22. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”
(Comentariu la Noua Evanghelie de la Pucioasa intitulată “Cuvântul lui Dumnezeu”)
Motto: “Ai să zici: “Amăgitorule, de ce m-ai amăgit?””
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 9 septembrie 1973)
1. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este un profet pedepsitor care vorbeşte singur, căci nimeni nu-l ascultă
“…dar Eu, Domnul, sunt profet acum şi vorbesc prin viu grai şi nimeni nu mă ascultă” (17/30aprilie 1965)
Cei care nu cred în lucrarea de la Pucioasa vor fi “condamnaţi fără de milă”:
“Ţine minte că nu este prooroc din cer ca Mine, dar voi condamna fără de milă pe acela care nu crede în lucrarea Mea” (2 mai 1965)
“…Nu este prooroc din cer ca Mine, dar voi condamna fără de milă pe acela care nu crede în lucrarea Mea………” (2 noiembrie 1965)
Pedepsirea prin mijloace nedrepte şi inumane este arma lui favorită, atunci când consideră că iertarea nu mai este posibilă:
“ De câte ori i-am iertat al său păcat? Îi răpesc copilul pe care i l-am dat, şi îi răpesc şi fiicele. Sunt gata să spun un cuvânt. Crezi? ” ( 25 decembrie 1976 /7 ianuarie 1977)
2. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotputernic, căci se îndoieşte de propriile sale puteri
“Dacă voi reuşi, bine va fi, aşa cum scrie în Carte la rugăciune, precum în cer, aşa şi pre pământ, fără păcat” (7ianuarie 1966)
“Dacă voi reuşi cu tine, voi pune acest pământ ca să fie raiul pentru tine” (7 ianuarie 1966)
“Nu greşi, tată, ca să pot reuşi cu tine, ca să-ţi dau în folosinţă patria creştin ortodoxă.” (7 ianuarie 1966)
Dacă se va dovedi neputincios, în schimb, se va dovedi în stare să fie răzbunător:
“Dacă nu voi reuşi, vă voi da focului de veci pe toţi acei ce Mi-aţi adus Mie stricăciune” (4 februarie 1966)
3. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotputernic, căci are dificultăţi
“Astăzi am luat altoaie din toate lucrările ce s-au lucrat la început, ca să le unesc una cu alta, dar greu Îmi este ca să le unesc una cu alta, căci străin s-a făcut sfârşitul de început………” (25 decembrie 1965/7 ianuarie 1966)
4. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotputernic, căci are probleme serioase cu echilibrul interior
“O, tată, tată, sunt beat, tată! O, Maica Mea, sunt beat, M-am îmbătat, M-am îmbătat ca omul care bea vin! N-am băut cu ceaşca, nici cu cana, nici cu găleata, nici cu vadra, că aceste măsuri Îmi sunt prea mici, căci sunt fără măsură lacrimile pe care le-am băut.” (16/29 mai 1065)
5 . “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiutor, îndată ce nu ştie ce este scris în condica diavolilor
“Tată, m-am întâlnit în drumul Meu nu cu un diavol, ci cu milioane de diavoli, şi le-am cerut să-mi arate condica să văd cât mai au până la terminare, şi Mi-au spus: “Stăpâne, să nu ne omori, că mai avem puţin” (22 decembrie/4 ianuarie 1973)
În schimb diavolii aceştia par atotştiutori, dacă ei cunosc până şi sfârşitul, despre care Biblia spune că nu-l ştiu “nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei, 24:36).
6. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiutor, îndată ce şovăie în propria cunoaştere
Uneori e nesigur pe ceea ce spune:
“Acest trup care Mă folosesc de el pentru voi, e o scară, ca scara lui Iacov, ruptă din scara lui Iacov. Nu o fi ruptă din aceea?” (20 ianuarie 1973)
Alteori, se orientează după aparenţe, nu după propria cunoaştere a evenimentelor:
“ Şi Mă uit pe pământ să văd: mai e mult ca să aduc la sfârşit toate câte sunt scrise în Carte?…”( 27 martie 1977)
Nici supuşii nu şi-i mai poate recunoaşte dintre ceilalţi oameni, dacă sunt îmbrăcaţi în haine roşii:
“ …Astăzi este vremea lui roşu. Şi Eu am spus mereu, nu mai purtaţi roşu. Şi voi purtaţi! În casele voastre e roşu. Prin ce să vă cunosc de cei roşii? Că eşti roşu şi pe-afară şi pe dinăuntru.”(20 feb.1980)
7. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiutor, căci este luat prin surprindere
“Eu, ca Dumnezeu, nu Mă aşteptam la căderea acestui număr mare de copii…” (3/16 iulie 1966)
Chiar şi părăsirea Verginicăi de către soţul ei legitim şi fuga lui în lumea largă îl ia pe neaşteptate pe “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”. Totodată, el dezvăluie aici faptul că această căsătorie a fost făcută din interes, deci nici nu putea să dureze, îndată ce nu era întemeiată pe dragoste:
“Crezi? Să crezi, că nu M-am aşteptat. A spus că va vedea de ea, şi pentru aceasta am cununat, ca să se spună că are bărbat, şi de el, că are femeie. Dar duhul rău a fost şiret şi l-a înşelat. (10/23 februarie 1973)
“O, tată, nu M-am aşteptat la acest păcat. O, cum te-am răsfăţat şi cum te-am mângâiat! Poporul Meu, ai intrat în apă.”(31 octombrie/13 noiembrie 1975)
8 . “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiitor, căci a pierdut urma preferaţilor săi
“Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă? Unde o mai fi acesta? (31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
9. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiitor, căci a pierdut noţiunea timpului
“ Vino la Mine! Nu se ştie cât timp are să mai fie de acum. Vino, tată, vino! Căci căminul e mititel…”(7 ianuarie 1977)
10. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi îndelung răbdător, căci nu se mai poate stăpâni
“Fiilor, sunt mai rău decât lupul când îi este foame. Mi-e foame, creştine, sunt plin de foame. Dă-Mi să mănânc. Mi-e foame, poporul Meu. Creştine, dă-Mi să mănânc ce este scris în legea Mea şi nu ce ai tu în legea ta! (14 ianuarie 1966)
“…Vino, vino. Să nu vă duceţi la blocuri. Este piatră care se va sfărâma în curând. Nu mai poate Dumnezeu să rabde…” (7 ianuarie 1977)
11. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” devine aproape confuz
“Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! Tată, cum încetează din viaţă! Jumătate a încetat. Când pleca cineva de la lucrarea Mea, pleca încărcat şi plin de cuvinte, iar acum se mânie şi urăşte pe cei ce vin la Mine, căci nu se mai poate spune “frate” la nimeni, că are slăbiciune, şi când îl strânge chinga rea, totul spune de la Mine. Copilul Meu, nu era vremea aceasta, dar vai de cel ce a vândut cuvântul Meu! ” (26 octombrie/8 noiembrie 1967)
12. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îndeamnă făţiş la violenţă
“Acest Turculeţ merită bătut, merită bătut, tată” (26 octombrie/8 noiembrie 1967)
13. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare “pierdere”
“Ţineţi-vă bine, măi copiii Mei, căci ce am pierdut Eu acum, n-am pierdut un leu, ci am pierdut mii şi milioane de lei. Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! ” (26 octombrie/8 noiembrie 1967)
14. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în “lipsă de mare valoare”
“Şi Eu sunt în lipsă. Lipsa ta nu se aseamănă cu lipsa Mea. Lipsa Mea e lipsă de mare valoare, dar lipsa ta nu e chiar aşa de primejdioasă. Dacă te-ai ruga, ai îndeplini şi lipsa ta. Copilul care nu plânge, mama îl lasă mai mult timp nemâncat. Crezi?” (10/23 aprilie 1966)
15. O lipsă serioasă şi totodată jenantă a “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este lipsa de curaj, chiar laşitatea mărturisită
“…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (4 septembrie 1966)
16. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se auto-defineşte în multe feluri
“Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce vorbeşte astăzi pe pământ” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Care am dat blestem smochinului, şi aşa se va întâmpla cu tot pomul care nu rodeşte” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o viţă în trei legături” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Alfa şi Omega, Care am venit să dau putere armatei Mele” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi-n lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Domnul Iisus, în chip curat. Umblu pe pământ şi mă întâlnesc cu omul şi nu mă vede” (4 septembrie 1966)
“…Eu sunt Omul pe care-L înjură lumea. Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu acest trup sunt Eu, Domnul, ci glasul pe care îl auziţi voi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” (27 octombrie 1966)
17. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tipăreşte cărţi după cărţi pentru fericirea omului
“Veniţi-vă în fire, că nu e nimeni pe lume să oprească lucrul de la Mine, dar vine Domnul pe altă parte şi tipăreşte o altă carte şi nu eşti lipsit de fericire.” ( 10/23 aprilie 1966)
18. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dă reţete de vizionare gratuită
“… Dacă vreţi să vedeţi pe Dumnezeu, postiţi patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi veţi vedea pe Dumnezeu” (14 ianuarie 1973)
Rămâne de văzut cum se explică faptul că în Noul Testament parcă se spunea altceva: cum că Dumnezeu este…
“…Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin.” (1 Tim. 6:16)
Iar sfântul apostol Ioan confirmă:
“Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată…” (I Ioan 4:12)
19. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” era cunoscut la început ca “Dumnezeul de la Maluri”
“Israele, Dumnezeu îţi spune. Nu spun cum spune lumea: “E Dumnezeul de la Maluri”. Şi se va vedea că Dumnezeu îţi spune.” (2/15 aprilie 1973)
20. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu-şi va mai iubi poporul său
“Crezi, Daniele? Scrie pe hârtie, dar să ştii că pentru una sau pentru alta, Dumnezeu nu-Şi va mai iubi poporul Său. Nu vrea să pună umărul la muncă, nu pământeşte, ci duhovniceşte” (20 mai /2 iunie 1973)
Daniel este un nume conspirativ pentru “păstorul nea’Mişu” (Dănciucă Gheorghe). Dacă ar fi să luăm de adevărată această proorocie, ar trebui să admitem că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare ranchiunos pe te miri ce, şi apare ca inexplicabilă tentativa lui de astăzi de a-şi recupera poporul cel vechi, pe care-l defineşte cu sintagma patetică “poporul Meu cel de demult al Meu”.
21. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” renunţă cu greu la servitoarele lui de pe pământ
“…Daniele, fiicele de la templu, împreună cu Maria, vor să ia serviciu la fabrica de marmeladă, pentru că sunt în lipsă pământeşte. Dar în lipsurile duhovniceşti, ce să facem noi? Cine mă serveşte la templu? Dacă poate să servească şi pe Domnul şi serviciul, să meargă. Când o veni de la serviciu şi voi zice să facă ceva, nu se supără? Dacă poate să împlinească lucrul Meu, le dau voie să meargă.” (20 mai /2 iunie 1973)
Creştinele acestea au parte de exploatare în toată regula: dacă pot face două servicii unul după altul, atunci au voie să se şi angajeze la fabrică, pentru ca să-şi rezolve lipsurile. Dacă nu, să stea în lipsuri şi să mai tragă şi la jug, la “templu”. “Templul” era casa cu etaj unde locuia “mama Gigi” (Virginia Tudorache). Nu lipsurile acestor creştine erau prioritare, ci chivernisirea “templului” cu mână de lucru neplătită. Obiceiul s-a păstrat şi până în ziua de astăzi, într-o formă subtil modificată, ca să pară că servitoarele sunt “închinoviate”, deci salahoria lor este, chipurile, în beneficiul “obştii”, şi nu al unor persoane care nu fac altceva decât să dea comenzi în stânga şi-n dreapta.
Pentru a fi mai odihnite pentru serviciul de la “templu”, creştinele sunt instruite să mai tragă şi chiulul la serviciul de la fabrică, care oricum “le înşeală”:
“Dacă te-ai dus la serviciu, fii atent, că serviciul te înşeală, şi să nu munceşti la serviciu mai mult decât duhovniceşte. Uite, M-am supărat pe Maria de la templu, care s-a dus la serviciu. Se supără când mai trebuie să facă ceva, că e nedormită.” (13/26 iulie 1973)
22. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare ocupat
“Dumnezeu” mai are şi alte lucrări pe pământ, acolo unde este solicitat în mod expres:
“ Eu am încheiat. Mă duc, că sunt însoţit de un ucenic care a venit în genunchi în faţa Mea, să Mă duc într-un colţ al pământului să-Mi arate unele lucruri care s-au făcut fără voia Mea. Nişte barbari strică biserica Mea, şi Mă duc să-i nimicesc, prin rugăciunile unor profeţi” (1/14 august 1973)
Noroc cu asemenea ucenici miloşi şi responsabili, care-l trag de mânecă pe “Dumnezeul Pucioşilor ” şi-l duc şi-i arată locurile unde trebuie puse lucrurile la punct prin rugăciunile unor profeţi. Noroc şi cu profeţii, că prin ei se rezolvă treaba, cu mâinile curate.
De ocupat ce este, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu mai e în stare să le facă pe toate odată, sau “le face cu dureri”, aşa că apelează la ajutoare, care să facă treburile în locul şi în numele lui:
“ Chiar dacă Domnul e ocupat, trimite pe sfinţii Săi să-ţi împlinească cererea ta…” (8 februarie 1979)
“…Acum Dumnezeu are un pic de treabă, ca pe ai Săi să-i pregătească şi pe vrăjmaşul să-l cucerească şi aceasta se face cu dureri. Vreau să ies la lumină cu conducere dumnezeiască ca să fie cunoscută pe tot pământul lucrarea lui Dumnezeu.”(12 februarie 1990)
23. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl favorizează şi îl cocoloşeşte făţiş pe Nicolae, soţul Verginicăi (Virginia Stoica, născută Tudorache)
“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa! (20 mai/2 iunie 1973)
Deci mândruţa e de vină că se ţine Nicolae după ea, şi de aceea trebuie mustrată. Iar nemulţumiţii să treacă la clacă! Ce dacă Nicolae e cu sticluţa în mână şi îşi râde de ei, că “e proşti”!?
“Daniele, băgaţi în zidărie şi magazia, că nu e pentru Nicu, e pentru noi. Şi Nicu e al nostru. Nu ştiţi voi cum să lucraţi cu el. Eu, să fiu în trup cu voi, râzând l-aş face să nu mai aibă această patimă” (5/18 august 1973)
Şi Nicu e cu noi! E de-al nostru, e de comitet! Dacă are patima beţiei, ceilalţi sunt de vină, că nu se pricep cum să-l facă să se lase. Numai faptul că e în duh, şi nu în trup, îl împiedică pe autorul mesajului să-l vindece pe loc pe Nicolae Stoica de patima beţiei.
24. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie ce să mai facă pentru a-l întoarce pe Nicolae Stoica la soţia lui, Verginica Stoica (născută Tudorache)
“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus: mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi, tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune-i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă. (5/18 august 1973)
“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este nesigur dacă Nicolae Stoica are şanse să renunţe la băutură şi la necredinţa în “lucrare”. E sigur însă că a fost “fermecat” (adică, i s-au făcut “fermece”, boscoane), şi de aceea trage Nicolae la măsea. Păstorul Daniel e însărcinat “să vadă ce vrea să facă”, adică să-l spioneze discret. Slujbele preotului din sat rămân ultima speranţă, dacă vor fi ascultate de cine trebuie, adică de Dumnezeu cel Atotputernic.
25. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e depăşit de situaţia tragică de pe pământ a copiilor, şi de aceea se tânguieşte şi plânge, dar s-ar bucura dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc
“Măi copii, pentru păcatul care este azi la voi, Dumnezeu Se bucură dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc, că numai iadul se bucură de aceste naşteri, şi Dumnezeu Se tânguieşte şi plânge” (27 august/9 septembrie 1973)
26. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu agreează câinii, pe care îi consideră “spurcaţi”
“Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, precum nici Eu nu-mi bat joc de tine, nu-Mi bat joc de trupul tău. Că dacă Mi-aş bate joc de trupul tău, te-aş face un câine, căci numai câinele mănâncă orice fel de spurcăciune. Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie. Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, că toate se vor judeca.” (10 noiembrie 1973)
Deşi lucrurile sunt foarte clare, actualii lideri de la Pucioasa îşi bat joc de “Dumnezeul” lor, pe de o parte pentru că nesocotesc de ani de zile mesajul acestui Cuvânt, iar pe de alta pentru că îşi permit chiar să-l falsifice, răstălmăcindu-i înţelesurile. Să explicăm pe rând aceste delicte:
În primul rând, mesajul este limpede: câinele este spurcat. În gospodăria unui om s-ar îngădui eventual un singur cîine, ţinut în lanţ în curte (în nici un caz în casă), ca să nu spurce toată curtea şi să nu muşte pe nimeni. La Pucioasa se întâmplă cu totul altceva. În loc să fie ocrotită de îngeri, comunitatea de la Pucioasa e “ocrotită” de cohorte de câini. Pentru că liderul absolut, Mihaela, este o mare iubitoare de câini mari şi mici, aici s-a înfiripat o întreagă menajerie de câini care s-au perindat liberi în ultimii ani prin curţile “şfinte” şi prin încăperile “şfinte”, de au spurcat temeinic toate locurile. Aici, fetele spală câinii cu şampon, îi usucă cu foenul (la Pucioasa, foenul se foloseşte numai pentru câini; fetele n-au voie să se usuce cu foenul, ca “să nu cadă în mândrie şi în viaţă uşuratică”), îi ţesală, îi caută de purici, îi plimbă, iar pe cei mici îi culcă cu ele în pat. Câinii de la Pucioasa sunt nişte mici prinţişori, mici idoli (care dau clase viţelului de aur, neînsufleţit, al lui Aaron). Dumnezeu tot mai împuţinează din ei, că mor pe capete, dar îndată cei dispăruţi sunt înlocuiţi (cu o încăpăţânare care ar fi trebuit să fie demnă de ceva mai bun) cu exemplare proaspete. Nici pisicile n-o duc mai rău la Pucioasa. Peste tot numai excremente, numai păr, numai mizerie. Perele şi gutuile care cad pe jos nu se mai pot mânca, pentru că toată bătătura e spurcată, iar tufele de zmeură şi tufele de trandafiri miros toate a urină de câine. De fapt, toată bătătura miroase a urină de câine. Concluzia: deşi în Cuvânt se spune clar, în mai multe locuri, că toţi creştinii trebuie să renunţe definitiv la animale, pentru a păstra curţile curate, la Pucioasa se ignoră cu nepăsare aceste îndemnuri, iar spurcăciunile câinilor şi pisicilor au întinat toate “locurile sfinte”.
În al doilea rând: pentru că nu le convine ce le zice “Dumnezeul” lor în acest Cuvânt, pucioşii şi-au permis să-i răstălmăcească până şi îndemnurile cele mai clare, făcând din da, nu şi din nu, da ( nesocotind însăşi Scriptura, care zice exact invers: cuvântul creştinului să fie ce este da, da şi ce este nu, nu). Iată şi dovada, scrisă negru pe alb:
Versiunea din 1995 spune clar: “Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie”.
Iar versiunea din 2006 spune: “Câinele are timp de curăţenie, şi tu nu ai timp de curăţenie”.
Stai şi te întrebi: Oare liderii de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor, care au născocit şi au pritocit aceste schimbări frauduloase din “Cuvânt”, după ce i-au prostit cu insolenţă pe adepţii lor, acum chiar îi cred proşti pe toţi? Cum să aibă timp de curăţenie patrupedul despre care tocmai s-a spus că “mănâncă orice fel de spurcăciune”? Până şi schimbarea prin care se contopesc cele două fraze într-una, are tâlcul ei. În versiunea din 1995, a doua frază o întăreşte pe prima, confirmând-o: “aşa cum câinele nu are timp de curăţenie… nici tu nu ai timp de curăţenie”. În versiunea din anul 2006, relaţia dintre cele două fraze, juxtapuse cu forţa, capătă o cu totul altă semnificaţie: frazele nu se mai confirmă una pe alta (adică, a doua pe prima), ci se prezintă ca două idei care sunt alternative şi opuse ca sens: “câinele are timp de curăţenie… în timp ce tu nu ai timp de curăţenie”. Cu alte cuvinte, câinele îi dă acum lecţii de igienă omului! Asistăm aici neputincioşi la cea mai perversă inversare de sensuri, menită să scoată basma curată idolatria maniacă şi bolnăvicioasă a stăpânilor de “sclavi credincioşi” (oameni şi câini) de la Pucioasa!
Ce alte mesaje mai aduce “Cuvântul de la Pucioasa” despre câini?
Câinii inspiră teamă:
“O, popor păcătos, lasă-ţi mânia jos, că fug oiţele de tine ca de un câine” (14 iunie 1974)
Câinii nu sunt agreaţi şi pentru că sunt fioroşi:
“…şi vei zice: unde sunt, pe cine să strig ca să îmi arate încotro să o apuc? Şi vei auzi în toate părţile numai lătrat de câine şi urlături de lupi şi te vei îngrozi…” (7 martie 1974)
Câinele rău va fi până la urmă supus omului:
“ Şi vei sta cu picioarele pe spatele cîinelui rău” (17 august1975)
Câinii nici nu trebuie hrăniţi (duhovniceşte!!):
“Nu mai daţi de mâncare la porci, la câini şi la străini. Duhovniceşte grăiesc…” (7 martie 1974)
Dar câinii trebuie hrăniţi (tot duhovniceşte?? asta nu se mai spune…) şi ocrotiţi, ca nu cumva să nu-i muşte cineva:
“…aveţi grijă şi de câini, să nu-i muşte cineva. Să le daţi mâncare şi apă şi adăpost la câini.” (8/21 aprilie 1974)
Cu asemenea îndemnuri “duhovniceşti”, care nu numai că se ocupă de meschinării, dar se şi contrazic flagrant, nu e de mirare că mulţi creştini s-au smintit pe cale şi au părăsit “lucrarea”.
27. Cine vine la “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, să facă bine şi să nu vină cu mâna goală
“Vai, vai, vai! Cu Elena şi Emilian nu poate Dumnezeu lucra planul Său, care trebuie lucrat degrabă. Dacă acest tânăr ar veni aici, ar lua şi corăbiuţa pe care o are în curtea sa, ca să facă cu ea slujba Mea. Aşa se va lucra lucrul meu. Rămâne lucrul de făcut; nimic stricat, ci totul reparat” (4/17 ianuarie 1974)
“Corăbiuţele” secolului al XX-lea nu sunt altceva decât denumirea conspirativă a maşinilor cu ardere internă, care nu mai merg cu forţa vântului, ca pe vremuri, ci cu benzină aditivată cu tetraetil de plumb. Pe vremea aceea ( 17 ianuarie 1974) o “corăbiuţă” era o adevărată avere, şi nu oricine îşi permitea aşa ceva. De aceea, darurile în natură (mai ales “corăbiuţe”), aduse benevol la “templul” de la Pucioasa, erau mult dorite şi binevenite.
28. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare dilemă privind succesiunea Virginiei la “proorocie”
“ Ce veţi face voi în vremea aceasta, că mai este un pic? Şi mai sunt fluturaşe, dar nu sunt pregătite. Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt? Ce veţi face voi când voi zice Eu: duceţi-vă acasă, că acest trup merge la groapă, de unde este luat şi duhul se va duce de unde este luat? Pe cine voi găsi în timpul acela lângă vasul Meu, cu acela voi fi şi aceluia îi voi da steagul de biruinţă. Fericit va fi acela care va lăsa serviciul, ori femeia, ori copilul, ori averea în clipa aceea pentru Mine.” (11 februarie 1974)
“Fluturaşele” sunt acele adepte, candidate la succesiunea Virginiei la “proorocie”. Se vede bine că succesiunea Virginiei era neclară cu 6 ani înainte de moartea sa. Această “proorocie” era cât pe-aci ca nici să nu se mai împlinească deoarece, deşi la moartea Virginiei lângă ea s-a aflat Mihaela, totuşi “proorocia” s-a păstrat în familie, dându-i-se Mariei, sora după trup a Virginiei. Aceasta a “proorocit” ani buni (între 1982 şi 1994), prin aceeaşi metodă controversată ca şi sora ei (aparent adormită, aparent în stare de catalepsie, aparent ea “primea” comunicări tainice din lumea nevăzută). Deşi Mihaela ştia despre sine că primise depline drepturi (stabilite prin “proorocia” din 11 februarie 1974) de “a prelua ştafeta”, totuşi nu a îndrăznit să intre în conflict cu “păstorii” (nea’Mişu şi nea’ Cristea, oameni tare încăpăţânaţi şi aprigi) până în anul 1990. Abia atunci a început ea să “proorocească”, la concurenţă cu Maria. E drept că Mihaelei i-a displăcut din start procedeul Mariei şi a ales o cale mai simplă: ea “auzea” pur şi simplu “glasul Domnului”, pe care îl aşternea imediat pe hârtie. Schimbarea impusă de Mihaela era radicală, dar şi îndrăzneaţă, deoarece contravenea flagrant proorociei din 1974, care anunţa o continuitate clară de procedură privind “trâmbiţarea”: “Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt?” Totuşi, destul de repede ea s-a desprins în câştigătoare. Diferenţa de educaţie şi de şcolire a fost un atu zdrobitor în favoarea Mihaelei: Maria a trebuit să se retragă din “ringul proorocesc” în anul 1994, fiind copleşită de acurateţea, ingeniozitatea şi bogăţia de idei ale mesajelor “primite” de către Mihaela. Adevărul este că un rol decisiv în această “punere pe tuşă” a “proorociţei” Maria l-au avut şi unele “recomandări” ferme de a se retrage, primite “de la Domnul” (dar nu direct, prin mesajele ei simpluţe, ci prin mesajele stufoase şi elaborate, “primite“ de către Mihaela), pentru a nu-i mai pune în încurcătură pe creştini şi să clatine “lucrarea”, căci adepţii nu mai ştiau în ce parte să mai tragă, cu doi prooroci atât de diferiţi, unul considerat “prea bun, dar şi simplu” de către creştinii mai vechi, iar altul “prea viclean, dar şi dotat”. După punerea Mariei pe linie moartă, o parte dintre adepţi n-au mai vrut să recunoască “lucrarea cea nouă” a Mihaelei şi s-au risipit. Deşi Maria a fost şi ea un “prooroc”, după retragerea ei forţată ea a intrat într-un consistent con de umbră, deliberat întreţinut de către noii lideri: ea n-a mai fost recunoscută nici ca “trâmbiţă”, nici ca “sfântă” şi în general despre ea se preferă să nu se mai vorbească acum aproape deloc, ca şi când n-ar fi existat.
În schimb, Mihaela a preluat “steagul de biruinţă” de la “trâmbiţa” Maria şi-l poartă acum cu mult aplomb. După ce a zdrobit orice posibilă concurenţă (în special pe cea feminină), ea s-a înconjurat exclusiv de elemente docile, lipsite de personalitate şi de coloană vertebrală, capabile de ascultare orbească, indiferent de gradul de inutilitate sau de stupizenie a “indicăţiilor”primite “de sus”.
29. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă toate, toate faptele sale, până şi binele pe care l-a făcut, de ciudă că nimeni nu ascultă de el
“Ascultă bine aceste cuvinte! Îmi pare rău de lucrul Meu, Îmi pare rău! Şi de focul care l-am dat şi de potopul care l-am dat Îmi pare rău! Îmi pare rău şi de binele de acum care l-am dat, că nimeni nu ascultă de Mine!...” (12 martie 1974)
“ O, Daniele tată, sunt foarte supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu…” (19 decembrie 1976)
30. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este numit “escroc”din cauza “poporului lui”
“…Poporul Meu, pentru tine sunt batjocorit şi sunt numit escroc. Aşa zic unii credincioşi, că voi sunteţi escroci şi lucrarea Mea. Cine zice aşa? Toţi care nu sunt în acest loc. Pentru tine poporul Meu care nu asculţi cuvântul Meu, Mi-au pus nume de escroc…” (21 aprilie 1974)
31. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie cât va mai fi şi cît va mai trăi
“ Poporul Meu şi bun şi rău, Mă uit din slăvile senine când îţi schimbi firea din creştin în păgân. Mă uit la tine, şi de aceea îţi spun popor bun şi rău. Poporul Meu, când vine timpul să-ţi zic: poporul Meu bun? Oi mai trăi să zic că sunteţi numai buni? Oi mai fi lângă voi ca să văd pe Maria şi Marta şi Lazăr, cel înviat din morţi? Oi mai trăi lângă voi? Ia spuneţi.” (29 aprilie/12 mai 1974)
Ceauşescu este cotat ca duşman al Noului Ierusalim:
“ Ţara română şi conducătorul, e pentru dărâmarea templului lui Dumnezeu, dar voi vedea. Vom trăi şi vom vedea.”(27 iunie 1988)
32. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e nedumerit, căci şi-a făcut iluzii deşarte cu “poporul” său, mai şi lăudându-l pe nedrept
“ Israele tată, când M-ai auzit prima dată, erai mult mai credincios şi mai cuminte ca azi, şi am zis că tu de la Mine nu vei pleca, şi am zis şi ucenicilor Mei: ”Aceştia sunt mai credincioşi ca voi”, şi ei au plâns mult de acest lucru. De ce astăzi nu mai sunteţi aşa? De ce atunci eraţi mulţi, şi astăzi nu mai sunteţi decât ca iarba printre mărăcini, ici colea, câte un fir?[…]Ce de creştini erau în Turbaţi! Ce de creştini aveam în Ciofliceni sau în Micşuneşti şi am mers până la Sudiţi şi până la Fierbinţi, dar acum nu mai sunt. Crezi? Pace vouă, Vasilică şi Florica! Să nu fiţi mâhniţi.” (18/31 octombrie 1974)
Se vede treaba că “ucenicii” au plâns mult de invidie şi de necaz, deoarece creştinii din “poporul” de la Pucioasa erau cotaţi “mai credincioşi” decât ei. Dar au plâns degeaba, îndată ce “poporul” s-a risipit tocmai din cauza “necredinţei”.
33. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se împleticeşte în cuvinte, dând vina pe “trâmbiţă”, pe motiv că e prea mică
“Scrieţi pe hârtie. Fiţi desăvârşiţi, că iată, Mă încurc la vorbă, că sunt mare în cuvânt şi trâmbiţa e mică” (19 ianuarie 1975)
34. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” face pe ursitoarea
“ Fiilor, copilaşii Mei, ursesc pe unul dintre voi ca să se facă croitoreasă şi croitor, ca să se facă tot lucrul la el. Un coitor şi o croitoreasă duhovnicească. Să fie între voi un cizmar, un frizer, din toate meseriile, căci acem nevoie…” ( 11/24 mai 1974)
“ Dar să ştii că mai mult te vei îmbogăţi că te vei duce pe mare şi vei aduce Domnului Iisus Hristos ceea ce îţi urseşte…” ( 6 februarie 1975)
“ Nu e niciodată să fii singur pe pământ. Eu am ursit sfinţi îngeri şi Maica Mea şi chiar heruvimi şi serafimi să vă însoţească. Să ştii că dacă te vei despărţi de însoţitori, va fi greu de capul tău…” ( 6 februarie 1975)
“ Dumnezeu pentru aceasta v-a ursit aceste lucruri şi dacă veţi înainta mereu cu ele, veţi fi insula lui Dumnezeu.” (7 iunie 1977)
“…Domnul Iisus a ursit să nu muriţi şi să întâmpinaţi pe Domnul când va veni cu tot cerul Său…(10 feb.1979)
Ursitoarele, în credinţele şi basmele populare, erau acele zâne care hotărau soarta, destinul, fatalitatea vieţii unui nou-născut. Ursita este asimilabilă cu predestinarea, concepţie străină creştinismului autentic. De aceea, orice concepţie bazată pe predestinare este o erezie, deoarece face ca Însuşi Dumnezeu să devină neputincios în faţa destinului, deci micşorează atotputernicia lui Dumnezeu.
Citatul din 6 februarie 1975 aduce cu sine şi o flagrantă contradicţie. Pe de o parte, se afirmă că omul nu poate fi niciodată singur pe pământ, fiind însoţit în chip tainic şi necondiţionat de fiinţe îngereşti. Pe de altă parte, se afirmă că însingurarea este totuşi posibilă şi e la îndemâna oricui, dar despărţirea de fiinţele cereşti se va lăsa cu urmări grele pe capul celui amator de gesturi temerare.
35. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e vecin cu nea’Petrică Neacşu
“Fiule Petrică, te-ai întrebat pe tine pentru ce te-am adus aici? Fiule am vorbit cu tine ca să mă serveşti pe Mine, vecine. Ce n-ar da cineva să fie vecin cu Mine! Te-am adus ca să fii servul Meu.” (19 mai/1 iunie 1975)
“ …Am adus pe cineva lângă Mine ( Petre Neacşu, n.r.) şi l-am ajutat să-şi ridice casă. Şi acum eşti dator să împlineşti ceea ce-ţi cer. Îţi cer să primeşti oiţele Mele sub acoperământul tău, ca să împlinească Dumnezeu numărul Său. N-am adus aceşti creştini la voi ca să fie certaţi, ori să fie mustraţi, ori să fie nepreţuiţi de voi. Îi lăsam în comuna lor, dar i-am adus, creştine, la tine, că tu eşti prietenul Meu.” (22 feb./6 martie 1980)
36. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi deleagă demnitatea sa de judecător
“ Şi mai scrieţi şi acest lucru: Cecilia, tu vei fi judecătoarea părinţilor tăi. Dau judecata dinaintea Mea, în dreptul acestui copil. Fiţi credincioşi şi nu fiţi îndărătnici.” (4/17 august 1975)
Vorba ceea: “Vai de părinţii care nu ascultă de copii!”. De aceea sunt şi avertizaţi: să fie credincioşi acestei porunci, şi să se supună judecăţii lor, şi să nu fie îndărătnici. Şi cu toate acestea, Biblia îi învaţă cu totul altfel pe creştini:
“ Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Mat. 7,1)
“ Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi…” ( Luca 6,37)
“ Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii…”(Rom. 14,13)
“ De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul…”( I Cor.4,5)
Dar cine mai citeşte astăzi Biblia, la Pucioasa, când pe primul loc este “Cuvântul lui Dumnezeu”??
37. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi recunoaşte eşecul: nu a rămas cu nimic. De aceea, el e gata să abandoneze şi să plece
“…Copilaşii Mei, am lucrat o lucrare mare şi nu am rămas cu nimic. Băgaţi de seamă, cercetaţi şi vedeţi că este aşa că lucrarea aceasta pe care Domnul a făcut-o acum, e mai mare decât toate lucrările pe care le-a făcut.”(25 august/7 septembrie 1975)… … “ Dacă nu vă veţi face buni, nu voi mai apare între voi şi voi pleca” (13 noiembrie 1975)
Secta de la Pucioasa propune aşadar o spectaculoasă răsturnare de valori, deoarece până acum se credea că Învierea Domnului a fost cea mai mare lucrare dumnezeiască de pe pământ. În locul acesteia ni se propune o treabă mare înţesată cu proorocii mincinoase: un amalgam de texte agramate, inconsecvente şi inconsistente; cînd siropoase, când revoluţionare; când aberante, când patetice. Lansate sub titlul provizoriu “Cartea Vremii de azi”, căreia “i s-au desfăcut peceţile” în anul 1995, textele au fost apoi luate la periat şi despăducheat de-a firu-n păr, au fost ambalate într-o poleială nouă cu numele “Cuvântul lui Dumnezeu” – ediţia a doua, revizuită, cosmetizată şi adăugită şi “au fost ridicate între pământ şi cer” sub pseudonimul “cartea judecăţii făpturii”, Anno Domini 2006.
38. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tânjeşte să facă dragoste în “travesti ”
“ Dacă aş fi o domnişoară, toţi M-aţi iubi, căci îşi lasă omul o casă de copii pentru o domnişoară şi pentru o femeie naturală. Nu am venit nici domnişoară, nici femeie, ci v-am spus cine sunt, şi nimeni nu face dragoste cu Mine.” (19 octombrie/1 noiembrie 1975)
39. Îngerii îl iau la întrebări pe “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, iar el se conformează
“…Mă întreabă îngerii: ce face poporul Tău, Doamne? – Ce să facă, unii cos, alţii cioplesc, alţii se bat, alţii se hulesc, alţii sunt certaţi, alţii curvesc, alţii fură, alţii ascultă la geamuri şi la uşă şi pândesc pe fratele lor.” (24 ianuarie 1977)
După fapte, nu s-ar părea că “poporul ales” Îi face cinste lui Dumnezeu. Oare pe ce criterii a fost “ales”?
40. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie cine a trimis la cer sufletele celor morţi la cutremur, şi nici cine e vinovat de atâta distrugere
“ Fiule, ştii ce a zis Dumnezeu când a văzut atâta lume venită la El dintr-o dată ( cutremurul din 4 martie 1977, n.r.)? “Cine v-a trimis la Mine, mai înainte de vreme?” Şi a zis la îngeri: “Luaţi-i de aici şi duceţi-i la locurile lor până la judecată, că atunci se va vedea cine a făcut atâta distrugere pe pământ, că şi război dacă se făcea, tot nu mureau atâţia”. De frică, nu vă spune, tată, numărul morţilor.” (14/27 martie 1977)
41. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o matematică foarte aproximativă
“ Mai sunt câteva zile, căci ce e la voi zece ani, la Mine e o zi; ce e la voi o zi, la Mine e un minut.” (14/27 martie 1977)
Biblia oferă o cu totul altă echivalenţă între timpul pământesc şi cel ceresc:
“Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (2Petru, 3, 8.)
“Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.” (Ps. 89,4)
Aşadar, paritatea aproximativă este impresionantă: aproximativ 365000:1 ( considerând că toţi anii au 365 de zile)
Or, această “proorocie” de la Pucioasa oferă două parităţi, mult mai mici, şi pe deasupra substanţial diferite: 3650:1 în primul caz, şi 1440:1 în cel de-al doilea!
Suficient pentru a concluziona că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu este în armonie cu Biblia în ceea ce spune, dar foloseşte o matematică inconsecventă şi cu totul aproximativă.
42. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o istorie şi mai aproximativă
“Mănăstirea Cernica cine a făcut-o? Sfântul Calinic. (3 decembrie 1978 )
Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 printr-un hrisov al domnitorului Radu Vodă Şerban. În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit, căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său. Dacă ar fi fost zidită de Calinic, mănăstirea s-ar fi numit probabil Calinica, nu Cernica. Calinic vine la mănăstire cu 200 de ani mai târziu, în anul 1807. Între timp, istoria consemnează un alt moment important de restaurare şi ctitorire a mănăstirii, în anul 1781, când stareţul (în persoana Sfântului părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ), reface obştea de monahi care se risipise datorită războaielor şi a ciumei, ridică din ruină biserica şi întreaga moştenire materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale la Mănăstirea Cernica. Pe ruinele vechii biserici el ridică la anul 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov.
Cel ce avea să fie Sfântul Calinic şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica în martie 1807, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. A parcurs toate treptele monahiceşti până când, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica l-a ales stareţ. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit. Este foarte adevărat că cei 32 de ani de stăreţie la Cernica sunt o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare, cu chilii şi cu ateliere. În 1842 s-a ridicat o nouă stăreţie, clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. Cu toate meritele sale incontestabile în misiunea de stareţ şi cu toate că a fost canonizat ca sfânt, nu i se poate atribui ceea ce stă în meritul altora: înfiinţarea mănăstirii Cernica.
43. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are carenţe grave şi la geografie!
“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: Oltul şi Mureşul şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (8 februarie 1979)
Repovestind legenda celor două râuri, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dovedeşte o necunoaştere gravă a geografiei ţării pe care pretinde că a ales-o pentru a-i fi “grădină a raiului”. Mureşul n-a apucat-o spre răsărit, ci spre miazănoapte, pentru ca după câteva zeci de kilometri să-şi întoarcă albia definitiv spre apus. Oltul n-a apucat-o spre apus, ci spre miazăzi. Cele două flagrante nepotriviri dovedesc limpede că autorul real al “Cuvântului” nu este Dumnezeu, ci Verginica, a cărei instrucţie precară (câteva clase primare) nu i-a permis să citească vreodată o hartă. De aceea ea alege la întâmplare două puncte cardinale opuse, pentru a sublinia despărţirea deplină şi făţişă a celor doi “fraţi”. De altfel, şi în alte ocazii ea dovedeşte o cunoaştere incertă a punctelor cardinale, pe care le amestecă adesea cu cea mai deplină seninătate ( vezi articolul Misterele Pucioasei (XXX) (http://noul-ierusalim.info/?p=75), paragraful “31. Punctele cardinale sunt două-trei, şi nu întotdeauna aceleaşi” şi paragraful “32. Punctele cardinale sunt patru, şi nu întotdeauna orientate la fel”.)
În fine, nu lipsit de interes este faptul că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând din gură în gură, dar… surpriză! într-o manieră semnificativ diferită. Iată versiunea populară a acestor versuri:
Oltule, râu blestemat
Te-ai făcut adânc şi lat
Că vii mare, spumegat
Şi cu sânge amestecat.
Mureş, Mureş, apă lină
Trece-mă în ţară străină
Şi-mi fă parte de hodină.
Modificarea de sensuri este evidentă. Verginica exploatează sensurile originale prin simpla lor răstălmăcire, pentru a se armoniza cu interesul ei: acela de a sublinia că locul românilor nu este altul decât în România, orice ieşire în străinătate fiind un factor major de risc.
44. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mănâncă pe furiş pe la toate mesele care au o lingură în plus
“… Să nu te culci niciodată şi să nu mănânci niciodată fără Dumnezeu. Stai la masă, pune şi pentru El scaun şi lingură şi crede cu adevărat că este cu tine la masă Dumnezeu.” (23 iunie 1977)
45. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îi ameninţă cu moartea pe dezertorii de la NIP şi îşi oferă serviciile gratuite de cioclu
“…Ce facem cu cei care au părăsit numărul? Ce facem cu cei care au părăsit ţara sfântă? Eu aş avea ce să fac: să le pun o cruce la cap!... ” (20 septembrie 1977)
46. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă unele fapte şi îşi recunoaşte o parte din vină
“…Că iată au venit peste voi zile grele, când duminica şi sărbătoarea mergi la servici. Şi iată Eu sunt vinovatul tău, că te-am îngăduit să-ţi iei servici… […] …V-am dat voie să vă luaţi servici şi acest lucru nu trebuia să-l fac. Dar voi ce faceţi cu banii de la servici?” (13 decembrie 1977)
47. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” şi-a zidit o a doua casă de închinare, după ce prima i s-a dărâmat
“…Am făcut casă, şi duhurile necurate au stricat-o, au dărâmat-o; şi să nu se întâmple şi cu aceasta ca şi cu aceea. Păstraţi-o, să nu se strice, că veţi vedea în ea ce nu a văzut ochiul omului pe pământ. Această casă tot pe temelia lui Petru e aşezată, şi nimeni să nu zică: “Aceasta e casa mea”. ”
48. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” promite semne şi minuni
“ Dacă Eu am pus un păstor să vă păstorească şi voi nu-l primiţi, atunci vă osândiţi. Aşa au făcut fariseii care L-au răstignit pe Domnul. Vreţi semne? Vreţi minuni? Vreţi? Dacă vreţi, să ştiţi că veţi avea şi de acestea.” (21 ianuarie/3 februarie 1978.)
Promisiunea a rămas neonorată. Unii creştini s-au resemnat, dar alţii încă mai aşteaptă în taină să vadă semnele şi minunile promise.
49. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” face dosare de personal
“ …Fiule Iordache, să-i spui lui Mihail, prietenul tău, că e scris în dosarul lui Dumnezeu, dar va fi şters, pentru că duşmăneşte pe cel nevinovat. Feriţi-vă de a duşmăni pe cei aleşi ai Mei. Nu duşmăniţi.” (23 februarie 1978.)
Interesant acest “glissando” de la “duşmănirea celui nevinovat” la “duşmănirea oricui”. El prinde la mijloc exact formula care constituie mesajul principal: “duşmănirea aleşilor Mei”( care nu sunt neapărat nevinovaţi, dar nici nişte oarecare). Poziţia centrală, focalizatoare, este astfel privilegiată, iar scopul urmărit este potenţat cu maximă abilitate. Între o variantă intens pedepsită (prima, cu ştergerea din “catastiful vieţii”) şi una doar moralizatoare (a treia, exclusiv pedagogică) se insinuează aceea care împrumută însuşiri mimetice de la amândouă vecinele ei. O dovedeşte introducerea ei: “Feriţi-vă!”
Păzea!
50. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e neputincios. El n-a reuşit să facă ceea ce şi-a propus şi a ce proorocit că o să fie
“… Israele, în tot felul M-am trudit cu tine , dar iată, a sosit sfârşitul şi nu am reuşit ce am scris în carte să se împlinească.(9/22 martie 1978.)
51. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are pretenţia să fie remunerat pentru timpul pierdut în mijlocul “poporului” său
“Fiilor, acest timp pe care Eu îl petrec în mijlocul poporului Meu, se plăteşte…” (11 mai 1978.)
Cu totul altfel se comportă Dumnezeul cerului şi al pământului. El este generos cu timpul, culant şi îndelung răbdător, tocmai pentru că nu este circumscris timpului, ci este exterior lui, căci El este mai presus de timp:
“Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.(Ps., 7:11)
52. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dă explicaţii tautologice
“…Domnul Iisus a venit de la Tatăl şi s-a dus la Tatăl. De ce am venit? Pentru că mai am de împlinit. Ce? Mai am de împlinit şi oricât de rea şi grea ar fi vremea, Domnul împlineşte ce are de împlinit…(11 mai 1978.)
Tehnica de “a vorbi vorbe” se mai numeşte în popor “a vorbi în dodii”. Pentru că se pune o întrebare la care nu se dă alt răspuns decât întrebarea însăşi:
“…mai am de împlinit. Ce? [Ce]mai am de împlinit…”
“…împlineşte…[ Ce împlineşte?]… ce are de împlinit.”
53. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cântă cântări de vremuri grele
“O, tată, s-au împlinit toate câte sunt scrise în carte. Nici tu nu vezi, măi creştine. Nu trebuie să ştii, măi creştine, că s-au împlinit toate câte s-au făcut. Ia cântaţi voi: “Amărâtă-i ziua amară”. Ia cântaţi, că e cântată şi de Mine.” (28 februarie/13 martie 1974)
“ Amintiţi-vă de această vreme, tată, că iată, vă cântă Dumnezeu vremea de azi: “Vremuri grele mai trăim, şi noi nu ne pocăim”. (6/19 iunie 1978.)
54. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi nemulţumeşte supuşii cu manevre inechitabile şi îi ameninţă cu suferinţe
“ Este cineva care aşteaptă să se căsătorească şi zice: “A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc“. Nu mă judecaţi, că vă veţi căi. Da. E numai şi numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: “ că m-a dus de la oraş, la ţară; că m-a dus la mănăstire; că la unul i-a dat să trăiască aşa, şi la altul i-a dat să trăiască aşa…”E numai îndoială în poporul Meu: “că unul suferă şi altul nu suferă”. Dar Eu zic: fiecare va avea vreme de suferit şi nimeni nu va scăpa de suferinţă, dar să asculte de aceste cuvinte, oricum ar fi ele.”(1/14 iulie 1978.)
55. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e îngrijorat că nu va şti ce să răspundă
“ Ce voi răspunde Eu, ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta? Ce răspuns voi da când Tatăl Meu şi toată făptura a aşteptat venirea ta? Că vei fi chemat degrabă, fără să zăboveşti. Şi ce voi răspunde Eu, Fiul lui Dumnezeu, de păcatul tău? Că am trăit cu tine, şi tu ai trăit fără Mine; am lucrat cu tine, şi tu ai lucrat fără Mine. Ce voi răspunde Eu pentru acest lucru?” (11/ 24 septembrie 1978.)
56. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” instituie o justiţie originală: fiecare nu va fi răsplătit după fapta sa (ci a altora)
“ Aţi auzit? Se vor osândi fiii pentru părinţi şi părinţii pentru fii.” (17 noiembrie 1978.)
Biblia condamnă acest obicei. Mai întâi, arată că este un obicei omenesc, nu un aşezământ dumnezeiesc:
"Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii?”(Iezechiel 18,2)
La rândul lui, proorocul Ieremia face o proorocie despre Mesia, arătând că vremea Lui va aduce şi desfiinţarea acestei tradiţii pur omeneşti:
“În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii".”(Ieremia, 31,29)
Iată însă că sectanţii pucioşi reînvie această tradiţie iudaică, punând iniţiativa chiar pe seama Celui care o desfiinţase: Hristos.
Justiţia este originală nu numai pe fond, ci şi pe probleme de procedură:
“…La anul pe timpul acesta, Domnul începe judecata cu suprafaţa. Nu aşa cum ştiţi voi judecata. Deosebită este judecata sfântă. O judecată se face prin schimbarea la faţă a unor persoane care fac păcat. Dumnezeu îi judecă şi le dă vreme să se pocăiască. Ţine minte, nu uita aceste cuvinte, că sunt sfinte. Ai auzit? La anul pe timpul acesta, Dumnezeu mai începe curăţirea pământului de viespe şi de viespari, de tăunii aceia mari, că nu mai poate circula populaţia care face voia Mea.” (20 martie 1979)
Apăi, dacă se are în vedere numai schimbarea la faţă, şi nu cea din profunzime, slabe sunt speranţele. Că zice o vorbă: “Lupul părul îşi schimbă, dar năravul, ba!”
57. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este ranchiunos şi nu voieşte să se împace cu cei care i-au greşit, dar s-au pocăit
“…Adevărat este că mulţi din cei certaţi cu Mine, voiesc să se împace. Dar cine-i primeşte? Nu-i primeşte nimeni, tată.”(17/30 ianuarie 1979)
Asta nu-i totul. El merge cu ranchiuna mai departe, interzicându-le şi creştinilor pucioşi să-i primească pe cei care au greşit, dar care s-au pocăit:
“ Dacă cineva dintre voi va primi pe cineva dintre aceştia, îşi ia pedeapsă grea.” (17/30 ianuarie 1979)
Cu cei lipsiţi de milă faţă de gâze, este şi el lipsit de milă:
“…Dacă nu ţi-e milă de o gâză, Eu cum să am milă de tine? Dar dacă e gâză otrăvitoare, care-ţi prăpădeşte munca ta, pe aceea ai voie să o omori.” (22 decembrie 1987/ 4 ianuarie 1988 )
58. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi exersează talentul poetic
“ O, pământule şi mare
Pentru-a ta neascultare
Vai, vai, şi iar vai!
Că nu vei intra în rai
cu păcatul care-l ai.” (20 martie 1979)
Aici, pământul şi marea sunt trataţi unitar, ca şi când ar fi o singură fiinţă, iar destinul lor este tot unitar: amândoi nu va intra în rai, ci va rămâne pe dinafară. Nu este prea clar în ce a constat neascultarea acestor entităţi neînsufleţite şi cvasi-inerte. Singurul lucru clar e că vor fi pedepsite exemplar. Aviz amatorilor, care nu ascultă şi dispreţuiesc “proorociile” de la Noul Ierusalim-Pucioasa!
59. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se supără pe aceia care îşi înlătură bolile şi suferinţele din trup
“…Mulţi dintre voi sunt bolnavi, ca să fie mai plăcuţi în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu are voie să încerce pe poporul Său, crezi? Nu alungaţi suferinţa, că Dumnezeu se supără pe acela.” (1 august 1979)
60. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a mai avut încercări de a se infiltra printre creştinii din România, dar toate au eşuat
Cunoscut prin anii ’60 ca “Dumnezeul de la Maluri” (până ce o alunecare de teren i-a dărâmat casa Verginicăi, încât a fost nevoită să se mute cu familie cu tot la Pucioasa), “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mărturiseşte că a mai avut încercări de a se infiltra şi stabiliza printre creştinii autohtoni, dar toate au fost zădărnicite. Creştinii s-au entuziasmat la început, apoi i-au abandonat repede pe noii “Dumnezei” care promiteau multe dar nu finalizau nimic. Cea mai tulburătoare problemă era chiar nesiguranţa că l-au ales bine pe “Dumnezeu”, deoarece erau mai mulţi care pretindeau acelaşi titlu, deşi apăreau prin locuri şi timpuri diferite (Maglavit, Vladimireşti, Parepa, Maluri, Pucioasa, Ioneşti, Arad, Tecuci, etc.). Paradoxal este că majoritatea acestor “lucrări” sunt revendicate de către acelaşi “Dumnezeu de la Pucioasa”, care se plânge că a fost nevoit să le abandoneze din cauza duşmăniei şi fărădelegilor oamenilor:
“ Copilaşii Mei, băgaţi bine de seamă, că multe lucruri sunt oprite pe loc. Uite mănăstirea Vladimireşti, e oprită pe loc. Cine a oprit slujba sfântă? Tot prin cei de acolo, prin cei ce au lucrat fărădelegea. Şi a intrat duşmănia între ei şi au început să vândă, şi atunci s-a încuiat. Duşmăneau oile pe păstor, îl duşmăneau ca de tâlhărie, că maicile de acolo nu erau mulţumite. Acolo s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu îngerii din cer. Aşa se întâmplă când intră duşmănia şi încăpăţânare în popor. Ce s-a întâmplat în locul de la Maglavit? S-a oprit. Prin cine? Prin cei ce au vândut şi au duşmănit din cei de acolo. Aşa şi cu casa noastră, care s-a dărâmat când s-a iscat ura, mişelia şi tâlhăria.
Şi la fecioara de la Parepa, am zidit temelia acelei locuinţe până la jumătate şi s-a oprit pentru că toţi din familia aceea s-au răzvrătit, şi lucrul s-a oprit. Nu se ridică la temelie şi la acoperiş dacă poporul este încăpăţânat. La zidul templului Meu strigă cărămida la Mine!” (13/26 iulie 1973)
“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” n-a abandonat visurile lui mai vechi, de a prelua sub control şi alte locuri şi mănăstiri:
“…Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile” (23 feb.1976)
61. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pretinde că l-a crezut pe Israel cel din vechime a fi “creştin”, dar mai tîrziu a văzut că S-a păcălit, căci Israel nu era creştin
“ Dar şi lui Israel îi spuneam tot creştin, da, şi l-am scos din pustie şi l-am dus la bine şi pe urmă s-a aflat şi s-a descoperit că nu a fost creştin” (4 februarie 1966)
62. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, după ce s-a păcălit cu poporul lui Israel, apoi cu Nicolae Stoica, s-a păcălit şi cu Gheorghe Chivulescu!
“ …Iată, tată, ce am binecuvântat Eu: un Lucifer am binecuvântat Eu. Unul la început, şi unul la sfârşit, că iată ce face Gheorghe Chivulescu de la preoţie.” (16/29 august 1979)
63. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” promovează ura în locul iubirii
“ Cine nu vă ascultă pe voi, pe Mine nu Mă ascultă; şi cine vă urăşte pe voi, pe Mine nu Mă ascultă şi Eu îl urăsc pe el.” (28 octombrie 1979)
64. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” recunoaşte că o chinuie prea mult pe Verginica
“…Păstraţi-vă, că e gata să nu mai cobor, că prea mult chinuiesc acest vas…” (11 noiembrie 1979)
65. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îi învaţă pe creştini să nu mai meargă la biserică
“ Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică, că Eu sunt mai mare decât biserica şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine…” (8 decembrie 1985)
66. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e un secerător aducător de moarte: îi seceră pe cei mici cu milioanele
“Prin nouă ţări am dat moarte peste cei mici. Ştiţi cum secer? Cu miile şi cu milioanele vin la cer. De ce? Ca să nu mai sufere cei mici prăpădul. Credeţi?”(28 mai 1987)
Nu, nu credem această minciună. Afirmaţia ar fi fost valabilă dacă prăpădul “proorocit” ar fi venit în maxim 2-3-4 ani. Dar aşa, când el încă nu a venit nici după 21 de ani, înseamnă că “cei mici“ au murit degeaba, într-un înfiorător genocid. Dacă trăiau, ar fi avut acum 21-25 de ani, deci ar fi fost în floarea vârstei. Cine se scuză, se acuză.
67. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl iubea pe Nicolae Ceauşescu
“ O, conducător al României, te iubeşte Domnul într-un fel, că iubeşti munca şi pacea, dar ce faci cu poporul pe care îl conduci fără fricăde Dumnezeu şi fără frică de sfârşit şi în marele desfrâu?” (9/22 februarie 1982)
68. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu-l avea pe plac pe patriarhul Teoctist
“ Până nu va fi la patriarhie conducător pe placul lui Dumnezeu, nu e pace. O, fiilor feriţi-vă de preotul acesta, că în curând, fac Eu ce fac cu el, ori îl îmblânzesc, pe placul Meu, ori îl scot din altarul bisericii..”( 5 martie 1990)
69. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare bucuros că după mai mult de un an de căutări sterile, a găsit înlocuitoare pentru Verginica tocmai pe sora ei, Maria
“O, cât de bucuros este Domnul că a găsit acest mijloc ca să folosească trâmbiţa lui de odinioară, pentru puţină vreme, ca să-şi hrănească şi să-Şi pregătească poporul cel iubit.” (25 mai/ 7 iunie 1982)
După un an de frământări şi de derută pentru “poporul” de la Pucioasa (rămas fără Verginica, mentorul ei spiritual), ”Dumnezeul de la Pucioasa” se bucură că a descoperit pe neaşteptate că soluţia salvatoare era la vedere, în aceeaşi ogradă: trâmbiţa Verginica ar putea vorbi iarăşi chiar prin sora ei, lelica Maria. Un lucru reprobabil este însă atunci când, peste doar câteva luni, despre acest subiect se minte cu neruşinare. Deşi între decesul Virginiei Tudorache-Stoica (14 decembrie 1980) şi primul mesaj adus “din ceruri” de Maria Tudorache, sora ei (5 februarie 1982) a trecut un an şi două luni de tăcere suspectă, se pretinde că soluţia găsirii unei noi “proorociţe” care să-i păstorească pe creştinii care ,“rămaşi fără mamă…îşi fac de cap”, a fost găsită “la repezeală”:
“ Vede Domnul că acei copii rămaşi fără mamă şi fără învăţăturile cele scumpe, îşi fac de cap, şi a găsit Domnul la repezeală acest văsuleţ crescut dintr-o rădăcină cu mine. Am fost două surori ca două flori într-o rădăcină[…]”(10/23 iunie 1982)
70. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” strigă cu disperare la cei ce fug pe căile pierzării (dar fără nici un rost, căci ei nu aud niciodată nimic)
“O, copilaşii Mei, măăăăi copilaşii Mei! Măăăăi copilaşii Mei! Măăăăi copilaşii Mei, măăăăi!
Nu vă strig pe voi. Strig pe unii din copilaşii Mei care fug pe drumul pierzării.
Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Fugiţi de Mine, nu vreţi să staţi cu Mine! Vai vouă, vai vouă! Nu veţi mai fi iertaţi! Vai vouă!
Mihaile, îl vezi ce face? Îl vezi pe poporul Meu? Deşi are porunci, deşi are prooroc, deşi are Scriptură, deşi are legea în mână, tot fuge după natură, tot fuge după băutură, tot fuge după Sodoma şi Gomora. Pentru ce mai e bună această Scriptură? Pentru ce mai proorocesc Eu în acest trup?” (19 septembrie/2 octombrie 1973)
După ce strigă din toţi plămânii, dacă vede că nimeni nu-l aude şi nimeni nu-l ascultă, trece la ameninţări. Se lamentează la un Mihail (arhanghelul?). Se exprimă depreciativ la adresa Sfintei Scripturi: Scriptura nu mai e bună de nimic. Se îndoieşte până şi de eficienţa propriilor “proorocii”, dar nu se grăbeşte să renunţe la ele. Pe scurt, un adevărat circ.
71. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tânjeşte după jertfele de miei şi de viţei
“ Atunci se tăiau junci, miei pentru jertfele lui Dumnezeu. Acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă, şi nici viaţă plăcută lui Dumnezeu nu se mai aduce şi de aceea nu mai e primită nici o jertfă.” (2 ianuarie 1989)
Aşadar, nu mai e primită nici o jertfă, dar nu pentru că s-ar fi renunţat de bunăvoie la această practică, ci pentru că acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă, de nici un fel. Dacă nu se mai fac jertfe, nici nu se mai are de unde să se primească.
72. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a umplut de venin până la refuz
“ V-am spus că M-am umplut de venin până la refuz.” (24 decembrie 1989 )
73. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e neastâmpărat şi are toate şansele să rămână veşnic aşa
“ Nu Mă voi astâmpăra până nu voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu şi să-Mi scoată poporul român la lumină şi mântuire.” (26 februarie 1990)
“ Şi până nu va veni acela care va lucra pe voia lui Dumnezeu şi va aduce pe România la lumină, nu mă voi astâmpăra…”(25 februarie 1992)
Neastâmpărul “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are ca subiect dorinţa arzătoare de a-l re-instala pe tronul ţării pe regele Mihai I. Or, acest lucru nu s-a realizat de atunci şi până astăzi, iar şansele de a se realiza în viitor sunt practic nule. Există perspectiva ca “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” să rămână veşnic nemulţumit de această neîmplinire şi, după cum singur promite în mod repetat, să nu-şi mai regăsească niciodată astâmpărul.
Motto: “Ai să zici: “Amăgitorule, de ce m-ai amăgit?””
(preluat din “Cuvântul lui Dumnezeu”, 9 septembrie 1973)
1. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este un profet pedepsitor care vorbeşte singur, căci nimeni nu-l ascultă
“…dar Eu, Domnul, sunt profet acum şi vorbesc prin viu grai şi nimeni nu mă ascultă” (17/30aprilie 1965)
Cei care nu cred în lucrarea de la Pucioasa vor fi “condamnaţi fără de milă”:
“Ţine minte că nu este prooroc din cer ca Mine, dar voi condamna fără de milă pe acela care nu crede în lucrarea Mea” (2 mai 1965)
“…Nu este prooroc din cer ca Mine, dar voi condamna fără de milă pe acela care nu crede în lucrarea Mea………” (2 noiembrie 1965)
Pedepsirea prin mijloace nedrepte şi inumane este arma lui favorită, atunci când consideră că iertarea nu mai este posibilă:
“ De câte ori i-am iertat al său păcat? Îi răpesc copilul pe care i l-am dat, şi îi răpesc şi fiicele. Sunt gata să spun un cuvânt. Crezi? ” ( 25 decembrie 1976 /7 ianuarie 1977)
2. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotputernic, căci se îndoieşte de propriile sale puteri
“Dacă voi reuşi, bine va fi, aşa cum scrie în Carte la rugăciune, precum în cer, aşa şi pre pământ, fără păcat” (7ianuarie 1966)
“Dacă voi reuşi cu tine, voi pune acest pământ ca să fie raiul pentru tine” (7 ianuarie 1966)
“Nu greşi, tată, ca să pot reuşi cu tine, ca să-ţi dau în folosinţă patria creştin ortodoxă.” (7 ianuarie 1966)
Dacă se va dovedi neputincios, în schimb, se va dovedi în stare să fie răzbunător:
“Dacă nu voi reuşi, vă voi da focului de veci pe toţi acei ce Mi-aţi adus Mie stricăciune” (4 februarie 1966)
3. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotputernic, căci are dificultăţi
“Astăzi am luat altoaie din toate lucrările ce s-au lucrat la început, ca să le unesc una cu alta, dar greu Îmi este ca să le unesc una cu alta, căci străin s-a făcut sfârşitul de început………” (25 decembrie 1965/7 ianuarie 1966)
4. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotputernic, căci are probleme serioase cu echilibrul interior
“O, tată, tată, sunt beat, tată! O, Maica Mea, sunt beat, M-am îmbătat, M-am îmbătat ca omul care bea vin! N-am băut cu ceaşca, nici cu cana, nici cu găleata, nici cu vadra, că aceste măsuri Îmi sunt prea mici, căci sunt fără măsură lacrimile pe care le-am băut.” (16/29 mai 1065)
5 . “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiutor, îndată ce nu ştie ce este scris în condica diavolilor
“Tată, m-am întâlnit în drumul Meu nu cu un diavol, ci cu milioane de diavoli, şi le-am cerut să-mi arate condica să văd cât mai au până la terminare, şi Mi-au spus: “Stăpâne, să nu ne omori, că mai avem puţin” (22 decembrie/4 ianuarie 1973)
În schimb diavolii aceştia par atotştiutori, dacă ei cunosc până şi sfârşitul, despre care Biblia spune că nu-l ştiu “nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei, 24:36).
6. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiutor, îndată ce şovăie în propria cunoaştere
Uneori e nesigur pe ceea ce spune:
“Acest trup care Mă folosesc de el pentru voi, e o scară, ca scara lui Iacov, ruptă din scara lui Iacov. Nu o fi ruptă din aceea?” (20 ianuarie 1973)
Alteori, se orientează după aparenţe, nu după propria cunoaştere a evenimentelor:
“ Şi Mă uit pe pământ să văd: mai e mult ca să aduc la sfârşit toate câte sunt scrise în Carte?…”( 27 martie 1977)
Nici supuşii nu şi-i mai poate recunoaşte dintre ceilalţi oameni, dacă sunt îmbrăcaţi în haine roşii:
“ …Astăzi este vremea lui roşu. Şi Eu am spus mereu, nu mai purtaţi roşu. Şi voi purtaţi! În casele voastre e roşu. Prin ce să vă cunosc de cei roşii? Că eşti roşu şi pe-afară şi pe dinăuntru.”(20 feb.1980)
7. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiutor, căci este luat prin surprindere
“Eu, ca Dumnezeu, nu Mă aşteptam la căderea acestui număr mare de copii…” (3/16 iulie 1966)
Chiar şi părăsirea Verginicăi de către soţul ei legitim şi fuga lui în lumea largă îl ia pe neaşteptate pe “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”. Totodată, el dezvăluie aici faptul că această căsătorie a fost făcută din interes, deci nici nu putea să dureze, îndată ce nu era întemeiată pe dragoste:
“Crezi? Să crezi, că nu M-am aşteptat. A spus că va vedea de ea, şi pentru aceasta am cununat, ca să se spună că are bărbat, şi de el, că are femeie. Dar duhul rău a fost şiret şi l-a înşelat. (10/23 februarie 1973)
“O, tată, nu M-am aşteptat la acest păcat. O, cum te-am răsfăţat şi cum te-am mângâiat! Poporul Meu, ai intrat în apă.”(31 octombrie/13 noiembrie 1975)
8 . “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiitor, căci a pierdut urma preferaţilor săi
“Unde o fi Ioan de la Vladimireşti, care mărturisea mii şi mii într-o clipă? Unde o mai fi acesta? (31 decembrie 1973/13 ianuarie 1974)
9. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi Atotştiitor, căci a pierdut noţiunea timpului
“ Vino la Mine! Nu se ştie cât timp are să mai fie de acum. Vino, tată, vino! Căci căminul e mititel…”(7 ianuarie 1977)
10. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu pare a fi îndelung răbdător, căci nu se mai poate stăpâni
“Fiilor, sunt mai rău decât lupul când îi este foame. Mi-e foame, creştine, sunt plin de foame. Dă-Mi să mănânc. Mi-e foame, poporul Meu. Creştine, dă-Mi să mănânc ce este scris în legea Mea şi nu ce ai tu în legea ta! (14 ianuarie 1966)
“…Vino, vino. Să nu vă duceţi la blocuri. Este piatră care se va sfărâma în curând. Nu mai poate Dumnezeu să rabde…” (7 ianuarie 1977)
11. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” devine aproape confuz
“Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! Tată, cum încetează din viaţă! Jumătate a încetat. Când pleca cineva de la lucrarea Mea, pleca încărcat şi plin de cuvinte, iar acum se mânie şi urăşte pe cei ce vin la Mine, căci nu se mai poate spune “frate” la nimeni, că are slăbiciune, şi când îl strânge chinga rea, totul spune de la Mine. Copilul Meu, nu era vremea aceasta, dar vai de cel ce a vândut cuvântul Meu! ” (26 octombrie/8 noiembrie 1967)
12. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îndeamnă făţiş la violenţă
“Acest Turculeţ merită bătut, merită bătut, tată” (26 octombrie/8 noiembrie 1967)
13. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare “pierdere”
“Ţineţi-vă bine, măi copiii Mei, căci ce am pierdut Eu acum, n-am pierdut un leu, ci am pierdut mii şi milioane de lei. Ce era să fie acum, măi copiii Mei, şi ce este acum! ” (26 octombrie/8 noiembrie 1967)
14. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în “lipsă de mare valoare”
“Şi Eu sunt în lipsă. Lipsa ta nu se aseamănă cu lipsa Mea. Lipsa Mea e lipsă de mare valoare, dar lipsa ta nu e chiar aşa de primejdioasă. Dacă te-ai ruga, ai îndeplini şi lipsa ta. Copilul care nu plânge, mama îl lasă mai mult timp nemâncat. Crezi?” (10/23 aprilie 1966)
15. O lipsă serioasă şi totodată jenantă a “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este lipsa de curaj, chiar laşitatea mărturisită
“…Fiilor, voi veni iarăşi pe pământul acesta, dar nu-l veţi mai cunoaşte…Nu mai pot să mă pitesc după nimeni, că se dă la o parte şi Mă lasă. E vreme de război, tată, fiţi atenţi în această armată să nu cădeţi în mâna călăilor. Pentru aceasta am venit Eu la voi, că nu ştiţi clipa când va sta inamicul înaintea voastră……” (4 septembrie 1966)
16. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se auto-defineşte în multe feluri
“Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce vorbeşte astăzi pe pământ” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Domnul Iisus Hristos, Care am dat blestem smochinului, şi aşa se va întâmpla cu tot pomul care nu rodeşte” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o viţă în trei legături” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Alfa şi Omega, Care am venit să dau putere armatei Mele” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Alfa şi Omega. Am colindat pământul în lung şi-n lat, cu tot ce este curat, iar ce este întinat, am blestemat” (4 septembrie 1966)
“Eu sunt Domnul Iisus, în chip curat. Umblu pe pământ şi mă întâlnesc cu omul şi nu mă vede” (4 septembrie 1966)
“…Eu sunt Omul pe care-L înjură lumea. Eu sunt Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Nu acest trup sunt Eu, Domnul, ci glasul pe care îl auziţi voi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.” (27 octombrie 1966)
17. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tipăreşte cărţi după cărţi pentru fericirea omului
“Veniţi-vă în fire, că nu e nimeni pe lume să oprească lucrul de la Mine, dar vine Domnul pe altă parte şi tipăreşte o altă carte şi nu eşti lipsit de fericire.” ( 10/23 aprilie 1966)
18. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dă reţete de vizionare gratuită
“… Dacă vreţi să vedeţi pe Dumnezeu, postiţi patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi veţi vedea pe Dumnezeu” (14 ianuarie 1973)
Rămâne de văzut cum se explică faptul că în Noul Testament parcă se spunea altceva: cum că Dumnezeu este…
“…Cel ce singur are nemurire şi locuieşte întru lumină neapropiată; pe Care nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă; a Căruia este cinstea şi puterea veşnică! Amin.” (1 Tim. 6:16)
Iar sfântul apostol Ioan confirmă:
“Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată…” (I Ioan 4:12)
19. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” era cunoscut la început ca “Dumnezeul de la Maluri”
“Israele, Dumnezeu îţi spune. Nu spun cum spune lumea: “E Dumnezeul de la Maluri”. Şi se va vedea că Dumnezeu îţi spune.” (2/15 aprilie 1973)
20. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu-şi va mai iubi poporul său
“Crezi, Daniele? Scrie pe hârtie, dar să ştii că pentru una sau pentru alta, Dumnezeu nu-Şi va mai iubi poporul Său. Nu vrea să pună umărul la muncă, nu pământeşte, ci duhovniceşte” (20 mai /2 iunie 1973)
Daniel este un nume conspirativ pentru “păstorul nea’Mişu” (Dănciucă Gheorghe). Dacă ar fi să luăm de adevărată această proorocie, ar trebui să admitem că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare ranchiunos pe te miri ce, şi apare ca inexplicabilă tentativa lui de astăzi de a-şi recupera poporul cel vechi, pe care-l defineşte cu sintagma patetică “poporul Meu cel de demult al Meu”.
21. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” renunţă cu greu la servitoarele lui de pe pământ
“…Daniele, fiicele de la templu, împreună cu Maria, vor să ia serviciu la fabrica de marmeladă, pentru că sunt în lipsă pământeşte. Dar în lipsurile duhovniceşti, ce să facem noi? Cine mă serveşte la templu? Dacă poate să servească şi pe Domnul şi serviciul, să meargă. Când o veni de la serviciu şi voi zice să facă ceva, nu se supără? Dacă poate să împlinească lucrul Meu, le dau voie să meargă.” (20 mai /2 iunie 1973)
Creştinele acestea au parte de exploatare în toată regula: dacă pot face două servicii unul după altul, atunci au voie să se şi angajeze la fabrică, pentru ca să-şi rezolve lipsurile. Dacă nu, să stea în lipsuri şi să mai tragă şi la jug, la “templu”. “Templul” era casa cu etaj unde locuia “mama Gigi” (Virginia Tudorache). Nu lipsurile acestor creştine erau prioritare, ci chivernisirea “templului” cu mână de lucru neplătită. Obiceiul s-a păstrat şi până în ziua de astăzi, într-o formă subtil modificată, ca să pară că servitoarele sunt “închinoviate”, deci salahoria lor este, chipurile, în beneficiul “obştii”, şi nu al unor persoane care nu fac altceva decât să dea comenzi în stânga şi-n dreapta.
Pentru a fi mai odihnite pentru serviciul de la “templu”, creştinele sunt instruite să mai tragă şi chiulul la serviciul de la fabrică, care oricum “le înşeală”:
“Dacă te-ai dus la serviciu, fii atent, că serviciul te înşeală, şi să nu munceşti la serviciu mai mult decât duhovniceşte. Uite, M-am supărat pe Maria de la templu, care s-a dus la serviciu. Se supără când mai trebuie să facă ceva, că e nedormită.” (13/26 iulie 1973)
22. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare ocupat
“Dumnezeu” mai are şi alte lucrări pe pământ, acolo unde este solicitat în mod expres:
“ Eu am încheiat. Mă duc, că sunt însoţit de un ucenic care a venit în genunchi în faţa Mea, să Mă duc într-un colţ al pământului să-Mi arate unele lucruri care s-au făcut fără voia Mea. Nişte barbari strică biserica Mea, şi Mă duc să-i nimicesc, prin rugăciunile unor profeţi” (1/14 august 1973)
Noroc cu asemenea ucenici miloşi şi responsabili, care-l trag de mânecă pe “Dumnezeul Pucioşilor ” şi-l duc şi-i arată locurile unde trebuie puse lucrurile la punct prin rugăciunile unor profeţi. Noroc şi cu profeţii, că prin ei se rezolvă treaba, cu mâinile curate.
De ocupat ce este, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu mai e în stare să le facă pe toate odată, sau “le face cu dureri”, aşa că apelează la ajutoare, care să facă treburile în locul şi în numele lui:
“ Chiar dacă Domnul e ocupat, trimite pe sfinţii Săi să-ţi împlinească cererea ta…” (8 februarie 1979)
“…Acum Dumnezeu are un pic de treabă, ca pe ai Săi să-i pregătească şi pe vrăjmaşul să-l cucerească şi aceasta se face cu dureri. Vreau să ies la lumină cu conducere dumnezeiască ca să fie cunoscută pe tot pământul lucrarea lui Dumnezeu.”(12 februarie 1990)
23. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl favorizează şi îl cocoloşeşte făţiş pe Nicolae, soţul Verginicăi (Virginia Stoica, născută Tudorache)
“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa! (20 mai/2 iunie 1973)
Deci mândruţa e de vină că se ţine Nicolae după ea, şi de aceea trebuie mustrată. Iar nemulţumiţii să treacă la clacă! Ce dacă Nicolae e cu sticluţa în mână şi îşi râde de ei, că “e proşti”!?
“Daniele, băgaţi în zidărie şi magazia, că nu e pentru Nicu, e pentru noi. Şi Nicu e al nostru. Nu ştiţi voi cum să lucraţi cu el. Eu, să fiu în trup cu voi, râzând l-aş face să nu mai aibă această patimă” (5/18 august 1973)
Şi Nicu e cu noi! E de-al nostru, e de comitet! Dacă are patima beţiei, ceilalţi sunt de vină, că nu se pricep cum să-l facă să se lase. Numai faptul că e în duh, şi nu în trup, îl împiedică pe autorul mesajului să-l vindece pe loc pe Nicolae Stoica de patima beţiei.
24. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie ce să mai facă pentru a-l întoarce pe Nicolae Stoica la soţia lui, Verginica Stoica (născută Tudorache)
“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus: mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi, tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune-i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă. (5/18 august 1973)
“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este nesigur dacă Nicolae Stoica are şanse să renunţe la băutură şi la necredinţa în “lucrare”. E sigur însă că a fost “fermecat” (adică, i s-au făcut “fermece”, boscoane), şi de aceea trage Nicolae la măsea. Păstorul Daniel e însărcinat “să vadă ce vrea să facă”, adică să-l spioneze discret. Slujbele preotului din sat rămân ultima speranţă, dacă vor fi ascultate de cine trebuie, adică de Dumnezeu cel Atotputernic.
25. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e depăşit de situaţia tragică de pe pământ a copiilor, şi de aceea se tânguieşte şi plânge, dar s-ar bucura dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc
“Măi copii, pentru păcatul care este azi la voi, Dumnezeu Se bucură dacă nu s-ar mai naşte nici un prunc, că numai iadul se bucură de aceste naşteri, şi Dumnezeu Se tânguieşte şi plânge” (27 august/9 septembrie 1973)
26. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu agreează câinii, pe care îi consideră “spurcaţi”
“Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, precum nici Eu nu-mi bat joc de tine, nu-Mi bat joc de trupul tău. Că dacă Mi-aş bate joc de trupul tău, te-aş face un câine, căci numai câinele mănâncă orice fel de spurcăciune. Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie. Creştine, nu-ţi mai bate joc de Mine, că toate se vor judeca.” (10 noiembrie 1973)
Deşi lucrurile sunt foarte clare, actualii lideri de la Pucioasa îşi bat joc de “Dumnezeul” lor, pe de o parte pentru că nesocotesc de ani de zile mesajul acestui Cuvânt, iar pe de alta pentru că îşi permit chiar să-l falsifice, răstălmăcindu-i înţelesurile. Să explicăm pe rând aceste delicte:
În primul rând, mesajul este limpede: câinele este spurcat. În gospodăria unui om s-ar îngădui eventual un singur cîine, ţinut în lanţ în curte (în nici un caz în casă), ca să nu spurce toată curtea şi să nu muşte pe nimeni. La Pucioasa se întâmplă cu totul altceva. În loc să fie ocrotită de îngeri, comunitatea de la Pucioasa e “ocrotită” de cohorte de câini. Pentru că liderul absolut, Mihaela, este o mare iubitoare de câini mari şi mici, aici s-a înfiripat o întreagă menajerie de câini care s-au perindat liberi în ultimii ani prin curţile “şfinte” şi prin încăperile “şfinte”, de au spurcat temeinic toate locurile. Aici, fetele spală câinii cu şampon, îi usucă cu foenul (la Pucioasa, foenul se foloseşte numai pentru câini; fetele n-au voie să se usuce cu foenul, ca “să nu cadă în mândrie şi în viaţă uşuratică”), îi ţesală, îi caută de purici, îi plimbă, iar pe cei mici îi culcă cu ele în pat. Câinii de la Pucioasa sunt nişte mici prinţişori, mici idoli (care dau clase viţelului de aur, neînsufleţit, al lui Aaron). Dumnezeu tot mai împuţinează din ei, că mor pe capete, dar îndată cei dispăruţi sunt înlocuiţi (cu o încăpăţânare care ar fi trebuit să fie demnă de ceva mai bun) cu exemplare proaspete. Nici pisicile n-o duc mai rău la Pucioasa. Peste tot numai excremente, numai păr, numai mizerie. Perele şi gutuile care cad pe jos nu se mai pot mânca, pentru că toată bătătura e spurcată, iar tufele de zmeură şi tufele de trandafiri miros toate a urină de câine. De fapt, toată bătătura miroase a urină de câine. Concluzia: deşi în Cuvânt se spune clar, în mai multe locuri, că toţi creştinii trebuie să renunţe definitiv la animale, pentru a păstra curţile curate, la Pucioasa se ignoră cu nepăsare aceste îndemnuri, iar spurcăciunile câinilor şi pisicilor au întinat toate “locurile sfinte”.
În al doilea rând: pentru că nu le convine ce le zice “Dumnezeul” lor în acest Cuvânt, pucioşii şi-au permis să-i răstălmăcească până şi îndemnurile cele mai clare, făcând din da, nu şi din nu, da ( nesocotind însăşi Scriptura, care zice exact invers: cuvântul creştinului să fie ce este da, da şi ce este nu, nu). Iată şi dovada, scrisă negru pe alb:
Versiunea din 1995 spune clar: “Câinele nu are timp de curăţenie. Şi tu nu ai timp de curăţenie”.
Iar versiunea din 2006 spune: “Câinele are timp de curăţenie, şi tu nu ai timp de curăţenie”.
Stai şi te întrebi: Oare liderii de la Pucioasa, Mihaela şi Nicuşor, care au născocit şi au pritocit aceste schimbări frauduloase din “Cuvânt”, după ce i-au prostit cu insolenţă pe adepţii lor, acum chiar îi cred proşti pe toţi? Cum să aibă timp de curăţenie patrupedul despre care tocmai s-a spus că “mănâncă orice fel de spurcăciune”? Până şi schimbarea prin care se contopesc cele două fraze într-una, are tâlcul ei. În versiunea din 1995, a doua frază o întăreşte pe prima, confirmând-o: “aşa cum câinele nu are timp de curăţenie… nici tu nu ai timp de curăţenie”. În versiunea din anul 2006, relaţia dintre cele două fraze, juxtapuse cu forţa, capătă o cu totul altă semnificaţie: frazele nu se mai confirmă una pe alta (adică, a doua pe prima), ci se prezintă ca două idei care sunt alternative şi opuse ca sens: “câinele are timp de curăţenie… în timp ce tu nu ai timp de curăţenie”. Cu alte cuvinte, câinele îi dă acum lecţii de igienă omului! Asistăm aici neputincioşi la cea mai perversă inversare de sensuri, menită să scoată basma curată idolatria maniacă şi bolnăvicioasă a stăpânilor de “sclavi credincioşi” (oameni şi câini) de la Pucioasa!
Ce alte mesaje mai aduce “Cuvântul de la Pucioasa” despre câini?
Câinii inspiră teamă:
“O, popor păcătos, lasă-ţi mânia jos, că fug oiţele de tine ca de un câine” (14 iunie 1974)
Câinii nu sunt agreaţi şi pentru că sunt fioroşi:
“…şi vei zice: unde sunt, pe cine să strig ca să îmi arate încotro să o apuc? Şi vei auzi în toate părţile numai lătrat de câine şi urlături de lupi şi te vei îngrozi…” (7 martie 1974)
Câinele rău va fi până la urmă supus omului:
“ Şi vei sta cu picioarele pe spatele cîinelui rău” (17 august1975)
Câinii nici nu trebuie hrăniţi (duhovniceşte!!):
“Nu mai daţi de mâncare la porci, la câini şi la străini. Duhovniceşte grăiesc…” (7 martie 1974)
Dar câinii trebuie hrăniţi (tot duhovniceşte?? asta nu se mai spune…) şi ocrotiţi, ca nu cumva să nu-i muşte cineva:
“…aveţi grijă şi de câini, să nu-i muşte cineva. Să le daţi mâncare şi apă şi adăpost la câini.” (8/21 aprilie 1974)
Cu asemenea îndemnuri “duhovniceşti”, care nu numai că se ocupă de meschinării, dar se şi contrazic flagrant, nu e de mirare că mulţi creştini s-au smintit pe cale şi au părăsit “lucrarea”.
27. Cine vine la “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, să facă bine şi să nu vină cu mâna goală
“Vai, vai, vai! Cu Elena şi Emilian nu poate Dumnezeu lucra planul Său, care trebuie lucrat degrabă. Dacă acest tânăr ar veni aici, ar lua şi corăbiuţa pe care o are în curtea sa, ca să facă cu ea slujba Mea. Aşa se va lucra lucrul meu. Rămâne lucrul de făcut; nimic stricat, ci totul reparat” (4/17 ianuarie 1974)
“Corăbiuţele” secolului al XX-lea nu sunt altceva decât denumirea conspirativă a maşinilor cu ardere internă, care nu mai merg cu forţa vântului, ca pe vremuri, ci cu benzină aditivată cu tetraetil de plumb. Pe vremea aceea ( 17 ianuarie 1974) o “corăbiuţă” era o adevărată avere, şi nu oricine îşi permitea aşa ceva. De aceea, darurile în natură (mai ales “corăbiuţe”), aduse benevol la “templul” de la Pucioasa, erau mult dorite şi binevenite.
28. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este în mare dilemă privind succesiunea Virginiei la “proorocie”
“ Ce veţi face voi în vremea aceasta, că mai este un pic? Şi mai sunt fluturaşe, dar nu sunt pregătite. Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt? Ce veţi face voi când voi zice Eu: duceţi-vă acasă, că acest trup merge la groapă, de unde este luat şi duhul se va duce de unde este luat? Pe cine voi găsi în timpul acela lângă vasul Meu, cu acela voi fi şi aceluia îi voi da steagul de biruinţă. Fericit va fi acela care va lăsa serviciul, ori femeia, ori copilul, ori averea în clipa aceea pentru Mine.” (11 februarie 1974)
“Fluturaşele” sunt acele adepte, candidate la succesiunea Virginiei la “proorocie”. Se vede bine că succesiunea Virginiei era neclară cu 6 ani înainte de moartea sa. Această “proorocie” era cât pe-aci ca nici să nu se mai împlinească deoarece, deşi la moartea Virginiei lângă ea s-a aflat Mihaela, totuşi “proorocia” s-a păstrat în familie, dându-i-se Mariei, sora după trup a Virginiei. Aceasta a “proorocit” ani buni (între 1982 şi 1994), prin aceeaşi metodă controversată ca şi sora ei (aparent adormită, aparent în stare de catalepsie, aparent ea “primea” comunicări tainice din lumea nevăzută). Deşi Mihaela ştia despre sine că primise depline drepturi (stabilite prin “proorocia” din 11 februarie 1974) de “a prelua ştafeta”, totuşi nu a îndrăznit să intre în conflict cu “păstorii” (nea’Mişu şi nea’ Cristea, oameni tare încăpăţânaţi şi aprigi) până în anul 1990. Abia atunci a început ea să “proorocească”, la concurenţă cu Maria. E drept că Mihaelei i-a displăcut din start procedeul Mariei şi a ales o cale mai simplă: ea “auzea” pur şi simplu “glasul Domnului”, pe care îl aşternea imediat pe hârtie. Schimbarea impusă de Mihaela era radicală, dar şi îndrăzneaţă, deoarece contravenea flagrant proorociei din 1974, care anunţa o continuitate clară de procedură privind “trâmbiţarea”: “Prin cine să mai vorbesc? Prin cine să mai cânt?” Totuşi, destul de repede ea s-a desprins în câştigătoare. Diferenţa de educaţie şi de şcolire a fost un atu zdrobitor în favoarea Mihaelei: Maria a trebuit să se retragă din “ringul proorocesc” în anul 1994, fiind copleşită de acurateţea, ingeniozitatea şi bogăţia de idei ale mesajelor “primite” de către Mihaela. Adevărul este că un rol decisiv în această “punere pe tuşă” a “proorociţei” Maria l-au avut şi unele “recomandări” ferme de a se retrage, primite “de la Domnul” (dar nu direct, prin mesajele ei simpluţe, ci prin mesajele stufoase şi elaborate, “primite“ de către Mihaela), pentru a nu-i mai pune în încurcătură pe creştini şi să clatine “lucrarea”, căci adepţii nu mai ştiau în ce parte să mai tragă, cu doi prooroci atât de diferiţi, unul considerat “prea bun, dar şi simplu” de către creştinii mai vechi, iar altul “prea viclean, dar şi dotat”. După punerea Mariei pe linie moartă, o parte dintre adepţi n-au mai vrut să recunoască “lucrarea cea nouă” a Mihaelei şi s-au risipit. Deşi Maria a fost şi ea un “prooroc”, după retragerea ei forţată ea a intrat într-un consistent con de umbră, deliberat întreţinut de către noii lideri: ea n-a mai fost recunoscută nici ca “trâmbiţă”, nici ca “sfântă” şi în general despre ea se preferă să nu se mai vorbească acum aproape deloc, ca şi când n-ar fi existat.
În schimb, Mihaela a preluat “steagul de biruinţă” de la “trâmbiţa” Maria şi-l poartă acum cu mult aplomb. După ce a zdrobit orice posibilă concurenţă (în special pe cea feminină), ea s-a înconjurat exclusiv de elemente docile, lipsite de personalitate şi de coloană vertebrală, capabile de ascultare orbească, indiferent de gradul de inutilitate sau de stupizenie a “indicăţiilor”primite “de sus”.
29. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă toate, toate faptele sale, până şi binele pe care l-a făcut, de ciudă că nimeni nu ascultă de el
“Ascultă bine aceste cuvinte! Îmi pare rău de lucrul Meu, Îmi pare rău! Şi de focul care l-am dat şi de potopul care l-am dat Îmi pare rău! Îmi pare rău şi de binele de acum care l-am dat, că nimeni nu ascultă de Mine!...” (12 martie 1974)
“ O, Daniele tată, sunt foarte supărat! Îmi pare rău că am venit din cer pe pământ. Îmi pare rău de ce am făcut Eu. Sunt supărat nespus de mult, pentru că omul care e făcut de Domnul, întru toate e făcut de Domnul. Îmi pare rău că i-am dat secretul Meu. Îmi pare rău că i-am dat chipul Meu. Îmi pare rău că l-am făcut şi i-am suflat Duh din Duhul Meu…” (19 decembrie 1976)
30. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este numit “escroc”din cauza “poporului lui”
“…Poporul Meu, pentru tine sunt batjocorit şi sunt numit escroc. Aşa zic unii credincioşi, că voi sunteţi escroci şi lucrarea Mea. Cine zice aşa? Toţi care nu sunt în acest loc. Pentru tine poporul Meu care nu asculţi cuvântul Meu, Mi-au pus nume de escroc…” (21 aprilie 1974)
31. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie cât va mai fi şi cît va mai trăi
“ Poporul Meu şi bun şi rău, Mă uit din slăvile senine când îţi schimbi firea din creştin în păgân. Mă uit la tine, şi de aceea îţi spun popor bun şi rău. Poporul Meu, când vine timpul să-ţi zic: poporul Meu bun? Oi mai trăi să zic că sunteţi numai buni? Oi mai fi lângă voi ca să văd pe Maria şi Marta şi Lazăr, cel înviat din morţi? Oi mai trăi lângă voi? Ia spuneţi.” (29 aprilie/12 mai 1974)
Ceauşescu este cotat ca duşman al Noului Ierusalim:
“ Ţara română şi conducătorul, e pentru dărâmarea templului lui Dumnezeu, dar voi vedea. Vom trăi şi vom vedea.”(27 iunie 1988)
32. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e nedumerit, căci şi-a făcut iluzii deşarte cu “poporul” său, mai şi lăudându-l pe nedrept
“ Israele tată, când M-ai auzit prima dată, erai mult mai credincios şi mai cuminte ca azi, şi am zis că tu de la Mine nu vei pleca, şi am zis şi ucenicilor Mei: ”Aceştia sunt mai credincioşi ca voi”, şi ei au plâns mult de acest lucru. De ce astăzi nu mai sunteţi aşa? De ce atunci eraţi mulţi, şi astăzi nu mai sunteţi decât ca iarba printre mărăcini, ici colea, câte un fir?[…]Ce de creştini erau în Turbaţi! Ce de creştini aveam în Ciofliceni sau în Micşuneşti şi am mers până la Sudiţi şi până la Fierbinţi, dar acum nu mai sunt. Crezi? Pace vouă, Vasilică şi Florica! Să nu fiţi mâhniţi.” (18/31 octombrie 1974)
Se vede treaba că “ucenicii” au plâns mult de invidie şi de necaz, deoarece creştinii din “poporul” de la Pucioasa erau cotaţi “mai credincioşi” decât ei. Dar au plâns degeaba, îndată ce “poporul” s-a risipit tocmai din cauza “necredinţei”.
33. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se împleticeşte în cuvinte, dând vina pe “trâmbiţă”, pe motiv că e prea mică
“Scrieţi pe hârtie. Fiţi desăvârşiţi, că iată, Mă încurc la vorbă, că sunt mare în cuvânt şi trâmbiţa e mică” (19 ianuarie 1975)
34. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” face pe ursitoarea
“ Fiilor, copilaşii Mei, ursesc pe unul dintre voi ca să se facă croitoreasă şi croitor, ca să se facă tot lucrul la el. Un coitor şi o croitoreasă duhovnicească. Să fie între voi un cizmar, un frizer, din toate meseriile, căci acem nevoie…” ( 11/24 mai 1974)
“ Dar să ştii că mai mult te vei îmbogăţi că te vei duce pe mare şi vei aduce Domnului Iisus Hristos ceea ce îţi urseşte…” ( 6 februarie 1975)
“ Nu e niciodată să fii singur pe pământ. Eu am ursit sfinţi îngeri şi Maica Mea şi chiar heruvimi şi serafimi să vă însoţească. Să ştii că dacă te vei despărţi de însoţitori, va fi greu de capul tău…” ( 6 februarie 1975)
“ Dumnezeu pentru aceasta v-a ursit aceste lucruri şi dacă veţi înainta mereu cu ele, veţi fi insula lui Dumnezeu.” (7 iunie 1977)
“…Domnul Iisus a ursit să nu muriţi şi să întâmpinaţi pe Domnul când va veni cu tot cerul Său…(10 feb.1979)
Ursitoarele, în credinţele şi basmele populare, erau acele zâne care hotărau soarta, destinul, fatalitatea vieţii unui nou-născut. Ursita este asimilabilă cu predestinarea, concepţie străină creştinismului autentic. De aceea, orice concepţie bazată pe predestinare este o erezie, deoarece face ca Însuşi Dumnezeu să devină neputincios în faţa destinului, deci micşorează atotputernicia lui Dumnezeu.
Citatul din 6 februarie 1975 aduce cu sine şi o flagrantă contradicţie. Pe de o parte, se afirmă că omul nu poate fi niciodată singur pe pământ, fiind însoţit în chip tainic şi necondiţionat de fiinţe îngereşti. Pe de altă parte, se afirmă că însingurarea este totuşi posibilă şi e la îndemâna oricui, dar despărţirea de fiinţele cereşti se va lăsa cu urmări grele pe capul celui amator de gesturi temerare.
35. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e vecin cu nea’Petrică Neacşu
“Fiule Petrică, te-ai întrebat pe tine pentru ce te-am adus aici? Fiule am vorbit cu tine ca să mă serveşti pe Mine, vecine. Ce n-ar da cineva să fie vecin cu Mine! Te-am adus ca să fii servul Meu.” (19 mai/1 iunie 1975)
“ …Am adus pe cineva lângă Mine ( Petre Neacşu, n.r.) şi l-am ajutat să-şi ridice casă. Şi acum eşti dator să împlineşti ceea ce-ţi cer. Îţi cer să primeşti oiţele Mele sub acoperământul tău, ca să împlinească Dumnezeu numărul Său. N-am adus aceşti creştini la voi ca să fie certaţi, ori să fie mustraţi, ori să fie nepreţuiţi de voi. Îi lăsam în comuna lor, dar i-am adus, creştine, la tine, că tu eşti prietenul Meu.” (22 feb./6 martie 1980)
36. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi deleagă demnitatea sa de judecător
“ Şi mai scrieţi şi acest lucru: Cecilia, tu vei fi judecătoarea părinţilor tăi. Dau judecata dinaintea Mea, în dreptul acestui copil. Fiţi credincioşi şi nu fiţi îndărătnici.” (4/17 august 1975)
Vorba ceea: “Vai de părinţii care nu ascultă de copii!”. De aceea sunt şi avertizaţi: să fie credincioşi acestei porunci, şi să se supună judecăţii lor, şi să nu fie îndărătnici. Şi cu toate acestea, Biblia îi învaţă cu totul altfel pe creştini:
“ Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Mat. 7,1)
“ Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi…” ( Luca 6,37)
“ Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii…”(Rom. 14,13)
“ De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul…”( I Cor.4,5)
Dar cine mai citeşte astăzi Biblia, la Pucioasa, când pe primul loc este “Cuvântul lui Dumnezeu”??
37. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi recunoaşte eşecul: nu a rămas cu nimic. De aceea, el e gata să abandoneze şi să plece
“…Copilaşii Mei, am lucrat o lucrare mare şi nu am rămas cu nimic. Băgaţi de seamă, cercetaţi şi vedeţi că este aşa că lucrarea aceasta pe care Domnul a făcut-o acum, e mai mare decât toate lucrările pe care le-a făcut.”(25 august/7 septembrie 1975)… … “ Dacă nu vă veţi face buni, nu voi mai apare între voi şi voi pleca” (13 noiembrie 1975)
Secta de la Pucioasa propune aşadar o spectaculoasă răsturnare de valori, deoarece până acum se credea că Învierea Domnului a fost cea mai mare lucrare dumnezeiască de pe pământ. În locul acesteia ni se propune o treabă mare înţesată cu proorocii mincinoase: un amalgam de texte agramate, inconsecvente şi inconsistente; cînd siropoase, când revoluţionare; când aberante, când patetice. Lansate sub titlul provizoriu “Cartea Vremii de azi”, căreia “i s-au desfăcut peceţile” în anul 1995, textele au fost apoi luate la periat şi despăducheat de-a firu-n păr, au fost ambalate într-o poleială nouă cu numele “Cuvântul lui Dumnezeu” – ediţia a doua, revizuită, cosmetizată şi adăugită şi “au fost ridicate între pământ şi cer” sub pseudonimul “cartea judecăţii făpturii”, Anno Domini 2006.
38. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tânjeşte să facă dragoste în “travesti ”
“ Dacă aş fi o domnişoară, toţi M-aţi iubi, căci îşi lasă omul o casă de copii pentru o domnişoară şi pentru o femeie naturală. Nu am venit nici domnişoară, nici femeie, ci v-am spus cine sunt, şi nimeni nu face dragoste cu Mine.” (19 octombrie/1 noiembrie 1975)
39. Îngerii îl iau la întrebări pe “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, iar el se conformează
“…Mă întreabă îngerii: ce face poporul Tău, Doamne? – Ce să facă, unii cos, alţii cioplesc, alţii se bat, alţii se hulesc, alţii sunt certaţi, alţii curvesc, alţii fură, alţii ascultă la geamuri şi la uşă şi pândesc pe fratele lor.” (24 ianuarie 1977)
După fapte, nu s-ar părea că “poporul ales” Îi face cinste lui Dumnezeu. Oare pe ce criterii a fost “ales”?
40. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu ştie cine a trimis la cer sufletele celor morţi la cutremur, şi nici cine e vinovat de atâta distrugere
“ Fiule, ştii ce a zis Dumnezeu când a văzut atâta lume venită la El dintr-o dată ( cutremurul din 4 martie 1977, n.r.)? “Cine v-a trimis la Mine, mai înainte de vreme?” Şi a zis la îngeri: “Luaţi-i de aici şi duceţi-i la locurile lor până la judecată, că atunci se va vedea cine a făcut atâta distrugere pe pământ, că şi război dacă se făcea, tot nu mureau atâţia”. De frică, nu vă spune, tată, numărul morţilor.” (14/27 martie 1977)
41. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o matematică foarte aproximativă
“ Mai sunt câteva zile, căci ce e la voi zece ani, la Mine e o zi; ce e la voi o zi, la Mine e un minut.” (14/27 martie 1977)
Biblia oferă o cu totul altă echivalenţă între timpul pământesc şi cel ceresc:
“Şi aceasta una să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (2Petru, 3, 8.)
“Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut şi ca straja nopţii.” (Ps. 89,4)
Aşadar, paritatea aproximativă este impresionantă: aproximativ 365000:1 ( considerând că toţi anii au 365 de zile)
Or, această “proorocie” de la Pucioasa oferă două parităţi, mult mai mici, şi pe deasupra substanţial diferite: 3650:1 în primul caz, şi 1440:1 în cel de-al doilea!
Suficient pentru a concluziona că “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu numai că nu este în armonie cu Biblia în ceea ce spune, dar foloseşte o matematică inconsecventă şi cu totul aproximativă.
42. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cunoaşte o istorie şi mai aproximativă
“Mănăstirea Cernica cine a făcut-o? Sfântul Calinic. (3 decembrie 1978 )
Sfânta Mănăstire Cernica este atestată documentar la 1608 printr-un hrisov al domnitorului Radu Vodă Şerban. În acel an Vornicul Cernica reface un vechi schit, căruia îi dă numele său, îl înzestrează cu pământuri, păduri şi sate, spre veşnica pomenire a numelui şi a neamului său. Dacă ar fi fost zidită de Calinic, mănăstirea s-ar fi numit probabil Calinica, nu Cernica. Calinic vine la mănăstire cu 200 de ani mai târziu, în anul 1807. Între timp, istoria consemnează un alt moment important de restaurare şi ctitorire a mănăstirii, în anul 1781, când stareţul (în persoana Sfântului părinte şi Arhimandrit Gheorghe, unul din ucenicii marelui Sfânt Paisie de la Neamţ), reface obştea de monahi care se risipise datorită războaielor şi a ciumei, ridică din ruină biserica şi întreaga moştenire materială, acei ani constituind începutul ascensiunii vieţii monahale la Mănăstirea Cernica. Pe ruinele vechii biserici el ridică la anul 1815 Biserica Sf. Nicolae din Ostrov.
Cel ce avea să fie Sfântul Calinic şi-a îndreptat paşii spre Mănăstirea Cernica în martie 1807, înainte de a fi împlinit vârsta de 20 de ani, În anul următor, duhovnicul său, Pimen, a cerut stareţului Timotei să-l îmbrace în “îngerescul chip al călugăriei”. Astfel, la 12 noiembrie 1808, tânărul Constantin devine monahul Calinic. A parcurs toate treptele monahiceşti până când, la 14 decembrie 1818, obştea de la Cernica l-a ales stareţ. Doi ani mai târziu a fost hirotonit arhimandrit. Este foarte adevărat că cei 32 de ani de stăreţie la Cernica sunt o perioadă de neîncetate strădanii pentru ridicarea vieţii călugăreşti, pentru buna îndrumare a vieţuitorilor, pentru înzestrarea mănăstirii cu noi lăcaşuri de închinare, cu chilii şi cu ateliere. În 1842 s-a ridicat o nouă stăreţie, clopotniţa, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi s-a construit o bolniţă. Cu toate meritele sale incontestabile în misiunea de stareţ şi cu toate că a fost canonizat ca sfânt, nu i se poate atribui ceea ce stă în meritul altora: înfiinţarea mănăstirii Cernica.
43. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are carenţe grave şi la geografie!
“ Copilaşul Meu, oiţa Mea, fii în loc sfânt, fii pe pământ sfânt. Nu te amăgi, nu te du în ţară străină. Au fost doi copii: Oltul şi Mureşul şi amândoi s-au despărţit unul de altul. Mureşul a apucat-o la răsărit şi Oltul la apus. Şi a zis Domnul Oltului: Oltule râu spumegat/ face-te-oi adânc şi lat/ să fii mereu tulburat/ şi cu sânge amestecat. Iar Mureşului i-a zis: Mureş, Mureş apă lină/ şi cu unda veşnic plină/ nu te du-n ţară străină/ că n-ai parte de odihnă. Oltul era păgân, iar Mureşul era creştin…” (8 februarie 1979)
Repovestind legenda celor două râuri, “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dovedeşte o necunoaştere gravă a geografiei ţării pe care pretinde că a ales-o pentru a-i fi “grădină a raiului”. Mureşul n-a apucat-o spre răsărit, ci spre miazănoapte, pentru ca după câteva zeci de kilometri să-şi întoarcă albia definitiv spre apus. Oltul n-a apucat-o spre apus, ci spre miazăzi. Cele două flagrante nepotriviri dovedesc limpede că autorul real al “Cuvântului” nu este Dumnezeu, ci Verginica, a cărei instrucţie precară (câteva clase primare) nu i-a permis să citească vreodată o hartă. De aceea ea alege la întâmplare două puncte cardinale opuse, pentru a sublinia despărţirea deplină şi făţişă a celor doi “fraţi”. De altfel, şi în alte ocazii ea dovedeşte o cunoaştere incertă a punctelor cardinale, pe care le amestecă adesea cu cea mai deplină seninătate ( vezi articolul Misterele Pucioasei (XXX) (http://noul-ierusalim.info/?p=75), paragraful “31. Punctele cardinale sunt două-trei, şi nu întotdeauna aceleaşi” şi paragraful “32. Punctele cardinale sunt patru, şi nu întotdeauna orientate la fel”.)
În fine, nu lipsit de interes este faptul că această legendă populară despre cele două râuri este arhicunoscută, ea circulând din gură în gură, dar… surpriză! într-o manieră semnificativ diferită. Iată versiunea populară a acestor versuri:
Oltule, râu blestemat
Te-ai făcut adânc şi lat
Că vii mare, spumegat
Şi cu sânge amestecat.
Mureş, Mureş, apă lină
Trece-mă în ţară străină
Şi-mi fă parte de hodină.
Modificarea de sensuri este evidentă. Verginica exploatează sensurile originale prin simpla lor răstălmăcire, pentru a se armoniza cu interesul ei: acela de a sublinia că locul românilor nu este altul decât în România, orice ieşire în străinătate fiind un factor major de risc.
44. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mănâncă pe furiş pe la toate mesele care au o lingură în plus
“… Să nu te culci niciodată şi să nu mănânci niciodată fără Dumnezeu. Stai la masă, pune şi pentru El scaun şi lingură şi crede cu adevărat că este cu tine la masă Dumnezeu.” (23 iunie 1977)
45. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îi ameninţă cu moartea pe dezertorii de la NIP şi îşi oferă serviciile gratuite de cioclu
“…Ce facem cu cei care au părăsit numărul? Ce facem cu cei care au părăsit ţara sfântă? Eu aş avea ce să fac: să le pun o cruce la cap!... ” (20 septembrie 1977)
46. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi regretă unele fapte şi îşi recunoaşte o parte din vină
“…Că iată au venit peste voi zile grele, când duminica şi sărbătoarea mergi la servici. Şi iată Eu sunt vinovatul tău, că te-am îngăduit să-ţi iei servici… […] …V-am dat voie să vă luaţi servici şi acest lucru nu trebuia să-l fac. Dar voi ce faceţi cu banii de la servici?” (13 decembrie 1977)
47. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” şi-a zidit o a doua casă de închinare, după ce prima i s-a dărâmat
“…Am făcut casă, şi duhurile necurate au stricat-o, au dărâmat-o; şi să nu se întâmple şi cu aceasta ca şi cu aceea. Păstraţi-o, să nu se strice, că veţi vedea în ea ce nu a văzut ochiul omului pe pământ. Această casă tot pe temelia lui Petru e aşezată, şi nimeni să nu zică: “Aceasta e casa mea”. ”
48. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” promite semne şi minuni
“ Dacă Eu am pus un păstor să vă păstorească şi voi nu-l primiţi, atunci vă osândiţi. Aşa au făcut fariseii care L-au răstignit pe Domnul. Vreţi semne? Vreţi minuni? Vreţi? Dacă vreţi, să ştiţi că veţi avea şi de acestea.” (21 ianuarie/3 februarie 1978.)
Promisiunea a rămas neonorată. Unii creştini s-au resemnat, dar alţii încă mai aşteaptă în taină să vadă semnele şi minunile promise.
49. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” face dosare de personal
“ …Fiule Iordache, să-i spui lui Mihail, prietenul tău, că e scris în dosarul lui Dumnezeu, dar va fi şters, pentru că duşmăneşte pe cel nevinovat. Feriţi-vă de a duşmăni pe cei aleşi ai Mei. Nu duşmăniţi.” (23 februarie 1978.)
Interesant acest “glissando” de la “duşmănirea celui nevinovat” la “duşmănirea oricui”. El prinde la mijloc exact formula care constituie mesajul principal: “duşmănirea aleşilor Mei”( care nu sunt neapărat nevinovaţi, dar nici nişte oarecare). Poziţia centrală, focalizatoare, este astfel privilegiată, iar scopul urmărit este potenţat cu maximă abilitate. Între o variantă intens pedepsită (prima, cu ştergerea din “catastiful vieţii”) şi una doar moralizatoare (a treia, exclusiv pedagogică) se insinuează aceea care împrumută însuşiri mimetice de la amândouă vecinele ei. O dovedeşte introducerea ei: “Feriţi-vă!”
Păzea!
50. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e neputincios. El n-a reuşit să facă ceea ce şi-a propus şi a ce proorocit că o să fie
“… Israele, în tot felul M-am trudit cu tine , dar iată, a sosit sfârşitul şi nu am reuşit ce am scris în carte să se împlinească.(9/22 martie 1978.)
51. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are pretenţia să fie remunerat pentru timpul pierdut în mijlocul “poporului” său
“Fiilor, acest timp pe care Eu îl petrec în mijlocul poporului Meu, se plăteşte…” (11 mai 1978.)
Cu totul altfel se comportă Dumnezeul cerului şi al pământului. El este generos cu timpul, culant şi îndelung răbdător, tocmai pentru că nu este circumscris timpului, ci este exterior lui, căci El este mai presus de timp:
“Dumnezeu este judecător drept, tare şi îndelung-răbdător şi nu se mânie în fiecare zi.(Ps., 7:11)
52. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” dă explicaţii tautologice
“…Domnul Iisus a venit de la Tatăl şi s-a dus la Tatăl. De ce am venit? Pentru că mai am de împlinit. Ce? Mai am de împlinit şi oricât de rea şi grea ar fi vremea, Domnul împlineşte ce are de împlinit…(11 mai 1978.)
Tehnica de “a vorbi vorbe” se mai numeşte în popor “a vorbi în dodii”. Pentru că se pune o întrebare la care nu se dă alt răspuns decât întrebarea însăşi:
“…mai am de împlinit. Ce? [Ce]mai am de împlinit…”
“…împlineşte…[ Ce împlineşte?]… ce are de împlinit.”
53. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” cântă cântări de vremuri grele
“O, tată, s-au împlinit toate câte sunt scrise în carte. Nici tu nu vezi, măi creştine. Nu trebuie să ştii, măi creştine, că s-au împlinit toate câte s-au făcut. Ia cântaţi voi: “Amărâtă-i ziua amară”. Ia cântaţi, că e cântată şi de Mine.” (28 februarie/13 martie 1974)
“ Amintiţi-vă de această vreme, tată, că iată, vă cântă Dumnezeu vremea de azi: “Vremuri grele mai trăim, şi noi nu ne pocăim”. (6/19 iunie 1978.)
54. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi nemulţumeşte supuşii cu manevre inechitabile şi îi ameninţă cu suferinţe
“ Este cineva care aşteaptă să se căsătorească şi zice: “A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc“. Nu mă judecaţi, că vă veţi căi. Da. E numai şi numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: “ că m-a dus de la oraş, la ţară; că m-a dus la mănăstire; că la unul i-a dat să trăiască aşa, şi la altul i-a dat să trăiască aşa…”E numai îndoială în poporul Meu: “că unul suferă şi altul nu suferă”. Dar Eu zic: fiecare va avea vreme de suferit şi nimeni nu va scăpa de suferinţă, dar să asculte de aceste cuvinte, oricum ar fi ele.”(1/14 iulie 1978.)
55. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e îngrijorat că nu va şti ce să răspundă
“ Ce voi răspunde Eu, ca Fiu al lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta? Ce răspuns voi da când Tatăl Meu şi toată făptura a aşteptat venirea ta? Că vei fi chemat degrabă, fără să zăboveşti. Şi ce voi răspunde Eu, Fiul lui Dumnezeu, de păcatul tău? Că am trăit cu tine, şi tu ai trăit fără Mine; am lucrat cu tine, şi tu ai lucrat fără Mine. Ce voi răspunde Eu pentru acest lucru?” (11/ 24 septembrie 1978.)
56. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” instituie o justiţie originală: fiecare nu va fi răsplătit după fapta sa (ci a altora)
“ Aţi auzit? Se vor osândi fiii pentru părinţi şi părinţii pentru fii.” (17 noiembrie 1978.)
Biblia condamnă acest obicei. Mai întâi, arată că este un obicei omenesc, nu un aşezământ dumnezeiesc:
"Pentru ce spuneţi voi în ţara lui Israel pilda aceasta şi ziceţi: Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii?”(Iezechiel 18,2)
La rândul lui, proorocul Ieremia face o proorocie despre Mesia, arătând că vremea Lui va aduce şi desfiinţarea acestei tradiţii pur omeneşti:
“În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii".”(Ieremia, 31,29)
Iată însă că sectanţii pucioşi reînvie această tradiţie iudaică, punând iniţiativa chiar pe seama Celui care o desfiinţase: Hristos.
Justiţia este originală nu numai pe fond, ci şi pe probleme de procedură:
“…La anul pe timpul acesta, Domnul începe judecata cu suprafaţa. Nu aşa cum ştiţi voi judecata. Deosebită este judecata sfântă. O judecată se face prin schimbarea la faţă a unor persoane care fac păcat. Dumnezeu îi judecă şi le dă vreme să se pocăiască. Ţine minte, nu uita aceste cuvinte, că sunt sfinte. Ai auzit? La anul pe timpul acesta, Dumnezeu mai începe curăţirea pământului de viespe şi de viespari, de tăunii aceia mari, că nu mai poate circula populaţia care face voia Mea.” (20 martie 1979)
Apăi, dacă se are în vedere numai schimbarea la faţă, şi nu cea din profunzime, slabe sunt speranţele. Că zice o vorbă: “Lupul părul îşi schimbă, dar năravul, ba!”
57. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” este ranchiunos şi nu voieşte să se împace cu cei care i-au greşit, dar s-au pocăit
“…Adevărat este că mulţi din cei certaţi cu Mine, voiesc să se împace. Dar cine-i primeşte? Nu-i primeşte nimeni, tată.”(17/30 ianuarie 1979)
Asta nu-i totul. El merge cu ranchiuna mai departe, interzicându-le şi creştinilor pucioşi să-i primească pe cei care au greşit, dar care s-au pocăit:
“ Dacă cineva dintre voi va primi pe cineva dintre aceştia, îşi ia pedeapsă grea.” (17/30 ianuarie 1979)
Cu cei lipsiţi de milă faţă de gâze, este şi el lipsit de milă:
“…Dacă nu ţi-e milă de o gâză, Eu cum să am milă de tine? Dar dacă e gâză otrăvitoare, care-ţi prăpădeşte munca ta, pe aceea ai voie să o omori.” (22 decembrie 1987/ 4 ianuarie 1988 )
58. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îşi exersează talentul poetic
“ O, pământule şi mare
Pentru-a ta neascultare
Vai, vai, şi iar vai!
Că nu vei intra în rai
cu păcatul care-l ai.” (20 martie 1979)
Aici, pământul şi marea sunt trataţi unitar, ca şi când ar fi o singură fiinţă, iar destinul lor este tot unitar: amândoi nu va intra în rai, ci va rămâne pe dinafară. Nu este prea clar în ce a constat neascultarea acestor entităţi neînsufleţite şi cvasi-inerte. Singurul lucru clar e că vor fi pedepsite exemplar. Aviz amatorilor, care nu ascultă şi dispreţuiesc “proorociile” de la Noul Ierusalim-Pucioasa!
59. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” se supără pe aceia care îşi înlătură bolile şi suferinţele din trup
“…Mulţi dintre voi sunt bolnavi, ca să fie mai plăcuţi în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu are voie să încerce pe poporul Său, crezi? Nu alungaţi suferinţa, că Dumnezeu se supără pe acela.” (1 august 1979)
60. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” a mai avut încercări de a se infiltra printre creştinii din România, dar toate au eşuat
Cunoscut prin anii ’60 ca “Dumnezeul de la Maluri” (până ce o alunecare de teren i-a dărâmat casa Verginicăi, încât a fost nevoită să se mute cu familie cu tot la Pucioasa), “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” mărturiseşte că a mai avut încercări de a se infiltra şi stabiliza printre creştinii autohtoni, dar toate au fost zădărnicite. Creştinii s-au entuziasmat la început, apoi i-au abandonat repede pe noii “Dumnezei” care promiteau multe dar nu finalizau nimic. Cea mai tulburătoare problemă era chiar nesiguranţa că l-au ales bine pe “Dumnezeu”, deoarece erau mai mulţi care pretindeau acelaşi titlu, deşi apăreau prin locuri şi timpuri diferite (Maglavit, Vladimireşti, Parepa, Maluri, Pucioasa, Ioneşti, Arad, Tecuci, etc.). Paradoxal este că majoritatea acestor “lucrări” sunt revendicate de către acelaşi “Dumnezeu de la Pucioasa”, care se plânge că a fost nevoit să le abandoneze din cauza duşmăniei şi fărădelegilor oamenilor:
“ Copilaşii Mei, băgaţi bine de seamă, că multe lucruri sunt oprite pe loc. Uite mănăstirea Vladimireşti, e oprită pe loc. Cine a oprit slujba sfântă? Tot prin cei de acolo, prin cei ce au lucrat fărădelegea. Şi a intrat duşmănia între ei şi au început să vândă, şi atunci s-a încuiat. Duşmăneau oile pe păstor, îl duşmăneau ca de tâlhărie, că maicile de acolo nu erau mulţumite. Acolo s-a întâmplat cum s-a întâmplat cu îngerii din cer. Aşa se întâmplă când intră duşmănia şi încăpăţânare în popor. Ce s-a întâmplat în locul de la Maglavit? S-a oprit. Prin cine? Prin cei ce au vândut şi au duşmănit din cei de acolo. Aşa şi cu casa noastră, care s-a dărâmat când s-a iscat ura, mişelia şi tâlhăria.
Şi la fecioara de la Parepa, am zidit temelia acelei locuinţe până la jumătate şi s-a oprit pentru că toţi din familia aceea s-au răzvrătit, şi lucrul s-a oprit. Nu se ridică la temelie şi la acoperiş dacă poporul este încăpăţânat. La zidul templului Meu strigă cărămida la Mine!” (13/26 iulie 1973)
“Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” n-a abandonat visurile lui mai vechi, de a prelua sub control şi alte locuri şi mănăstiri:
“…Mănăstirea Vladimireşti, Domnul Iisus se luptă ca să o dezrobească de fiinţele stricate care sunt în ea, şi să se descuie. Dar pentru că Veronica urăşte de moarte pe Verginica, Domnul Iisus a prelungit, că Veronica, lucrarea Mea o urăşte. Lucrarea Mea a lucrat şi prin ea şi nu Verginica i-a luat-o, ci surorile din acea curte. Şi nu surorile, ci monahiile” (23 feb.1976)
61. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” pretinde că l-a crezut pe Israel cel din vechime a fi “creştin”, dar mai tîrziu a văzut că S-a păcălit, căci Israel nu era creştin
“ Dar şi lui Israel îi spuneam tot creştin, da, şi l-am scos din pustie şi l-am dus la bine şi pe urmă s-a aflat şi s-a descoperit că nu a fost creştin” (4 februarie 1966)
62. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa”, după ce s-a păcălit cu poporul lui Israel, apoi cu Nicolae Stoica, s-a păcălit şi cu Gheorghe Chivulescu!
“ …Iată, tată, ce am binecuvântat Eu: un Lucifer am binecuvântat Eu. Unul la început, şi unul la sfârşit, că iată ce face Gheorghe Chivulescu de la preoţie.” (16/29 august 1979)
63. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” promovează ura în locul iubirii
“ Cine nu vă ascultă pe voi, pe Mine nu Mă ascultă; şi cine vă urăşte pe voi, pe Mine nu Mă ascultă şi Eu îl urăsc pe el.” (28 octombrie 1979)
64. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” recunoaşte că o chinuie prea mult pe Verginica
“…Păstraţi-vă, că e gata să nu mai cobor, că prea mult chinuiesc acest vas…” (11 noiembrie 1979)
65. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îi învaţă pe creştini să nu mai meargă la biserică
“ Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică, că Eu sunt mai mare decât biserica şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine…” (8 decembrie 1985)
66. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e un secerător aducător de moarte: îi seceră pe cei mici cu milioanele
“Prin nouă ţări am dat moarte peste cei mici. Ştiţi cum secer? Cu miile şi cu milioanele vin la cer. De ce? Ca să nu mai sufere cei mici prăpădul. Credeţi?”(28 mai 1987)
Nu, nu credem această minciună. Afirmaţia ar fi fost valabilă dacă prăpădul “proorocit” ar fi venit în maxim 2-3-4 ani. Dar aşa, când el încă nu a venit nici după 21 de ani, înseamnă că “cei mici“ au murit degeaba, într-un înfiorător genocid. Dacă trăiau, ar fi avut acum 21-25 de ani, deci ar fi fost în floarea vârstei. Cine se scuză, se acuză.
67. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” îl iubea pe Nicolae Ceauşescu
“ O, conducător al României, te iubeşte Domnul într-un fel, că iubeşti munca şi pacea, dar ce faci cu poporul pe care îl conduci fără fricăde Dumnezeu şi fără frică de sfârşit şi în marele desfrâu?” (9/22 februarie 1982)
68. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” nu-l avea pe plac pe patriarhul Teoctist
“ Până nu va fi la patriarhie conducător pe placul lui Dumnezeu, nu e pace. O, fiilor feriţi-vă de preotul acesta, că în curând, fac Eu ce fac cu el, ori îl îmblânzesc, pe placul Meu, ori îl scot din altarul bisericii..”( 5 martie 1990)
69. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e tare bucuros că după mai mult de un an de căutări sterile, a găsit înlocuitoare pentru Verginica tocmai pe sora ei, Maria
“O, cât de bucuros este Domnul că a găsit acest mijloc ca să folosească trâmbiţa lui de odinioară, pentru puţină vreme, ca să-şi hrănească şi să-Şi pregătească poporul cel iubit.” (25 mai/ 7 iunie 1982)
După un an de frământări şi de derută pentru “poporul” de la Pucioasa (rămas fără Verginica, mentorul ei spiritual), ”Dumnezeul de la Pucioasa” se bucură că a descoperit pe neaşteptate că soluţia salvatoare era la vedere, în aceeaşi ogradă: trâmbiţa Verginica ar putea vorbi iarăşi chiar prin sora ei, lelica Maria. Un lucru reprobabil este însă atunci când, peste doar câteva luni, despre acest subiect se minte cu neruşinare. Deşi între decesul Virginiei Tudorache-Stoica (14 decembrie 1980) şi primul mesaj adus “din ceruri” de Maria Tudorache, sora ei (5 februarie 1982) a trecut un an şi două luni de tăcere suspectă, se pretinde că soluţia găsirii unei noi “proorociţe” care să-i păstorească pe creştinii care ,“rămaşi fără mamă…îşi fac de cap”, a fost găsită “la repezeală”:
“ Vede Domnul că acei copii rămaşi fără mamă şi fără învăţăturile cele scumpe, îşi fac de cap, şi a găsit Domnul la repezeală acest văsuleţ crescut dintr-o rădăcină cu mine. Am fost două surori ca două flori într-o rădăcină[…]”(10/23 iunie 1982)
70. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” strigă cu disperare la cei ce fug pe căile pierzării (dar fără nici un rost, căci ei nu aud niciodată nimic)
“O, copilaşii Mei, măăăăi copilaşii Mei! Măăăăi copilaşii Mei! Măăăăi copilaşii Mei, măăăăi!
Nu vă strig pe voi. Strig pe unii din copilaşii Mei care fug pe drumul pierzării.
Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Măi copilaşii Mei, măăăi! Fugiţi de Mine, nu vreţi să staţi cu Mine! Vai vouă, vai vouă! Nu veţi mai fi iertaţi! Vai vouă!
Mihaile, îl vezi ce face? Îl vezi pe poporul Meu? Deşi are porunci, deşi are prooroc, deşi are Scriptură, deşi are legea în mână, tot fuge după natură, tot fuge după băutură, tot fuge după Sodoma şi Gomora. Pentru ce mai e bună această Scriptură? Pentru ce mai proorocesc Eu în acest trup?” (19 septembrie/2 octombrie 1973)
După ce strigă din toţi plămânii, dacă vede că nimeni nu-l aude şi nimeni nu-l ascultă, trece la ameninţări. Se lamentează la un Mihail (arhanghelul?). Se exprimă depreciativ la adresa Sfintei Scripturi: Scriptura nu mai e bună de nimic. Se îndoieşte până şi de eficienţa propriilor “proorocii”, dar nu se grăbeşte să renunţe la ele. Pe scurt, un adevărat circ.
71. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” tânjeşte după jertfele de miei şi de viţei
“ Atunci se tăiau junci, miei pentru jertfele lui Dumnezeu. Acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă, şi nici viaţă plăcută lui Dumnezeu nu se mai aduce şi de aceea nu mai e primită nici o jertfă.” (2 ianuarie 1989)
Aşadar, nu mai e primită nici o jertfă, dar nu pentru că s-ar fi renunţat de bunăvoie la această practică, ci pentru că acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă, de nici un fel. Dacă nu se mai fac jertfe, nici nu se mai are de unde să se primească.
72. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” s-a umplut de venin până la refuz
“ V-am spus că M-am umplut de venin până la refuz.” (24 decembrie 1989 )
73. “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” e neastâmpărat şi are toate şansele să rămână veşnic aşa
“ Nu Mă voi astâmpăra până nu voi aduce pe conducătorul României, iar el să fie pe voia lui Dumnezeu şi să-Mi scoată poporul român la lumină şi mântuire.” (26 februarie 1990)
“ Şi până nu va veni acela care va lucra pe voia lui Dumnezeu şi va aduce pe România la lumină, nu mă voi astâmpăra…”(25 februarie 1992)
Neastâmpărul “Dumnezeului de la Noul Ierusalim-Pucioasa” are ca subiect dorinţa arzătoare de a-l re-instala pe tronul ţării pe regele Mihai I. Or, acest lucru nu s-a realizat de atunci şi până astăzi, iar şansele de a se realiza în viitor sunt practic nule. Există perspectiva ca “Dumnezeul de la Noul Ierusalim-Pucioasa” să rămână veşnic nemulţumit de această neîmplinire şi, după cum singur promite în mod repetat, să nu-şi mai regăsească niciodată astâmpărul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.