei întreţinerea zilnică, ar fi fost o preocupare primordială şi o îngrijorare a “sfintei”:
“Nu vreau averea voastră, nici banii, nici casă, vreau milă şi ascultare şi respect, căci durerile sunt din împărăţia cerurilor” (7 ianuarie 1972).
18. “Domnul Iisus nu a murit pentru poporul care trebuia, ci a murit pentru poporul care L-a omorât…” (13 noiembrie 1975)
Pentru a înţelege mai bine de ce a dispărut acest text, trebuie să vedem contextul în care el a apărut. Iată-l:
“ …Domnul Iisus Hristos a fost scris să se nască pentru popor şi să moară pentru popor, dar să ştiţi că nu s-a împlinit aşa cum a fost scris, că nu a murit pentru popor. Fraţilor, nu a murit Domnul Iisus Hristos pentru poporul care a trebuit. Aţi auzit? Cercetaţi bine şi daţi răspunsul… Domnul Iisus nu a murit pentru poporul care trebuia, ci a murit pentru poporul care L-a omorât…” (13 noiembrie 1975)
La prima vedere, s-ar părea că ştergerea ultimei fraze este motivată de raţiuni formale. Mai precis, îndată ce i se propunea auditoriului o participare activă, prin interpelarea “Aţi auzit? Cercetaţi bine şi daţi răspunsul”, era oarecum neserios ca să i se ofere imediat “pe tavă” răspunsul, scutindu-i astfel pe cei care fuseseră invitaţi să judece cu mintea lor şi apoi să răspundă, de minimul efort de participare constructivă la acest dialog.
Dar nu salvarea unor aparenţe este cauza acestei mutilări a textului original.
Eliminarea brutală a acestei fraze devine explicabilă, (dar rămâne inacceptabilă, ca procedeu!) îndată ce constatăm că textul trebuia “salvat” de o suită de incoerenţe ce creau o confuzie totală asupra acestui subiect.
De la bun început trebuie să spunem că singura construcţie logică o întâlnim la început, în exprimarea: “…Domnul Iisus Hristos a fost scris să se nască pentru popor şi să moară pentru popor…” care este consecventă întru totul cu Sfânta Scriptură:
“Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.” (Ioan, 11, 49-52)
Sfânta Scriptură confirmă că Iisus avea să moară atât “pentru popor” (altă exprimare echivalentă fiind “pentru neam”), cât şi pentru cei drepţi în faţa lui Dumnezeu, dar provenind din alte neamuri, şi pe care Scriptura îi denumeşte “fiii lui Dumnezeu”.
După acest început corect urmează surprizele. Mai întâi este contestată autenticitatea proorociilor Sfintei Scripturi, prin cuvintele: “nu s-a împlinit aşa cum a fost scris” . Cu alte cuvinte, Scriptura a proorocit proorocii mincinoase??? Cine a mai contestat Sfânta Scriptură şi împlinirile ei, decât duşmanii ei? O acceptare a acestei poziţii stranii ar pune sub semnul întrebării credibilitatea întregii Scripturi, ceea ce pentru noi, creştinii, este inacceptabil.
Dar să vedem acum de ce se zice că nu s-a mai împlinit Scriptura? Zice mai departe de ce: pentru că “nu a murit pentru popor. Fraţilor, nu a murit Domnul Iisus Hristos pentru poporul care a trebuit.” Apoi suntem invitaţi să cercetăm (Scripturile, probabil) pentru a afla pentru cine a murit de fapt Iisus. Pentru a fi consecvenţi cu textul Scripturii (v. Ioan, 11, 50-51) , trebuie să acceptăm că expresia “nu a murit pentru popor” se referă la “poporul ales”, adică de “neamul evreiesc”. Dacă n-a murit pentru poporul ales, atunci pentru cine a murit?
Şi îndată urmează răspunsul: “a murit pentru poporul care L-a omorât…”. Aici ajungem la altă întrebare controversată: Care este poporul care L-a omorât pe Iisus? “Romanii”, zic evreii. “Iudeii” zic creştinii (uneori le spun “jidovi”, la peiorativ). Dar cine a dorit şi cine a impus răstignirea? Au vrut romanii aşa ceva? Au strigat romanii “Răstigneşte-l!”? Pilat s-a spălat pe mâini, declarându-se prin acest gest că nu este de acord cu răstignirea. În schimb, iudeii au strigat că îşi asumă consecinţele pedepsirii lui Iisus:
“Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mat. 27, 24-25)
Deci poporul care L-a omorât pe Iisus este poporul evreu.
Şi în felul acesta am ajuns la o constatare şocantă: “proorocia” Verginicăi afirmă lucruri care se bat cap în cap:
“Domnul Iisus nu a murit pentru poporul care trebuia (poporul evreu), ci a murit pentru poporul care L-a omorât (poporul evreu)…”
Nici nu poţi să nu ajungi la asemenea rezultate, după ce ai afirmat (fără dovezi) că Sfânta Scriptură face proorocii care nu s-au împlinit!
Noroc cu liderii pucioşi care, atenţi, au făcut curăţirea locului de muncă şi au şters orice urmă a aberaţiei de mai sus.
19. “ …Aveţi grijă de trâmbiţa Mea, că are o punte de trecut, şi pe această punte va trece îndoliată. Nu acum, acum, ci mai târzior. Crezi? (26 octombrie 1976)
Acest text nu este de fapt eliminat, ci dispare doar pentru faptul că a fost “mutat” integral, din data de 26 octombrie 1976 în data de 6 noiembrie 1976. Scopul urmărit de liderii pucioşi prin această manevră este explicat pe larg pe acest blog, în articolul “Misterele Pucioasei (XLIX):Cap. XXXVI. Texte modificate: Anul 1976” (http://noul-ierusalim.info/?p=121 ), la poziţia 281. Aici se demonstrează că aceia care au făcut “corecţiile” pentru ediţia a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” au urmărit omogenizarea provenienţei unor texte care păreau că vin atît de la “Domnul”, cât şi de la Verginica, şi care ar fi putut alimenta o supoziţie de “gândire schizoidă” care i-ar fi aparţinut Verginicăi.
20. “ …Vai de tine omule sau creştine, care ai omorât pe fratele tău cu vânzarea lui Dumnezeu unui călău” (6 decembrie 1976)
Eliminarea acestei fraze poate fi cauzată de prezenţa în carte a uneia similare, datată cu vreo câteva zile mai devreme:
“ …Vai de tine omule sau creştine care ai omorât pe fratele tău, cu vânzarea lui unui călău” (26 noiembrie 1976)
Singura deosebire esenţială este că prima frază se referea la vânzarea lui Dumnezeu, pe când cea de-a doua se referă la vânzarea fratelui.
21. “ …S-au construit avioane pentru urmărirea poporului Meu. Ei vă socotesc pe voi sectă foarte periculoasă…(25-26 mai 1978.)
În faţa unei asemenea aberaţii nu poţi să nu rămâi şocat. Această construcţie bizară nu poate izvorî decât dintr-o deviaţie mentală profundă, sau din dorinţa malefică de a epata cu orice preţ în faţa unor creştini crezuţi a fi nu creduli, ci proşti de-a binelea. Chiar dacă trecem peste implicaţiile financiare uriaşe, dar fără nici o acoperire, care ar trebui să acopere această investiţie, odată făcută ea este inutilă din punct de vedere tehnic. Cum să urmăreşti cu avioanele nişte creştini nevoiaşi, care se adună noaptea în case particulare ca să se roage altui “dumnezeu” decât Cel din biserica lor din sat? Şi de ce atâta simandicoasă osteneală? Cui ar folosi aşa ceva? Inepţia este atât de gogonată încât liderii pucioşi au fost siliţi s-o şteargă cu buretele din istoria scrisă a sectei lor.
22.. “ …Copilaşii Mei, în această călătorie am făcut o frumoasă plimbare”(31 mai/13 iunie 1978.)
Eliminarea acestei fraze poate avea ca explicaţie dorinţa liderilor pucioşi de a spori seriozitatea şi stabilitatea personajului numit “ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53), care este cam hâtru, dornic de poante, de rime hazlii şi de jocuri de cuvinte, îi plac plimbările şi este adesea surprins de lucruri necunoscute sau care trec în mare viteză pe lângă el, se îndoieşte de propriile sale puteri, are probleme serioase cu echilibrul interior, adesea pierde noţiunea timpului, nu se mai poate stăpâni. Uneori devine aproape confuz, alteori îndeamnă făţiş la violenţă, deşi el îşi mărturiseşte propria lipsă de curaj, chiar laşitatea în faţa unor situaţii limită.
Deşi pretinde că e e tare ocupat, totuşi se simte depăşit de situaţia tragică de pe pământ a copiilor, şi de aceea se tânguieşte şi plânge; dar s-ar bucura dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc
“ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53) se lamentează că nu-i prea iese nimic din ce şi-a propus şi că până la urmă, după toate ostenelile, a rămas în mare pierdere.De aceea, el îşi regretă toate, toate faptele sale, până şi binele pe care l-a făcut, de ciudă că nimeni nu ascultă de el.
“ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53) nu ştie cât va mai fi şi cît va mai trăi; e nedumerit, căci şi-a făcut iluzii deşarte cu “poporul” său, mai şi lăudându-l pe nedrept.
Deşi promite semne şi minuni, recunoaşte singur că e neputincios. El n-a reuşit să facă ceea ce şi-a propus şi ce a proorocit că o să fie.
“ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53) îşi recunoaşte eşecul: nu a rămas cu nimic. De aceea, el e gata să abandoneze şi să plece.
Liderii pucioşi simt că un asemenea personaj alambicat, care vorbeşte logoreic vrute şi nevrute, dar despre care ei pretind că ar fi Dumnezeul Cel adevărat, Cel ce a făcut cerul şi pământul, trebuie sprijinit din greu pentru a i se reface imaginea pe care tot el şi-a compromis-o. Căci pasărea pe limba ei piere, zice un proverb. După ce că are atîtea carenţe personale şi neîmpliniri, îi mai arde şi de o frumoasă plimbare! Soluţia gândită de corectorii pucioşi este corectă, unică şi radicală: Se suprimă şi plimbarea!
23. “ Copilaşii Mei de aceea am venit să vă spun. Vine pârjolul peste tine, este scris în Apocalipsă. Vine cernerea, va cerne Dumnezeu pământul, îl va scutura…”(10 iulie 1979)
24. “ Că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece şi se va împlini.”(1 august 1979)
25. “ Nu poftiţi! Cine a poftit? Lucifer. Dar a căzut cu toată armata sa. A poftit şi un împărat care stăpâneşte astăzi să ia lucrurile Mele, dar nu ca să se sfinţească, ci ca să le nimicească. Dar află că va fi pierdut de Dumnezeu, acela care a întins mâna asupra lucrurilor Mele. Ah, tată, ce îl aşteaptă…”(16 mai 1980)
Două, chiar trei ar putea fi motivele care i-au determinat pe liderii pucioşi să şteargă definitiv acest pasaj:
1. Pretenţia lor, afirmată cu alte prilejuri (http://noul-ierusalim.info/?p=135) că nu îngerii, în frunte cu Lucifer, sunt vinovaţi de superbie şi de dorinţa de a-I lua locul lui Dumnezeu, ci Adam, care s-a semeţit întru sine, atrăgând astfel căderea îngerilor în frunte cu Lucifer. Ca să nu fie contrazişi chiar de către “Cuvântul lui Dumnezeu”, liderii pucioşi au preferat să şteargă acest pasaj.
2. Afirmaţia că “un împărat” ar avea intenţia să-L jefuiască pe Dumnezeu de “lucrurile Lui”, care apare cel puţin deplasată.
3. Auto-demascarea caracterului ignobil, de satisfacţie josnică (pentru răul care-l aşteaptă pe duşmanul lui, “împăratul”), de care dă dovadă “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”.
26. “…O, face Tatăl minuni pe tot pământul, coboară Tatăl prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască, dar acele strigări sunt pentru lume, sunt vedenii ce le arată Tatăl pe alocuri. Iar aici e o minune de pregătire a mesenilor pentru nunta Mielului, prin cuvânt, fără vedenii. Cine crede, va vedea pe Cel ce aduce cuvântul…” (2 octombrie 1986)
Imaginea unor “vedenii” imaginare, cu Tatăl ceresc coborât “prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască” denotă un psihic nu tocmai sănătos. Pe de altă parte, recunoaşterea faptului că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mai dă vedenii şi prin alte locuri, altor persoane, ar dilua în mod nepermis caracterul de unicitate a “lucrării” de la Pucioasa. Liderii pucioşi, puşi în faţa imposibilităţii ameliorării acestui text, au fost nevoiţi să-l şteargă definitiv.
27. “…Iată, orice păcat săvârşit în afară de trup, nu are putere să golească sfinţenia dinlăuntrul vostru, dar păcatul cel săvârşit în trup, dă pe Dumnezeu afară şi ia putere în trup şi omoară trupul şi face trupul pământ neputincios şi trupul foloseşte legea slobozeniei şi dă la o parte legea sfinţeniei…”(3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Deşi liderii pucioşi au la inimă ca foarte dragă teoria care pretinde că Taina Căsătoriei aduce cu sine “legiferarea păcatului în trup”, adică a “desfrânării legiuite”, aici s-au văzut puşi în faţa unei extrapolări de nesuportat: restul păcatelor, săvârşite în afară de trup, cică “nu au putere să golească sfinţenia din om”. În faţa unei asemenea absurdităţi, singura soluţie care le-a mai rămas a fost eliminarea totală a textului respectiv, care a atras cu sine şi ştergerea argumentării teoriei ce le era lor dragă, iar până la urmă chiar la eliminarea unui capitol întreg. Biblia nu minimalizează deloc păcatele făcute în afară de trup: ele rămân grave sau foarte grave (multe dintre acestea sunt păcate de moarte, ori sunt păcate strigătoare la cer; deci nici vorbă ca ele să nu golească sfinţenia din om) chiar dacă face o menţiune specială asupra desfrânării, ca păcat săvârşit în trup:
“ Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.”(I Cor. 6,18)
28.”… Eu am puterea şi am în fiecare din voi, dacă Mă lăsaţi pe Mine să fac ce am de făcut cu voi. Dar trebuie să înţelegeţi că planul lui Dumnezeu este bine întocmit şi nu poate lucra după placul fiecăruia, nu se poate căuta la plăcerea cuiva, pentru că nu se poate strica nimic acum din planul cel bine întocmit de Sfânta Treime…”(3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Din nou o afirmaţie insuportabilă: aceea că Dumnezeu cel Atotputernic are putere în om numai dacă este lăsat de om ca să aibă El putere în om. Se face confuzie aici între puterea lui Dumnezeu şi voinţa Lui. În realitate, Dumnezeu poate oricâte voieşte, dar nu voieşte să facă oricâte poate. Îndelunga Lui răbdare cu omul nu trebuie considerată ca o slăbiciune, aşa cum o prezintă Cuvântul de la Pucioasa, în urma cărei Dumnezeu ajunge la cheremul omului şi se roagă de om ca să-I îndeplinească el planurile, “cele bine întocmite de Sfânta Treime”.
29.”… Eu am venit şi am pus viaţă nouă în voi. Nu lăsaţi să moară viaţa din voi, că aceasta atârnă numai de voi. Nu ieşiţi de sub înviere, că putere şi viaţa v-au fost date şi v-a făcut Dumnezeu stăpâni peste trupurile voastre că v-a dat vouă putere. Nu căutaţi să picaţi din cer copiii Mei, că pe pământ e vai şi e moarte. V-am mai spus să vă păstraţi întru taina Ierusalimului ceresc ca să aveţi puterea aceea…”(3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Alte exprimări confuze, contradictorii sau de-a dreptul aberante. Noii ierusalemiteni ba “au putere şi viaţă“ de la “Dumnezeul” lor, ba li se cere discreţie totală asupra Noului Ierusalim, ca o condiţie obligatorie ca să primească “puterea aceea” . Ba sunt pe pământ, unde trebuie să se lupte ca “să nu moară viaţa din ei”, ba sunt în cer, unde trebuie să se lupte “ca să nu pice din cer” pe pământ. Motive suficiente ca textul să fie irecuperabil şi, în consecinţă, suprimat.
30.”…Trebuie să înviem întru toată puterea cea de sus, că avem de aşezat învierea Domnului peste tot trupul. Lăsaţi moartea departe de la voi, ţineţi-o la distanţă, că voi sunteţi fii ai vieţii şi ai învierii. Şi nu uitaţi că nu am putere în voi dacă nu sunteţi sfinţi întru toată trăirea voastră, că iată, avem de aşezat Ierusalimul pe pământ. Cu dragoste s-a coborât tot cerul să lucreze cu voi, să vă ajute ca să se arate biruinţa. Cu dragoste umblaţi şi voi întru toate voile cerului, că fără dragoste nu puteţi face nimic. Nu uitaţi că Domnul este Cel care poate şi că voi sunteţi nişte unelte pe care trebuie să le mânuiască Dumnezeu, aşa cum are El de lucrat acum. Nu vă îmbolnăviţi în nici un fel, că uite, nu avem timp să mai zăbovim în drum. Dumnezeu curăţă cărările şi taie uscăciunile de peste tot ca să apară lumina şi viaţa Sa peste tot. Tot ce nu este întru Dumnezeu se taie şi se aruncă. Nu vă întovărăşiţi pe drum cu fărădelegea, căci aceasta va fi dată deoparte în curând. Bucuraţi-vă numai cu Dumnezeu, că El biruie prin voi şi El împlineşte tot ce are de împlinit. Ridicaţi-vă bine cu Dumnezeu, că nimeni nu va putea sta în calea voastră cea spre desăvârşirea planului Domnului. Aveţi încredere şi aveţi credinţă, că numai prin credinţa voastră se vor împlini toate. Nu vă îndoiţi ca unii care n-au putere de la Dumnezeu, că voi aţi fost aşezaţi între putere lucrătoare de minuni.” (3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Dacă textul precedent pretindea că pucioşii au primit deja învierea şi puterea de sus, de la “Dumnezeul” lor pe care trebuie să le păstreze cum pot mai bine, iată că acum se afirmă ceva contradictoriu: pucioşii “trebuie să învieze întru toată puterea cea de sus”, deci învierea şi puterea de sus nişte daruri doar în perspectivă. Pentru ca imediat să se spună că ei “sunt fii ai vieţii şi ai învierii” şi că “au fost aşezaţi între putere”. Probabil că din acest motiv, şi acest text a fost suprimat. Şi condiţia pe care o pune “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa “ca să aibă putere în ei” se schimbă”: dacă la poziţia 28. ea era supunerea totală, acum este sfinţenia totală, ceea ce este cu totul altceva.
31.”…Să stropiţi cu apă sfinţită şi cu semnul mirului cel sfânt să vă însemnaţi tălpile încălţămintelor voastre ca să striviţi orice urmă de duh rău din căile voastre. Binecuvântate să vă fie intrările şi ieşirile, că peste aceasta, duşmanii nu vor putea avea izbândă. Postul şi rugăciunea, aceasta este puterea cea bună întru toate cele cu Mine, acestea sunt armele puterii creştinului cel biruitor…
…Verginica este mare la Mine, măi tată şi veghează peste poporul Meu şi nu poate fără voi. Stă în faţa Mea şi vă pomeneşte şi este mare mijlocitoare pentru tot creştinul care a mâncat de la această masă. Ea este mare la Mine, măi tată, căci prin ea, Eu am sunat pe pământ de Mi-am adunat un popor în zilele acestea. Rugăciunile ei înduioşează tot cerul şi ea veghează cu duh treaz pe urmele copiilor care sunt fii ai lucrării Mele din vremea aceasta… Şi are putere să vă ajute, aşa precum toţi sfinţii sunt mereu lângă cei ce-i cheamă în ajutor…” (25 februarie 1991)
Renunţarea la acest text poate fi pusă în legătură cu o dispută legată de felul în care pucioşii îşi ung tălpile pantofilor cu ulei din candelă, pe care ei îl denumesc “mir”. Această denumire este oricum improprie, deoarece mirul este altceva decât uleiul din candelă, iar a mirui este o acţiune tipică prin care se unge fruntea omului. De aici provine şi expresia populară a lovi (sau a trăsni, a izbi pe cineva ) la mir, cu semnificaţia de a lovi pe cineva în frunte (mortal). Totuşi, pucioşii au învăţat de la “mama Gigi” (Verginica) să se ungă cu “mir” pe tălpi în semnul sfintei cruci, ca să fie apăraţi pe cale de orice uneltire a diavolului. Liderii pucioşi au extins apoi procedeul, aşa că s-a ajuns să se ungă cu “mir” nu numai pe tălpile pantofilor, ci şi roţile autoturismelor, roţile căruţelor sau tălpicile săniilor. Nu ştiu dacă au ajuns să ungă şi copitele cailor de la căruţă, dar nu este exclus. În plus, procedeul ungerii cu “mir” era dublat de stropirea din belşug cu aghiazmă, ca protecţia să fie cât mai sigură.
La un moment dat s-a ivit însă o controversă pe tema acestei ungeri, pe motivul că Nicodim Măndiţă condamnă aspru prin cărţile lui pe toţi aceia care fac semnul crucii pe jos, în diferite feluri (ajungând chiar la extrapolări ridicole, prin care până şi ţesătura în formă de cruce a covoarelor să intre în această categorie) şi mai ales pe aceia care calcă pe semnul sfintei cruci. Întrucât călcarea semnului sfintei cruci era prezentată de Nicodim Măndiţă ca o abjurare gravă, o necinstire specifică diavolului şi slugilor lui, liderii pucioşi s-au văzut brusc puşi într-o încurcătură neaşteptată. Singura soluţie de moment care li s-a părut salvatoare a fost minciuna. Şi aşa, au preferat să declare senin că ei niciodată nu şi-au uns tălpile picioarelor sau ale pantofilor, ci au uns piciorul doar pe zona superioară a labei piciorului, deasupra oaselor tarsiene. Adepţii care erau de faţă au rămas consternaţi de această minciună grosolană, întrucât ştiau bine că ani de zile fuseseră învăţaţi chiar de către liderii pucioşi să se ungă direct pe tălpi!!! Dar acest lucru nu a fost suficient să pună la îndoială integritatea morală a liderilor pucioşi, ei rămânând faţă de aceştia la fel de obedienţi ca şi înainte. La fel de plauzibil este că adepţii i-au mai surprins pe liderii lor minţind şi alte împrejurări, până ce s-au obişnuit şi cu minciunile lor.
O altă inadvertenţă în text este expresia “poporul Meu”, care apare aici un pic prea devreme. Peste tot prin anii ’80-‘90 se foloseau expresiile “poporul Verginicăi”, “lucrarea Verginicăi”, “trâmbiţarea Verginicăi”. După anul 1993, când apare ruptura definitivă dintre Noul Ierusalim şi B.O.R., liderii pucioşi au transferat centrul de greutate al învăţăturii de la Pucioasa dinspre Verginica spre “Domnul”, aşa încât Verginica intră treptat într-un con de umbră, iar “Domnul” preia iniţiativa de a “lucra” şi a “trâmbiţa” către “poporul Domnului”, dar nu oricum, ci numai prin “porţile Sale”, care sunt liderii pucioşi, fără de care Domnul recunoaşte că nimic nu poate face, dacă sunt ei slăbiţi şi neputincioşi. Deci liderii pucioşi trebuie ocrotiţi de către adepţi, pentru ca să poată Domnul să “lucreze” prin ei. În timp, transferul de putere s-a finalizat şi s-a cimentat atât de mult, încât acum despre Verginica nu se mai vorbeşte în “Cuvânt” decât din An în Paşti, pe când despre Liderii Pucioşi , nu e “cuvânt de la Dumnezeu” în care să nu se vorbească, la modul cel mai apreciativ cu putinţă.
32.”…O, dacă Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, iată, voi sunteţi cuvântul Meu, căci Eu sunt cu Duhul iar voi sunteţi cu trupul. Se vor ruşina toţi înţelepţii pământului când vor vedea lucrul acestei înţelepciuni, căci ei nu au fost înţelepţi ai cerului, căci s-au iubit pe sine şi nu au fost contopiţi cu înţelepciunea cea din Dumnezeu. Dacă cuvântul Meu nu ia trup în această Carte, dacă nu ia fiinţă în această Carte, rămâne fără viaţă cuvântul Meu şi fără lucrul cel pentru care este adus. Eu am venit să vă biruiesc din nou neputinţele care vă ţin legate voinţa şi nădejdea şi mâinile şi dragostea. Am venit cu Cuvântul Meu să vă rup piedicile, să vă întăresc, să vă înseninez inimioarele şi iubirea şi pacea. Sunt aici în tot momentul, sunt cu voi, lucrez cu voi, dar avem multe de făcut şi totul trebuie lucrat prin cuvânt mai întâi şi apoi Cuvântul să se împlinească. Am de răspândit cuvânt, am de împlinit lucruri mari prin Cuvânt…
…Trebuie să suflăm duh lucrător de înviere peste mulţimi şi trebuie să lucrăm o piatră de mărturie, fiindcă aşa a spus Domnul aici la voi, că va scoate la iveală în curând această fântână de miere şi a spus că vă va arăta pe voi cei care aţi lucrat cu Dumnezeu această lucrătură de sfârşit…
…În curând vine vremea semnelor care vor arăta venirea Domnului şi atunci voi veţi fi în bucurie şi lumea se va tângui şi se va pocăi şi va avea scăpare, căci voi la această lucrătură sunteţi aşezaţi…
… Cereţi lumină de la Dumnezeu peste poporul acestei lucrări, că vine vremea să sădim pomi din loc în loc, pomi care vor primi seva de la acest pom al vieţii… Un pic mai avem de lucrat aici, ca să putem începe această sădire…
30 mai 1991 ”
Renunţarea la acest text poate fi pusă în legătură cu o serie de contradicţii grave, rezultate dintr-o folosire superficială, festivistă, propagandistică, a unor clişee, cuvinte şi expresii. Frazele sunt pompoase, dar goale de conţinut, anunţând cu emfază un “lucru” despre care nu se detaliază nimic, în afară de faptul că “va lucra o lucrătură” prin care se vor “împlini lucruri mari”:
”…O, […]Se vor ruşina toţi înţelepţii pământului când vor vedea lucrul acestei înţelepciuni […]
rămâne fără viaţă cuvântul Meu şi fără lucrul cel pentru care este adus. […] Sunt aici în tot momentul, sunt cu voi, lucrez cu voi, dar avem multe de făcut şi totul trebuie lucrat prin cuvânt mai întâi şi apoi Cuvântul să se împlinească. Am de răspândit cuvânt, am de împlinit lucruri mari prin Cuvânt…
…[…] trebuie să lucrăm o piatră de mărturie, fiindcă aşa a spus Domnul […] că vă va arăta pe voi cei care aţi lucrat cu Dumnezeu această lucrătură de sfârşit…
[…]
… Cereţi lumină de la Dumnezeu peste poporul acestei lucrări, că vine vremea să sădim pomi din loc în loc, pomi care vor primi seva de la acest pom al vieţii… Un pic mai avem de lucrat aici, ca să putem începe această sădire…
“Atotputernicul de la Pucioasa” lucrează cu pucioşii în tot momentul, are multe de făcut, dar mai are de lucrat un pic, şi după aceea începe lucrarea de sădire de pomi din loc în loc:
Sunt aici în tot momentul, sunt cu voi, lucrez cu voi, dar avem multe de făcut şi totul trebuie lucrat prin cuvânt mai întâi şi apoi Cuvântul să se împlinească. […]că vine vremea să sădim pomi din loc în loc, pomi care vor primi seva de la acest pom al vieţii… Un pic mai avem de lucrat aici, ca să putem începe această sădire…
Se pretinde că “pucioşii sunt cuvântul lui Hristos”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, iar “cuvântul lui Hristos” – adică pucioşii – trebuie să ia viaţă în Carte, adică în “Cuvântul lui Dumnezeu” , căci altminteri nu ia viaţă “cuvântul lui Hristos” – adică pucioşii :
Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, iată, voi sunteţi cuvântul Meu, […] Dacă cuvântul Meu nu ia trup în această Carte, dacă nu ia fiinţă în această Carte, rămâne fără viaţă cuvântul Meu […]
Biserica de zid de la Glodeni Pucioasa, cu 12 uşi şi 33 de cornişe, este prezentată când “piatră de mărturie”, când “fântână de miere”, pentru ca în final să se dea totul în vileag, spunându-ni se că de fapt este o “lucrătură”. Nu una oarecare, ci o “lucrătură de sfârşit”:
…Trebuie să suflăm duh lucrător de înviere peste mulţimi şi trebuie să lucrăm o piatră de mărturie, fiindcă aşa a spus Domnul aici la voi, că va scoate la iveală în curând această fântână de miere şi a spus că vă va arăta pe voi cei care aţi lucrat cu Dumnezeu această lucrătură de sfârşit…
Şi noi ştiam că e o lucrătură, dar nu ne-am închipuit că este o “lucrătură de sfârşit”. Şi într-adevăr, din 1991 până azi au trecut vreo 18 ani şi “lucrătura” nu dă semne că ar vrea să se sfârşească. Vorba “Cuvântului”: mai e “de răspândit cuvânt, mai sunt … de împlinit lucruri mari prin Cuvânt.
Răspândacii Cuvântului au fost deci lucrători care au avut mult de lucru ca să lucreze, lucrând lucrătura care a fost de lucrat de 18 ani încoace…
33.” Iată, uitaţi-vă… uitaţi-vă cât lucru iese într-o zi şi fiţi atenţi bine, fiţi cu toţii atenţi cum pun timpul sub supunerea voastră, că fiecare lucru nu întârzie să vină şi vine la vreme, iubiţii Mei. Lucrez cu voi, lucrez să vă înlătur osteneala şi neputinţele şi piedicile şi lucrez să vă înflăcărez dragostea pentru lucrul ce îl avem de împlinit. Şi voi lucra şi mai văzut, veţi vedea că voi lucra…
…Fiilor, iată ce vă spun: folosiţi untdelemnul cel binecuvântat de Dumnezeu şi faceţi-vă hrană gustoasă că Mă uit la voi şi nu-Mi place frământarea voastră. Dragostea este mai presus decât această frământare care vă umple de griji şi care vă oboseşte pacea şi duhul. Nu acestea să nu le călcaţi, ci altele se cer când lucraţi la această lucrătură. Mă uit la voi că nu mai ştiţi ce să mai puneţi pe masă şi binecuvântat să vă fie untdelemnul lui Dumnezeu. E lucru cu greutate aici, nu e de glumă copiii Mei. Fiţi înţelepţi şi fiţi de la Mine întru toate. Lăsaţi numai cum spun Eu şi să nu fiu în strâmtorare între voi când voiesc Eu la voi. Nimic nu-i mai înalt ca pacea, ca iubirea, ca mulţumirea întru Dumnezeu.. Fiţi întru Mine, fiţi întru voile Mele. Eu voiesc bine la voi şi peste voi. Voiesc să stau de vorbă în zilele ce vin cu cei mititei, cu cei tinerei, care sunt acum în formare, care trebuie să înţeleagă cum este Dumnezeu acum şi cum este lucrul lui Dumnezeu aici. Am să vin spre ei cu un cuvânt ceresc. Copiii Mei, strigaţi la Mine în orice lucru ce îl aveţi de împlinit. Sunt aici şi voiesc să vă aud că vorbiţi cu Mine. Uitaţi-vă cum depărtez piedicile toate, cum vă aduc de la cer timp însorit, cum lucrez la vreme tot lucrul cu voi…
…Astăzi se scrie în cer zi veşnică de serbare cerească, pentru că astăzi are Dumnezeu o zi a împlinirilor celor proorocite prin această lucrare. Astăzi este o zi care va rămâne o veşnică aducere aminte. Sfânta Treime este în picioare şi lucrează şi se bucură căci vede duh de împlinire, duh de bucurie. Se lucrează şi temelie pe pământ, şi temelie în cer.Voi lucraţi aici cu cerul şi alţi copii de-ai mei lucrează în altă parte cu cerul şi este cerul tot în mare serbare în ziua aceasta. Binecuvântată să fie această zi cu tot lucrul pe care îl poartă spre săvârşire, cu toată bucuria care este în cer şi pe pământ, căci pe pământ este astăzi bucurie cerească. Fiţi binecuvântaţi copiii Mei iubiţi. Pace şi întărire şi putere sufletelor voastre şi trupurilor voastre. Pace şi binecuvântare peste tot lucrul mâinilor voastre, căci sunteţi mâna Sfintei Treimi care este în lucru. Pace vouă în orice lucrare ce o aveţi de lucrat. Pace şi peste păstorii Mei şi peste toţi cei care luaţi şi gustaţi din masa cerească şi din vasul ceresc în care se pregăteşte aici pâinea vieţii Pace şi Ierusalim nou şi ceresc peste fiecare inimă.” ( 22 august 1991)
34. ”…Iată Paştele cel Nou şi iată începutul împărăţiei celei noi…
…Iată cină cerească. În fiecare zi cinez cu aceşti micuţi ai Mei în acest ceresc aşezământ…
…Eu sunt viaţa. Eu sunt viaţa voastră, măi copii şi Mă las vouă în fiecare zi cu dragostea cu care şi voi vă lăsaţi întru Mine şi cu cele de la Mine. Voi sunteţi Betania Mea şi locul Betaniei Mele din vremea aceasta. Iată ce dulce îmbrăţişare vă dau: Pace vouă. Luaţi şi mâncaţi şi cinaţi cu Mine, acesta este Trupul şi Sângele Meu care se frânge pentru voi spre iertare şi spre puterea biruinţei. Această veste va rămâne despre voi iubiţii Mei. Iată-i pe cei ce au răpus balaurul cel mare, căci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor…
... Iată Paştele cel Nou şi iată începutul Împărăţiei celei Noi, dar cine să înţeleagă, cine, căci această înţelepciune nu vine de la fire, nu vine de la trup, ci de la Duhul Tatălui cerurilor. Cei ce zic că lucrează Pâinea Vieţii, aceia nu au mâinile curate, aceia nu au Duhul Meu şi au duhul lor şi Eu stau ţintuit şi acum de ei şi ei nu ştiu că Eu stau ţintuit, că nu vor să audă de la Mine ca să le spun durerea Mea. Această preoţie aşezată aici din poruncă cerească lucrează cu curăţenia Duhului Sfânt şi cu lucrarea cea binecuvântată după orânduiala lui Melchisedec, dar cine să înţeleagă? Ferice celor mari care înţeleg şi se pleacă spre această măreţie de lucrare cerească. Acest izvor de cuvânt este râul vieţii care curge din tronul lui Dumnezeu şi din care vor bea toate neamurile cele ce vor crede, când vor vedea slava României celei binecuvântate peste popoare.
...Pace ţie Biserica Mea cea iubită şi încă un pic ascunsă...
...Pace vouă şi cină cerească de la cer şi până la voi, căci toată oastea cerească s-a coborât pe acest blid micuţ din care Mielul lui Dumnezeu şi cu fiii Săi cei luaţi din lume, cinează împreună cină binecuvântată şi nouă întru împărăţie nouă, căci am făcut aici Legământ nou de viţă nouă, de vin nou, de împărăţie nouă...
... Cel ce se uneşte cu Mine acela este un trup cu Mine şi Eu întru acela rămân, dar mare este această taină, căci Eu sunt viaţa şi una este viaţa precum Eu Unul sunt. Pace ţie Biserica Mea cea iubită şi încă un pic ascunsă, aşa cum şi atunci Mă ascundeam cu ai Mei de iudeii care nu L-au voit pe Domnul. Pace ţie iubita Mea, căci ieslea ta este caldă şi dulce şi curată şi Eu iată, cu dragoste Mă plec şi lucrez şi cinez cu voi şi vom birui prin sângele Legământului cel întreit Nou şi binecuvântat cu putere de biruinţă. Bucuraţi-vă căci Tatăl Meu aşa a binevoit. Amin... ” (8 martie 1992)
35. ”...Nu poate fi Dumnezeu, Domn, acolo unde cezarul este domn...
...Să se umple de bucurie cerul Sfânt şi pământul sfânt, căci Cel ce s-a întrupat în pântecele Fecioarei ca să vină să se arate oamenilor, binecuvintează acest praznic sfânt şi ceresc... Pace vouă, căci sunt aici cu voi. Deschideţi ochii şi priviţi pe Domnul Iisus Hristos...
...O, iubitul Meu popor, ce mare trebuia să fi tu acum, să se fi temut de tine cerul şi pământul, văzduhul şi adâncul şi toate să-ţi fi fost ţie supuse, aşa cum este scris. Să se fi supus munţii şi orice fel de înălţime să se fi aplecat în faţa ta, iubitul şi binecuvântatul Meu popor. Eu pentru asta am venit în zilele tale cu lucrarea Mea pe pământ şi trebuie ca tu să împlineşti lucrarea Mea, tu şi nu altcineva, căci aşa este scris la Dumnezeu. Iată, a venit şi bucuria Mea, căci în acest aşezământ este locul Meu şi iată zilele bucuriei celor din cer. Cezarul ar voi să îşi facă şi el loc peste acest aşternut, aşa cum are aşternut în toate locurile care se numesc cu nume sfânt, căci peste tot el este stăpân, el şi nu Dumnezeu, căci Domnul nu are nimic legat cu cezarul şi nu poate fi Dumnezeu Domn acolo unde cezarul este domn. Dumnezeu nu are loc pe pământ şi iată, a coborât un colţ de cer pe pământ ca să aibă Domnul loc pe pământ, ca să Îşi aibă Domnul cort pe pământ şi să se ştie apoi această minune până la toate marginile...
... Acest lăcaş este mare acum, căci cei din cer nu ştiu de opreliştea zidurilor...
... Astăzi Măicuţa Mea este sărbătorită cu mare sărbătoare de toţi sfinţii şi îngerii, şi iată această sărbătoare cerească s-a coborât aici. O, ce bucurie, dar bucuria întreagă va fi atunci, când poporul acesta iubit va vedea cu ochi treji pe sfinţi şi pe îngeri cântând şi serbând în cerul cel de pe pământ aşa cum este scris...
... E mare ordine cerească coborâtă în această iesle, heruvimii şi serafimii îşi amestecă mişcările cu cei ce slujesc astăzi peste această zi de serbare. Acest lăcaş este mare acum, căci cei din cer nu ştiu de opreliştea zidurilor. Cete, cete cântă corurile îngeraşilor, cântă şi slăvesc pe Domnul şi pe cea binecuvântată şi Preaslăvită Născătoarea Fiului Cel din Tatăl, cântă şi se amestecă cu toate mişcările voastre, iubiţi ai cerului sfânt. Mă las purtat de mânuţele voastre, amestecate cu graţia îngerilor, a heruvimilor şi serafimilor care nu au mai sărbătorit până în vremea aceasta cu atâta plinătate de bucurie. Tot cerul tânjeşte după plinirea cea mare, toţi sfinţii stau cu cupa plină de nerăbdare ca să fie iarăşi una cu cei ce se vor ridica din moarte, aşa precum în vremea învierii Mele din morţi, s-au unit cei din moarte cu cei dintru cele cereşti...
... Căci vine cerul pe pământ şi umple pământul...
... Iată-i pe apostolii cei din cer, se apropie de voi în ziua aceasta ca să vă cuprindă cereşte şi să vă binecuvinteze râvna inimii pe care o aveţi pentru mărturisirea cuvântului despre Iisus Hristos care este Însuşi Cuvântul acestei lucrări. În curând veţi vorbi în limbi din ce în ce mai noi, căci vine cerul pe pământ şi umple pământul, iar voi veţi fi martorii Mei şi veţi sta în faţa turmei Mele din vremea aceasta. Întăriţi-vă cuvântul şi inimile, căci veţi sta în faţa mulţimilor care vor curge şi vor cere hrană vie de Cuvânt viu. Întăriţi-vă puterea Duhului Sfânt căci râuri de apă vie va fi să curgă din guriţele voastre şi vor învia noroade şi se vor trezi morţii ca să învieze şi să vestească apoi învierea...
...Ţipă până şi cei ce s-au crezut a fi stăpâni ai viei Mele...
...Iată patriarhii şi arhiereii nu mai au mâini curate, căci s-au murdărit din neam în neam şi nu mai sunt mâini cu putere cerească, cu putere curată, nu mai sunt mâini împărţitoare de viaţă din cer, ci de viaţă de pe pământ. Dar ce legătură poate fi între cele după duh şi cele după trup? Staţi de veghe şi priviţi clipa în care lumina şi întunericul se resping una pe alta ca să câştige loc ori una, ori alta. Aşa este şi cu această putere cerească, aşa este cu Duhul lui Dumnezeu şi cu duhul lumii. Uitaţi-vă la lupta dintre adevăr şi minciună cum se resping în vremea luptei ca să câştige loc. O, iubiţii Mei, luaţi şi învăţăţi această taină întru toate îndeletnicirile voastre sufleteşti şi trupeşti şi căutaţi, măi copii, să faceţi loc părţii cele bune care se numeşte cer, care este din cer.
Veţi vedea lumină mare luminând din acest foc pe care Sfânta Treime l-a aprins pe acest munte, dar Eu vă spun că s-a şi văzut.
Veţi vedea prooroci care se vor supune proorociilor acestei Lucrări cereşti, dar Eu vă spun că s-au şi văzut. Veţi vedea anticrişti care se vor teme la auzul acestei vestiri cereşti, dar Eu vă spun că s-au şi temut. S-au temut şi ţipă de teamă. Ţipă până şi cei ce s-au crezut a fi stăpâni ai viei Mele căci au aflat vestea că se întoarce Stăpânul Viei şi le va lua dregătoria şi o va da altora care au păzit cuvântul răbdării întru sfinţenie şi întru duh de veghere, căci aceştia vor fi găsiţi lucrând în vie şi culegând rod binecuvântat de viţă nouă şi de vin nou. Şi iată, toate sunt scrise şi dacă sunt scrise, ele vin spre împlinire, căci nu se poate să treacă şi să nu se împlinească cuvintele lui Dumnezeu... ” ( 7 aprilie 1992)
36. ”…O, măi poporul Meu, ce mult aş mai vorbi Eu despre tine, că multe mai sunt scrise despre tine, popor cu semn dumnezeiesc pe tine. Şi iată, ies cu cele cereşti care au crescut şi au izvorât în mijlocul tău şi va da peste margini acest râu şi va vorbi despre tine, măi popor cu inimă îngheţată şi cu pământ peste tine. Că iată, va ieşi un foc din tine şi se va rosti dreptatea lui Dumnezeu în mijlocul tău, popor care ai prânzit cu Dumnezeu în pustiul acestei vremi.
Copiii Mei, se va lucra lucrare mare după săvârşirea cea deplină care se apropie peste locul de la voi, căci apoi va fi să dea peste margini izvorul vieţii care va izvorî din acest munte. O mulţime de vestiri cereşti se zoresc să-şi facă loc din acest izvor care cer de la voi să fiţi atenţi la cer, că vin de la cer vestiri cereşti...” (9 iunie 1992)
Motto:“…nimic nu se poate scoate sau adăuga la cuvintele acestei cărţi, dar vai aceluia ce scoate sau adaugă, căci ştii ce este scris pentru acela.”
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 13/26 decembrie 1990)
Consemnăm şi comentăm aici acele texte care au fost suprimate în ediţia din 2006, faţă de ediţia 1995, în care ele apăruseră ca atare:
1. “…Spuneţi, tată, şi la oiţele celelalte să pască ierbuţa cunoscută, căci pe pământ s-au aşternut spini mulţi şi să nu vă aducă răni în duh. Spuneţi la fraţii voştri, la părinţi şi la copii care nu sunt aici. Dar nu la cei din mare, ci la cei din casa Mea…” (1 mai 1960)
Atitudinea protectoare preferenţială, exclusiv pentru un grup mic de aleşi, contrazice spiritul iubirii universale care-L caracterizează pe Dumnezeu, Care ar voi ca toţi oamenii ( “cei din mare”, din marea lumii) să vină la adevăr şi să se mântuiască. Motiv serios pentru ca frazele respective să fie suprimate.
2. “Iată de ce M-am pogorât” (7 iunie 1958.)
3. “…Am auzit glasul lui Dumnezeu strigând şi grăind către mine: … … Eu am zis: Doamne, ce îmi trebuieşte, cu ce mă pot folosi de lucrul pe care mi-l dăruieşti? Dar glasul îmi răspunde:” ( 20 ianuarie 1963)
4. “ - Iar eu am răspuns: Da, Doamne.
- El îmi zice: ce faci? Eu am pus faţa la pământ şi am zis:
- Tu ştii Doamne ce fac.
Iară m-a strigat şi m-a întrebat: ” ( 20 ianuarie 1963)
5. “Dumnezeu Tatăl, Domnul Iisus Hristos şi Duhul Sfânt să vă ajute în tot locul şi lucru.” ( 20 ianuarie 1963)
6. “… Am auzit pe Domnul strigând: Verginico, scoală-te! Te-ai trezit? - Da, Doamne.- Pregăteşte-te că ai să scrii o Carte către poporul Meu. Şi aşa am făcut. În timpul când scriam, am văzut raze de foc că-mi luminează scrisoarea pe care eu o scriam. Şi de multe ori au strălucit razele pe scrisoare, dar eu am întrerupt scrisul. Dar aud vocea Domnului zicându-mi: Verginico, ce ai scris tu în scrisoarea aceasta? Eu am zis: Doamne, binecuvântează-mă ca să-Ţi citesc. Şi am auzit: Domnul Dumnezeul lui Avraam şi al lui Iacov şi al lui Isaac să te binecuvinteze pe tine, fiica Mea. Eu am zis Amin Doamne şi mărire Ţie Dumnezeul meu şi am început să citesc scrisoarea şi în cititul scrisorii M-a întrebat Domnul zicând:” (29 mai 1965)
7. “Eu am zis: văd Doamne ce dar mare mi-ai dat, dar nu mă crede nimeni. Dar Domnul îmi spune:” (29 mai 1965)
8. “…Scrie, Verginico în această scrisoare tot ce vei primi de la Domnul…” (29 mai 1965)
9. “…Ca un vifor este clipa când mă întâlnesc cu Domnul. Căci Domnul când se află în faţa mea este un mare vânt, căci simt că mă ridică în aer. Şi am stat de vorbă cu Domnul şi mi-a spus de toate stricăciunile din vremea lucrării Sale……….” (2 august 1965)
Probabil că redactorii “Cărţii” au găsit că mărturisirea Verginicăi că se simţea ca un balon, deoarece “Domnul este un mare vânt”, este destul de ilară şi incomodă, aşa că au hotărât că e mai bine să suprime fraza cu totul.
10. “Atunci Domnul nu se da pe faţă, căci era timpul şi minunile pe care le făcea, acestea erau dovada de crezut că trebuie să fie Dumnezeu, Şi nu a crezut toată lumea, ca şi acum, decât un număr mic, ca şi astăzi. A spus Domnul că astăzi dă pe faţă spunând că: Eu sunt Domnul Cel ce vorbeşte cu voi. Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Eu sunt Iisus, Fiul lui Dumnezeu care am fost cu trupul pe pământ şi de Ioan am fost botezat în apa Iordanului……… Of, of, cum mai plânge Domnul Iisus Hristos şi Mi-a spus că va pieri toată lumea iarăşi, ca şi în cele două rânduri. Străbate peste tot pământul jalnicul cuvânt al Domnului, spunând că nu e plăcută viaţa omului de azi şi nimeni nu se îngrijeşte. Mi-a arătat Domnul ce mare preţ are omul care trăieşte în legătură cu Dumnezeu folosind obiectele lui sfinte, se taie şi pe aceasta mi-a arătat-o: primul obiect este Sfânta Scriptură, s-o ai în casă şi zilnic s-o citeşti şi s-o trăieşti şi să duci şi pe alţii la adevărul său. Al doilea obiect e să faci rugăciune şi în rugăciune să pomeneşti cât mai multe nume pentru întoarcerea lor la bine. Al treilea este sfânta bisericuţă , să n-o părăseşti şi duminica şi sărbătoarea să mergi la sfânta Liturghie, la sfânta slujbă. Al patrulea: să te porţi cuviincios şi să nu cazi în sminteala fratelui tău. Să fii cumpătat la masă. Să-ţi îndeplineşti datoriile faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele tău, căci este grea problema aceasta la judecată. Al cincilea este: că cine te roagă să-l ajuţi cu ceva şi ai, zice Domnul să-l ajuţi. Ori dacă cineva îţi spune să te rogi pentru el, îţi zice Domnul roagă-te cu tot dinadinsul, că bine faci……...” (2 august 1965)
Eliminarea acestui text masiv nu se poate explica decât prin abundenţa de inadvertenţe, de exprimări greoaie şi confuze, precum şi de recomandări care intră în contradicţie cu practicile actuale de la Noul Ierusalim (ca de exemplu, îndemnul la rugăciune necondiţionată şi insistentă pentru cei vii, o practică abandonată de mult la Pucioasa):
a. “va pieri toată lumea iarăşi, ca şi în cele două rânduri”. Care sunt cele “două rânduri” în care a pierit “toată lumea”?? Biblia aminteşte doar de potop, în care a pierit aproape toată lumea, dar şi de făgăduinţa lui Dumnezeu că lumea nu va mai trece printr-o experienţă similară până la sfârşit.
b. “folosind obiectele lui sfinte, se taie şi pe aceasta mi-a arătat-o:…” Ce se taie şi de ce??
c. Enumerarea “obiectelor sfinte” începe cu Sfânta Scriptură, ceea ce este onorabil, dar continuă cu o serie de acţiuni, printre care este şi “să nu cazi în sminteala fratelui tău”, care pare a fi un “obiect sfânt” ceva mai greu de înţeles.
d. Al patrulea “obiect sfânt” este o enumerare de vreo patru acţiuni care n-au nici o legătură între ele.
e. Al cincilea “obiect sfânt” pune în discuţie rugăciunea pentru cei vii, reluând un îndemn formulat şi la al doilea “obiect”. Or, acest îndemn intră în contradicţie flagrantă cu practica de la Noul Ierusalim, unde nu se mai fac rugăciuni decât pentru cei morţi, pe motiv că cei vii se pot ruga şi singuri pentru ei înşişi. De aceea, aici nu se mai primesc pomelnice decât pentru cei morţi, dar nu şi pentru cei vii.
f. Rugăciunea “cu tot dinadinsul, că bine faci” pentru cei care o cer intră în contradicţie cu preceptul biblic care stabileşte că aici pot apărea şi excepţii:
Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.”(Ioan 5, 16)
11. “ Fiilor, am spus de multe ori că vom râşniţa şi vom avea multe lucruri………” (27 octombrie 1965)
12. “Şi lumina din vârful construcţiilor, ce simbol are Doamne? Lumina este Duhul Sfânt care-l poartă sfânta cruce şi va fi ca mulţimea stelelor………” (19 decembrie 1965)
13. “Şi veţi vedea intrând pe porţile casei acestea regi din toate părţile pământului călări pe cai şi cu slugile lor şi mulţime de popoare vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi astăzi. Şi aceşti regi şi această mulţime va cina la masa Mea şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi toţi cei de au îndrăznit să facă rău casei acesteia, vor îngenunchia la poalele acestei lucrări şi vor cere milă de la Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)
Acest text a fost suprimat pentru anacronismul lui, căci şansa de a veni regi din toate părţile pământului călări pe cai, ca să se închine împreună cu slugile lor şi mulţime de popoare în templul de la Pucioasa sunt de domeniul basmului şi fanteziei. Chiar dacă admitem că sensul frazelor este figurat, nici aşa nu s-a consemnat în următorii 42 de ani (şi nici nu se prefigurează, de acum încolo), apariţia peste noapte a unui aflux de credincioşi la Pucioasa, precum fac în fiecare an musulmanii la Mecca.
14. “…Aveţi grijă măi copii………” (4 februarie 1966)
15. “…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (4 septembrie 1966)
Probabil că renunţarea la acest text se justifică întru totul. S-a creat în istorie o imagine demnă a bravilor conducători de oşti, ca să stea în frunte şi să se avânte acolo unde lupta este mai grea. Or, acest text oferă o cu totul altă imagine, a unui conducător care se ascunde din laşitate după oştenii săi, şi se mai şi lamentează atunci când nu mai poate repeta figura.
16. “…Verginico, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururea vei fi vie. Va muri cine va fi să moară, dar tu în veci nu vei muri. Şi m-am mângâiat şi Mi-a zis: să fii cuminte şi să asculţi poruncile Mele, căci vom hrăni mulţi flămânzi…Că acest popor va întâmpina pe Domnul la venirea Sa pe norii cerului şi acest sobor îl vei hrăni aici multă vreme… Şi mai înainte de venirea Lui, vei primi două veşti şi tu vei pregăti poporul pentru întâmpinare… (octombrie 1967)
17. “Această cârpă aşa va sta în faţa judecăţii şi se va arunca cu braţele să vă sărute şi va zice: sora mea şi fratele meu” (7 ianuarie 1972)
De ce s-a eliminat acest pasaj? Probabil că el se referea la Virginia Tudorache, şi în acest caz erau prea greu de armonizat apelativele de “sfântă” şi de “cârpă”, aduse aceleiaşi persoane. Din context nu rezultă clar despre cine e vorba, dar alte personaje singulare pe acolo nu mai există. Chiar şi continuarea este sugestivă, ea sugerând că Virginia era îngrijorată ca să nu se considere că darurile pe care i le făceau credincioşii, pentru ca să-i asigure ei întreţinerea zilnică, ar fi fost o preocupare primordială şi o îngrijorare a “sfintei”:
“Nu vreau averea voastră, nici banii, nici casă, vreau milă şi ascultare şi respect, căci durerile sunt din împărăţia cerurilor” (7 ianuarie 1972).
18. “Domnul Iisus nu a murit pentru poporul care trebuia, ci a murit pentru poporul care L-a omorât…” (13 noiembrie 1975)
Pentru a înţelege mai bine de ce a dispărut acest text, trebuie să vedem contextul în care el a apărut. Iată-l:
“ …Domnul Iisus Hristos a fost scris să se nască pentru popor şi să moară pentru popor, dar să ştiţi că nu s-a împlinit aşa cum a fost scris, că nu a murit pentru popor. Fraţilor, nu a murit Domnul Iisus Hristos pentru poporul care a trebuit. Aţi auzit? Cercetaţi bine şi daţi răspunsul… Domnul Iisus nu a murit pentru poporul care trebuia, ci a murit pentru poporul care L-a omorât…” (13 noiembrie 1975)
La prima vedere, s-ar părea că ştergerea ultimei fraze este motivată de raţiuni formale. Mai precis, îndată ce i se propunea auditoriului o participare activă, prin interpelarea “Aţi auzit? Cercetaţi bine şi daţi răspunsul”, era oarecum neserios ca să i se ofere imediat “pe tavă” răspunsul, scutindu-i astfel pe cei care fuseseră invitaţi să judece cu mintea lor şi apoi să răspundă, de minimul efort de participare constructivă la acest dialog.
Dar nu salvarea unor aparenţe este cauza acestei mutilări a textului original.
Eliminarea brutală a acestei fraze devine explicabilă, (dar rămâne inacceptabilă, ca procedeu!) îndată ce constatăm că textul trebuia “salvat” de o suită de incoerenţe ce creau o confuzie totală asupra acestui subiect.
De la bun început trebuie să spunem că singura construcţie logică o întâlnim la început, în exprimarea: “…Domnul Iisus Hristos a fost scris să se nască pentru popor şi să moară pentru popor…” care este consecventă întru totul cu Sfânta Scriptură:
“Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu le-a zis: Voi nu ştiţi nimic;
Nici nu gândiţi că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul.
Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a proorocit că Iisus avea să moară pentru neam,
Şi nu numai pentru neam, ci şi ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi.” (Ioan, 11, 49-52)
Sfânta Scriptură confirmă că Iisus avea să moară atât “pentru popor” (altă exprimare echivalentă fiind “pentru neam”), cât şi pentru cei drepţi în faţa lui Dumnezeu, dar provenind din alte neamuri, şi pe care Scriptura îi denumeşte “fiii lui Dumnezeu”.
După acest început corect urmează surprizele. Mai întâi este contestată autenticitatea proorociilor Sfintei Scripturi, prin cuvintele: “nu s-a împlinit aşa cum a fost scris” . Cu alte cuvinte, Scriptura a proorocit proorocii mincinoase??? Cine a mai contestat Sfânta Scriptură şi împlinirile ei, decât duşmanii ei? O acceptare a acestei poziţii stranii ar pune sub semnul întrebării credibilitatea întregii Scripturi, ceea ce pentru noi, creştinii, este inacceptabil.
Dar să vedem acum de ce se zice că nu s-a mai împlinit Scriptura? Zice mai departe de ce: pentru că “nu a murit pentru popor. Fraţilor, nu a murit Domnul Iisus Hristos pentru poporul care a trebuit.” Apoi suntem invitaţi să cercetăm (Scripturile, probabil) pentru a afla pentru cine a murit de fapt Iisus. Pentru a fi consecvenţi cu textul Scripturii (v. Ioan, 11, 50-51) , trebuie să acceptăm că expresia “nu a murit pentru popor” se referă la “poporul ales”, adică de “neamul evreiesc”. Dacă n-a murit pentru poporul ales, atunci pentru cine a murit?
Şi îndată urmează răspunsul: “a murit pentru poporul care L-a omorât…”. Aici ajungem la altă întrebare controversată: Care este poporul care L-a omorât pe Iisus? “Romanii”, zic evreii. “Iudeii” zic creştinii (uneori le spun “jidovi”, la peiorativ). Dar cine a dorit şi cine a impus răstignirea? Au vrut romanii aşa ceva? Au strigat romanii “Răstigneşte-l!”? Pilat s-a spălat pe mâini, declarându-se prin acest gest că nu este de acord cu răstignirea. În schimb, iudeii au strigat că îşi asumă consecinţele pedepsirii lui Iisus:
“Şi văzând Pilat că nimic nu foloseşte, ci mai mare tulburare se face, luând apă şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.
Iar tot poporul a răspuns şi a zis: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” (Mat. 27, 24-25)
Deci poporul care L-a omorât pe Iisus este poporul evreu.
Şi în felul acesta am ajuns la o constatare şocantă: “proorocia” Verginicăi afirmă lucruri care se bat cap în cap:
“Domnul Iisus nu a murit pentru poporul care trebuia (poporul evreu), ci a murit pentru poporul care L-a omorât (poporul evreu)…”
Nici nu poţi să nu ajungi la asemenea rezultate, după ce ai afirmat (fără dovezi) că Sfânta Scriptură face proorocii care nu s-au împlinit!
Noroc cu liderii pucioşi care, atenţi, au făcut curăţirea locului de muncă şi au şters orice urmă a aberaţiei de mai sus.
19. “ …Aveţi grijă de trâmbiţa Mea, că are o punte de trecut, şi pe această punte va trece îndoliată. Nu acum, acum, ci mai târzior. Crezi? (26 octombrie 1976)
Acest text nu este de fapt eliminat, ci dispare doar pentru faptul că a fost “mutat” integral, din data de 26 octombrie 1976 în data de 6 noiembrie 1976. Scopul urmărit de liderii pucioşi prin această manevră este explicat pe larg pe acest blog, în articolul “Misterele Pucioasei (XLIX):Cap. XXXVI. Texte modificate: Anul 1976” (http://noul-ierusalim.info/?p=121 ), la poziţia 281. Aici se demonstrează că aceia care au făcut “corecţiile” pentru ediţia a doua a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” au urmărit omogenizarea provenienţei unor texte care păreau că vin atît de la “Domnul”, cât şi de la Verginica, şi care ar fi putut alimenta o supoziţie de “gândire schizoidă” care i-ar fi aparţinut Verginicăi.
20. “ …Vai de tine omule sau creştine, care ai omorât pe fratele tău cu vânzarea lui Dumnezeu unui călău” (6 decembrie 1976)
Eliminarea acestei fraze poate fi cauzată de prezenţa în carte a uneia similare, datată cu vreo câteva zile mai devreme:
“ …Vai de tine omule sau creştine care ai omorât pe fratele tău, cu vânzarea lui unui călău” (26 noiembrie 1976)
Singura deosebire esenţială este că prima frază se referea la vânzarea lui Dumnezeu, pe când cea de-a doua se referă la vânzarea fratelui.
21. “ …S-au construit avioane pentru urmărirea poporului Meu. Ei vă socotesc pe voi sectă foarte periculoasă…(25-26 mai 1978.)
În faţa unei asemenea aberaţii nu poţi să nu rămâi şocat. Această construcţie bizară nu poate izvorî decât dintr-o deviaţie mentală profundă, sau din dorinţa malefică de a epata cu orice preţ în faţa unor creştini crezuţi a fi nu creduli, ci proşti de-a binelea. Chiar dacă trecem peste implicaţiile financiare uriaşe, dar fără nici o acoperire, care ar trebui să acopere această investiţie, odată făcută ea este inutilă din punct de vedere tehnic. Cum să urmăreşti cu avioanele nişte creştini nevoiaşi, care se adună noaptea în case particulare ca să se roage altui “dumnezeu” decât Cel din biserica lor din sat? Şi de ce atâta simandicoasă osteneală? Cui ar folosi aşa ceva? Inepţia este atât de gogonată încât liderii pucioşi au fost siliţi s-o şteargă cu buretele din istoria scrisă a sectei lor.
22.. “ …Copilaşii Mei, în această călătorie am făcut o frumoasă plimbare”(31 mai/13 iunie 1978.)
Eliminarea acestei fraze poate avea ca explicaţie dorinţa liderilor pucioşi de a spori seriozitatea şi stabilitatea personajului numit “ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53), care este cam hâtru, dornic de poante, de rime hazlii şi de jocuri de cuvinte, îi plac plimbările şi este adesea surprins de lucruri necunoscute sau care trec în mare viteză pe lângă el, se îndoieşte de propriile sale puteri, are probleme serioase cu echilibrul interior, adesea pierde noţiunea timpului, nu se mai poate stăpâni. Uneori devine aproape confuz, alteori îndeamnă făţiş la violenţă, deşi el îşi mărturiseşte propria lipsă de curaj, chiar laşitatea în faţa unor situaţii limită.
Deşi pretinde că e e tare ocupat, totuşi se simte depăşit de situaţia tragică de pe pământ a copiilor, şi de aceea se tânguieşte şi plânge; dar s-ar bucura dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc
“ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53) se lamentează că nu-i prea iese nimic din ce şi-a propus şi că până la urmă, după toate ostenelile, a rămas în mare pierdere.De aceea, el îşi regretă toate, toate faptele sale, până şi binele pe care l-a făcut, de ciudă că nimeni nu ascultă de el.
“ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53) nu ştie cât va mai fi şi cît va mai trăi; e nedumerit, căci şi-a făcut iluzii deşarte cu “poporul” său, mai şi lăudându-l pe nedrept.
Deşi promite semne şi minuni, recunoaşte singur că e neputincios. El n-a reuşit să facă ceea ce şi-a propus şi ce a proorocit că o să fie.
“ Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” (http://noul-ierusalim.info/?p=53) îşi recunoaşte eşecul: nu a rămas cu nimic. De aceea, el e gata să abandoneze şi să plece.
Liderii pucioşi simt că un asemenea personaj alambicat, care vorbeşte logoreic vrute şi nevrute, dar despre care ei pretind că ar fi Dumnezeul Cel adevărat, Cel ce a făcut cerul şi pământul, trebuie sprijinit din greu pentru a i se reface imaginea pe care tot el şi-a compromis-o. Căci pasărea pe limba ei piere, zice un proverb. După ce că are atîtea carenţe personale şi neîmpliniri, îi mai arde şi de o frumoasă plimbare! Soluţia gândită de corectorii pucioşi este corectă, unică şi radicală: Se suprimă şi plimbarea!
23. “ Copilaşii Mei de aceea am venit să vă spun. Vine pârjolul peste tine, este scris în Apocalipsă. Vine cernerea, va cerne Dumnezeu pământul, îl va scutura…”(10 iulie 1979)
24. “ Că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece şi se va împlini.”(1 august 1979)
25. “ Nu poftiţi! Cine a poftit? Lucifer. Dar a căzut cu toată armata sa. A poftit şi un împărat care stăpâneşte astăzi să ia lucrurile Mele, dar nu ca să se sfinţească, ci ca să le nimicească. Dar află că va fi pierdut de Dumnezeu, acela care a întins mâna asupra lucrurilor Mele. Ah, tată, ce îl aşteaptă…”(16 mai 1980)
Două, chiar trei ar putea fi motivele care i-au determinat pe liderii pucioşi să şteargă definitiv acest pasaj:
1. Pretenţia lor, afirmată cu alte prilejuri (http://noul-ierusalim.info/?p=135) că nu îngerii, în frunte cu Lucifer, sunt vinovaţi de superbie şi de dorinţa de a-I lua locul lui Dumnezeu, ci Adam, care s-a semeţit întru sine, atrăgând astfel căderea îngerilor în frunte cu Lucifer. Ca să nu fie contrazişi chiar de către “Cuvântul lui Dumnezeu”, liderii pucioşi au preferat să şteargă acest pasaj.
2. Afirmaţia că “un împărat” ar avea intenţia să-L jefuiască pe Dumnezeu de “lucrurile Lui”, care apare cel puţin deplasată.
3. Auto-demascarea caracterului ignobil, de satisfacţie josnică (pentru răul care-l aşteaptă pe duşmanul lui, “împăratul”), de care dă dovadă “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”.
26. “…O, face Tatăl minuni pe tot pământul, coboară Tatăl prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască, dar acele strigări sunt pentru lume, sunt vedenii ce le arată Tatăl pe alocuri. Iar aici e o minune de pregătire a mesenilor pentru nunta Mielului, prin cuvânt, fără vedenii. Cine crede, va vedea pe Cel ce aduce cuvântul…” (2 octombrie 1986)
Imaginea unor “vedenii” imaginare, cu Tatăl ceresc coborât “prin livezi, prin câmpii, pe dealuri şi strigă la lume să se pocăiască” denotă un psihic nu tocmai sănătos. Pe de altă parte, recunoaşterea faptului că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mai dă vedenii şi prin alte locuri, altor persoane, ar dilua în mod nepermis caracterul de unicitate a “lucrării” de la Pucioasa. Liderii pucioşi, puşi în faţa imposibilităţii ameliorării acestui text, au fost nevoiţi să-l şteargă definitiv.
27. “…Iată, orice păcat săvârşit în afară de trup, nu are putere să golească sfinţenia dinlăuntrul vostru, dar păcatul cel săvârşit în trup, dă pe Dumnezeu afară şi ia putere în trup şi omoară trupul şi face trupul pământ neputincios şi trupul foloseşte legea slobozeniei şi dă la o parte legea sfinţeniei…”(3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Deşi liderii pucioşi au la inimă ca foarte dragă teoria care pretinde că Taina Căsătoriei aduce cu sine “legiferarea păcatului în trup”, adică a “desfrânării legiuite”, aici s-au văzut puşi în faţa unei extrapolări de nesuportat: restul păcatelor, săvârşite în afară de trup, cică “nu au putere să golească sfinţenia din om”. În faţa unei asemenea absurdităţi, singura soluţie care le-a mai rămas a fost eliminarea totală a textului respectiv, care a atras cu sine şi ştergerea argumentării teoriei ce le era lor dragă, iar până la urmă chiar la eliminarea unui capitol întreg. Biblia nu minimalizează deloc păcatele făcute în afară de trup: ele rămân grave sau foarte grave (multe dintre acestea sunt păcate de moarte, ori sunt păcate strigătoare la cer; deci nici vorbă ca ele să nu golească sfinţenia din om) chiar dacă face o menţiune specială asupra desfrânării, ca păcat săvârşit în trup:
“ Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său.”(I Cor. 6,18)
28.”… Eu am puterea şi am în fiecare din voi, dacă Mă lăsaţi pe Mine să fac ce am de făcut cu voi. Dar trebuie să înţelegeţi că planul lui Dumnezeu este bine întocmit şi nu poate lucra după placul fiecăruia, nu se poate căuta la plăcerea cuiva, pentru că nu se poate strica nimic acum din planul cel bine întocmit de Sfânta Treime…”(3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Din nou o afirmaţie insuportabilă: aceea că Dumnezeu cel Atotputernic are putere în om numai dacă este lăsat de om ca să aibă El putere în om. Se face confuzie aici între puterea lui Dumnezeu şi voinţa Lui. În realitate, Dumnezeu poate oricâte voieşte, dar nu voieşte să facă oricâte poate. Îndelunga Lui răbdare cu omul nu trebuie considerată ca o slăbiciune, aşa cum o prezintă Cuvântul de la Pucioasa, în urma cărei Dumnezeu ajunge la cheremul omului şi se roagă de om ca să-I îndeplinească el planurile, “cele bine întocmite de Sfânta Treime”.
29.”… Eu am venit şi am pus viaţă nouă în voi. Nu lăsaţi să moară viaţa din voi, că aceasta atârnă numai de voi. Nu ieşiţi de sub înviere, că putere şi viaţa v-au fost date şi v-a făcut Dumnezeu stăpâni peste trupurile voastre că v-a dat vouă putere. Nu căutaţi să picaţi din cer copiii Mei, că pe pământ e vai şi e moarte. V-am mai spus să vă păstraţi întru taina Ierusalimului ceresc ca să aveţi puterea aceea…”(3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Alte exprimări confuze, contradictorii sau de-a dreptul aberante. Noii ierusalemiteni ba “au putere şi viaţă“ de la “Dumnezeul” lor, ba li se cere discreţie totală asupra Noului Ierusalim, ca o condiţie obligatorie ca să primească “puterea aceea” . Ba sunt pe pământ, unde trebuie să se lupte ca “să nu moară viaţa din ei”, ba sunt în cer, unde trebuie să se lupte “ca să nu pice din cer” pe pământ. Motive suficiente ca textul să fie irecuperabil şi, în consecinţă, suprimat.
30.”…Trebuie să înviem întru toată puterea cea de sus, că avem de aşezat învierea Domnului peste tot trupul. Lăsaţi moartea departe de la voi, ţineţi-o la distanţă, că voi sunteţi fii ai vieţii şi ai învierii. Şi nu uitaţi că nu am putere în voi dacă nu sunteţi sfinţi întru toată trăirea voastră, că iată, avem de aşezat Ierusalimul pe pământ. Cu dragoste s-a coborât tot cerul să lucreze cu voi, să vă ajute ca să se arate biruinţa. Cu dragoste umblaţi şi voi întru toate voile cerului, că fără dragoste nu puteţi face nimic. Nu uitaţi că Domnul este Cel care poate şi că voi sunteţi nişte unelte pe care trebuie să le mânuiască Dumnezeu, aşa cum are El de lucrat acum. Nu vă îmbolnăviţi în nici un fel, că uite, nu avem timp să mai zăbovim în drum. Dumnezeu curăţă cărările şi taie uscăciunile de peste tot ca să apară lumina şi viaţa Sa peste tot. Tot ce nu este întru Dumnezeu se taie şi se aruncă. Nu vă întovărăşiţi pe drum cu fărădelegea, căci aceasta va fi dată deoparte în curând. Bucuraţi-vă numai cu Dumnezeu, că El biruie prin voi şi El împlineşte tot ce are de împlinit. Ridicaţi-vă bine cu Dumnezeu, că nimeni nu va putea sta în calea voastră cea spre desăvârşirea planului Domnului. Aveţi încredere şi aveţi credinţă, că numai prin credinţa voastră se vor împlini toate. Nu vă îndoiţi ca unii care n-au putere de la Dumnezeu, că voi aţi fost aşezaţi între putere lucrătoare de minuni.” (3 noiembrie 1990, sublin.ns.)
Dacă textul precedent pretindea că pucioşii au primit deja învierea şi puterea de sus, de la “Dumnezeul” lor pe care trebuie să le păstreze cum pot mai bine, iată că acum se afirmă ceva contradictoriu: pucioşii “trebuie să învieze întru toată puterea cea de sus”, deci învierea şi puterea de sus nişte daruri doar în perspectivă. Pentru ca imediat să se spună că ei “sunt fii ai vieţii şi ai învierii” şi că “au fost aşezaţi între putere”. Probabil că din acest motiv, şi acest text a fost suprimat. Şi condiţia pe care o pune “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa “ca să aibă putere în ei” se schimbă”: dacă la poziţia 28. ea era supunerea totală, acum este sfinţenia totală, ceea ce este cu totul altceva.
31.”…Să stropiţi cu apă sfinţită şi cu semnul mirului cel sfânt să vă însemnaţi tălpile încălţămintelor voastre ca să striviţi orice urmă de duh rău din căile voastre. Binecuvântate să vă fie intrările şi ieşirile, că peste aceasta, duşmanii nu vor putea avea izbândă. Postul şi rugăciunea, aceasta este puterea cea bună întru toate cele cu Mine, acestea sunt armele puterii creştinului cel biruitor…
…Verginica este mare la Mine, măi tată şi veghează peste poporul Meu şi nu poate fără voi. Stă în faţa Mea şi vă pomeneşte şi este mare mijlocitoare pentru tot creştinul care a mâncat de la această masă. Ea este mare la Mine, măi tată, căci prin ea, Eu am sunat pe pământ de Mi-am adunat un popor în zilele acestea. Rugăciunile ei înduioşează tot cerul şi ea veghează cu duh treaz pe urmele copiilor care sunt fii ai lucrării Mele din vremea aceasta… Şi are putere să vă ajute, aşa precum toţi sfinţii sunt mereu lângă cei ce-i cheamă în ajutor…” (25 februarie 1991)
Renunţarea la acest text poate fi pusă în legătură cu o dispută legată de felul în care pucioşii îşi ung tălpile pantofilor cu ulei din candelă, pe care ei îl denumesc “mir”. Această denumire este oricum improprie, deoarece mirul este altceva decât uleiul din candelă, iar a mirui este o acţiune tipică prin care se unge fruntea omului. De aici provine şi expresia populară a lovi (sau a trăsni, a izbi pe cineva ) la mir, cu semnificaţia de a lovi pe cineva în frunte (mortal). Totuşi, pucioşii au învăţat de la “mama Gigi” (Verginica) să se ungă cu “mir” pe tălpi în semnul sfintei cruci, ca să fie apăraţi pe cale de orice uneltire a diavolului. Liderii pucioşi au extins apoi procedeul, aşa că s-a ajuns să se ungă cu “mir” nu numai pe tălpile pantofilor, ci şi roţile autoturismelor, roţile căruţelor sau tălpicile săniilor. Nu ştiu dacă au ajuns să ungă şi copitele cailor de la căruţă, dar nu este exclus. În plus, procedeul ungerii cu “mir” era dublat de stropirea din belşug cu aghiazmă, ca protecţia să fie cât mai sigură.
La un moment dat s-a ivit însă o controversă pe tema acestei ungeri, pe motivul că Nicodim Măndiţă condamnă aspru prin cărţile lui pe toţi aceia care fac semnul crucii pe jos, în diferite feluri (ajungând chiar la extrapolări ridicole, prin care până şi ţesătura în formă de cruce a covoarelor să intre în această categorie) şi mai ales pe aceia care calcă pe semnul sfintei cruci. Întrucât călcarea semnului sfintei cruci era prezentată de Nicodim Măndiţă ca o abjurare gravă, o necinstire specifică diavolului şi slugilor lui, liderii pucioşi s-au văzut brusc puşi într-o încurcătură neaşteptată. Singura soluţie de moment care li s-a părut salvatoare a fost minciuna. Şi aşa, au preferat să declare senin că ei niciodată nu şi-au uns tălpile picioarelor sau ale pantofilor, ci au uns piciorul doar pe zona superioară a labei piciorului, deasupra oaselor tarsiene. Adepţii care erau de faţă au rămas consternaţi de această minciună grosolană, întrucât ştiau bine că ani de zile fuseseră învăţaţi chiar de către liderii pucioşi să se ungă direct pe tălpi!!! Dar acest lucru nu a fost suficient să pună la îndoială integritatea morală a liderilor pucioşi, ei rămânând faţă de aceştia la fel de obedienţi ca şi înainte. La fel de plauzibil este că adepţii i-au mai surprins pe liderii lor minţind şi alte împrejurări, până ce s-au obişnuit şi cu minciunile lor.
O altă inadvertenţă în text este expresia “poporul Meu”, care apare aici un pic prea devreme. Peste tot prin anii ’80-‘90 se foloseau expresiile “poporul Verginicăi”, “lucrarea Verginicăi”, “trâmbiţarea Verginicăi”. După anul 1993, când apare ruptura definitivă dintre Noul Ierusalim şi B.O.R., liderii pucioşi au transferat centrul de greutate al învăţăturii de la Pucioasa dinspre Verginica spre “Domnul”, aşa încât Verginica intră treptat într-un con de umbră, iar “Domnul” preia iniţiativa de a “lucra” şi a “trâmbiţa” către “poporul Domnului”, dar nu oricum, ci numai prin “porţile Sale”, care sunt liderii pucioşi, fără de care Domnul recunoaşte că nimic nu poate face, dacă sunt ei slăbiţi şi neputincioşi. Deci liderii pucioşi trebuie ocrotiţi de către adepţi, pentru ca să poată Domnul să “lucreze” prin ei. În timp, transferul de putere s-a finalizat şi s-a cimentat atât de mult, încât acum despre Verginica nu se mai vorbeşte în “Cuvânt” decât din An în Paşti, pe când despre Liderii Pucioşi , nu e “cuvânt de la Dumnezeu” în care să nu se vorbească, la modul cel mai apreciativ cu putinţă.
32.”…O, dacă Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, iată, voi sunteţi cuvântul Meu, căci Eu sunt cu Duhul iar voi sunteţi cu trupul. Se vor ruşina toţi înţelepţii pământului când vor vedea lucrul acestei înţelepciuni, căci ei nu au fost înţelepţi ai cerului, căci s-au iubit pe sine şi nu au fost contopiţi cu înţelepciunea cea din Dumnezeu. Dacă cuvântul Meu nu ia trup în această Carte, dacă nu ia fiinţă în această Carte, rămâne fără viaţă cuvântul Meu şi fără lucrul cel pentru care este adus. Eu am venit să vă biruiesc din nou neputinţele care vă ţin legate voinţa şi nădejdea şi mâinile şi dragostea. Am venit cu Cuvântul Meu să vă rup piedicile, să vă întăresc, să vă înseninez inimioarele şi iubirea şi pacea. Sunt aici în tot momentul, sunt cu voi, lucrez cu voi, dar avem multe de făcut şi totul trebuie lucrat prin cuvânt mai întâi şi apoi Cuvântul să se împlinească. Am de răspândit cuvânt, am de împlinit lucruri mari prin Cuvânt…
…Trebuie să suflăm duh lucrător de înviere peste mulţimi şi trebuie să lucrăm o piatră de mărturie, fiindcă aşa a spus Domnul aici la voi, că va scoate la iveală în curând această fântână de miere şi a spus că vă va arăta pe voi cei care aţi lucrat cu Dumnezeu această lucrătură de sfârşit…
…În curând vine vremea semnelor care vor arăta venirea Domnului şi atunci voi veţi fi în bucurie şi lumea se va tângui şi se va pocăi şi va avea scăpare, căci voi la această lucrătură sunteţi aşezaţi…
… Cereţi lumină de la Dumnezeu peste poporul acestei lucrări, că vine vremea să sădim pomi din loc în loc, pomi care vor primi seva de la acest pom al vieţii… Un pic mai avem de lucrat aici, ca să putem începe această sădire…
30 mai 1991 ”
Renunţarea la acest text poate fi pusă în legătură cu o serie de contradicţii grave, rezultate dintr-o folosire superficială, festivistă, propagandistică, a unor clişee, cuvinte şi expresii. Frazele sunt pompoase, dar goale de conţinut, anunţând cu emfază un “lucru” despre care nu se detaliază nimic, în afară de faptul că “va lucra o lucrătură” prin care se vor “împlini lucruri mari”:
”…O, […]Se vor ruşina toţi înţelepţii pământului când vor vedea lucrul acestei înţelepciuni […]
rămâne fără viaţă cuvântul Meu şi fără lucrul cel pentru care este adus. […] Sunt aici în tot momentul, sunt cu voi, lucrez cu voi, dar avem multe de făcut şi totul trebuie lucrat prin cuvânt mai întâi şi apoi Cuvântul să se împlinească. Am de răspândit cuvânt, am de împlinit lucruri mari prin Cuvânt…
…[…] trebuie să lucrăm o piatră de mărturie, fiindcă aşa a spus Domnul […] că vă va arăta pe voi cei care aţi lucrat cu Dumnezeu această lucrătură de sfârşit…
[…]
… Cereţi lumină de la Dumnezeu peste poporul acestei lucrări, că vine vremea să sădim pomi din loc în loc, pomi care vor primi seva de la acest pom al vieţii… Un pic mai avem de lucrat aici, ca să putem începe această sădire…
“Atotputernicul de la Pucioasa” lucrează cu pucioşii în tot momentul, are multe de făcut, dar mai are de lucrat un pic, şi după aceea începe lucrarea de sădire de pomi din loc în loc:
Sunt aici în tot momentul, sunt cu voi, lucrez cu voi, dar avem multe de făcut şi totul trebuie lucrat prin cuvânt mai întâi şi apoi Cuvântul să se împlinească. […]că vine vremea să sădim pomi din loc în loc, pomi care vor primi seva de la acest pom al vieţii… Un pic mai avem de lucrat aici, ca să putem începe această sădire…
Se pretinde că “pucioşii sunt cuvântul lui Hristos”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, iar “cuvântul lui Hristos” – adică pucioşii – trebuie să ia viaţă în Carte, adică în “Cuvântul lui Dumnezeu” , căci altminteri nu ia viaţă “cuvântul lui Hristos” – adică pucioşii :
Eu sunt Cuvântul lui Dumnezeu, iată, voi sunteţi cuvântul Meu, […] Dacă cuvântul Meu nu ia trup în această Carte, dacă nu ia fiinţă în această Carte, rămâne fără viaţă cuvântul Meu […]
Biserica de zid de la Glodeni Pucioasa, cu 12 uşi şi 33 de cornişe, este prezentată când “piatră de mărturie”, când “fântână de miere”, pentru ca în final să se dea totul în vileag, spunându-ni se că de fapt este o “lucrătură”. Nu una oarecare, ci o “lucrătură de sfârşit”:
…Trebuie să suflăm duh lucrător de înviere peste mulţimi şi trebuie să lucrăm o piatră de mărturie, fiindcă aşa a spus Domnul aici la voi, că va scoate la iveală în curând această fântână de miere şi a spus că vă va arăta pe voi cei care aţi lucrat cu Dumnezeu această lucrătură de sfârşit…
Şi noi ştiam că e o lucrătură, dar nu ne-am închipuit că este o “lucrătură de sfârşit”. Şi într-adevăr, din 1991 până azi au trecut vreo 18 ani şi “lucrătura” nu dă semne că ar vrea să se sfârşească. Vorba “Cuvântului”: mai e “de răspândit cuvânt, mai sunt … de împlinit lucruri mari prin Cuvânt.
Răspândacii Cuvântului au fost deci lucrători care au avut mult de lucru ca să lucreze, lucrând lucrătura care a fost de lucrat de 18 ani încoace…
33.” Iată, uitaţi-vă… uitaţi-vă cât lucru iese într-o zi şi fiţi atenţi bine, fiţi cu toţii atenţi cum pun timpul sub supunerea voastră, că fiecare lucru nu întârzie să vină şi vine la vreme, iubiţii Mei. Lucrez cu voi, lucrez să vă înlătur osteneala şi neputinţele şi piedicile şi lucrez să vă înflăcărez dragostea pentru lucrul ce îl avem de împlinit. Şi voi lucra şi mai văzut, veţi vedea că voi lucra…
…Fiilor, iată ce vă spun: folosiţi untdelemnul cel binecuvântat de Dumnezeu şi faceţi-vă hrană gustoasă că Mă uit la voi şi nu-Mi place frământarea voastră. Dragostea este mai presus decât această frământare care vă umple de griji şi care vă oboseşte pacea şi duhul. Nu acestea să nu le călcaţi, ci altele se cer când lucraţi la această lucrătură. Mă uit la voi că nu mai ştiţi ce să mai puneţi pe masă şi binecuvântat să vă fie untdelemnul lui Dumnezeu. E lucru cu greutate aici, nu e de glumă copiii Mei. Fiţi înţelepţi şi fiţi de la Mine întru toate. Lăsaţi numai cum spun Eu şi să nu fiu în strâmtorare între voi când voiesc Eu la voi. Nimic nu-i mai înalt ca pacea, ca iubirea, ca mulţumirea întru Dumnezeu.. Fiţi întru Mine, fiţi întru voile Mele. Eu voiesc bine la voi şi peste voi. Voiesc să stau de vorbă în zilele ce vin cu cei mititei, cu cei tinerei, care sunt acum în formare, care trebuie să înţeleagă cum este Dumnezeu acum şi cum este lucrul lui Dumnezeu aici. Am să vin spre ei cu un cuvânt ceresc. Copiii Mei, strigaţi la Mine în orice lucru ce îl aveţi de împlinit. Sunt aici şi voiesc să vă aud că vorbiţi cu Mine. Uitaţi-vă cum depărtez piedicile toate, cum vă aduc de la cer timp însorit, cum lucrez la vreme tot lucrul cu voi…
…Astăzi se scrie în cer zi veşnică de serbare cerească, pentru că astăzi are Dumnezeu o zi a împlinirilor celor proorocite prin această lucrare. Astăzi este o zi care va rămâne o veşnică aducere aminte. Sfânta Treime este în picioare şi lucrează şi se bucură căci vede duh de împlinire, duh de bucurie. Se lucrează şi temelie pe pământ, şi temelie în cer.Voi lucraţi aici cu cerul şi alţi copii de-ai mei lucrează în altă parte cu cerul şi este cerul tot în mare serbare în ziua aceasta. Binecuvântată să fie această zi cu tot lucrul pe care îl poartă spre săvârşire, cu toată bucuria care este în cer şi pe pământ, căci pe pământ este astăzi bucurie cerească. Fiţi binecuvântaţi copiii Mei iubiţi. Pace şi întărire şi putere sufletelor voastre şi trupurilor voastre. Pace şi binecuvântare peste tot lucrul mâinilor voastre, căci sunteţi mâna Sfintei Treimi care este în lucru. Pace vouă în orice lucrare ce o aveţi de lucrat. Pace şi peste păstorii Mei şi peste toţi cei care luaţi şi gustaţi din masa cerească şi din vasul ceresc în care se pregăteşte aici pâinea vieţii Pace şi Ierusalim nou şi ceresc peste fiecare inimă.” ( 22 august 1991)
34. ”…Iată Paştele cel Nou şi iată începutul împărăţiei celei noi…
…Iată cină cerească. În fiecare zi cinez cu aceşti micuţi ai Mei în acest ceresc aşezământ…
…Eu sunt viaţa. Eu sunt viaţa voastră, măi copii şi Mă las vouă în fiecare zi cu dragostea cu care şi voi vă lăsaţi întru Mine şi cu cele de la Mine. Voi sunteţi Betania Mea şi locul Betaniei Mele din vremea aceasta. Iată ce dulce îmbrăţişare vă dau: Pace vouă. Luaţi şi mâncaţi şi cinaţi cu Mine, acesta este Trupul şi Sângele Meu care se frânge pentru voi spre iertare şi spre puterea biruinţei. Această veste va rămâne despre voi iubiţii Mei. Iată-i pe cei ce au răpus balaurul cel mare, căci ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor…
... Iată Paştele cel Nou şi iată începutul Împărăţiei celei Noi, dar cine să înţeleagă, cine, căci această înţelepciune nu vine de la fire, nu vine de la trup, ci de la Duhul Tatălui cerurilor. Cei ce zic că lucrează Pâinea Vieţii, aceia nu au mâinile curate, aceia nu au Duhul Meu şi au duhul lor şi Eu stau ţintuit şi acum de ei şi ei nu ştiu că Eu stau ţintuit, că nu vor să audă de la Mine ca să le spun durerea Mea. Această preoţie aşezată aici din poruncă cerească lucrează cu curăţenia Duhului Sfânt şi cu lucrarea cea binecuvântată după orânduiala lui Melchisedec, dar cine să înţeleagă? Ferice celor mari care înţeleg şi se pleacă spre această măreţie de lucrare cerească. Acest izvor de cuvânt este râul vieţii care curge din tronul lui Dumnezeu şi din care vor bea toate neamurile cele ce vor crede, când vor vedea slava României celei binecuvântate peste popoare.
...Pace ţie Biserica Mea cea iubită şi încă un pic ascunsă...
...Pace vouă şi cină cerească de la cer şi până la voi, căci toată oastea cerească s-a coborât pe acest blid micuţ din care Mielul lui Dumnezeu şi cu fiii Săi cei luaţi din lume, cinează împreună cină binecuvântată şi nouă întru împărăţie nouă, căci am făcut aici Legământ nou de viţă nouă, de vin nou, de împărăţie nouă...
... Cel ce se uneşte cu Mine acela este un trup cu Mine şi Eu întru acela rămân, dar mare este această taină, căci Eu sunt viaţa şi una este viaţa precum Eu Unul sunt. Pace ţie Biserica Mea cea iubită şi încă un pic ascunsă, aşa cum şi atunci Mă ascundeam cu ai Mei de iudeii care nu L-au voit pe Domnul. Pace ţie iubita Mea, căci ieslea ta este caldă şi dulce şi curată şi Eu iată, cu dragoste Mă plec şi lucrez şi cinez cu voi şi vom birui prin sângele Legământului cel întreit Nou şi binecuvântat cu putere de biruinţă. Bucuraţi-vă căci Tatăl Meu aşa a binevoit. Amin... ” (8 martie 1992)
35. ”...Nu poate fi Dumnezeu, Domn, acolo unde cezarul este domn...
...Să se umple de bucurie cerul Sfânt şi pământul sfânt, căci Cel ce s-a întrupat în pântecele Fecioarei ca să vină să se arate oamenilor, binecuvintează acest praznic sfânt şi ceresc... Pace vouă, căci sunt aici cu voi. Deschideţi ochii şi priviţi pe Domnul Iisus Hristos...
...O, iubitul Meu popor, ce mare trebuia să fi tu acum, să se fi temut de tine cerul şi pământul, văzduhul şi adâncul şi toate să-ţi fi fost ţie supuse, aşa cum este scris. Să se fi supus munţii şi orice fel de înălţime să se fi aplecat în faţa ta, iubitul şi binecuvântatul Meu popor. Eu pentru asta am venit în zilele tale cu lucrarea Mea pe pământ şi trebuie ca tu să împlineşti lucrarea Mea, tu şi nu altcineva, căci aşa este scris la Dumnezeu. Iată, a venit şi bucuria Mea, căci în acest aşezământ este locul Meu şi iată zilele bucuriei celor din cer. Cezarul ar voi să îşi facă şi el loc peste acest aşternut, aşa cum are aşternut în toate locurile care se numesc cu nume sfânt, căci peste tot el este stăpân, el şi nu Dumnezeu, căci Domnul nu are nimic legat cu cezarul şi nu poate fi Dumnezeu Domn acolo unde cezarul este domn. Dumnezeu nu are loc pe pământ şi iată, a coborât un colţ de cer pe pământ ca să aibă Domnul loc pe pământ, ca să Îşi aibă Domnul cort pe pământ şi să se ştie apoi această minune până la toate marginile...
... Acest lăcaş este mare acum, căci cei din cer nu ştiu de opreliştea zidurilor...
... Astăzi Măicuţa Mea este sărbătorită cu mare sărbătoare de toţi sfinţii şi îngerii, şi iată această sărbătoare cerească s-a coborât aici. O, ce bucurie, dar bucuria întreagă va fi atunci, când poporul acesta iubit va vedea cu ochi treji pe sfinţi şi pe îngeri cântând şi serbând în cerul cel de pe pământ aşa cum este scris...
... E mare ordine cerească coborâtă în această iesle, heruvimii şi serafimii îşi amestecă mişcările cu cei ce slujesc astăzi peste această zi de serbare. Acest lăcaş este mare acum, căci cei din cer nu ştiu de opreliştea zidurilor. Cete, cete cântă corurile îngeraşilor, cântă şi slăvesc pe Domnul şi pe cea binecuvântată şi Preaslăvită Născătoarea Fiului Cel din Tatăl, cântă şi se amestecă cu toate mişcările voastre, iubiţi ai cerului sfânt. Mă las purtat de mânuţele voastre, amestecate cu graţia îngerilor, a heruvimilor şi serafimilor care nu au mai sărbătorit până în vremea aceasta cu atâta plinătate de bucurie. Tot cerul tânjeşte după plinirea cea mare, toţi sfinţii stau cu cupa plină de nerăbdare ca să fie iarăşi una cu cei ce se vor ridica din moarte, aşa precum în vremea învierii Mele din morţi, s-au unit cei din moarte cu cei dintru cele cereşti...
... Căci vine cerul pe pământ şi umple pământul...
... Iată-i pe apostolii cei din cer, se apropie de voi în ziua aceasta ca să vă cuprindă cereşte şi să vă binecuvinteze râvna inimii pe care o aveţi pentru mărturisirea cuvântului despre Iisus Hristos care este Însuşi Cuvântul acestei lucrări. În curând veţi vorbi în limbi din ce în ce mai noi, căci vine cerul pe pământ şi umple pământul, iar voi veţi fi martorii Mei şi veţi sta în faţa turmei Mele din vremea aceasta. Întăriţi-vă cuvântul şi inimile, căci veţi sta în faţa mulţimilor care vor curge şi vor cere hrană vie de Cuvânt viu. Întăriţi-vă puterea Duhului Sfânt căci râuri de apă vie va fi să curgă din guriţele voastre şi vor învia noroade şi se vor trezi morţii ca să învieze şi să vestească apoi învierea...
...Ţipă până şi cei ce s-au crezut a fi stăpâni ai viei Mele...
...Iată patriarhii şi arhiereii nu mai au mâini curate, căci s-au murdărit din neam în neam şi nu mai sunt mâini cu putere cerească, cu putere curată, nu mai sunt mâini împărţitoare de viaţă din cer, ci de viaţă de pe pământ. Dar ce legătură poate fi între cele după duh şi cele după trup? Staţi de veghe şi priviţi clipa în care lumina şi întunericul se resping una pe alta ca să câştige loc ori una, ori alta. Aşa este şi cu această putere cerească, aşa este cu Duhul lui Dumnezeu şi cu duhul lumii. Uitaţi-vă la lupta dintre adevăr şi minciună cum se resping în vremea luptei ca să câştige loc. O, iubiţii Mei, luaţi şi învăţăţi această taină întru toate îndeletnicirile voastre sufleteşti şi trupeşti şi căutaţi, măi copii, să faceţi loc părţii cele bune care se numeşte cer, care este din cer.
Veţi vedea lumină mare luminând din acest foc pe care Sfânta Treime l-a aprins pe acest munte, dar Eu vă spun că s-a şi văzut.
Veţi vedea prooroci care se vor supune proorociilor acestei Lucrări cereşti, dar Eu vă spun că s-au şi văzut. Veţi vedea anticrişti care se vor teme la auzul acestei vestiri cereşti, dar Eu vă spun că s-au şi temut. S-au temut şi ţipă de teamă. Ţipă până şi cei ce s-au crezut a fi stăpâni ai viei Mele căci au aflat vestea că se întoarce Stăpânul Viei şi le va lua dregătoria şi o va da altora care au păzit cuvântul răbdării întru sfinţenie şi întru duh de veghere, căci aceştia vor fi găsiţi lucrând în vie şi culegând rod binecuvântat de viţă nouă şi de vin nou. Şi iată, toate sunt scrise şi dacă sunt scrise, ele vin spre împlinire, căci nu se poate să treacă şi să nu se împlinească cuvintele lui Dumnezeu... ” ( 7 aprilie 1992)
36. ”…O, măi poporul Meu, ce mult aş mai vorbi Eu despre tine, că multe mai sunt scrise despre tine, popor cu semn dumnezeiesc pe tine. Şi iată, ies cu cele cereşti care au crescut şi au izvorât în mijlocul tău şi va da peste margini acest râu şi va vorbi despre tine, măi popor cu inimă îngheţată şi cu pământ peste tine. Că iată, va ieşi un foc din tine şi se va rosti dreptatea lui Dumnezeu în mijlocul tău, popor care ai prânzit cu Dumnezeu în pustiul acestei vremi.
Copiii Mei, se va lucra lucrare mare după săvârşirea cea deplină care se apropie peste locul de la voi, căci apoi va fi să dea peste margini izvorul vieţii care va izvorî din acest munte. O mulţime de vestiri cereşti se zoresc să-şi facă loc din acest izvor care cer de la voi să fiţi atenţi la cer, că vin de la cer vestiri cereşti...” (9 iunie 1992)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.