24. Interdicţii şi ameninţări
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
1. Prieteniile
“ …creştinului nu i se mai îngăduie să mai stea în prietenie cu necredincioşii…”(7 ianuarie 1966)
2. Băuturile
“…Copilaşii Mei, nu mai beţi nimic, nu mai beţi tot felul de băuturi”(19 decembrie 1966)
3. Priveliştile
“ Creştinilor, nu vă mai înşelaţi cu frumuseţi trupeşti de astăzi” (19 decembrie 1966)
4. Spălatul rufelor
“Daniele, să întrebi familia aceasta friptă (Nicolae Emil, de la Căprioru, n.r.) dacă ei au ţinut cu desăvârşire legea Domnului Iisus Hristos, şi dacă ei ziua de vineri o păstrează să nu spele rufele, că această zi e puternică întru toate. Aceşti credincioşi fripţi, au spălat vinerea. Să întrebaţi în adunare dacă gospodinele credincioase ţin această zi de post. Lunea, miercurea şi vinerea, nu spălaţi. Ţineţi minte că nu e zi fără viaţă. Lunea e bărbat, miercurea e bărbat, şi vinerea e femeie. Le veţi vedea la cer. Daniele, nimeni nu poate cerceta şi judeca lucrul acesta” (20 noiembrie/3 decembrie 1973)
Din context rezultă că familia Nicolae a fost aspru pedepsită (“friptă”) pentru încălcarea interdicţiei referitoare la spălat. Regula nici nu e atât de simplă, pe cât pare. În perioada dintre Paşti şi Rusalii apar alte reguli pentru zilele permise (“joile verzi”), care le contrazic pe acestea.
De unde se vede că “legea cea nouă” de la Pucioasa e deosebit de drastică în ceea ce priveşte interdicţia de a spăla oricând şi oricum.
5. Maternităţile
“În poporul Meu nu este îngăduit ca femeia să nască la maternitate. Să ştii că orice ai păţi, nu îţi îngăduiesc ca femeia creştină să nască la un loc cu păgânele. Iată cum merg lăuzele pe pământ, fără să le oprească cineva.” .” (15 septembrie 1974)
Între timp, lucrurile au mai evoluat. Acum, femeia creştină a Noului Ierusalim nu mai are voie să nască deloc; cică e mare păcat la Dumnezeu. La “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, desigur.
Orişicum, restricţia aceasta este foarte riscantă. Sunt unele cazuri care, nerezolvate urgent de către medicii specialişti, pot evolua rapid spre exitus fie pentru mamă, fie pentru prunc, fie pentru amândoi.
6. Podoabele
“Nu purtaţi geantă cu toartă lungă, ca lumea. Nu purtaţi ceasuri la mână şi broşe în piept. Nu purtaţi luxuri. Oiţele mele, lucruri diavoleşti se găsesc la creştini: inele în degete.” ( 4/17 iulie 1975)
Creştinii de azi de la Noul Ierusalim nu mai respectă decât selectiv aceste “porunci”. Majoritatea au genţi cu toartă lungă, pe care le poartă fie pe umăr, fie atârnate de gât. Iar în loc de ceasuri la mână, au telefoane mobile (cu ceas, bineînţeles). Cât priveşte maşinile de lux… cei care îşi permit, nu se dau în lături. Ei nu merg cu Dacia, ca prostimea, ci cu Peugeot sau cu Renault (pe principiul sănătos: “cine poate, oase roade…)”
7. Ecumenism juvenil
“ Nu râvniţi la fiicele şi fiii Gomorei. Nu fiţi uniţi cu ei. Nu-i primiţi lângă voi, că zic că şi ei se închină ca voi. ” (4 iulie/17 iulie 1975)
8. Meciurile
“ Interzis! Interzis creştine să te uiţi la meci. Eu nu Mă duc la meci şi nu este îngăduit la nimeni. Cine a îndrăznit, a greşit şi la trecerea din viaţa aceasta, acei negrii care au făcut meciurile, îi ia şi îi bagă în iad. Ce e aceea meci? E ce nu a fost pe vremea moşilor şi strămoşilor voştri. Feriţi-vă de acest cuvânt, meci. Feriţi-vă de scamatorie. Acesta este cel mai mare idol din vremurile voastre…”(9 martie 1977)
“…Nu jucaţi meci, nu jucaţi pe scenă.Aceasta nu e îngăduit şi am mai spus…”(15 iulie 1977)
9. Curăţarea pământului
“S-a innegrit pământul de păcate. O, cum îl va curăţa Dumnezeu! Cu foc, pucioasă şi apă” (14 septembrie 1966)
Despre iezerul de foc şi pucioasă se vorbeşte în mai multe rânduri în Apocalipsă, dar despre “apă curăţitoare”, nu. De altfel, Dumnezeu a promis că nu va mai da potop pe pământ (Facerea, 9:11,15)
10. Iuda nu va fi iertat în veci
“…şi veţi pieri şi voi la un loc cu păcătoşii, căci păcatele voastre nu se vor ierta, cum nu se iartă vânzarea şi trădarea lui Iuda, pentru că aţi batjocorit binecuvântarea sfântă, cu care Dumnezeu a binecuvântat şi pe strămoşul vostru, Avraam,…”(25 noiembrie/8 decembrie 1970)
11. Unde nu-i cap, vai de picioare, căci vor sta împreună
“…Creştine, de vei strica lucrul Meu, îşi va sta capul unde îţi vor sta picioarele” (24 aprilie 1977)
12. Toată lumea va fi nimicită fără cruţare
“Că iată, Dumnezeu a hotărât ca pe toată lumea s-o nimicească. Plâng îngerii din ceruri, plânge mulţimea de Sfinţi, plâng Serafimii şi Heruvimii, plâng de ceea ce Dumnezeu a hotărât. Şi nu Mă mai întorc la fel cum m-am întors la potop…” (6 mai 1977)
13. Fiicelor şi fiilor le este interzis, cu pedeapsă de moarte, să poarte pantaloni, căci acesta este păcat greu
“Pe cine pedepseşte Dumnezeu la păcatul acesta greu? că am găsit pe fiică îmbrăcată în pantaloni lângă tatăl său. Fiilor, de va sta capul unde stă picioarele, să nu luaţi purtarea aceasta, că e în afară de lege…”(4 /17 mai 1977)
Pentru fiice, această interdicţie de a purta pantaloni ar mai fi de înţeles, pe motive (total depăşite, însă) de tradiţie; dar a interzice fiilor să ia purtarea aceasta, ameninţându-i şi cu pedeapsa cu moartea, chiar că pare de domeniul ridicolului sau absurdului. Este adevărat că pe vremea Mântuitorului, bărbaţii din Ţara Sfântă purtau robe lungi, de sus şi până jos, dar vremurile s-au schimbat, iar portul bărbătesc, de asemenea.
14. Laudele
“…Nu lăudaţi oamenii, lăudaţi pe Dumnezeu! Oricine ar fi omul, chiar dacă l-ai vedea zburând pe sus, să nu spui nimănui, nu ai voie să lauzi, ai auzit? ” (7 iunie 1977)
15. Şcoala de preoţi
“ Vă anunţă Domnul: mulţi copii de-ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca Sfântul Nicolae la şcoala sa. Şi acum mănâncă chimicale…”(23 iunie 1977)
Versiunea din 2006 e şi mai categorică:
“ Vă anunţă Domnul: mulţi copii de ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Interzis! că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca sfântul Nicolae la şcoala sa, şi acum mănâncă chimicale. Şi ce mănâncă atunci, va mânca întotdeauna, va mânca ce a mâncat în şcoală, nu ce a mâncat la mama şi la tatăl său.” (10/23 iunie 1977)
16. Creştinii pucioşi mai delăsători, ori cu rezultate slabe la racolarea de noi adepţi, nu vor fi scoşi din iad
Creştinii de la Noul Ierusalim vor fi judecaţi după obedienţa lor faţă de noile porunci ale “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” şi după numărul de prozeliţi atraşi în mrejele sectei:
“ Aşa a fost voia Tatălui ceresc, ca să răscumpere pe toţi până la a doua venire. Dar nu pe toţi îi va scoate. Pe tine nu te va scoate, dacă ţi-am spus atâtea şoapte şi nu te păstrezi şi nici pe altul nu aduci la Mine. Ce muncă Mi-ai muncit? (15 iulie 1977)
17. Scena şi ecranul
“…Nu jucaţi meci, nu jucaţi pe scenă. Aceasta nu e îngăduit şi am mai spus…”(23 iulie 1977)
Chiar dacă Verginica a mai spus că prestaţiile artistice pe scenă sunt categoric interzise, de asemenea şi filmele, de această interdicţie nu s-a ascultat, practic, niciodată. Ba dimpotrivă, au fost zeci de reprezentări organizate de liderii pucioşi pe scene oficiale, pe scene improvizate şi pe scene proprii, în care s-a cântat, s-a dansat, s-a făcut teatru. Unele au căpătat o amploare mai deosebită şi au fost intitulate “Festivale”. Culmea neascultării de această interdicţie o reprezintă acel Festival în care, pe scena deschisă de sub Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Pucioasa, s-a “jucat” o piesă de teatru care conţinea în desfăşurarea ei chiar un meci de fotbal. S-au jucat atunci minute bune de fotbal veritabil de către tinerii pucioşi, cu o abnegaţie şi o nostalgie vrednică de Liga I , iar “galeria” (ceilalţi creştini pucioşi, aşezaţi spectatori pe băncuţe) au aclamat echipa lor favorită. S-au confruntat două echipe: F.C. Raiul, în care jucau “îngerii” şi F.C. Iadul, în care jucau “dracii”. Bineînţeles că piesa a urmărit un rol educativ: “îngerii” au cîştigat meciul, iar “dracii” au ieşit de pe scenă cu coada între picioare. Dar Verginica avea dreptate: pentru câteva minute bune, cât au “jucat” pe scenă, tinerii de la F.C. Iadul şi-au luat rolul în serios şi au intrat cât au putut de bine în pielea de drac. Ca de altfel, în toate rolurile negative pe care au fost nevoiţi să le joace, sub dirijarea liderilor pucioşi sau, uneori, a unor acoliţi desemnaţi de aceştia pe postul de “regizor adjunct”. Tot în aceste locuri special amenajate pentru “artă şi cultură creştină”, dar şi în casele creştinilor, au fost proiectate şi filme cu orientare religioasă (de exemplu, “Ostrov”, un film care face apologia minciunii în scopuri terapeutice, sau “Secretul”, un film cu un mesaj alambicat, ceva între budism şi “New Age”), deşi în principiu televizorul sau echipamentele similare sunt interzise.
Teatrele şi meciurile rămân insuportabile “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, care ajunge să plângă şi să se jelească:
“[…] Că Eu, ca Dumnezeu, înpreună cu tot cerul Meu, plâng şi Mă jelesc când le privesc. Să vedeţi teatrele, să vedeţi meciurile. Nu vă uitaţi când vedeţi acestea. Plângeţi în hohote, că e pieirea lor.” (4/17 noiembrie 1978 )
Şi totuşi, într-un dispreţ total faţă de aceste lamentări puerile, liderii pucioşi ai secolului XXI, Mihaela şi Nicuşiţă, au dat dezlegare de la ei putere ca acoliţii lor să joace meci de fotbal pe scenă, într-o piesă de teatru!!! Şi au mai fost şi regizori de platou pe deasupra.
E drept că, pentru a escamota încălcările flagrante al “Cuvântului lui Dumnezeu”, şi pentru a adormi vigilenţa celor mai scrupuloşi dintre spectatorii pucioşi, ei l-au botezat “teatru creştin”.
E drept că nici n-au pierit din asta, aşa cum le “proorocea” Verginica în 17 noiembrie 1978.
18. Pana de duminică
Să te ferească Dumnezeu să ai pană la maşină într-o zi de duminică. Eşti un om făcut. N-ai voie să te atingi de ea ca s-o repari. Trebuie să tragi pe dreapta, să te uiţi lung la ea ca la poarta nouă şi să-ţi plângi păcatele până luni dimineaţa, când ai voie să te apuci de lucru. Dacă îndrăzneşti să încalci această poruncă, sau să aduci vorba de parabola boului care cade duminica în fântână, sau a viţelului care se uită lung la poarta nouă, vei avea parte de răzbunare foarte aspră, căci maşina îţi va aduce de acum mari belele, toată viaţa:
“…Fiii lui Israel care au motorete, motociclete sau maşini, nu lipsiţi de la slujbă. Şi dacă ai rămas în pană, nu repara nimic, nu mişca nici un şurub şi stai şi plângi lângă ea. Să ştiţi că cine va repara motoreta sau maşina în zi de sărbătoare, niciodată nu o va avea bună şi mai rău se va strica…”(20 septembrie 1977)
19. Limbile străine
“…Veniţi-vă în fire şi nu mai căutaţi să fiţi învăţaţi cu lucruri care vă doboară şi cu limbi străine.”(6/19 iunie 1978.)
Este evident că în perspectiva proorocită la Pucioasa, că toţi locuitorii globului vor vorbi numai limba română, limbă care deja (se spune că) se vorbeşte de către toţi îngerii în ceruri, cunoaşterea (deci, şi învăţarea) limbilor străine devine superfluă.
20. Doctorii pământeşti
Nici de doctorii pământeşti se spune că nu mai e nevoie. E suficient ca să vină creştinii la Verginica, şi vor primi toţi pe loc aceeaşi explicaţie asupra naturii bolii lor: da, sunt bolnavi, pentru că s-au dus în lume.
“…Ascultaţi, tineri şi bătrâni: n-am nevoie de doctori pământeşti în veacul acesta, n-am nevoie. Să vină creştinul la Mine să spună că e bolnav şi îi voi spune: eşti bolnav, creştine, că te duci în lume.” (6/19 iunie 1978.)
Apoi li se dă tuturor aceeaşi reţetă, panaceu universal: postul. Care se vindecă, bine, care nu … Dumnezeu să-l ierte, poate că n-a postit destul:
“ …Dacă v-aţi îmbolnăvit, ziceţi că aţi postit, că nu aţi mâncat. Tată, să ştiţi că de post nimeni nu se îmbolnăveşte, că moşii şi strămoşii voştri aveau putere mare prin post.” (6/19 iunie 1978.)
Însă în zilele noastre, şoldanii pucioşi în frunte cu liderii lor nu mai ţin cont de prostiile acestea debitate de Verginica. Ei se duc la cei mai faimoşi medici de la Bucureşti – atunci când au nevoie, se internează, se operează, îşi repară sau îşi scot măselele, iar despre medicamente, ce să mai vorbim? Mulţi pucioşi au trecut în extrema cealaltă, se îndoapă cu întăritoare, vitamine, minerale, siropuri, ceaiuri şi hapuri, beau zeamă de mesteacăn şi suc de orz verde în loc de apă, rumegă argilă sau propolis între mese în loc de chewing gum, stau cu ochii în soare la amurg (ca să li se încarce creierii de energie pentru noaptea ce vine şi să le lumineze mintea în întuneric) iar clisme îşi fac de trei ori pe zi cu picioarele în sus, de zici că nu sunt sănătoşi la cap, că unde nu-i cap, vai de picioare. Aceşti bolnavi închipuiţi se culcă seara pe saltele speciale cu magneţi, ca să-i atragă mai bine la somn. Beau şi “apă vie”, “preparată” la aparate scumpe, cumpărate pe sub mână cu bani grei de la escroci profesionişti. Se tratează cu aparatele “Bioptron” (tot scumpe şi tot cumpărate pe sub mână de la escroci întreprinzători) de la care primesc lumină. Şi cu lumina asta de bec (cică, “polarizată”, adică situată undeva între Polul Nord şi Polul Sud, la paralela 45) se vindecă de orice (secreţiile fireşti din nas, gât şi urechi; paraliziile unghiilor; pupilele mărite de soarele prea puternic; obezitatea sângelui; etc; etc, şi alte boli grave ale secolului XXI). Aparatele astea au mare căutare la Pucioasa: deşi sunt două sau chiar trei, lucrează non stop printre creştinii pucioşi, care vin să primească lumină pe bază de programare. Şi deşi sunt ani buni de la achiziţionarea lor, aceste aparate mereu au clienţi. Aceiaşi, fireşte, prin rotaţie. Şi clienţii pucioşi ai Bioptronului mai şi postesc pe deasupra, fiecare cât poate mai mult, la concurenţă, ca să se “cureţe” cât mai repede. De toxine.
Unii mai curajoşi (de ex.: nea’Milică Tărcuţă) au testat lichidul de frână pe pielea lor ( cică pentru ca să le moaie articulaţiile, de parcă ţurloaiele lor ar fi planetarele de la Dacia) iar alţii (de ex.: nea’Viorel Ivan) au testat pe limba lor urinoterapia (zic ei, cu rezultate foarte bune, dar cu o condiţie spusă la ureche: “neapărat, dar neapărat din primul jet”. Că cică aşa au găsit ei în Biblie, că urinoterapia este călduros recomandată de către înţeleptul Solomon:
“Bea apă din puţul tău şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău.” (Pildele lui Solomon 5,15)
Dar probabil că n-au citit cu atenţie, ca să vadă că puţul tău se referea la fântâna din curte, şi nu la vulgarităţile anatomice la care se gândeau ei. De asta nici nu prea şi-au găsit admiratori printre ceilalţi pucioşi, mai pudibunzi, se pare.
Culmea grijii de trup în dauna celei de suflet o constituie legătura strânsă dintre pucioşi şi medicii veterinari. Patrupedele lor sunt consultate şi vaccinate periodic la cei mai vestiţi medici veterinari de la Bucureşti. Iar “găinarii” de la Pucioasa sunt solicitaţi numai pentru urgenţe şi come. Şi aici se pompează bani grei pe injecţii, vaccinuri, unsori, hapuri, şampoane, zgarde care îndepărtează puricii de pe potăi şi-i trimit la oameni, etc., etc.
Avea dreptate pe undeva şi Verginica: decât cu asemenea vraci pucioşi, care nu sunt în toate minţile, mai bine stai bolnav şi posteşti.
21. Fructele
“ Cine nu are pomi, să-şi pună, ca să nu mai cumpere fructe…”(21 iulie 1978.)
Nici această interdicţie nu mai este respectată la Pucioasa. Ba, acum se cumpără nu numai căpşuni, pepeni şi struguri, ci şi fructe exotice, aduse de peste mări şi ţări: banane, portocale, mandarine, avocado, nuci de cocos, mango, etc, etc.
Bolile trebuie primite cu stoicism, iar medicii evitaţi ca nişte oameni periculoşi, care fac mai mult rău decît bine:
“ Nu vă mai supăraţi pe boli. Nu mai alergaţi la oameni, că pe voi nu vă vindecă, ci mai mult vă îmbolnăvesc. Dumnezeu nu-ţi cere avere ca să scapi de durere, ci îţi cere credinţă, îţi cere să-L iubeşti din toată inima şi să-L urmezi.” (9/ 22 septembrie 1978.)
22. Mâinile nespălate
Se pare că reproşurile aduse de farisei Mântuitorului, pentru că ucenicii Lui mâncau cu mâinile nespălate, sunt din nou de o actualitate stringentă:
“…Interzis să faci bucate cu mîinile nespălate. Până acum v-an îngăduit, dar acum s-a apropiat împărăţia Mea şi nu se mai poate îngădui. Că Domnul va sta la masa ta şi va frânge pâinea…”(21 iulie 1978.)
23. Cine poartă haina pe dos, lucrează lucru păcătos
“ Nu purtaţi hăinuţa pe dos. Dacă cineva o întoarce pe dos şi cineva îi spune s-o întoarcă pe faţă, întoarce-o. Nu vă faceţi necredincioşi lucrând lucru păcătos.” (8/21 iulie 1978.)
24. Serviciul
Creştinii sunt îndemnaţi să renunţe la serviciile “din lume”:
“ Eu aş zice, dacă se poate, ia servici la tine acasă, iar dacă nu se poate, te întreb, poţi să duci două desage? Adică una pentru Gog şi una pentru Dumnezeu?...” (26 august 1978.)
Pentru cine ştie Scriptura ( şi se presupune că toţi creştinii o ştiu) aluzia este foarte limpede. Ea trimite direct la un anumit verset biblic:
“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”(Mat. 6,24)
Aşadar, creştinul are de ales: sau renunţă definitiv la serviciu, ca să-i facă pe plac “Dumnezeului de la Pucioasa” (fost “Dumnezeul de la Maluri”), sau nu renunţă la serviciu, dar va trebui să aleagă între “Gog” şi “Magog”, pentru că nu poate fi demagog, pretinzînd că mai poate sluji la doi domni odată. Şi întrucât l-a ales pe “Gog”, va trebui să renunţe la “Magog”.
Creştinilor li se pune în faţă aşadar un ultimatum: ori renunţă la servicii, ori la Dumnezeu. Este lesne de înţeles că cei mai râvnitori nu vor renunţa niciodată la Dumnezeu, indiferent de riscuri şi de lipsuri.
Faptul că “alegerea” nu este prea uşoară, fiind semi-impusă, rezultă şi din reacţiile anticipate ale creştinilor. Ele nu puteau fi decât de nemulţumire, încât “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” simte că a mers prea departe, şi atunci, pur şi simplu dă înapoi:
“ Să nu fie nimeni supărat că am vorbit de servici, dar Eu nu am pus hotar să nu mergi la servici, dar mai întâi să ai grijă de viaţa duhovnicească…”(26 august 1978.)
Este evident că demagogica expresie “mai întâi” intră în contradicţie flagrantă cu întrebarea anterioară “poţi să duci două desage?”, care nu admitea decât un răspuns negativ. Să ne amintim ce înseamnă viaţă duhovnicească la Pucioasa:
“ Pentru tămăduirea sufletului şi a trupului, să se citească în opt ore patruzeci de paraclise, şi în opt ore Psaltirea de la cap la cap, şi Cântările lui Moise. Şi în afară de aceasta, vă priveşte. Şi apoi, Ceasurile şi Canoanele” (7/20 septembrie 1973)
Acum se vede bine de ce nu pot fi duse două desage. Dacă după 16 ore de rugăciuni necontenite (cel puţin 16 ! căci mai sunt Ceasurile, Canoanele, şi mai ales acel misterios în afară de aceasta) făcute “mai întâi”, creştinul mai are putere să mai meargă şi la serviciu, să meargă. Dacă nu, nu.
25. Meseriile
La început, creştinii sunt îndemnaţi să-şi îndrepte copiii spre şcoli de meserii, de unde să iasă zidari destoinici sau meşteşugari, iar cei mai dotaţi să ajungă chiar învăţători de religie. Este deplânsă mentalitatea unora că zidăritul ar fi o meserie “joasă” (inferioară, vrednică de dispreţ):
“…Aveţi grijă de copii. Aş dori ca copiii voştri să iasă învăţători de religie, să iasă învăţători de ce avem nevoie, să iasă făcători de obiecte cereşti, nu de cele lumeşti, să iasă zidari. Creştinii nu sunt zidari că e meserie joasă…” (3 decembrie 1973)
Paradoxal, doar după patru ani apare interdicţia categorică de a mai urma şcoala de preoţi, iar un an mai târziu, zidăritul devine o meserie dispreţuită tocmai de către “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”. Motivul este că între timp poziţia faţă de şcoală în general s-a modificat radical, şcoala fiind acum cu totul “contraindicată” pentru copiii pucioşilor:
“ Vă anunţă Domnul: mulţi copii de-ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca Sfântul Nicolae la şcoala sa. Şi acum mănâncă chimicale…”(23 iunie 1977)
“ …Nu vă duceţi să învăţaţi să zidiţi palate. Ajunge, că are Gog zidari. Nu vă duceţi să învăţaţi, că tot muntele de astăzi e fără Dumnezeu…”(24 septembrie 1978.)
Nici liderii pucioşi nu se lasă mai prejos. În ediţia din anul 2006 a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” ei “pun bomboana pe colivă”: substituie în textul original expresia “învăţătorii de religie” cu expresia “învăţătorii duhovniceşti”:
“…Aveţi grijă de copii. Aş dori copiii voştri să iasă învăţători duhovniceşti, să iasă învăţători de ce avem nevoie, […]” (20 noiembrie/3 decembrie 1973)
Explicaţia este simplă: Învăţătorii de religie se formează în şcolile vocaţionale, de profil, ale Bisericii, iar liderii pucioşi nu mai doresc să-i încurajeze pe creştini să-şi dea copiii la aceste şcoli, ci să-i formeze “duhovniceşte” în sânul “obştilor”, cu învăţăturile deformate, pseudo-ortodoxe, ale sectei.
26. Luxul şi drăcoveniile din mănăstire
“ Pe unde se strica, repara. Fiecare monahie dădea din munca sa la reparat şi îşi făcea chilie din munca sa, dar nu aşa cum este acum, lux” (9/22 octombrie 1978.)
Condamnarea luxului rămâne actuală chiar pentru “mănăstirea Noul Ierusalim”, unde au pătruns în ultimii ani: purificatoarele de aer şi de apă, încălzirea electrică în pardoseală, interfoane şi telefoane mobile, computere, şi alte asemenea drăcovenii.
27. Somnul
“ …Lăsaţi somnul, că nu e de la Domnul. Chiar dacă trupul tău este greu la somn, luptă-te, nu te lăsa la somn, că vei împuţi pământul. Alungaţi de la voi tot ce este geşit…” (10 iulie 1979)
28. Televizorul
“…Ţi-am cumpărat maşină ca să mergi la Mine, ca să vezi bine ce este în lume, să te miri de ce ţi-am dat maşină şi nu să Mă duşmăneşti, nu să Mă huleşti. Ţi-am dat televizor să te miri, nu să Mă huleşti sau să Mă duşmăneşti. Ţi-am dat maşină să vii cu ea la Mine, nu să te duci cu ea în iad…” (Ediţia 1995: 12 martie 1974)
“…Ţi-am cumpărat maşină ca să mergi la Mine, ca să vezi bine ce este în lume. Să te miri de ce ţi-am dat maşină şi nu să Mă duşmăneşti şi nu să Mă huleşti. Ţi-am dat voie cu televizor să te miri, nu să Mă huleşti sau să Mă duşmăneşti. Ţi-am dat maşină să vii cu ea la Mine, nu să te duci cu ea în iad.” (Ediţia 2006: 27 februarie/12 martie 1974)
În prezent, creştinii de la Pucioasa nu se uită la televizor, deoarece îl consideră “fereastra satanei”. Televizorul este interzis. Cei mai mulţi nici nu mai au asemenea aparate în casă. Probabil că această interdicţie se bazează tocmai pe acest text măsluit de către liderii pucioşi. Este evident că varianta iniţială a textului cuprindea o enumerare referitoare la obiecte cu acelaşi regim, pe care “le-a dat Domnul” creştinilor : “Ţi-am cumpărat maşină … ţi-am dat maşină … ... Ţi-am dat televizor …; şi din nou: ... Ţi-am dat maşină” . Liderii pucioşi modifică însă aici doar statutul televizorului, din obiect dăruit de “Domnul” în obiect tolerat de “Domnul”: “ Ţi-am dat voie cu televizor…” Până la interzicerea lui totală mai e un singur pas, pas care s-a făcut şi el între timp.
Există însă alte texte care demonstrează că dimpotrivă, televizorul nu a fost un obiect tolerat, ci unul aprobat cu motivaţie concretă ( “…ca să vedeţi ce se întâmplă în lume…”) şi chiar recomandat în mod expres (“V-am spus să luaţi…”):
“…Am dat voie să aveţi televizor ca să vedeţi ce se întâmplă în lume, dar nu vă stricaţi viaţa, nu vă stricaţi copiii” (10 iulie 1979)
“ V-am spus să luaţi aparate ( radiouri, televizoare, n.r.), dar nu ca să vă stricaţi. ” (4 martie 1977)
Chiar dacă recomandarea este condiţionată (“dar nu ca să vă stricaţi”), acest text demonstrează încă odată caracterul fraudulos al modificării care spune că “Domnul” doar le-a “dat voie cu televizor” creştinilor de la Noul Ierusalim.
29. Piaţa
Creştinii nu mai au voie prin pieţe:
“…Să nu vă vadă Dumnezeu prin pieţe, prin lume. Te duci după cele trebuincioase, dar să nu fie din cele spurcate şi nebinecuvântate. Şi Eu am mâncat din piaţă când eram în trup, dar lucruri curate. Dar astăzi se vînd lucruri spurcate, lucruri nebinecuvântate. Unde mai e, măi tată, un Mihail ( regele Mihai, n.r.) care nu avea pe piaţă lucruri spurcate? Un Mihail care zbura cu credinţa şi cu turma sa? Se auzea conducerea sa la cerul sfânt. Fiţi pricepuţi şi nu trădaţi acest cuvânt, că veţi fi osândiţi. Am fost îngăduit de Tatăl ca să spun acest cuvânt.” (19 iulie/ 1 august 1979)
30. Roşul
Culoarea roşie este interzisă:
“ …Astăzi este vremea lui roşu. Şi Eu am spus mereu, nu mai purtaţi roşu. Şi voi purtaţi! În casele voastre e roşu. Prin ce să vă cunosc de cei roşii? Că eşti roşu şi pe-afară şi pe dinăuntru. Chiar icoana pe care sunt zugrăvit în roşu Eu nu pot s-o iubesc, decât numai chipul Meu…”(20 feb.1980)
31. Carnea
Carnea este interzisă:
“ …Iată anunţ lumea. Cine are urechi de auzit să audă: cine nu se desparte de carne în viaţa pământească, nu va avea parte de sânul dumnezeiesc şi nu va intra la masa cerească, ce stă întinsă în aşteptarea moştenitorilor.”( 7 octombrie 1992)
32. Peştele
Peştele este interzis:
“ …Da tată, nici peşte mare din ocean nu dau voie să mănânce cei din pregătirea Mea. Că peştele se hrăneşte cu sânge de om. Acolo unde sunt războaie, se amestecă apa cu sângele. În toate apele sunt trupuri de oameni morţi…” (29 septembrie 1988)
Este remarcabilă uşurinţa cu care se face generalizarea: de la “ocean” se ajunge printr-un silogism “de bun simţ” la “toate apele”. Astăzi, ca de altfel de ani buni încoace, nici un pucios “responsabil” nu se mai atinge de peşte, fie că e rechin, fie că e păstrăv.
Şi totuşi, la începutul “lucrării” toţi creştinii mâncau peşte, chiar dacă erau unele restricţii fanteziste. Modelul lor era Însuşi Domnul Iisus Hristos şi ucenicii lui:
“…Eu pe pământ cât am trăit, am hrănit popoarele şi pe Mine cu peşte. Să ştiţi că nu tot peştele se mănâncă…”(25 decembrie 1990)
33. Împotrivitorii la Noul Ierusalim şi “Iisus, Biruitorul” lor
“Voi face semne şi dureri pe fiecare cap al împotrivitorilor. Nu voi mai fi bun cu cei răi. Nu vă fie teamă, Eu sunt Iisus Biruitorul…” (16 februarie 1002)
34. Mila creştină
Mila creştină este restricţionată: vor fi miluiţi de acum încolo numai cei ce primesc, ascultă şi cred în “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Noul Ierusalim-Pucioasa:
“… Nu daţi milă beţivilor, curvarilor, fumătorilor şi celor ce hulesc pe Dumnezeu prin fărădelegi. Daţi milă şi celor din lume, dar numai celor care mai ascultă şi mai primesc cuvântul lui Dumnezeu…” ( 2 iulie 1992, sublin.ns.)
Deşi pare justificat, acest îndemn pare imposibil de aplicat fără încălcarea flagrantă a altui îndemn biblic: “Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.”(Luca 6,37)
35. Capul descoperit
Deşi iniţial numai femeile purtau capul acoperit, şi numai la rugăciune, acum la Noul Ierusalim toţi poartă capul acoperit, ziua şi noaptea: şi femeile, şi fecioarele, şi bărbaţii!! Dar nu a fost întotdeauna aşa: cu ani în urmă, fetele fecioare tocmai prin aceasta se deosebeau de femeile măritate:
“…Vă dau cuvânt de ştire că voi coborî îngeri din cer cu făclie aprinsă şi va pune foc la toate capetele goale ale femeilor, că nu se mai ştie care e femeie şi care e fecioară.” (20 iulie 1993)
1. Prieteniile
“ …creştinului nu i se mai îngăduie să mai stea în prietenie cu necredincioşii…”(7 ianuarie 1966)
2. Băuturile
“…Copilaşii Mei, nu mai beţi nimic, nu mai beţi tot felul de băuturi”(19 decembrie 1966)
3. Priveliştile
“ Creştinilor, nu vă mai înşelaţi cu frumuseţi trupeşti de astăzi” (19 decembrie 1966)
4. Spălatul rufelor
“Daniele, să întrebi familia aceasta friptă (Nicolae Emil, de la Căprioru, n.r.) dacă ei au ţinut cu desăvârşire legea Domnului Iisus Hristos, şi dacă ei ziua de vineri o păstrează să nu spele rufele, că această zi e puternică întru toate. Aceşti credincioşi fripţi, au spălat vinerea. Să întrebaţi în adunare dacă gospodinele credincioase ţin această zi de post. Lunea, miercurea şi vinerea, nu spălaţi. Ţineţi minte că nu e zi fără viaţă. Lunea e bărbat, miercurea e bărbat, şi vinerea e femeie. Le veţi vedea la cer. Daniele, nimeni nu poate cerceta şi judeca lucrul acesta” (20 noiembrie/3 decembrie 1973)
Din context rezultă că familia Nicolae a fost aspru pedepsită (“friptă”) pentru încălcarea interdicţiei referitoare la spălat. Regula nici nu e atât de simplă, pe cât pare. În perioada dintre Paşti şi Rusalii apar alte reguli pentru zilele permise (“joile verzi”), care le contrazic pe acestea.
De unde se vede că “legea cea nouă” de la Pucioasa e deosebit de drastică în ceea ce priveşte interdicţia de a spăla oricând şi oricum.
5. Maternităţile
“În poporul Meu nu este îngăduit ca femeia să nască la maternitate. Să ştii că orice ai păţi, nu îţi îngăduiesc ca femeia creştină să nască la un loc cu păgânele. Iată cum merg lăuzele pe pământ, fără să le oprească cineva.” .” (15 septembrie 1974)
Între timp, lucrurile au mai evoluat. Acum, femeia creştină a Noului Ierusalim nu mai are voie să nască deloc; cică e mare păcat la Dumnezeu. La “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, desigur.
Orişicum, restricţia aceasta este foarte riscantă. Sunt unele cazuri care, nerezolvate urgent de către medicii specialişti, pot evolua rapid spre exitus fie pentru mamă, fie pentru prunc, fie pentru amândoi.
6. Podoabele
“Nu purtaţi geantă cu toartă lungă, ca lumea. Nu purtaţi ceasuri la mână şi broşe în piept. Nu purtaţi luxuri. Oiţele mele, lucruri diavoleşti se găsesc la creştini: inele în degete.” ( 4/17 iulie 1975)
Creştinii de azi de la Noul Ierusalim nu mai respectă decât selectiv aceste “porunci”. Majoritatea au genţi cu toartă lungă, pe care le poartă fie pe umăr, fie atârnate de gât. Iar în loc de ceasuri la mână, au telefoane mobile (cu ceas, bineînţeles). Cât priveşte maşinile de lux… cei care îşi permit, nu se dau în lături. Ei nu merg cu Dacia, ca prostimea, ci cu Peugeot sau cu Renault (pe principiul sănătos: “cine poate, oase roade…)”
7. Ecumenism juvenil
“ Nu râvniţi la fiicele şi fiii Gomorei. Nu fiţi uniţi cu ei. Nu-i primiţi lângă voi, că zic că şi ei se închină ca voi. ” (4 iulie/17 iulie 1975)
8. Meciurile
“ Interzis! Interzis creştine să te uiţi la meci. Eu nu Mă duc la meci şi nu este îngăduit la nimeni. Cine a îndrăznit, a greşit şi la trecerea din viaţa aceasta, acei negrii care au făcut meciurile, îi ia şi îi bagă în iad. Ce e aceea meci? E ce nu a fost pe vremea moşilor şi strămoşilor voştri. Feriţi-vă de acest cuvânt, meci. Feriţi-vă de scamatorie. Acesta este cel mai mare idol din vremurile voastre…”(9 martie 1977)
“…Nu jucaţi meci, nu jucaţi pe scenă.Aceasta nu e îngăduit şi am mai spus…”(15 iulie 1977)
9. Curăţarea pământului
“S-a innegrit pământul de păcate. O, cum îl va curăţa Dumnezeu! Cu foc, pucioasă şi apă” (14 septembrie 1966)
Despre iezerul de foc şi pucioasă se vorbeşte în mai multe rânduri în Apocalipsă, dar despre “apă curăţitoare”, nu. De altfel, Dumnezeu a promis că nu va mai da potop pe pământ (Facerea, 9:11,15)
10. Iuda nu va fi iertat în veci
“…şi veţi pieri şi voi la un loc cu păcătoşii, căci păcatele voastre nu se vor ierta, cum nu se iartă vânzarea şi trădarea lui Iuda, pentru că aţi batjocorit binecuvântarea sfântă, cu care Dumnezeu a binecuvântat şi pe strămoşul vostru, Avraam,…”(25 noiembrie/8 decembrie 1970)
11. Unde nu-i cap, vai de picioare, căci vor sta împreună
“…Creştine, de vei strica lucrul Meu, îşi va sta capul unde îţi vor sta picioarele” (24 aprilie 1977)
12. Toată lumea va fi nimicită fără cruţare
“Că iată, Dumnezeu a hotărât ca pe toată lumea s-o nimicească. Plâng îngerii din ceruri, plânge mulţimea de Sfinţi, plâng Serafimii şi Heruvimii, plâng de ceea ce Dumnezeu a hotărât. Şi nu Mă mai întorc la fel cum m-am întors la potop…” (6 mai 1977)
13. Fiicelor şi fiilor le este interzis, cu pedeapsă de moarte, să poarte pantaloni, căci acesta este păcat greu
“Pe cine pedepseşte Dumnezeu la păcatul acesta greu? că am găsit pe fiică îmbrăcată în pantaloni lângă tatăl său. Fiilor, de va sta capul unde stă picioarele, să nu luaţi purtarea aceasta, că e în afară de lege…”(4 /17 mai 1977)
Pentru fiice, această interdicţie de a purta pantaloni ar mai fi de înţeles, pe motive (total depăşite, însă) de tradiţie; dar a interzice fiilor să ia purtarea aceasta, ameninţându-i şi cu pedeapsa cu moartea, chiar că pare de domeniul ridicolului sau absurdului. Este adevărat că pe vremea Mântuitorului, bărbaţii din Ţara Sfântă purtau robe lungi, de sus şi până jos, dar vremurile s-au schimbat, iar portul bărbătesc, de asemenea.
14. Laudele
“…Nu lăudaţi oamenii, lăudaţi pe Dumnezeu! Oricine ar fi omul, chiar dacă l-ai vedea zburând pe sus, să nu spui nimănui, nu ai voie să lauzi, ai auzit? ” (7 iunie 1977)
15. Şcoala de preoţi
“ Vă anunţă Domnul: mulţi copii de-ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca Sfântul Nicolae la şcoala sa. Şi acum mănâncă chimicale…”(23 iunie 1977)
Versiunea din 2006 e şi mai categorică:
“ Vă anunţă Domnul: mulţi copii de ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Interzis! că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca sfântul Nicolae la şcoala sa, şi acum mănâncă chimicale. Şi ce mănâncă atunci, va mânca întotdeauna, va mânca ce a mâncat în şcoală, nu ce a mâncat la mama şi la tatăl său.” (10/23 iunie 1977)
16. Creştinii pucioşi mai delăsători, ori cu rezultate slabe la racolarea de noi adepţi, nu vor fi scoşi din iad
Creştinii de la Noul Ierusalim vor fi judecaţi după obedienţa lor faţă de noile porunci ale “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” şi după numărul de prozeliţi atraşi în mrejele sectei:
“ Aşa a fost voia Tatălui ceresc, ca să răscumpere pe toţi până la a doua venire. Dar nu pe toţi îi va scoate. Pe tine nu te va scoate, dacă ţi-am spus atâtea şoapte şi nu te păstrezi şi nici pe altul nu aduci la Mine. Ce muncă Mi-ai muncit? (15 iulie 1977)
17. Scena şi ecranul
“…Nu jucaţi meci, nu jucaţi pe scenă. Aceasta nu e îngăduit şi am mai spus…”(23 iulie 1977)
Chiar dacă Verginica a mai spus că prestaţiile artistice pe scenă sunt categoric interzise, de asemenea şi filmele, de această interdicţie nu s-a ascultat, practic, niciodată. Ba dimpotrivă, au fost zeci de reprezentări organizate de liderii pucioşi pe scene oficiale, pe scene improvizate şi pe scene proprii, în care s-a cântat, s-a dansat, s-a făcut teatru. Unele au căpătat o amploare mai deosebită şi au fost intitulate “Festivale”. Culmea neascultării de această interdicţie o reprezintă acel Festival în care, pe scena deschisă de sub Cortul Alb din Grădina Întâlnirii de la Pucioasa, s-a “jucat” o piesă de teatru care conţinea în desfăşurarea ei chiar un meci de fotbal. S-au jucat atunci minute bune de fotbal veritabil de către tinerii pucioşi, cu o abnegaţie şi o nostalgie vrednică de Liga I , iar “galeria” (ceilalţi creştini pucioşi, aşezaţi spectatori pe băncuţe) au aclamat echipa lor favorită. S-au confruntat două echipe: F.C. Raiul, în care jucau “îngerii” şi F.C. Iadul, în care jucau “dracii”. Bineînţeles că piesa a urmărit un rol educativ: “îngerii” au cîştigat meciul, iar “dracii” au ieşit de pe scenă cu coada între picioare. Dar Verginica avea dreptate: pentru câteva minute bune, cât au “jucat” pe scenă, tinerii de la F.C. Iadul şi-au luat rolul în serios şi au intrat cât au putut de bine în pielea de drac. Ca de altfel, în toate rolurile negative pe care au fost nevoiţi să le joace, sub dirijarea liderilor pucioşi sau, uneori, a unor acoliţi desemnaţi de aceştia pe postul de “regizor adjunct”. Tot în aceste locuri special amenajate pentru “artă şi cultură creştină”, dar şi în casele creştinilor, au fost proiectate şi filme cu orientare religioasă (de exemplu, “Ostrov”, un film care face apologia minciunii în scopuri terapeutice, sau “Secretul”, un film cu un mesaj alambicat, ceva între budism şi “New Age”), deşi în principiu televizorul sau echipamentele similare sunt interzise.
Teatrele şi meciurile rămân insuportabile “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, care ajunge să plângă şi să se jelească:
“[…] Că Eu, ca Dumnezeu, înpreună cu tot cerul Meu, plâng şi Mă jelesc când le privesc. Să vedeţi teatrele, să vedeţi meciurile. Nu vă uitaţi când vedeţi acestea. Plângeţi în hohote, că e pieirea lor.” (4/17 noiembrie 1978 )
Şi totuşi, într-un dispreţ total faţă de aceste lamentări puerile, liderii pucioşi ai secolului XXI, Mihaela şi Nicuşiţă, au dat dezlegare de la ei putere ca acoliţii lor să joace meci de fotbal pe scenă, într-o piesă de teatru!!! Şi au mai fost şi regizori de platou pe deasupra.
E drept că, pentru a escamota încălcările flagrante al “Cuvântului lui Dumnezeu”, şi pentru a adormi vigilenţa celor mai scrupuloşi dintre spectatorii pucioşi, ei l-au botezat “teatru creştin”.
E drept că nici n-au pierit din asta, aşa cum le “proorocea” Verginica în 17 noiembrie 1978.
18. Pana de duminică
Să te ferească Dumnezeu să ai pană la maşină într-o zi de duminică. Eşti un om făcut. N-ai voie să te atingi de ea ca s-o repari. Trebuie să tragi pe dreapta, să te uiţi lung la ea ca la poarta nouă şi să-ţi plângi păcatele până luni dimineaţa, când ai voie să te apuci de lucru. Dacă îndrăzneşti să încalci această poruncă, sau să aduci vorba de parabola boului care cade duminica în fântână, sau a viţelului care se uită lung la poarta nouă, vei avea parte de răzbunare foarte aspră, căci maşina îţi va aduce de acum mari belele, toată viaţa:
“…Fiii lui Israel care au motorete, motociclete sau maşini, nu lipsiţi de la slujbă. Şi dacă ai rămas în pană, nu repara nimic, nu mişca nici un şurub şi stai şi plângi lângă ea. Să ştiţi că cine va repara motoreta sau maşina în zi de sărbătoare, niciodată nu o va avea bună şi mai rău se va strica…”(20 septembrie 1977)
19. Limbile străine
“…Veniţi-vă în fire şi nu mai căutaţi să fiţi învăţaţi cu lucruri care vă doboară şi cu limbi străine.”(6/19 iunie 1978.)
Este evident că în perspectiva proorocită la Pucioasa, că toţi locuitorii globului vor vorbi numai limba română, limbă care deja (se spune că) se vorbeşte de către toţi îngerii în ceruri, cunoaşterea (deci, şi învăţarea) limbilor străine devine superfluă.
20. Doctorii pământeşti
Nici de doctorii pământeşti se spune că nu mai e nevoie. E suficient ca să vină creştinii la Verginica, şi vor primi toţi pe loc aceeaşi explicaţie asupra naturii bolii lor: da, sunt bolnavi, pentru că s-au dus în lume.
“…Ascultaţi, tineri şi bătrâni: n-am nevoie de doctori pământeşti în veacul acesta, n-am nevoie. Să vină creştinul la Mine să spună că e bolnav şi îi voi spune: eşti bolnav, creştine, că te duci în lume.” (6/19 iunie 1978.)
Apoi li se dă tuturor aceeaşi reţetă, panaceu universal: postul. Care se vindecă, bine, care nu … Dumnezeu să-l ierte, poate că n-a postit destul:
“ …Dacă v-aţi îmbolnăvit, ziceţi că aţi postit, că nu aţi mâncat. Tată, să ştiţi că de post nimeni nu se îmbolnăveşte, că moşii şi strămoşii voştri aveau putere mare prin post.” (6/19 iunie 1978.)
Însă în zilele noastre, şoldanii pucioşi în frunte cu liderii lor nu mai ţin cont de prostiile acestea debitate de Verginica. Ei se duc la cei mai faimoşi medici de la Bucureşti – atunci când au nevoie, se internează, se operează, îşi repară sau îşi scot măselele, iar despre medicamente, ce să mai vorbim? Mulţi pucioşi au trecut în extrema cealaltă, se îndoapă cu întăritoare, vitamine, minerale, siropuri, ceaiuri şi hapuri, beau zeamă de mesteacăn şi suc de orz verde în loc de apă, rumegă argilă sau propolis între mese în loc de chewing gum, stau cu ochii în soare la amurg (ca să li se încarce creierii de energie pentru noaptea ce vine şi să le lumineze mintea în întuneric) iar clisme îşi fac de trei ori pe zi cu picioarele în sus, de zici că nu sunt sănătoşi la cap, că unde nu-i cap, vai de picioare. Aceşti bolnavi închipuiţi se culcă seara pe saltele speciale cu magneţi, ca să-i atragă mai bine la somn. Beau şi “apă vie”, “preparată” la aparate scumpe, cumpărate pe sub mână cu bani grei de la escroci profesionişti. Se tratează cu aparatele “Bioptron” (tot scumpe şi tot cumpărate pe sub mână de la escroci întreprinzători) de la care primesc lumină. Şi cu lumina asta de bec (cică, “polarizată”, adică situată undeva între Polul Nord şi Polul Sud, la paralela 45) se vindecă de orice (secreţiile fireşti din nas, gât şi urechi; paraliziile unghiilor; pupilele mărite de soarele prea puternic; obezitatea sângelui; etc; etc, şi alte boli grave ale secolului XXI). Aparatele astea au mare căutare la Pucioasa: deşi sunt două sau chiar trei, lucrează non stop printre creştinii pucioşi, care vin să primească lumină pe bază de programare. Şi deşi sunt ani buni de la achiziţionarea lor, aceste aparate mereu au clienţi. Aceiaşi, fireşte, prin rotaţie. Şi clienţii pucioşi ai Bioptronului mai şi postesc pe deasupra, fiecare cât poate mai mult, la concurenţă, ca să se “cureţe” cât mai repede. De toxine.
Unii mai curajoşi (de ex.: nea’Milică Tărcuţă) au testat lichidul de frână pe pielea lor ( cică pentru ca să le moaie articulaţiile, de parcă ţurloaiele lor ar fi planetarele de la Dacia) iar alţii (de ex.: nea’Viorel Ivan) au testat pe limba lor urinoterapia (zic ei, cu rezultate foarte bune, dar cu o condiţie spusă la ureche: “neapărat, dar neapărat din primul jet”. Că cică aşa au găsit ei în Biblie, că urinoterapia este călduros recomandată de către înţeleptul Solomon:
“Bea apă din puţul tău şi din pârâiaşele care curg din izvorul tău.” (Pildele lui Solomon 5,15)
Dar probabil că n-au citit cu atenţie, ca să vadă că puţul tău se referea la fântâna din curte, şi nu la vulgarităţile anatomice la care se gândeau ei. De asta nici nu prea şi-au găsit admiratori printre ceilalţi pucioşi, mai pudibunzi, se pare.
Culmea grijii de trup în dauna celei de suflet o constituie legătura strânsă dintre pucioşi şi medicii veterinari. Patrupedele lor sunt consultate şi vaccinate periodic la cei mai vestiţi medici veterinari de la Bucureşti. Iar “găinarii” de la Pucioasa sunt solicitaţi numai pentru urgenţe şi come. Şi aici se pompează bani grei pe injecţii, vaccinuri, unsori, hapuri, şampoane, zgarde care îndepărtează puricii de pe potăi şi-i trimit la oameni, etc., etc.
Avea dreptate pe undeva şi Verginica: decât cu asemenea vraci pucioşi, care nu sunt în toate minţile, mai bine stai bolnav şi posteşti.
21. Fructele
“ Cine nu are pomi, să-şi pună, ca să nu mai cumpere fructe…”(21 iulie 1978.)
Nici această interdicţie nu mai este respectată la Pucioasa. Ba, acum se cumpără nu numai căpşuni, pepeni şi struguri, ci şi fructe exotice, aduse de peste mări şi ţări: banane, portocale, mandarine, avocado, nuci de cocos, mango, etc, etc.
Bolile trebuie primite cu stoicism, iar medicii evitaţi ca nişte oameni periculoşi, care fac mai mult rău decît bine:
“ Nu vă mai supăraţi pe boli. Nu mai alergaţi la oameni, că pe voi nu vă vindecă, ci mai mult vă îmbolnăvesc. Dumnezeu nu-ţi cere avere ca să scapi de durere, ci îţi cere credinţă, îţi cere să-L iubeşti din toată inima şi să-L urmezi.” (9/ 22 septembrie 1978.)
22. Mâinile nespălate
Se pare că reproşurile aduse de farisei Mântuitorului, pentru că ucenicii Lui mâncau cu mâinile nespălate, sunt din nou de o actualitate stringentă:
“…Interzis să faci bucate cu mîinile nespălate. Până acum v-an îngăduit, dar acum s-a apropiat împărăţia Mea şi nu se mai poate îngădui. Că Domnul va sta la masa ta şi va frânge pâinea…”(21 iulie 1978.)
23. Cine poartă haina pe dos, lucrează lucru păcătos
“ Nu purtaţi hăinuţa pe dos. Dacă cineva o întoarce pe dos şi cineva îi spune s-o întoarcă pe faţă, întoarce-o. Nu vă faceţi necredincioşi lucrând lucru păcătos.” (8/21 iulie 1978.)
24. Serviciul
Creştinii sunt îndemnaţi să renunţe la serviciile “din lume”:
“ Eu aş zice, dacă se poate, ia servici la tine acasă, iar dacă nu se poate, te întreb, poţi să duci două desage? Adică una pentru Gog şi una pentru Dumnezeu?...” (26 august 1978.)
Pentru cine ştie Scriptura ( şi se presupune că toţi creştinii o ştiu) aluzia este foarte limpede. Ea trimite direct la un anumit verset biblic:
“Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”(Mat. 6,24)
Aşadar, creştinul are de ales: sau renunţă definitiv la serviciu, ca să-i facă pe plac “Dumnezeului de la Pucioasa” (fost “Dumnezeul de la Maluri”), sau nu renunţă la serviciu, dar va trebui să aleagă între “Gog” şi “Magog”, pentru că nu poate fi demagog, pretinzînd că mai poate sluji la doi domni odată. Şi întrucât l-a ales pe “Gog”, va trebui să renunţe la “Magog”.
Creştinilor li se pune în faţă aşadar un ultimatum: ori renunţă la servicii, ori la Dumnezeu. Este lesne de înţeles că cei mai râvnitori nu vor renunţa niciodată la Dumnezeu, indiferent de riscuri şi de lipsuri.
Faptul că “alegerea” nu este prea uşoară, fiind semi-impusă, rezultă şi din reacţiile anticipate ale creştinilor. Ele nu puteau fi decât de nemulţumire, încât “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” simte că a mers prea departe, şi atunci, pur şi simplu dă înapoi:
“ Să nu fie nimeni supărat că am vorbit de servici, dar Eu nu am pus hotar să nu mergi la servici, dar mai întâi să ai grijă de viaţa duhovnicească…”(26 august 1978.)
Este evident că demagogica expresie “mai întâi” intră în contradicţie flagrantă cu întrebarea anterioară “poţi să duci două desage?”, care nu admitea decât un răspuns negativ. Să ne amintim ce înseamnă viaţă duhovnicească la Pucioasa:
“ Pentru tămăduirea sufletului şi a trupului, să se citească în opt ore patruzeci de paraclise, şi în opt ore Psaltirea de la cap la cap, şi Cântările lui Moise. Şi în afară de aceasta, vă priveşte. Şi apoi, Ceasurile şi Canoanele” (7/20 septembrie 1973)
Acum se vede bine de ce nu pot fi duse două desage. Dacă după 16 ore de rugăciuni necontenite (cel puţin 16 ! căci mai sunt Ceasurile, Canoanele, şi mai ales acel misterios în afară de aceasta) făcute “mai întâi”, creştinul mai are putere să mai meargă şi la serviciu, să meargă. Dacă nu, nu.
25. Meseriile
La început, creştinii sunt îndemnaţi să-şi îndrepte copiii spre şcoli de meserii, de unde să iasă zidari destoinici sau meşteşugari, iar cei mai dotaţi să ajungă chiar învăţători de religie. Este deplânsă mentalitatea unora că zidăritul ar fi o meserie “joasă” (inferioară, vrednică de dispreţ):
“…Aveţi grijă de copii. Aş dori ca copiii voştri să iasă învăţători de religie, să iasă învăţători de ce avem nevoie, să iasă făcători de obiecte cereşti, nu de cele lumeşti, să iasă zidari. Creştinii nu sunt zidari că e meserie joasă…” (3 decembrie 1973)
Paradoxal, doar după patru ani apare interdicţia categorică de a mai urma şcoala de preoţi, iar un an mai târziu, zidăritul devine o meserie dispreţuită tocmai de către “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”. Motivul este că între timp poziţia faţă de şcoală în general s-a modificat radical, şcoala fiind acum cu totul “contraindicată” pentru copiii pucioşilor:
“ Vă anunţă Domnul: mulţi copii de-ai Mei vor să dea copiii la şcoala de preoţi. Interzis! Interzis! Că nu iese preot, ci iese purcel, iese purcel. Nu mănâncă mâncare din care mânca Sfântul Nicolae la şcoala sa. Şi acum mănâncă chimicale…”(23 iunie 1977)
“ …Nu vă duceţi să învăţaţi să zidiţi palate. Ajunge, că are Gog zidari. Nu vă duceţi să învăţaţi, că tot muntele de astăzi e fără Dumnezeu…”(24 septembrie 1978.)
Nici liderii pucioşi nu se lasă mai prejos. În ediţia din anul 2006 a cărţii “Cuvântul lui Dumnezeu” ei “pun bomboana pe colivă”: substituie în textul original expresia “învăţătorii de religie” cu expresia “învăţătorii duhovniceşti”:
“…Aveţi grijă de copii. Aş dori copiii voştri să iasă învăţători duhovniceşti, să iasă învăţători de ce avem nevoie, […]” (20 noiembrie/3 decembrie 1973)
Explicaţia este simplă: Învăţătorii de religie se formează în şcolile vocaţionale, de profil, ale Bisericii, iar liderii pucioşi nu mai doresc să-i încurajeze pe creştini să-şi dea copiii la aceste şcoli, ci să-i formeze “duhovniceşte” în sânul “obştilor”, cu învăţăturile deformate, pseudo-ortodoxe, ale sectei.
26. Luxul şi drăcoveniile din mănăstire
“ Pe unde se strica, repara. Fiecare monahie dădea din munca sa la reparat şi îşi făcea chilie din munca sa, dar nu aşa cum este acum, lux” (9/22 octombrie 1978.)
Condamnarea luxului rămâne actuală chiar pentru “mănăstirea Noul Ierusalim”, unde au pătruns în ultimii ani: purificatoarele de aer şi de apă, încălzirea electrică în pardoseală, interfoane şi telefoane mobile, computere, şi alte asemenea drăcovenii.
27. Somnul
“ …Lăsaţi somnul, că nu e de la Domnul. Chiar dacă trupul tău este greu la somn, luptă-te, nu te lăsa la somn, că vei împuţi pământul. Alungaţi de la voi tot ce este geşit…” (10 iulie 1979)
28. Televizorul
“…Ţi-am cumpărat maşină ca să mergi la Mine, ca să vezi bine ce este în lume, să te miri de ce ţi-am dat maşină şi nu să Mă duşmăneşti, nu să Mă huleşti. Ţi-am dat televizor să te miri, nu să Mă huleşti sau să Mă duşmăneşti. Ţi-am dat maşină să vii cu ea la Mine, nu să te duci cu ea în iad…” (Ediţia 1995: 12 martie 1974)
“…Ţi-am cumpărat maşină ca să mergi la Mine, ca să vezi bine ce este în lume. Să te miri de ce ţi-am dat maşină şi nu să Mă duşmăneşti şi nu să Mă huleşti. Ţi-am dat voie cu televizor să te miri, nu să Mă huleşti sau să Mă duşmăneşti. Ţi-am dat maşină să vii cu ea la Mine, nu să te duci cu ea în iad.” (Ediţia 2006: 27 februarie/12 martie 1974)
În prezent, creştinii de la Pucioasa nu se uită la televizor, deoarece îl consideră “fereastra satanei”. Televizorul este interzis. Cei mai mulţi nici nu mai au asemenea aparate în casă. Probabil că această interdicţie se bazează tocmai pe acest text măsluit de către liderii pucioşi. Este evident că varianta iniţială a textului cuprindea o enumerare referitoare la obiecte cu acelaşi regim, pe care “le-a dat Domnul” creştinilor : “Ţi-am cumpărat maşină … ţi-am dat maşină … ... Ţi-am dat televizor …; şi din nou: ... Ţi-am dat maşină” . Liderii pucioşi modifică însă aici doar statutul televizorului, din obiect dăruit de “Domnul” în obiect tolerat de “Domnul”: “ Ţi-am dat voie cu televizor…” Până la interzicerea lui totală mai e un singur pas, pas care s-a făcut şi el între timp.
Există însă alte texte care demonstrează că dimpotrivă, televizorul nu a fost un obiect tolerat, ci unul aprobat cu motivaţie concretă ( “…ca să vedeţi ce se întâmplă în lume…”) şi chiar recomandat în mod expres (“V-am spus să luaţi…”):
“…Am dat voie să aveţi televizor ca să vedeţi ce se întâmplă în lume, dar nu vă stricaţi viaţa, nu vă stricaţi copiii” (10 iulie 1979)
“ V-am spus să luaţi aparate ( radiouri, televizoare, n.r.), dar nu ca să vă stricaţi. ” (4 martie 1977)
Chiar dacă recomandarea este condiţionată (“dar nu ca să vă stricaţi”), acest text demonstrează încă odată caracterul fraudulos al modificării care spune că “Domnul” doar le-a “dat voie cu televizor” creştinilor de la Noul Ierusalim.
29. Piaţa
Creştinii nu mai au voie prin pieţe:
“…Să nu vă vadă Dumnezeu prin pieţe, prin lume. Te duci după cele trebuincioase, dar să nu fie din cele spurcate şi nebinecuvântate. Şi Eu am mâncat din piaţă când eram în trup, dar lucruri curate. Dar astăzi se vînd lucruri spurcate, lucruri nebinecuvântate. Unde mai e, măi tată, un Mihail ( regele Mihai, n.r.) care nu avea pe piaţă lucruri spurcate? Un Mihail care zbura cu credinţa şi cu turma sa? Se auzea conducerea sa la cerul sfânt. Fiţi pricepuţi şi nu trădaţi acest cuvânt, că veţi fi osândiţi. Am fost îngăduit de Tatăl ca să spun acest cuvânt.” (19 iulie/ 1 august 1979)
30. Roşul
Culoarea roşie este interzisă:
“ …Astăzi este vremea lui roşu. Şi Eu am spus mereu, nu mai purtaţi roşu. Şi voi purtaţi! În casele voastre e roşu. Prin ce să vă cunosc de cei roşii? Că eşti roşu şi pe-afară şi pe dinăuntru. Chiar icoana pe care sunt zugrăvit în roşu Eu nu pot s-o iubesc, decât numai chipul Meu…”(20 feb.1980)
31. Carnea
Carnea este interzisă:
“ …Iată anunţ lumea. Cine are urechi de auzit să audă: cine nu se desparte de carne în viaţa pământească, nu va avea parte de sânul dumnezeiesc şi nu va intra la masa cerească, ce stă întinsă în aşteptarea moştenitorilor.”( 7 octombrie 1992)
32. Peştele
Peştele este interzis:
“ …Da tată, nici peşte mare din ocean nu dau voie să mănânce cei din pregătirea Mea. Că peştele se hrăneşte cu sânge de om. Acolo unde sunt războaie, se amestecă apa cu sângele. În toate apele sunt trupuri de oameni morţi…” (29 septembrie 1988)
Este remarcabilă uşurinţa cu care se face generalizarea: de la “ocean” se ajunge printr-un silogism “de bun simţ” la “toate apele”. Astăzi, ca de altfel de ani buni încoace, nici un pucios “responsabil” nu se mai atinge de peşte, fie că e rechin, fie că e păstrăv.
Şi totuşi, la începutul “lucrării” toţi creştinii mâncau peşte, chiar dacă erau unele restricţii fanteziste. Modelul lor era Însuşi Domnul Iisus Hristos şi ucenicii lui:
“…Eu pe pământ cât am trăit, am hrănit popoarele şi pe Mine cu peşte. Să ştiţi că nu tot peştele se mănâncă…”(25 decembrie 1990)
33. Împotrivitorii la Noul Ierusalim şi “Iisus, Biruitorul” lor
“Voi face semne şi dureri pe fiecare cap al împotrivitorilor. Nu voi mai fi bun cu cei răi. Nu vă fie teamă, Eu sunt Iisus Biruitorul…” (16 februarie 1002)
34. Mila creştină
Mila creştină este restricţionată: vor fi miluiţi de acum încolo numai cei ce primesc, ascultă şi cred în “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Noul Ierusalim-Pucioasa:
“… Nu daţi milă beţivilor, curvarilor, fumătorilor şi celor ce hulesc pe Dumnezeu prin fărădelegi. Daţi milă şi celor din lume, dar numai celor care mai ascultă şi mai primesc cuvântul lui Dumnezeu…” ( 2 iulie 1992, sublin.ns.)
Deşi pare justificat, acest îndemn pare imposibil de aplicat fără încălcarea flagrantă a altui îndemn biblic: “Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.”(Luca 6,37)
35. Capul descoperit
Deşi iniţial numai femeile purtau capul acoperit, şi numai la rugăciune, acum la Noul Ierusalim toţi poartă capul acoperit, ziua şi noaptea: şi femeile, şi fecioarele, şi bărbaţii!! Dar nu a fost întotdeauna aşa: cu ani în urmă, fetele fecioare tocmai prin aceasta se deosebeau de femeile măritate:
“…Vă dau cuvânt de ştire că voi coborî îngeri din cer cu făclie aprinsă şi va pune foc la toate capetele goale ale femeilor, că nu se mai ştie care e femeie şi care e fecioară.” (20 iulie 1993)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.