14. Televiziunea ProTv rămâne datoare
14.
Televiziunea ProTv rămâne datoare
În urma emisiunii de azi de la ora 13:15
intitulată “Te vezi la Ştirile ProTv: Taina Noului
Ierusalim”, televiziunea independentă ProTv rămâne datoare ca într-o
emisiune viitoare să restabilească adevărul, grav viciat de unele dezinformări
pe care cei intervievaţi le-au strecurat cu bună ştiinţă printre răspunsurile
pe care le-au dat la întrebările puse lor de către Cristian Tabără. Realizatorul a încercat să abordeze subiectul
dintr-o perspectivă cât mai neutră, expunându-se, probabil în mod voluntar, unor
dezinformări cărora nu li se puteau estima consecinţele, şi lăsând în final la
latitudinea telespectatorilor să aprecieze ce este credibil şi ce nu din “povestea”
Noului Ierusalim de la Pucioasa (NIP). Or, aici rămâne datoare televiziunea
ProTv, îndată ce ea nu a respectat nici măcar pe departe principiul “audiatur
et altera pars”. Ea va trebui acum să studieze reacţiile
telespectatorilor, dându-le şansa să se exprime faţă de veridicitatea celor
declarate de cei intervievaţi. Degeaba au fost întrebările lui Cristian Tabără
inteligent formulate, dacă multe dintre ele au rămas fără replică, la altele
s-a răspuns pe lângă subiect, iar la altele s-au însăilat ca răspuns tot felul
de minciuni.
O
primă observaţie:
Ca la toate emisiunile regizate, cei
intervievaţi şi-au ales cei mai potriviţi actori şi cele mai studiate scene.
Teatrul de păpuşi fiind pregătit, persoanele care trăgeau sforile au rămas
pitite în umbră, filtrând de acolo “tainele Noului Ierusalim”. Este vorba de
liderii “pucioşi”, Mihaela Tărcuţă şi Nicolae Nedelcu, care în loc să aibă
responsabilitatea de a recunoaşte deschis că ei sunt cei care conduc destinele acestei
“biserici” auto-intitulate Biserica Noul Ierusalim (BNI) şi ale acestor
creştini (şi nicidecum soţii Zidaru, aşa cum sugerează în fals această emisiune),
apoi să iasă în faţă şi să dea socoteală de felul cum îi conduc, au trimis “la
înaintare” garnitura a doua (Marian şi Victoria Zidaru), a treia (ceilalţi creştini
care au mai răspuns la întrebări) şi a patra (restul de “figuranţi”, plasaţi
strategic în scenă ca să creeze o imagine idilică de “sfântă familie”).
Cei care îi cunosc bine pe cei doi
lideri de la Pucioasa ştiu şi care este motivul principal pentru care au stat
ei ascunşi. Ei se tem ca va veni cândva şi ziua când va trebui ca amândoi să
dea socoteală de toate mistificările lor, prin
care au târât la rătăcire zeci, poate sute de creştini, şi de aceea
caută pe cât posibil să nu lase în urma lor dovezi palpabile, probe materiale
care să-i încrimineze. De aceea ei evită întotdeauna să fie fotografiaţi sau
filmaţi, lăsând impresia, pentru cei care iscodesc din afară “tainele Noului
Ierusalim”, că ei nici măcar nu există. În acelaşi timp, supuşilor lor li se
sugerează că doar “din prea multă modestie” nu vor să apară ei în
înregistrările video sau în fotografii.
Să încercăm să urmărim mai îndeaproape
cum a evoluat această emisiune şi care sunt dedesubturile dialogurilor dintre
realizator şi “actorii” de la Pucioasa. Notele explicative inserate în text îmi
aparţin în totalitate.
_____________________________________________________
VICTORIA ZIDARU: Sfântul
apostol Luca, care este şi fotograful cerului, a venit şi a făcut această
fotografie cu ajutorul unui aparat, concret, material, din oraşul Pucioasa.
MARIAN ZIDARU: Eu vă
mărturisesc că nu sunt în toate minţile, dar nu sunt în toate minţile care îl
strică pe om.
(Notă:
Aceste două replici, însoţite de imaginile aferente, au fost alese de
realizator ca un fel de preambul, probabil considerându-le el că sunt cele mai
semnificative din tot reportajul. Dintr-o anumită perspectivă, şi anume din
perspectiva acestui reportaj, n-a
greşit deloc. Să sperăm însă că vor urma şi alte reportaje, care să dea o
imagine ceva mai realistă asupra acestor “taine” de la Pucioasa, păstrate până
acum cu mare grijă, departe de iscodirile curioşilor. Ulterior, în cele două
clipuri puse de ProTv pe situl www.protv.ro
de pe internet, intitulate Partea I
şi Partea a II-a, această secvenţă
introductivă nu a mai apărut.)
REPORTER (Cristian
Tabără): Bine v-am regăsit. Noi suntem
acum la Pucioasa, loc în care, zic eu, avem toate motivele să fim. De ce!?
Pentru că în spatele meu se află un aşezământ pe care mulţi îl cunosc sub denumirea
de “Mănăstirea Noul Ierusalim”. De fapt, dacă vă uitaţi bine în spatele meu
veţi vedea o poartă superb sculptată (Notă: Este vorba de poarta de la
intrarea principală a “mănăstirii” Noul
Ierusalim. Ea a fost sculptată la Ghelari de către Marian Zidaru, împreună
cu câţiva ucenici, şi adusă apoi după multe peripeţii, la Pucioasa. Pe acea
poartă nu se intră şi nu se iese niciodată. Intrarea în curtea “aşezământului” se
face printr-o portiţă laterală. Adepţii de la Pucioasa au sperat că, aşa cum
anunţau profeţiile lor, reîncoronarea regelui Mihai ca rege al României moderne ar fi însemnat şi
prilejul ca prin aceste porţi să treacă în triumf însuşi regele. Această
perspectivă devine pe zi ce trece tot mai irealizabilă), ceea ce reprezintă un fapt artistic nemaipomenit. Alături
de poartă sunt nişte oameni cu înfăţişări, hai să spunem, nu foarte obişnuite
pentru ceea ce ştim noi despre înfăţişarea omului din România modernă. Dincolo
de acea poartă nu trece aproape nimeni. Nici măcar cei din comunitatea Noului
Ierusalim nu intră acolo decât după un anumit timp, în anumite condiţii.
De fapt, ce se întâmplă
aici? Dacă vă amintiţi bine, în anii ’90 locul acesta a fost supus diverselor contestări:
din partea unor teologi ai bisericii, din partea unor ziarişti, din partea unor
oameni care n-au înţeles foarte multe din ceea ce se întâmplă aici, dar nici n-au ştiut foarte
multe. Recunosc că nici eu nu ştiu foarte multe.
Urmează însă să aflăm
împreună cu dumneavoastră dacă ceea ce ne spun aceşti oameni, şi anume faptul
că aici se aude Cuvântul lui Dumnezeu, este aşa; (Notă: Sancta simplicitas! Dacă
drăguţul de reporter îşi închipuie că ar putea afla de la ei altceva, diferit
de ceea ce deja ştie bine că ei propovăduiesc, şi anume că “doar aici se aude Cuvântul
lui Dumnezeu”
, ei bine, se înşeală. Cum ar putea nişte oameni, întrebaţi fiind, să-şi renege propriile lor convingeri? Asta-i
ca într-o schiţă de Caragiale: – Este adevărat că
pământul e rotund? – Da, domnule!) şi dacă da, care este Cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă aici este Cuvântul lui Dumnezeu, care este semnificaţia acestui loc? Şi
dacă aceşti oameni poartă această ţinută care te duce cu gândul al strămoşii
noştri, ce rost are România în Cuvântul lui Dumnezeu? Şi dacă aici se aude Cuvântul
lui Dumnezeu, cum se raportează acest Cuvânt al lui Dumnezeu în ceea ce ştim
noi despre Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind Sfânta Scriptură? Dacă aceşti oameni
spun că sunt creştini ortodocşi, atunci ce trebuie să ştim noi de la ei despre
acest lucru, şi de ce unii le contestă această calitate? De fapt, cine sunt ei?
Ce este adevărat şi ce nu este adevărat din suita de lucruri care s-au tot povestit despre
aşezământul de la Pucioasa? Mă refer la comunitatea Noul Ierusalim şi la
Mănăstirea Noul Ierusalim, unde cred eu că se întâmplă lucruri pe care merită
măcar să le ascultăm, (Notă: Da,
merită să le ascultăm, dar să nu ne grăbim să le dăm apă la moară şi să le
promovăm ca fiind adevărate, atunci când nu suntem siguri de ce parte se află
adevărul) şi apoi cine, cât înţelege şi cum judecă, asta este deja o chestiune de opţiune
personală. N-am să vă pot duce dincolo de aceste porţi…însă sper să putem merge
în sânul comunităţii, un pic mai încolo. Dar deocamdată… iată… Haideţi , cât se
poate, încolo…
A vorbi despre comunitatea
Noul Ierusalim este delicat şi complicat deopotrivă. Delicat, fiindcă poate
reaprinde vechile dispute şi complicat fiindcă ceea ce susţin membrii ei este
greu de acceptat. De aceea, pentru a nu fi bănuiţi de vreun gând ascuns, îi
lăsăm pe adepţii grupării să se prezinte singuri.
Primul cuvânt îi revine
lui Marian Zidaru, absolvent al Academiei de Arte frumoase, fost profesor
universitar, artist plastic recunoscut mondial, membru marcant al mişcării Noul
Ierusalim şi personaj aprig contestat, tocmai pentru aceasta.
MARIAN ZIDARU: Pe aceste
meleaguri, din 1955 se aude “Cuvântul lui
Dumnezeu”. La început, Dumnezeu a
transmis Cuvântul Său printr-o fecioară, Virginia (Notă: Se
afirmă în unele mărturii ale creştinilor că pe vremea aceea, Cuvântul era rostit de Virginia pe când
se afla în stare de somn profund – catalepsie –, nefiind conştientă de ceea ce
spune), care locuia în satul Maluri, aici, lângă Pucioasa, şi lucrul
acesta a durat până în 1980, când a trecut în cele nevăzute (Notă: Adică a murit şi a fost îngropată în
cimitirul satului, unde a stat şi n-a
mai fost văzută de nimeni timp de 7 ani, până când a fost deshumată, văzută şi apoi
reînhumată în acelaşi loc). Acest “Cuvânt al lui Dumnezeu” a continuat, nu
s-a oprit. A fost o perioadă când a fost o pauză de câţiva ani (Notă: Între 1980 şi 1982) şi apoi s-a reluat “Cuvântul
lui Dumnezeu” prin sora ei, mama
Lelica. Asta a durat până în anul 1990 (Notă: Fals. De fapt, lelica
Maria “a vorbit de la Domnul”
până în 1994. În 1990 a început însă să “vorbească de la Domnul” şi leliţa Mihaela,
şi erau acum două “proorociţe” care vorbeau concomitent, la mare concurenţă,
cuvinte pretinse a fi “venite de la Domnul”.
Pentru că nu a rezistat concurenţei din partea Mihaelei (care era mai şcolită
şi mai motivată să aspire la un leadership),
leliţa Maria s-a lăsat păgubaşă şi din
anul 1994 a renunţat “să mai aducă vorbe de la Domnul”, până la moartea sa, survenită în anul 1997. Marian Zidaru
evită cu dibăcie să evidenţieze aceste aspecte sensibile, care ar fi putut
naşte întrebări foarte incomode). În 1990, Dumnezeu a dat Cuvânt (Notă: prin
leliţa Mihaela, care preluase frâiele
afacerii de la lelica Maria) ca să se ridice în ograda lui Bunea Ilie (Notă: Ilie Bunea este cel care a devenit
primul “preot” al BNI) de aici, din satul Glodeni, să
se ridice o biserică şi să se termine casa care era în construcţie atunci, să
se amenajeze un spaţiu pentru locuit în care să poată vieţui 14… tinere, 14
suflete, să spunem. (Notă: La început au
fost 14 “suflete”, dar apoi o parte s-au risipit şi au venit alţii. În prezent
mai sunt rezidenţi stabili doar 6: Iliuţă, Spiridon (zis
“Spirică”), Dănuţ (zis
“Tataia”), Milică (zis
“şoferul”), alt Milică (zis
“al lui Mihaela”) şi Marinică (zis “Mormăilă”). Din
când în când mai dau pe aici, pe la chiliile lor, soţii Zidaru (care locuiesc împreună la Bucureşti), precum şi Mihaela, Nicuşor şi Gigel, (care locuiesc împreună într-o locaţie din altă
grădină, numită “Legănuţ”). A folosi în aceste
zile formula “cei 14 care aud Cuvântul” este de două ori un nonsens: în primul rînd că nu
mai sunt 14, şi oricum nu mai sunt cei 14 de altădată; în al doilea rând,
pentru că nu toţi 14 “aud” Cuvântul (sau, mai corect, pretind că îl aud), ci
doi: Mihaela şi Nicuşor − iar cel care “aduce Cuvântul” la lumină este, de fapt, numai
unul).
REPORTER (Cristian
Tabără): Mesajul acesta a fost adunat în
timp, într-o lucrare amplă (Notă: Este
vorba de cartea intitulată “Cuvântul lui
Dumnezeu”, pe care cei de la Pucioasa o identifică a fi “Cartea cu şapte
peceţi” din Apocalipsă) care, la rândul ei, a ajutat la întemeierea
unor mici comunităţi de credincioşi. Aceştia se consideră membri ai bisericii
ortodoxe (Notă: Dar nu sunt. Reporterul
a fost minţit. În realitate, ei se consideră aparţinători ai altei biserici: Biserica Noul Ierusalim, care are
următoarele însuşiri definitorii:
-
are “preoţii” ei,
care s-au hirotonit singuri (fără lucrare arhierească sfinţitoare); trei dintre
aceştia se consideră simultan şi “arhierei”, iar Nicolae este şi “prooroc” pe
deasupra;
-
are locaşul ei de
cult cu o arhitectură neortodoxă şi necanonică (nu este structurată distinctiv
în naos,
pronaos, şi altar, ci este o singură încăpere rotundă, înconjurată de
douăsprezece uşi);
-
are “proorocii”
ei, în persoana Mihaelei Tărcuţă , respectiv a lui Nicolae Nedelcu (în afară de
“proorociţele” Virginia
şi Maria, care au murit);
-
are un “patriarh”
(fictiv − el nu există în realitate!), pe care cei
de la Pucioasa îl asociază cu persoana episcopului Irineu, dar acesta nu se
consideră patriarhul lor, şi nici n-ar avea cum, deoarece nimeni nu l-a
investit cu această funcţie; în plus, el nici nu-i recunoaşte ca eparhioţi, ba
dimpotrivă, îi reneagă în mod public;
-
“pucioşii” au
două Sfinte Scripturi: Biblia şi “Cuvântul
lui Dumnezeu”;
-
la slujbe ei nu-l
pomenesc pe patriarhul B.O.R. şi nici pe episcopul locului, ci numai pe
“patriarhul” lor fictiv;
-
nu participă la
slujbele din biserica ortodoxă majoritară, şi nici măcar la biserica ortodoxă
pe stil vechi (deşi au adoptat stilul vechi în cultul propriu), biserici pe
care le consideră apostate şi lipsite de
“duhul proorociei”;
-
preoţii din
B.O.R. sunt consideraţi de “pucioşi” că “au pecetea lui Antihrist”;
-
“pucioşii” pretind
că duc o viaţă mănăstirească, deşi nu respectă canoanele referitoare la
mănăstiri, nu au tundere în monahism, nu fac ascultare de episcopul ortodox al
locului;
-
“pucioşii” contestă
o parte din Sfintele Taine, cu precădere Taina Căsătoriei;
-
în antecedente au
fost cazuri în care laici şi femei din această “lucrare pucioşească” au săvârşit
sfânta liturghie, deşi aceasta este apanajul preoţilor hirotoniţi canonic.
Toate aceste încălcări ale canoanelor şi multe
altele îi califică mai degrabă ca o mişcare sectară pseudo-ortodoxă, cu
nuanţe milenariste, naţionaliste şi anarhiste) , respectă toate cele ortodoxiei (Notă:
În mare, dacă ne referim la tipicul slujbelor, aşa este, dar excepţiile sunt
prea numeroase şi grave; câteva dintre ele au fost expuse deja mai sus) , iar o parte trăiesc
după reguli călugăreşti. (Notă:
Doar aparent: aceştia nu au tundere în monahism, nu au portul călugăresc, nu au
stareţ sau stareţă, nu au ascultare canonică faţă de episcopul locului,
convieţuiesc în aceeaşi incintă şi chiar în aceeaşi chilie persoane de sexe
diferite) Multă
vreme, unii au crezut şi susţinut ideea că la Pucioasa ar funcţiona o ciudată
mănăstire mixtă. (Notă: Susţineau şi ei ceea ce vedeau cu ochii. Mă
întreb de ce reporterul nu a intervievat pe acest subiect şi pe sătenii vecini,
care i-ar fi spus ce văd ei de ani de zile în curţile aşa-zisei “mănăstiri”). Vă întreb şi pe dumneavoastră, cum am întrebat şi pe alţi
fraţi şi pe alte surori din acest aşezământ: vă vorbiţi cu seninătate, cu
convingere şi fără nici un fel de reţinere, folosind expresii de genul: “a spus
Dumnezeu”, “ne-a vorbit Dumnezeu”, “acesta a fost cuvântul lui Dumnezeu”.
Privite din afară, mulţi ar putea spune: “Măi, e ceva în neregulă cu aceşti oameni;
cum pot să spună ei că Dumnezeu le vorbeşte?” (Notă: Într-adevăr, ceva este în neregulă. Aceşti
oameni se mint pe sine şi unii pe alţii cu
o seninătate dezarmantă. Niciunul dintre aceştia NU L-A AUZIT PE
DUMNEZEU VORBIND, ci numai pe Virginia şi pe lelica Maria (prin gura cărora se
spune că “vorbea Domnul”), iar acum
pe Nicuşor, care le citeşte cu o intonaţie adecvată predici ticluite de Mihaela
şi denumite pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”.
Sistematic li s-a inoculat această idee că “Dumnezeu
tocmai le-a vorbit aleşilor Lui, proorocii, acest Cuvânt, pe care Nicuşor îl
citeşte acum şi lor”, până ce
supuşilor li s-au spălat creierele, de au ajuns să fie convinşi că Dumnezeu le-a vorbit indirect şi lor, nu
numai proorocilor. Toate textele ajung la creştinii de rând NUMAI prin
interpuşi. Nimeni nu poate să confirme: “Da,
eu L-am auzit pe Dumnezeu vorbind”. Ei pot afirma doar atât, dacă sunt
sinceri: “Da, l-am auzit pe părintele Nicuşor citindu-ne Cuvântul, despre care
ne-a spus că tocmai a fost rostit de către Dumnezeu”.) Şi am să vă întreb şi eu: “Cum vă vorbeşte Dumnezeu?” Sau…
de unde această linişte, încredinţare neclintită, că aşa stau lucrurile?
BOGDAN: Da, chiar pot să vă
spun... Deci în momentul când asculţi Cuvântul
lui Dumnezeu (Notă: Din capul locului, Bogdan face o subtilă deturnare a
sensurilor. Reporterul a întrebat clar: “Cum
vă vorbeşte Dumnezeu?”, dar Bogdan nu răspunde la întrebare, ci o
ocoleşte cu viclenie, arătându-şi intenţia de a explica altceva, şi anume “cum se
ascultă cuvântul lui Dumnezeu”. Şi de fapt nici asta nu explică, ci
trece mai departe la identificarea şi certificarea sursei. Dar cum se ascultă
cuvântul de fapt? Ce trebuia Bogdan să spună, dacă tot a promis? Asta trebuia
să spună: că toţi creştinii, aproape întotdeauna, ascultă un cuvânt înregistrat
pe suport magnetic, rostit nu de Dumnezeu, ci de
Nicuşor Nedelcu, care la rândul lui îl citeşte din caietul Mihaelei, în
care se află copiat acest Cuvânt, aşa cum pretinde ea că l-a auzit prima cu
urechile ei. Numai la prima citire, de regulă Cuvântul este citit din caiet, în
primă audiţie, tot de către Nicuşor, şi abia după aceea este înregistrat. Nimeni nu poate să certifice nici măcar dacă, în primă instanţă, acest cuvânt este auzit sau nu de urechea omenească, iar a dovedi
că este de la Dumnezeu şi nu de la altcineva, este practic imposibil. Până
şi Mihaela a fost auzită în mai multe rânduri îndoindu-se (sau, mai degrabă,
ispitindu-i pe cei din jur), cu cuvintele: “Oare
Cuvântul acesta este de la Dumnezeu, sau de la Dracul”? Pentru ceilalţi
însă, totul se rezolvă doar prin credinţă, printr-o credinţă oarbă că Mihaela e
un om cinstit şi nu poate să mintă. Din păcate (în
alte probleme, nu aici), Mihaela a fost de
nenumărate ori prinsă cu ocaua mică. Deci,
răspunsul corect al lui Bogdan trebuia să fie următorul: “Nouă niciodată nu ne vorbeşte
Dumnezeu, ci numai Mihaelei Tărcuţă, care este un prooroc. Mihaela îl
transcrie, Nicuşor îl citeşte, şi aşa îl auzim şi noi”. Coroborând părerile de mai sus, concluzia lor este
aparent simplă: acest Cuvânt este fie
de la Dumnezeu, fie de la Mihaela, fie de la Dracul. Deocamdată însă, nimeni
n-a fost în stare să dovedească ceva concret),
Dumnezeu Se certifică, Se identifică ca orice om care are un buletin de
identitate. (Notă: Aici vedem cât de pueril este răspunsul lui
Bogdan pentru a doua întrebare a reporterului: “de
unde această linişte, încredinţare neclintită, că aşa stau lucrurile?” Bogdan e convins că “buletinul de identitate” al
lui Dumnezeu stă ascuns în nişte fraze, a căror provenienţă oricum este
incertă. Adică, cel care compune cuvântul, îşi compune şi propria sa
legitimare, pe care o strecoară în acelaşi cuvânt. Or, legitimarea se face întotdeauna
de către o autoritate exterioară. Bogdan desigur că şi el se legitimează ca
individ cu o carte de identitate, dar pe care nu şi-a emis-o singur, ci Poliţia
a emis-o, căci altminteri actul său de identitate ar fi un fals, şi cine ar mai
crede în el?) Şi El Se identifică ori prin frazele: “Sunt
Dumnezeu. Sunt Fiul Tatălui Savaot, şi am norii şi…norii suire şi coborâre şi
vin la poporul Meu de pe pământ” (Notă:
Da, e frumos ce spune Bogdan aici, dar L-a văzut el oare pe Dumnezeu, tot suindu-Se şi coborându-Se pe
norii cerului, ca să aducă acest argument aici, ca susţinere a propriilor lui
convingeri?). Un om nu
ar putea aduce un astfel de argument. (Notă: Această afirmaţie fermă şi seacă este în acelaşi timp total
gratuită, deoarece nu se certifică prin nimic. Tot aşa de bine Bogdan ar fi
putut spune contrariul: “Numai un om ar putea aduce un astfel de
argument”. Se vede bine cât de puţin cunoaşte Bogdan oamenii, dacă face
asemenea afirmaţii superficiale! Să zicem totuşi că un om obişnuit nu ar
putea, căci oamenii, în general, se feresc de sacrilegii. Dar un drac, care
la nevoie se preface chiar în înger de lumină, ar putea. Ar face-o chiar
cu mare plăcere)
REPORTER (Cristian
Tabără): Multă vreme, despre
aşezământul dumneavoastră şi despre comunitatea de aici s-a spus că ar fi o
comunitate mixtă, sau că ar fi mănăstire mixtă. Văzând că sunt şi surorile acum
aici, vă întreb: există această vieţuire mixtă, sau cele două comunităţi sunt
separate? Comunitatea surorilor locuieşte în altă parte, comunitatea dumneavoastră
aici, şi în praznice sau în diverse momente vă întâlniţi pentru a sărbători.
Cum stau lucrurile din punctul acesta de vedere?
BOGDAN: Deci nu există
mănăstire mixtă, deci...…Cuvântul nu…îl punem…cu foarte multe…că de multe ori,
de nenumărate ori, că nu există mănăstire mixtă la Noul Ierusalim. (Notă: Bâlbâielile lui Bogdan arată că, în prima
secundă, el a fost prins aici pe picior greşit. Dar s-a redresat repede, cu un
răspuns la fel de sec: “nu există mănăstire mixtă la
Noul Ierusalim”. Adevărul în această
problemă este extrem de alambicat. Iată cum ar fi trebuit să răspundă Bogdan, relatând
sincer nişte lucruri pe care el le ştie foarte bine, dar pe care el n-a vrut să
le dea pe faţă, ci i-a spus reporterului doar un sfert de adevăr:
În primul rând, la Pucioasa nu este nici o
mănăstire. Trecând peste faptul că cei de acolo n-au fost tunşi în monahism, nici nu s-au îmbrăcat vreodată călugăreşte, ba mai mult, au oroare de
aşa ceva, trebuie evidenţiat că actuala comunitate care vieţuieşte între
zidurile aşa-zisei “mănăstiri” nu are un
stareţ (cum are orice mănăstire de pe lumea aceasta), nu dă ascultare niciunui episcop,
inclusiv episcopului locului, şi este
compusă atât din bărbaţi, cât şi din femei. Încercările repetate ale
răposatului episcop Vasile al Târgoviştei de a-i aduce sub ascultare canonică
s-au izbit de refuzuri încrâncenate, tari ca stânca. Actualul episcop al
Târgoviştei, Nifon, cunoscând istoria şi eşecurile predecesorului său, nici n-a
mai încercat să-i înduplece spre ascultare pe
adepţii NIP, ştiind că ar trebui să se lupte cu morile de vânt. Dar nici cei de
la Pucioasa n-au venit vreodată cu rugămintea la el ca să-i păstorească, deşi
pretind că respectă rânduielile ortodoxe, bisericeşti şi monahiceşti. Comunitatea
iniţială, cea din 1990, a avut într-adevăr aspiraţia la o viaţă mănăstirească,
şi de aceea ei s-au şi auto-denumit aşa: “mănăstire”. Îi încurca însă tocmai
faptul acesta, care se discută acum: cei adunaţi acolo în aceeaşi ogradă erau
şi femei, şi bărbaţi, iar lumea din sat începuse să cam cârtească. Femei erau
ceva mai puţine: era monahia Gabriela Belinschi (poreclită
“maica Gaby”), era Victoria Zidaru (poreclită “Doamna Profesoară”), era Mihaela (soţia lui Emilian
Tărcuţă) şi mai erau şi soţiile celor doi
creştini care îndată după aceea au fost “făcuţi” “preoţi”: Spiridon Şerban şi
Nicolae Nedelcu. Mai erau şi două fetiţe, fiice minore ale “preoţilor” Nicolae
şi Spiridon. Prin abile presiuni şi ameninţându-le cu “mesaje primite din cer”,
Mihaela Tărcuţă a reuşit să le îndepărteze pe toate femeile din “mănăstire”, pe motivul perfect plauzibil “ca ele să
nu dăuneze imaginii mănăstirii”, căci oamenii încă de pe atunci îşi dădeau
coate că e ceva suspect în adunătura aceea mixtă de bărbaţi şi femei, sub
acelaşi acoperiş. Pe soţiile preoţilor împreună cu fetiţele lor, Mihaela le-a stabilit cu domiciliu forţat la o
creştină din comuna Valea Lungă; maica Gaby (care
fusese dinainte călugăriţă de-adevăratelea)
şi-a luat câmpii şi a ajuns până la urmă să se închinovieze din nou, la o
mânăstire autentică; iar “Doamna Profesoară” s-a retras la atelierul din
Bucureşti, împreună cu soţul ei. Însă, nu se ştie cum se face că Mihaela a
uitat să se îndepărteze şi pe sine, aşa că “mănăstirea” tot mixtă a rămas. Dar,
odată rămasă singură la cârmă cu atâţia bărbaţi, Mihaela a pus şeaua pe ei. Pe
Nicuşor Nedelcu l-a obligat să divorţeze de soţia lui, şi de atunci Mihaela a
rămas nedespărţită de Nicuşor, ca marca de scrisoare, încât (ca o excepţie, desigur)
ei dorm şi în aceeaşi chilie, de atunci încoace. Emilian Tărcuţă a fost cam
cătrănit la început, văzând că trebuie să renunţe la “sora Mihaela” în favoarea
unui “frate” mai tinerel, dar s-a consolat, aflând de la Mihaela că “aceasta e
voia neabătută a Domnului”: ca
Mihaela şi Nicuşor să lucreze zi şi noapte, nedespărţiţi, pe ogorul Domnului.
Peste câţiva ani comunitatea a mai crescut, dezvoltându-se însă doar în afara
zidurilor mănăstirii, în alte locaţii şi în alte clădiri. La început a fost un
grup de băieţi la Târgovişte, în casa unui creştin, pe nume Halău Gheorghe.
Apoi, când au venit şi fete, atrase de mirajul “vieţii în sfinţenie”, băieţii
au fost mutaţi la Pucioasa, în “Căsuţa din deal”, iar în locul lor, la
Târgovişte, au rămas fetele. Peste alţi câţiva ani (prin
noiembrie, anul 2000) la Pucioasa a început
construcţia unei alte clădiri, numită de ei “Casa Întâlnirii”, care avea în
proiect şi aproape douăzeci de “chiliuţe”. La lucrări au fost convocate şi
fetele de la Târgovişte, pentru a merge treaba mai cu spor, dar după terminarea
lucrului, unele nu s-au mai întors la Târgovişte, şi au rămas la Pucioasa până
în ziua de astăzi. Ele s-au stabilizat în “căsuţa Corneluţei”, situată în
aceeaşi curte cu “Căsuţa din deal”, în care stau băieţii. Aşadar, Bogdan are
dreptate, nu stau în aceeaşi casă fetele cu băieţii, dar stau în aceeaşi curte
şi mănâncă întotdeauna împreună la mesele de prânz şi de seară. La rugăciunile
ce se ţin într-un paraclis improvizat într-un pod, de asemenea sunt împreună.
La început au existat trei closete comune, nefiind nici o cabină cu destinaţie separată
(aşa cum, pretutindeni unde sunt mai multe
cabine, se întâlnesc indicaţiile simbolice B şi F)
şi o baie cu apă caldă, de asemenea comună, dar care se folosea alternativ. Au
apărut însă şi incidente, pentru că erau deja prea mulţi. La
baie, fetele stăteau mai mult timp decât băieţii şi îi făceau să
aştepte la uşă,
ceea ce pe undeva pare firesc. Când veneau şi celelalte fete de la Târgovişte,
la sărbători sau la unele lucrări mai ample, la singura baie existentă se crea
un adevărat balamuc. S-a mai întâmplat (foarte rar, ce-i drept,) ca băieţii să
uite să încuie uşa,
încît au dat fetele peste ei în baie. La closete, altă trăznaie! A ieşit la un
moment dat o fierbere şi o tulburare mare între fete, pentru că Valy-Baba pretindea
că i-a văzut pe Nicuşor Nedelcu şi pe Mana că au ieşit imediat unul după alta
din aceeaşi cabină de closet. Noroc cu Mihaela care, mai înţeleaptă, a
lămurit-o pe Valy-Baba că dracul i-a dat vedenii, ca să-l compromită pe
Nicuşor. Adică, dracul special a luat înfăţişarea lui Nicuşor, ca să-şi bată
joc de Valy-Baba, şi să creadă ea că Nicuşor este; dar în realitate nu era
Nicuşor, ci era dracul. De atunci, Valy-Baba e şi ea convinsă că i s-a părut, deşi atunci ea fusese pusă special
să-i spioneze pe cei doi, pe Mana şi pe Nicuşor, de către alte fete, care
bănuiau ele că o să se întâmple ceva, din pură invidie, probabil. După aceea, ca
să se evite alte scandaluri, Mihaela a hotărât ca să se zidească un closet
separat şi pentru fete, apoi şi o băiţă numai pentru ele în “căsuţa Corneluţei”.
Băiţa aceasta a apărut mai târziu, acum vreo trei ani şi, oricum, nici ea nu
făcea faţă la cerinţe, mai ales cînd veneau şi celelalte fete de la Târgovişte,
câte 10-12 odată.
De atunci, incidente de acest gen n-au
mai apărut, şi în comunitatea mixtă de la Pucioasa e acum pace, armonie şi
linişte. În prezent, alături de băieţi,
aici au statut de rezidente permanent: Valentina-Veronica (poreclită Valy-Baba),
Mitrodora (poreclită Mitzy), Maria (poreclită Mariutza sau Mary-hoatza) şi
Irina, căreia deocamdată nu i s-a găsit o poreclă potrivită. O perioadă a stat şi Constantina (poreclită
Katy) dar i s-a părut prea grea munca la Pucioasa şi, pretextând că e
bolnăvicioasă, s-a cerut a fi “transferată” la Târgovişte. Dar nu i-a ţinut
multă vreme figura, pentru că a fost adusă înapoi la treabă, la Pucioasa, de
către Mihaela. Mai mult, în ultima vreme au fost stabilizate în chiliile din
“Casa Întâlnirii” şi alte fete din grupul de la Târgovişte, adică tocmai acelea
care erau acolo şi atunci când s-a făcut acest reportaj. Toate aceste aspecte
Bogdan le-a trecut sub tăcere, deşi le ştia foarte bine, erau de ani de zile sub
ochii lui. De ce? Ştie el de ce.) Aici este… casa…
băieţilor…
MANOLIŢĂ (Emanuel): Deci,
comunitatea.
BOGDAN: … deci… (Notă: Dacă
era corect, Bogdan trebuia să adauge îndată, arătând cu degetul spre “căsuţa
Corneluţei”, situată în aceeaşi curte: “…iar acolo este căsuţa fetelor de la Pucioasa”) iar la Târgovişte este casa fetelor… surorilor… a fetelor (Notă: Bogdan începe iarăşi să dea în
bâlbâială, pentru că realizează că acum a
ajuns deja să mintă de îngheaţă apele: nu toate fetele locuiesc la Târgovişte,
ci mai puţin cu cele patru fete, uneori cinci, care stau permanent la Pucioasa,
plus celelalte, mutate de către Mihaela în ultima vreme în “Casa Întâlnirii”.
Iar casa de la Târgovişte nu este a fetelor, ci a lui Halău Gheorghe, care stă
şi el în ea, împreună cu soţia şi cu băiatul, deci şi acolo, la Târgovişte, e
tot un fel de comunitate mixtă), deci nu există aşa
ceva. (Notă: Nu există “mânăstire”,
după cum am văzut, dar există “ comunitate mixtă”, după cum iarăşi am văzut. E
drept că “băieţii” şi “fetele” stau la Pucioasa în case separate, dar locuiesc
în aceeaşi curte şi mănâncă la aceeaşi masă. Fetele le gătesc permanent
demâncare băieţilor şi, o dată pe săptămână, le şi spală rufele murdare, şi
apoi le calcă. Aşa, ca în orice familie mai numeroasă. În plus, mai e şi cazul
neobişnuit al cuplului nelegitim Nicolae-Mihaela, care dorm în aceeaşi
încăpere, ca “frate şi soră”. Pentru a elimina însă orice suspiciune de viaţă
imorală ei l-au implantat de câţiva ani încoace în chilia lor pe Gigel, nepotul
păstorului nea’Mişu [Dănciucă Gheorghe din comuna Măneşti], care fiind mereu cu
ei, oricând poate da garanţie asupra moralităţii lor ireproşabile.
Aşadar, răspunsul corect la întrebarea
raporterului “există această vieţuire mixtă, sau
cele două comunităţi sunt separate?” este următorul: “Da,
există vieţuire mixtă, atât la Pucioasa, cât şi la Târgovişte, iar cele două comunităţi
NU sunt separate”).
Sunt venite numai pentru
ajutor, la marile sărbători, iar fiecare îşi duc modul de viaţă creştineşte, cu
o conştiinţă de creştin. (Notă: Una
din două:
- ori,
“marile sărbători” ţin încontinuu şi nu se mai termină niciodată;
-
ori, este remarcabil cu câtă naturaleţe a ajuns să mintă acest tinerel,
fără să clipească, el fiind de altfel fiul
unor creştini de treabă, care l-au crescut de mic cu frică de Dumnezeu. Bogdan ştie bine, (după cum toţi cei de faţă
la acest interviu ştiau, dar nimeni n-a intervenit cu vreo corecţie, deci toţi
au consimţit la minciuna lui) că unele fete care locuiesc acum la Pucioasa sunt
plecate de la Târgovişte de 7-8 ani, iar unele n-au locuit la Târgovişte nici
măcar o zi! Se vede bine că la el, ca şi la ceilalţi complici prin
tăcere, educaţia minciunii, propovăduită de liderii de la Pucioasa, a dat roade
bogate)
MANA (Marilena): Ţin să vă
mărturisesc ce-am simţit şi de la aceşti oameni (Notă: Mai mult ca sigur că
aici e vorba de liderii din umbră Mihaela
şi Nicuşor, deoarece Mana este unul dintre sfetnicii lor de bază) pe care i-am cunoscut şi de la această coborâre cerească, din
ei izvorau şi emana o putere care te făcea să iubeşti şi tu sfinţenia, să
iubeşti postul, rugăciunea… Deci izvora din ei această putere care te făcea să iubeşti
şi tu şi să poţi şi tu, să vezi că se poate.
REPORTER (Cristian
Tabără): În ce constă viaţa dumneavoastră în această comunitate?
MANA (Marilena): Deci,
plecând… sunt aceleaşi rânduieli ca şi în mănăstire: rugăciune, post… în ceea
ce priveşte rugăciunea: cele şapte laude, sfânta Liturghie, mărturisirea,
spovedania, împărtăşania cât mai deasă, ceea ce ne-a făcut mai mult să ne ataşăm
chiar în lucrarea fiinţei noastre…
VALY (Valentina Mihai): …lăuntrice…
MANA (Marilena): …lăuntrice…
VALY (Valentina Mihai): …a omului cel dinăuntru…
MANA (Marilena): …a omului cel nou…
VALY (Valentina Mihai):…la
care…
MANA (Marilena): …lucru care, da, greu mai vezi că se lucrează cu amănunt la
lucrarea fiinţei lăuntrice, la îndumnezeirea omului, că de fapt, asta e şi
ţinta ortodoxiei. Deci această coborâre cerească se aude deasupra mănăstirii,
acolo, şi cei vieţuitori de acolo, aud… (Notă:
Exprimare vag-mincinoasă, care sugerează celui neavizat că toţi
cei
de acolo, de la mănăstire aud “Cuvântul
lui Dumnezeu”, ceea ce nu este adevărat. Au fost şi cazuri, nu puţine, când
Cuvântul n-a coborât deasupra mănăstirii, ci prin alte părţi, tocmai pentru
simplul motiv că Mihaela şi Nicuşor nu erau atunci în mănăstire, ci peregrinau prin
acele locuri)….
iar, cum aţi spus despre noi, că
noi prin credinţă, deci nouă ne-a fost uşor să credem că …acolo se aude şi ni
se transmite şi nouă această învăţătură sfântă,… (Notă: Mana alunecă încet
spre adevăr: nu prin încredinţare directă, cu ochii şi
urechile lor, au ajuns să susţină existenţa “vorbirii lui Dumnezeu la Pucioasa”, ci prin “credinţă”, credinţă că “alţii totuşi aud”, care este un fel de
autoamăgire că cei care îi păstoresc n-ar putea să-i mintă fără scrupule, cu
atâta consecvenţă şi nonşalanţă).
REPORTER (Cristian
Tabără): Dacă vine cineva şi vă spune… ăă…: “asta e exaltare”, “asta e mai
degrabă treaba unui psiholog sau a unui psihiatru”, “asta nu e neapărat trăire
autentică, ci vreun dezechilibru”, ce-i răspundeţi?
VALY (Valentina Mihai): Asta vroiam să spun că nu e nimic fanatic, nu
e o exaltare în tot ce facem. De ce? Pentru că acest urcuş, această cale este
şi grea. E un paradox: ceea ce vrei să fie frumos nu poţi să-l dobândeşti decât
prin foarte mare greutate. De aceea toţi cei care vin, şi se alătură de noi, nu
pot rămâne mult timp, dacă nu, vor, ei, singuri, şi nu se… nu se împovărează…să
spun aşa, cu această sarcină greu de dus…
(Notă: Ortografia ceva mai
neobişnuită a acestui pasaj, cu atâtea virgule, încearcă să reproducă dicţia
folosită de Valy)
REPORTER (Cristian
Tabără): Pe de altă parte, iată, dumneavoastră v-aţi întemeiat comunitatea în
jurul revelaţiilor pe care le-a avut o femeie simplă, nu? catalogată de mulţi
drept nebună, urmărită de securitate în
perioada comunistă, ameninţată, batjocorită. Vorbim despre Virginia,
sau cea pe care dumneavoastră o numiţi Sfânta Virginia, şi pe care, deocamdată, unii o văd
aşa cum vedeţi dumneavoastră, iar ceilalţi o văd ca pe mulţi alţi trăitori
aparte, ceva mai degrabă greu de acceptat decât uşor de acceptat. Nu… ăă…Vă
întreb, de unde aveţi încredinţarea că ceea ce a auzit Virginia,
sau sfânta Virginia,
ceea ce aveţi dumneavoastră mai departe este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu?
VALY(Valentina Mihai): Pentru
că oamenii… mărturia celor care au cunoscut-o de-a lungul vremurilor…
MANA (Marilena): … de
cincizeci de ani…
VALY (Valentina Mihai):…de
cincizeci de ani, şi cei care i-au fost alături au mărturisit aceasta, şi nu
poţi trece peste mărturia celor care văzut şi au stat lângă această fiinţă.
MANA (Marilena): Şi nu mai mult…
VALY (Valentina Mihai): …nu
poţi trece aşa de uşor…
MANA (Marilena): …da …şi
nu mai mult… să numai spun, atîtea
exemple şi mărturii care sunt şi în carte scrise, când a fost dezgropată, …la şapte ani… deci trupul
ei, a fost găsit moaşte.
Nea’MILICĂ “şoferul” (Emilian
Bănescu): A fost multă luptă împotriva acestui loc şi la
mănăstire. Acolo, în Cuvântul lui Dumnezeu, scria: că “sfânta Virginia e piatra de temelie a Noului Ierusalim”.
Şi pe acest considerent, preoţii şi cei care erau împotriva acestui loc, au
socotit că noi am venit noaptea şi am furat-o şi că nu mai este aicea. Deşi că
ştiu toţi, cei din sat, şi preotul (nu acesta, altul, dinainte) că la 7 ani
când am venit aici cu toţii şi am dat piatra la o parte, Sfânta Virginia venise
la sora ei(Notă: în vis sau în vedenie) şi-i spusese:
“Aveţi voie doar să priviţi, dar să nu atingeţi”. Dar, din cauza situaţiei,…
ADY (Adrian): S-au luat de ei!
Nea’MILICĂ “şoferul” (Emilian
Bănescu): …am coborât în mormânt, după
mireasmă, şi era moaşte, şi am atins-o şi faţă şi pe haine…
REPORTER(Cristian Tabără):
Domnu’ Nicolae, spuneţi-mi, vă rog, de
cât timp faceţi parte din comunitatea de la Noul Ierusalim?
Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae
Achim): Din…’60.
REPORTER(Cristian Tabără):
Din ’60!
Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae
Achim):Da!
REPORTER(Cristian Tabără):
Asta înseamnă, că dumneavoastră de exemplu aţi cunoscut-o pe Sfânta Virginia!?
Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae
Achim):Da…da.
REPORTER(Cristian Tabără):
Ce puteţi să-mi spuneţi despre dânsa,
ce fel de om era?
Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae
Achim): Era un om cu multă pace, cu multă smerenie. Nu e…se cunoştea că e
Dumnezeu în ea. Se cunoştea! Oricum ai fi făcut, n-aveai cum să… depăşeşti prin
mintea ta ceva. Pentru că se cunoştea de…după faţă că era Duhul lui Dumnezeu în
ea. Că acolo unde… unde este Dumnezeu, omul are o altă înfăţişare faţă de în lume,
faţă de oamenii normali (Notă: Dimpotrivă, tocmai oamenii normali
au chipul lui Dumnezeu, şi îşi lucrează necontenit asemănarea cu El). Este un om… o fire…blândă, o…smerit…
REPORTER (Cristian
Tabără): Fără îndoială că lucrurile care se spun sunt tulburătoare şi ridică
multe, multe semne de întrebare pentru foarte mulţi, însă, pentru cei care
caută dovezi palpabile şi materiale ale… eu ştiu, Împărăţiei lui Dumnezeu,
fotografia pe care o am acum în mână ar putea fi una dintre aceste dovezi. Are
o poveste extrem de complicată şi extrem de tulburătoare, pentru că… în această
fotografie, dacă am înţeles eu bine, şi mi s-a spus bine… se văd două planuri:
lumea aceasta şi împărăţia lui Dumnezeu; Sfânta Virginia, purtătoarea cuvântului, respectiv,
nimeni altul decât Iisus Hristos.
Nu ştiu dacă am înţeles
bine aşa, şi aş dori explicaţia acestei fotografii. Cine a făcut-o, când a
făcut-o? văd că aici scrie “vara anului 1964”… Ce se află exact în ea?
VICTORIA ZIDARU: Deci, în
această perioadă, mama… sfânta Virginia,
era foarte bolnavă, avea o stare de neputinţă şi o mare tristeţe. Era singură
în cameră, doar cu o creştină care o însoţea. Ea a fost anunţată în timpul
somnului că dimineaţă va găsi ceva, un…un semn de la …un semn de la Domnul.
Dimineaţă, când s-a trezit, a găsit într-adevăr pe masă această fotografie. Ce
reprezintă ea? Este camera sfintei Virginia,
aici se poate vedea maşina de cusut, un obiect concret, real, care a existat în
camera ei, dar pe care este prezentă silueta coroanei de spini a Domnului. (Notă:
Coroana de spini era prezentată a fi un simbol, care semnifică suferinţele
Virginiei pe pământ. Nu pare reală, ci mai degrabă desenată: pe o treime din
circumferinţa ei se văd doar 5(cinci!) spini,
grupaţi în două mănunchiuri – unul cu 2 spini, iar celălalt cu 3 – , toţi spinii
fiind îndreptaţi în sus) După aceea, ca şi cum
peretele ar fi spart, (Notă:
Aceasta este doar o impresie. Mai degrabă, urmele “spărturii” certifică faptul
că este vorba de un colaj) – această – acest arc, în
care sfânta Virginia este aşezată pe un sicriu, (Notă: Mărturia creştinei Dănciucă Elena din Măneşti arată că este
aşezată pe pat, dar că ar fi şi “o formă de sicriu la baza patului”, cu aceeaşi
semnificaţie ca a coroanei de spini) iar Domnul este
în faţa ei. În spate, foarte departe, –
se zăreşte – se zăresc cele trei
cruci. (Notă: Distanţa este,
într-adevăr, atât de mare încât crucile abia se văd conturate. Totuşi, ele sunt
atât de stângaci desenate, disproporţionate faţă de restul “fotografiei”, încât o apreciere subiectivă le arată a fi de
înălţimea reală a unor stâlpi de telegraf, ceea ce este absurd. Întrebarea
este: dacă planul din faţă este camera, iar planul din spate este Împărăţia
Cerurilor, ce caută Golgota şi cele trei cruci în Împărăţia Cerurilor??
REPORTER (Cristian
Tabără): De pe Golgota?
MARIAN ZIDARU: De pe Golgota.
VICTORIA ZIDARU: De pe
Golgota, da!
MARIAN ZIDARU: Şi pietrele…
de pe drum, sunt…
VICTORIA ZIDARU: Da.
MARIAN ZIDARU: …pietrele
Golgotei.
VICTORIA ZIDARU: Sigur că
această fotografie a stârnit şi atunci destule… destulă curiozitate,…
REPORTER (Cristian Tabără):
Şi probabil şi destule controverse, pentru că e greu de acceptat, mai ales când
nu ştii cine a făcut fotografia aceasta…
MARIAN ZIDARU: Controversa consta
în faptul că… nu înţelegeau cum de… s-a realizat această fotografie…
REPORTER (Cristian
Tabără): A, aici e problema, şi cine…
VICTORIA ZIDARU: Da, da…
MARIAN ZIDARU: …se întrebau
foarte mulţi că… în cer există aparate de fotografiat?…
VICTORIA ZIDARU: …şi atunci,
Domnul i-a explicat sfintei Virginia că în această – că în acea noapte, sfântul
apostol Luca, care este şi fotograful cerului (Notă: pe plan teologic,
aceasta pare a fi o noutate absolută, revoluţionară, care arată că şi cerul
se modernizează, în pas cu cuceririle tehnicii de pe pământ, adică nu bate
de fel pasul pe loc. Dar, întrucât tehnica
fotografiei nu are nici măcar 200 de ani vechime, să nu ne aşteptăm să regăsim
această informaţie pe undeva prin Sfânta Tradiţie. Ce se întâmplă cu arhiva
pentru perioada dinaintea ultimilor 200 de ani, când tehnica fotografică nu se
inventase? Pe atunci nu erau aparate foto, deci nu se puteau face nici poze.
Cum s-o fi descurcat “sfântul apostol Luca”,
aproape 2000 de ani (mai puţin ultimii 200), numai el ştie. Ceea ce pare
ciudat este că, exact în aceeaşi perioadă, în care se pretinde că s-a făcut această
“fotografie”, cerul nu vedea deloc cu
ochi buni modernizarea lumii, un aspect nedorit fiind chiar introducerea iluminatului
electric în oraşe şi sate. Cităm din cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, la
pagina 92: “Am
adus un îngeraş cu un ciocănel şi a spart
toate becurile de la policandru şi a pus lumânări de ceară curată”), adică este cel care se ocupă cu documentaţia de pe pământ…
el face un fel de arhivă a evenimentelor importante – cele mai importante ale… –
din pământ – de pe pământ. Deci sfântul apostol Luca a venit şi a făcut această
fotografie cu ajutorul unui aparat concret, material, din oraşul Pucioasa. A
pătruns, sigur că da, prin zidurile – prin uşă, într-un laborator foto din
oraş, a luat aparatul, (Notă:
Caz de forţă majoră: “Sfântul Luca”, “doctorul
cel iubit” , “doctor fără de arginţi” şi “fotograf
fără de aparat”, e nevoit să dea o fugă vreo
5-6 Km până în urbea Pucioasei, şi să dea “o spargere” în plină noapte, ca să
se poată folosi fraudulos de un aparat de fotografiat de pe pământ. Oare de
fiecare dată era nevoit să procedeze la fel, ca să-şi completeze “arhiva” de fotografii din cer? Din mărturisirea
creştinei Dănciucă Elena din Măneşti reiese că aparatul acela a avut şi blitz,
fiindcă poza s-a făcut noaptea –
deşi blitzul e tot pe bază de
electricitate, şi cu electricitate am văzut că nu prea era voie – dar, în fine,
s-a făcut o derogare, că era noapte) a făcut fotografia, (Notă: pentru aceasta, “sfântul Luca” s-a
întors înapoi la Maluri, deoarece tot în acea mărturisire se spune că fotografia
a fost făcută în comuna Maluri, la peste o oră de mers pe jos, prin pădure,
faţă de oraşul Pucioasa) s-a întors, (Notă: înapoi, la Pucioasa) a developat-o, şi după aceea a venit din nou (Notă: înapoi, la Maluri) cu două exemplare; un exemplar l-a lăsat pe masă, şi un
exemplar i s-a spus sfintei Virginia că este luat în cer, ca mărturie; ca
atunci, la Judecată, când se vor depune mărturii despre tot ceea ce s-a
întâmplat pe pământ, să fie mărturia în cer. (Notă: Săracul “Luca”, cum de
s-a înhămat el la o treabă aşa de grea!? Să fii nevoit să culegi mărturii şi probe materiale despre tot ce
s-a întâmplat pe pământ, ca să faci o arhivă universală, a tuturor timpurilor,
dar să n-ai tu la îndemână un aparat foto performant, şi un blitz, şi o cameră
obscură, şi revelator, şi fixator, şi hârtie fotografică, şi un exponometru, şi
curent electric pentru expunere, atâtea angarale pentru o treabă aşa de
complicată! Să fii tu, un sfânt aşa de serios, nevoit să umbli de colo-colo şi
să dai spargeri în fiecare noapte prin laboratoarele foto, să consumi
materialele oamenilor şi să-ţi însuşeşti cu japca hârtia fotografică, fără a o plăti, numai ca să-ţi faci trebuşoara de arhivar al
cerului! Mai bine făcea o pictură, că tot fusese el cândva şi pictor talentat;
ar fi fost mult mai simplu şi mai cinstit. Oricum ar fi, fotografia aceea mai
degrabă aduce cu un colaj, cu un desen fotografiat, decât cu o poză autentică,
făcută noaptea la blitz.) De atunci noi păstrăm
această fotografie, din 1964.
REPORTER (Cristian
Tabără): Vă daţi seama cum sună astea
pentru urechile unui om supus îndoielilor şi care nu…ăă…
MARIAN ZIDARU: Suntem convinşi că lucrul acesta poate să
stârnească chiar şi hohote de râs, adică “Dumnezeu se ocupă de fotografii
acuma”, sau de lucruri de genul ăsta, dar a fost un mic semn, de care sfânta
Virginia avea nevoie (Notă: Asta este explicaţia sinceră a
motivaţiei reale pentru care s-a “lucrat” această “fotografie”: era
nevoie de ea, ca oamenilor să li se ofere argumente palpabile ca “să
creadă” că între Virginia şi “Dumnezeul” Pucioasei este o legătură
directă, nemijlocită.) în acel moment, şi de care şi noi toţi avem
nevoie, peste ani şi ani de zile. (Notă:
Dacă şi acum, după aproape cincizeci de ani, cei de la “Noul Ierusalim”
mai au nevoie de asemenea trucuri
ieftine pentru a-şi legitima autenticitatea în faţa oamenilor, se explică de ce
au ei o credibilitate atât de scăzută.)
REPORTER (Cristian
Tabără): Acuma, vrând-nevrând sunt obligat să leg două lucruri între ele…mă
întrebam la un moment dat, preluând vocea celor care ne urmăresc, dacă sunteţi
sau nu în toate minţile. Acuma, vă întreb altceva: Nu există riscul, dacă tot ceea
ce ne povestiţi, e aşa cum ne povestiţi, ca cineva să vă suspecteze de mândrie,
de exemplu? …că sunteţi cei aleşi ca să…eu ştiu…altfel, mai presus…
MARIAN ZIDARU: Mândria este un diavol care ne pândeşte pe
toţi. Deci atunci când un om nu mai poate fi doborât prin păcate, diavolul
urmăreşte să-l doboare prin mândrie. (Notă: Oare mândria nu este şi ea un
păcat? Este chiar unul dintre cele 7 păcate capitale)
Deci, nu negăm faptul că suntem pândiţi de această… de această ispită (Notă: Mândria este un păcat, nu o
ispită), ci într-o anumită măsură suntem mândri. Eu
mărturisesc că sunt mândru: sunt mândru că sunt român, sunt mândru că am
cunoscut acest Cuvânt al lui Dumnezeu, sunt mândru că sunt creştin ortodox (Notă: Culmea este că, până şi în acest
caz special, mândria tot păcat rămâne! Iar culmea culmilor este că, în însăşi
Cartea de care se face atâta caz, în “Cuvântul
lui Dumnezeu”, stă scris la pag. 152: “Poporul Meu,
nu te mândri că eşti poporul Meu.“. Dar cartea asta pucioşească e cam
prea voluminoasă. Ea mai trebuie şi citită, pentru ca cei de la Pucioasa să o
cunoască şi apoi să poată împlini ce scrie în ea), şi
aşa mai departe.
REPORTER(Cristian Tabără):
Siguranţa, încredinţarea pe care o aveţi, e uluitoare, şi probabil că o parte
dintre cei care vă vor urmări acum se vor întreba: “Ce se întâmplă cu aceşti
oameni? De unde le vine siguranţa, de unde le vine puterea”? Sunt – şi am să
fiu brutal în exprimare - pentru că sunt convins că unii vor gândi exact cum vă
voi spune acum: “Sunt aceşti oameni în toate minţile,sau nu"?
MARIAN ZIDARU: Eu vă mărturisesc că nu sunt în toate
minţile. Dar, nu sunt în toate minţile care îl strică pe om. Sunt într-o
singură minte: în mintea lui Dumnezeu.
REPORTER(Cristian Tabără): Cei mai mulţi
dintre membrii comunităţii Noului Ierusalim trăiesc şi muncesc în aşezământ,
însă un număr de 14 au fost aleşi să vieţuiască în mănăstire şi să audă direct
Cuvântul lui Dumnezeu.(Notă: Aceasta este cea mai mare şi cea mai gravă
minciună cu care reporterul a fost "intoxicat" în acest reportaj. Ea
compromite definitiv orice urmă de speranţă că povestea "coborârii
cuvântului pe aripile vântului", de la Dumnezeu la oameni, ar putea fi
adevărată. În prezent nici măcar nu mai locuiesc 14 vieţuitori între zidurile
“mănăstirii”. Deşi într-o perioadă de mult trecută, în incinta “mănăstirii” de
la Pucioasa locuiau, într-adevăr, 14 persoane, niciodată ele n-au auzit toate
(simultan, sau măcar pe rând) “Cuvântul
lui Dumnezeu”. Singurele persoane care ar fi putut eventual să-l audă sunt
cele care îl prezentau, sistematic, poporului: Mihaela şi Nicuşor. Întrebarea
care se pune imediat este: “dar ei, oare îl auzeau într-adevăr, sau îl
fabricau?”) Restul comunităţii nu are voie să intre
în mănăstire şi nici nu ştie ce se află înăuntru.(Notă: Nici nu trebuie să ştie, pentru că dacă ar
şti, ar da toţi bir cu fugiţii) Cu atât mai puţin
ştiu străinii.
Vă număraţi printre cei
care vieţuiesc aici în mănăstire, sau…sus, în comunitate?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon):
…Ăă.. Da!...pot să zic că sunt… aicea… deşi am fost … şi cu băieţii …şi…
REPORTER(Cristian Tabără):
Da!?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon):
Da!
REPORTER(Cristian Tabără):
Asta înseamnă că, într-un fel, dumneavoastră aţi corespuns cerinţelor, ca să
spunem aşa …ăă… care au… ales să locuiţi în această mănăstire … şi înseamnă că
vă număraţi printre cei care aud “Cuvântul lui Dumnezeu”… în sfârşit...cum să
zic…în primă instanţă…
GIGEL(Gheorghe Pantelimon):
Da…(Notă: Nu-i adevărat. Gigel n-a auzit niciodată “Cuvântul” în primă instanţă, ci
numai citit fiind de către Nicuşor)
REPORTER(Cristian Tabără):
Explicaţi-mi, cum… cum e, să se întâmple asta?
GIGEL(Gheorghe Pantelimon):
Asta este un… nu ştiu cum să vă spun (Notă: Evident. Nu poţi descrie un
fenomen care îţi este complet străin), dar este un
lucru care nu ştiu dacă se poate explica. Nu ţine de… nu poţi să explici aşa
ceva… e mai presus de… adică nu este o taină pe care să o ispiteşti, sau să…(Notă: Toţi cei care au încercat vreodată
să dezlege “taina” coborârii “Cuvântului”
pe pământ (inclusiv Gigel) au fost puşi la punct cu aceeaşi formulă
interogativă: “De ce ispiteşti tu tainele
lui Dumnezeu?”. Vrând-nevrând au învăţat bine lecţia, iar acum o aplică şi
ei altora. Aşa că şi Gigel e pe fază: nu-i dă nici o şansă “ispititorului” trimis
de ProTv ca să “iscodească”.)
“GLASUL LUI DUMNEZEU”
(Nicolae Nedelcu): “Sunt deasupra Grădinii Cuvântului Meu cu mare slavă cerească. Sunt cu
Tatăl, intru prin porţi în Grădină. Amin.
Am venit, fiilor străjeri,
ieşiţi înaintea Mea. Vă dau cununiţă din slava Mea lucrată, că Mi-aţi fost
cărare ca să vin şi să Mă slăvesc cu slava Cuvântului Meu. Iată, Tatăl vă
grăieşte…”(Notă: Realizatorul emisiunii a inserat acest pasaj ca fond sonor care
ilustrează felul în care primesc “Cuvântul”
creştinii de rând de la Pucioasa. Vocea înregistrată magnetic îi aparţine,
evident, nu lui Dumnezeu, ci lui Nicolae Nedelcu.)
REPORTER(Cristian Tabără):
O bună parte a activităţilor de la Noul Ierusalim se leagă de arta ortodoxă şi
au în vedere elementul tradiţional românesc. Hainele membrilor amintesc de cele strămoşeşti,
agricultura este una tradiţională şi tot ceea ce este pur românesc este preţuit
în mod deosebit. În “planul lui Dumnezeu” anunţat la Noul Ierusalim, România
are un rol definitoriu.
MARIAN ZIDARU: Dumnezeu a ales România, asta a fost opţiunea
Lui. Pentru că, aşa cum spune Dumnezeu, “România a fost primul pământ care a
apărut din ape la Facerea lumii” (Notă: Pe plan teologic, aceasta este o a
doua noutate absolută, revoluţionară, inexistentă în Biblie! Vom vedea mai
departe că tot Marian Zidaru va face afirmaţia că prin “Cuvântul lui Dumnezeu” nu se adaugă nimic nou la Biblie!) , “a fost primul pământ
care a ieşit din ape de după potop” (Notă:
A treia noutate revoluţionară a “Noului Ierusalim de la Pucioasa”!) şi, mă întorc cu 7500 de
ani înapoi, şi spun că “România, din pământul românesc, Dumnezeu l-a plămădit
Adam” (Notă: A patra noutate
revoluţionară a “Noului Ierusalim de la Pucioasa”! România pare a fi aşadar un
fel de Ombilic al Lumii, dar a trebuit să apară secta “Noul Ierusalim” ca să-l
descopere şi să-l arate cu degetul, nud, lumii întregi. Ultima aserţiune nu
este numai o “noutate” pe plan scripturistic, dar contrazice flagrant Biblia,
care localizează Edenul în valea fluviilor Tigru şi Eufrat, din Mesopotamia) Şi după cum mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu în acest
loc, chiar… să zicem, bulgărele de pământ din care l-a plămădit pe Adam a fost
exact cel din ograda aceasta (Notă:
Precizia localizării devine aproape milimetrică!) în
care s-a construit biserica. Şi relaţia dintre noi, relaţia cu pământul se face
în acelaşi mod, deci noi ne arăm
pământul cu plugul tras de cai (Notă:
Pentru că plugul este tras de cai, deci ei duc greul.
Când e vorba însă de cosit, ei au abandonat coasele, înlocuindu-le cu cositoare
mecanice, care funcţionează cu motorină (asta în ciuda faptului că tot ei
consideră că petrolul e spurcat, fiind rezultatul fosilizării grăsimii
oamenilor păcătoşi şi a animalelor care
au pierit prin potop), pe cât posibil facem lucrul
pământului manual, iar atunci când avem nevoie de un contact cu societatea
modernă apelăm şi la tehnologia contemporană, la maşini, la calculatoare, la tot
ceea ce ţine de noile media, pentru că tema pe care ne-a dat-o Dumnezeu a fost
aceea de a ne integra în spaţiul social contemporan.
REPORTER (Cristian Tabără): Asemenea
învăţături au dus la divergenţe între Biserica Ortodoxă Română şi comunitatea
Noului Ierusalim. Cu toate acestea, cei de la Pucioasa se declară ortodocşi,
slujesc în rit ortodox, dar pe stil vechi, merg în bisericile de parohie şi
sprijină construcţia lor, se îngroapă în cimitirele parohiale după rânduiala
ortodoxă şi ţin toate cele strămoşeşti. Atunci, care sunt, totuşi, problemele?
MARIAN ZIDARU: Noi avem un respect deosebit pentru tot ceea
ce însemnă “lăcaş sfânt” (Notă: Care e contrazis doar de faptul că
“pucioşii” n-au mai călcat în vreo biserică sau vreo mănăstire – altele decât biserica
lor de la Pucioasa – de ani de zile, iar unii dintre ei chiar de zeci de ani!) pentru tot ceea ce înseamnă mănăstire şi pentru tot ceea ce
însemnă ortodoxie. Avem un respect deosebit pentru ierarhii aşezaţi peste
biserică (Notă: Este vorba de
un respect teoretic, care nu se materializează niciodată în ceva pe plan
pragmatic ; adică este un “respect deosebit” , dar este deosebit doar de acela
pe care ceilalţi creştini, cei din biserica majoritară, îl acordă ierarhilor
lor), pentru că au rostul lor, şi, în cât ne-a stat în
putinţă, deci, în ceea ce nu încălca acest regulament, am făcut ascultare de
ierarhii locului şi chiar de patriarhul Teoctist. (Notă: Tocmai “regulamentul” fiind chichiţa prin care s-au motivat
toate neascultările lor de până acum)
REPORTER (Cristian
Tabără): Care este relaţia între, să spunem, cele două …ăă…volume pe care le
avem pe masă: Sfânta Scriptură, aşa cum o cunosc cei mai mulţi dintre creştini,
respectiv această carte. (Notă: Carte supranumită de ei şi “Cartea Mare”, care cuprinde selecţiuni
din “Cuvântul lui Dumnezeu” dintre
anii 1955 şi 2006) Ce sunt ele una pentru alta?
Sunt complementare, sunt egal adevărate…Între ceea ce “se aude aici” şi ceea ce
“spune Dumnezeu aici” şi “ceea ce s-a spus aici”, care este relaţia?
MARIAN ZIDARU: Deci, în
aceste 2000 de pagini pe care Dumnezeu le-a…le-a coborât în aceşti 50 de ani –
deci, ea este Cuvântul auzit în aceşti 50 de ani – în aceste 2000 de
pagini Dumnezeu nu contrazice Sfânta Scriptură, nu adaugă Sfintei Scripturi
nici măcar o filă (Notă: Să
revedem doar cele trei-patru “noutăţi revoluţionare ale Noului Ierusalim de la Pucioasa”, evidenţiate cu puţin înainte,
care propulsează România în prim-planul lucrării soteriologice a lui Hristos!
Nu mai vorbim despre nenumăratele “proorocii despre România”, de un naţionalism
incisiv, de care până şi Joseph Goebbels ar fi invidios, care o încoronează
drept “regină a
tuturor popoarelor”! Sau, de pretenţia că nişte persoane inventate – ca de
exemplu Isaac Lackedem, sau Melchior – ar fi avut un rol esenţial în viaţa lui
Iisus, deşi Biblia nu aminteşte nimic de ele), ci pur
şi simplu în aceste 2000 de pagini Dumnezeu împlineşte Sfânta Scriptură, o
decriptează. Ne-a explicat cuvânt cu cuvânt cum să înţelegem fiecare frază, cum
să alegem dintre două variante pe care le propune Sfânta Scriptură (Notă:
Biblia este recunoscută pentru caracterul ei consistent, care nu dă loc la
variante “paralele, dar cu o finalitate comună”), să o
alegem pe cea mai bună. Există un “mai bine” şi există un “şi mai bine”.
Această carte de 2000 de pagini este calea cea mai scurtă spre Împărăţia
cerurilor. (Notă: În Noul Testament nu sunt mai multe căi, ci o
singură cale: Hristos, a Cărui jertfă a fost unică şi suficientă. O nouă
jertfă, consumată de-a lungul a peste cincizeci de ani în trupuri bolnăvicioase
şi muritoare ca Virginia, Maria, sau Mihaela, nu poate fi
decât superfluă)
REPORTER (Cristian
Tabără): Dacă ar fi să vină cineva să spună: “Dumneavoastră sunteţi în afara
bisericii”, dumneavoastră ce i-aţi spune? Sunteţi în biserică, sunteţi creştin
ortodox?
Nea’NICU “tâmplarul” (Nicolae
Achim): Nu suntem…nu suntem – ortodox! (Notă: Aici, pe nea’Nicu l-a luat gura pe
dinainte, pentru că nu asta a vrut el să spună; dar nea’Nicu s-ar putea să fie
tocmai unul dintre aceia care pot număra cu zecile, anii de când n-a mai călcat
în vreo biserică)… nu suntem în afara bisericii… atâta
că, vieţuirea noastră nu mai se potriveşte cu a lor (Notă: O mărturisire foarte sintetică a
realităţii de la Pucioasa: aici, vieţuirea îşi are tainele ei. Cum este şi
inovaţia numită “mănăstire mixtă”, tăinuită până acum cu cea mai mare grijă.Vorba
ceea: Gura
păcătosului, adevăr grăieşte!), şi ei nu
poate suporta treaba asta! (Notă:
…de-aia “e insuportabili” popii
ăştia! Nu “poate” suporta mănăstirile
mixte!)
REPORTER(Cristian Tabără): Multe vor
rămâne nespuse şi încă neclare despre comunitatea Noului Ierusalim din
Pucioasa, însă noi am încercat să vă oferim doar câteva elemente pentru o mai
echilibrată înţelegere a fenomenului, care se auto-încadrează în Ortodoxie şi
aminteşte, întrucâtva, de mişcarea Oastea Domnului din Ardeal.
REPORTER(Cristian Tabără): Ei bine, aici
se încheie povestea acestei comunităţi creştine de la Pucioasa, numită Noul
Ierusalim. Lumea lucrează în jur, fiecare probabil îşi vede de treaba lui,
fiecare îşi va face probabil propriile judecăţi după ceea ce a văzut aici. Eu
n-am ce să vă spun pentru că nu cred că mă simt capabil să emit vreo
judecată şi nici nu doresc să fac vreuna. Aşa că, aţi văzut, aţi privit, aţi
auzit… Aţi înţeles, n-aţi înţeles, nu ştiu. Eu cred că fiecare trebuie să se
cerceteze pe sine, să-şi facă o rugăciune, să se gândească la ceea ce a văzut,
şi apoi, bineînţeles, opţiunile sunt individuale. La revedere.
____________________________________________________
Concluzii
Cristian Tabără este acum un om avizat.
Reportajul lui a fost abil deturnat de la adevăr şi măsluit de către cei
intervievaţi, pentru că el, om de bună credinţă, i-a lăsat liberi să-şi facă jocul, aşa cum au
vrut.
Cristian Tabără este dator să se
întoarcă la Pucioasa în cel mai scurt timp pentru a face un al doilea reportaj,
în care să le pună celor de la Pucioasa (cel puţin!) următoarele întrebări :
1. Este adevărat că în “Cuvântul lui Dumnezeu”, Biserica Noul Ierusalim (BNI) este tratată
ca Biserică separată, iar “Dumnezeu-Cuvântul-Pucioasei”
anunţă că nu-Şi mai revarsă harul în nicio biserică din lume, ci numai în Biserica de la Pucioasa?
2. Este adevărat că, în consecinţă, credincioşii
ierusalimiteni nu mai calcă în bisericile din lume decât - eventual - ca
spectatori sau colindători, din An în Paşti, refuzând toate serviciile
religioase (în afară de înmormântare, căreia nu i-au găsit încă “leacul”)?
3. Este adevărat că BNI are “preoţii” ei, care nu sunt
hirotoniţi de către episcopii B.O.R.?
4. Este adevărat că cei trei “preoţi” n-au fost
hirotoniţi prin punerea mâinilor de către episcopi, ci de către preotul călugăr
Gherasim, “prin umbrirea lor, mai presus de fire, cu harul nevăzut al lui Dumnezeu”?
5. Este adevărat că “pucioşii” pretind că preoţia din
bisericile din lume nu mai este de actualitate, fiind înlocuită (deocamdată
numai la BNI, iar în viitorul apropiat, în toate bisericile) de către o preoţie
nouă, numită de ei “după rânduiala lui Melchisedec”?
6. Este adevărat că cei trei “preoţi” fondatori ai BNI
(Ilie Bunea, Nicolae Nedelcu şi Spiridon Şerban) se consideră a fi simultan şi “arhierei”, deşi n-au fost
hirotoniţi ca arhierei de către episcopi
ai B.O.R.?
7. Este adevărat că la slujbele rânduite de tipic, “preoţii”
BNI rostesc următoarele ectenii:
“Pentru
Prea Fericitul Părintele nostru Irineu, patriarhul Bisericii Noului
Ierusalim, Ţie, Doamne, ne rugăm”.
“Încă ne rugăm pentru Prea Fericitul
Părintele nostru Irineu, patriarhul
Bisericii Noului Ierusalim, şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos”.
“Pe Prea Fericitul Părinte Irineu,
patriarhul Bisericii Noului Ierusalim, să-l pomenească Domnul Dumnezeu întru
împărăţia Sa!” ?
8. Este adevărat că la aceleaşi slujbe, nu se
pomeneşte niciodată în ectenii nici numele patriarhului B.O.R., şi nici al
episcopului locului (la momentul actual, este vorba de Patriarhul Daniel,
respectiv de Arhiepiscopul Nifon) ?
9. Este adevărat că în interiorul tuturor slujbelor
sunt introduse unele rugăciuni noi, care nu fac parte din rânduiala tipiconală,
rugăciuni extrase din cartea “Cuvântul
lui Dumnezeu”?
10. Este adevărat că la slujbe, preoţii BNI citesc
succesiv două Evanghelii, dintre care prima este luată din Sfânta Scriptură,
după anunţarea obişnuită, iar a doua, un text oarecare selectat “prin
deschiderea Cărţii”, din volumul “Cuvântul lui Dumnezeu”, după anunţarea următoare: “Din Sfânta Evanghelie cea după Sfânta
Virginia, citire!” ?
11. Este adevărat că formula uzitată de-a lungul
timpului, chiar şi astăzi, care afirmă că “în incinta
mănăstirii sunt 14 creştini, care toţi aud Cuvântul lui Dumnezeu” nu
corespunde realităţii? Este adevărat că ea n-a corespuns niciodată realităţii?
Este adevărat că în incinta “mănăstirii
Noul Ierusalim” nici nu mai sunt 14 vieţuitori (şi vieţuitoare), ci mai
puţini?
12. Este adevărat că la Pucioasa “Cuvântul lui Dumnezeu” este “auzit” din 1990 încoace de către o
singură persoană (Mihaela Tărcuţă) asistată întotdeauna de către Nicolae
Nedelcu, cel “desemnat” cu citirea ulterioară a Cuvântului către popor?
13. Este adevărat că în perioada 1990-1994 Cuvântul era auzit alternativ şi la
concurenţă de către două persoane (Mihaela şi Maria) iar în 1994 Maria a fost
silită să se retragă de la “proorocie”?
14. Este adevărat că BNI nu recunoaşte căsătoria drept
“taină a Bisericii”, condiţionând (după caz) tuturor membrilor săi fie
celibatul, fie “căsătoria albă” (sau, in
extremis, divorţul − pentru cei care au deja o căsătorie contractată
anterior)?
15. Este adevărat că la “Noul Ierusalim de la Pucioasa”
(NIP) creştinilor li s-a interzis consumul tuturor produselor de origine
animală, inclusiv peştele (deşi peştele era permis în propriul lor “Hrisov”),
dar şi măslinele, care sunt considerate spurcate?
16. Liturghiile din bisericile BNI se fac cu antimise,
sau fără? Dacă se fac cu antimise, ce episcop şi-a pus semnătura pe aceste
antimise?
17. Este adevărat că Mihaela Tărcuţă şi Nicolae
Nedelcu sunt prooroci? Este adevărat că ei sunt “cei doi prooroci”,“cei doi măslini” şi “cele două
sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului”, anunţaţi în Apocalipsă? (Apoc.11:3-12; Zaharia 4:1-14; Cuvântul lui Dumnezeu din 8/21
septembrie 2002)
18. Adepţii NIP mai aşteaptă reîncoronarea regelui
Mihai ca rege al României, sau au abandonat această “profeţie”?
19. Adepţii NIP mai aşteaptă întronizarea oficială a arhiereului
Irineu Bistriţeanul ca “al şaptelea patriarh al României”, sau au abandonat
această “profeţie”?
20. Cartea Mare,
editată în anul 2006, şi care conţine “Cuvântul lui Dumnezeu” dintre anii
1955-2006, (şi care are pe cotor sigla creştină aplicată de 7 ori) este una şi
aceeaşi cu “cartea cu şapte peceţi” despre care se vorbeşte în Apocalipsă (Apoc.
5:1) ?
21. Este adevărat că adepţii NIP consideră că preoţii
şi episcopii B.O.R. “au pecetea lui Antihrist”?
22. Vieţuitorii din “Mănăstirea Noul Ierusalim” au
primit vreodată tunderea în monahism, cu primirea schimei şi schimbarea numelui
de botez?
23. În antecedente, au fost cazuri de laici ai NIP
care au săvârşit sfânta Liturghie, făcând lucrarea preotului?
24. În antecedente, au fost cazuri de femei ale NIP
care au săvârşit sfânta Liturghie, făcând lucrarea preotului?
25. Mănăstirea “Noul
Ierusalim”, în calitate de mănăstire de bărbaţi (dar condusă cu mână de
fier de Mihaela), are stareţ? Care este numele lui?
26. Mihaela Tărcuţă, vieţuitoare în această mănăstire,
face parte dintre membrii de drept ai Mănăstirii “Noul Ierusalim”? Este aceasta o mănăstire mixtă?
27. La Târgovişte sunt şi cîteva maici, tunse anterior
în monahism în mănăstirile B.O.R., dar care şi-au declarat ulterior adeziunea
la NIP (ex: Anisia, Teodora, Minodora, Varvara, Cecilia ş.a.). Sunt şi ele
organizate într-o “mănăstire” de tip NIP? Sunt conduse de o stareţă? Fac
ascultare de episcopul locului? În caz că nu fac această ascultare, mai poartă haina
monahală?
28. Este adevărat că stăpânul casei unde locuiesc
“fetele de la Târgovişte” este un bărbat, pe nume Halău Gheorghe, care
locuieşte şi el în acest imobil, împreună cu soţia şi cu fiul lor major?
29. Este adevărat că “lelica” Maria nu este considerată
sfântă,
deşi a avut o lucrare întru totul similară cu a Verginicăi?
30. Este adevărat că între cei trei preoţi fondatori
ai BNI au apărut între timp conflicte grave, ireconciliabile, care au dus la
separarea de “mănăstire” a grupului Mihaela - Nicuşor, care s-au stabilit
împreună cu Gigel într-o locaţie aparte dintr-o altă curte, denumită
conspirativ “Legănuţ”?
31. Este adevărat că (deşi Bogdan a afirmat cu tărie
că “nu există mănăstire mixtă la Noul Ierusalim!”)
Mihaela, Nicuşor şi Gigel dorm sistematic într-o aceeaşi încăpere, amenajată la
“Legănuţ”?
32. Mai are vreo semnificaţie aparte biserica (lăcaşul
de cult) de la Pucioasa, îndată ce în ultima vreme “Cuvântul” nu mai “coboară” neapărat în această biserică, ci oriunde
se află cei doi lideri consideraţi prooroci, adică Mihaela şi Nicuşor, la momentul “coborârii Cuvântului”?
33. Este adevărat că în biserica de la Pucioasa nu mai
slujeşte decât “preotul” Ilie Bunea, iar ceilalţi “preoţi” slujesc sistematic
în alte încăperi, aflate în alte clădiri, denumite “paraclise”? Există antimise
pentru fiecare paraclis, inclusiv pentru cel aflat în camera de la etaj a lui
Halău Gheorghe, la Târgovişte? Antimisele – dacă există – poartă semnătura
patriarhului Daniel, a episcopului Nifon, a altui episcop, sau nu poartă nici o
semnătură?
34. Este adevărat că “preotul/arhiereul” Nicuşor a
slujit sfânta liturghie asistat de Mihaela în mai multe rânduri în microbuzul
Peugeot, prin diverse locaţii din Pucioasa, Târgovişte şi din împrejurimi, în perioada când conflictele dintre “preoţi”
s-au acutizat? Este adevărat că această maşină este amenajată special pentru
aceste situaţii, fiind numită şi “biserică
pe roţi”? Este adevărat că în acest microbuz sunt şi două paturi pentru cei
doi?
35. Este adevărat că volumul “Cuvântul lui Dumnezeu”, despre care Marian Zidaru a declarat că “nu adaugă Sfintei Scripturi nici măcar o filă”
adaugă totuşi personaje şi teorii noi:
– Isaac Lackedem, personaj despre care se
spune că L-a dispreţuit pe Iisus pe drumul Golgotei, motiv pentru care –
chipurile – ar fi fost blestemat de Iisus să nu mai moară, ci să fie veşnic “jidov
rătăcitor”;
– Melchior, personaj despre care se
spune că L-ar fi ocrotit din umbră pe Iisus pe toată durata vieţii pământeşti a
Acestuia;
– Primul pământ ieşit din ape la facerea
lumii a fost la Glodeni – Pucioasa;
– Primul pământ ieşit din ape după potop
a fost tot la Glodeni – Pucioasa;
– Pământul din care a fost plămădit Adam
a fost luat din curtea mănăstirii “Noul Ierusalim” din Glodeni – Pucioasa, şi
de aceea satul acesta s-a numit Glodeni (de la cuvântul glod - noroi) ?
36. Este
adevărat că există mai multe “ Cuvinte în şoaptă”
(texte care nu s-au dat niciodată publicităţii), printre care unul datat 30 august/12
septembrie 2007 în care soţii Zidaru
sunt aspru criticaţi de către “Dumnezeul”
dela Pucioasa pentru lipsa lor de obedienţă (şi chiar pentru răzvrătire) faţă
de liderii “pucioşi”?
…………………………
Anca
Estera
30-31 martie 2008
…………………………
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.