37. Temeiuri scripturistice inexistente sau modificate

(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)


1. În ediţia din 1995 se face referire la un text din cartea profetică a lui Ioil, text care în realitate nu există
”Iată că s-a împlinit ceea ce s-a spus prin proorocul Ioil că s-a umplut pământul cu pasări cu ciocul de fier, şerpi cu ciocul de fier, broaşte ţestoase de fier”.(4 mai 1958 )
Avizaţi probabil asupra acestui aspect extrem de incomod, care ar pune serios la îndoială atotcunoaşterea “Dumnezeului” de la Pucioasa, măcar cunoaşterea propriei Sale Scripturi, redactorii ediţiei din anul 2006 au apelat la cea mai simplă scamatorie: ştergerea pur şi simplu a cuvântului Ioil, rămânând ca profeţia să cadă în cârca vreunui prooroc anonim. Zis şi făcut. Numai că au omis un amănunt esenţial: să verifice dacă relativizarea problemei era suficientă, pentru a salva situaţia. Spre ghinionul lor, nici proorocul fără nume, oricare ar fi el, nu vorbeşte despre păsări, şerpi sau broaşte ţestoase de fier. Nici un alt prooroc al Vechiului Testament nu abordează acest subiect! Aşadar, se pretinde că “s-a împlinit” o proorocie care de fapt nici măcar nu s-a proorocit vreodată!

2. O proorocie despre…proorocie
În Biblie se face o proorocie despre desfiinţarea proorociilor:
“Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.” (ICor.13,8-10)
Faţă de acest subiect, în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, se face o extrapolare fără acoperire, afirmându-se că vor fi desfiinţate în plus şi preoţia, şi Scriptura:
“Mărturisiţi-vă astăzi cât mai aveţi cui, că scris este că nu va mai rămâne nici proorocie, nici preoţie, nici Scriptură. ( 15 mai 1963)
Pe de altă parte, ni se sugerează adesea că acest “Cuvântul al lui Dumnezeu” este el însuşi o prelungire a Scripturii, un “Nou Testament al vremurilor de sfârşit”, ceea ce contrazice proorocia de mai înainte, care prezice desfiinţarea Scripturii. Cât despre preoţie, cei de la Pucioasa ar fi avut ocazia să o desfiinţeze până acum pe cea din “biserica” lor, dacă ar fi vrut. Ei au preferat însă ca să-i dea o nouă coloratură, pentru a o individualiza, deosebind-o de “preoţia bisericii din lume” care, după cum pretind ei, “are pecetea lui Antihrist”. În orice caz, afirmaţia că “este scris”că Scriptura şi preoţia vor dispărea nu are nici o acoperire canonică.

3. Un temei scripturistic inexistent

“… că scrie în Sfânta Scriptură ca creştinul să poarte haina ca să nu se vadă călcâiul………” (12/25 august 1965)
Am căutat în toată Sfînta Scriptură acest text şi nu l-am găsit. Poate că n-am căutat bine? Posibil, dar puţin probabil.

4. Un temei scripturistic controversat
“Eu sunt Alfa şi Omega care e scris în Sfânta Scriptură. Eu sunt în chip nevăzut, aşa e scris” (30 octombrie/12 noiembrie 1965)

Dimpotrivă, în Biblie este scris contrariul, şi încă în foarte multe locuri: Hristos, Fiul Omului, Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, va fi văzut la faţă. Selectăm aici doar câteva dintre aceste temeiuri:

” Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă.” (Luca, 21:27)
“ Ci precum este scris: "Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege".” (Rom. 15:21)
“Iată, El vine cu norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin.” (Apoc.1:7)
“Şi vor vedea faţa Lui şi numele Lui va fi pe frunţile lor.” (Apoc. 22:4)

5. Un temei scripturistic răstălmăcit
“ Că scrie în Sfânta Scriptură că dacă unu, doi, trei sau patru voi găsi neîntinat, scapă acest pământ. Dar nu sunt. Căci cei care i-am găsit când am venit, toţi M-au minţit, toţi Mi-au zis că urmează pe Iisus până la poarta cerului, sus. Dar astăzi am rămas cu unul, unul tată, unul la cinci case, cu doi la zece case. Şi aceştia se vor răpi ca Ilie şi ca Enoh cu trup cu tot.” (7 ianuarie 1977)
Biblia relatează, într-adevăr, o asemenea făgăduinţă, făcută de Dumnezeu lui Avraam. Dar nu era vorba de tot pământul, ci de cetatea Sodomei. Şi nu era vorba de unu, doi, trei sau patru drepţi, ci de zece. Avraam a plecat cu rugăminţile de iertare de la cifra de cincizeci de drepţi, pe care a tot scăzut-o cu câte zece, văzând că Dumnezeu e mult milostiv, până la cifra de zece drepţi. Dar la numărul zece târguiala s-a oprit:
“Şi a zis Avraam: "Iată, mai cutez să vorbesc Stăpânului meu! Poate că se vor găsi acolo numai douăzeci de drepţi". Răspuns-a Domnul: "Nu o voi pierde pentru cei douăzeci".
Şi a mai zis Avraam: "Să nu se mânie Stăpânul meu de voi mai grăi încă o dată: Dar de se vor găsi acolo numai zece drepţi?" Iar Domnul i-a zis: "Pentru cei zece nu o voi pierde".
Şi terminând Domnul de a mai grăi cu Avraam; S-a dus, iar Avraam s-a întors la locul său.” (Fac. 31-33)

Şi mai este ceva: contrazicerile se ţin lanţ. Mai întâi se afirmă că “toţi M-au minţit”, şi apoi se repetă această acuză: “toţi au zis” că-l urmează pe “Dumnezeul” de la Pucioasa, dar niciunul nu s-a ţinut de cuvânt, niciunul n-a rămas, toţi l-au părăsit. Apoi se rectifică: “Dar astăzi am rămas cu unul”. Întrebarea care se pune imediat este: “Ori unul, ori niciunul ??!” Apoi se rectifică şi rectificarea: nu unul, ci “unul la cinci case”, ceea ce, desigur, este cu totul şi cu totul altceva. Pentru cei surprinşi sau neîncrezători în asemenea răsturnare de situaţie, se repetă acelaşi lucru, dar într-o altă formulă: “doi la zece case”. Şi iată că, din situaţia iniţială disperată, în care se afirma că “nu sunt” de găsit oameni neîntinaţi, nici unul măcar, căci “toţi au minţit”, şi “toţi au zis că urmează pe Iisus până la poarta cerului, sus”, s-a ajuns la o situaţie chiar confortabilă: “unul la cinci case”, adică “doi la zece case”, adică (presupunând în medie 3-4 oameni la fiecare casă) circa 5-7 la sută! Într-un veac secularizat, o asemenea cifră, de 5-7 la sută de neîntinaţi, pe faţa pământului, este aproape de necrezut că s-ar mai putea atinge.
Într-o contradicţie flagrantă cu textul de mai sus se află şi următorul pasaj:
“ Poporul Meu se va întreba despre viaţa ta, despre ţara ta, dar dacă numai unul va rămânea, se va răpi acela şi ţara se va nimici, iar dacă vor fi cinci, Domnul va face prin ei lucrarea sa şi ţara nu se va nimici…” (15 aprilie 1977)
Aici se afirmă că un singur drept nu are şanse să salveze ţara ( în contradicţie severă cu cu ceea se pretindea mai sus, în textul din 7 ianuarie 1977). Ba mai mult, se sugerează că nici variantele cu doi, trei sau patru drepţi nu ar avea vreo şansă de izbândă, îndată ce se începe cu cifra de cinci, ca limită inferioară care ar putea să salveze ţara de la nimicire. Singura diferenţă care s-ar putea lua eventual în discuţie este dată de faptul că cele trei surse folosesc trei câmpuri de lucru, care au întinderi şi deci ponderi diferite: pământ, ţară şi cetate. Este evident însă că, deoarece situaţia cea mai defavorabilă ( cea cu un singur drept) se referă la pământ, ea este întru totul acoperitoare şi pentru celelalte două cazuri: ţară şi cetate.

6. “Trâmbiţa bărbătească”
“Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” construieşte o sintagmă neobişnuită: ”Trîmbiţa bărbătească”, în intenţia de a legitima prin antiteză faptul că glasul celei de-a şasea trâmbiţe apocaliptice (Apoc.9:13-21) trebuie neapărat să fie de femeie (pe motiv că “aşa e proorocit”):
“Fii credincios că nu eşti ales prin trâmbiţă bărbătească şi este glas prin vocea unei femei, căci aşa este scris” (1 ianuarie 1972)
Unde “este scris” acest lucru? În Biblie nu există o asemenea proorocie. La cartea Apocalipsei se vorbeşte de “al şaselea înger”:
“Şi a trâmbiţat al şaselea înger” (Apoc.9:13), dar fară a se face vreo aluzie la sex, lucru de altfel explicabil şi generalizat în toată Sfînta Scriptură: făpturile îngereşti nu sunt împărţite după acest criteriu eminamente pământesc: parte bărbătească şi parte femeiască, ci numai după criterii ierarhice. Prin asemănare, nici creştinii nu mai sunt selectaţi după criterii strict pământeşti, care aduc la lumină ambiţii ieftine, precum diferenţierea dintre sexe:

“Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Gal. 3:28 )

7. Snoave biblice inedite
“Să nu cădeţi din credinţa voastră.Când era Noe în corabie, cineva găurea corabia ca să intre apa şi să se scufunde şi altcineva astupa găurica. Aşa şi astăzi: se găureşte barca Mea şi nu mai are cine să astupe găurile. Fiule Daniele, aşa cer şi Eu astăzi acestui popor, să facă ce a făcut şopârla” (25 septembrie/8 octombrie 1972)
Aluzia e destul de limpede: trebuie că şopârla îşi băga coada în găurică şi astupa găurica. Poporului de la Pucioasa, tot cam aşa ceva i se cere, şi va trebui să facă şi el ce a făcut şopârla: “să-şi vâre coada în găurică”, pentru ca s-o astupe.
O altă snoavă hazlie are ca personaj principal pe înţeleptul Solomon care, ajuns în iad, a dat în mintea copiilor:
“ …Că iată Solomon care rămăsese singur în iad, şi ce făcea? Că măsura şi punea ţăruşi şi bătea, că se îngrozeau diavolii de ce face el şi ziceau că “prin înţelepciunea sa vrea să ne nimicească pe toţi”. ” (27 martie 1977)

8. Dumnezeu ascunde pieirea păcătoşilor de vederea celor drepţi
“…Dumnezeu vă va da un somn greu când se va hotărî pieirea păcătoşilor, şi va alege un om care va veni şi va pedepsi şi pentru o ţigară. În trup va veni un om ca şi tine. Sfântul Ilie va veni” (25 septembrie/8 octombrie 1972)
Această opţiune nu-şi găseşte nici o raţiune şi nu se regăseşte nicăieri în Biblie. De altfel, şi venirea lui Ilie este interpretată altfel în Biblie; în orice un caz, nu literal, ci simbolizată de lucrarea de pregătire a Sfîntului Ioan Botezătorul: Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei. (Mat.17,10-12). Apocalipsa nu-l menţionează deloc pe Sfântul Ilie, deşi abundă de multe alte descrieri amănunţite de persoane, locuri şi fapte.

9. Proorocie despre un aprig război interconfesional
“… Vom avea război crâncen, mai întâi cu sectanţii din partea de miazănoapte, care vor veni să dărâme legea şi preoţia şi biserica” (29 septembrie/12 octombrie 1972)
Deocamdată, până va veni acel război (dacă va mai veni!), să consemnăm că tocmai creştinii de la Pucioasa s-au transformat cu timpul într-o sectă, care s-a ridicat cu război:
- şi împotriva legilor bisericeşti(contestînd unele aspecte ale practicii liturgice, cum ar fi schimbarea calendarului);
- şi împotriva legilor omeneşti (îndemnând pe creştini să părăsească serviciile, să boicoteze instituţia căsătoriei şi să nu-şi mai dea copiii la nici o şcoală)
- şi împotriva preoţiei (pe care ei o dispreţuiesc şi o numesc “din lume”, calificând-o ca având “pecetea lui Antichrist”);
- şi împotriva bisericii (ei separându-se de biserica oficială ortodoxă şi organizându-se în altă “biserică”, zisă “a Noului Ierusalim”).

10. Nu toţi vor fi chemaţi!
“Vine vremea să fiţi chemaţi de Dumnezeu într-un loc unde va fi El, şi mulţi dintre voi veţi fi la chef, mulţi dintre voi vor avea mortul în casă, şi vai de acela care nu va lăsa mortul şi nu va veni la chemarea Mea! Că doi vor fi în casă; unul va fi chemat, şi altul va fi lăsat” (5/18 august 1973)
Sfântul Apostol Luca spune altceva; că “…unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat.”(Luca, 17:34). Din textul de mai sus rezultă că nu toţi vor fi chemaţi! ceea ce contrazice mesajul Scripturii: Dumnezeu pe toţi îi cheamă la mântuire. Chiar în această carte sunt mesaje care îl contrazic flagrant pe acesta de mai sus. Iată un exemplu:
“Poporul Meu, precum am venit în mijlocul cărturarilor şi fariseilor, aşa am venit şi am chemat la Mine întreaga lume, şi cine a venit, este fericit, este viu”(28 nov/11 dec. 1973)

11. “Unul se va lua şi zece se vor lăsa”
“O, ce război va fi între voi! Unul se va lua şi zece se vor lăsa” (27 august/9 septembrie 1973)
Sfântul Apostol Luca spune cu totul altceva, şi anume că “…unul va fi luat, iar celălalt va fi lăsat.”(Luca, 17:34). Din textul de mai sus rezultă însă că de zece ori mai mulţi vor fi lăsaţi. Să fi fost între timp depăşită Scriptura de mersul evenimentelor istoriei? Cei mai mulţi credincioşi nu cred că aşa ceva este posibil, fiind ferm încredinţaţi că Biblia este infailibilă.

12. O făgăduinţă încălcată şi o făgăduinţă inexistentă
“ Când am înecat cu apă, am spus că nu voi mai da apă până la judecată şi nu voi mai da foc până la judecată.” (5 iulie 1974)
“ Pentru că Dumnezeu când a trimis potop şi nu a mai rămas nimic, a plâns şi a zis: “Nu voi mai da potop sau foc, până la ziua de sfârşit”. (29 iunie/12 iulie 1974)
Cu alte cuvinte, după un îndelung moratoriu, sfârşitul lumii va fi prin foc şi prin apă. Dar, admiţând că aşa se va întâmpla, s-ar încălca grav o făgăduinţă scrisă în Sfânta Scriptură, precum că Dumnezeu nu va mai aduce niciodată potop pe pământ :
Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis:
"Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie; Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul". (Facerea, cap. 9, v. 8-11).
Aşadar făgăduinţa este veşnică, ea nu se opreşte undeva la sfârşitul veacurilor, cu puţin înainte de judecată, pentru a se putea dezlănţui un al doilea potop.
Deşi există în Scriptură o asemenea făgăduinţă referitoare la apă, nu există una asemănătoare şi pentru foc! Dumnezeu nu a promis că va amâna pedeapsa prin foc tocmai la sfârşitul veacurilor!
Culmea este că se mai şi insistă cu această inexistentă făgăduinţă privitoare la foc, iar “intoxicarea” cu acest fals se repetă cu obstinaţie, peste exact o lună:
“Eu am zis: nu mai dau foc, nu mai dau potop” (7 august 1974)
Zice un proverb: Errare humanum est sed perseverare diabolicum (Seneca)
Şi pentru ca starea de confuzie să fie maximă, în “Cuvânt” există şi “proorocii” care contazic această afirmaţie!
Într-adevăr, “proorociile” din “Cuvântul lui Dumnezeu” despre foc sunt numeroase. Unele, într-adevăr, sunt “cu bătaie lungă”, deci se pot asimila cu pedepsele sfârşitului lumii:
“Fiilor, vă spun în şoaptă: pocăiţi-vă că vine focul. Veniţi acum la Mine să vă pregătesc ocrotirea că mâine e târziu. Mai sunt treizeci de ani până la anul 2000 şi se termină cu pământul” (11 iunie 1961)
“…Fiilor, înainte Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? Căci aceasta prin care vă vestesc este Trâmbiţa a şasea.” (28 octombrie 1962)
“…Vine focul şi mistuie totul şi se va face pământ nou, şi să nu te temi că te voi arde şi pe tine, dar să nu bei spirt.” (31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
“S-a innegrit pământul de păcate. O, cum îl va curăţa Dumnezeu! Cu foc, pucioasă şi apă” (14 septembrie 1966)
“…Israele tată, puţin, puţin şi ne vom muta de pe pământul acesta, căci Dumnezeu a hotărât să-l curăţească. Ne vom muta mai sus de pământ, nu sus, sus. Mai sus ca să nu îl ajungă nici focul care îl va arde, nici apa care îl va curăţa…” (20 septembrie 1977)
Formularea din acest text este destul de confuză. Pe cine să nu-l ajungă focul care îl va arde? Pe pământ? Dar, dacă nu-l va mai ajunge focul, cum de-l va mai arde? Apoi, dacă despre foc nu s-a făcut nici o promisiune în Biblie, nici că va fi, nici că nu va veni, apoi despre potop s-a spus foarte clar, că nu va mai fi dat vreodată. Or, aici se revine cu sperietoarea înecării pământului cu apă, de parcă Dumnezeu n-ar fi promis nimic lui Noe şi urmaşilor săi.
În schimb, alte “proorocii” au un caracter local, deci nu sunt asimilabile sfârşitului universal al lumii văzute. De aceea, ele trebuie să se consume obligatoriu mai înainte de “sfârşitul lumii”, pentru a-şi putea valorifica în mod educativ valenţele punitive:
“Atunci veţi vedea cine a fost acest vas, iar satul Maluri îl voi pierde cu focul Meu, ca pe Sodoma şi pe Gomora, că n-a vrut niciunul din satul acesta să creadă, şi au bârfit şi au dispreţuit cuvântul Meu” (19 iunie/2 iulie 1959)
“Să ştii Verginico că din ţara românească voi vărsa focul nestins pe toţi locuitorii ei care au întinat pământul binecuvântat şi sfânt şi l-au făcut urâciune.” (19 decembrie 1966)
Să observăm că aserţiunea “Eu am zis: nu mai dau foc” este contrazisă tocmai de aceste “proorocii” cu aplicabilitate locală, preluate din “Cuvânt”.

Dar cel mai elocvent este faptul că această aserţiune (“Eu am zis: nu mai dau foc”) este contrazisă de peste cincizeci de temeiuri biblice, care fie proorocesc contrariul, fie confirmă că pedeapsa prin foc de la Dumnezeu din cer a şi avut loc în mai multe rânduri:

“Poporul însă începu să cârtească în auzul Domnului, iar Domnul auzind, se aprinse mânia Lui, izbucni între ei foc de la Domnul şi începu a mistui marginile taberei.
Atunci a strigat poporul către Moise, iar Moise s-a rugat Domnului şi a încetat focul.
De aceea s-a numit locul acela: Tabeera, adică ardere, căci acolo a fost aprins între ei focul de la Domnul. “ (Num,11:1-3)

“Şi şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei şi pe Core; şi împreună cu ei au murit şi părtaşii lor, când focul a mistuit două sute cincizeci de oameni şi au rămas ei ca semn.” (Num.26,10)

“Şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit şi toată apa care era în şanţ.” (3 Regi 18,38 )

“Iar Ilie a răspuns: "De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!" Şi s-a coborât foc din cer şi l-a mistuit pe el şi pe cei cincizeci ai lui.
Apoi a trimis regele la el altă căpetenie cu alţi cincizeci. Acesta i-a zis: "Omul lui Dumnezeu, aşa a zis regele: Coboară-te degrabă!"
Şi răspunzând, Ilie i-a zis: "De sunt omul lui Dumnezeu, să se coboare foc din cer şi să te ardă pe tine şi pe cei cincizeci ai tăi!" şi s-a coborât focul lui Dumnezeu din cer şi l-a ars pe el şi pe cei cincizeci ai lui.
Şi a mai trimis regele a treia oară o căpetenie cu cincizeci. Dar a treia căpetenie, venind şi căzând în genunchi înaintea lui Ilie, l-a rugat, zicând: "Omul lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu şi sufletul acestor cincizeci de robi ai tăi!
Iată s-a coborât foc din cer şi a mistuit pe cele două căpetenii peste cincizeci şi pe oamenii lor; acum insă să nu fie sufletul meu trecut cu vederea de ochii tăi!" ” (4 Regi 1,10-14)

“Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor.” (Ps.10,6)

“Domnul întru mânia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mânca pe ei focul.” (Ps. 20,10)

“Glasul Domnului, cel ce varsă para focului.” (Ps.28,7)

“Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea.
Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor mare.“ (Ps.43,3-4)

“Dat-a grindinii dobitoacele lor şi averea lor focului.” (Ps.77,53)

“Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.“ (Ps.96,3)

“Din pricina iuţimii mâniei Domnului Savaot, pământul va fi ca un jeratic, iar poporul va ajunge pradă focului.” (Isaia, 9,18 )

“Domnul Savaot te va cerceta cu tunet, cutremur şi zgomot mare, uragan şi vijelie şi flăcări de foc mistuitor!” (Isaia, 29,6)

“Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mânia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc.
Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor fi cei ce vor cădea de bătaia Domnului!” (Isaia, 66,15-16)

“Iar de nu Mă veţi asculta ca să sfinţiţi ziua odihnei şi să nu duceţi sarcini, când intraţi pe porţile Ierusalimului în ziua odihnei, voi aprinde foc la porţile lui şi va arde palatele Ierusalimului şi nu se va stinge.” (Ier. 17,27)

“Foc a trimis de sus peste oasele mele şi m-a smerit, picioarelor mele le-a întins cursă, şi m-a făcut să dau înapoi; pustiitu-m-a cu totul, iar eu toată ziua bolesc.” (Plângeri…1,13)

“Întru aprinderea mâniei Lui a zdrobit toată puterea lui Israel; înaintea duşmanului şi-a tras dreapta înapoi. El a aprins pe Iacov cu un foc arzător care prăpădeşte de jur împrejur.” (Plângeri…2,3)

“De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: Precum lemnul de viţă de vie dintre arborii pădurii l-am dat focului ca să-l ardă, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.” (Iezech.15,6)

“Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva lor. Dintr-un foc au scăpat, dar focul îi va mistui, şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când îmi voi întoarce faţa împotriva lor.” (Iezech.15,7)

“Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Iată Eu voi aprinde foc în tine şi va arde în tine tot copacul verde şi tot lemnul uscat; şi flacăra vâlvâitoare nu se va stinge şi toată faţa va fi arsă de ea de la Negheb până la miazănoapte.
Şi va vedea tot trupul că Eu, Domnul, am aprins focul şi nu se va stinge".” (Iezech.20,47-48 )

“Prin mulţimea nelegiuirilor tale, săvârşite în negoţul tău nedrept, ţi-ai pângărit altarele tale; şi Eu voi scoate din mijlocul tău foc, care te va şi mistui; şi te voi preface în cenuşă pe pământ înaintea ochilor tuturor celor ce te văd.” (Iezech.28,18 )

“Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi trimite foc asupra Egiptului şi toţi sprijinitorii lui vor fi zdrobiţi.
Voi pustii Patrosul şi foc voi trimite asupra Ţoanului şi voi rosti judecată asupra lui No (Teba).
Voi trimite foc asupra Egiptului; cutremura-se-va Sin şi No se va prăbuşi, iar asupra Nofului vor năvăli vrăjmaşii în ziua cea mare.” (Iezech.30:8,14,16)

“Şi îl voi pedepsi cu ciumă şi vărsare de sânge; voi vărsa asupra lui şi a taberilor lui şi asupra multor popoare care sunt cu el, ploaie potopitoare şi grindină de piatră, foc şi pucioasă;” (Iezech.38,22)

"Şi voi trimite foc în pământul lui Magog şi asupra locuitorilor insulelor, care trăiesc fără grijă şi vor şti că Eu sunt Domnul.” (Iezech.39,6)

“Israel a uitat pe Ziditorul său şi şi-a clădit palate, şi Iuda şi-a înmulţit întăriturile sale; de aceea voi trimite foc în cetăţile lui care îi va mistui palatele.” (Osea, 8,14)

“Pentru aceasta voi trimite foc asupra casei lui Hazael şi va mistui palatele lui Ben-Hadad;
Pentru aceasta, foc voi năpusti în zidurile Gazei şi palatele ei le va mistui;
Pentru aceasta voi trimite vâlvătăi de foc în zidurile Tirului şi vor mistui palatele lui!"
Pentru aceasta voi trimite foc în Teman şi palatele cele din Bosra le va mistui".
Pentru aceasta voi aprinde foc în zidurile Rabei şi văpaia va mistui palatele ei în ziua de război, în mijlocul vijeliei, în ziua cea de grea furtună.“ (Amos 1:4,7,10,12,14)

“Pentru aceasta voi trimite foc în Moab şi va mistui palatele cele din Cheriot. Şi Moabul îşi va sfârşi viaţa în larmă, printre strigăte de război şi în sunetul trâmbiţei;
Pentru aceasta voi trimite foc în Iuda şi palatele cele din Ierusalim le va mistui".” (Amos 2:2,5)

“Apoi Domnul Dumnezeu mi-a arătat o altă vedenie: iată că Domnul chema focul ca să facă judecată; el a mistuit adâncul cel necuprins şi a prăpădit şi parte din pământ,” (Amos, 7,4)

"Iată, sunt împotriva ta!", zice Domnul Savaot. Voi arde cu foc carele tale; (Naum 2,14)

“Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, căci tot pământul va fi mistuit de focul mâniei Lui; căci El va distruge, da, va pierde într-o clipă pe toţi locuitorii pământului.” (Sofonie 1,18 )

“Tirul şi-a zidit întărituri şi a strâns argint ca pulberea şi aur ca tina de pe uliţe.
Dar iată că Domnul îl va cuceri şi va prăvăli în mare puterea lui şi el va fi mistuit prin foc.” (Zah.9,4)

“Şi voi lua de la ea bucuria ei de cetate cu popor mult şi semeţia ei va fi spre plângere.
Că un foc va veni peste ea de la Cel Veşnic, pentru zile îndelungate, şi va fi locuită de demoni multă vreme.” (Baruh 4,35)

“Norii îndeplinesc porunca pe care le-o dă Dumnezeu de a străbate tot pământul; şi focul, trimis de sus să mistuie munţi şi păduri, face ce i s-a poruncit.” (Epistola lui Ieremia, 1,61)

“…întru urgia Mea am ridicat văpăi de foc în taberele voastre. Dar voi nu v-aţi întors către Mine", zice Domnul.” (Amos 4,10)

“Cu cuvântul Domnului a oprit cerul şi de trei ori a pogorât foc.” (Eccles.48,3)

“Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a mistuit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!" “ (Iov, 1,16)

“A făcut cu ei minuni, mistuindu-i cu focul văpăii Sale.” (I.Sirah 45,25)

“Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc.
El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.” (Mat 3,11-12)

“Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” (Luca, 12,49)

“Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi,” (Luca 17,29)

13. Femeia lui Lot
“ Să calci şi să scuipi pe ele, dar nimic să nu atingi, că te vei face bulgăre de piatră ca femeia lui Lot” (19 ianuarie 1975)
Dar ce spune Biblia despre femeia lui Lot? Iată ce spune:
“Femeia lui Lot însă s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de sare.” (Fac. 19,26)
Ori “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are aici o uşoară amnezie, ori la el piatra şi sarea e totuna. Dar la oameni în mod sigur nu e aşa. Nimeni n-ar vrea să-şi săreze mâncarea cu nisip, şi nici să-şi tencuiască pereţii cu sare.

14. Femeia lui Avraam
“O, ce noroc aţi avut voi că nimeni dintre sfinţi nu a avut aşa ceva. Sărmanul Avraam, ce nu ar fi dat el să fi avut aşa ceva. Că el trăia viaţă depărtată de soţia sa, că era femeie cu mintea scurtă. Dar voi ce ştiţi e lucru mare! Voi ce aveţi nu are împăratul, nici solii cereşti!” (3 aprilie 1975)
Sfîntul Apostol Petru e de altă părere. El o vede pe Sarra înţeleaptă, căci îl asculta şi îl respecta întru toate pe Avraam. Sarra este dată model pentru femeile creştine. De la ea trebuie ele să înveţe să facă bine şi să nu se teamă de nimic:
“ Precum Sarra asculta de Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce e bine şi nu vă temeţi de nimic.” (I Petru 3,6)
Nici Sfîntul Apostol Pavel nu e de altă părere. Sarra este cotată ca o femeie credincioasă, capabilă să-L înţeleagă pe Dumnezeu care făgăduia lucruri aparent imposibile: “ Prin credinţă, şi Sara însăşi a primit putere să zămislească fiu, deşi trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise.” (Evr. 11,11)
Acestea sunt deci două păreri autorizate, care infirmă supoziţia că Sarra era femeie cu mintea scurtă.

15. “Copilul veacului de pe urmă”
“… Copilaşii Mei, aveţi grijă de copii că e scris în Apocalipsă căci copilul veacului de pe urmă, stinge credinţa, cum ar stinge cineva un chibrit în văzduh. Copiii veacului de acum nu mai ştiu de profeţie, nu mai ştiu de proorocie, copiii veacului de acum nu mai ştiu de nimic, sunt ca nişte animale….” ( 23 februarie 1975)
Încă de pe vremea lui “mama Gigi”, la Pucioasa se instituia o ură nedisimulată faţă de copiii mici, consideraţi o “mărturie vie a păcatului desfrânării” şi “un pericol permanent pentru căderea părinţilor din lucrare”. S-a practicat obiceiul ca să se scoată copiii din căldura familială şi să se dea spre creştere altor familii de creştini, pe criterii încrucişate, cu scopul de a se smulge din inimile copiilor şi ale părinţilor dragostea reciprocă firească, “de sânge”. Se ajunge aici a fi consideraţi, textual, “ca nişte animale”. Cât de mare, cât de uriaşă este deosebirea dintre “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” şi Dumnezeul cel adevărat din Nazaret, Cel care zicea: “Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu, 10,14)!
La fel de gravă este şi mistificarea textului biblic, despre care se pretinde că ar confirma teoria despre “copilul veacului de pe urmă, care, chipurile, “stinge credinţa, cum ar stinge cineva un chibrit în văzduh.” Nici vorbă de aşa ceva! Singura referire din Apocalipsă la vreun copil este una care vorbeşte de un copil care păstoreşte cu bărbăţie în numele Domnului, nicidecum să risipească credinţa creştinilor:
“Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.
Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,
Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile.” (Apoc. 12, 4-6)
Pe drept cuvânt, se poate spune că teoria despre copii, adoptată pe scară largă la Pucioasa, are un caracter de-a dreptul delictual.

16. Omul are asemănare cu Dumnezeu
“ A uitat omul că are asemănare cu Dumnezeu şi e pecetluit prin Duhul Sfânt. Şi de când e omul zidit, nu a fost plăcerea de azi.” (9 octombrie 1975)
Biblia spune limpede că a fost în intenţia lui Dumnezeu să facă pe om după chipul şi asemănarea Sa, dar l-a făcut numai după chipul Său. A lăsat ca asemănarea cu Dumnezeu să şi-o câştige fiecare om în decursul vieţii sale, prin efort personal:
“Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Fac. 1, 26-27)
Deci, omul nu are asemănare cu Dumnezeu de când a fost zidit, dar are posibilitatea să o obţină, dacă se străduieşte pentru asta.
Nici pecetluirea cu Duhul Sfânt nu este primită de om în mod necondiţionat. Ea este efectul Tainei Mirungerii, care la rândul ei e condiţionată de primirea Tainei Botezului. Botezul la rândul lui e condiţionat de o pregătire prealabilă şi de mărturisirea fără constrângere a Crezului niceeo-constantinopolitan. Este evident că nu toţi sunt creştini, deci nu toţi sunt botezaţi şi pecetluiţi cu Sfântul şi Marele Mir. Deci nu toţi oamenii sunt “pecetluiţi prin Duhul Sfânt”, aşa cum se afirmă aici cu multă superficialitate.

17. Omul trebuie să renunţe la orice plăcere
La începuturile “lucrării” de la Pucioasa, orice plăcere a omului era considerată vinovată şi inadmisibilă. Asocieri halucinante cu pasaje din Apocalipsă făceau din plăcere un duşman de temut al omului, “o fiară fioroasă cu multe capete.” În mod implicit, omul era aşadar chemat să se “întoarcă de la plăcere” , fiind condamnat la o perpetuă amărăciune a vieţii şi durere a sufletului şi trupului:
“ Poporul Meu, cuvântul acesta e al lui Dumnezeu, întoarce-te de la plăcere; căci toate le petreci pe pământ, le petreci numai prin plăcere. Scrie această profeţie, căci toţi îngerii o scriu spre mărturie. A uitat omul că are asemănare cu Dumnezeu şi e pecetluit prin Duhul Sfânt. Şi de când e omul zidit, nu a fost plăcerea de azi. Aceasta e scrisă în Apocalipsă. O fiară fioroasă cu multe capete care atinge şi dărâmă toate stelele de pe cer. Şi toate vor cădea. Plăcerea face aceasta. Ţine minte că plăcerea de astăzi aduce fulgerător judecata…” (9 octombrie 1975)
Apocalipsa relatează despre mai multe fiare, dar numai una dintre ele doboară stelele pe pământ. Dar nu le doboară pe toate, aşa cum se “profeţeşte” aici “la plesneală”, ci numai a treia parte:
“Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ.” (Apoc. 12,3-4)
Însă despre plăcere, nici cea mai mică aluzie în cartea Apocalipsei . Paradoxal, chiar şi “Cuvântul” din ultimii ani este de altă părere, contrazicându-se flagrant cu “profeţia” din 1975. Acum plăcerea este chiar recomandată expres în unele cazuri, în care e considerată nevinovată:
“Acest cuvânt, care curge din cer pentru hrana minţii şi a inimii omului care aude de la Dumnezeu, dacă acest cuvânt nu este mâncat cu multă plăcere, cu mult dor, cu multă înţelepciune şi înţelegere a lui, rămâne Domnul neînţeles pentru cei ce vin şi nu-L înţeleg ca să ştie cum să stea ei cu Dumnezeu şi lângă Dumnezeu.” (22 iunie 2008.)
Este adevărat că Biblia învaţă să nu căutăm plăcerea noastră, căci şi despre Hristos scrie că n-a căutat plăcerea Sa:
“Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: "Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea".” (Rom.15,1-3)

Dar, deşi Hristos n-a căutat plăcerea Sa , iată că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este preocupat la culme de plăcerea sa, şi pare a fi chiar un campion al plăcerilor lui, pe care chiar vrea să le impună oamenilor, în detrimentul plăcerilor lor:

“Eu te-am povăţuit mereu pentru toate ale tale dinspre tine spre Mine, ca să fie toate plăcute Mie, şi numai aşa ele sunt apoi ale Mele de la tine, şi numai aşa tu îţi strângi la Mine pentru ca să ai” (12-02-2006)
“Cel ce iubeşte împărăţia Mea în el, acela ştie să Mă primească prin voi şi caută zidire de la voi pentru el, căci Eu am pus în voi cunoştinţa facerii omului, facere după plăcerea Mea, ...” (18-06-2006)
“Cel ce nu Mă vrea peste el, acela Mă vrea să-i fiu doar argat, Mă vrea să-l ajut în cele ale lui, căci omul numai aceasta ştie că trebuie să facă Dumnezeu pentru el, şi iată cât de îndurerat sunt, o, popor al cuvântului Meu, şi te rog cu mare dor, împlineşte tu tot cuvântul Meu, ajută-Mă tu cu împlinirea lui de peste tine, ca să te scrie îngerii Mei între cei ce Îl iubesc pe Dumnezeu, şi ca să-Mi găsesc cu multul plăcerea în tine, şi ca să stau la masa ta cu sfinţii Mei, şi să am ce lua de pe ea când sunt cu tine.” (12-07-2006)
“O, poporul Meu, dacă Eu Mă aşez înaintea ta, aşează-te şi tu înaintea Mea, şi fă aceasta după plăcerea Mea, după învăţătura Mea, căci învăţătura Mea îţi arată cum s-o împlineşti pe ea înaintea Mea.” (13-12-2006)
Chiar dacă Eu am spus că totul este cu putinţă celui cu credinţă, tot Eu adaug acum şi spun că rodul cel lucrător al credinţei este smerenia care îi face omului statură plăcută înăuntrul lui pentru Mine, şi în afara lui pentru semeni… … Nu i-am dat omului voie să-Mi zică bun, ca să-i pot da pildă să nu-şi zică nici el bun, şi să poată el ajunge să fie blând şi smerit cu inima, ca apoi să poată crede în Mine prin cele plăcute Mie în el.” (17-04-2005)
“Îmi pregătisem trâmbiţă prin care aveam să-Mi cuvintez cuvântul. Mi-o făcusem pe plăcerea Mea.” (01-05-2005)
“O, fiilor, e sub durere ţara venirii Mele cuvânt în ea. E apăsat neamul român sub varga mâniei Mele, şi voiesc să vă aud pe voi cerându-Mi să-l izbăvesc şi să-i dau din Duhul Meu de viaţă, iar viaţa este cea care stă în Dumnezeu cu tot cu om, căci plăcut Îmi este neamul al cărui Dumnezeu sunt Eu, iar Eu îl ocrotesc pe el…” “… O, popor al cuvântului Meu, te învăţ în Duhul Sfânt să ceri pentru România împărăţia păcii Mele, ca să aibă ea iubirea şi ocrotirea Mea şi să se gătească ea după plăcerea Mea, casă a venirii Mele după două mii de ani, căci din mijlocul ei am lucru mult de aşezat peste pământ, ca să aduc apoi spre vedere cerul cel nou şi pământul cel nou şi om nou,…” (22-07-2005)
“ Îmi pizmuiau şi Îmi ispiteau scula prin care îi dăruiam pe ei cu binecuvântările cerului ca să nu piară ei de pe pământ şi din cer prin iubirea de sine a lor. Dar vreau, prin voi, copii învăţători, să învăţ poporul să stea sub crucea Mea şi să nu piardă frica de Dumnezeu, şi să-şi agonisească din toată inima şi cugetul şi sufletul şi dragostea lor răspuns bun după plăcerea Mea la capătul trudei Mele pentru mântuirea multora.” (27-09-2005)
“O, lasă-te, fiule iubitor de tine, lasă-te de tot ce-ţi place ţie şi fă-te plăcere a Mea, ca să vadă duhul rău că tu Îl ai de Tată pe Dumnezeu, iar Eu apoi îţi voi purta de grijă, poporul Meu; Eu şi nu tu. Amin, amin, amin.”
(14-03-2004)

“O, copii zbuciumaţi şi sleiţi de puteri! Lucraţi, fiilor, cu duhul şi cu puterea lui Ilie pentru aşezarea în om a împărăţiei Mele care străluceşte din om, şi învăţaţi pe cei pe care Eu îi povăţuiesc din cele cereşti şi nu din cele pământeşti şi trupeşti, învăţaţi-i să petreacă înaintea Mea cu viaţă binecuvântată în fiecare zi, aducând-o pe ea înaintea Mea după plăcerea Mea, căci Duhul spune prin Scripturi despre cei fericiţi care locuiesc împreună şi unde Domnul a hotărât binecuvântarea Lui. Amin.” (19-08-2004)
“ Fii blând şi smerit cu inima ca să înţelegi, că urât este omul care nu înţelege cuvântul lui Dumnezeu spre împlinirea plăcerii Mele în el şi spre mângâierea celor din jurul lui… … Dar voi, umiliţi cum sunteţi, pentru aceea căutaţi să-l îmbiaţi pe om spre bine şi spre plăcerea Mea în el, şi greu mai primeşte omul, fiilor copii, căci omul urăşte mustrarea, urăşte viaţa cea de sus în el şi trăirea Mea cu omul pe pământ, căci viaţa de sus vine, şi rău e să n-aibă omul pentru viaţa lui înţelepciunea cea de sus, copii ai suspinului Meu…. … Nu te bucura de venirea Mea cuvânt la tine, nu, tată, nu, ci bucură-te dacă poţi să fii al Meu după plăcerea Mea… … O, nu te bucura că vin cuvânt la tine, ci bucură-te să te aşezi înaintea Mea după plăcerea Mea şi a îngerilor Mei, căci cel fără de înger nu stă înaintea Mea, nu poate veni înaintea Mea, fiindcă lucrarea Mea pentru om este prin îngeri, şi altfel nu este ea.” (08-04-2007)
“Învăţătura Mea are putere şi venire peste cei ce o iubesc pe ea de călăuză a lor după plăcerea Mea, dar Eu, poporul Meu, te-am povăţuit” (27-09-2007)
“O, nu te opri cu ei, că te faci asemenea lor şi cu mintea şi cu inima şi cu credinţa şi cazi apoi în necredinţă, tată, iar necredinţa e plată a celor lucrate de tine fără plăcerea Mea, ... … Aveţi încredere în Dumnezeu şi aveţi încredere unul în altul pentru curăţire plăcută Mie, fiilor, căci altfel de lucrare duce la vânzare de Dumnezeu şi de fraţi, duce la trădare, la răzbunare, duce la duşmănie ceea ce nu este cunoscut de toată biserica, şi duce la cârtire şi la bârfă, tată, şi acestea sunt uneltele diavolului, fiule.” (21-11-2007)
“Nimeni să nu întristeze pentru el însuşi pe fratele său, căci mustrarea cea plăcută Mie are lucrare pentru Mine peste om, şi nu pentru om… …Am lăsat povaţa cea mare în această zi de învăţătură pentru viaţă şi pentru cruce plăcută Mie de la om şi am spus aşa: omul trebuie să-şi cunoască îngâmfarea şi mândria care vine de la aceasta, iar smerenia şi toată lucrarea care vine de la ea, să i-o cunoască Dumnezeu. Amin.” (11-03-2007 )
“Mă apropii de porţi şi Îmi întăresc intrarea în carte, căci Eu, Domnul, sunt Cel ce dau putere celor zdrobiţi şi Îmi găsesc în ei plăcerea şi odihna şi lucrarea şi izbânda Mea. Amin.” (22-03-2008.)
“O, creştine tată, dacă ţi-a deschis Dumnezeu ochii să calci cu mersul tău pe calea aceasta pe care Eu vin cuvânt pe pământ ca să-Mi zidesc cu el un popor pentru Tatăl şi pentru cer, nu căuta să cazi în duhul îndoielii şi al necredinţei, căci ruşinaţi vor fi în cer şi pe pământ cei ce se despart de trupul acestui popor şi, iarăşi, cei ce stau şi nu ştiu să fie vii şi să se dea lui Dumnezeu după plăcerea lui Dumnezeu.” (20-04-2008.)

La rândul lor, “ucenicii” de azi de la Pucioasa sunt somaţi să aibă grijă de plăcerea “Dumnezeului” lor şi s-o caute ziua şi noaptea:
“O, copii palizi sub încercări, Eu am putere să vă întăresc în răbdare şi în rugăciune spre Mine şi să vă zic: cereţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide, căci Eu am putere pentru voi, că sunteţi mici şi lipsiţi, şi cu voi Îmi găsesc Eu plăcerea. Vă rog însă, cu plânsul pe obraz, aveţi grijă de plăcerea Mea şi umblaţi pentru ea ziua şi noaptea…” ( 29-03-2004 )

Până şi “sfântul Ilie” îi respectă plăcerile “Dumnezeului de la Pucioasa”:
“Eu însă mă las cuvânt peste poporul Tău ca să-l pregătesc pe el după plăcerea Ta înaintea Ta, că multă stăruinţă ne trebuie în lucru ca să-l ţinem pe om în Tine, Doamne.” (02-08-2006)

Chiar şi “ucenicii Domnului”, prin vocea de dincolo de mormânt a “sfântului apostol Toma”, îi respectă plăcerile “Dumnezeului de la Pucioasa” şi-i critică pe cei care nu fac la fel, povăţuindu-i spre smerenie mare:
“Biserica Ta este trupul cel curat de păcat al omului şi mulţi laolaltă iubitori de sfinţenia Ta în ei prin trăire şi prin înfăţişare sfântă, după plăcerea Ta şi nu a lumii, Doamne… …Le este ruşine femeilor de rând şi doamnelor semeţe, care-şi zic unele altora doamne, le este ruşine să se facă ele între oameni semne şi pilde de urmat după plăcerea Ta, iar eu am povăţuit spre smerenie mare pe împărătese şi pe slujnicele lor…” (11 mai 2008.)

“Ucenicii” de la Pucioasa trebuie la rândul lor să se iubească între ei după “plăcerea Domnului”:
Învăţaţi cuminţenia şi iubirea cea plăcută Mie între voi, dar primiţi-vă unii pe alţii cu toate cele învăţate de voi de la Mine. Amin.” (19-08-2006)

Atât cerul, cât şi pământul, au plăcerile lor:
“Voi sunteţi fiii învăţăturii venite din cer peste voi şi trebuie să arătaţi ca rodul cel bogat al cuvântului care vă învaţă, căci cel mult învăţat de Dumnezeu Îi este dator lui Dumnezeu pentru învăţătura vieţii, pentru frumuseţea vieţii cea plăcută în cer şi pe pământ.” (28-08-2006)

Se defineşte şi “plăcerea sfântă”, care trebuie să-l umple pe om:
“… Duhul lui Dumnezeu din om pe toate le nădăjduieşte, şi apoi le crede răbdând, şi cu dragoste Mă aşează pe Mine în fiinţa lui cea plină de plăcere sfântă, căci aşa este Dumnezeu în om. Amin. O, poporul Meu, e sărbătoare de sfinţi iubitori de Dumnezeu în mijlocul tău. De când sunt sfinţii pe pământ, Eu iau din ei pe cele plăcute Mie din ei...” (14-01-2005)

Când “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e lipsit de plăcerile lui, pe care i le aduc “însărcinaţii” lui, el devine neputincios:
“O, copii însărcinaţi cu multul Meu cuvânt care se naşte din Mine! Hai să vă dau putere pentru ca să-Mi daţi fiinţă în carte, că altfel vă frânge trupul această sarcină, căci Dumnezeu este greu când nu poate, când este neputincios în omul plăcut Lui.” (22-05-2005)

Până şi femeia samarineancă e considerată un model de dăruire pentru plăcerea lui Dumnezeu:
“…dar samarineanca nu s-a supărat, ci, din contra, s-a bucurat când i-am descoperit viaţa ei, ca apoi s-o facă în ea plăcută Mie prin duhul ei cel umilit cu care M-a primit când i-am arătat că ştiu păcatele ei şi că sunt Mesia, Fiul lui Dumnezeu,…” ( 29-05-2005)

Cei înţelepţi sunt atenţi şi ţin cont de plăcerea celor din jur şi o cultivă cu grijă:
“ Am spus că omul nu este învăţat cu toiag de cârmuire peste el. El zice că ştie şi el, că poate şi el, şi nu-şi face viaţa după plăcerea celor din jurul lui. Dar înţelepciunea este duh iubitor de oameni, iar cine nu are o aşa lucrare, acela nu este înţelept, ci este altceva.” (12-06-2005)

“Lumina omului însă Îl ţine pe Domnul şi pe îngerii Lui lângă om, că omul cu inima curată se face mereu văzut şi cunoscut, căci are duh iubitor de oameni, şi un aşa duh nu stă în sine, şi un aşa om nu face nimic care să trebuiască tăinuit, ci se face lumină prin toate cele plăcute şi lucrate de el, pentru el şi pentru semenii lui.” (22-07-2005)

Până şi fecioarele cele înţelepte sunt lăudate că au lucrat după plăcerea Mirelui:
“Cele cinci înţelepte erau şi gătite după plăcerea Mirelui, nu erau numai fecioare şi atât, ci aşteptau împlinirea cuvântului Meu prin care am spus: «Vin curând ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa».” (08-11-2005)
Plăcerea omului este îngăduită şi chiar recomandată, dacă se regăseşte în plăcerea lui Dumnezeu:

“… Ai grijă de cuvântul Meu, să-l iubeşti, să-l aştepţi, să te pregăteşti pentru el şi pentru împlinirea lui. Ai grijă să asculţi, poporul Meu, şi să nu faci nimic, nimic cum îţi place ţie, căci aceasta este urâciune în casa Domnului, că Eu am pus peste tine călăuză ca să trăieşti înaintea Mea cu ascultare, poporul Meu. Nu iubi ce-ţi place ţie, ci iubeşte ce-I place lui Dumnezeu, şi uită-te în Scripturi şi în sfinţi plăcerea cea mai plăcută Mie: ascultarea, fiule … … Am spus demult peste voi că voiesc să Mă legăn cu voi din cuvânt în cuvânt între pământ şi cer, şi de aceea vă rog să-Mi faceţi mereu, mereu cale spre voi cu cuvântul şi să aveţi grijă să-i primiţi pe cei ce sunt măsură de la Mine între voi şi pentru voi şi peste voi, ca să puteţi să nu mai faceţi ca voi, ci să faceţi plăcerea Mea şi nu pe a voastră, căci Eu vă sunt Dumnezeu, Eu vă sunt Domnul şi Învăţătorul, fiilor, şi am dintre voi călăuză cu duh din Duhul Meu, şi niciodată nu a fost altfel călăuza lui Israel. Amin. (04-04-2004)
“Te voiesc cu duhul umilinţei în fiinţa fiilor tăi. O, Ierusalime, ia din Duhul Meu, că Eu pe cei prin care te învăţ de la Mine şi nu de la ei i-am învăţat şi le-am spus că duhul umilinţei este cel mai frumos duh prin care Eu Îmi găsesc plăcerea şi iubirea şi pacea şi odihna în cei ce-l iubesc şi îl trăiesc pe el. Cere de la Mine înţelepciune în toate ale Mele cu tine şi în toate ale tale cu Mine, ca toate să iasă de la tine după plăcerea Mea, poporul Meu, şi aceasta să fie plăcerea ta şi aşa să te înveţi să poţi, şi să te bucuri că poţi aşa înaintea Mea.” (16-05-2004)
“O, Eu sunt cuvântul lui Dumnezeu, şi de aceea am venit şi vin cuvânt pe pământ, şi nu sunt hristosul cel mincinos despre care să se audă: «Iată-l, este aici sau acolo», ci sunt glasul Duhului Sfânt, şi pe Care Îl torn peste cei ce Mă aşteaptă să vin cu mângâierea pe pământ la ei, şi numai la aceia pot Eu să-Mi găsesc sălaş de facere a omului, căci cei credincioşi sunt casa Mea, cortul Meu pe pământ, şi Îmi găsesc plăcerea în ei, şi apoi îi scot din lume ca să fie ei cu Mine şi să nu mai guste din plăceri care trec, ci de la Mine să mănânce, şi să se facă ei ţara Mea de nuntă,…” (25-02-2007)
“O, fiule al poporului Meu, Eu nu Mă bucur, ci mult Mă întristez când te văd că parcă nu auzi cuvântul prin care Eu dau să te aşez după plăcerea Mea înaintea Mea… … Mi-ar place atât de mult să poţi să-Mi placi Mie prin tot ceea ce eşti tu, dar plăcerea Mea nu se dă după om ca să Mă pot bucura aşa de la om, ci omul trebuie să înveţe care este plăcerea Mea, şi apoi să se facă el fapta aşteptării Mele, căci Mi-e tare dor să-l iubesc pe om aşa, să am Eu ce lua de la om după ce el se face placul Meu, aşa cum s-a făcut Fecioara mama Mea, cel mai mare suflet de pe pământ, cel mai frumos, cel mai plăcut lui Dumnezeu, odihna lui Dumnezeu pe pământ, poporul Meu. Amin, amin, amin.” (8 ian 2008.)
“Am spus că una este să sădeşti şi să îngrijeşti flori pentru Dumnezeu, şi alta este să faci aceasta pentru plăcerea ta. Ţi-am spus că una este să lucrezi pentru Domnul tot lucrul tău, şi alta este să lucrezi pentru plăcerea ta, pentru trebuinţa ta, şi te-am învăţat prin aceasta să nu te înveleşti cu Dumnezeu când dai să-ţi faci voia şi dorinţa ta, ca nu cumva să cazi apoi în propria ta judecată, măi tată.” (02-03-2008.)
“E bine să Mă ştii aproape, lângă tine, tată, ca să trăieşti după plăcerea Mea, iar Eu să-Mi pot găsi plăcerea în tine, că Eu pentru asta l-am zidit pe om. (09-03-2008.)
“O, fericiţi sunt cei chemaţi şi aleşi şi care stau petrecând după plăcerea Mea înaintea Mea, căci aceia vor vedea mântuirea lor chiar dacă n-au puterea să creadă îndeajuns în taina facerii cerului cel nou şi a pământului cel nou şi a toată lucrarea acestor frumuseţi, pregătite pentru cei credincioşi!” (15-02-2008.)

Până şi Tatăl ceresc are plăcerile Lui:
“Tatăl grăieşte întru Mine, iar mărturia Noastră este adevărată, căci El este cu Mine şi singur nu Mă lasă, fiindcă Eu fac cele plăcute Lui. Cel ce nu-Mi urmează Mie este în întuneric, şi el nu cunoaşte întunericul şi nu are cine să-i spună ce este întunericul… … O, e plin pământul de hristoşi mincinoşi care stau pe nisipul mării, iar Cel adevărat Eu sunt, şi sunt Unul singur şi fac cele plăcute Tatălui şi de aceea Tatăl nu Mă lasă singur.” (30-05-2004)
Plăcerea ca atitudine e chiar recomandată în unele manifestări religioase:
“ A fost odată vânzarea care mai vine odată şi să ştiţi că nu veţi slăbi în putere dacă veţi posti cu plăcere…” (13 noiembrie 1975)
Paradoxal totuşi, lepădarea plăcerilor omului nici nu înseamnă mare lucru. În nici un caz ea nu se consideră a fi mult râvnita lepădare de sine:
“Se teme omul de lepădarea de sine cum că s-ar lepăda de plăcerile şi de gusturile lui, cele care ţin de trup, dar nu aşa înseamnă lepădarea de sine a omului, o, Doamne……Eu prooroceam facerea şi vederea Noului Ierusalim şi închinarea înaintea Mea a poporului Meu prin viaţa lui cea plăcută Mie, depărtată de păcat şi de duhul lumii, tată.” (14-12-2007)
Concluzia? Plăcerile nu mai sunt astăzi nici pe departe aşa de fioroase cum păreau în anul 1975. Ele sunt o componentă firească a vieţii omului, dar în primul rând ele sunt o manifestare preferenţială a lui Dumnezeu.

18. Un alt temei scripturistic inexistent
“ Este o zi care este scrisă în Carte când se va uni cerul cu pământul…” (21 februarie 1976)
Nicăieri în Biblie nu este scris aşa ceva. Se spune că cerul şi pământul “vor pieri” (Isaia 24,4), “se vor cutremura” (Agheu 2:6,21), “vor mărturisi” (1Mac. 2,37) “vor fugi” (Apoc. 20,11), “vor trece” (Mat. 5,18;24,3 ; Luca 16,17;21,33; Apoc. 21,1), “se vor clătina” (Evr.12,26), dar nu se spune că “se vor uni”.

19. Cei şapte Arhangheli erau … nouă!
“…Am cu Mine, care M-au însoţit astăzi la voi, pe Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Evogdiil, Jurul, Selefiil, Juguduil, Varahil. Şi mai am care Mă însoţeşte, pe Preacurata Fecioară Maria…” (15 octombrie 1976)

Ce spune părintele Cleopa despre Arhangheli?
“Sfinţii Arhangheli sînt în număr de şapte, care stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi Sfîntul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sînt în Asia ... şi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui (Apocalipsa 1, 4). Şi aceştia sînt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită misiune divină de îndeplinit.
Mihail, ce se tîlcuieşte "puterea lui Dumnezeu", este voievodul oştilor cereşti şi cel dintîi din ceata Sfinţilor Arhangheli.
Gavriil, ce se tîlcuieşte "bărbat-Dumnezeu", este arhanghelul bunelor vestiri de bucurie.
Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al neputinţelor omeneşti.
Uriil este luminător al celor întunecaţi.
Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul omenesc.
Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc la fapte bune.
Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de binecuvîntare dumnezeiască pe pămînt.”
Ce spune OrthodoxWiki despre Arhangheli?
“ Există trei liste cu numele celor șapte arhangheli (ireductibile una la cealaltă). Prima vine din Cartea lui Enoh (acceptată drept carte canonică de Biserica Ortodoxă Etiopiană, aceasta fiind ea însăși reprezentativă pentru poziția Comuniunii Bisericilor Orientale). A doua listă provine din Tradiţia Bisericii Ortodoxe (calcedoniană) și coincide, din motive necunoscute, cu cea recunoscută de gnostici, o străveche erezie). În sfârșit, cea de a treia ne vine de la mari Părinți ai Bisericii precum Sfântul Dionisie Areopagitul sau Sfântul Grigorie Teologul. În toate aceste liste, numele primilor patru arhangheli sunt aceleași: Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil. Următoarele trei nume sunt, în funcție de lista folosită, astfel:
1. După Cartea lui Enoh (tradiția iudaică și cea orientală ortodoxă): Raguil; Sarachiil sau Saraqail; (Je)Re(h)miil sau (Je)Ra(h)miil;
2. După tradiția ortodoxă răsăriteană: Varahiil; Salatiil; (Je)Gudiil sau (Je)Hudiil;
3. După tradiția occidentală: (H)Anail sau (H)Aniil; Jophiil sau Cassiil; Zedekiil sau Sachiil. “
Toate sursele cunoscute, nu numai cele bazate pe Sfânta Tradiţie, vorbesc despre şapte Arhangheli, nu despre nouă. Există mici diferenţe de pronunţare, în special la ultimii trei Arhangheli, dar este evident că identificarea lor se poate face cu uşurinţă.
Este indiscutabil că, dacă admitem că acest “Cuvânt al lui Dumnezeu” este o sursă complementară de revelaţie, alături de Biblie şi Sfânta Tradiţie, între aceste surse nu trebuie să existe neconcordanţe. Or, tocmai faptul că există, pune la îndoială autenticitatea uneia dintre cele trei surse. Rămâne de văzut care. Evident că liderii pucioşi vor pretinde că sursa lor este autentică. În acest caz, va trebui renunţat la Sfânta Tradiţie, ceea ce este inacceptabil chiar şi pentru ei, care se consideră cei mai tradiţionali şi cei mai ortodocşi dintre toţi ortodocşii.

20. Crucea l-a scos pe Daniel din groapa cu lei
“ Această sfântă Cruce are putere să scoată omul din groapă, aşa cum a scos pe Daniel din groapa cu lei, cum a scos din iad pe moşii şi strămoşii voştri…”(9 mai 1977)

Biblia relateză cu totul altceva. Un înger a închis gura leilor ca să nu-l sfâşie pe Daniel, iar Daniel a fost scos din groapă de către supuşii regelui Darius, la porunca sa:
“Apoi Daniel a vorbit cu regele: "O, rege, în veci să trăieşti!
Dumnezeu a trimis pe îngerul Său şi a astupat gura leilor, şi ei nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, precum şi în faţa ta, rege, n-am făcut nici un rău!"
Regele s-a bucurat foarte şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă şi Daniel a fost scos din groapă şi nici o rană nu i-a fost găsită, căci nădăjduise în Dumnezeul lui.” (Daniel 6, 22-24)

21. Domnul îşi încearcă Biserica, înainte de venirea Sa, printr-o altă venire tainică
“ O, poporul Meu întru care Dumnezeu a venit aşa, în chip nevăzut. Aşa e în Carte scris, ca Dumnezeu să încerce poporul Său, să vadă dacă mai crede în El! Vai de tine creştine, care ai fost un timp cu Mine şi te-ai întors, căci mult vei plânge şi mult te vei căi de cele ce vor veni…”(9 septembrie 1977)
În Biblie nu stă scris aşa ceva, cum că Domnul va mai veni odată, înainte de cea de-a doua venire, cea anunţată şi apoi mărturisită de creştini în rostirea numită “Crezul” , pentru a-l ispiti pe “poporul Său” şi pentru a vedea dacă acesta mai crede sau nu. Căci pentru a “vedea” aceasta nu e neapărat nevoie de o venire furişată, iscoditoare, a Celui care este Atotştiutorul, şi care lucrează pe pământ cu puterea nemărginită a Sfântului Duh.
În schimb, adepţii care au găsit tăria să se lepede de NIP (Noul Ierusalim de la Pucioasa) şi să se întoarcă în sânul bisericii strămoşeşti sunt aspru ameninţaţi.

22. Cămaşa Domnului s-a împărţit în bucăţi de către ostaşi, asemenea celorlalte haine, deci n-a fost trasă la sorţi
“Ce haină frumoasă poartă creştinul astăzi! Dar dacă va bea, hăinuţa nu mai e a sa, şi îl dezbracă demonul care a dezbrăcat pe Domnul pe Golgota, şi îi împarte hăinuţa cum a împărţit şi cămaşa Domnului, ca să batjocorească lucrarea Mea.” (22 martie/4 aprilie 1978.)
Biblia relatează că dimpotrivă, tocmai cămaşa nu I-a fost sfâşiată în bucăţi şi împărţită apoi, deoarece fusese ţesută dintr-o singură bucată:
“După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime.
Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: "Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii". Aşadar ostaşii acestea au făcut.”(Ioan 19,23-24)
Deci Biblia spune clar că hainele s-au împărţit, dar cămaşa nu.

23. Un alt temei scripturistic inexistent
“Căutaţi la Apocalipsă, că zice că va fi trecut prin sabie tot cel ce a luat mireasă sau mire din altă parte. Chiar dacă e botezată sau botezat, dar nu e, că s-a tăvălit în păcat după ce s-a botezat.” (20 noiembrie/ 3 decembrie 1978.)
Am căutat în Apocalipsă (cea din Biblie) şi n-am găsit aşa ceva. Poate are cineva mai multă răbdare ca mine şi mă corectează. Orice comentariu de acest gen e binevenit.

24. Magii de la Răsărit au văzut steaua la apus, nu la răsărit!!!
“ Căci magii au fost călăuziţi de Domnul prin călătoria unei stele care se ridicase de la asfinţit spre răsărit, acolo unde era Pruncul Cel născut.” (24 decembrie 1990)
Biblia relatează lucrurile complet diferit: steaua s-a ridicat la răsărit, apoi i-a condus pe magi de la răsărit la apus, şi apoi a stat deasupra, acolo unde era Pruncul:
“Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.”(Matei 2,1-2)
“Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. ”(Matei 2,9)
Dacă “steaua […] mergea înaintea lor” , iar magii mergeau de la răsărit spre apus, în ce direcţie mergea steaua, până ce a stat locului(deasupra Pruncului)?

25. Un text de la proorocul Isaia, răstălmăcit
“ Căci adu-ţi tu aminte de Proorocul Isaia prin care Dumnezeu scrie: iată, îţi iert fărădelegea ca să nu te nimicesc” (26 decembrie 1990)
În cartea lui Isaia nu există un asemenea text. Cel mai apropiat text din Isaia, care se apropie ca sens de cel citat mai sus este următorul:
“Pentru numele Meu, Îmi opresc mânia şi pentru slava Mea o potolesc, ca să nu te nimicesc.”(Isaia 48,9)
Diferenţa de sensuri între aceste două texte este însă semnificativă. Isaia anunţă doar o reţinere intenţionată, pe care Dumnezeu o promovează ca expresie a îndelungii Sale răbdări, un moratoriu pentru pedeapsa pe care “poporul ales” şi-o merită cu prisosinţă. Se precizează şi motivaţia: “Pentru numele Meu […] pentru slava Mea o potolesc”. Pucioşii răstălmăcesc însă complet sensurile acestei fraze. Pe de o parte, ei sugerează că motivaţia pretinsei iertări a lui Dumnezeu nu este ocrotirea cinstirii numelui Său şi ocrotirea propriei Sale slave, ci alta: “ca să nu te nimicesc”. Pe de alta, ei pretind că însăşi acţiunea pe care o anunţă Dumnezeu este alta: “îţi iert fărădelegea” în loc de “Îmi opresc mânia şi […] o potolesc” . Oare Îşi opreşte Dumnezeul Vechiului Testament mânia, fără a cere nimic în schimb? Adică numai pentru a nu-l nimici fizic pe “poporul ales”? Iată ce spune El prin proorocul Ieremia:
“Cum, adică, să te iert, Ierusalime, pentru aceasta? Fiii tăi M-au părăsit şi se jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Eu i-am săturat, iar ei au făcut desfrânare, umblând în grup prin casele desfrânatelor”(Ier. 5,7)
Aşadar, nici nu poate fi vorba de o iertare necondiţionată. Dar nu trebuie nici să concluzionăm pripit că Dumnezeul Vechiului Testament ar fi neapărat un Dumnezeu neînduplecat şi neiertător. El este gata să şi ierte, dar nu gratuit, sau cu o motivaţie ieftină de genul “pentru ca să nu se nimicească “poporul ales” de pe faţa pământului”, ci numai dacă Israel va binevoi să renunţe odată şi odată la răzvrătirile şi păcatele lui:
“Că poate va auzi casa lui Iuda tot răul ce Mi-am pus în gând să i-l fac, ca să se întoarcă fiecare de la calea sa cea rea, pentru ca Eu să le iert nedreptăţile lor şi păcatele lor"(Ier. 36,3)
Care să fie atunci motivaţia acestei duble răstălmăciri? Răspunsul îl putem afla explorând mai pe larg contextul în care apare această frază:
“ Iată, sun din trâmbiţă să se audă, sun cu putere să se trezească poporul meu, de peste tot să se trezească. Trezeşte-te şi tu popor al acestei cetăţi, căci şi tu eşti trecut la numărătoarea poporului meu. Trezeşte-te şi vino-ţi în fire, întoarce-te la cuvintele vieţii din care te hrăneai odinioară. Scoală-te copilul meu, scoală-te ucenicul meu şi hai cu mine, hai să mergem să nimicim vrăjmaşul cel din veac care s-a războit mereu cu Israelul lui Dumnezeu. Scoală-te, că nici faptele tale cele rele nu vor putea sta în faţa lui Dumnezeu ca să te dezmoştenească pe tine, popor din vremea aceasta, pentru că nimic şi nimeni nu poate să blesteme pe cel binecuvântat. Căci adu-ţi tu aminte de Proorocul Isaia prin care Dumnezeu scrie: iată, îţi iert fărădelegea ca să nu te nimicesc[…] Numai să vrei, creştine, că iată, uită-te tu că vine Domnul şi se împacă cu tine, vine şi-ţi iartă totul şi nu te nimiceşte. ” (26 decembrie 1990)
Acest mesaj este adresat “cetăţii” Măneşti în decembrie 1990, într-o perioadă când noii lideri pucioşi treceau din “cetate” în “cetate” (prin cetăţi trebuie să înţelegem acele comune şi oraşe în care se regăseau familii sau “obşti” de credincioşi în doctrina de la Noul Ierusalim) într-o vastă campanie de recuperare a creştinilor pucioşi care apostaziaseră între timp de la doctrina Verginicăi. Liderii pucioşi doreau să fie convingători, inclusiv prin promisiuni atractive, printre care cea a iertării necondiţionate a “poporului Verginicăi” pentru “răcirea” şi apoi “rătăcirea” lui de Noul Ierusalim. Aşadar, este vorba aici de “noul Israel”, adică “poporul ales al Noului Ierusalim”, care şi el este cotat a fi la fel de îndărătnic şi de păcătos ca şi Israelul biblic. În schimb, “Israelul cel nou” are parte de o clemenţă aparte: nici un blestem, nici o pedeapsă nu se poate abate asupra lui, nici măcar venite de la Dumnezeu; căci aici Dumnezeu este prezentat ca un Dumnezeu neputincios care nu mai poate pedepsi cu dreptate, oricât de mult ar greşi acest popor: “nici faptele tale cele rele nu vor putea sta în faţa lui Dumnezeu ca să te dezmoştenească pe tine, popor din vremea aceasta, pentru că nimic şi nimeni nu poate să blesteme pe cel binecuvântat.” . Aşadar Dumnezeu este privit aici ca o Entitate neglijabilă, şi poate tocmai de aceea El este inclus fără nici un pic de fior sau respect în expresia exhaustivă “nimic şi nimeni”. Iar motivul inventat de pucioşi este de-a dreptul pueril (dar profund interesat): “ca să nu se nimicească poporul” . Să nu se nimicească, dar neapărat să mai şi treacă în barca liderilor pucioşi. De parcă, dacă s-ar nimici, n-ar putea ridica Dumnezeu altul în locul lui, mai ascultător şi mai cuminte.
Oricum, metoda aceasta de a susţine teze şi idei personale pe baza unor texte biblice inventate sau răstălmăcite rămâne reprobabilă. Este vizibil faptul că liderii pucioşi aveau nevoie de expresia ticluită de ei: “iată, îţi iert fărădelegea ca să nu te nimicesc”, pentru a o cota drept “temei biblic” şi a o folosi îndată, acolo unde li se potrivea lor: “uită-te tu că vine Domnul şi se împacă cu tine, vine şi-ţi iartă totul şi nu te nimiceşte”. Acest gen de înşelăciune ieftină, interesată, nu poate fi cotat cu nici un chip a fi “Cuvântul lui Dumnezeu”. O dovedeşte şi faptul că, cu toate eforturile făcute, cu toate înşelăciunile izvodite de liderii pucioşi, rezultatul campaniei de recuperare de prin “cetăţi” a “poporului cel vechi” a fost dezastruos. Puţini, prea puţini au ales să se întoarcă la Noul Ierusalim şi să se declare devotaţi noilor lideri pucioşi, şi nu oricum devotaţi, ci aşa cum li se cerea, adică până la sacrificiu. Nici încercările mai recente, de după anul 2000, de a-i chema la ordine pe cei din “poporul vechi”, nu s-au dovedit mai fructuoase. Dispariţia fizică a Verginicăi s-a dovedit a fi un gol prea mare, care nu mai poate fi umplut, poate şi pentru că iluziile spulberate atunci, odată cu moartea ei, au fost nebănuit de mari.