20. Căsătoria
Cookie-urile ne ajută să ne
oferim serviciile. Dacă folosiți serviciile noastre, înseamnă că sunteți de
acord să folosim cookie-uri.
20. Căsătoria
(Comentariu la Noua Evanghelie de la
Pucioasa intitulată “Cuvântul lui
Dumnezeu”)
În prezent, taina Căsătoriei
este dezavuată radical şi definitiv în rândul sectanţilor “pucioşi”. Dar n-a
fost întotdeauna aşa.
1. La început, căsătoria era
respectată
La începuturile pucioşeşti
(prin anii ‘50-‘60), căsătoria era respectată necondiţionat, ca o Sfântă Taină
a Bisericii, fiind îngăduită tuturor creştinilor. “Proorocii pucioşi” ai acelor
vremuri binecuvântau nunţile chiar prin prezenţa lor nemijlocită în mijlocul
nuntaşilor:
“…O, copiii Mei,
am ţinut să reînnoiesc nunta
din Cana Galileii şi să vă arăt taina nunţii creştine. Nunta creştină este o mare taină a bisericii Mele…Iată mireasa
de azi… Am venit la această nuntă
cu cinci prooroci, şi va rămîne mărturie, căci ca aceasta nu a mai fost şi nici
nu va mai fi.” (1 iulie 1956)
Ba mai mult, printre “pucioşi”
se păstra la loc de cinste “proorocia” că nunta creştină nu va fi denunţată
vreodată, ci “va merge până la sfârşit”:
“Iată, pe cel ce
vrea să se căsătorească, nu-l opriţi. Pe cel ce nu vrea
nu-l obligaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci căsătoria va merge până la judecată, până la sfârşit…” (14 mai 1957)
Dar n-a fost să fie aşa. Vom
vedea îndată cum au evoluat “proorociile pucioşeşti”, până la transformarea căsătoriei
într-o stare delictuală şi apoi
desfiinţarea ei brutală şi totală, fiind considerată o “apoteoză a
desfrânării”.
2. Laicilor căsătoriţi li se
sugerează abstinenţa; celor necăsătoriţi, renunţarea la intenţia de a se căsători
Treptat, interpretările pucioşeşti
s-au nuanţat. După o vreme, a început să li se sugereze şi laicilor că n-ar
strica să se orienteze, în ceea ce priveşte căsătoria, după opţiunea
“înfrânării” totale, specifică vieţii monahale:
“Nu este oprită căsătoria, dar cine are dragoste şi
hotărâre să ajungă la sfinţi, aceia se opresc.” (4 mai 1958 )
“Cine vrea să se căsătorească, e liber să se căsătorească. Cine vrea să se mărite, să se mărite, nu sunteţi opriţi, dar cine vrea să
rămână aşa, bine face, că aşa vrea Tatăl Meu” (2 iulie 1959)
3. “Căsătoria albă”
Ulterior, căsătoria a devenit
doar tolerată, fiind considerată o formă de “acoperire legală” a păcatelor
trupeşti. De aceea s-a “poruncit” o refugiere obligatorie a celor căsătoriţi în
aşa-zisa “căsătorie albă”. Acum naşterea de prunci nu mai este văzută, aşa cum
arată Biblia, ca o bucurie a femeii care a născut, ci ca o povară a braţelor
care ţin pruncul la sân:
“Împreunarea bărbatului cu femeia a fost
pentru naştere de fii şi nu pentru poftă… …Frate şi soră, ferească Dumnezeu să
se zămislească copii în pântecele tău din pofta pe care o ai. Nu te supăra
că-ţi spun: acel copil va fi tot bolnav, va fi răutăcios, că zice cineva: de ce
este copilul bolnav sau rău? O, tu nu te-ai gândit la Domnul Iisus Hristos, ci
te-ai gândit cum să-ţi faci pofta. Dacă ar veni moartea în timpul acela ar fi
greu de tine. Ruşine Îmi este Mie de acest păcat. Înfricoşaţi-vă de acest lucru.
Am dat poruncă să uşurez braţele la femei şi au spus că nu poate el. Fraţilor, cine este creştin, să lucreze după
porunca Mea. Cine nu este creştin, să lucreze după el.” ( 2/15 septembrie 1965)
De aici ar rezulta că acei
copii care vor fi născuţi în eprubetă vor fi oarecum favorizaţi (mai sănătoşi
şi mai buni), faţă de cei zămisliţi după reţeta strămoşilor.
4. Căsătoria este considerată
“întinare”, iar soţii căsătoriţi “trăiesc în păcat”
Legăturile trupeşti dintre
soţi sunt de acum considerate ca fiind “pofte”, adică păcate care vin “de la
duhul cel rău”:
“Frate şi soră,
între tine şi femeia ta să fie Duhul lui Dumnezeu, să nu fie duhul rău. Nu am
găsit bărbat sau femeie să stea faţă în faţă fără poftă. În trecut bătrânii
petreceau cu fecioarele împreună ani de zile, în peşteră, la întuneric, dar nu
pofteau, ci trăiau în Domnul. Astăzi, sunt bărbaţi care se învârtoşează să se
ducă după femei.” ( 6/19 decembrie 1965)
“ Domnul a oprit căsătoria pentru că numai e timp de întinare şi de pofte trupeşti,…” (1
mai 1982)
“ Astăzi nu mai e timp de
însurat şi de măritat, cum face lumea care se întinează până moare. În patria cerească nu intră nimeni întinat şi
nepregătit. (8 noiembrie 1982)
În momentul în care păcatul intră în ecuaţie, devine
inevitabil să se pună problema interdicţiei căsătoriei. O formulare care
ilustrează legătura dintre interzicerea
căsătoriei şi păcat este
consemnată în anul 1979:
“ Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria pentru păcat…”(25
iunie 1979)
5. Căsătoriile de complezenţă
Mai apoi, în intenţia de a se
desfiinţa complet căsătoria, s-au făcut câţiva paşi laterali, propovăduindu-se
transformarea ei într-o legătură artificială şi convenţională, bazată exclusiv
pe “aranjamente de familie” făcute de părinţi, dar fără a fi neapărat pe placul
fiilor şi fiicelor care urmau să-şi unească destinele.
Unii dintre creştinii “pucioşi”,
care urmau să fie căsătoriţi fără voia lor, au avut reacţii prompte, de bun
simţ, faţă de aceste tentative autoritariste:
“… căci Domnul nu a venit să mă oblige pe mine să mă căsătoresc cu fata care nu-mi place mie, ca să trăim cu urât în familia
noastră…” (12/25 decembrie 1964)
Din păcate, asemenea
căsătorii între copiii nubili ai familiilor de creştini, forţate şi “aranjate”
de către părinţi, au fost destule; dar nefiind întemeiate pe dragoste, ele nu
puteau să dureze. Chiar şi Virginia Tudorache s-a căsătorit “de formă” cu
Stoica Nicolae, care era mai mic decât ea cu 15 ani. După o vreme, simţindu-se
neîmplinit şi înşelat de părinţi, Nicolae a părăsit-o pentru a-şi întemeia o
familie normală şi a-şi creşte copiii, aşa cum simţea el că este firesc să fie.
6. Căsătoria este pentru naşterea
de prunci
Nici naşterea de prunci nu
mai justifică de acum încolo căsătoria. Mai grav este că se pretinde că această
rânduială a “ne-naşterii de prunci” ar
fi fost trasată de Dumnezeu încă de la
început, de la facerea lumii, iar omul ar fi înţeles-o diferit, aşa cum a vrut
el:
“Pentru ce este căsătoria? Acest altoi este de la facerea
Celui Înalt şi am zis şi spun: naşteţi fii în duhul, şi nu în
trupul, căci
altfel nu te voi chema creştin după legea Mea şi te voi chema creştin împotriva
Mea…
…Dumnezeu va
strica zămislirea pruncilor dacă va fi ascultare în oştirea română. Căci am
luat altoi pentru voi şi pun altoi de la început ca cel născut să rămână
înviat… ” (25 decembrie 1965/7 ianuarie 1966)
Aceasta este însă o
răstălmăcire a Scripturii,
unde încă de la cartea Facerii
se vorbeşte limpede despre înmulţirea trupurilor, nu a duhurilor:
“Şi Dumnezeu
i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
supuneţi;… "” (Facerea, 1:28 )
“Şi a
binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
stăpâniţi!
Voi însă naşteţi şi vă înmulţiţi şi vă răspândiţi pe pământ
şi-l stăpâniţi! "” (Facerea, 9:1,7)
Până şi proorocii cei
adevăraţi dădeau aceleaşi îndemnuri:
“Luaţi femei şi naşteţi fii şi fiice! Fiilor voştri luaţi-le soţii,
iar pe fiicele voastre măritaţi-le, ca să nască fii şi fiice, şi să nu vă
împuţinaţi acolo, ci înmulţiri-vă! “ (Ieremia, 29:6)
Cât priveşte renunţarea la
prunci, prin stricarea zămislirii lor, această “profeţie” contrastează flagrant
cu mesajul lui Hristos:
“Iar Iisus,
văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia
este împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu, 10:14)
7. Căsătoria nu e după planul omului,
ci după planul lui Dumnezeu
Nemulţumirile supuşilor “pucioşi”
faţă de inovaţiile pucioşeşti aduse căsătoriei trebuia cumva să fie temperate
sau canalizate. De aceea s-a trecut la temporizarea interzicerii ei oficiale,
deocamdată impunându-se nişte canonisiri a relaţiilor intime dintre soţi:
“Nimeni să nu-şi
ducă planul după voia sa ci toţi să-şi ducă planul după voia lui Dumnezeu. Căsătoria nu este după voia sa, ci este
după planul lui Dumnezeu. Nici un creştin să nu trăiască cu femeia sa după voia
sa şi să trăiască numai după voia lui Dumnezeu. O, creştine, ai ajuns la ziua de sărbătoare,
să te opreşti. Ai ajuns la ziua de Paşti, să te opreşti. Dumnezeu a făcut
această oprire. Blestemat este acela care nu se opreşte. Este scris în lege despre cel ce strică Cuvântul lui Dumnezeu. Pe acela îl numeşte vrăjmaşul
Său” (7 ianuarie 1966)
Aşadar, legăturile trupeşti
încă mai sunt încuviinţate, deşi indirect, îndată ce se stabilesc nişte limite
ale relaţiilor intime ( limite destul de largi, de altfel) : orice sărbătoare
trebuie să fie considerată un timp de reţinere. Asta ar însemna în total vreo
80 zile dintr-un an (52 de duminici, plus zilele de Paşti, plus vreo 25 de
sărbători de peste an care cad în cursul săptămânii de lucru), ceea ce nu e
deloc insuportabil pentru un creştin evlavios şi responsabil. Ediţia din 2006 a
Cărţii elimină însă integral pasajul
care legiferează aceste “înlesniri”. Iată acest pasaj, care exista în cartea
editată în 1995 şi dispare în ediţia din 2006:
“O, creştine, ai
ajuns la ziua de sărbătoare, să te opreşti. Ai ajuns la ziua de Paşti, să te
opreşti. Dumnezeu a făcut această oprire. Blestemat este acela care nu se
opreşte.”
Această mutilare a textului
original s-a făcut intenţionat de către liderii sectei, pentru a se lăsa să se
înţeleagă că nici o zi din an nu mai este permisă pentru apropierile trupeşti
dintre soţi. Paradoxal, a mai rămas aici
acel avertisment pentru cei care,
după
planul lor, “strică Cuvântul lui Dumnezeu”; dar cei care au operat eliminarea textului cu
pricina chiar din “Cuvântul lui Dumnezeu” (stricând deci acest “Cuvânt”)
se pare că nu au a se teme de cineva sau de ceva, sau că “Domnul i-ar numi vrăjmaşii
Lui”
8. Abolirea căsătoriei este
esenţa “legământului cel nou” de la Pucioasa
Nemulţumirile supuşilor “pucioşi”
sunt puse tot în cârca lor. Ei sunt făcuţi vinovaţi că nu înţeleg idealurile la
care au fost chemaţi:
“ Fiilor, a sosit
timpul legământului nou, căci cineva din creştini spune că Dumnezeu a venit să căsătorească. Eu am venit cu neprihănirea şi
n-am găsit fecior sau fecioară în toată ţara ca să nu dorească căsătorie trupească, dar Eu am venit din
legea lui Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)
9. O aparentă cedare de moment
Lupta continuă apoi, cu atacuri şi cu retrageri. “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa
dă impresia că acceptă să cedeze la un moment dat în faţa “îndărătniciei”
omului faţă de cerinţa ce i s-a pus, aceea de a respinge legătura trupească:
“…Eu am pus o bară între femeie şi bărbat, dar zic: decât să hulească, mai bine să rămână cum
vor ei.” ( 22 ianuarie/4 februarie 1966)
10. Căsătoria este totuşi legământ
făcut “cu Dumnezeu”
Alteori, “Dumnezeul”
de la Noul Ierusalim-Pucioasa recunoaşte că legământul căsătoriei este sfânt şi
intangibil, fiindcă este legământ făcut “cu Dumnezeu”:
“Fiilor, ce rău vă
stă petrecând şi curvind cu femei străine, din lume, voi care aveţi legământ cu Dumnezeu la căsătoria voastră pe care aţi făcut-o!” (25 noiembrie/8 decembrie 1970)
Totuşi, formularea este
defectuoasă, sugerînd că doar alegerea
pe care o fac cei practică desfrânarea este greşită: cu
femei străine, din lume (deci o altă alegere a
desfrânării, orientată către femeile cunoscute şi bune creştine, ar putea fi
eventual acceptabilă).
11. Se anunţă amurgul căsătoriei
Planul abolirii căsătoriei nu
era însă abandonat. Deocamdată, el doar se anunţă din când în când, ca o
opţiune inevitabilă rezervată pentru viitor:
“Daniele,
a fost vremea când am căsătorit, dar vine
vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le
trimitem în mânăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.”
(8/21 iulie 1973)
12. Căsătoria trebuie respinsă
Respingerea căsătoriei este
anunţată ca un dor neîmplinit al lui “Dumnezeu”
şi al cetelor îngereşti, la care oamenii se împotrivesc din neştiinţă şi din
pofta lor spre păcat:
“Plâng îngerii şi
se întristează pentru pruncul care se
naşte pe pământ în vremile de azi. Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai
nască pruncul. Dar cine voieşte să fie pentru
Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor
voştri să nu fie în poftă şi în păcat…” (4 august 1974)
13. Creştinii nu
mai au voie să se ducă la nunţi
Creştinii “pucioşi” sunt invitaţi să se
separe de ceilalţi creştini şi de obiceiurile lor, chiar dacă ar fi vorba de rude.
Ei nu mai au voie să meargă la nunţi, care sunt denumite “nelegiuiri”; nici
măcar la rude apropiate, căci nunta îi face pe toţi “păcătoşi”:
“ Nu că dacă face nuntă ruda ta, să te duci la nuntă. Nu să te duci la nuntă că e fratele tău. E scris în
carte, creştine, să nu stai la masă cu nelegiuirea şi cu păcătosul” (3/16
aprilie 1975)
14. Copiii nu mai trebuie să fie
zămisliţi
Naşterea de prunci nu mai
este văzută ca prilej de bucurie nici pe pământ, nici în cer:
“ … Creştinilor,
supravegheaţi-vă copiii, că Dumnezeu S-a
hotărât ca nici
un copil să nu se mai zămislească. ” (21
noiembrie/4 decembrie 1975)
15. Căsătoria este oprită
În fine, la un moment dat se
proclamă oficial în rândul “pucioşilor” şi interdicţia totală a căsătoriei:
“…Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr
de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine, să fie o
fiică la mănăstire şi feciori…” (4 decembrie 1975)
Chiar dacă au renunţat
deocamdată la căsătorie, tinerii şi tinerele de la Noul Ierusalim au păstrat o
preocupare bolnăvicioasă pentru hainele frumoase, pe care ei le numesc doar “cu
bun gust”, şi le croiesc singuri şi se mândresc cu ele pe uliţele satului:
“Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai
îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea.”
(30 noiembrie/13 decembrie 1977)
Motivaţia
explicită a interdicţiei căsătoriei este aceea că ea este paravan pentru
păcatele trupeşti:
“ Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria pentru păcat…”(25 iunie 1979)
“ Dumnezeu s-a
hotărât ca să nu
mai fie căsătorie.
Acum ce facem noi, stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă nu am cu ce? (1 august 1979)
“ Domnul a oprit căsătoria pentru că numai e timp de
întinare şi de pofte trupeşti,…” (1
mai 1982)
Tinerii sunt îndemnaţi să nu
se supere că le-a fost interzisă căsătoria, ci să aştepte făgăduinţa (care, din
păcate, s-a dovedit a fi mincinoasă) că peste puţin timp va veni Sfârşitul, iar
ascultarea lor va fi darnic răsplătită:
“ O, poporule al
Domnului, tinerii mei din turma mea! Vă roagă Domnul să nu vă supăraţi pe El că v-a oprit căsătoria, că v-a oprit acum, când e gata să vă dea răsplata ca să fiţi ai Lui, ai cerului
şi nu ai iadului.” (12/25 iunie 1982)
În realitate, au trecut de
atunci peste douăzeci şi cinci de ani[1]
şi nici o răsplată n-a apărut. Înşelaţi încă din anii ’70 cu o Apocalipsă
iminentă, care ar face inutilă orice căsătorie, tinerii de atunci au început să
albească la păr, gândindu-se poate cu nostalgie la faptul că, dacă nu s-ar fi
lăsat minţiţi, acum poate ar fi avut şi nepoţei pe genunchii bătrâneţilor...
16. “Dumnezeu” s-a supărat şi nu
mai face căsătorii
Deşi cu alt prilej liderii
sectei pretindeau că “Dumnezeul” lor
ar fi trasat rânduiala “ne-naşterii de
prunci” încă de la început, de la facerea lumii, acum ei reclamă că
interdicţia căsătoriei fecioarelor care vor să devină mame a fost impusă
dintr-o supărare de moment, dintr-un moft:
“ Uitaţi-vă şi nu
mai doriţi fecioarelor căsătorie, că Dumnezeu s-a
supărat şi nu mai face căsătorii.” (23 februarie 1976)
17. “Dumnezeu” n-a venit pentru a
face căsătorii, dar a venit şi a făcut căsătorii
Paradoxal, interdicţia
căsătoriei a fost precedată de o perioadă în care aceasta era încuviinţată şi
chiar încurajată chiar de Cel care apoi
a interzis-o:
“ Nu am venit ca să te
căsătoresc, că dacă
nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu
fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia
ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar
nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.”(11/24 aprilie 1977)
18. Participarea la nunţi este interzisă
“…Fiilor, veţi fi poftiţi la nunţi, veţi fi poftiţi la chefuri. Vai de cel ce se va înşela… (17 iunie 1977)
19. Credinţa se dovedeşte prin
faptul că nu mai doreşti căsătorie şi nici copii
“ …Dacă ai fi
credincios, nu
ai mai dori să te căsătoreşti şi nici
fii şi fiice nu ai mai dori. Pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în Cartea unor fii:
feciori şi fecioare…”(23 iunie 1977)
20. Relaţiile afective în cadrul
căsătoriei sunt interzise
« Că “dacă mi-a dat Dumnezeu nevastă”, aşa
zice cineva. Cuvântul acesta e scris de duhul necurat. Crezi? Nu ţi-a dat
d-aia… ţi-a dat tovarăş de viaţă, ca omul să nu fie singur pe pământ şi să aibă
tovarăş de ajutor, de viaţă. Dumnezeu nu a scris nevastă pe nici o hartă…» (13 decembrie 1977)
21. Căsătoria şi zămislirea de
copii “pentru o zi” sunt repudiate
“ Nu mai doriţi căsătorie pentru o zi, nu mai doriţi zămislire de
copii pentru o zi…”(23 februarie 1978.)
22. “Dumnezeul” de la Noul Ierusalim-Pucioasa recunoaşte că “a
căsătorit” pe creştini
Poziţia
“pucioşilor” faţă de căsătorie a suferit o alunecare implacabilă. Încă de la început,
“Dumnezeul” de la Noul
Ierusalim-Pucioasa pretindea că aduce un nou
legământ, o nouă lege a căsătoriei:
“ Fiilor, a sosit timpul legământului nou, căci cineva din creştini spune că Dumnezeu a
venit să căsătorească. Eu am venit cu neprihănirea şi
n-am găsit fecior sau fecioară în toată ţara ca să nu dorească căsătorie trupească, dar Eu am venit din
legea lui Dumnezeu” (7 ianuarie 1966)
Pentru moment, El recunoştea că a făcut căsătorii, dar totodată plănuise abolirea căsătoriei, fără
trimiterea la mănăstiri a feciorilor şi fecioarelor:
“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu
le mai căsătorim. Nu să le trimitem în
mânăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (8/21
iulie 1973)
Acuzat de creştinii din “popor” de
inconsecvenţă în poruncile pe care le debitează şi care se schimbă de la o zi
la alta,“Dumnezeul” de la Pucioasa e
tentat să mintă fără perdea, şi dintr-o dată nu mai recunoaşte deloc faptul că a făcut căsătorii:
“… Auzi ce spune, că a pus Dumnezeu poporul Său să ia televizor şi a pus să se însoare şi să se mărite şi casă să-şi facă şi să pună
pe omul Său să mintă.” (18/31martie 1974)
Pus în faţa evidenţelor, este silit să
recunoască din nou că a căsătorit, dar revine cu “inovaţia” de
a-i da căsătoriei alte coordonate decât cele tradiţionale (adică “însoţirea
pentru naştere de prunci”) şi de a o transforma în “căsătorie albă”:
“ …Am tineri şi tinere căsătoriţi de Mine să fie familie sfântă, să nu se
întineze niciodată…”(7/2o noiembrie 1974).
Când îşi pune în practică planul, se face
că uită ceea ce spunea pe 21 iulie 1973 că
“…e scris în Scriptură…”despre tineri şi
tinere, iar în consecinţă promisiunea de a-i ţine acasă pe cei necăsătoriţi şi
a nu-i duce cu forţa la mănăstire este şi ea “uitată”:
“…Opresc căsătoria! După
anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine,
să fie o fiică la mănăstire şi feciori…” (4 decembrie 1975)
Oprirea
căsătoriei vine dintr-o supărare pe creştinii lipsiţi de obedienţă, urmată de
răzbunare:
“ Uitaţi-vă şi nu mai doriţi fecioarelor
căsătorie, că Dumnezeu s-a supărat şi nu mai face căsătorii.” (23 februarie 1976)
“Strâns
cu uşa” de creştinii nemulţumiţi că se suceşte de pe o parte pe alta şi nu-şi
ţine promisiunile, creând “o nouă lege”, “Dumnezeul” de la Noul
Ierusalim-Pucioasa
recunoaşte în sfârşit ceea ce negase cu candoare în martie 1974: faptul că “a căsătorit după
lege”, făcându-şi acum chiar un titlu de onoare din împlinirea legii
căsătoriei:
“…Am căsătorit, ca să nu ziceţi că am scos
ceva din lege; şi nu am ţinut tineri necăsătoriţi.” (14 iulie 1978.)
Totodată, aici se face o
mărturisire deschisă că de fapt nunta este una dintre Tainele Legii celei noi a lui Hristos Dumnezeu, ceea ce pune
sub semnul întrebării propriile
tentative de a o desfiinţa, desfigurându-i semnificaţia iniţială.
Tratamentul diferenţiat, prin
care “Dumnezeul” de la Noul
Ierusalim-Pucioasa îi favorizează pe unii, iar pe alţii îi nedreptăţeşte, a
ajuns să-i scandalizeze pe creştini:
“ Este cineva care
aşteaptă să se căsătorească şi zice: “A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă
trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc.”(1/14 iulie 1978.)
În replică la această
“răzvrătire”, “Dumnezeul” de la Pucioasa
nu Se justifică, ci devine
ameninţător:
“ Nu mă judecaţi, că vă veţi
căi. Da. E numai şi
numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: “ că m-a dus de la oraş, la ţară; că m-a dus la mănăstire; că la unul
i-a dat să trăiască aşa, şi la altul i-a dat să trăiască aşa…”E numai
îndoială în poporul Meu: “că unul suferă
şi altul nu suferă”. Dar Eu zic: fiecare va avea vreme de suferit şi nimeni nu va scăpa de
suferinţă, dar să
asculte de aceste cuvinte, oricum ar fi ele.”(1/14 iulie 1978.)
23. “Dumnezeul de la Noul
Ierusalim-Pucioasa” pretinde că modelul “căsătoriei neîntinate” este oferit de
apostoli şi de leviţi
“ Păstraţi
căsătoria neîntinată. Că la mulţi dintre voi căsătoria e ca o masă când
hrăneşte trupul cu bucate şi îl hrăneşte şi cu păcate. Cine are femeie, este
rugat să fie ca
un apostol, să fie ca un levit. Să fie ca un ales sfinţit.
Seminţia lui să fie cu plăcere Domnului…”
(7 august 1978.)
Biblia nu spune însă că
leviţii ar fi fost necăsătoriţi. Despre leviţi, Sfânta Scriptură spune că
formau un trib, care avea rânduieli fireşti, adică bărbaţii îşi luau neveste,
chiar şi concubine, cu care întemeiau familii şi care le creşteau copii:
“Iar Moise, omul lui Dumnezeu
şi fiii lui au fost număraţi la tribul
lui Levi.”(I Par. 23,14)
“În zilele acelea, când nu
era rege în Israel, trăia un levit pe coasta Muntelui Efraim. Acesta şi-a luat o concubină din Betleemul Iudei.” (Jud.
19,1)
“Şi a grăit Domnul cu Moise
şi cu Aaron şi a zis:
"Numără din fiii lui Levi pe fiii lui Cahat, după
neamurile şi după familiile lor, pe toţi cei buni de slujbă,
De la treizeci
de ani în sus până la cincizeci de ani, ca să lucreze la cortul adunării.
Slujba fiilor lui Cahat la cortul adunării va fi să
ducă sfânta sfintelor.”Num. 4,1-4)
“Familia casei lui Levi deosebit şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei
deosebit şi femeile ei deosebit;
Toate familiile care rămân,
fiecare pentru sine şi femeile lor pentru sine.(Zah.12, 13-14)
Este adevărat că Sfântul
Apostol Pavel a pledat pentru păstrarea fecioriei, el însuşi fiind necăsătorit.
Dar Sfântul Apostol Petru era căsătorit şi nu şi-a lăsat nevasta, pentru a se
arăta în mod făţiş celorlalţi că este desprins de patimile trupului. În schimb,
la Pucioasa toţi care au avut familii s-au despărţit de facto, unii chiar prin divorţ oficializat la primărie, cu
excepţia unui singur cuplu: familia Zidaru. Aceştia s-au încăpăţânat să rămână
fideli unul altuia, motiv pentru care au avut însă mult de suferit din cauza
liderilor “pucioşi”, care i-au criticat aspru în mai multe rânduri pentru
“modelul inadecvat” pe care îl oferă cei doi artişti nonconformişti celorlalţi
creştini şi lumii întregi. Liderii “pucioşi” ar fi vrut ca Marian Zidaru să se
despartă radical şi definitiv de Victoria şi să se retragă la atelierul de la
Pucioasa, iar Victoria să rămână la Bucureşti. În acest fel, scos de sub
controlul şi ocrotirea soţiei sale, Marian Zidaru ar fi putut fi complet
manipulat de către liderii pucioşi.
De la promovarea “căsătoriei
albe” se trece rapid la aberanta poruncă a unei permanente preocupări de
evitare şi chiar de separare efectivă, deşi cei doi foşti soţi (deveniţi între
timp “frate şi soră”) stau încă sub acelaşi acoperiş:
“…Te-aş ruga
creştine să nu
stai tu în casă niciodată cu femeia ta singur, că te îndeamnă să faci păcat…”(7 august 1978.)
Este germenele ideii de
înfiinţare a “obştilor”, formaţiuni amorfe în care convieţuiesc femei şi
bărbaţi pe principiul “frăţietăţii creştineşti”, dar care s-au dovedit falimentare
odată cu incidentul “Nicolae
de la Coşereni”, în care tocmai “obştea pucioşească” s-a
dovedit a fi cauza indirectă a unui insolit caz de poligamie.
24. Căsătoria este oprită doar
pentru “poporul Dumnezeului de la Pucioasa”
Prevăzând o opoziţie acerbă din partea Bisericii
oficiale faţă de inovaţia interzicerii căsătoriei, liderii “pucioşi” îşi iau
măsuri de prevedere. Ei pretind că inovaţiile lor sunt valabile doar pentru
supuşii sectei pucioşeşti, ca să-i ajute în sporirea sfinţeniei. Ceilalţi pot
să opteze pentru poziţia pe care o doresc:
” …Eu aş zice
către poporul Meu: opriţi-vă de la căsătorie. Căsătoria din vremea de azi nu mai e
duhovnicească. Cine vrea, să ia aminte aceste cuvinte. Cine nu vrea, e liber să se
căsătorească. Cine nu vrea să asculte aceste cuvinte, este rugat să nu încurce
ceea ce Domnul grăieşte…”
(26 august 1978.)
25. Căsătoria e admisă, dar numai
“în Domnul”
În fine, cel care nu se poate
lipsi de căsătorie ca de un principiu de viaţă, să accepte că poate exista şi o
căsătorie spirituală, în care Mirele este Domnul, iar Mireasa este Biserica. În
calitate de mădular al Bisericii, se poate considera că şi el este “căsătorit
în Domnul”:
“ Dacă
cineva vrea să se căsătorească, în Domnul să se căsătorească, să primească
duhovniceasca viaţă” (9-10 august
1979)
……………………
Anca
Estera
27 martie 2008
……………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.