121. Comentariu la Cuvântul pucioşilor din 9 iunie 2009
Dumnezeul de la Pucioasa, personaj inventat de Verginica în urmă cu aproape 60 de ani şi ţinut împăiat cu forţa în istorie de către lelica Maria (sora ei), apoi de lelica Mihaela (o simpatizantă de ocazie), păstrează aidoma personalitatea mistificatoarelor. Pe vremea Verginicăi, el vorbea lălăit, cu o oarecare obscenitate sincopată atunci când se voia a fi mai convingător şi cu teama bolnăvicioasă de a nu fi descoperit ca înşelător al maselor populare şi dat pe mâna autorităţilor civile şi politice. Pe vremea lelicăi Maria el a devenit ursuz, scurt la vorbă şi de o vulgaritate suspectă, corespunzătoare celor 2 clase primare pe care le avea Maria. Iar în vremea Mihaelei (care avea şi liceul, şi încă absolvit cu note mari) el a devenit brusc extrem de locvace, exaltat şi prolix, promiţând mereu marea cu sarea şi repetând la nesfârşit clişee răsuflate în care se evidenţiază cu prioritate suferinţa psihică a liderilor pucioşi Mihaela şi Nicuşor, care nu mai contenesc să-şi plângă de milă, unul cu capul pe umărul celuilalt. Plânsul acesta ar dori ei să fie cât mai contagios, să-i copleşească pe adepţii lor şi apoi să se răspândească peste tot pământul ca o molimă fără leac.
Duhul păstoresc al Verginicăi, scos şi el de la naftalină după un an (1981) de tăcere derutantă şi derutată (intervenită odată cu moartea personajului real care a purtat acest nume), se amestecă şi el în corul jeluitorilor, care deplâng soarta nemiloasă a liderilor pucioşi care nu reuşesc să aibă parte de iubire universală din partea semenilor lor, deşi se străduiesc din răsputeri pentru asta de aproape 30 de ani încoace. Pentru aceasta, însă, dumnezeul pucios îi dă solemn cuvântul acestui duh smiorcăit şi palavragiu care, pe de o parte ar vrea să grăiască în taină ca să nu se facă “lucrarea” de râs, dar pe de alta, din infatuare preferă să vorbească în aer liber mulţimilor, ca să fie auzit de mulţimi că (încă mai) vorbeşte şi (încă mai) păstoreşte:
Hai, Verginico, deschide-ţi grăirea şi te aşează ca să păstoreşti. Amin.
– O, Tată şi Fiule şi Duhule Sfinte, o, Doamne, Doamne al poporului Tău şi al meu de azi, mare îmi este jalea! O, cum să facem să nu mai avem jalea asta mare? E duhul rău ridicat asupra lucrării cuvântului Tău şi a celor ce ne poartă ca să fim cuvânt pe pământ, şi mi-e tare, tare milă de ei, şi mi-e tare milă de Tine, Doamne. Aş grăi în taină despre durerea noastră, dar nu e loc pentru ca să fim auziţi.
De aceea, duhul (sau duha) Verginicăi promite solemn că la următoarea serbare a pucioşilor, atunci când va veni mai mult popor conform tradiţiei lor de a o serba pe Verginica în Duminica Tuturor Sfinţilor, îşi va face coraj şi se va revanşa, demascându-i pe răzvrătitorii care le aduc liderilor pucioşi lipsa păcii şi “încercări care sunt acum”:
“ Vine duminica tuturor sfinţilor, când eu iarăşi voi fi cu grăirea peste poporul nostru din mijlocul zecilor de mii de sfinţi şi îi voi lua pe sfinţi în grăirea mea şi vom grăi peste încercările care sunt acum asupra venirii Tale de la Tatăl la poporul Tău şi la om.”
De la bun început poporul pucios e atenţionat să stea liniştit, pentru că el este purtat de Duhul Tatălui, iar Sfânta Treime îi poartă de grijă clipă de clipă. Dacă ar fi adevărată această minciună, n-ar mai suferi pucioşii atâta, pretinzând că mereu plâng şi bocesc de nu se mai opresc, ci ar merge toate ca pe roate:
“ Duhul Tatălui Meu te poartă întru El, popor al cuvântului Meu cel de azi, iar Tatăl este în Mine când Eu grăiesc cu tine. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt îţi poartă de grijă clipă de clipă, …”
Poporului pucios îi revine, prin reciprocitate, o mare grijă: aceea de a atrage ca un paratrăznet coborârea Duhul Tatălui, ca să poată Acesta să coboare mai uşor din cer pe pământ, prin Fiul Său, Iisus Hristos (aici ori textul e defectuos, ori intenţionat s-a dorit să se impună inovaţia teologică aberantă că Iisus Hristos este Fiul Duhului, din care S-a născut înainte de veci):
“…şi tot atât de mult să stai şi tu în Duhul Tatălui, în grija cea pentru coborârea Lui la tine prin Mine, Fiul Său, născut din El mai înainte de toţi vecii,…
Aflăm şi informaţia teologică inedită că Hristos ar fi coborât pe pământ în trei etape, iar poporul pucios se află acum în faţa etapei a treia.
În prima etapă El a coborât şi a fost purtat în Cuvânt de către proorocii Vechiului Testament.
În a doua etapă El a coborât din cer şi a luat trup pe pământ.
În a treia etapă a coborât din nou Cuvânt prin proorocii pucioşi. La început s-a folosit de proorociţa Verginica pe post de ventrilog, iar hristosul-Pucios vorbea din măruntaiele ei şi “râuri de apă vie” curgeau din pântecele ei. Apoi a urmat Maria, sora ei, care aplica aceeaşi tehnică higroscopică. În fine, acum purtătoarea de cuvânt este Mihaela, care a renunţat din start la circărie, pretinzând că aude în cap tot ceea ce scrie apoi pe hârtie.
Aceştia sunt deci “purtătorii de Dumnezeu” din etapa a treia, în măruntaiele cărora hristos-Pucios stă ascuns ca să fie purtat de ei şi apoi scos şi arătat prin ei. Purtătorii şi arătătorii lui hristos-Pucios seamănă aşadar la această “lucrare dumnezeiască” cu prestidigitatorii de circ, care scot iepurele din joben şi-l arată mulţimilor, spre uimirea multor gură-cască:
… şi apoi purtat de oameni aleşi de Tatăl pentru cuvântul Meu din ei, şi apoi întrupat Eu Însumi şi născut din mamă Fecioară, şi apoi iarăşi purtat de purtătorii de Dumnezeu, în care Eu Însumi am stat şi stau ca să fiu purtat şi arătat.”
Spre deosebire de Virginia Tudorache care vorbea prin somn şi de sora ei Maria, la care vorbea gura fără ea, Mihaela procedează cu cap: înainte de a scrie, îşi conturează ideile şi scopurile şi mijloacele literar-lingvistice, apoi se pune pe treabă, aşternând pe coala de hârtie Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi Cuvântul este adunat într-o Carte şi Cartea devine o Nouă Evanghelie care se dă oamenilor, ca mulţi (?) dintre ei să creadă şi apoi să se declare supuşi credincioşi ai împărăţiei pucioşilor, împărăţie nouă pe pământ:
“ O, mai înainte de a se scrie Eu fac cuvântul Meu, şi apoi îl aşez la vedere în carte cuvânt cu cuvânt, şi apoi Mă dau ţie, poporul Meu, iar de la tine Mă dau oamenilor ca să audă ei de la Dumnezeu, şi mulţi din ei să creadă şi să se trezească prin Mine ca să-Mi fac cu ei împărăţie nouă, împărăţie a cerurilor pe pământ. “
Dumnezeul Pucioasei este adesea luat prin surprindere de unele evenimente neaşteptate, dar el a găsit un antidot la lipsa de credibilitate care l-ar paşte din acest motiv: el se declară schimbător precum cameleonul, zicând că “este mereu astăzi”. Adică, este în fiecare zi altfel, după cum cer împrejurările:
Rostesc rugăciunea înaintea Ta ca să-i cruţi de căderi în ispite pe cei credincioşi cuvântului Nostru de azi, căci Noi suntem mereu astăzi, Tată, fiindcă aşa este Dumnezeu, este pentru tot omul care se naşte în vreme pe pământ, este mereu astăzi Dumnezeu pentru om.
Aşadar, dumnezeul Pucioasei îi cruţă pe supuşii lui de ispita de a-l judeca pentru încălcările repetate ale propriilor sale făgăduinţe. El proclamă solemn această găselniţă care îl acoperă în faţa nenumăratelor lui inconsecvenţe: el “este mereu astăzi pentru om”, adică se dă după om în fiecare zi, joacă aşa cum îi cântă omul în strună. Dimpotrivă, Biblia declară că Dumnezeul cerului şi al pământului este neschimbător, consecvent şi credincios făgăduinţelor Sale, intransigent la mofturile şi schimbările de atitudine ale oamenilor.
Dumnezeul Pucioasei nu se sfieşte să apeleze la plagiat. Lipsit de originalitate, el lucrează la fel ca diavolul, pe care îl ia de model cu sopul de a-l atrage pe om la slujirea lui:
“ O, diavolul este slujit de toţi oamenii, şi tainic este el, şi grăieşte în calea omului ca să-l atragă spre slujirea lui. Tot aşa lucrez şi Eu în calea omului căzut în cursa diavolului…”
Dumnezeul Pucioasei recunoaşte că în ultima vreme unii dintre adepţii pucioşi au dezertat din “raiul” (poreclit "bărcuţa") de la Pucioasa şi se teme cu disperare că şi alţii le vor urma exemplul. El se mai teme şi că Tatăl Savaot nu-i va asculta rugămintea ca să-i oprească:
“ O, Tatăl Meu, nu lăsa să mai cadă din bărcuţa Mea cei ce au urcat şi încă urcă în ea din valuri ca să nu piară ei! O, ascultă-Mă, Tată! ”
Liderii pucioşi (“purtătorii Dumnezeului Pucios” şi ai tainelor lui ) sunt apoi blagosloviţi cu putere, cu răbdare şi cu pază de toată primejdia cea rea, prin rugăciunea fierbinte a Dumnezeului Pucios către Tatăl Savaot:
O, dă-le putere şi răbdare celor ce Ne poartă ca să fim pe pământ cu oamenii, dă-le lor pază de toată primejdia rea, o, Tată Savaot, Tată al celor credincioşi după voia Ta cea sfântă, căci Eu, Tată, Îmi port tainele Mele cu ei, aşa cum Tu i-ai aşezat să lucreze Nouă, Tată. Amin.
Dumnezeul Pucioasei trece apoi în alt plan, transpunându-se în chip schizoid în personajul cu care dialoghează. El vorbeşte acum direct din dreptul Tatălui Savaot, dându-şi singur răspunsul pe care îl aşteaptă: urgent vor trebui şterse toate urmele celor care au trădat, dezertând din “raiul” pucios. Pentru aceasta sunt puse în lucru două noi cete cereşti, inventate pe loc, după necesitatea momentului: “îngerii curăţeniei” şi “îngerii ştergerii urmelor duşmane”. Aceştia se vor încolona şi vor porni la curăţenie zi şi noapte, rânind după necredincioşii pucioşi care au îndrăznit să dezerteze, lăsând spurcate în urma lor locurile şi drumurile:
“ O, Fiule Mieluţ, trebuie să ştergem mereu de tot răul drumurile şi locurile binecuvântate pentru noua Noastră împărăţie, căci călcătura duhului rău se încearcă cu încăpăţânare peste hotarele cele binecuvântate pentru cei ascultători. Dăm poruncă îngerilor curăţeniei şi ai ştergerii urmelor duşmane şi îi pornim pe ei să cureţe zi şi noapte locurile binecuvântate de Noi şi atinse cu cele de pe drum presărate de duşmanii care nu pot îndura rodul cuvântului Tău de azi, Fiule Mieluţ. Punem cerul în lucru, după cum trebuie să Ne fie de mare grija pentru locurile cele pecetluite de Noi ca să Ne fie Nouă aşezământ în zilele acestea.”
Deşi vor râni zi şi noapte, cele două cete de îngeri înfiinţate ad-hoc (peste noapte) tot nu vor fi în stare să facă treaba bună, atâta murdărie au lăsat dezertorii în urma lor! Se impune aşadar ca şi adepţii pucioşi să facă acelaşi lucru în chip văzut, ceea ce “îngerii curăţeniei şi ai ştergerii urmelor duşmane” fac în chip nevăzut: să tămâieze şi să stropească cu aghiazmă necontenit (în toată vremea) toate acareturile de la Pucioasa:
“O, popor de la izvor, oţeleşte-ţi credinţa, înviorează-ţi veghea, stropeşte şi tămâiază locurile sfinţite pe care Domnul te-a aşezat să stai şi să veghezi şi să lucrezi, căci călcătura duhului rău a prins rostul să fie folosită împotriva Domnului. Fiţi ascultători, fiilor, căci ascultarea voastră arde puterea duhului rău. Stropiţi şi tămâiaţi nu numai o dată pe zi, căci greu Îi este Domnului acum să grăiască despre durerea Sa, fiindcă nu este auzit de cei nu vor să mai audă de la El […]. Voi, cei rămaşi credincioşi, curăţiţi prin cuvânt şi prin stropire în toată vremea grădiniţa Domnului. Vegheaţi cu curăţenia mereu, căci Domnul Se întăreşte în veghe mare cu cei din cer peste grădina Sa…”
Probabil că unii dintre adepţi vor fi desemnaţi ca, la concurenţă cu cei ce stropesc grădina de legume o dată pe zi, să stropească în toată vremea cu aghiazmă “grădinile Domnului”, ca să sperie duhul cel rău şi călcătura lui pe bătătura de la Pucioasa.
Urmează un adevărat război al duhurilor: Şfânta Virginia (de fapt, duhul sau duha ei, pentru că ea, săraca, a murit de mult) intervine în forţă, se bagă prin toate cotloanele şi suspinând se ia la ceartă cu duhul rău, care a reuşit să se strecoare (fără să se descalţe şi să se scuture de praful de pe drum) până şi în biserica cu 33 de cornişe de la Glodeni:
“ În zi de naştere a mea pe pământ, sărbătorită fiind de cei din cer, eu vin cu suspin şi mă port peste tot şi cert pe duhul rău, care se atinge acum cu cele din afară, cu cele luate de pe drum, peste Sfânta Sfintelor Domnului, căci îşi descuie ca să intre.”
În paranteză fie spus, frumoasă mai e sintagma poetică “vin cu suspin”! O bate pe departe pe cea clasică: “vin pelin”.
Nu lipsesc nici ameninţările din acest “Cuvânt”. Ca de obicei, dumnezeul Pucioasei promite că nu va rămâne dator celor care i-au întors spatele, ci-i va răsplăti cu “curăţire” şi cu lovituri după faptele lor de necredinţă, neascultare şi încăpăţânare:
“ Cu cât mai mari se fac atacurile cele de la duhul rău al neascultării, cu atât mai mult lucrarea sfinţilor şi a îngerilor înteţeşte veghea la porunca Mea pentru cetatea Mea de nou Ierusalim. Voi începe cu curăţirea şi peste cei neascultători, care s-au îmbrăcat cu necredinţa, căci cine nu ascultă pierde darul credinţei şi îşi face rost de lovituri, de plata neascultării şi a încăpăţânării înaintea planului Meu, prin care Eu astăzi lucrez. Amin.”
În schimb, poporul pucios este îndemnat în versuri să se ţină tare şi să stea în picioare în “bărcuţa” liderilor pucioşi, chiar dacă ea se clatină, scârţâie din toate încheieturile şi a cam început să ia apă:
“ Iar tu, popor de la izvor, […] Ţine-te tare, ţine-te pe picioare în bărcuţa Mea şi stai frumos în ea, căci cei răzvrătiţi ne zdrobesc mereu pacea şi nu se tem să facă aşa.”
Să nu ştie el oare cât e de periculos să te dai mare şi tare şi să stai drept în picioare în bărcuţa de sub soare ce se clatină pe mare?
Duhul păstoresc al Verginicăi, scos şi el de la naftalină după un an (1981) de tăcere derutantă şi derutată (intervenită odată cu moartea personajului real care a purtat acest nume), se amestecă şi el în corul jeluitorilor, care deplâng soarta nemiloasă a liderilor pucioşi care nu reuşesc să aibă parte de iubire universală din partea semenilor lor, deşi se străduiesc din răsputeri pentru asta de aproape 30 de ani încoace. Pentru aceasta, însă, dumnezeul pucios îi dă solemn cuvântul acestui duh smiorcăit şi palavragiu care, pe de o parte ar vrea să grăiască în taină ca să nu se facă “lucrarea” de râs, dar pe de alta, din infatuare preferă să vorbească în aer liber mulţimilor, ca să fie auzit de mulţimi că (încă mai) vorbeşte şi (încă mai) păstoreşte:
Hai, Verginico, deschide-ţi grăirea şi te aşează ca să păstoreşti. Amin.
– O, Tată şi Fiule şi Duhule Sfinte, o, Doamne, Doamne al poporului Tău şi al meu de azi, mare îmi este jalea! O, cum să facem să nu mai avem jalea asta mare? E duhul rău ridicat asupra lucrării cuvântului Tău şi a celor ce ne poartă ca să fim cuvânt pe pământ, şi mi-e tare, tare milă de ei, şi mi-e tare milă de Tine, Doamne. Aş grăi în taină despre durerea noastră, dar nu e loc pentru ca să fim auziţi.
De aceea, duhul (sau duha) Verginicăi promite solemn că la următoarea serbare a pucioşilor, atunci când va veni mai mult popor conform tradiţiei lor de a o serba pe Verginica în Duminica Tuturor Sfinţilor, îşi va face coraj şi se va revanşa, demascându-i pe răzvrătitorii care le aduc liderilor pucioşi lipsa păcii şi “încercări care sunt acum”:
“ Vine duminica tuturor sfinţilor, când eu iarăşi voi fi cu grăirea peste poporul nostru din mijlocul zecilor de mii de sfinţi şi îi voi lua pe sfinţi în grăirea mea şi vom grăi peste încercările care sunt acum asupra venirii Tale de la Tatăl la poporul Tău şi la om.”
De la bun început poporul pucios e atenţionat să stea liniştit, pentru că el este purtat de Duhul Tatălui, iar Sfânta Treime îi poartă de grijă clipă de clipă. Dacă ar fi adevărată această minciună, n-ar mai suferi pucioşii atâta, pretinzând că mereu plâng şi bocesc de nu se mai opresc, ci ar merge toate ca pe roate:
“ Duhul Tatălui Meu te poartă întru El, popor al cuvântului Meu cel de azi, iar Tatăl este în Mine când Eu grăiesc cu tine. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt îţi poartă de grijă clipă de clipă, …”
Poporului pucios îi revine, prin reciprocitate, o mare grijă: aceea de a atrage ca un paratrăznet coborârea Duhul Tatălui, ca să poată Acesta să coboare mai uşor din cer pe pământ, prin Fiul Său, Iisus Hristos (aici ori textul e defectuos, ori intenţionat s-a dorit să se impună inovaţia teologică aberantă că Iisus Hristos este Fiul Duhului, din care S-a născut înainte de veci):
“…şi tot atât de mult să stai şi tu în Duhul Tatălui, în grija cea pentru coborârea Lui la tine prin Mine, Fiul Său, născut din El mai înainte de toţi vecii,…
Aflăm şi informaţia teologică inedită că Hristos ar fi coborât pe pământ în trei etape, iar poporul pucios se află acum în faţa etapei a treia.
În prima etapă El a coborât şi a fost purtat în Cuvânt de către proorocii Vechiului Testament.
În a doua etapă El a coborât din cer şi a luat trup pe pământ.
În a treia etapă a coborât din nou Cuvânt prin proorocii pucioşi. La început s-a folosit de proorociţa Verginica pe post de ventrilog, iar hristosul-Pucios vorbea din măruntaiele ei şi “râuri de apă vie” curgeau din pântecele ei. Apoi a urmat Maria, sora ei, care aplica aceeaşi tehnică higroscopică. În fine, acum purtătoarea de cuvânt este Mihaela, care a renunţat din start la circărie, pretinzând că aude în cap tot ceea ce scrie apoi pe hârtie.
Aceştia sunt deci “purtătorii de Dumnezeu” din etapa a treia, în măruntaiele cărora hristos-Pucios stă ascuns ca să fie purtat de ei şi apoi scos şi arătat prin ei. Purtătorii şi arătătorii lui hristos-Pucios seamănă aşadar la această “lucrare dumnezeiască” cu prestidigitatorii de circ, care scot iepurele din joben şi-l arată mulţimilor, spre uimirea multor gură-cască:
… şi apoi purtat de oameni aleşi de Tatăl pentru cuvântul Meu din ei, şi apoi întrupat Eu Însumi şi născut din mamă Fecioară, şi apoi iarăşi purtat de purtătorii de Dumnezeu, în care Eu Însumi am stat şi stau ca să fiu purtat şi arătat.”
Spre deosebire de Virginia Tudorache care vorbea prin somn şi de sora ei Maria, la care vorbea gura fără ea, Mihaela procedează cu cap: înainte de a scrie, îşi conturează ideile şi scopurile şi mijloacele literar-lingvistice, apoi se pune pe treabă, aşternând pe coala de hârtie Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi Cuvântul este adunat într-o Carte şi Cartea devine o Nouă Evanghelie care se dă oamenilor, ca mulţi (?) dintre ei să creadă şi apoi să se declare supuşi credincioşi ai împărăţiei pucioşilor, împărăţie nouă pe pământ:
“ O, mai înainte de a se scrie Eu fac cuvântul Meu, şi apoi îl aşez la vedere în carte cuvânt cu cuvânt, şi apoi Mă dau ţie, poporul Meu, iar de la tine Mă dau oamenilor ca să audă ei de la Dumnezeu, şi mulţi din ei să creadă şi să se trezească prin Mine ca să-Mi fac cu ei împărăţie nouă, împărăţie a cerurilor pe pământ. “
Dumnezeul Pucioasei este adesea luat prin surprindere de unele evenimente neaşteptate, dar el a găsit un antidot la lipsa de credibilitate care l-ar paşte din acest motiv: el se declară schimbător precum cameleonul, zicând că “este mereu astăzi”. Adică, este în fiecare zi altfel, după cum cer împrejurările:
Rostesc rugăciunea înaintea Ta ca să-i cruţi de căderi în ispite pe cei credincioşi cuvântului Nostru de azi, căci Noi suntem mereu astăzi, Tată, fiindcă aşa este Dumnezeu, este pentru tot omul care se naşte în vreme pe pământ, este mereu astăzi Dumnezeu pentru om.
Aşadar, dumnezeul Pucioasei îi cruţă pe supuşii lui de ispita de a-l judeca pentru încălcările repetate ale propriilor sale făgăduinţe. El proclamă solemn această găselniţă care îl acoperă în faţa nenumăratelor lui inconsecvenţe: el “este mereu astăzi pentru om”, adică se dă după om în fiecare zi, joacă aşa cum îi cântă omul în strună. Dimpotrivă, Biblia declară că Dumnezeul cerului şi al pământului este neschimbător, consecvent şi credincios făgăduinţelor Sale, intransigent la mofturile şi schimbările de atitudine ale oamenilor.
Dumnezeul Pucioasei nu se sfieşte să apeleze la plagiat. Lipsit de originalitate, el lucrează la fel ca diavolul, pe care îl ia de model cu sopul de a-l atrage pe om la slujirea lui:
“ O, diavolul este slujit de toţi oamenii, şi tainic este el, şi grăieşte în calea omului ca să-l atragă spre slujirea lui. Tot aşa lucrez şi Eu în calea omului căzut în cursa diavolului…”
Dumnezeul Pucioasei recunoaşte că în ultima vreme unii dintre adepţii pucioşi au dezertat din “raiul” (poreclit "bărcuţa") de la Pucioasa şi se teme cu disperare că şi alţii le vor urma exemplul. El se mai teme şi că Tatăl Savaot nu-i va asculta rugămintea ca să-i oprească:
“ O, Tatăl Meu, nu lăsa să mai cadă din bărcuţa Mea cei ce au urcat şi încă urcă în ea din valuri ca să nu piară ei! O, ascultă-Mă, Tată! ”
Liderii pucioşi (“purtătorii Dumnezeului Pucios” şi ai tainelor lui ) sunt apoi blagosloviţi cu putere, cu răbdare şi cu pază de toată primejdia cea rea, prin rugăciunea fierbinte a Dumnezeului Pucios către Tatăl Savaot:
O, dă-le putere şi răbdare celor ce Ne poartă ca să fim pe pământ cu oamenii, dă-le lor pază de toată primejdia rea, o, Tată Savaot, Tată al celor credincioşi după voia Ta cea sfântă, căci Eu, Tată, Îmi port tainele Mele cu ei, aşa cum Tu i-ai aşezat să lucreze Nouă, Tată. Amin.
Dumnezeul Pucioasei trece apoi în alt plan, transpunându-se în chip schizoid în personajul cu care dialoghează. El vorbeşte acum direct din dreptul Tatălui Savaot, dându-şi singur răspunsul pe care îl aşteaptă: urgent vor trebui şterse toate urmele celor care au trădat, dezertând din “raiul” pucios. Pentru aceasta sunt puse în lucru două noi cete cereşti, inventate pe loc, după necesitatea momentului: “îngerii curăţeniei” şi “îngerii ştergerii urmelor duşmane”. Aceştia se vor încolona şi vor porni la curăţenie zi şi noapte, rânind după necredincioşii pucioşi care au îndrăznit să dezerteze, lăsând spurcate în urma lor locurile şi drumurile:
“ O, Fiule Mieluţ, trebuie să ştergem mereu de tot răul drumurile şi locurile binecuvântate pentru noua Noastră împărăţie, căci călcătura duhului rău se încearcă cu încăpăţânare peste hotarele cele binecuvântate pentru cei ascultători. Dăm poruncă îngerilor curăţeniei şi ai ştergerii urmelor duşmane şi îi pornim pe ei să cureţe zi şi noapte locurile binecuvântate de Noi şi atinse cu cele de pe drum presărate de duşmanii care nu pot îndura rodul cuvântului Tău de azi, Fiule Mieluţ. Punem cerul în lucru, după cum trebuie să Ne fie de mare grija pentru locurile cele pecetluite de Noi ca să Ne fie Nouă aşezământ în zilele acestea.”
Deşi vor râni zi şi noapte, cele două cete de îngeri înfiinţate ad-hoc (peste noapte) tot nu vor fi în stare să facă treaba bună, atâta murdărie au lăsat dezertorii în urma lor! Se impune aşadar ca şi adepţii pucioşi să facă acelaşi lucru în chip văzut, ceea ce “îngerii curăţeniei şi ai ştergerii urmelor duşmane” fac în chip nevăzut: să tămâieze şi să stropească cu aghiazmă necontenit (în toată vremea) toate acareturile de la Pucioasa:
“O, popor de la izvor, oţeleşte-ţi credinţa, înviorează-ţi veghea, stropeşte şi tămâiază locurile sfinţite pe care Domnul te-a aşezat să stai şi să veghezi şi să lucrezi, căci călcătura duhului rău a prins rostul să fie folosită împotriva Domnului. Fiţi ascultători, fiilor, căci ascultarea voastră arde puterea duhului rău. Stropiţi şi tămâiaţi nu numai o dată pe zi, căci greu Îi este Domnului acum să grăiască despre durerea Sa, fiindcă nu este auzit de cei nu vor să mai audă de la El […]. Voi, cei rămaşi credincioşi, curăţiţi prin cuvânt şi prin stropire în toată vremea grădiniţa Domnului. Vegheaţi cu curăţenia mereu, căci Domnul Se întăreşte în veghe mare cu cei din cer peste grădina Sa…”
Probabil că unii dintre adepţi vor fi desemnaţi ca, la concurenţă cu cei ce stropesc grădina de legume o dată pe zi, să stropească în toată vremea cu aghiazmă “grădinile Domnului”, ca să sperie duhul cel rău şi călcătura lui pe bătătura de la Pucioasa.
Urmează un adevărat război al duhurilor: Şfânta Virginia (de fapt, duhul sau duha ei, pentru că ea, săraca, a murit de mult) intervine în forţă, se bagă prin toate cotloanele şi suspinând se ia la ceartă cu duhul rău, care a reuşit să se strecoare (fără să se descalţe şi să se scuture de praful de pe drum) până şi în biserica cu 33 de cornişe de la Glodeni:
“ În zi de naştere a mea pe pământ, sărbătorită fiind de cei din cer, eu vin cu suspin şi mă port peste tot şi cert pe duhul rău, care se atinge acum cu cele din afară, cu cele luate de pe drum, peste Sfânta Sfintelor Domnului, căci îşi descuie ca să intre.”
În paranteză fie spus, frumoasă mai e sintagma poetică “vin cu suspin”! O bate pe departe pe cea clasică: “vin pelin”.
Nu lipsesc nici ameninţările din acest “Cuvânt”. Ca de obicei, dumnezeul Pucioasei promite că nu va rămâne dator celor care i-au întors spatele, ci-i va răsplăti cu “curăţire” şi cu lovituri după faptele lor de necredinţă, neascultare şi încăpăţânare:
“ Cu cât mai mari se fac atacurile cele de la duhul rău al neascultării, cu atât mai mult lucrarea sfinţilor şi a îngerilor înteţeşte veghea la porunca Mea pentru cetatea Mea de nou Ierusalim. Voi începe cu curăţirea şi peste cei neascultători, care s-au îmbrăcat cu necredinţa, căci cine nu ascultă pierde darul credinţei şi îşi face rost de lovituri, de plata neascultării şi a încăpăţânării înaintea planului Meu, prin care Eu astăzi lucrez. Amin.”
În schimb, poporul pucios este îndemnat în versuri să se ţină tare şi să stea în picioare în “bărcuţa” liderilor pucioşi, chiar dacă ea se clatină, scârţâie din toate încheieturile şi a cam început să ia apă:
“ Iar tu, popor de la izvor, […] Ţine-te tare, ţine-te pe picioare în bărcuţa Mea şi stai frumos în ea, căci cei răzvrătiţi ne zdrobesc mereu pacea şi nu se tem să facă aşa.”
Să nu ştie el oare cât e de periculos să te dai mare şi tare şi să stai drept în picioare în bărcuţa de sub soare ce se clatină pe mare?
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Coment.