36. “Sfânta” Virginia
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
1. “Sfintei” Virginia i se prooroceşte o moarte violentă
“Pe vasul Meu Mi-l va omorî, dar am să vorbesc prin copaci, prin pietre…” (2 iulie 1959)
A murit însă de o boală cronică, pe care a dus-o până la vârsta a treia (57 de ani).
2. “Sfintei” Virginia i se prooroceşte o moarte imediată
“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi o voi ridica de pe pământ” (2 iulie 1959)
A murit însă 21 de ani mai târziu (în 1980).
3. “Sfintei” Virginia i se prooroceşte ridicarea suferinţei din trup
“Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna………” (23 aprilie 1966)
În cei paisprezece ani ce au urmat până la moartea Virginiei, această proorocie mincinoasă nu s-a mai împlinit: nici “furtuna” n-a încetat, nici suferinţa nu s-ameliorat; ba dimpotrivă, suferinţa ei s-a agravat şi i-a grăbit moartea. De altfel, într-o aserţiune anterioară, “Domnul” de la Pucioasa mărturisea adevărul, şi anume că nu are de gând s-o vindece, dintr-un calcul sadic, foarte precis:
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. Aş putea să-l vindec, dar îl ţin mărturie pentru călăi…”(21 aprilie 1966)
4. “Sfânta” Virginia nu este “prooroc”
“Dar la voi, nu prooroci au venit, şi Însuşi Domnul a venit să vă grăiască prin Duhul Sfânt” (1/14 ianuarie 1966)
Prin consecinţă, “sfânta” Virginia nu este “prooroc”, deoarece se spune că la Pucioasa n-au venit prooroci, ci “Însuşi Domnul a venit”.
5. “Sfânta” Virginia este “prooroc”, dar nu e preţuită ca un prooroc
“Trupul acesta, ştiţi cine este şi de unde l-am luat; ştiţi că l-am sculat dintr-o boală grea… ...Nu este preţuită nici de fini, nici de naşi, căci este scris în lege: Proorocul, în patria sa, nu este preţuit. Nici creştinii nu-l preţuiesc, pentru că nu-l cunosc, că este ascuns, este ascunsă taina. Amin.” (27 octombrie 1966)
6. “Sfânta” Virginia este “trâmbiţa a şasea” din Apocalipsa
“…Fiilor, înainte Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? Căci aceasta prin care vă vestesc este Trâmbiţa a şasea.” (28 octombrie 1962)
7. “Sfânta” Virginia “va trâmbiţa” întreaga Apocalipsă
“Pe Verginica am pregătit-o pentru ca să trâmbiţeze întreaga Apocalipsă pentru pregătirea judecăţii de apoi şi pentru pregătirea creştinilor din vremurile din urmă şi de acum…” (septembrie 1968 )
Virginia Tudorache a murit în anul 1980, fără a reuşi să “trâmbiţeze” întreaga Apocalipsă, aşa cum îi fusese proorocit. Următorii doi ani, între 1980 şi 1982, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a tăcut, parcă descumpănit de trecerea în nefiinţă a “Trâmbiţei” sale. Dar, în 1982 a început să “trâmbiţeze” Maria (zisă şi “lelica”, soră a Virginiei), mesajele Apocalipsei pe care le primea ea de la Verginica, din împărăţia morţilor. Din anul 1990 a început să “trâmbiţeze” Apocalipsa încă o creştină, Mihaela, mai întâi în paralel şi la concurenţă cu Maria, apoi (reuşind s-o aducă la tăcere pe “lelica” prin câteva mesaje persuasive), a “trâmbiţat” singură, din 1994 încoace. Convinsă de noua realitate, adică de superioritatea de stil şi de personalitate a Mihaelei, lelica Maria a renunţat să mai “trâmbiţeze” Apocalipsa şi n-a mai “trâmbiţat”-o din 1994 până în 1998, când şi-a dat şi ea obştescul sfârşit, fiind îngropată alături de sora sa,Verginica.
8. “Sfânta” Virginia va fi: fie omorâtă de oameni, fie mutată la cer. Ea nu va muri, chiar dacă va dispărea fizic
a) “Sfânta” Virginia va fi omorâtă de oameni:
“Pe vasul Meu Mi-l va omorî, dar am să vorbesc prin copaci, prin pietre…” (2 iulie 1959)
b) “Sfânta” Virginia va fi ridicată de Domnul de pe pământ la cer (încă în viaţă fiind, ca Enoh şi ca Ilie?):
“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi o voi ridica de pe pământ” (2 iulie 1959)
c) “Sfânta” Virginia (zisă şi “mama Gigi”) va “dispărea”; ea nu va muri, chiar dacă oamenii vor avea această impresie:
“ O, ce veţi zice când va dispărea vasul Meu dintre voi? Veţi zice că a murit cum zicea poprul Israel de Moise. Nu a murit Moise, ci plânge de stricăciunea poporului de acum.” (16 noiembrie 1965)
“ Nu că e verişoara, nu că e nepoata sau Gigica, sau mamaia. A fost şi este între voi şi va veni vremea când va dispărea din faţa voastră” (7 august 1978.)
d) “Sfânta” Virginia, chiar dacă va “adormi” cu trupul, va fi pururi vie, căci în veci nu va muri:
“Fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururi vie vei fi. Va muri cine va fi să moară, dar tu, în veci nu vei muri.” (6/19 ianuarie 1968.)
Această zicere seamănă pe de o parte cu promisiunea făcută Evei de către şarpe: “Nu, nu veţi muri!” ( v. Facerea, 3,4), iar pe de alta, cu proorociile antagonice ale Pythiei, pe care ea le făcea împăraţilor care mergeau la război: “Te vei duce; te vei întoarce; nu vei muri!”; (valabilă dacă învingeau) şi “Te vei duce; te vei întoarce? nu, vei muri!”(valabilă în cazul în care erau învinşi). Doisprezece ani mai târziu, Virginia Tudorache a fost înmormântată în cimitirul satului, cu toate asigurările primite că în veci nu va muri. Biblia consemnează însă şi cazuri despre oameni care cu adevărat au fost plăcuţi la Dumnezeu, şi de aceea ei n-au mai gustat amărăciunea morţii, ci au fost mutaţi cu trupul la cer (Enoh, Ilie).
e) Trupul “Sfintei” Virginia (viu, sau mort? proorocia nu precizează) va fi ridicat de pe pământ la cer:
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. Aş putea să-l vindec, dar îl ţin mărturie pentru călăi” (21 aprilie 1966)
Deocamdată, această minune nu s-a întâmplat nici cât era vie, nici după ce a murit. La pomenirea de şapte ani, cei care au desfăcut mormântul şi au intrat în groapă au mărturisit că trupul Virginiei încă era în pământ. După aceea, ei au betonat bine mormântul, ca să fie siguri că nu va dispărea de acolo.
f) Trupul “Sfintei” Virginia nu va intra în mormânt:
“…Eu, Dumnezeu, nu acest trup, Eu sunt care vorbesc cu tine şi tu nu vezi că Eu sunt mereu lângă tine. Plânge acest trup şi acum când se va despărţi de Mine se va mâhni şi nu sunt cuvinte care să-i aline durerile… Acest trup care Mă folosesc de el pentru voi, e o scară, ca scara lui Iacov, ruptă din scara lui Iacov. Nu o fi ruptă din aceea? Trupul acesta nu va intra în mormânt şi cu el vei întâmpina pe Domnul şi vei întâmpina miile de morţi ieşind din groapă şi vei vedea pe mama şi pe tatăl tău…” (20 ianuarie 1973)
Întrucât Virginia Tudorache s-a mutat la cele veşnice în anul 1980, trebuia corectată şi această inadvertenţă a proorociei din anul 1973. Pentru aceasta, în ediţia din anul 2006 au fost intercalate câteva fraze în plus, dintre care ultima este esenţială, deoarece schimbă proprietarul “trupului acesta care nu va intra în mormânt”, din “Verginica”, în “multe făpturi”; în acelaşi timp se schimbă inclusiv partenerul de dialog: din Verginica ( căreia i se adresa cu cuvintele “Eu sunt care vorbesc cu tine”), în “copilaşii Domnului”( cărora li se adresează cu cuvintele “Copilaşii Mei”):
“…. Nu o fi ruptă din aceea? Fiilor, fiţi atenţi… …Copilaşii Mei, vor fi multe făpturi care vor întâmpina pe Domnul. Trupul acesta nu va intra în mormânt şi cu el vei întâmpina pe Domnul şi vei întâmpina miile de morţi ieşind din groapă şi vei vedea pe mama şi pe tatăl tău…” (20 ianuarie 1073)
g) Trupul “Sfintei” Virginia se va dezintegra instantaneu într-un abur uşor, care se va înălţa la cer:
“ Nu acest trup care îl aveţi în pat şi care într-o clipă se va schimba şi ca un abur se va preface şi se va urca până la Dumnezeu unde este chemat.” (7 august 1978.)
Măcar această proorocie ar putea fi confirmată ca o proorocie mincinoasă de către toţi cei care au petrect-o pe Verginica pe ultimul ei drum, spre cimitirul satului ( dacă ar mai fi măcar un singur om cinstit şi sincer printre ei). Verginica nu s-a transformat în abur, nici nu s-a ridicat la cer, ci a fost îngropată creştineşte alături de strămoşii ei. După 7 ani creştinii pucioşi au dezgropat-o de curiozitate, şi era tot acolo. Abureala aceasta cu ridicarea ei la cer sub formă gazoasă n-a neliniştit pe nimeni, se pare, îndată ce creştinii pucioşi continuă să considere cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ca fiind Adevărul întrupat ( adică, Hristos întrupat într-o Carte, acum, la sfârşitul veacurilor) şi nu o însăilare de gogomănii, patetisme ieftine şi minciuni.
9. Suferinţa “Sfintei” Virginia, deşi este nedreaptă, intenţionat nu îi este ridicată
a) La început se afirmă că “Sfânta” Virginia suferă pentru nedreptăţile altora:
“Spune, Verginico, suferinţa ta pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o prin neascultarea lor, prin neîmplinirea lor şi prin neiubirea lor faţă de Domnul şi prin plecarea feţei lor faţă de alţi profeţi” (19/23 martie 1966)
b) “Sfânta” Virginia ar putea fi vindecată de către Dumnezeu, dar El nu doreşte să facă aceasta:
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. Aş putea să-l vindec, dar îl ţin mărturie pentru călăi…” (21 aprilie 1966)
” Fiule, putere am s-o vindec Eu, dar s-o vindece poporul care o chinuieşte...” (22 octombrie 1978.)
c) Totuşi, Domnul promite că suferinţa ei va înceta:
“Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna………” (23 aprilie 1966)
Fie că furtuna n-a stat, fie că promisiunea s-a uitat, cert este că această profeţie nu s-a mai împlinit până la moartea Virginiei (paisprezece ani mai târziu).
d) Dumnezeul de la Pucioasa recunoaşte, într-un exces de sinceritate, că el este cel care i-a dat suferinţă Virginiei, doar pentru plăcerea Sa:
“Unde să mai transport vasul Meu, că nu mai poate ţine durerea? Că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut să fie ca Mine………” (4 septembrie 1966)
Dumnezeu nu Se poate bucura de suferinţa omului. Aceasta este un accident nedorit, şi nici n-ar trebui să mai existe, îndată ce suferinţa pe cruce a Fiului este deplin mântuitoare, exprimând o suficienţă incontestabilă. Este o diferenţă esenţială între sfinţii autentici ai calendarului ortodox şi “sfânta Virginia”. Sfinţii au acceptat conştient suferinţa, iar uneori chiar şi-au dorit-o. Dar aceasta venea de la oamenii care erau împotrivitori credinţei creştine, nu de la Dumnezeu. Nici un sfânt nu s-a pomenit peste noapte “bătut de Dumnezeu”, iar sfinţenia este condiţionată tocmai de caracterul conştient şi deliberat al acceptării unei suferinţe nedrepte, venită de la ceilalţi oameni. Dumnezeu Îşi manifesta adesea mila faţă de martirii Lui, îndulcindu-le suferinţele provocate de oameni. Virginia a primit în cursul vieţii o suferinţă nemeritată, dar în nici un caz de la Dumnezeu, ci din altă parte. Toată suferinţa şi nedreptăţile de pe pământ nu vin de la Dumnezeu, ci de la diavol. Să ne amintim cum a fost cu suferinţa lui Iov: ea venea prin uneltirile diavolului, nu venea de la Dumnezeu. Dumnezeu doar a îngăduit-o, pentru că ea dezvăluia un învăţământ moralizator pentru omenire. În final, Domnul a compensat cu măsură cerească suferinţele lui Iov. Virginia a murit în adâncă suferinţă şi relativă sărăcie, iar rezultatele concrete ale “jertfei” sale au fost nesemnificative. Într-o majoritate covârşitoare, cei care o urmau în cursul vieţii s-au risipit iar unii au căzut în necredinţă deplină. După ei s-au ridicat alţii, care au reconstruit pe aceeaşi temelie şubredă, zidurile prăbuşite ale învăţăturii ce se dovedise falimentară.
e) Cu prima ocazie însă, Dumnezeul de la Pucioasa se acoperă prin minciună, pretinzând iarăşi că nu el este autorul suferinţei Verginicăi, ci “poporul prin greşelile lui” şi “farmecele” făcute de “vrăjitoarea care s-a ataşat de templu”:
“…Toată suferinţa vasului Meu e din greşeala poporului şi mai e şi din farmece. Vrăjitoarea care s-a alăturat lângă templu, e plătită să distrugă trâmbiţa Mea, ca prin farmecele ei să nimicească pe Verginica…” (4 decembrie 1975)
Această minciună se repetă după mai puţin de trei ani, în formă calificată. Acum “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu mai recunoaşte că el este cel care i-a dat suferinţa, ci pretinde că el era cel care o vindeca. Vinovat rămâne poporul cel neascultător:
“…Când Domnul Iisus a ales acest caval, a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru neascultarea poporului. Prin lucrarea Mea, se vindeca trâmbiţa Mea, dar prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit.” (25-26 mai 1978.)
Cinci luni mai târziu, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” acuză iarăşi “neascultarea poporului”, şi din nou nu mai vrea s-o vindece pe Verginica. Deşi ştie bine că “poporul” este un incapabil, o trimite cu cinism pe Verginica la “popor”, ca să o vindece “poporul”:
” E greu, e greu, tată. Asta e suferinţa vasului Meu: neascultarea poporului. Asta e, tată: neascultarea poporului întru toate. Fiule, putere am s-o vindec Eu, dar s-o vindece poporul care o chinuieşte...” (9/22 octombrie 1978.)
10. “Sfânta” Virginia nu se comportă neînfricat, ca o sfântă, ci ca un om terorizat de tirania necruţătoare a demonilor
“… Fiule, ia pune mâna pe vasul Meu să vezi cum tremură de frica scorpiei…Anunţă Gheboienii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Bucureştiul că un capăt de scorpie e în drumul lor. Anunţă Măneştii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Pietrarii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Proviţa, la fel, anunţă Călăraşii şi toate împrejurimile… (20 februarie 1974)
Demonul, numit aici “scorpie”, o terorizează şi o pândeşte la fiecare drum de seară, supunând-o unor angoase terifiante, care o fac să se scuture din tot corpul. Fenomenul s-a repetat şi cu sora sa Maria, care tresărea adesea, fiind mişcată adânc de anumite senzaţii extracorporale, şi se repetă şi în zilele noastre cu Mihaela Tărcuţă. Cei care o cunosc îndeaproape spun că Mihaela doarme foarte puţin, şi niciodată singură în cameră, deoarece este terorizată sistematic de coşmaruri înspăimântătoare.
11. Contestatarii “Sfintei” Virginia sunt chemaţi la ordine
“Să chemi pe cei care nu vor să ia aminte la lucrarea Mea. Să-l chemi pe Ionică de la Viişoara, care a spus că s-a înecat un şarpe în izvor. Să-l chemi pe Nicolae Albulescu, care a postit trei zile pentru mine ca să i se descopere unde este adevărul. Va veni, şi când va vedea atâta profeţie, se va mira.” (27 februarie/12 martie 1974)
12. “Proorocie” despre Nicolae Stoica, soţul Virginiei, care se va întoarce la domiciliul conjugal pe care-l părăsise şi va îmbrăţişa din nou credinţa de la Pucioasa
“…diavolul a cucerit pe Nicolae şi în toate formele vrea să vă dea pierzării. Să fie tot timpul cineva din poporul meu cu voi. Să nu fiţi singuri, căci în curând îi va sosi veacul acestei boli grele, pe care o are Nicolae, dobândită de la tot soiul de diavoli”. (10/23 august 1972)
Acest “în curând” s-a dovedit a fi o iluzie deşartă. Nicolae nu s-a mai vindecat niciodată de această “boală grea”: necredinţa în “minunile” de la Pucioasa. Înainte de a pleca, este posibil ca el să se fi putut convinge mai uşor şi mai temeinic de adevăr, aşa cum el l-a perceput, căci o fi văzut şi mai multe decât vedeau alţii. Şi e posibil, deoarece el era cel mai aproape de “vasul lui Dumnezeu”.
13. “Proorocie” despre Verginica şi despre “vindecarea” (întoarcerea la credinţa de la Pucioasa) lui Nicolae Stoica
“…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame (*1) din el. Îngrijeşte-l, (*2) că nu ţi-l îngrijeşte nimeni! Israele tată, acest pom pe care ţi l-am sădit ţie în faţă, a fost, este şi va fi până în ceasul în care voi veni (*3) . Rămurica pomului acesta (*4) va mărturisi în faţa Mea tot ce ai făcut tu pentru îngrijirea acestui cuvânt. Israele tată şi lângă acest pom am mai adus un om (*5) şi pe acest om l-au biruit vânturile (*6) . Şi omul de lângă pom, astăzi e rănit din tălpi şi până în creştet şi nu e doctor (*7) să îl panseze… Şi când va veni un altul, de-al Domnului, acela se va milostivi şi îl va lua pe seama sa şi îl va trata spre vindecarea sa…(*8)” (14 februarie 1974)
Note explicative:
(*1) Pomul este Verginica (Virginia Tudorache) iar poamele sunt “cuvintele din cer” (adică, vorbirea ei în stare de catalepsie)
(*2) Poporul creştin de la Pucioasa este îndemnat să o susţină spiritual, material şi financiar pe Verginica, mai ales că ea nu avea nici un alt venit.
(*3) N-a fost să fie aşa. Venirea Domnului este încă aşteptată cu dor la Pucioasa de unii creştini mai habotnici, care nu se mulţumesc cu sloganurile călăuzelor lor, care spun că “Domnul a venit deja în Cuvânt”. Dar “pomul” din această proorocie s-a uscat de mult, căci Verginica se odihneşte cu trupul încă din anul 1980 în cimitirul satului Glodeni-Vale de lângă Pucioasa.
(*4) Există o altă “glăsuire din cer” care formulează expresia: “voi vorbi prin rămurele”:
“Aşa a spus Domnul prin ea cu trei luni înainte să treacă spre cer: Israele, popor iubit de Dumnezeu, iată, rostesc ridicarea vasului Meu din mijlocul tău, dar voi vorbi prin rămurele, voi vorbi până la sfârşit” (Ediţia 1995, pag.15, col.1-2)
“Vasul” este Verginica, iar expresia “voi vorbi prin rămurele” o certifică pe Maria, sora Verginicăi, ca fiind “rămurica” prin care “va vorbi Domnul” după “ridicarea” (moartea) Verginicăi. Pare plauzibil ca Maria să fie desemnată ca martor şi învăţăcel pentru “lucrările” sorei sale Verginica, deşi adepţii pretind că Maria nu participa de fel la ele, ceea ce e greu de crezut. Maria este din aceea şi tulpină (Andreiana, mama lor) şi însăşi alegerea ei ca urmaşă şi continuatoare a Verginicăi o arată pe Maria ca fiind strâns legată de acest “fenomen”, purtătoare a aceluiaşi “spirit profetic”.
(*5) Nicolae Stoica, deşi cu 15 ani mai tânăr decât Virginia Tudorache, a fost amăgit ca să se căsătorească cu Virginia, ca să creeze o “sfântă familie”, prin similitudine cu gestul sfântului Iosif, ocrotitorul Fecioarei Maria. După ce şi-a dat seama cum stau lucrurile, Nicolae a dezertat de la obligaţiile familiale.
(*6) Nicolae Stoica a părăsit-o pe Verginica şi a plecat în lumea largă, renunţând la minciună şi căutându-şi o soţie adevărată, nu de formă. Curând s-a recăsătorit cu altă femeie, a făcut copii cu ea, şi trăieşte şi astăzi fără prea mare grijă sau complexe faţă de trecutul abandonat.
(*7) Adică Nicolae a abandonat credinţa sectară de la Pucioasa, fără şanse de a fi readus de cineva înapoi la jugul de care el tocmai a fugit.
(*8) Proorocie neîmplinită. Nimeni nu l-a mai putut întoarce pe Nicolae Stoica de pe calea pe care a ales-o şi pe care merge şi astăzi.
14. Cine n-o iubeşte pe Verginica, de-ar fi el şi prooroc, este expulzat din cer
“Ioan de la Vladimireşti va fi cu Noi, dar Veronica nu, pentru că urăşte vasul Meu...” (21 aprilie 1974)
Este vorba aici de Veronica Barbu, considerată a fi “ a patra trâmbiţă apocaliptică ” ( părintele Nicodim: Quo vadis, Ecclesia?, pag.430, Editura Ro-Emaus, 2006) dar care se vede a fi un merit insuficient pentru a ajunge în împărăţia cerurilor.
De aici se subînţelege că numai Veronica o urăşte pe Verginica, iar preotul Ioan Iovan nu, îndată ce despre el se spune că “va fi cu Noi”. Este aceasta o proorocie adevărată? NU, este o proorocie falsă. Ioan nu “va putea fi cu Ei” îndată ce şi el o urăşte pe Verginica, şi pentru aceasta li s-a luat darul profeţiei la amândoi:
“ Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Mă refer la Ioan şi la Veronica de la Vladimireşti, care urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Copiii Mei, li s-a luat acest dar, pentru că nu au fost vrednici.” (4 decembrie 1975)
După doar două luni se revine la acuzaţia cea dintâi: numai Veronica o urăşte pe Verginica, iar Ioan nu, şi de aceea lui i se păstrează harul:
“ La mănăstirea Vladimireşti Ioan a vorbit şi cei ce l-au ascultat, l-au arestat şi l-au schingiuit şi astăzi este fără de adăpost… ...Gradul şi harul nu i s-au luat. Dar Veronica, care este duşmană pe Verginica şi poartă această duşmănie pentru profeţie, s-a scris în cer. Să ştiţi că profeţia de astăzi nu este profeţia lui Veronica, că pe a ei a mâncat-o pisica……Şi atunci mult se va jeli Veronica, pentru că a duşmănit pe Verginica…”(11 februarie 1976)
“ Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile…”(23 februarie 1976)
Aici se spune că între trâmbiţele apocaliptice (a patra şi a şasea) a apărut o ură de moarte, pentru că Veronica ar fi pizmuit proorocia Veginicăi, în timp ce proorocia ei ar fi fost furată sau (textual) “luată” de monahiile de la Vladimireşti (aceasta ar fi explicaţia tainei că “profeţia lui Veronica …a mâncat-o pisica”). Proorocia este însă un dar de la Dumnezeu, aşa încât ea nu poate fi furată de către oameni.
15. Verginica nu este numai trâmbiţă, ci şi telefonul Domnului Iisus Hristos
În principiu, Verginica este considerată sistematic a fi “trâmbiţa lui Dumnezeu”, prin care sunt sculaţi “din morţi” păcătoşii lumii acesteia. La nevoie însă, Verginica poate lua şi alte însărcinări, mai pragmatice. De pildă, poate fi… telefon!
Iată un exemplu. Într-o “lucrare” care se aseamănă mai degrabă cu o şedinţă de spiritism, spiritul lui Mihail (un tânăr asasinat recent într-o cârciumă) este chemat să vorbească la “telefon” cu mama sa. “Telefonul” nu este altceva decât trupul Verginicăi, aflat în stare de somn cataleptic, dar şi în plină “lucrare de cuvânt” :
“Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile.” (29 iunie/12 iulie 1974)
Motiv în plus ca Verginica să fie iubită de către credincioşi:
“Mamă, să fii credincioasă, şi iubeşte telefonul şi pe Domnul Iisus Hristos şi iubeşte tot lucrul Său…” (29 iunie/12 iulie 1974)
Alteori, trupul Veginicăi este asemuit cu un bucium, nu cu o trâmbiţă:
“ …Copilaşii Mei, pentru aceasta trimite Dumnezeu din cerul Său pe Duhul Său într-un lut de pământ; cum ai avea tu un bucium, aşa şi cu trupul acesta.” (14/27 martie 2006)
Alteori este numită coardă, alteori unealtă:
“ Dar Dumnezeu numai o singură coardă şi o singură unealtă are.” (14/27 martie 2006)
Alteori, trupul ei e denumit “oglindă sfântă”:
“ E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată prin care Dumnezeu îşi face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, ca să dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino creştine la prostuţa Mea! Vino la Mine creştine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea…” (7 ianuarie 1975)
Alteori, “trâmbiţa” se metamorfozează în “caval”, apoi iarăşi în “trâmbiţă”:
“…Când Domnul Iisus a ales acest caval, a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru neascultarea poporului. Prin lucrarea Mea, se vindeca trâmbiţa Mea, dar prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit.”(25-26 mai 1978.)
Alteori, se spune că înainte de a deveni “caval”, “trâmbiţa” a fost…”magnetofon!!” Liderilor pucioşi se pare însă că nu prea le-a plăcut această postură, prea emancipată pentru o săteancă simplă, aşa că au şters-o în chip fraudulos şi au înlocuit-o tot cu cea de “caval”:
“Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest magnetofon şi cânt cu el pe pământ…”( Ediţia 1995: 25 ianuarie 1966)
“Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest caval şi cânt cu el pe pământ.”( Ediţia 2006: 12/25 ianuarie 1966)
Poate cea mai insolită şi incredibilă postură a Verginicăi este cea de …”scrumieră”!!! Pe aceasta, liderii pucioşi n-au mai şters-o:
“…Rugaţi-vă ziua şi noaptea ca să mai fie această scrumieră, ca să mai fie. Nu o mai tulburaţi, şi ce vă spune, ascultaţi. Dacă cineva ar avea suferinţa sa, nu ar putea purta. Din tălpi şi până în creştet e o Dunăre de apă, din cauza poporului care nu vrea să facă voia Mea.” (16/29 aprilie 1979)
O altă postură originală este cea de “uşă”, simultan cu cea de “catapeteasmă”:
Eu am fost catapeteasma cuvântului lui Dumnezeu care a venit la voi, copii ai poporului meu, şi acum voiesc să vă îndeletnicesc să vedeţi uşa prin care intraţi la Domnul şi la slava care vă aşteaptă. Eu sunt uşa, eu sunt catapeteasma cea pentru acest popor şi prin care trece poporul meu ca să fie primit la Domnul. (29 noiembrie/12 decembrie 1993)
16. Verginica se revanşează
“E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată, prin care Dumnezeu Îşi face lucrul Său. E trup, e fiica lui Andreiana, care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, şi e ca să-i dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino, creştine, la prostuţa Mea! Vino la Mine, creştine, că e bine, e foarte bine, căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă, şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea.” (Ediţia 2006: 25 decembrie 1974/7 ianuarie 1975)
Construindu-şi în 1955 statutul de “proorociţă” şi totodată “misiunea” de a sluji ca “trâmbiţă a lui Dumnezeu”, Virginia Tudorache găsea soluţia stingerii unui vechi complex de inferioritate, care data din copilărie, perioada celor mai mari frustrări, lipsuri şi umilinţe din partea celor avuţi şi aroganţi, denumiţi aici “de neam mare”. Este totodată soluţia unei răzbunări elegante pe cei care pe vremea aceea se credeau plini de sine, şi de aceea au batjocorit-o, făcând-o urâtă şi prostuţă, sau pur şi simplu au desconsiderat-o, nebăgând-o în seamă.
17. “Sfânta” Virginia va face călătorii misionare peste mări şi ţări
Ieşirea la propovăduire în toată lumea a fost de la început un vis frumos:
“…Fiilor, vine vreme frumoasă şi vom merge din ţară în ţară şi vom trece peste plaiuri cu steaguri în mână şi vom cânta aşa: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui” (15 noiembrie 1965)
Dar nici Verginica, nici adepţii Noului Ierusalim nu au reuşit să iasă cu steaguri la propovăduire în oraşele şi satele din propria lor ţară, darămite în ţări străine. Exceptând câteva ieşiri ocazionale pe uliţele satului, sau nişte reprezentaţii locale (la Pucioasa şi la Târgovişte) cu caracter artistic, numite de ei “Festivaluri” (la care în cele din urmă au renunţat, din lipsă de audienţă pe măsura aşteptărilor lor), ei nu au reuşit să-şi facă o propagandă în aer liber pe măsura intenţiilor.
Dar Verginica a continuat să-şi făurească vise de misionarism planetar:
“Vine vremea că trupul acesta va fi mânuit de toţi, ca să vorbească cu Mine. Va fi purtat în văzduh cu avioane, va fi purtat cu trenul şi veţi zice: “Unde e trâmbiţa Domnului?” Şi va dori poporul acesta să o vadă, şi va zice că a murit. Şi nu a murit, e în viaţă. De ce? Că e scris că va părăsi locurile unde a stat, şi nu va mai fi”. (22 iulie/4 august 1973)
Toate aceste vise s-au năruit după şapte ani, neîmplinite, atunci când Virginia a murit şi a fost îngropată în cimitirul satului. Verginica n-a mai apucat să se plimbe cu avionul, aşa cum visa, dar, după spusele unor adepţi, a fost “ridicată cu trupul la ceruri”, după cum se şi proorocise:
“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi o voi ridica de pe pământ”(2 iulie 1959)
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. ”(21 aprilie 1966)
18. “Sfânta” Virginia confundă pe duhul rău cu “Dumnezeu”
“… Crezi că vasul Meu a luat două palme de la duhul rău, la rugăciune? Dar ea nu a văzut din spate şi a zis că e de la Domnul şi că a mustrat-o.” ( 19 februarie 1975)
19. Cine se supără pe “Sfânta” Virginia, pe “Dumnezeu” se supără
“… Cine se supără pe vasul Meu, pe Mine se supără” (6 iulie 1975)
Dimpotrivă, cine cinsteşte trupul Verginicăi, pe “Domnul” îl cinsteşte:
“ Cine socoteşte aceste cuvinte, cuvintele lui Dumnezeu şi cine cinsteşte acest trup, pe Domnul îl cinsteşte” (7 august 1978.)
20. “Proorocie” despre Verginica: ea va fi ultimul prooroc
“ Poporul Meu, de acum înainte nu va mai fi trimis nici un profet şi nici un prooroc ca să mai profeţească sau să mai proorocească.” (22 decembrie 1975)
Deşi cuvintele “prooroc” şi “profet” sunt sinonime, de aici rezultă că la Pucioasa se face o oarecare distincţie între semnificaţia lor. În orice caz, această “profeţie” sau “proorocie” s-a dovedit a fi falsă, îndată ce după Verginica au urmat la “proorocie” pe rând Maria, Mihaela şi Nicuşor.
Proorocia nu este singulară; o regăsim repetată şi sub altă formă:
“ Când acest trup se va lua la cer, asemănătoare cu această lucrare alta nu va mai fi. ” (23 aprilie /6 mai 1977)
Dimpotrivă, perfect asemănătoare a fost lucrarea Mariei, sora lui Verginica. După Maria a urmat lucrarea Mihaelei, care se aseamănă şi ea cu cea a Verginicăi, în special la mesaj, dar mai puţin (aproape deloc), la formă, care este substanţial evoluată.
21. “Proorocie” despre Verginica: la moartea ei vor veni la priveghere pelerini din ţări îndepărtate
“ În curând nu veţi mai vedea trupul acesta şi-l veţi plânge cu amar şi-l veţi striga cu numele care l-a avut. Căci vor veni din ţările îndepărtate, şi îngerii vor privi şi o vor mângâia şi o vor lua din casa sa.” (24 ianuarie 1977)
Visul Verginicăi a fost să călătorească şi să propovăduiască prin ţări îndepărtate. Dacă n-a reuşit, ea se mângâie cu gândul că la moartea sa vor veni să o petreacă pe ultimul drum oaspeţi din ţări îndepărtate. Dar nici acest vis nu i s-a împlinit.
22. “Proorocie” despre Verginica: după moartea ei va veni Domnul Iisus şi va urma Nunta
“ Că Domnul Iisus va veni curând şi va îmbrăca pe mireasa Sa şi va pleca în depărtare, unde este scris. Dacă trâmbiţa va înceta din suflarea sa, să ştii că şi Domnul e la uşa ta, şi după ea va urma Nunta. Să nu zici: Aoleu ce să fac eu, că a luat Dumnezeu trâmbiţa Sa? Ci să zici că Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa. Şi să ştiţi că toate sunt pregătite pentru sfârşit.” ( 7 septembrie 1976)
Toate profeţiile de mai sus, legate strâns de moartea Verginicăi, s-au dovedit a fi minciuni. Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa, căci în anul 1980, luna decembrie, ziua 14, trâmbiţa a încetat din suflarea sa. Dar Nunta n-a mai urmat. Domnul Iisus nu a mai venit, nu Şi-a mai îmbrăcat mireasa Sa şi n-a mai plecat cu ea în depărtare, unde este scris. Sunt de atunci aproape 28 de ani şi cei de la Pucioasa încă mai aşteaptă să se împlinească aceste “iminente proorocii”. Nimic nu prevestea această amânare sine die a promisiunilor făcute, îndată ce se pretindea că “toate sunt pregătite pentru sfârşit”. Doar dacă nu cumva şi aceste asigurări erau mincinoase. Dar mulţi dintre cei amăgiţi n-au mai putut să reziste poverii anilor şi murit între timp, sătui de aşteptare.
23. Cine n-o ascultă pe “Sfânta” Virginia, pe “Dumnezeu” nu-l ascultă
“ Şi respectaţi-o cu ascultare sfântă, că nu ei nu-i faceţi ascultare, ci Mie nu-mi faceţi ascultare.” (7 august 1978.)
24. Verginica este atinsă şi de “spionită”
O obsesie curentă la Verginica, una care nu-i mai dă pace, este teama că este spionată de propriii săi simpatizanţi, sau de persoane infiltrate, care ar putea folosi magnetofoane ascunse pe sub haine, care să fie ulterior folosite ca dovezi incriminatoare. Nici măcar copiii nu sunt scoşi de sub bănuială:
“… Şi fiţi atenţi că şi elevii din şcoli au aparate şi se duc unde sunt oameni strânşi, mai cu seamă unde aud de credinţă…” (25 iunie 1979)
Uneori, obsesia capătă dimensiuni paranoice, fiind mai degrabă potrivită pentru o intrigă de roman poliţist:
“ …Aveţi grijă, tată, că au ieşit magnetofoane electrice care se pun şi la telefoane şi la televizoare, ca să aude şi să cumpere ce vorbiţi voi în casă…” (6 decembrie 1976)
25. Popoarele vor veni la sfânta Virginia pentru învăţătură şi pentru încreştinare
“Să scrii despre toate câte am profeţit de la început şi până în clipa de azi, căci ei au uitat ce le-a spus Domnul acum zece ani. Să faci, Verginico, sul şi să-l prinzi în copci şi să-l ţii ascuns până la ziua postului, căci vor veni popoare nemâncate şi nebăute la uşa ta şi vor bate în uşă ca nişte cerşetori, şi să le dai mâncare.” (17/30 aprilie 1965)
“Şi veţi vedea intrând pe porţile casei acestea regi din toate părţile pământului călări pe cai şi cu slugile lor şi mulţime de popoare vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi astăzi. Şi aceşti regi şi această mulţime va cina la masa Mea şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi toţi cei de au îndrăznit să facă rău casei acesteia, vor îngenunchia la poalele acestei lucrări şi vor cere milă de la Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)
Mâncarea şi băutura trebuie înţelese aici în chip duhovnicesc, ca fiind noua învăţătură, “cea prin sfânta Virginia”. Ziua postului trebuie înţeleasă ca fiind o vreme de mare prigoană asupra creştinilor, când ei nu vor mai putea fi păstoriţi şi învăţaţi de către episcopi şi preoţi. “Sfânta” Virginia urma să devină un predicator providenţial pentru întreaga lume, creştină şi necreştină. Din păcate, moartea ei a lăsat acest vis neîmplinit. Preoţii şi episcopii au continuat să predice în biserici, nestingheriţi de nimeni, iar la uşa casei ei, la “Templul” de la Pucioasa, n-a mai bătut nimeni: nici poporul român, nici alte popoare de aiurea.
Trebuie precizat că învăţătura “cea prin sfânta Virginia” este totuşi citită azi ca atare, drept “o nouă Evanghelie”, dar numai în cercuri restrânse ale “credincioşilor Noului Ierusalim”, selectate mereu dintre aceleaşi persoane, şi care nu depăşesc niciodată câteva zeci.
“…Copii, mult nu mai stăm aici, şi ne vom muta în altă casă şi vor veni din ţări îndepărtate, şi când vor vedea hrana voastră (cu carne, n.r.) se vor sminti” (28 noiembrie/11 decembrie 1973)
Virginia s-a mutat, într-adevăr, dintr-o casă într-alta, până a ajuns la un domiciliu stabil, în care stă şi astăzi, dar “cei din ţări îndepărtate” n-au mai venit, aşa că n-a mai avut cine să se smintească.
26. “Sfânta” Virginia va învia în curând cu trupul
“…Copilaşii Mei, să vă spun ceva: acest duh, peste puţină vreme se va întrupa iar. Trupul e acum în mormânt aşa cum l-aţi pus. Va veni în curând vremea ca duhul să se întrupeze iar în trupul care l-a purtat şi va face Domnul minuni mari în ochii tuturor…” (2 octombrie 1986)
Data învierii este din ce în ce mai bine conturată. Ea va avea loc probabil odată cu dezvelirea mormântului şi a trupului, la 7 ani de la deces (adică, la 14 decembrie 1987):
“…Vrea duhul cel călit prin moarte să aibă tot poporul le dezvelirea trupului. Plânge şi priveşte cu dragoste la tot poporul. Trupuşorul e aşa cum e el, dar când o intra duhul în el, va străluci şi trupul ca şi sufletul.” (29 noiembrie/12 decembrie 1987)
Se ştie că această ocazie a fost ratată: la dezgroparea care a avut loc la 7 ani de la deces, n-a mai avut loc nici o înviere.
Au trecut deja 22 de ani, dar trupul Verginicăi zace pe mai departe sub lespedea de ciment din cimitirul din Glodeni Vale.
27. “Sfânta” Virginia o concurează serios în supravenerare pe Maica Domnului
Despre Maica Domnului se ştie că L-a purtat pe Domnul prunc în pântece nouă luni, apoi L-a născut şi s-a îngrijit ca o mamă bună de creşterea Lui. Ei bine, pucioşii pretind că Verginica L-a purtat pe Domnul în trupul ei 25 de ani!! Ba mai mult, ea I-a fost “biserică sfinţită de Dumnezeu”, în care Domnul “a locuit şi s-a jertfit cu cuvântul Său” deci I-a fost şi “altar de jertfă” (expresie pe care creştinii o aveau consacrată doar pentru Sfânta Cruce pe care Domnul a fost răstignit). Din această perspectivă cel puţin, Verginica a fost mai importantă decât Maica Domnului şi egală în slujire cu Sfânta Cruce:
“ Trebuia să se împlinească aceasta, căci era făgăduit de Domnul prin semnul vindecării înăuntrului meu, pentru că eu am fost biserică sfinţită de Dumnezeu, în care a locuit Mielul lui Dumnezeu şi-a vorbit cu acest popor, căci a făcut Domnul din mine un altar de jertfă în care a locuit şi s-a jertfit cu cuvântul Său şi-a împărţit cuvântul Său vouă. Aşa este scris de Domnul Iisus Hristos în Carte: omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu. N-a mai avut fiilor nimeni, în toate veacurile n-a mai avut ce-aţi avut voi. ” (2 iunie 1991)
1. “Sfintei” Virginia i se prooroceşte o moarte violentă
“Pe vasul Meu Mi-l va omorî, dar am să vorbesc prin copaci, prin pietre…” (2 iulie 1959)
A murit însă de o boală cronică, pe care a dus-o până la vârsta a treia (57 de ani).
2. “Sfintei” Virginia i se prooroceşte o moarte imediată
“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi o voi ridica de pe pământ” (2 iulie 1959)
A murit însă 21 de ani mai târziu (în 1980).
3. “Sfintei” Virginia i se prooroceşte ridicarea suferinţei din trup
“Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna………” (23 aprilie 1966)
În cei paisprezece ani ce au urmat până la moartea Virginiei, această proorocie mincinoasă nu s-a mai împlinit: nici “furtuna” n-a încetat, nici suferinţa nu s-ameliorat; ba dimpotrivă, suferinţa ei s-a agravat şi i-a grăbit moartea. De altfel, într-o aserţiune anterioară, “Domnul” de la Pucioasa mărturisea adevărul, şi anume că nu are de gând s-o vindece, dintr-un calcul sadic, foarte precis:
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. Aş putea să-l vindec, dar îl ţin mărturie pentru călăi…”(21 aprilie 1966)
4. “Sfânta” Virginia nu este “prooroc”
“Dar la voi, nu prooroci au venit, şi Însuşi Domnul a venit să vă grăiască prin Duhul Sfânt” (1/14 ianuarie 1966)
Prin consecinţă, “sfânta” Virginia nu este “prooroc”, deoarece se spune că la Pucioasa n-au venit prooroci, ci “Însuşi Domnul a venit”.
5. “Sfânta” Virginia este “prooroc”, dar nu e preţuită ca un prooroc
“Trupul acesta, ştiţi cine este şi de unde l-am luat; ştiţi că l-am sculat dintr-o boală grea… ...Nu este preţuită nici de fini, nici de naşi, căci este scris în lege: Proorocul, în patria sa, nu este preţuit. Nici creştinii nu-l preţuiesc, pentru că nu-l cunosc, că este ascuns, este ascunsă taina. Amin.” (27 octombrie 1966)
6. “Sfânta” Virginia este “trâmbiţa a şasea” din Apocalipsa
“…Fiilor, înainte Israel a trecut prin apă, dar acum ce vom face când vom trece prin foc? Căci aceasta prin care vă vestesc este Trâmbiţa a şasea.” (28 octombrie 1962)
7. “Sfânta” Virginia “va trâmbiţa” întreaga Apocalipsă
“Pe Verginica am pregătit-o pentru ca să trâmbiţeze întreaga Apocalipsă pentru pregătirea judecăţii de apoi şi pentru pregătirea creştinilor din vremurile din urmă şi de acum…” (septembrie 1968 )
Virginia Tudorache a murit în anul 1980, fără a reuşi să “trâmbiţeze” întreaga Apocalipsă, aşa cum îi fusese proorocit. Următorii doi ani, între 1980 şi 1982, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a tăcut, parcă descumpănit de trecerea în nefiinţă a “Trâmbiţei” sale. Dar, în 1982 a început să “trâmbiţeze” Maria (zisă şi “lelica”, soră a Virginiei), mesajele Apocalipsei pe care le primea ea de la Verginica, din împărăţia morţilor. Din anul 1990 a început să “trâmbiţeze” Apocalipsa încă o creştină, Mihaela, mai întâi în paralel şi la concurenţă cu Maria, apoi (reuşind s-o aducă la tăcere pe “lelica” prin câteva mesaje persuasive), a “trâmbiţat” singură, din 1994 încoace. Convinsă de noua realitate, adică de superioritatea de stil şi de personalitate a Mihaelei, lelica Maria a renunţat să mai “trâmbiţeze” Apocalipsa şi n-a mai “trâmbiţat”-o din 1994 până în 1998, când şi-a dat şi ea obştescul sfârşit, fiind îngropată alături de sora sa,Verginica.
8. “Sfânta” Virginia va fi: fie omorâtă de oameni, fie mutată la cer. Ea nu va muri, chiar dacă va dispărea fizic
a) “Sfânta” Virginia va fi omorâtă de oameni:
“Pe vasul Meu Mi-l va omorî, dar am să vorbesc prin copaci, prin pietre…” (2 iulie 1959)
b) “Sfânta” Virginia va fi ridicată de Domnul de pe pământ la cer (încă în viaţă fiind, ca Enoh şi ca Ilie?):
“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi o voi ridica de pe pământ” (2 iulie 1959)
c) “Sfânta” Virginia (zisă şi “mama Gigi”) va “dispărea”; ea nu va muri, chiar dacă oamenii vor avea această impresie:
“ O, ce veţi zice când va dispărea vasul Meu dintre voi? Veţi zice că a murit cum zicea poprul Israel de Moise. Nu a murit Moise, ci plânge de stricăciunea poporului de acum.” (16 noiembrie 1965)
“ Nu că e verişoara, nu că e nepoata sau Gigica, sau mamaia. A fost şi este între voi şi va veni vremea când va dispărea din faţa voastră” (7 august 1978.)
d) “Sfânta” Virginia, chiar dacă va “adormi” cu trupul, va fi pururi vie, căci în veci nu va muri:
“Fii cuminte, nu te mai gândi la moarte, căci tu, chiar dacă vei adormi, tu pururi vie vei fi. Va muri cine va fi să moară, dar tu, în veci nu vei muri.” (6/19 ianuarie 1968.)
Această zicere seamănă pe de o parte cu promisiunea făcută Evei de către şarpe: “Nu, nu veţi muri!” ( v. Facerea, 3,4), iar pe de alta, cu proorociile antagonice ale Pythiei, pe care ea le făcea împăraţilor care mergeau la război: “Te vei duce; te vei întoarce; nu vei muri!”; (valabilă dacă învingeau) şi “Te vei duce; te vei întoarce? nu, vei muri!”(valabilă în cazul în care erau învinşi). Doisprezece ani mai târziu, Virginia Tudorache a fost înmormântată în cimitirul satului, cu toate asigurările primite că în veci nu va muri. Biblia consemnează însă şi cazuri despre oameni care cu adevărat au fost plăcuţi la Dumnezeu, şi de aceea ei n-au mai gustat amărăciunea morţii, ci au fost mutaţi cu trupul la cer (Enoh, Ilie).
e) Trupul “Sfintei” Virginia (viu, sau mort? proorocia nu precizează) va fi ridicat de pe pământ la cer:
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. Aş putea să-l vindec, dar îl ţin mărturie pentru călăi” (21 aprilie 1966)
Deocamdată, această minune nu s-a întâmplat nici cât era vie, nici după ce a murit. La pomenirea de şapte ani, cei care au desfăcut mormântul şi au intrat în groapă au mărturisit că trupul Virginiei încă era în pământ. După aceea, ei au betonat bine mormântul, ca să fie siguri că nu va dispărea de acolo.
f) Trupul “Sfintei” Virginia nu va intra în mormânt:
“…Eu, Dumnezeu, nu acest trup, Eu sunt care vorbesc cu tine şi tu nu vezi că Eu sunt mereu lângă tine. Plânge acest trup şi acum când se va despărţi de Mine se va mâhni şi nu sunt cuvinte care să-i aline durerile… Acest trup care Mă folosesc de el pentru voi, e o scară, ca scara lui Iacov, ruptă din scara lui Iacov. Nu o fi ruptă din aceea? Trupul acesta nu va intra în mormânt şi cu el vei întâmpina pe Domnul şi vei întâmpina miile de morţi ieşind din groapă şi vei vedea pe mama şi pe tatăl tău…” (20 ianuarie 1973)
Întrucât Virginia Tudorache s-a mutat la cele veşnice în anul 1980, trebuia corectată şi această inadvertenţă a proorociei din anul 1973. Pentru aceasta, în ediţia din anul 2006 au fost intercalate câteva fraze în plus, dintre care ultima este esenţială, deoarece schimbă proprietarul “trupului acesta care nu va intra în mormânt”, din “Verginica”, în “multe făpturi”; în acelaşi timp se schimbă inclusiv partenerul de dialog: din Verginica ( căreia i se adresa cu cuvintele “Eu sunt care vorbesc cu tine”), în “copilaşii Domnului”( cărora li se adresează cu cuvintele “Copilaşii Mei”):
“…. Nu o fi ruptă din aceea? Fiilor, fiţi atenţi… …Copilaşii Mei, vor fi multe făpturi care vor întâmpina pe Domnul. Trupul acesta nu va intra în mormânt şi cu el vei întâmpina pe Domnul şi vei întâmpina miile de morţi ieşind din groapă şi vei vedea pe mama şi pe tatăl tău…” (20 ianuarie 1073)
g) Trupul “Sfintei” Virginia se va dezintegra instantaneu într-un abur uşor, care se va înălţa la cer:
“ Nu acest trup care îl aveţi în pat şi care într-o clipă se va schimba şi ca un abur se va preface şi se va urca până la Dumnezeu unde este chemat.” (7 august 1978.)
Măcar această proorocie ar putea fi confirmată ca o proorocie mincinoasă de către toţi cei care au petrect-o pe Verginica pe ultimul ei drum, spre cimitirul satului ( dacă ar mai fi măcar un singur om cinstit şi sincer printre ei). Verginica nu s-a transformat în abur, nici nu s-a ridicat la cer, ci a fost îngropată creştineşte alături de strămoşii ei. După 7 ani creştinii pucioşi au dezgropat-o de curiozitate, şi era tot acolo. Abureala aceasta cu ridicarea ei la cer sub formă gazoasă n-a neliniştit pe nimeni, se pare, îndată ce creştinii pucioşi continuă să considere cartea “Cuvântul lui Dumnezeu” ca fiind Adevărul întrupat ( adică, Hristos întrupat într-o Carte, acum, la sfârşitul veacurilor) şi nu o însăilare de gogomănii, patetisme ieftine şi minciuni.
9. Suferinţa “Sfintei” Virginia, deşi este nedreaptă, intenţionat nu îi este ridicată
a) La început se afirmă că “Sfânta” Virginia suferă pentru nedreptăţile altora:
“Spune, Verginico, suferinţa ta pe care o porţi, că este foarte mare şi foarte grea, dar să ştie toată turma Mea de oi că suferinţa ta ţi-ai dobândit-o prin neascultarea lor, prin neîmplinirea lor şi prin neiubirea lor faţă de Domnul şi prin plecarea feţei lor faţă de alţi profeţi” (19/23 martie 1966)
b) “Sfânta” Virginia ar putea fi vindecată de către Dumnezeu, dar El nu doreşte să facă aceasta:
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. Aş putea să-l vindec, dar îl ţin mărturie pentru călăi…” (21 aprilie 1966)
” Fiule, putere am s-o vindec Eu, dar s-o vindece poporul care o chinuieşte...” (22 octombrie 1978.)
c) Totuşi, Domnul promite că suferinţa ei va înceta:
“Această suferinţă care este pusă pe această piatră în care Domnul a scris poveţe, va înceta când va sta furtuna………” (23 aprilie 1966)
Fie că furtuna n-a stat, fie că promisiunea s-a uitat, cert este că această profeţie nu s-a mai împlinit până la moartea Virginiei (paisprezece ani mai târziu).
d) Dumnezeul de la Pucioasa recunoaşte, într-un exces de sinceritate, că el este cel care i-a dat suferinţă Virginiei, doar pentru plăcerea Sa:
“Unde să mai transport vasul Meu, că nu mai poate ţine durerea? Că i-am dat suferinţă, căci aşa Mi-a plăcut să fie ca Mine………” (4 septembrie 1966)
Dumnezeu nu Se poate bucura de suferinţa omului. Aceasta este un accident nedorit, şi nici n-ar trebui să mai existe, îndată ce suferinţa pe cruce a Fiului este deplin mântuitoare, exprimând o suficienţă incontestabilă. Este o diferenţă esenţială între sfinţii autentici ai calendarului ortodox şi “sfânta Virginia”. Sfinţii au acceptat conştient suferinţa, iar uneori chiar şi-au dorit-o. Dar aceasta venea de la oamenii care erau împotrivitori credinţei creştine, nu de la Dumnezeu. Nici un sfânt nu s-a pomenit peste noapte “bătut de Dumnezeu”, iar sfinţenia este condiţionată tocmai de caracterul conştient şi deliberat al acceptării unei suferinţe nedrepte, venită de la ceilalţi oameni. Dumnezeu Îşi manifesta adesea mila faţă de martirii Lui, îndulcindu-le suferinţele provocate de oameni. Virginia a primit în cursul vieţii o suferinţă nemeritată, dar în nici un caz de la Dumnezeu, ci din altă parte. Toată suferinţa şi nedreptăţile de pe pământ nu vin de la Dumnezeu, ci de la diavol. Să ne amintim cum a fost cu suferinţa lui Iov: ea venea prin uneltirile diavolului, nu venea de la Dumnezeu. Dumnezeu doar a îngăduit-o, pentru că ea dezvăluia un învăţământ moralizator pentru omenire. În final, Domnul a compensat cu măsură cerească suferinţele lui Iov. Virginia a murit în adâncă suferinţă şi relativă sărăcie, iar rezultatele concrete ale “jertfei” sale au fost nesemnificative. Într-o majoritate covârşitoare, cei care o urmau în cursul vieţii s-au risipit iar unii au căzut în necredinţă deplină. După ei s-au ridicat alţii, care au reconstruit pe aceeaşi temelie şubredă, zidurile prăbuşite ale învăţăturii ce se dovedise falimentară.
e) Cu prima ocazie însă, Dumnezeul de la Pucioasa se acoperă prin minciună, pretinzând iarăşi că nu el este autorul suferinţei Verginicăi, ci “poporul prin greşelile lui” şi “farmecele” făcute de “vrăjitoarea care s-a ataşat de templu”:
“…Toată suferinţa vasului Meu e din greşeala poporului şi mai e şi din farmece. Vrăjitoarea care s-a alăturat lângă templu, e plătită să distrugă trâmbiţa Mea, ca prin farmecele ei să nimicească pe Verginica…” (4 decembrie 1975)
Această minciună se repetă după mai puţin de trei ani, în formă calificată. Acum “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu mai recunoaşte că el este cel care i-a dat suferinţa, ci pretinde că el era cel care o vindeca. Vinovat rămâne poporul cel neascultător:
“…Când Domnul Iisus a ales acest caval, a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru neascultarea poporului. Prin lucrarea Mea, se vindeca trâmbiţa Mea, dar prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit.” (25-26 mai 1978.)
Cinci luni mai târziu, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” acuză iarăşi “neascultarea poporului”, şi din nou nu mai vrea s-o vindece pe Verginica. Deşi ştie bine că “poporul” este un incapabil, o trimite cu cinism pe Verginica la “popor”, ca să o vindece “poporul”:
” E greu, e greu, tată. Asta e suferinţa vasului Meu: neascultarea poporului. Asta e, tată: neascultarea poporului întru toate. Fiule, putere am s-o vindec Eu, dar s-o vindece poporul care o chinuieşte...” (9/22 octombrie 1978.)
10. “Sfânta” Virginia nu se comportă neînfricat, ca o sfântă, ci ca un om terorizat de tirania necruţătoare a demonilor
“… Fiule, ia pune mâna pe vasul Meu să vezi cum tremură de frica scorpiei…Anunţă Gheboienii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Bucureştiul că un capăt de scorpie e în drumul lor. Anunţă Măneştii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Pietrarii că un capăt de la scorpie e în drumul lor. Anunţă Proviţa, la fel, anunţă Călăraşii şi toate împrejurimile… (20 februarie 1974)
Demonul, numit aici “scorpie”, o terorizează şi o pândeşte la fiecare drum de seară, supunând-o unor angoase terifiante, care o fac să se scuture din tot corpul. Fenomenul s-a repetat şi cu sora sa Maria, care tresărea adesea, fiind mişcată adânc de anumite senzaţii extracorporale, şi se repetă şi în zilele noastre cu Mihaela Tărcuţă. Cei care o cunosc îndeaproape spun că Mihaela doarme foarte puţin, şi niciodată singură în cameră, deoarece este terorizată sistematic de coşmaruri înspăimântătoare.
11. Contestatarii “Sfintei” Virginia sunt chemaţi la ordine
“Să chemi pe cei care nu vor să ia aminte la lucrarea Mea. Să-l chemi pe Ionică de la Viişoara, care a spus că s-a înecat un şarpe în izvor. Să-l chemi pe Nicolae Albulescu, care a postit trei zile pentru mine ca să i se descopere unde este adevărul. Va veni, şi când va vedea atâta profeţie, se va mira.” (27 februarie/12 martie 1974)
12. “Proorocie” despre Nicolae Stoica, soţul Virginiei, care se va întoarce la domiciliul conjugal pe care-l părăsise şi va îmbrăţişa din nou credinţa de la Pucioasa
“…diavolul a cucerit pe Nicolae şi în toate formele vrea să vă dea pierzării. Să fie tot timpul cineva din poporul meu cu voi. Să nu fiţi singuri, căci în curând îi va sosi veacul acestei boli grele, pe care o are Nicolae, dobândită de la tot soiul de diavoli”. (10/23 august 1972)
Acest “în curând” s-a dovedit a fi o iluzie deşartă. Nicolae nu s-a mai vindecat niciodată de această “boală grea”: necredinţa în “minunile” de la Pucioasa. Înainte de a pleca, este posibil ca el să se fi putut convinge mai uşor şi mai temeinic de adevăr, aşa cum el l-a perceput, căci o fi văzut şi mai multe decât vedeau alţii. Şi e posibil, deoarece el era cel mai aproape de “vasul lui Dumnezeu”.
13. “Proorocie” despre Verginica şi despre “vindecarea” (întoarcerea la credinţa de la Pucioasa) lui Nicolae Stoica
“…Israele tată, am sădit în mijlocul tău un pom, ca să mănânci poame (*1) din el. Îngrijeşte-l, (*2) că nu ţi-l îngrijeşte nimeni! Israele tată, acest pom pe care ţi l-am sădit ţie în faţă, a fost, este şi va fi până în ceasul în care voi veni (*3) . Rămurica pomului acesta (*4) va mărturisi în faţa Mea tot ce ai făcut tu pentru îngrijirea acestui cuvânt. Israele tată şi lângă acest pom am mai adus un om (*5) şi pe acest om l-au biruit vânturile (*6) . Şi omul de lângă pom, astăzi e rănit din tălpi şi până în creştet şi nu e doctor (*7) să îl panseze… Şi când va veni un altul, de-al Domnului, acela se va milostivi şi îl va lua pe seama sa şi îl va trata spre vindecarea sa…(*8)” (14 februarie 1974)
Note explicative:
(*1) Pomul este Verginica (Virginia Tudorache) iar poamele sunt “cuvintele din cer” (adică, vorbirea ei în stare de catalepsie)
(*2) Poporul creştin de la Pucioasa este îndemnat să o susţină spiritual, material şi financiar pe Verginica, mai ales că ea nu avea nici un alt venit.
(*3) N-a fost să fie aşa. Venirea Domnului este încă aşteptată cu dor la Pucioasa de unii creştini mai habotnici, care nu se mulţumesc cu sloganurile călăuzelor lor, care spun că “Domnul a venit deja în Cuvânt”. Dar “pomul” din această proorocie s-a uscat de mult, căci Verginica se odihneşte cu trupul încă din anul 1980 în cimitirul satului Glodeni-Vale de lângă Pucioasa.
(*4) Există o altă “glăsuire din cer” care formulează expresia: “voi vorbi prin rămurele”:
“Aşa a spus Domnul prin ea cu trei luni înainte să treacă spre cer: Israele, popor iubit de Dumnezeu, iată, rostesc ridicarea vasului Meu din mijlocul tău, dar voi vorbi prin rămurele, voi vorbi până la sfârşit” (Ediţia 1995, pag.15, col.1-2)
“Vasul” este Verginica, iar expresia “voi vorbi prin rămurele” o certifică pe Maria, sora Verginicăi, ca fiind “rămurica” prin care “va vorbi Domnul” după “ridicarea” (moartea) Verginicăi. Pare plauzibil ca Maria să fie desemnată ca martor şi învăţăcel pentru “lucrările” sorei sale Verginica, deşi adepţii pretind că Maria nu participa de fel la ele, ceea ce e greu de crezut. Maria este din aceea şi tulpină (Andreiana, mama lor) şi însăşi alegerea ei ca urmaşă şi continuatoare a Verginicăi o arată pe Maria ca fiind strâns legată de acest “fenomen”, purtătoare a aceluiaşi “spirit profetic”.
(*5) Nicolae Stoica, deşi cu 15 ani mai tânăr decât Virginia Tudorache, a fost amăgit ca să se căsătorească cu Virginia, ca să creeze o “sfântă familie”, prin similitudine cu gestul sfântului Iosif, ocrotitorul Fecioarei Maria. După ce şi-a dat seama cum stau lucrurile, Nicolae a dezertat de la obligaţiile familiale.
(*6) Nicolae Stoica a părăsit-o pe Verginica şi a plecat în lumea largă, renunţând la minciună şi căutându-şi o soţie adevărată, nu de formă. Curând s-a recăsătorit cu altă femeie, a făcut copii cu ea, şi trăieşte şi astăzi fără prea mare grijă sau complexe faţă de trecutul abandonat.
(*7) Adică Nicolae a abandonat credinţa sectară de la Pucioasa, fără şanse de a fi readus de cineva înapoi la jugul de care el tocmai a fugit.
(*8) Proorocie neîmplinită. Nimeni nu l-a mai putut întoarce pe Nicolae Stoica de pe calea pe care a ales-o şi pe care merge şi astăzi.
14. Cine n-o iubeşte pe Verginica, de-ar fi el şi prooroc, este expulzat din cer
“Ioan de la Vladimireşti va fi cu Noi, dar Veronica nu, pentru că urăşte vasul Meu...” (21 aprilie 1974)
Este vorba aici de Veronica Barbu, considerată a fi “ a patra trâmbiţă apocaliptică ” ( părintele Nicodim: Quo vadis, Ecclesia?, pag.430, Editura Ro-Emaus, 2006) dar care se vede a fi un merit insuficient pentru a ajunge în împărăţia cerurilor.
De aici se subînţelege că numai Veronica o urăşte pe Verginica, iar preotul Ioan Iovan nu, îndată ce despre el se spune că “va fi cu Noi”. Este aceasta o proorocie adevărată? NU, este o proorocie falsă. Ioan nu “va putea fi cu Ei” îndată ce şi el o urăşte pe Verginica, şi pentru aceasta li s-a luat darul profeţiei la amândoi:
“ Dacă eram cu trupul, cel mai credincios al Meu M-ar fi răstignit. Mă refer la Ioan şi la Veronica de la Vladimireşti, care urăsc pe Verginica. Averea lor e în mâna lui Dumnezeu. Aceasta este pentru încăpăţânarea poporului de la Vladimireşti. Copiii Mei, li s-a luat acest dar, pentru că nu au fost vrednici.” (4 decembrie 1975)
După doar două luni se revine la acuzaţia cea dintâi: numai Veronica o urăşte pe Verginica, iar Ioan nu, şi de aceea lui i se păstrează harul:
“ La mănăstirea Vladimireşti Ioan a vorbit şi cei ce l-au ascultat, l-au arestat şi l-au schingiuit şi astăzi este fără de adăpost… ...Gradul şi harul nu i s-au luat. Dar Veronica, care este duşmană pe Verginica şi poartă această duşmănie pentru profeţie, s-a scris în cer. Să ştiţi că profeţia de astăzi nu este profeţia lui Veronica, că pe a ei a mâncat-o pisica……Şi atunci mult se va jeli Veronica, pentru că a duşmănit pe Verginica…”(11 februarie 1976)
“ Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile…”(23 februarie 1976)
Aici se spune că între trâmbiţele apocaliptice (a patra şi a şasea) a apărut o ură de moarte, pentru că Veronica ar fi pizmuit proorocia Veginicăi, în timp ce proorocia ei ar fi fost furată sau (textual) “luată” de monahiile de la Vladimireşti (aceasta ar fi explicaţia tainei că “profeţia lui Veronica …a mâncat-o pisica”). Proorocia este însă un dar de la Dumnezeu, aşa încât ea nu poate fi furată de către oameni.
15. Verginica nu este numai trâmbiţă, ci şi telefonul Domnului Iisus Hristos
În principiu, Verginica este considerată sistematic a fi “trâmbiţa lui Dumnezeu”, prin care sunt sculaţi “din morţi” păcătoşii lumii acesteia. La nevoie însă, Verginica poate lua şi alte însărcinări, mai pragmatice. De pildă, poate fi… telefon!
Iată un exemplu. Într-o “lucrare” care se aseamănă mai degrabă cu o şedinţă de spiritism, spiritul lui Mihail (un tânăr asasinat recent într-o cârciumă) este chemat să vorbească la “telefon” cu mama sa. “Telefonul” nu este altceva decât trupul Verginicăi, aflat în stare de somn cataleptic, dar şi în plină “lucrare de cuvânt” :
“Mihaile, adu-l pe Mihail la telefonul Domnului Iisus Hristos să vorbească cu familia, cu mama. Adu-l, Mihaile.” (29 iunie/12 iulie 1974)
Motiv în plus ca Verginica să fie iubită de către credincioşi:
“Mamă, să fii credincioasă, şi iubeşte telefonul şi pe Domnul Iisus Hristos şi iubeşte tot lucrul Său…” (29 iunie/12 iulie 1974)
Alteori, trupul Veginicăi este asemuit cu un bucium, nu cu o trâmbiţă:
“ …Copilaşii Mei, pentru aceasta trimite Dumnezeu din cerul Său pe Duhul Său într-un lut de pământ; cum ai avea tu un bucium, aşa şi cu trupul acesta.” (14/27 martie 2006)
Alteori este numită coardă, alteori unealtă:
“ Dar Dumnezeu numai o singură coardă şi o singură unealtă are.” (14/27 martie 2006)
Alteori, trupul ei e denumit “oglindă sfântă”:
“ E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată prin care Dumnezeu îşi face lucrul Său. E trup. E fiica lui Adriana care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, ca să dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino creştine la prostuţa Mea! Vino la Mine creştine, că e bine, e foarte bine! Căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea…” (7 ianuarie 1975)
Alteori, “trâmbiţa” se metamorfozează în “caval”, apoi iarăşi în “trâmbiţă”:
“…Când Domnul Iisus a ales acest caval, a vorbit mult, dar acum s-a rărit pentru neascultarea poporului. Prin lucrarea Mea, se vindeca trâmbiţa Mea, dar prin lucrarea ta s-a îmbolnăvit.”(25-26 mai 1978.)
Alteori, se spune că înainte de a deveni “caval”, “trâmbiţa” a fost…”magnetofon!!” Liderilor pucioşi se pare însă că nu prea le-a plăcut această postură, prea emancipată pentru o săteancă simplă, aşa că au şters-o în chip fraudulos şi au înlocuit-o tot cu cea de “caval”:
“Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest magnetofon şi cânt cu el pe pământ…”( Ediţia 1995: 25 ianuarie 1966)
“Nu este om pe pământ ca să nu ştie aceste cuvinte, dar am găsit acest caval şi cânt cu el pe pământ.”( Ediţia 2006: 12/25 ianuarie 1966)
Poate cea mai insolită şi incredibilă postură a Verginicăi este cea de …”scrumieră”!!! Pe aceasta, liderii pucioşi n-au mai şters-o:
“…Rugaţi-vă ziua şi noaptea ca să mai fie această scrumieră, ca să mai fie. Nu o mai tulburaţi, şi ce vă spune, ascultaţi. Dacă cineva ar avea suferinţa sa, nu ar putea purta. Din tălpi şi până în creştet e o Dunăre de apă, din cauza poporului care nu vrea să facă voia Mea.” (16/29 aprilie 1979)
O altă postură originală este cea de “uşă”, simultan cu cea de “catapeteasmă”:
Eu am fost catapeteasma cuvântului lui Dumnezeu care a venit la voi, copii ai poporului meu, şi acum voiesc să vă îndeletnicesc să vedeţi uşa prin care intraţi la Domnul şi la slava care vă aşteaptă. Eu sunt uşa, eu sunt catapeteasma cea pentru acest popor şi prin care trece poporul meu ca să fie primit la Domnul. (29 noiembrie/12 decembrie 1993)
16. Verginica se revanşează
“E o fiinţă omenească şi nepreţuită şi îndurerată, prin care Dumnezeu Îşi face lucrul Său. E trup, e fiica lui Andreiana, care era urâtă şi prostuţă şi nebăgată în seamă de lume, şi e ca să-i dea de ruşine pe cei de neam mare. Vino, creştine, la prostuţa Mea! Vino la Mine, creştine, că e bine, e foarte bine, căci prin prostuţa aceasta e oglinda sfântă, şi tot prin ea te uiţi în împărăţia Mea.” (Ediţia 2006: 25 decembrie 1974/7 ianuarie 1975)
Construindu-şi în 1955 statutul de “proorociţă” şi totodată “misiunea” de a sluji ca “trâmbiţă a lui Dumnezeu”, Virginia Tudorache găsea soluţia stingerii unui vechi complex de inferioritate, care data din copilărie, perioada celor mai mari frustrări, lipsuri şi umilinţe din partea celor avuţi şi aroganţi, denumiţi aici “de neam mare”. Este totodată soluţia unei răzbunări elegante pe cei care pe vremea aceea se credeau plini de sine, şi de aceea au batjocorit-o, făcând-o urâtă şi prostuţă, sau pur şi simplu au desconsiderat-o, nebăgând-o în seamă.
17. “Sfânta” Virginia va face călătorii misionare peste mări şi ţări
Ieşirea la propovăduire în toată lumea a fost de la început un vis frumos:
“…Fiilor, vine vreme frumoasă şi vom merge din ţară în ţară şi vom trece peste plaiuri cu steaguri în mână şi vom cânta aşa: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Lui” (15 noiembrie 1965)
Dar nici Verginica, nici adepţii Noului Ierusalim nu au reuşit să iasă cu steaguri la propovăduire în oraşele şi satele din propria lor ţară, darămite în ţări străine. Exceptând câteva ieşiri ocazionale pe uliţele satului, sau nişte reprezentaţii locale (la Pucioasa şi la Târgovişte) cu caracter artistic, numite de ei “Festivaluri” (la care în cele din urmă au renunţat, din lipsă de audienţă pe măsura aşteptărilor lor), ei nu au reuşit să-şi facă o propagandă în aer liber pe măsura intenţiilor.
Dar Verginica a continuat să-şi făurească vise de misionarism planetar:
“Vine vremea că trupul acesta va fi mânuit de toţi, ca să vorbească cu Mine. Va fi purtat în văzduh cu avioane, va fi purtat cu trenul şi veţi zice: “Unde e trâmbiţa Domnului?” Şi va dori poporul acesta să o vadă, şi va zice că a murit. Şi nu a murit, e în viaţă. De ce? Că e scris că va părăsi locurile unde a stat, şi nu va mai fi”. (22 iulie/4 august 1973)
Toate aceste vise s-au năruit după şapte ani, neîmplinite, atunci când Virginia a murit şi a fost îngropată în cimitirul satului. Verginica n-a mai apucat să se plimbe cu avionul, aşa cum visa, dar, după spusele unor adepţi, a fost “ridicată cu trupul la ceruri”, după cum se şi proorocise:
“…dar mâna Tatălui a fost cu ea şi iată, nu mai este mult şi o voi ridica de pe pământ”(2 iulie 1959)
“…Când se va lua de pe pământ acest trup, în faţa judecăţii se vor desfăşura toate. ”(21 aprilie 1966)
18. “Sfânta” Virginia confundă pe duhul rău cu “Dumnezeu”
“… Crezi că vasul Meu a luat două palme de la duhul rău, la rugăciune? Dar ea nu a văzut din spate şi a zis că e de la Domnul şi că a mustrat-o.” ( 19 februarie 1975)
19. Cine se supără pe “Sfânta” Virginia, pe “Dumnezeu” se supără
“… Cine se supără pe vasul Meu, pe Mine se supără” (6 iulie 1975)
Dimpotrivă, cine cinsteşte trupul Verginicăi, pe “Domnul” îl cinsteşte:
“ Cine socoteşte aceste cuvinte, cuvintele lui Dumnezeu şi cine cinsteşte acest trup, pe Domnul îl cinsteşte” (7 august 1978.)
20. “Proorocie” despre Verginica: ea va fi ultimul prooroc
“ Poporul Meu, de acum înainte nu va mai fi trimis nici un profet şi nici un prooroc ca să mai profeţească sau să mai proorocească.” (22 decembrie 1975)
Deşi cuvintele “prooroc” şi “profet” sunt sinonime, de aici rezultă că la Pucioasa se face o oarecare distincţie între semnificaţia lor. În orice caz, această “profeţie” sau “proorocie” s-a dovedit a fi falsă, îndată ce după Verginica au urmat la “proorocie” pe rând Maria, Mihaela şi Nicuşor.
Proorocia nu este singulară; o regăsim repetată şi sub altă formă:
“ Când acest trup se va lua la cer, asemănătoare cu această lucrare alta nu va mai fi. ” (23 aprilie /6 mai 1977)
Dimpotrivă, perfect asemănătoare a fost lucrarea Mariei, sora lui Verginica. După Maria a urmat lucrarea Mihaelei, care se aseamănă şi ea cu cea a Verginicăi, în special la mesaj, dar mai puţin (aproape deloc), la formă, care este substanţial evoluată.
21. “Proorocie” despre Verginica: la moartea ei vor veni la priveghere pelerini din ţări îndepărtate
“ În curând nu veţi mai vedea trupul acesta şi-l veţi plânge cu amar şi-l veţi striga cu numele care l-a avut. Căci vor veni din ţările îndepărtate, şi îngerii vor privi şi o vor mângâia şi o vor lua din casa sa.” (24 ianuarie 1977)
Visul Verginicăi a fost să călătorească şi să propovăduiască prin ţări îndepărtate. Dacă n-a reuşit, ea se mângâie cu gândul că la moartea sa vor veni să o petreacă pe ultimul drum oaspeţi din ţări îndepărtate. Dar nici acest vis nu i s-a împlinit.
22. “Proorocie” despre Verginica: după moartea ei va veni Domnul Iisus şi va urma Nunta
“ Că Domnul Iisus va veni curând şi va îmbrăca pe mireasa Sa şi va pleca în depărtare, unde este scris. Dacă trâmbiţa va înceta din suflarea sa, să ştii că şi Domnul e la uşa ta, şi după ea va urma Nunta. Să nu zici: Aoleu ce să fac eu, că a luat Dumnezeu trâmbiţa Sa? Ci să zici că Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa. Şi să ştiţi că toate sunt pregătite pentru sfârşit.” ( 7 septembrie 1976)
Toate profeţiile de mai sus, legate strâns de moartea Verginicăi, s-au dovedit a fi minciuni. Dumnezeu a venit şi şi-a luat trâmbiţa Sa, căci în anul 1980, luna decembrie, ziua 14, trâmbiţa a încetat din suflarea sa. Dar Nunta n-a mai urmat. Domnul Iisus nu a mai venit, nu Şi-a mai îmbrăcat mireasa Sa şi n-a mai plecat cu ea în depărtare, unde este scris. Sunt de atunci aproape 28 de ani şi cei de la Pucioasa încă mai aşteaptă să se împlinească aceste “iminente proorocii”. Nimic nu prevestea această amânare sine die a promisiunilor făcute, îndată ce se pretindea că “toate sunt pregătite pentru sfârşit”. Doar dacă nu cumva şi aceste asigurări erau mincinoase. Dar mulţi dintre cei amăgiţi n-au mai putut să reziste poverii anilor şi murit între timp, sătui de aşteptare.
23. Cine n-o ascultă pe “Sfânta” Virginia, pe “Dumnezeu” nu-l ascultă
“ Şi respectaţi-o cu ascultare sfântă, că nu ei nu-i faceţi ascultare, ci Mie nu-mi faceţi ascultare.” (7 august 1978.)
24. Verginica este atinsă şi de “spionită”
O obsesie curentă la Verginica, una care nu-i mai dă pace, este teama că este spionată de propriii săi simpatizanţi, sau de persoane infiltrate, care ar putea folosi magnetofoane ascunse pe sub haine, care să fie ulterior folosite ca dovezi incriminatoare. Nici măcar copiii nu sunt scoşi de sub bănuială:
“… Şi fiţi atenţi că şi elevii din şcoli au aparate şi se duc unde sunt oameni strânşi, mai cu seamă unde aud de credinţă…” (25 iunie 1979)
Uneori, obsesia capătă dimensiuni paranoice, fiind mai degrabă potrivită pentru o intrigă de roman poliţist:
“ …Aveţi grijă, tată, că au ieşit magnetofoane electrice care se pun şi la telefoane şi la televizoare, ca să aude şi să cumpere ce vorbiţi voi în casă…” (6 decembrie 1976)
25. Popoarele vor veni la sfânta Virginia pentru învăţătură şi pentru încreştinare
“Să scrii despre toate câte am profeţit de la început şi până în clipa de azi, căci ei au uitat ce le-a spus Domnul acum zece ani. Să faci, Verginico, sul şi să-l prinzi în copci şi să-l ţii ascuns până la ziua postului, căci vor veni popoare nemâncate şi nebăute la uşa ta şi vor bate în uşă ca nişte cerşetori, şi să le dai mâncare.” (17/30 aprilie 1965)
“Şi veţi vedea intrând pe porţile casei acestea regi din toate părţile pământului călări pe cai şi cu slugile lor şi mulţime de popoare vor intra fără frică, nu pe furiş cum intraţi voi astăzi. Şi aceşti regi şi această mulţime va cina la masa Mea şi nimeni nu va îndrăzni să mai facă rău şi toţi cei de au îndrăznit să facă rău casei acesteia, vor îngenunchia la poalele acestei lucrări şi vor cere milă de la Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)
Mâncarea şi băutura trebuie înţelese aici în chip duhovnicesc, ca fiind noua învăţătură, “cea prin sfânta Virginia”. Ziua postului trebuie înţeleasă ca fiind o vreme de mare prigoană asupra creştinilor, când ei nu vor mai putea fi păstoriţi şi învăţaţi de către episcopi şi preoţi. “Sfânta” Virginia urma să devină un predicator providenţial pentru întreaga lume, creştină şi necreştină. Din păcate, moartea ei a lăsat acest vis neîmplinit. Preoţii şi episcopii au continuat să predice în biserici, nestingheriţi de nimeni, iar la uşa casei ei, la “Templul” de la Pucioasa, n-a mai bătut nimeni: nici poporul român, nici alte popoare de aiurea.
Trebuie precizat că învăţătura “cea prin sfânta Virginia” este totuşi citită azi ca atare, drept “o nouă Evanghelie”, dar numai în cercuri restrânse ale “credincioşilor Noului Ierusalim”, selectate mereu dintre aceleaşi persoane, şi care nu depăşesc niciodată câteva zeci.
“…Copii, mult nu mai stăm aici, şi ne vom muta în altă casă şi vor veni din ţări îndepărtate, şi când vor vedea hrana voastră (cu carne, n.r.) se vor sminti” (28 noiembrie/11 decembrie 1973)
Virginia s-a mutat, într-adevăr, dintr-o casă într-alta, până a ajuns la un domiciliu stabil, în care stă şi astăzi, dar “cei din ţări îndepărtate” n-au mai venit, aşa că n-a mai avut cine să se smintească.
26. “Sfânta” Virginia va învia în curând cu trupul
“…Copilaşii Mei, să vă spun ceva: acest duh, peste puţină vreme se va întrupa iar. Trupul e acum în mormânt aşa cum l-aţi pus. Va veni în curând vremea ca duhul să se întrupeze iar în trupul care l-a purtat şi va face Domnul minuni mari în ochii tuturor…” (2 octombrie 1986)
Data învierii este din ce în ce mai bine conturată. Ea va avea loc probabil odată cu dezvelirea mormântului şi a trupului, la 7 ani de la deces (adică, la 14 decembrie 1987):
“…Vrea duhul cel călit prin moarte să aibă tot poporul le dezvelirea trupului. Plânge şi priveşte cu dragoste la tot poporul. Trupuşorul e aşa cum e el, dar când o intra duhul în el, va străluci şi trupul ca şi sufletul.” (29 noiembrie/12 decembrie 1987)
Se ştie că această ocazie a fost ratată: la dezgroparea care a avut loc la 7 ani de la deces, n-a mai avut loc nici o înviere.
Au trecut deja 22 de ani, dar trupul Verginicăi zace pe mai departe sub lespedea de ciment din cimitirul din Glodeni Vale.
27. “Sfânta” Virginia o concurează serios în supravenerare pe Maica Domnului
Despre Maica Domnului se ştie că L-a purtat pe Domnul prunc în pântece nouă luni, apoi L-a născut şi s-a îngrijit ca o mamă bună de creşterea Lui. Ei bine, pucioşii pretind că Verginica L-a purtat pe Domnul în trupul ei 25 de ani!! Ba mai mult, ea I-a fost “biserică sfinţită de Dumnezeu”, în care Domnul “a locuit şi s-a jertfit cu cuvântul Său” deci I-a fost şi “altar de jertfă” (expresie pe care creştinii o aveau consacrată doar pentru Sfânta Cruce pe care Domnul a fost răstignit). Din această perspectivă cel puţin, Verginica a fost mai importantă decât Maica Domnului şi egală în slujire cu Sfânta Cruce:
“ Trebuia să se împlinească aceasta, căci era făgăduit de Domnul prin semnul vindecării înăuntrului meu, pentru că eu am fost biserică sfinţită de Dumnezeu, în care a locuit Mielul lui Dumnezeu şi-a vorbit cu acest popor, căci a făcut Domnul din mine un altar de jertfă în care a locuit şi s-a jertfit cu cuvântul Său şi-a împărţit cuvântul Său vouă. Aşa este scris de Domnul Iisus Hristos în Carte: omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu. N-a mai avut fiilor nimeni, în toate veacurile n-a mai avut ce-aţi avut voi. ” (2 iunie 1991)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.